Georges Dumezil



Yüklə 5,39 Mb.
səhifə70/138
tarix07.01.2019
ölçüsü5,39 Mb.
#91745
1   ...   66   67   68   69   70   71   72   73   ...   138

Şi probabil că această imputare, care se leagă de una dintre cruzimi bine cunoscute ale lui Jarăsandha, regele al cărui generalisim a fost Sis'upăl nu e falsă, căci Sis'upăla protestează violent (1433)23: 'Cum nu-ţi e ruşine, bătrân cum eşti, să-ţi pângăreşti neamul îngrămădind sperietori pent a-i îngrozi pe aceşti regi?'.

În ultimul discurs pe care-l va ţine, în faţa soartei care-l aşteaptă, relua tema demnităţii regale ofensate şi, după un nou catalog de regi care; merita să fie onoraţi, va conchide reluând tema la interogativ (1540-1541)2', De ce, îi va spune lui Bhâşma, de ce nulauzi pe îalya şi pe ceilalţi regi, dacă gândul ti trebuie neapărat să fie îndreptat spre laudă?'.

În clipele care preced moartea insolentului, se produce la regi o evoluţi 0 cotitură. Krşna şi-a expus învinuirile, a amintit cele o sută de jigniri, di care a dat cinci exemple şi care sunt ofense aduse maiestăţii statutului um rege şi i-a luat ca martori ai celei de a o sută una jigniri care i se aduc Rezultatul e acesta (1575)25:

11 pasya cemăn mahâpalăms tvat te vrddhatarăn bahun mrşyante cărhanăm krşne tadvat tvam kşantum arhasi. * Aluzie la înţeleptul bătrân, erou al Iliadei, care prin sfaturile sale se străduia să aplane: „înţelegerile.

Sarvăn sarvătmană tata netukămo yamakşayam. 3 vibhâşikăbhir bahvâbhir bhâsayan sarvapărtivăn na vyapatrapase kasmăd vrddhah san kulapămsanah. Salyădân api kasmăt tvam na stausi vasudhădhipăn stavayă yadi te buddhir vartate bhâşma sarvadă. Evamădi tatah sarve sahiiăs te narădhipăh văsudevavacah srutvă cedirăjam vyagarhayan.

Atunci, auzind aceste cuvinte şi încă altele, ale fiului lui Vasudeva [= Krşna], toţi rep-' iunaţi l-au găsit vinovat pe regele din Cedi. °l într-adevăr, ei asistă fără vreo reacţie serioasă la executarea lui Sis'upg] – şi vom vedea îndată genul, minunea acestei morţi. Imediat după acee^ dată îndepărtat cadavrul, Yudhişţhira îşi celebrează răjasuya în faţa adunâri; egilor, ca şi cum nici un incident n-ar fi tulburat sărbătoarea. Da sfârşit îşi oncediază cu cinste oaspeţii, inclusiv pe Krşna, stabilind versiunea oficiau a comunicatul final (1604)26: 'Cu bucurie, prieteneşte, au venit la noi toţi aceşti regi'.

Astfel, pe scurt, drepturile regilor au constituit materia protestului lui îis'upăla; apoi regii înşişi, adeziunea lor, alegerea lor, au fost miza dezbaterii iratorice; la sfârşit, după ce s-au aflat aproape de o insurecţie 'avânt la letre', regii au făcut ceea ce se aştepta de la ei, lucrul pentru care fuseseră nvitaţi: prezenţa lor manifestând consimţământul a dat valoare deplină conacrării.

5. SFÂRŞITUL LUI SISUPALA; SISUPALA ŞI KRSNA o l-am lăsat pe Krşna şi pe Sis'upăla, pe Vişnu întrupat şi pe 'micul Siva', n momentul în care Krşna anunţă că ofensa de faţă, a o sută una, nu mai: acoperită de făgăduielile de răbdare şi nu va fi răbdată. Sis'upăla replică 1579)27: Iartă-mă dacă ai chef, Krşna, sau nu mă ierta: de la mânia ta sau de la bunăvoinţa ta, e am de aşteptat de la tine?'.

