Georges Dumezil

Alte clasificări ar pune în valoare alte elemente de diferenţiere: de exemplu reeminenţa dată reprezentanţilor primei funcţiuni (caz general) sau ai celei de doua ' (legendele narte: AExsaertaegkatae sunt căpeteniile, nu Alaegatae); iu şi tendinţa mai mult sau mai puţin marcată de a reduce structura terf ară la doi termeni (variante cu două seminţii ale legendei războiului sabin; ăzboiul narţilor Puternici cu narţii Bogaţi şi evoluţia cecenă a legendelor nar- 2), sau, dimpotrivă, de a o extinde la patru sau cinci termeni (fraţii Păridava, *juny avantaj ătaka).

O altă dezbatere va fi abordată mai potrivit în 'bilanţul religios' ce-l va onstitui ultimul Jupiter Marş Quirinus. O menţionez numai.

Această ideologie a celor trei funcţiuni, se obiectează adesea, este ea ofr' u adevărat proprie indo-europenilor? Îndeosebi epopeile, 'istoria' primitiva. Anumitor popoare ne-indo-europene nu cer oare sau nu permit o analiză de ac aşi tip cu cele pe care le-am străbătut?

Răspunsul nu este îndoielnic. Deşi cele trei funcţiuni corespund la trei oe esităţi pe care orice grup uman trebuie să le satisfacă pentru a nu Viet '$ iu sunt decât foarte puţine popoare care, din această structură naturală, au scoj 1 ideologie explicită sau implicită. Se cunosc câteva exemple în America 1 îji Africa. Este însă sigur că, în Lumea Veche, chiar lărgită cu Africa de la nor Ae Sahara şi cu Asia până la Siberia şi la China, această ideologie nu apare decâl a popoare care vorbesc limbi indo-europene sau care au suferit, la date cunos cute, influenţa unor indo-europeni. Pentru epopee şi pentru istorie, i s-ai căuta zadarnic amprente în intrigile din Kalevala sau din Ghilgameş, în legendele kabylilor sau în cele ale turcilor sau mongolilor. Acum câţiva ani, un critic endez pus pe umor a vrut să arate că poţi descoperi în Biblie câte scene trifuncţionaâe vrei: această caricatură nu a fost spre folosul faimei lui.

Din confruntarea marilor texte examinate în primele trei părţi ale cărţii reiese că două societăţi indo-iraniene şi Roma au tras cel mai mare folos epic sau istoric din tripartiţia funcţională. Or, se ştie, de la Paul Rretschmer şi Joseph Vendryes încoace, că limbile indo-iraniene, pe de o parte, limbile italice şi adesea limbile celtice, pe de altă parte, au păstrat un număr destul de marc de termeni relativi la religie şi la organizarea socială, care au dispărut sau n-at fost întrebuinţaţi niciodată în celelalte părţi ale domeniului indo-european. De asemenea, concordanţa dintre faptele romane şi cele indo-iraniene relative la cele trei funcţiuni a permis 'mitologiei comparate', acum treizeci de ani, s3 facă apel contra discreditării ei. Trebuie oare să credem că, primind de la strămoşii lor o formă deosebit de clară şi puternică a ideologiei tripartite, aceste doua ansambluri periferice erau mai bine pregătite decât altele ca s-o utilizeze în operele lor epice?

