Georges Dumezil

Capitolul VIII NIMICIRE ŞI RENAŞTERE.

Ygygti ryadu Drona (Brhaspati) Asvarttiaman (Siva ere.) Vosudeva M r Balarama Kg Puru:

I Săntanu (Vicitravtrya) Vyăsa (Păndu) Indra na Subhadră. +. Arjuna Virata (Visnu) (un Marut) Abhiroanyu. +.

— Ut tara Uttaro (Varcas) Pariksit _1_1_ jqnamejaya şi fraţii sdi

1. CAUZALITĂŢI SUPRAPUSE.

Analizele de mai sus au fărâmiţat materia poemului: era inevitabil. Am examinat pe rând, pe fiecare pentru sine, personaje care s-au vădit a nu avea nici alte trăsături decât cele ale zeilor ai căror fii sau întrupări sunt, nici altă misiune decât aceea de a reproduce, pe pământ, starea civilă şi comportările acestor zei. Poate că cititorul are impresia că a privit o colecţie de marionete care îşi fac, fiecare, numărul, fără să alcătuiască o piesă.

Dar există totuşi o piesă în care toate aceste marionete sunt rânduite; povestea stirpei lui ELuru, sau cel puţin a unui moment al dinastiei Kaurava, adică povestea, relativ calmă, a lui Păndu şi a fraţilor săi, apoi cea a copilăriei năpăstuite a fraţilor Păndava şi a groaznicului război care îi opune verilor a nimicirii seminţiei, reparata printr-o naştere nesperată, în sfârşit, imniei idilice a lui Yudhişthira, a abdicării sale în favoarea 'copilului ' şi a intrării fraţilor Păndava în viaţa din lumea cealaltă. De la înceî la sfârşit, trecând prin' imense digresiuni şi îndelungi paşi bătuţi pe asta este desfăşurarea poemului.

! A priori probabil că, la fel ca şi tipurile şi existenţele individuale ale din principalii eroi, această succesiune de drame în care ei sunt cuprinşi este şi ea tot mitologie transpusă în epopee; este probabil' că succesiunea ntelor, oricât de bine motivată de jocul pasiunilor omeneşti, se supune i convenienţelor transpunerii, reproducând, în esenţă, economia internă mit. A cărui mit anume?

Istă în primul rând, sub cauzalitatea romanescă, o cauzalitate mitico-epilu coboară încă până în adâncul lucrurilor, dar care ne poate îndruma.

; ut-o în legătură cu personajul lui Dhrtarăştra, imagine şi instrument al iui, al unui Destin care îi pare, lui ca şi nouă, la început întâmplare dar care se dezvăluie a fi o Providenţă înţeleaptă1: marea bătălie de la letra corespunde unui plan al lui Brahma, plan răspunzând şi el unei i lumii, sau cel puţin a Pământului; şi pentru a isca şi a conduce acest pentru a ucide demonii care se întrupaseră în număr îngrijorător în e princiare, zeii s-au întrupat şi ei, la porunca lui Brahma, în personajele iui. La drept vorbind, nu aveam nevoie să aşteptăm revelaţia făcută lui ăstra de către Vyăsa, în cântul al unsprezecelea, despre misiunea pe care, ştie, a îndeplinit-o îngăduind războiul2. Chiar din primul cânt, încă din i, explicaţia a fost enunţată limpede (I, 64, 2481-2508), urmată de mărul întrupărilor', de interminabila listă care enumera pe zeii impliu indicarea eroilor a căror formă au luat-o sau pe care i-au zămislit, ori e au depus o parte din ei înşişi.

Încolo de această a doua motivare a evenimentelor, sau cel puţin a ărţi a lor, am putea recunoaşte o cauzalitate mai profundă, dacă am acori cât de mic credit numeroaselor indicaţii din text şi le-am reţine inten-

; vidente. Pe scurt şi dogmatic, mitul care a fost transpus în totalitatea bhăratei este cel al pregătirii, apoi al înfăptuirii unui 'sfârşit al lumii' (sau şi ere a lumii), urmate de o renaştere (sau de începutul erei următoare).

Pentru a justifica acest mod de a vedea, trebuie să lămurim două personaje ire le-am mai întâlnit, pe unul în majoritatea analizelor noastre, pentru străbate poemul de la un capăt la altul, pe al doilea în cea din urmă: a şi As'vatthâmaii sau, spre a-i demasca, Vişnu şi Siva.