Sfidare aruncată Comandorului*? Resemnare în faţa destinului? Sfârşitul inui jucător care ştie să piardă cu eleganţă? În orice caz, din această clipă! Lrşna e hotărât. După versiunea ediţiei de la Calcutta, el 'se gândeşte' la akra (manasă 'cintayac cakram), la disc, arma sa infailibilă care a pedepsit leja obrăznicia atâtor demoni. Discul vine pe dată să i se aşeze în mână. În iceastă clipă solemnă – tot după ediţia de la Calcutta – Krşna explică încă) dată situaţia, îşi justifică actul. Apoi acţionează (1582-1589)28:

88 răjanah sarva evaite prâtyă 'sman samupăgatăh.

27 kşama vă yadi te sraddhă mă vă krşna mama ksama kruddhăd văpi prasannăd vă him me tvatto bhavişyati. * Aluzie la atitudinea sfidătoare pe care Don Juan, deşi ştie că i-a sunat ceasul din urma, 3 are faţă de statuia însufleţită a Comandorului ucis de el. 88 smvantu me mahâpăla yenaitat hşamitam mayă aparădhasatam kşămyam mătur asyaiva yăcane.

Dattam mayă yăcitam ca tad vai pumam hi părthivăh adhună badhayişyămi pasyantăm vo mahâkşităm.

Evam uktvă yadusreş thas cedirăjasya tatkşanăt vyapăharac chirah kruddhas cakrenămitrakarsanah.

Sa papăta mahăbăhur vajrăhata ivâcalah.

Tatas cedipater dehăt tejo 'gryam dadrsur nrpăh utpatantam mahărăja gaganăd iva bhăskaram.

Tatah hamalapatrăhşam krşnam lokanamashrtam vavande tat tadă tejo vivesâ ca narădhipa tad adbhutam amaryanta drştvă sarve mahâkşitah yad vivesa mahăbăhum tai tejah purusottamam.

Anabhre pravavarsa dyauh papăta jvalităsanih krşnena nihate caidye cacăla ca vasundhară.

Tatah kecin mahâpăla năbruvams tatra kincana. Ediţia' de la Poona respinge sfârşitul discursului lui Krşna şi versul următor.

,. Ascultaţi, regi ai pământului, de ce am îndurat totul până acum: o sută de jigniri treh, j^j-i iert, la rugămintea mamei sale. 6 Aceasta i-a fost rugămintea şi pe aceasta i-am împlinit-o, căci socoteala e deplină Acum îl voi ucide sub ochii voştri, ai regilor '. Astfel spuse şi în aceeaşi clipă el ucigaşul du J ailor, cel mai bun dintre urmaşii lui Yadu, în mânia sa, tăie cu discul capul regelui din Ceai Omni cu braţe mari căzu ca un munte izbit de fulger. ' Atunci regii văzură o extraordinară energie spirituală ieşind din trupul regelui din Cedi menea unui soare care şi-ar lua zborul din cer. A; Apoi, în faţa fiinţei cu ochii asemenea unor frunze de lotus, în faţa lui Krsna pe care-l rinst lunii'e. Această energie i se închină, apoi intră în trupul lui. *' ' „ cinste Şi toţi regii pământului gândiră că e o minune pătrunderea acestei energii în fiinţa sunrenân eroul cu braţe mari. _ „ r en Fără de nor cerul slobozi ploaie şi fulgerul căzu strălucitor. Pământul sevutremură când re? E din Cedi fu doborât de Kxşna. Dar niciunul dintre regi nu spuse un cuvânt29.'.

Astfel, în clipa în care moare acest înverşunat turbat care n-a încet; je-a lungul vieţii sale să îngrămădească ofense peste ofense şi crime peste crin împotriva lui Krşna şi care şi cu puţin înainte l-a copleşit cu obrăznicii, cee ce e mai bun în el, al său tejas agryam [energia spirituală de căpetenie], ies din trupul său decapitat, sub forma unei lumini strălucitoare şi pătrunde i călăul său, se topeşte în el. E o privelişte într-adevăr uluitoare, adbhutar, după cum o judecă regii care sunt de faţă.