Mai multe dintre celelalte popoare ale familiei nu au de altfel a se plânge de această constatare. Atât în Mahăbhărata cât şi în istoria originilor romane şi în legendele narte, personajele, definite în întregime prin funcţiunea lor, prezintă prea puţin interes psihologic: Yudhişţhira, Bhâma, Arjuna, Dhrtarăştra Bhâşma, sunt fiecare dintr-o bucată şi se poate prezice cu certitudine ce ve face unul sau altul în orice împrejurare nouă. Romulus şitatius, cu protoromani: şi cu sabinii lor, ca şi, după ei, Numa şi Tullus, nu au mai multă amploare: ei întrupează un tip, căruia i se conformează toate acţiunile, toate reacţiunile lor. Şi ce să spunem de osetul Batraz, de duşmanul său Buraefaemyg? Ss privim, dimpotrivă, ceea ce prezintă Grecia. La originile războiului troian, deşi gur, cele trei funcţiuni sunt prezente, în formă mitică: principele-păstor Pa Tis a ales greşit, căci a preferat darul Afroditei, supărându-le pe celelalte două postulante, Atena şi Hera şi întorcând contra patriei sale avantajele preţioas e care ele, fără succes, le făcuseră să strălucească în faţa ochilor lui, putere* războinică, suveranitatea. Însă nu această povestire a cauzelor au luat-o aezi Irept resort al epopeii, iar Homer, care cunoştea cu siguranţă legenda, n-2 acut decât rare aluzii la ea; ei nici măcar nu i-au închis pe protagonişti îi orsetul acestor uniforme: cu toată opulenţa fabuloasă a Troiei şi chiar dacă jnntre celelalte motive ale pieirii sale, figurează avariţia fondatorului – păca; om avut – armata grecilor nu se opune troienilor aşa cum se întâmplă ci harţii Puternici împotriva narţilor Bogaţi; Hector ar fi de ajuns ca să împiedici o exegeză de acest tip. Subiectul Iliadei este altceva: mânia lui Ahile, a unu „ule^ la fel de complex deja ca Alexandru sau Cezar ai istoriei şi pe care ar f ^opilăresc să vrei să-l reduci la 'tipul' războinicului; mândria, ferocitatea, paşi p*'e_ simţurilor şi ale inimii, dar şi o uimitoare înţelepciune, alcătuită din inteli Fâă şi din experienţă, îl duc din criză în criză la minunata noapte de ome ^ e care încheie poemul. Am amintit mai sus, în legătură cu aceasta, scena îi are Kama vede venind la el, rugătoare, pe mama care l-a părăsit la naştere: m alentul i-a lipsit poetului indian pentru a da înfruntării lor profunda frumuse Je Pe care o are întâlnirea dintre tatăl şi ucigaşul lui Hector; însă el nu era libei „r°ul său nu era disponibil; fiu şi copie a Soarelui duşman lui Indra, Kama ni tea decât să confirme mamei sale hotărârea neînduplecată de a-l ucide rje A ia, fiul lui Indra, sau de a pieri de mâna lui. Într-un cuvânt, Grecia a i „ întotdeauna, partea mai bună: reflecţiilor de-a gata, relaţiilor prestai ' itre oameni şi lucruri pe care i le propunea moştenirea strămoşilor ei ^e: d, ea le-a preferat riscurile şi şansele criticii şi ale observaţiei, ea a privit o i ietatea, lumea cu ochi noi. Roma, Roma umanistă a primului secol a* * icita ei elevă: schematicii Romulus, Tatius, Lucumon ai legendei originT* făcut loc, în imitaţia vergiliană, oamenilor autentici care sunt omologii i Aeneas, Latinus şi chiar şi Tarchon. Într-un grad mai mic, acesta este şi epopeilor germanice: parţial mitice încă, precum Nibelungii, istorice ca ^ altele, ele nu pun în scenă funcţiuni întrupate, ci personaje ale căror car e, bogate şi nobile, sunt la fel de abil reliefate ca şi cele ale eroilor sagas-T' ndeze.

NOTE.

NOTE DIX 1974 p 59 M. 30. Dispunem acum de o traducere engleză a 'Scrisorii lui Tansar', de Mary Boyce.

P. 123 et passim. Scriu Dyu din corectitudine gramaticală, deşi îl regret pe Dyau (valabil ai pentru nominativul Dyauh), care dezorientează mai puţin ochii obişnuiţi cu Zeus.

P 160, r. 17 de jos. Alf Hiltebeitel are probabil dreptate să vadă în dezlănţuirea lui As'vatthâman din cântul X, în care acest Rudra întrupat, posedat de Siva, îi masacrează pe toţi eroii în ăra fraţilor Păndava, o transpunere ^a scenei mitice înecare Rudra (Siva) pustieşte sacrificiul la re n-a fost poftit şi-i schilodeşte pe zeii aflaţi de faţă: p. 105-122 din 'The Mahăbhărata and Hindu Eschatology', History of Religion, 12, noiemb. 1972, p. 95-135. În prima parte a acestui

; icol, autorul relevă o eroare pe care am comis-o (Mythe et îpopee, I, ediţia I, p. 37, r. 10 de jos; p. 228, r. 3 de jos; 229, primul paragraf), însă scoate din ea consecinţe pe care nu le comportă (ne vom da seama la aceleaşi pasaje, corectate, din ediţia a doua). Asupra părţii a treia a articolului, vezi, mai sus, p. 174, n. 12 (modificată).