2. KRSNA ŞI VISNU.

Cu toată importanţa sa, Krşna nu a e va reţine mult: totul este limpede. Deidu-l pe Vişnu vedic, el îi păstrează totuşi trăsătura esenţială3. Abel Berie a rezumat în două propoziţii statutul zeului în imnuri: 'Vişnu a străxvezi, mai sus, p. 115-117, 119-120.

2 Vezi, mai sus, p. 116.

3., Vişnu et Ies Marut î travers la reforme zoroastrienae', Journal Asiatique, 1953, p. 1 – 25. Irtea sa Aspects of Early Vişnuism, 1954, J. Gonda practică o metoda puţin conciliabilă cu a Nu este cazul nici să fie dedublat Krşna, cum mai face încă Louis Renou, L'ânde antique,)49, p. 399-400, nici să se spună că întruparea lui Vişnu în acest erou nu este de acelaşi fel; le ale celorlalţi zei în alţi eroi, S0ren S0rensen, Om Ma'hăbhărata's Stilung i den Indistte Litera. 1883, p. 84-85: 'Krşria's identification med Vişnu, en af de 3, undertiden den 0verste af overguder, er af en ande'n art og kan ikke forstâes linden i sammanhaeng med gudesystemets bătut în trei paşi universul, Vişnu este aliatul iixiel al lui Indra' – aliatul şi prietenul său (indrasya yujyah sâkhă, I, 22, 19), care s-a ataşat, 'mai mare binefăcător, binefăcătorului Indra' (indrăya vişnuh sukrte sukrttarah, I, 156, 5).

El este invocat laolaltă cu acesta, zice Bergaigne, în versurile4 IV, 2, 4; 55, 4; VIII, 10, 2 X, 66, 4 şi în tot imnul VI, 69. Aceleaşi înfăptuiri le sunt atribuite în comun, în acest imn şi în versurile VII, 99, 4-6. 'Paşii cei mari' ai lui Vişnu sunt astfel atribuiţi lui Indra, VI, 9, 69, 5; dar mai ales victoriile lui Indra sunt atribuite lui Vişnu, VI, 59, 8. Amândoi au 'zămislit' soarele aurora, focul, triumfând asupra lui Dăsa, VII, 99 4. Amândoi au sfărâmat cele 99 de cetăţui ale lui ăambara şi au învins armatele lui Varcin, VII, 99, 5. Indra era însoţit de Vişnu când l-a omorât pe Vrtra, VI, 20, 2 şi Vişnu însoţit de prietenul său, adică de Indra, deschide peştera vacilor, I 156, 4.'.

Legătura lui Arjuna cu Krşna, vărul şi cumnatul său, nu este mai puţin îstrânsă5. Al doilea îl ajută pe primul în orice împrejurare. Când conflictul nu mai poate fi evitat, el intră în armata fraţilor Păndava, nu pentru a lupta, ci pentru a fi vizitiul lui Arjuna – ceea ce îi va aduce lumii, fără îndoială, printr-o grefă la un text mai scurt, revelaţiile, teofania din Bhagavadgită. În multe pasaje, poemul repetă că unirea lui Krşna cu Arjuna este de nezdruncinat: de exemplu, la ultima solie pe care o îndeplineşte Krşna pentru a salva pacea, unii sfetnici ai lui Dhrtarăştra şi însuşi regele cel orb se leagănă în iluzia că-l vor putea seduce pe ambasador, îl vor desprinde de Păndava; înţeleptul şi clarvăzătorul Vi dura le deschide ochii (V, 86, 3071-3072): nici o strădanie, nici mita, nici ocara nu-l pot despărţi pe Krşna de Arjuna, 'care este ca şi suflul vieţii sale'. Yudhişthira dă undeva o formulare izbitoare a acestei legături (V, 12, 781): 'Arjuna nu poate fi fără Krşna, nici Krşna fără Arjuna; nu există în lume un om de neînvins pentru aceşti doi Krşna (anayoh kţşnayoh) '.