Cum se explică această minune? Redactorii Mahăbhăratei nu văd în e nici o dificultate: Krşna-Vişnu e zeul care înglobează tot, ale cărui fragmenl sunt, în ciuda aparenţelor, toate fiinţele. Duşmanul său, Sisupăla, era dec fără să vrea, o parte din această fiinţă totală. Fiinţa totală a dorit pur şi simpl să recupereze partea şi putem considera că a atras-o printr-un fel de fasc naţie. Exact înainte de a pătrunde în trupul ucigaşului său, se pare că Sisi pala a înţeles sensul operaţiei: tejas-ul său i se închină zeului, vavande tat tad-jo vivesa ca. Dar până atunci Qu era părtaş la secret. În timpul certei final” a fost cuprins de un fel de beţie, de o nev0ie irezistibilă de a se întoarce î inul Totului întrupat, vananta uimitoare a f sânului matern' al psihanalist or. În mod conştient s-a avântat spre pieire a provocat-o, refuzând orice intei pţie. Inconştient, era altceva. Se supunea chemării, voinţei lui Krsna-Vişm Bhişma, bătrânul înţelept şj experi (tm) entat, pusese un diagnostic corect cânc cu câţeva pagini mai sus/jşi încheiase povestirea naşterii şi a copilăriei lt Sisupăla prin aceste cuvinte, care voiau să explice fraţilor Păndava paroxismt de violenţă căreia i se lasă pradă contestatarul (1521-1522)30: De bună seamă acest erou cu braţe mari e o parte a energiei spirituale a lui Hari [= Vişrtu]: Domnul voieşte să-l reia intru sine.

De aceea, o tigru al neamului Kuru, ca un tigru mirâie acest rege din Cedi cu gânduri rel 'ara să-i pese de noi'.

Într-adevăr, de aceea se aruncă el în a o sută una greşeală pe care i-a „ uşor să o evite sau să o limiteze. Chiar în timp ce îşi strigă – sunt, dup um am văzut, ultimele sale cuvinte – indiferenţa sa pentru ceea ce va fac au nu va face Krşna, e stăpânit de o nevoie inconştientă de a termina odată ae a se topi în fiinţa pe care o insultă.

Cina 29. Desisur. Uaii regi, continuă textul (1590-1591), îşi manifestă mânia, strângând pumnii, muş U-Şi buzele, dar nu acţionează, aprobarea e predominantă şi totul se potoleşte repede. Eşa hy asya mahăbăhus tejomsas ca harer dhruvam tam eva punar ădătum icchâty uta tat hă vibhuh yenaişa kurusardnia s'ardula iva cedirăt garjaty atâva durbuddhih sarvăn asmăn'acintayan.

Tragicii greci n-au avut de tratat acest tip de dramă, dar ea se află la velul celor mai frumoase situaţii întâlnite de ei: Prometeu înfruntându-l pe; us, Oedip îndârjindu-se în explorarea fatalităţilor sale. Sis'upăla nu este un n normal, n-a fost eliberat de monstruozitatea corporală care-l dezvăluia rept un mic Siva decât datorită lui Krşna, lui Vişnu. Dar din clipa acestei nefaceri, mama copilului şi Krşna însuşi, au prevăzut adevărul: de la acest iva umanizat către Vişnu întrupat nu va exista altceva, dintr-o înclinaţie ezistibilă naturală – am spune mai degrabă: teologică – decât un şir Qe: ense, de agresiuni, de crime; şi Krşna a hotărât, în generoasa lui înţelepciune i suporte o sută dintre ele. De fapt, nu există altceva. În relaţiile dintre eiis'upăla – pe seama sa şi fără îndoială pe seama lui Jarăsandha, ale cărui rmate le comandă – îl prigoneşte pe Krşna şi familia lui, iar Krşna, divinul j-şna, până în clipa în care creditul se epuizează, îndură, cedează, emigrează i părăseşte capitala în faţa acestui înverşunat turbat. Iar la sfârşit se vede i sub această desfăşurare de răutate şi de perversitate Sis'upăla nu aspira, 1 adâncul fiinţei sale, la nimic altceva decât să ajungă la Krşna – Vişnu, să evină una cu el – cum ar fi un sfânt Pavel care ar fi aşteptat moartea lumea de dincolo pentru a găsi drumul Damascului*. Mai mistice decât epopeea, acceptând mai binevoitor să mediteze asupra iblimelor absurdităţi ale teologiei, Purănele au repetat-o, au exploatat-o, au saminat-o şi pe aceasta. Fie, de plidă, Vişnupurăna. Credinţa în metempsioză permite prelungirea conflictului: în perspectiva reîncarnărilor, Sis'upăla ste, după cum am văzut, un recidivist cu trecut încărcat. În vieţi anterioare [a fost demonul Hiranyakas'ipu, apoi demonul Răvana, pe care Vişnu, în ouă încarnări, i-a ucis. Dar în noua sa viaţă, ca Sis'upăla, a nutrit ura cea lai violentă împotriva lui Krşna, încarnare a lui Vişnu. Şi tocmai datorită cestei violenţe lucrurile s-au petrecut de astă dată altfel, rutina metempsiozei s-a oprit, un alt fenomen s-a produs. De fapt, de la vârsta raţiunii şi iână la moarte, Sis'upăla nu s-a gândit, desigur cu ură, dar în orice caz nu s-a îndit decât la Vişnu: datorită acestei obsesii, la sfârşit, se află pregătit nu ientru un nou accident de transmigraţie, ci pentru mutaţia la care am asistat. Rişnupurăna lămureşte31 că, în clipa în care a fost ucis de Vişnu, l-a descoperit drept ceea ce este, în adevăratul său caracter; ura sa furioasă se topeşte tunci, în acelaşi moment când stocul de păcate pe care le acumulase parcă [inadins era literalmente consumat de către adversarul său vrednic de adoraţie. Rin aceasta devine posibil deznodământul fericit, neaşteptat: unirea totală, lefinitivă, a lui Sis'upăla cu Krşna – Vişnu, reintrarea părţii revoltate în întregul afinit de binevoitor.