P. 176, r. 9 de jos. Jean Naudou îmi aminteşte (ianuarie 1972) Satapathabrăhmana, II, 1, 2, 11: 'Căci într-adevăr Indra este numit şi Ar juna, this being his mystic name ' [acesta fiind numele său mistic] (Eggeling) şi comentează: 'S-ar putea înţelege cvwva. Tuân sensul de nume iscuns ', adică de nume sub care se ascunde Indra, subînţeles în itihăsa, dar se pare că este vorba de cu totul alt lucru, pentru că textul adaugă: 'for who dares to use his (the god's) mystic name'. [căci cine cutează să folosească numele mistic al lui (al zeului)]?

P. 312, r. 8. Dintr-o scrisoare a lui Robert Lucot (decembrie 1970): 'ân legătură cu dornul nt 'casa lui Remus', mi se pare că ea nu poate fi domus Augusti 'casa lui Augustus', dat fiind i Suetoniu, Din. Aug. 72, 2. Însă acelaşi Suetoniu 39, 4 spune: templum Apollinis în ea Palatinae domus excitauit [templul lui Apollo l-a clădit în acea parte a casei Palatine] etc, că Iugli a arătat că domus Augusti şi templu m Apollinis comunicau: împăcare între Romulus şi Remus'.

— P; 312 r. 18-31. În atenta sa recenzie, Rivista di studi classici XVII, 1969, p. 101 – 103 latorez corectările făcute aici, p. 220, r. 8-11 de sus şi p. 221, r. 20-21 de jos), Raoul Verdiere wectează că, în textul din Eneida pe care-l citez, verbul de care se leagă olim [câudva] este când în Properţiu, sustulit (v. 9) este la trecut. Însă aici Properţiu-călăuză nu este 'ituaţie ca Iuppiter-profet al lui Vergiliu: ceea ce era 'viitor' la începuturile Romei a J trecut când Properţiu îl arată cu degetul hospes-ului; putea el oare să semnifice acest

* * în alţi termeni?

P Ol q lu se sinchi – s R' VerJiere (npreced.) dă lui cum (v. 18) valoarea 'deşi' şi traduce: 'Nimeni ceea ce îi rS1 Sa Se PUDa lu căutare de zei exotici, deşi mulţimea (romană) tremura, neliniştită de rezerva cultul părinţilor ei'.

C°mpitalia' a legătură cu versurile 17-20 ale lui Properţiu, vezi, în ultimă instanţă G. Binder, una Parilia, Properz, 4, 1, 17-20', Museum Helveticum, XXIV, 1967, p. 104-105.

Fino's Versonn4 de-^os' vinzellz Buchheit, Vergii iiber die Sendung Roms, 1963, p. 133-143,

*„t capitol nU*a ' Aceea? I carte va f” consultată cu folos asupra mai multor puncte tratate în nterpretarea?: r' 9 (Personajnl Ini Ivatinus), Buchheit, p. 86-100, din alt punct de vedere raţie între „gum iui I/atinus în Cartea l'; p. 362, r. 3 (Alecto), Buchheit, p. 101-102 (cornal în siriei _J (Joa mai nuanţată din Herakles al lui Euripide şi Alecto – 'das Bose an sich' (biuiografiea- 1U1 Ver§iliu); P- 415 n. 1 (raporturi între August şi Apollo) Buchheit, p. 155, '„cate de H ţ*mportantă). Multe observaţii utile de cules în Vergiliana, Recherches sur Virgile, ls mnirin, ^ ~, ard°n Şi R. Verdiere, 1971; v. îndeosebi Ţ.- P. Brisson, 'Temps historique et

— „ine dans l'Eneide', p. 56-69.

P. 357, r. 14-l de jos. Aceste jurăminte, îndeosebi semnificaţia pe care o capătă ir ele zeţ,] pollo, au fost materia unei discuţii interesante: v. bibliografia şi, după_ mine, concluzia justă în Fontenrose, 'The Gods invoked în Epic Oaths, Aeneid XII, 175 – 215', The American Journal Philology, 89, 1968, p. 20-38.