Săvârşirea celor 'trei paşi', la care se rezumă în Rgveda tehnica proprie a lui Vişnu, cuprindea, fără îndoială, în timpurile vedice înseşi, o substanţă mitică mai bogată decât lasă să se vadă imnurile: vom reveni îndată la aceasta. Însă unul din aspectele, una din specificările acestor paşi îi pun răspicat în serei viul lui Indra. În două rânduri, cartea de imnuri pune în gura lui Indra în stil direct, un îndemn către tovarăşul său Vişnu, în care se folosesc totodată verbul vi-kram – 'a umbla, a-şi desfăşura paşii', caracteristic pentru această acţiune a zeului şi comparativul adverbial vi-taram, 'mai departe', care evocă etimologia probabilă a numelui său: 'Prietene Vişnu, păşeşte, înaintează mai departe!'. În ambele cazuri împrejurarea este aceeaşi: înaintea luptei sale contra lui Vrtra şi pentru a o face posibilă, pare-se, zeul luptător cere acest serviciu: 'paşii spre înainte' ai lui Vişnu, deschizându-i drumul către ţelul său, făcând cu putinţă străbaterea spaţiului care îl despărţea de el, trebuiau să fie condiţia mistică a actului războinic al lui Indra. Vizitiu al lui Arjuna, Krşna, cum am mai spus, nu luptă. Bl îl ajută pe Arjuna prin îndemânarea sa în conducerea carului şi, mai cu seamă, prin îndemnurile şi sfaturile sale. Cu un prilej însă, el uzurpă un rol care depăşeşte, ba chiar contrazice funcţia sa limitată de vizitiu. Este ceasul primei mari încercări a lui Arjuna, când trebuie să-l atace şi să-l ucidă pe Bhâşma, generalisimul armatei duşmane, dar şi străunchiul fraţilor Păndava, fostul lor tutore, care, până la război şi-a înteţit strădaniile pentru a face să li se recunoască drepturile. El se resem- „dvikling' [Identificarea lui Krsna cu Vişnu, unul din cei trei şi uneori cel mai mare din cei trei Suprazei, este de alt fel decât cea pe care o pot înţelege în legătură cu evoluţia sistemului zeilor]; ^u Krşna este faţă de Visnu vedic şi prevedic ceea ce Arjuna este faţă de Indra vedic şi preveiic etc '

4 în cartea lui Bergaigne, 'vers' denumeşte ceea ce aici este numit 'strofă, stanţă. 6 Vişnu s-a întrupat în Krşna la rugămintea lui Indra, în momentul în care acesta pregătea Propria sa întrupare în Arjuna, I, 64, 2508.

Greu la această tristă sarcină şi pare să evite să-l întâlnească şi va fi.

E întreg răstimpul cântului al V-lea pentru a-l decide la aceasta; mai tot trebui trei intervenţii ale lui Krşna, din care doar a treia va fi (pe când, în tot restul bătăliei, Arjuna va împlini pe dată isprăvile [1 va îmboldi divinul său tovarăş) şi din care primele două iau o înce nu-şi are perechea în tot poemul: el păşeşte înainte către ţinta sae.

Na dată, armata fraţilor Păndava este în plină debandadă şi Arjuna nu-şi î silinţa. Atunci, fluturându-şi discul, Krşna sare jos. Din car (rathâd a) şi, făcând să se cutremure pământul sub paşii săi (sahkapayan găm i), înaintează spre Bhâşma. Acesta se pregăteşte deja să primească plin vie lovitura unui om despre care ştie că este un zeu, când la rândul una sare din car şi se avântă după Krşna, îl prinde de ambele braţe, picioare şi îl opreşte anevoie, la al zecelea pas'; el îi promite să nu răie, să-şi facă datoria; Krşna se potoleşte şi îşi reia locul în car (VI,

— 2612). Totuşi, două mii de distihuri mai departe, Arjuna încă nu şi-a uvântul şi se repetă aceeaşi scenă. Krşna sare din car şi păşeşte spre 'părând, ca un stăpân al pământului, că despică pământul cu picioarele iărayan iva padbhyăm sa jagatâm jagatlsvara); şi de această dată Arjuna nde şi-l opreşte cu greutate 'la al zecelea pas', repetând: 'Această sarte a mea în întregime, eu îl voi ucide pe tata-mare, o jur pe arma mea, văr, pe binele ce l-am făcut!' (706, 4873). Însă Arjuna tot nu-şi ţine Lala. De astă dată, fără să coboare din car, Krşna îl roagă stăruitor (779,