Cititorul a simţit desigur, cu toate deosebirile inevitabile, datorate decaajului de timp, de loc, de civilizaţie şi de sistem de credinţe, în ce măsura iceastă carieră complexă, plină de singularităţi, e paralelă cu aceea a lui Star-: adr. Trebuie acum să precizăm această impresie.

* Saul din Tars s-a convertit fulgerător la creştinism (luându-şi numele de Pavel) mei viziuni avute pe drumul de la Ierusalim la Damasc (Acta Apost., IX). 31 IV, 15, 1-5.

Capitolul III STARKADR ŞI SISLPALA.

I. COMPARAŢIE ÎNTIIE LEGENDA LUI STAHKAOH ŞI CEA A LUI S1SLPÂLA.

Istoriile lui Starkadr-Starcatherus şi îis'upăla se aşază uşor în tabloui parei ele: I

1. Starcatberus însuşi (Saxo) sau prefigurarea lui Starkactr, bunicul şi omonimul său (saga), e născut în afara naturii umane, gigant cu şase sau opt braţe.

2. Fără să se spună prin ce operaţie şi cel nici măcar cu ce intenţie, zeul Thor a făcut să dispară braţele de prisos ale lui Starcatherus şi l-a readus la forma omenească (Saxo); sau Porr l-a ucis pe bunicul Starkadr, dar semnele braţelor amputate se mai văd pe trupul, în rest normal, al nepotului Starkadr (saga).

ÎI

1. Pe urmă, un alt zeu şi numai el, este cel care se ocupă de Starcatherus şi-i fixează destinul (Saxo): sau acest destin e fixat, într-o dezbatere contradictorie, de către cei doi zei, (33inn şi P6rr (saga);



2. În orice caz, clauzele esenţiale sunt că eroul va trăi trei vieţi omeneşti, dar va săvirşi In fiecare din ele o nelegiuire.

III.


Această triplă viaţă este, în consecinţă: 1. Plină de isprăvi războinice.

2. pe care le umbresc numai cele trei nelegiuiri prevăzute.

— Mit şi epopee

1. Îis'upăla s-a născut în afara natur umane, cu patru braţe şi cu trei ochi, aceasl trăsătură semnalându-l (ca şi numele său) drej un personaj aparţinând zeului Rudra-âiva.

2. E readus la forma omenească (dou braţe cad, un ochi dispare) în contact cu Krsru Vişnu, °' ' care, după un Glas auzit la naşterea lui, îi v fi şi agentul morţii.

ÎI

1. În momentul în care face astfel un oi din micul monstru, Krşna-Vişnu îi fixează de tinul:



2. Pentru că el, Krşna, este cel chemat să ucidă, consimte să lase să treacă, fără pedeaps; o sută de ofense dintre care fiecare ar merit moartea, admiţând astfel drept fatal ca monstn rectificat să comită ofense; la a o sută una, v fi sfârşitul.

III.