P. 386, sfârşitul notei 2. Vezi acum reflecţiile originale ale lui J.- P. Brisson, 'Le pieUY lee', Latomus, XXXI, 1972, p. 379-412. '* P. 314, n. 3. Reabilitarea făcută Republicii Autonome a ceccnilor şi inguşilor a continuatdecembrie 1972, cu ocazia aniversării a cincizeci de ani de la crearea U. R. S. S., ea a fost decn tă cu ordinul Revoluţiei din Octombrie 'pentru că a lucrat activ la instaurarea şi la întărire iterii sovietice şi a contribuit la nimicirea duşmanului în cursul ultimului război'.

P. 315-316 şi n. 5-7. Istoricii oseţi contestă vederile lui Kovalewsky, 'ânvechite' îmi reproşează că le-am utilizat; ei au conformat istoria ţării lor modelului marxist: matriarhat jennaja demokracija [democraţie militară] etc. Ei contestă autenticitatea wacajrag-ilor [sclavii P. 316, r. 15. Altfel în Iordanes, XI, 72 (pilleati şi capillati; vezi p. 301 -302 din G. Dagn, 'Une lecture de Cassiodore-lordanes', Annales, 1971, p. 290-305 şi discuţia, p. 323, n. i lui L. Marin, 'Morus et Cassiodore-lordanes', ibid., p. 306-326.

P. 323, n. 29 d (Cerkezii occidentali). Între 1968 şi 1971, acelaşi autor a publicat în şapt lume în 8° mare (în total 2400 de pagini) originalul variantelor tuturor povestirilor, în versw în proză, adunate la Arhivele Folclorice de la Maykop, sub titlul Nartyer, Adage epos.

P. 343-355 (îndeosebi, p. 347-348). Păstrez fără modificare această expunere şi în general t acest capitol, dar trebuie să-l avertizez pe cititor că o descoperire importantă a unuia din ierii mei colegi, încă inedită, va schimba perspectiva celor trei funcţiuni în această legendă, restiind ospeţele şi înfrânarea stomacului celei de a treia şi aşezând în prima 'gelozia stăpânitâ' (cf. le trei condiţii ale reginei Medb în Irlanda). Foate că va trebui chiar să li se răpească oseţilor ternitatea legendei. Demonstraţia este riguroasă, dar nu-mi aparţine.

P. 348-351 (şi 351, n. 14). Această chestiune grecească a fost excelent tratată de curind i o bogată bibliografie), odată cu alte probleme conexe, de Richard Bodeus, 'Societe athernenne, gesse grecque et ideal indo-europeen', L'Antiquiti classique, XLI, 1972, p. 453-486: acest studia; buie luat ca model de referinţă de acum înainte.

P.379 -381, îndeosebi p.38l, r. 19 de jos. Autoarele, G. Calame-Griaule şi G6rog-Karady, au iblicat în Cahiers d'etudes africaines, XII, 1972, p. 12-75, un studiu de o mare însemnătate, a calebasse et le fouet: le theme des „objets magiques” en Afrique Occidentale'. Pe aceste, eleaguri, tema se prezintă doar cu două obiecte (prima şi a doua funcţiune se unesc în obiectul a doua funcţiune pentru poveştile politice; a doua şi a treia se unesc în obiectul de a treia acţiune pentru celelalte [poveşti]). Autoarele cred că această reducere poate fi în legătură cu oziţia 'mascul-femelă', esenţială în Africa. Ele nu se pronunţă (p. 74) asupra zonei de origine poveştii.