5549) şi Arjuna găseşte în sfârşit energia care-i lipsea: cu consimţăacestui partener care nu poate muri decât prin propria sa voinţă şi tariul pe care l-a fixat, el îl va doborî pe pitămaha (120, 5554). Să nu fie iceşti ciudaţi 'paşi ai lui Krşna' destinaţi să-l atragă pe Arjuna spre jortită loviturilor sale un răspuns epic la cerere a vedicului Indra care, irte-i, doreşte fără scrupul să-l poată ataca pe Vrţra: 'Prietene Vişnu, i-ţi paşii mai departe' 1 ricum ar sta lucrurile cu acest detaliu, Krşna joacă neîntrerupt pe lângă Păndava, în interesul lor, un rol imens, însă uniform, pe care nu este! Să-l analizăm aici în amănunt. Deodată, după înfrângerea lui Duryodhana, îlneşte un adversar pe măsura sa: Asvatthăman.

3. ASVATTHĂMAN ŞI SIVA; NIMICIREA

— A spus mai sus că Asvatthăman este Rudra-Siva întrupat. Acest lucru te cu totul exact, sau mai curând omologia însăşi dintre zeu şi erou nu iţea exactitatea. Încă din cărţile vedice în proză ni se spune despre Rudra fost alcătuit dintr-un amestec din toate substanţele cele mai înspăimântai (Aitareyabrăhmana, III, 33, l)7; la fel şi cu Asvatthăman. În timp ce s celelalte personaje din Mahăbhărata sunt întruparea unui singur zeu sau, im Krpa, a unui grup de zei omogeni denumiţi printr-un nume colectiv

* 'I, es pas de Krşna et l'exploit d'Arjuna', Orientalia Suecana, V, 1956. P. 183-188.

Prajapati săvârşis'e un incest cu fiica sa. Atunci 'zeii căutară pe cineva ca să-l pedepseascăasiră pe nimeni printre ei. Ei strânseră laolaltă în acelaşi loc arătările cele mai înfricoşătoare, împreună, ele alcătuiră această divinitate'.

(zeii Rudra), As'vatthăman este într-adevăr un amestec şi, ca şi Rudra, un amestec de ingrediente îngrozitoare (I, 67, 2709-2710): Din Mahâdeva (= Siva) şi din Antaka (= Moartea), din Krodha (= Mânia) şi din Kăma (= Pofta), contopiţi într-o unitate (ekatvam upapannănăm), se născu, locuitor al pământului, eroicul omorâtor de duşmani, As'vatthăman cel cu putere mare. Numit primul şi unit într-un dublu dual cu Antaka, Siva în calitate de distrugător este cu siguranţă componentul principal şi, de altfel, în momentul decisiv, el îşi va spori, dacă se poate spune, participarea în cel zămislit. Această natură 'rudriană' explică multe lucruri din comportarea eroului: legătura lui strânsă, pe care am observat-o, cu personajele în care sunt întrupaţi 'zeii Rudra (Krpa) şi unul dintre Măruţi (Krtavarman) '8; şi, de asemenea, ataşamentul său faţă de demonicul Duryodhana: este firesc ca, purtând în sine pe zeul distrugător şi Moartea şi Mânia şi Dorinţa, el să fie aliatul unui principe lăsat pradă pasiunilor sale şi menit sorţii celei mai rele; este firesc, de asemenea, ca întruparea lui Siva să simtă o afinitate pentru întruparea demonului Kali; căci Rudra-Siva, în toate epocile, are tovărăşii rele şi îi plac tâlharii şi duhurile necurate care bântuie lumea. În sfârşit, înţelegem de ce, până când Duryodahna cade lovit de moarte, activitatea lui As'vatthăman este cu totul secundară, în timp ce, după acest eveniment, el primeşte un rol de prim-plan. Să luăm seama la această transformare.

Căderea lui Duryodhana stârneşte panică, destrămarea a ceea ce mai rămâne din armata lui. Prin nişte fugari, terţetul As'vatthăman, Krpa, Krtavarman află nenorocirea şi vine în fugă lângă muribund. Asvatthăman făgăduieşte lui Duryodhana să nimicească toată oastea fraţilor Păndava, iar Duryodhana are încă puterea de a-i spune lui Krpa să-l ridice pe As'vatthăman ca generalisim al unei armate care nu mai există. Această promisiune şi această consacrare comandă tot ceea ce urmează. Desigur, bătălia a încetat şi nu mai există putinţa vreunei lupte, dar armata victorioasă mai poate fi nimicită prin viclenie şi, într-adevăr, această distrugere este cea care ocupă uimitorul cânt al zecelea, 'Cântul evenimentelor survenite în timpul somnului', ceea ce se traduce mai bine drept 'Cântul suprinderii nocturne'.