Sisupăla: 1. Ajunge,. Generalisimul 1' Jarăsandha, rege cuceritor ale cărui armate supu aproape tot universul; trebuie să credem că e ca generalisim, e agentul mai multor din acesi victorii, dacă nu al tuturor;

2. În acelaşi timp, înmulţeşte, precipil ofensele împotriva lui Krşna şi a familiei sal astfel încât creditul său de impunitate se epu zează repede; în rechizitoriul final, ca mosti caracteristice, Krşna citează cinci din cele sută de jigniri,

3. Care slnt distribuite pe cele trei jfiinc- (prima, apoi a doua, apoi a treia).

IV

1. Acţiunea lui Starcatherus se dezvoltă ales în relaţiile sale cu regele Frotho şi cu i lui Frotho şi resortul lor e un respect msigent şi agresiv pentru maiestatea regală; e o idee exigentă şi pură despre această mate, o impune, îi redresează pe regi şi pe îi regali;



2. Şi totuşi cele trei nelegiuiri, excepţii într-o suită de isprăvi cu regularitate bune, săvârşite împotriva unor regi, regii săi.

3. Care sint distribuite pe cele trei funcţiuni (două de funcţiunea a doua, una – de prima, două – de a treia).

IV.

În scena finală a vieţii sale, unde ăisupăla e prezentat pe larg:



1. Se face teoreticianul şi apărătorul hotă. Rit, agresiv, al maiestăţii regale;

2. Şi totuşi o aluzie a lui Bhâşma şi violenta reacţie a lui îisupâla însuşi lasă să se înţeleagă că această atitudine n-are alt scop decât să-i arunce în moarte pe regii care sunt de faţă; mai mult, cele cinci ofense enumerate de Krşna lezează, în mod diferit, pe câte un rege.

Odată comisă a treia şi ultima nelegiuire răzută,

1. Starcatherus vrea să moară şi, căutând neva care să-l decapiteze, îl alege pe Hatherus. Înăr nobil, care are, de altfel, o vendetă de citat împotriva lui şi ale cărui nume şi îalmente dau de bănuit că este, sub chip aesc, zeul Ho3r, foarte apropiat de 03inn.

2. Îl copleşeşte pe acest tânăr cu bunăvoinţa, chiar înainte de a-l pune să-l ucidă, îi indică acul (pe care celălalt, neîncrezător, nu-l ieste) de a dobândi invulnerabilitatea trerepede printre trunchiul şi capul său tăiat, ite ca acestea să cadă la pământ.

Odată Împlinit numărul celor o sută de ofense rămase nepedepsite în virtutea făgăduinţei,

1. Îisupâla îşi impune, într-un fel de beţie, printr-a o sută una ofensă, să piară decapitat de mina lui Krşna-Vişnu;

2. Chiar în clipa în care Krşna-Vişnu îl decapitează, energia lui spirituală, atrasă de cel care-l ucide, pătrunde în acesta sub 'o formă umiuoasâ.

Cum să interpretăm acest paralelism?

2. MOŞTENIRE COMUNA?



În principiu, concordanţele relevate între tradiţiile a două grupuri omeneşti arate din punct de vedere istoric, dar ieşite din acelaşi grup preistoric se explica în patru feluri: fie prin întâmplare, fie printr-o potrivire naturală iermanentă a spiritului omenesc, fie printr-un împrumut direct sau indirect, prin păstrarea unei moşteniri comune. Primele două explicaţii ies din discuaici. Cele două poveşti pe care le-am pus în paralel sunt prea complexe, culează în aceeaşi ordine prea multe noţiuni singulare şi precise, pentru i plauzibilă repetarea independentă a construcţiei. Pe de altă parte, nici. Ecesitate inerentă spiritului uman nu leagă între ele teme atât de evident spendente ca acelea care sunt reunite aici: ce relaţie naturală există între tul readucerii la forma omenească a unui gigant monstruos, cu un număr a. mare de braţe (sau faptul că descendentul altui gigant are o formă omescă, dar marcată congenital de astfel de cicatrici) şi faptul că acest gigant acest descendent se constituie apărător al maiestăţii regale? Ori între colrea sau reducerea la semnele ereditare a acestei monstruozităţi şi scandarea, surarea unei vieţi printr-un număr de crime fixat dinainte? Şi se poate ie aceeaşi întrebare pentru aproape toate episoadele, luate două câte doua.