P. 398. Felix Lecoy îmi semnalează acest pasaj din J. tin Gorion, Der Born Jtidas 1. II ('Vom rechten Weg'), p. 25: Se povesteşte despre Rabbi Akiba că ajunsese la vârsta de patruzeci de ani fără a şti inca tnic din învăţătură. După ce s-a căsătorit cu fiica lui Kalba Sabna, aceasta îi zise: 'Mergi J„ rusalim şi pune să te instruiască în Scriptură'. Alţii povestesc întâmplarea precum urmează: soţia i Akiba îi zise: 'Dedică-te studiului „. El îi răspunse: 'Vor râde de mine că sunt atât de vârstnic nu ştiu absolut nimic'. Femeia îi zise: 'O să vezi foarte repede un lucru de mirare'. Şi adăugaldu-mi un măgar cu spatele zdrelit. „Akiba i-l aduse. Femeia acoperi spatele animalului cupămin semăna pe el seminţe de creson. Câtva timp după pceea, florile apărură. Atunci Akitia îşi „se Sgarul la piaţă şi toţi oamenii îşi băteau joc de el. El veni şi a doua zi, iar mulţimea se veseuăşi de privelişte. În ziua a treia Akiba duse iarăşi măgarul (cu sine), dar nimeni nu-i (tm) ai 1” seamă. Atunci soţia lui îi zise: 'Mergi şi dedică-te studiului. În prima zi vor râde de tine, ua zi vor râde iar, dar a treia zi vor zice: aşa-i felul lui'.

Indicaţiile bibliografice ale lui bin Gorion, adaugă Lecoy, sunt atât de încurcate încât nu este totdeauna uşor să identifici de unde şi-a luat povestirile. Cât priveşte povestirea de mai sus, e ovine fără îndoială din următoarele două surse: a) The Sefer ha-Maasiyoth, ed. Gaster, Ramsgate, 1896, § CXLVII b (text din secolul a Mea sau al X-lea cel mai târziu, data manuscrisului); -s b) Midrash ha-Gadol, Exodus, p. 36-37, ed. Hoffmann, Berlin, 1913 (ediţi? Unui man's^jB iginar din Yemen, secolul XIV). Povestea căsătoriei lui Akiba ar fi relatată de Talmudul ibilon (Sabbat VI) şi de cel din Ierusalim (tot Sabbat VI), dar nu pot spune dacă episod^_g9(igarul figurează în ele. The Exempla of the Rabbis a lui Moses Gaster, Londra, 1924, p. 88. 148, relatează de asemenea o poveste analogă sau mai curând face aluzie la ea, din nefer 'ă a da detalii: 'El se temea [dacă ar merge la şcoală] că îşi vor bate joc de el, însă f0^ îi arată printr-un exemplu concret (by practicai example) că oamenii nu rid decât o data două ori, apoi se obişnuiesc cu ceea ce văd'. Gaster d. ă, p. 217, o lungă listă de referinţep. 420. N. 3. Resturile Navar Fort-ului sunt descrise pe scurt în Estyn Evans, Prehistoric ntid Early Christian Ireland, 1966, p. 60-61; sunt luate în considerare săpăturile întreprinse în jg61 şi 1963; suprafaţa locului împrejmuit este socotită la 18 acri [7,29 ha].

P. 421, r. 6. Despre nemed şi cuvintele înrudite (nume de locuri etc), vezi îndeosebi Chr. (Juyonvarc'h, Ogam, XII, 1960, p. 185-197: Nemos, nemetos, nemeion, Ies noms celtiques du „Ciel” et du „Sanctuaire”'.

P. 423, n. 13. Despre fir flatha, vezi Myles Dillon, 'The Hindu Act of Truth în Celtic Tradition', Modern Philology, XLIV, 1946-47, p. 940; de acelaşi autor, 'The Archaism of Irish Tradition', în Reprints în Irish Studies, from the American Committeefor Irish Studies (University of Chicago), 5, 1969; cf. Mit şi epopee, II, 1971, p. 189-290, 308-309.

P. 423, n. 20. In legătură cu i (i) thech: H. Pedersen a apropiat bret. Ozac'h; despre acest hivint. Vezi însemnările din Ogam, XIV, 1962, p. 622 (G. Pinault), 623-624 (E. Van Tassel Graves) %V, 1965, p. 103-105 (id.).