Da începutul cântului, cei trei părtaşi se apropie de tabăra duşmană, din care lipsesc conducătorii, fraţii Păndava şi care mai răsună încă de strigăte de triumf. Ei aşteaptă noaptea, ceilalţi doi dormind, iar Asvatthăman veghind. Vederea unei păsări de pradă care sfârtecă o mulţime de corbi îi arată planul: va nimici oastea în timpul somnului ei. El îşi deşteaptă tovarăşii, le împărtăşeşte gândul său. Ei încearcă zadarnic să-i schimbe hotărârea, apoi se resemnează să-l urmeze. Noaptea s-a lăsat. Da poarta taberei, o groaznică arătare se înalţă înaintea lui As'vatthăman (6, 216-250): o fiinţă de o statură uriaşă, învelită cu o piele de tigru şiroind de sânge şi legată cu un şarpe, împroşcând foc pe toate părţile, fluturând tot felul de arme. Neînfricat, fiul lui Drona o atacă, dar săgetările sale sunt fără rezultat (228-229): Asvatthăman azvârle asupra lui lancea steagului său, strălucitoare ca o flacără. Izbind Fiinţa, această armă se frânse în bucăţi, ca un mare meteor, la sfârşitul unei Vârste a Lumii, căzând din bolta cerului, după ce s-a ciocnit cu Soarele (yugănte silr am ăhatya maholkeva divas cyuto).

Totul este zadarnic, săgeţi, iatagan, ghioagă, iar semne neîndoielnice, pe cer, dovedesc că această fantasmă este iscată de Vişnu, ocrotitorul fraţilor Pănuaya. As'vatthăman se refugiază mintal în Mahâdeva, adică în Rudra-Siva, îl invocă sub toate numele lui, îi cântă toate laudele şi declară că se oferă el

8 Vezi, mai sus, p. 135- 137 B 3, lOTECA.

CTNTRALÂ.

UNIVERSITARA.

Y TTr; ATJ TJ”T *-* ept victimă (7, 251-262). Nimic nu poate fi mai plăcut acestui zeu pe loc apare un altar de aur pe care arde un foc de sacrificiu şi o ată hoardă de fiinţe monstruoase, o mişunare de demoni cu capete de cu forme groteşti, îl învăluie pe As'vatthăman. Tot neatins de frică, eroul ltar şi se aşază în foc, invocând necontenit pe Rudra-Mahădeva (263- mei 'zeul se arată şi îi zice surâzând că, favorabil până acum bărbaţilor iltă partidă ca mulţumită pentru adoraţia pe care i-o adusese Krşna,. Arce acum împotriva lor: 'Ei sunt atinşi de Destin, Timpul vieţii lor s-a 311-315).

Iă aceste lungi cuvântări, esenţialul este relatat la repezeală în puţine zeul intră în corpul eroului după ce i-a dat o sabie miraculoasă! Această fiinţă divină, fiul lui Drona străluci şi, prin vlaga cea stârdivinitate, el deveni năvalnic în luptă'. Sub înfăţişarea lui As'vatthăva însuşi, în fruntea hoardei demonice, pătrunde în tabăra fraţilor i, lăsându-i pe Rrpa şi Krtavarman la poartă pentru a-i doborî pe ar încerca să fugă.: elul este cumplit. Primul care piere este Dhrştadyumna, ucigaşul lui ji generalisimul armatei fraţilor Păndava. Apoi cad fiii lui Draupadî, ae fiii fiecăruia dintre fraţii Păndava, apoi toţi aliaţii lor. Demonii z pentru a se ghiftui cu sânge şi carne omenească, pe când As'vathăman, i în trecere cei doi tovarăşi, merge să ducă vestea acestei răzbunări lui liana, aflat pe moarte. Puţin mai târziu, lui Yudhişthira, zguduit.

— Şi explică această înfiorătoare reuşită a duşmanului, Krşna îi dă ex-: 'Nu fiul lui Drona a săvârşit această ispravă; aceasta s-a făcut prin ui Mahădeva' (18, 811).