Explicaţia prin împrumut nu e mai versosimilă: împrumutul n-ar put fi aici decât indirect şi nu vedem ce intermediari, popoare sau indivizi îi fi putut fi agenţi; nici sciţii, nici slavii, nici turcii nu aveau această î'nal idee despre 'funcţiunea regală' şi geografic, în vastul spaţiu care desparj India de Scandinavia, nu s-a semnalat nici o povestire care ar putea trece dre o variantă, fie şi foarte deformată, a uneia sau a alteia dintre aceste doi biografii atât de apropiate. În plus, nu ne aflăm aici în faţa unei scheme (basm, uşor de inserat în orice civilizaţie, ci în faţa unui roman original, ere şi mitologic în acelaşi timp, care lasă mai degrabă impresia unei opere litera savante – şi acest tip de opere nu circulă uşor. În sfârşit şi mai cu seam ceea ce apare comun între cele două naraţiuni este contrariul a ceea ce se pă trează, e tocmai ceea ce se pierde cel mai uşor într-un împrumut direct sî indirect: în afară de naşterea monstruoasă, nici un episod nu se regăsest în cele două cazuri, absolut identic, cu aceleaşi detalii pitoreşti; nici unuli poate fi în una din cele două povestiri calchierea a ceea ce este el în cealalt Astfel, modurile în care Starcatherus şi Sis'upăla îşi redobândesc forma om nească sunt cu totul diferite: operaţie violentă într-un caz, proces sponti în celălalt; şi la fel agenţii acestui miracol: Porr este duşmanul statornic giganţilor, Rrşna e unchiul micului monstru. Raportul stabilit, într-o par şi în cealaltă, ' între durata vieţii şi un anumit număr de crime n-are acees formulă. Perechile de zei, pe faţă sau implicit antagoniste, îJ6rr şi Cdin Rudra-Siva şi Krşna-Vişnu, nu pot/fi unul traducerea celeilalte. Împrejur rile cu ocazia cărora Starcatherus şi Sis'upăla îşi ţin predicile asupra maiestă regale nu au nimic comun: una îşi împiedică regele să se compromită i un duşman care nu e rege, apoi se face educatorul copiilor regali; celăh protestează împotriva unei cinstiri aduse, în faţa regilor, unuia care nu e regi desigur elocvenţa violentă, injurioasă, a celor două personaje îşi găseşte une exprimări destul de apropiate, dar orientările sunt diferite: Starcatherus mustră pe Ingellus pentru a-l îndrepta, Sis'upăla îl ocărăşte pe Rrşna pent a-l umili. Chiar în tabloul păcatelor, conform celor trei funcţiuni, relaţia f: cărui păcat cu funcţiunea respectivă nu se acoperă: la nivelul al treilea, pol lui Sis'upăla e sexuală, a lui Starcatherus e, dacă putem spune aşa, pecuniai la al doilea nivel, Starcatherus fuge de pe câmpul de luptă, Sis'upăla profi în mod laş de absenţa unui rege pentru a-i jefui oraşul; la primul niv sis'upăla îl împiedică pe un rege să aducă jertfe, Starcadr-Starcatherus îl ofe pe rege – stăpânul său – drept victimă într-un sacrificiu omenesc. Elan care-i precipită pe cei doi eroi – unul de trei ori bătrân, celălalt în plină goare – spre ucigaşul lor n-are acelaşi resort: Sis'upăla acţionează într-un de beţie; Starcatherus a hotărât, la rece, să termine cu ceea ce unui admirat al lui Mallarme i-ar plăcea să numească prea multă viaţă; dacă într-ade

Zeul Hodr se ascunde în persoana lui Hatherus, ucigaşul lui Starcatherus, nu are nimic comun, la prima vedere, cu Vişnu, iar scena decapitării, cal: şi senină în Saxo, e o culme de violenţă în Mahăbhârata. În sfârşit, ultim scene au fără îndoială valori apropiate, dar numai apropiate: interpretând luci rile în sensul cel mai bun posibil, Starcatherus, într-un gest de bunăvoinţă, _vi Şa transfere prietenului care-l decapitează ceva din sine însuşi care-i va asigt invulnerabilitatea; Sis'upăla, îndrăgostit deodată de duşmanul care-l deca tează, vrea să se topească şi se topeşte într-adevăr în el sub chipul unei f cari care-şi ia zborul din trupul său.