NOTE DIN 1979 PARTEA ÎNTÂI. De la publicarea cărţii mele şi a celei a lui Alf Hiltebeitel, Makăbhărata continuă să fie, fără încetare, obiectul unor exegeze care nu sunt decât în parte compatibile cu ale noastre. Astfel, în introducerile la volumele apărute din traducerea sa a poemului (University of Chicago Press, începând dir 1973, I-III), J. A. B. van Buitenen prezintă o interpretare istorico-geografică în care nu se ţine seama de obiecţiile de principiu şi de fapt formulate de Stig Wikarder (1947), pe care le-am rezumat mai sus (p. 33 şi 170-173). În Germania, Heino Gehrts a dat, sub titlul Makăbhărata, das Geschehen und seine Bedeutung (Mahăbhărata, acţiunea şi semnificaţia ei) (Bonn, 1975), o interpretare ritualistă pe care A. Hiltebeitel a criticat-o (în Erasmus, 29, 1977, col. 89-91). În Eranţa, în conferinţele sale ţinute la secţiunea a V-a de la Ecole Pratique des Hautes îâtudes (vezi recenziile detaliate din Annuaire) şi într-o serie de articole (în curs în Bulletin de l'Ecole francaise d'Extrsme-Orient), Madeleine Biardeau procedează, cânt cu cânt, la un comentariu al poemului, cu scopul de a-i desprinde liniile fundamentale. Nici vreuna din aceste publicaţii, nici câteva altele nu mă silesc să modific simţitor analizele şi concluziile studiului meu, în afară de personajul lui Draupadî, a cărui bazăjmitică este aici insuficient reliefată (vezi, mai sus, p. 81 – 86; cf. p. 49); un articol recent al lui Daniel Dubuisson, 'La deesse et la reine coiffeuse, recherche sur un theme ^pique de l'lnde ancienne', xr Journal Asiatique, 266, 1978, p. 291 – 310, orientează foarte bine interpretarea (raporturile eroinei cu Pământul, cu i5rî, Sită).

Teza capitolului V (p. 101-122) fiind, să zicem, rău înţeleasă şi rău discutată de Jan Gonda, am restabilit faptele în 'The Vedic Mitra: a resume' of theses and references' (Mitra vedic: un rezumat al tezelor şi referinţelor), în Journal of Mithraic Studies, I, 1976, p. 26-35; vezi şi Les Dieux souverains des Indo-Europeens, 1977, cap. I şi II şi apendicele III.

PARTEA A DOUA. Din 1974 încoace nu s-a mai publicat nici o discuţie asupra ei. Din parte-mi, am dus mai departe unele cercetări înrudite, mai cu seamă în Mariages indo-europeens, tndiu urmat de Quinze Questions Romaines (Paris, Payot, 1979). Vezi mai ales QR, 11, 'D'lguvium

1 Gubbio', unde, cu ajutorul unei descoperiri a lui Maurizio Del Ninno, sunt puse în legătură

&bătoarea lui 15 mai de la Gubbio, în cinstea a trei sfinţi 'funcţionali' (episcopul Ubaldo, un

(tm) it Gheorghe războinic şi sfântul Anton) şi ceremonia umbriană celebrată cu mai mult de două lerii în urmă tot în acelaşi loc, în cinstea a trei zei funcţionali numiţi Grabouii (IuuMart- 'ofiono-J; QR, 12, 'Un modele ombrien de la societe'; şi o serie de studii vergiliene (cf. mai sus, Î27J-301), QR, 13, 'Virgile et Mantou-” (plecând de la textul citat mai sus, p. 228-289; Jjnentariu al excursului mantovan de la începutul celui de al treilea cânt al Georgicelor); QR, 14

*. Fortunatos nimium. ' (cf. mai sus, p. 212); QR, 15, 'Le coup de lance de Laocoon'; QR, 16.

Olcanus dompte et les Nymphes Vestales'; QR, 17, 'Virgile, Mezence et les Vinalia' (cf. mai „. P. 239-244); QR, 18, 'LEneide et le jugement de Paris' (cf. mai sus, p. 379-418); QR, 19.

°ms propres dans les chants italiques de l'Eneide', cf. problema indiană, p. 177-178) PARTEA A TREIA. Mai multe puncte şi-au găsit dezvoltarea în Romans de Scythie et d'alen-

^ (Paris, Payot, 1978): p. 171 – 211, 'Les objets tombes du ciel et l'organisation sociale des Scyţ' (vezi, mai sus, p. 317-321); p. 225-246, 'Le vase merveilleux' (vezi, mai sus, p. 328 -

) în aceeaşi carte au mai fost semnalate şi alte două teme trifuncţionale: p. 50-61 (cele trei

^cese ale lui Batraz în îndreptăţită sa răzbunare); p. 62-66 (isprăvile pretinse de soţia lui Soslan).

Tele vor mai urma. J^ Studiul anunţat mai sus (p. 444, în legătură cu p. 344-355, 'Cele trei comori ale strămoşilor, special p. 348-349) nu a apărut încă.

Nte ^-^TEA A PATRA. Originea insulară (din Irlanda creştină, moştenitoare a celei păgâne, prin aj rmedml Marii Britanii anglo-saxone) a concepţiei celor 'Trei Stări' medievale de pe continent Va, ost „levată drept foarte probabilă de către Dariei Dubuisson, în 'l/irlande et la theorie medie-

* des Trois Ordres', în Revue de l'histoire des religions, 1975, p. 35-63. Faptele culese de Geors Duby în cartea sa Les Trois Ordres, ou l'imaginaire du feodalisme (Paris, Gallimard, 1978) o” ntrazic ipoteza, iar mai multe dintre ele o şi sprijină.

Sunt de consultat şi importantele articole: cel al lui Jean Batany, 'Du bellator an chevalu ins le schema des „Trois Ordres”', îd Ades du 101' Congres naţional des sociites savanles, Lille '76 (Bibi. Nat., 1978), pp. 23-34 şi cele ale lui Claude Carozzi, 'La tripartition sociale et l'UsJ i paix au XI„ siecle', ibid., p. 9-22 şi 'Les fondements de la tripartition sociale chez Adalber I Laon', în Annales, E. S. C., 1978, p. 683-702. Otl „r NOTE DIX 198S.

Sigle adiţionale: ME = Mythe et epopee, I, II, III.

— Esq. = Esquisses de mythologie, publicai, cepând din 1982 (ed. Gallimard), din care au apărut trei culegeri: Apollon sonore (Esq., 1 – 25} 182; La Courtisane et les seigneurs colores (Esq., 26-50), 1983; L'Oubli de l'homme et l'honneur di' eux (Esq., 51 – 75), 1985; o a patra culegere se află în pregătire.

— Heur = Heur et malheur iu ierrier, ed. I (Presses Universitaires de France), 1969; ed. II (Flammarion), 1985.

— Horo. = omage to Georges Dumezil, ed. De E. Polome, Journal of Indo-European Studies, Monographies, Tll 82.

PRIMA PARTE. D. Dubuisson a scris o importantă 'Prehistoire des Păndava', în Revu”: l'Histoire des Religions, 202, 1985, p. 227-241, precum şi 'La deesse chevelue' et la reine coif. Use', în Journal A siaiique, 1978, p. 291 – 310; studiul său asupra teologiei şi mitologiei subiacente ămăyanei se află sub tipar (ed. Economica). A. Hiltebeitel a publicat,. Brothers, friends and îarioteers, parallel episodes în the Irish and Indian epics', Horn., p. 85-111 şi o serie de artiile asupra lui Draupadî în Indu-lran. J., 22, Puruşărtha, 5 şi Hist. Of Rel. /., 20.

Nu am de făcut vreo modificare importantă la interpretarea pe care am dat-o Mahăbhărata, ară de faptul că nu l-aş mai mărgini pe Krşna (rici, înapoia lui, pe Vişnu din impuri şi din răhmana) la raporturile lui cu Arjuna (şi cu Indra). Aş ţine seama de A. Hiltebeitel, The Ritual Battle, Krsna în the Mahăbhărata', Ithaca, NY., Corneli Uriv. Press, 1976. O schiţă din a patra degere de Esq. Va fi consacrată acestei puneri la punct.

Tema celor, trei păcate ale războinicului' s-a lăsat progresiv conturată în prima parte din eur (vezi mai ales 'Les trois pLchLs et les trois pertes d'Indra dans le Mărkandeyapurăna', eur2, p. 79-85) şi în prima parte din ME, II, 19 (âisupăla în Mbh.). ~D. Dubuisson a recunosit-o în intriga din Rămăyana (op. Cât., sub tipar).

Cu ocazia,. Anului Indiei' (1985), Mbh. S-a bucurat, în limba franceză, de mai multe apariţii rblice. M. Biardeau a dat, în două volume, Bucăţi alese din Mbh., cu o introducere şi, între pasale extrase, cu unele comentarii care rezumă anumite cursuri ţinute la Ecole des Hautes îvtudes. Etoda sa de interpretare este cu totul diferită de cea din lucrarea de faţă, fără nici o referire la reo moştenire indo-europeană.