Iei, morţii celor o sută de fii ai lui Dhrtarăştra şi a unei mari părţi a lui Duryodhana vine să i se adauge masacrul întregii armate a fraţilor a şi înainte de toate al tuturor urmaşilor lor. Pe partea lui Duryodhana eţuiesc trei oameni; de partea fraţilor Păndava şapte: ei cinci şi încă doi i totuşi nimicirea nu este desăvârşită.

Iţii Păndava sunt cuprinşi de o mare deznădejde şi mânie. Draupadî pul lui As'vatthăman şi, drept dovadă că va fi fost ucis cu adevărat, scumpă pe care o poartă de la naştere în frunte. Bhâma pleacă în căuicigaşului, dar, abia pornit, Krşna destăinuie că acela se expune celei ri primejdii: As'vatthăman are de la tatăl său Drona o armă mai groazxât oricare alta, anume cea numită brahmăsiras, 'capul lui Brahma'; nu i-a dat formula acesteia decât cu îndemnul de a nu se folosi nicile ea, mai cu seamă împotriva unor fiinţe omeneşti.

— Însă Asvatthăcel cu suflet rău', n-a făgăduit nimic. Şi pentru a arăta cât este de pris acest personaj, Krşna povesteşte cum acela încercase să obţină de la discul său – discul, armă a lui Vişnu – cu unicul scop de a se sluji mpotriva sa, a lui Krşna şi de a-l omorî. Pe dată, fraţii lui Bhâma, mă cu Krşna, îl ajung din urmă şi-l roagă fierbinte să renunţe de a-l căuta

/atthăman. El refuză şi în cele din urmă întreg grupul, cei cinci Pân-

? I Krşna, îl descoperă pe ucigaş – aşezat în tihnă în mijlocul unor înţelepţi. (10-13, 543-662).

Hâma îşi încordează arcul, dar As'vatthăman a şi ţâşnit. Prin incantaţia Ltă, 'arma absolută' poate fi obţinută, fabricată din orice. El apucă trestie, suflă asupra ei cu mantra ['descântecele'] pe care le-a învăţat: planta devine brahmasiras. El îl azvârle pe loc strigând: 'Pentru nimicirea fraţilor Păndava!' {13, 668-669). Rezultatul: în trestie se aprinse un foc asemenea celui care pune capăt oricărui lucru şi în stare să ardă cele trei lumi (pradhaksyan i'ja lokăms trân kălăntakayamopamah).

Din fericire, Krşna este acolo. El a înţeles gestul lui As'vatthăman. Dui Arjuna, care a învăţat şi el de la Drona, maestrul său, arme de temut, el îi strigă să arunce 'arma care dezarmează armele'. Arjuna pune de îndată în arcul său săgeata miraculoasă strigând: 'Arma (lui As'vatthăman) să fie zădărnicită prin arma (aceasta)!' (676): Săgeata odată trasă de arcul Găndiva, se aprinse pe dată un foc mare, la fel cu cel care, la sfârşitul unei Vârste, mistuie lumea (yugăntănalasannibham).

Această scenă cu adevărat apocaliptică ia sfârşit fără să se fi produs catastrofa. Doi mari ţşi, Nărada şi Vyăsa, se interpun între cele două arme, le neutralizează prin energia lor şi salvează universul. Ei cer apoi adversarilor să-şi recheme fiecare arma aruncată {14, 680-686), operaţie foarte delicată, pe care o poate reuşi doar un erou curat, care urmează regulile de purtare ale unui brahmacărin. Arjuna o execută fără greutate, dar ce putea face celălalt, al cărui suflet era rău? Aruncată pentru nimicirea fraţilor Păndava, spune el în încăpăţânarea sa, ea îi va spulbera pe toţi!'. Da stăruinţa iui Vyăsa, el se lasă cel puţin despuiat de piatra scumpă care îi împodobeşte fruntea şi pe care a cerut-o Draupadî. Cât despre arma brahmasiras, pe care nu ştie s-o recheme, el acceptă – dacă aceasta poate trece drept o concesie – s-o abată de la cei cinci Păndava şi s-o îndrepte în altă parte {15, 687-721):

— Să meargă să lovească (în sânul femeilor) pe copiii fraţilor Păndava ce urmează sa se nască!

— Fie, răspunde cu asprime Vyăsa, însă după aceea opreşte-te! Acest act al lui As'vatthăman nu pare decât răuvoitor. În realitate el este de o extremă gravitate: fraţilor Păndava nu le-a mai rămas nici un fiu: cei pe care îi avuseseră de la Draupadî au fost ucişi cei din urmă. Şi iată-i osândiţi la moarte pe toţi cei care li s-ar putea naşte în viitor, fie că sunt sau nu în înfiripare în sânul oricăreia dintre soţiile lor, Draupadî sau nevestele secundare. Dovindu-le pe femei, blestemul este mai groaznic decât acela care îl silise odinioară pe tatăl lor Păndu la abstinenţă: nici un artificiu nu-i va aduce leac, nici un apel, de exemplu, la zeii procreatori, presupunând că Kuntî ar mai putea face să acţioneze mantra ei în favoarea uneia dintre nurorile sale. Nu mai este deci nici o speranţă: nimicirea din noaptea precedentă va fi totală, fără o renaştere posibilă.

Pentru a-i îmbărbăta pe fraţii Păndava, consternaţi, Krşna săvârşeşte o imprudenţă: ei să nu-şi piardă nădejdea, viţa lor păstrează un ultim vlăstar, care nu este încă decât un embrion, fiul lui Abhimanyu, fiu al lui Arjuna şi al surorii lui Krşna. Abhimanyu a fost ucis pe câmpul de bătaie, lăsând-o însărcinată pe soţia sa, fiica regelui Virata {16, 722-725)*. Pântecele acestei viitoare mame, care nu este decât nora, nu soţia lui Păndava, scapă înrâuririi armei brahmasiras aşa cum a orientat-o As'vatthăman. În lipsa unui fiu, ei vor avea un nepot, care va salva seminţia.

* Vezi, mai sus, p. 61 şi n. 42.

I Asvatthăman a auzit (16, 727-728): sta nu se va întlmpla, strigă el, nebun de furie, vorbele mele nu vor fi în deşert (na ca n anyathă)! Suliţa pe care am aruncat-o va lovi embrionul pe care-l poartă fiica lui Virăţa, pe care tu vrei să-l ocroteşti (patişyati tad astratn hi garbhe tasyă mayodyatamiviră taduia yam tvam rakşitum icchasij!

Luăm seama la ceea ce se află în joc: ori seminţia lui Păndu şi, prin a dinastiei Kuru este condamnată la cvasineantul prezent şi curând la complet, ori ea îşi păstrează mijlocul de a renaşte.

4. KBSŢŞA CONTRA LUI ASVATTHĂMAN; RENAŞTEREA mei Krsna săvârşeşte actul cel mai simplu, dar cel mai hotărâtor din rile sale cu fraţii' Păndava {16, 729-738): ivitura armei tale groaznice nu va fi zadarnică, spune el Distrugătorului. Fătul se va naşte r el va învia pentru o viaţă lungă (sa tu garbho mţto jăto dirgham îyur avăpsyati) i despre tine, toţi bărbaţii înţelepţi ştiu că eşti un laş şi un răuvoitor! Mereu gata să iată-te ucigaş de copii! Îndură deci răsplata păcatelor tale. Timp de trei mii de ani vei: acest pământ, fără tovarăş, fără să poţi vorbi cu nimeni! Fără cineva alături de tine, i prin locuri pustii I Nu-ţi va fi cu putinţă nici o statornicire printre oameni 1 Vei puţi a a sânge, iar codrii şi râpele îţi vor fi sălaşul! Vei rătăci de-a lungul şi de-a latul păminelet păcătos, purtând asupră-ţi povara tuturor metehnelor (pilyasonita gandhî ca durgakânrayah jvicarişyasi papătmă sarvavyădhisamanvitah)!

Jicul Parikşit – acesta va fi numele fătului înviat – când va fi atins vârsta (potrivită), d îndatoririle religioase prescrise de Vede, va primi de la fiul lui îaradvat [= Krpa] îturor armelor. Credincios legii războinicilor kşatriya, acest rege cu suflet virtuos va ocroti l timp de şaizeci de ani. Da, sub numele de Parikşit, acest copil va deveni regele neamului cu braţe puternice şi aceasta sub ochii tăi, smintitule! Da, în zadar îl vei arde prin putelui armei tale, eu îl voi învia (aham tam jâvayişyămi dagdham sastrăgnitejasă)! O, tu, cel ic dintre oameni, vezi puterea austerităţilor mele şi a respectului meu pentru adevăr (pasya so vâryam satyasya ca narădhama) „'.