Astfel, pentru fiecare episod, împrejurările şi adesea relaţiile dintre p sonaje, diferă de la o naraţiune la cealaltă. Concordanţa, sensibilă şi frapan se află în altă parte: în ideile comune care susţin intrigi în întregime parai ierite de afabulaţii în general diferite: o asemenea situaţie ar fi suficientă ru a face nerecomandabilă ipoteza unui împrumut, chiar dacă ar putea nceput din punct de vedere geografic. Rămâne presupunerea a două evoluţii ind de la acelaşi original. În primă aproximaţie, iată cum putem stabili stă grilă:

— 2. O fiinţă, care va fi un erou, se naşte în afara formei omeneşti, cu mon-) zităţi, cu organe de prisos care o înrudesc cu ceea ce e mai înspăimântăn mitologie; dar această malformaţie e corectată, copilul îşi recapătă forma lească fie prin acţiunea fie prin contactul zeului care este adversarul îal al fiinţelor demonice. Variantă: o fiinţă, care va fi un erou, se naşte. Epot postum şi omonim al unui astfel de monstru care a fost nu croit îou, ci ucis de către zeul duşman al demonilor (giganţi) şi poartă asupra lemnele ereditare ale membrelor tăiate bunicului său.

ÎI

1. Doi zei, în mod explicit (Porr şi 6dinn, Krşna-Vişnu, cu toţii sub omenesc) sau implicit (Rudra-Siva), din exterior (prin decizii) sau din ior (prin propria lui natură) îşi dispută eroul sau se înfruntă în legătură



: zeul care are o slăbiciune pentru tipul de monstru pe care eroul, chiar Aificat, continuă să-l poarte în el şi zeul care are drept misiune să-i supună îă-i distrugă pe monştri. 2. De aici rezultă pentru el enunţarea unui des-

: are-i leagă durata vieţii de săvârşirea unui număr precis de crime, fie rimeşte privilegiul să-şi prelungească viaţa atâta vreme cât nu va depăşi număr, fie că primeşte un răstimp de viaţă prelungit, dar limitat (trei normale), cu obligaţia de a comite câte o crimă în fiecare parte a lui.

III.

Viaţa astfel determinată – elastică sau multiplicată – este 1. Plină de vi, 2. Marcată de crimele prevăzute, 3. Aceste crime (sau cele mai tipice e ele) producându-se succesiv la fiecare dintre cele trei niveluri funcţioIV.



Războinicul asupra căruia apasă acest destin ambiguu 1. Declară că apără; urile şi maiestatea regilor, 2. Şi totuşi lezează un rege în fiecare din crisale.

V.

Numărul prevăzut de crime fiind epuizat, 1. Războinicul se azvârle în moarte în rugăminte sau comiţând o crimă suplimentară, îl face pe un zeu să-l) iteze – fie acelaşi care i-a fixat lungimea vieţii, fie unul foarte apropiat gic de acesta; 2. În momentul decapitării, el transferă (sau dosă transfere) în ucigaşul său o parte esenţială din fiinţa sa profundă.



3. NunnA şi vis nu îndreptată astfel spre ipoteza unei moşteniri comune, interpretarea în tâmpină o serie de probleme, unele puse de discordanţe, altele de concordau ţele înseşi. Cea care le domină pe toate se referă la divinităţile scandinave s indiene, mai exact, la ^perechile de divinităţi care intervin în viaţa eroulu Odinn şi Porr, Rudra-Siva şi Krşna-Vişnu. Aceste perechi sunt, ' la prim vedere, foarte departe unele de sitele: suveranul magician Odinn şi Porr vitea zul nu sunt oare în primul rând, deasupra Vanilor bogaţi şi voluptuoşi, primu şi al doilea termen al listei canonice a zeilor celor trei funcţiuni1? Rudra s Vişnu, dimpotrivă, bine atestaţi în Rgveda, nu se asociază acolo, nu se în frurită, nu formează o structură2; abia hinduismul va dezvolta opoziţia dintn ei – ca distrugător şi, respectiv, salvator în crizele periodice ale lumii; îi orice caz, în nici un moment nu se definesc printr-o apartenenţă la două nive^ luri diferite ale structurii trifuncţionale: Vişnu vedic este înainte de toate ut asociat al lui Indra la al doilea nivel, iar activitatea lui Rudra, multiformă nu se lasă exprimată în cadrul acestei structuri; ca vindecător, cunoscătoi al ierburilor, acţionează pe al treilea nivel tot aşa precum acţionează pe al doilea nivel ca arcaş, sau în pluralul său, Rudrăh, în timp ce nimic nu pare a-l orienta spre nivelul suveran. Cum se explică faptul că aceste perechi ale căroi formule sunt atât de diferite s-au putut insera deopotrivă, s-au putut afla în largul lor în aceeaşi intrigă?


Yüklə 5,39 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   66   67   68   69   70   71   72   73   ...   138




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin