Gheorghe Virgiliu

134 Măria Winn, Ti]/. Copaaij…, p. 42.

135 Jane M. Healy, EndangeredMind…, p. 226.

136 Măria Winn, Tiyxopaatj…, p. 48.

137 Jane M. Healy, Endangered Mind…, p. 99.

Câteva generaţii de elevi cu cel puţin 3-4 ore de vizionare TV zilnic (oare care este situaţia adevărată în România zilelor noastre?): „1. Slăbirea capacităţii de a asculta, incapacitatea de a-şi menţine atenţia, de a înţelege şi de a-şi aminti un material prezentat oral;

2. Abilitate scăzută în reflectarea într-o formă coerentă, în vorbire şi în scris, a faptelor şi a ideilor;

3. Tendinţa de a comunica prin gesturi odată cu cuvintele sau în locul acestora;

4. Scăderea cunoştinţelor de vocabular sub nivelul clasei a patra;

5. Proliferarea ticurilor verbale, a cuvintelor de umplutură care nu spun nimic, folosite în locul cuvintelor potrivite în discuţia respectivă -cuvinte de tipul „ştii tu” (you know), „ei bine” etc. Acestea au rolul de completare a înţelesului, de emfază, mascând de fapt o sărăcie a limbii şi a gândirii. (Şi limba contemporană vorbită de tinerii români a ajuns să abunde în astfel de surogate verbale. Din păcate, chiar mai rău ca la americani, acestea sunt constituite adesea din cuvinte obscene sau înjurături.);

6. Inabilitatea de a distinge diferenţele dintre sunetele ce alcătuiesc cuvintele şi de a le percepe în ordinea rostirii. Fapt care se reflectă şi în dificultatea de a pronunţa cuvinte lungi şi a le silabisi;

7. Înţelegerea nesigură, confuză a lecturii cu un grad crescut de dificultate;

8. Dificultatea de a înţelege frazele mai lungi, propoziţiile intercalare şi structurile gramaticale mai complexe;

9. Dificultatea de a trece de la limbajul colocvial la forma scrisă;

Preşcolarii, în comparaţie cu cei de acum câteva generaţii, întâmpină dificultăţi mari în a sta liniştiţi şi a asculta povestiri sau scurte discuţii. Adesea însă ei dovedesc că au un vocabular mai bogat (în special în termeni referitori la sexualitate, reproducere şi boală) şi un stoc mai larg de informaţii generale. Mulţi dintre ei par să fie mult mai avansaţi decât cei din alte generaţii, deoarece ei adoptă o mină mult mai sofisticată, preluată de la televizor (un aer de copii inteligenţi, extraordinari) „138.

J38 Ibidem, p. 99.

Aceasta este perioada în care părinţii sunt uimiţi de copiii lor, care ştiu să reproducă o mulţime de reclame, folosesc diferite cuvinte sau informaţii văzute şi auzite la televizor. Mintea lor, vie şi însetată de cunoştinţe, preia aceste frânturi de realitate care se învârt încontinuu în capetele lor micuţe şi pe care le reproduc, adesea în mod mecanic.

Problemele pe care le pot sesiza părinţii, încă de pe acum, la micii telespectatori, sunt starea de hiperactivitate, de neatenţie şi chiar de irascibilitate care-i caracterizează. În rest, ei se arată mulţumiţi de evoluţia intelectuală a propriilor copii, proces în care televiziunea a jucat un rol principal. Problemele de limbă încă nu sunt uşor detectabile la această vârstă, deoarece dezvoltarea abilităţilor de bază în vorbirea limbii este legată de sistemele neuronale specifice, a căror configurare depinde mai mult de factorii genetici şi doar într-o mică măsură de stimuli de mediu (sunete, cuvinte rostite etc). În cazul sistemelor neuronale specifice, stimulii nu au o importanţă foarte mare pentru dezvoltarea reţelei neuronale, precum se întâmplă în cazul sistemelor dependente. Necazurile apar în jurul clasei a IV-a, atunci când încep să fie necesare capacităţi lingvistice de un nivel superior, cele care depind mai mult de sistemele neuronale, dependente„, cele care necesită o experienţă mult mai bogată pe care, cum vom vedea în cele ce urmează, televiziunea nu o poate furniza. |; ° în acest moment, structurile neuronale ce răspund de abilităţile mai avansate de limbă, nefiind dezvoltate (datorită vizionării TV), va apărea o discrepanţă între abilităţile de limbă şi cerinţele şcolii.140 „Problemele de înţelegere şi de folosire a limbii devin tot mai evidente cu cât copiii avansează de la o clasă la alta, când, în mod firesc,

139 Este vorba de prezenţa în cortex a două tipuri de sisteme neuronale. Cele specifice, activate mai cu seamă în prima perioadă a vieţii, necesită doar un minim de stimuli pentru a se dezvolta normal – spre exemplu, primele forme de limbaj pe care ie stăpâneşte copilul. Sistemele dependente, care mediază procesele mentale superioare, depind în mod decisiv de stimulii de mediu, de un anumit tip de experienţă -limbajul cu o structură mai elaborată ce permite gândirea şi rezolvarea problemelor prin limbă.

140 Jane M. Healy, EndangeredMind…, p. 100.

Li se solicită un nivel mai ridicat al capacităţii de gândire şi de organizare, o înţelegere a cărţilor mai dificile şi un volum crescut de scriere. Testele privind citirea încep să se prăbuşească. La începutul ciclului gimnazial, profesorii sunt tot mai mult îngrijoraţi de capacitatea scăzută de concentrare, de cunoştinţele de vocabular, de capacitatea de înţelegere a lecturii şi de abilitatea de a folosi limba, şi de a exprima efectiv idei.

În liceu, dificultăţile de limbă continuă să se arate în chestiuni subtile precum: planificarea, succesiunea şi organizarea ideilor, clasificarea, diferenţierea nuanţată a conceptelor, înţelegerea raporturilor dintre cauză şi efect, raţionament matematic şi ştiinţific, înţelegerea relaţiilor dintre idei în timpul citirii, exprimarea directă şi cu acurateţe a ideilor, reflecţia interioară etc.”

Un cunoscut profesor de psihologie al Universităţii din Florida spune că „este surprinzător cât de mulţi studenţi nu pot lega ideile, nu pot urmări şirul logic al ideilor. Cred că asta se datorează abilităţilor verbale reduse. Dacă nu ai o deprindere a limbii, nu ai uneltele cu care să gândeşti.”142

Aceleaşi probleme le întâmpină şi copiii din alte ţări occidentale. Un profesor de şcoală din Coventry (Anglia) spune: „Nu am crezut că se va întâmpla şi în Anglia, dar iată că se întâmplă şi aici. Abilităţile de limbă ale copiilor suferă odată cu reducerea capacităţii tinerilor de a sta şi a se gândi. Ritmul rapid de viaţă pe care-1 induce televiziunea erodează acel mod specific englez de a sta şi de a medita, de a reflecta. (…) Copiii nu mai vorbesc cum trebuie, pentru că ei nu mai aud cuvintele pronunţate lent. Televizorul este prea rapid. Rostirea, pronunţia sunt în declin pentru că nu aud sunetele. Dacă asculţi doi adolescenţi, ei par a se înţeleg unul pe altul, dar noi nu mai putem să îi înţelegem, se plânge Dublin Montessori, consultant pe probleme de educaţie”143.

]41 Ibidem, p. 101.! 42 Ibidem, p. 100.! 43 Ibidem, p. 101.

Un alt profesor de la un colegiu din Londra afirmă: „Este înfricoşător: Am constatat la elevii de colegiu că nu mai sunt capabili de a-şi transcrie propriile gânduri pe hârtie. Noi nu am mai pomenit una ca asta şi se pare că merge tot mai prost”144.

Iată o altă mărturie, a unui director de gimnaziu din Franţa: „Capacităţile elevilor de a asculta lecţiile scad. Folosirea corectă a limbii este tot mai puţin cunoscută. Ei nu înţeleg nuanţele limbii, scriu şi pronunţă foarte prost, iar gramatica este oribilă. Au un vocabular redus şi se aruncă în discuţie, în loc să reflecteze înainte de a vorbi. Le sunt necesare cinci-şase propoziţii pentru a-şi exprima intenţiile. Aceste deficienţe sunt observabile chiar şi în cazul celor mai buni elevi”.

Ne oprim aici cu prezentarea unei situaţii cu adevărat alarmante, în ceea ce priveşte vorbirea şi dezvoltarea abilităţilor de limbă în statele occidentale. Nu cunoaştem date statistice referitoare la situaţia din România (dacă există), însă după observaţiile profesorilor şi ale părinţilor, odată cu trecerea timpului, tinerii români încep să se încadreze tot mai mult în tabloul descris anterior. Poate că pentru mulţi nu este atât de important faptul că folosirea limbii în cazul noilor generaţii se află într-un continuu declin, aceasta pentru că nu este cunoscut şi conştientizat rolul fundamental pe care limba îl joacă nu numai în dezvoltarea gândirii, ci şi în configurarea structurilor corticale. Pentru a înţelege mai bine pericolul pe care îl reprezintă insuficienta dezvoltare a vorbirii sau a abilităţilor superioare necesare folosirii limbii, vom reda în continuare câteva texte privind importanţa limbii în procesul de gândire şi în dezvoltarea cortexului uman.

144 Ibidem, p. 102.

145 Ibidem, p. 102.

IMPORTANŢA LIMBAJULUI

„Limba nu este doar un mijloc de generalizare, susţine Alexander Luria146, este în acelaşi timp o sursă a gândirii. Când un copil stăpâneşte limba, el câştigă posibilitatea de a-şi reorganiza percepţia şi memoria; el câştigă capacitatea de a extrage concluzii din propriile observaţii, de a face deducţii, posibilitatea de a gândi.”147 J. Healy subliniază, de asemenea: „Limba organizează cultura, limba organizează gândirea, limba structurează creierul. Atmosfera verbală în care este scufundat copilul organizează reţelele neuronale şi intelectul, îl ajută să înveţe, să raţioneze, să reflecteze şi să răspundă la provocările lumii. Creierul este pregătit pentru stimularea limbajului în copilăria timpurie, dar devine tot mai rezistent la schimbare când soseşte momentul pubertăţii. Privarea severă de limbaj în primii ani de viaţă conduce la schimbări neuronale de durată, cu afectarea notabilă a vorbitului şi a înţelegerii.

Formele mai subtile de privare de limbaj (vizionarea TV) nu sunt atât de evidente, dar pot, în cele din urmă, să afecteze abilitatea de a gândi în mod abstract148, capacitatea de organizare a programului, de a avea răbdare în aşteptarea rezultatelor, în controlul atenţiei, în obţinerea performantelor, în analiză şi în rezolvarea problemelor, abilităţi care sunt atât de mult discutate în şcolile americane.„14”

Î46 Alexander Luria este cunoscut pe plan internaţional ca unul dintre autorii de referinţă în domeniul ncuropsihologiei. 1-7 Ibidem, p. 85.

148 „Copii cu insuficienţe în dezvoltarea capacităţii de vorbire vor avea dificultăţi în receptarea informaţiilor şi în analizarea problemelor, deoarece ei nu-şi pot formula întrebările în mod corespunzător. Ei vor avea impresia că se lovesc peste tot de lucruri confuze, de neînţeles, dar, practic, ei sunt lipiţi de instrumentele verbale pentru a analiza problema. Adesea ei rămân tăcuţi deoarece nu-şi pot transpune curiozitatea în cuvinte. Învăţarea lor este deficitară mai ales la obiecte precum matematica şi ştiinţele exacte unde punerea corectă a întrebărilor este de multe ori la fel de importantă ca obţinerea răspunsului corect. Pentru a putea analiza problemele şi a aprecia alternativele, copiii au nevoie să exerseze activ, să-şi pună întrebări şi să încerce să răspundă ei înşişi la ele.” – Ibidem, p. 86.

149 Jane M. Healy, Endangered Mind…, p. 86.

Limba este mijlocul prin care omul trece dincolo de graniţele experienţei senzoriale, stabileşte simbolurile, formulează anumite categorii şi generalizări. Când copiii numesc ceva (de ex.: „Aceea este o locomotivă cu aburi”.) ei încep să înţeleagă faptul că mişcarea respectivei maşini numite „locomotivă” joacă un rol în mişcarea altor obiecte. În stăpânirea cuvintelor şi folosirea lor, copiii analizează şi sintetizează fenomenele lumii exterioare, folosind nu numai experienţa personală, dar şi experienţa omenirii. Ei clasifică obiectele, încep să priceapă diferenţa dintre ele şi, prin aceasta, încep să şi le reamintească diferit.

Limba este poate mediul sau mijlocul cel mai important de dezvoltare a creierului, a conexiunilor din interiorul lui şi între diverse arii corticale. Experienţele arată că, cu cât aceste conexiuni neuronale sunt mai puternice şi mai răspândite, proporţional, mintea respectivă este mai bună pentru învăţat, pentru a rezolva în modul cel mai rapid şi eficient problemele întâlnite. „O astfel de minte este capabilă să converseze cu ea însăşi trimiţând mesaje instantanee între diferite arii neuronale.”150

Puterea şi răspândirea acestor conexiuni se dezvoltă numai printr-un exerciţiu activ de gândire şi învăţare, de bună stăpânire şi dezvoltare a limbii. Este o taină de netălmăcit puterea şi eficacitatea pe care limba o poate avea în dezvoltarea creierului uman, a puterilor cognitive, a conştiinţei, a modului în care omul înţelege, rezolvă şi se adaptează la problemele pe care le ridică existenţa.

ÎNVĂŢAREA LIMBII ŞI TELEVIZORUL

— Există o serie de condiţii pe care mediul trebuie să le îndeplinească pentru o bună însuşire a limbii. Televiziunea nu numai că nu le îndeplineşte, ci constituie chiar un mediu potrivnic deprinderii corecte a limbii.

150 Ibidem, p. 208.

Într-o societate tradiţională, nimeni nu-şi propunea în mod special să-şi înveţe copiii să vorbească, oferindu-le în acest scop un mediu cât mai adecvat desfăşurării acestui proces. Învăţarea limbii se producea de la sine în contextul modului de viaţă tradiţional. Dar odată cu dezvoltarea societăţii, cu progresul tehnologiei şi al ştiinţelor, odată cu schimbarea stilului de viaţă, au început să se caute metodele cele mai eficiente pentru învăţarea limbii şi pentru deprinderea principalelor abilităţi intelectuale de către copil.

Soluţiile cele mai facile, dar şi cele mai evoluate din punct de vedere tehnic au început să fie folosite pe scară largă. Entuziasmul popular şi o viziune mecanicistă şi evoluţionistă asupra existenţei au făcut să nu se mai aştepte experimentarea acestor metode pe grupuri restrânse de-a lungul unei generaţii. Noile descoperiri au fost aplicate (aşa cum se procedează astăzi cu majoritatea noilor teorii) asupra unor popoare sau continente. Rezultatele, după cum s-a putut constata, au fost dezastruoase. Între timp cercetările au început să descopere fundamentele învăţării şi dezvoltării capacităţii de a vorbi şi folosi limba.

Ultimele descoperiri în domeniul educaţiei ajung tot mai mult să propună ca metodă pentru dobândirea şi stăpânirea acestei puteri extraordinare a minţii umane, care este limba, nimic altceva decât ceea ce dintotdeauna oamenii au făcut fără să aibă conştiinţa că aplică de fapt o teorie ştiinţifică. Vom vedea în cele ce urmează care sunt principalele modalităţi şi mediul care ajută cel mai mult la însuşirea şi dezvoltarea abilităţilor necesare stăpânirii limbii.

Implicarea interactivă „Limbajul bine dezvoltat, ca şi sinapsele pe care le generează, este dobândit numai prin implicarea interactivă. Copiii au nevoie să vorbească şi să asculte. Ei au nevoie să se joace cu cuvintele şi să raţioneze cu ajutorul lor. Ei trebuie să discute despre problemele pe care le ridică învăţatul, planificarea şi organizarea comportamentului. Trebuie să fie receptivi la noile cuvinte şi poveşti, pentru a construi o bază personală a înţelesului semantic. Ei au nevoie de călăuzirea personală a adulţilor care să le ofere exemple potrivite de gramatică, pentru că ordinea cuvintelor şi sintaxa este mijlocul prin care copiii vor învăţa să analizeze idei, să raţioneze în legătură cu relaţiile abstracte etc.”IM.

Experienţa TV nu este una interactivă, ci, dimpotrivă, ea pasivizează complet puterile mentale ale omului. Nu este o experienţă vie, aplicată la situaţiile specifice, particulare ale vieţii. Copilul nu este provocat să-şi pună întrebări, să se implice într-o conversaţie. Comunicarea cu televizorul este una monologică şi impersonală. Numai televiziunea vorbeşte, însă nu nouă sau copilului, ci unei mase de oameni, tuturor şi nimănui în mod special. Cei mici au însă nevoie de o adresare personală, de dialog. In faţa televizorului, copiii nu îşi pun întrebări, nu caută soluţii, nu vorbesc şi, cu adevărat, nici nu ascultă. Ei sunt doar absorbiţi în interiorul fluxului de imagini şi sunete fascinante ce ies din cutia TV.

Părinţii sunt pedagogii ideali pentru învăţarea limbii

— Părinţii sunt cei mai buni pedagogi în învăţarea limbii, deoarece ei sunt capabili să sesizeze sau să intuiască ce se întâmplă în mintea copilului – cu ce viteză şi ce anume poate el să priceapă – pentru a-şi putea adapta dialogul nivelului lui de înţelegere. Televiziunea însă, folosind un ritm mult prea rapid sau un nivel de limbaj diferit de cel la care se află copilul, îl va obişnui pe acesta să nu mai facă efortul de a înţelege o limbă care oricum nu-i este adresată personal.

Mulţi părinţi caută astăzi să ofere medii bogate în stimuli (jocuri diverse, imagini TV etcj pentru a antrena mintea propriilor copii. Ei nu ştiu că metoda cea mai bună pentru dezvoltarea inteligenţei şi a abilităţilor mentale ale unui copil este de a le dezvolta limbajul. „Copiii care şi-au exersat vorbirea de mici au cele mai bune rezultate şcolare pe termen lung”152. Iar în această direcţie, a deprinderii copiilor cu limba, lucrurile sau noile tehnologii nu-1 pot înlocui pe om. Şi, mai mult, nici un om nu va putea face acest lucru mai bine ca propriii părinţi ai copilului.

Cel mai important factor în dezvoltarea abilităţilor mentale – arată ultimele cercetări – este comunicarea copilului cu mama sa. „Comunicarea verbală frecventă a mamei cu copilul (mama îi vorbeşte, iar el răspunde la cuvântul mamei, chiar dacă non verbal, în primele luni de viaţă, prin sunete, mimică sau semne) este cel mai important factor pentru dezvoltarea abilităţilor mentale ale copilului; mult mai important decât oricare altă stimulare maternă – modalitate prin care mama poate contribui la creşterea sau la lărgirea capacităţilor mentale ale copilului. Acest dialog este mult mai important, subliniază J. Healy citând doi cercetători americani, decât, spre exemplu, oricare altă îngijire maternă a copilului prin care i s-ar oferi acestuia condiţiile ideale pentru dezvoltarea sa trupească.”153

Studiile arată că mamele, în mod instinctiv, au capacitatea de a dezvolta limbajul copilului, şi îşi pot adapta răspunsurile în mod precis la capacitatea copilului de a înţelege. Mamele arată că ştiu cel mai bine (fără a învăţa de la vreun specialist) modul în care pot să dezvolte limbajul copilului, introducând în mod treptat forme din propria vorbire, care sunt doar cu un grad deasupra nivelului actual de vorbire al copilului. Simpla expunere a copilului la limbajul adultului nu face ca învăţarea să se producă în mod automat, căci copiii nu pot repeta modele de exprimare care sunt mult mai complicate decât acelea pe care le pot ei înţelege. Acesta este un alt motiv pentru care televiziunea, ca model lingvistic, constituie un eşec.

„Părinţii sunt cei mai buni învăţători ai limbii pentru propriii copii, deoarece ei se pot apropia atât de mult de aceştia, încât pot avea sensibilitatea de a sesiza şi intui ceea ce se întâmplă în mintea copilului. Studiile arată că şi tatăl, la rândul său, poate dovedi o îndemânare deosebită în croirea limbii copilului. Alţi adulţi şi copii pot ajuta numai în condiţiile în care au abilitatea de a introduce un vocabular sau o gramatică mai complexă în momentul în care copiii sunt pregătiţi să le primească.”154

151 Ibidem, p. 88.

152 Ibidem, p. 91.

153 Ibidem, p. 91.

154 Ibidem, p. 94.

Niciodată o maşinărie, oricât ar fi de perfecţionată şi interactivă ar fi, nu va putea înlocui prezenţa umană a părinţilor mai ales în procesul învăţării limbii. Fiecare clipă petrecută de copil în faţa televizorului este una pierdută pentru comunicare şi, prin urmare, pentru dezvoltarea minţii. În schimb, fiecare clipă petrecută cu părinţii, cu mama, mai cu seamă, în contextul comunicării verbale, este câştigată pentru viitorul mental al copilului.

Copilul nu poate învăţa limba dacă o aude vorbită cu un ritm mai rapid decât cel pe care-1 poate percepe şi stăpâni. De asemenea, cuvintele folosite de cei mari trebuie înţelese de copil, cuvintele noi introdu-cându-se treptat în dialogul cu acesta.

Acest lucru nu se poate întâmpla dacă adultul nu are răbdarea, atenţia şi dragostea corespunzătoare, căci se poate întâmpla ca deschiderea copilului pentru comunicare să nu se producă, dacă interlocutorului său îi lipsesc aceste însuşiri. Din acest motiv părinţii, mama şi tatăl, bunicii sunt cei mai buni profesori de limbă, urmaţi de ceilalţi copii şi de adulţii care alcătuiesc mediul lingvistic şi cultural care înconjoară copilul.

Copiilor trebuie să li se spună poveşti sau importanta cuvintelor neînsoţite de poze

— Ultimele cercetări arată că, pentru dezvoltarea gândirii abstracte, copiii trebuie să se exerseze în folosirea cuvintelor neînsoţite de imagini. Imaginile limitează imaginaţia şi intuiţia doar la nivelul semnificaţiei lor primare, determinate de suprafaţa sau forma lor concretă. Ele nu deschid, nu provoacă, nu eliberează gândirea precum o fac cuvintele.

— Dr. Gordon Well obsen'ă că acei copii, care au petrecut mai mult timp în perioada preşcolară ascultând poveşti, vor fi mai buni la şcoală mai târziu, şi asta, pentru că poveştile nu sunt legate de imagini deja existente şi stimulează astfel gândirea şi imaginaţia. Televiziunea, în această perspectivă, arată Rice şi Haight, frânează dezvoltarea gândirii, a imaginaţiei, a abilităţilor şi strategiilor verbale, deoarece, în timpul vizionării, imaginile sunt punctul axial al comunicării, şi nu cuvântul.

După 1990, întreaga piaţă românească de carte pentru copii a fost inundată de cărţi bogat ilustrate, iar imaginile au început să domine universul de jocuri pentru copii. Aceasta, atât datorită dezvoltării tehnologiei de tipărire, importate din occident, cât, mai cu seamă, datorită improprierii modului occidental de educaţie a copiilor. Folosirea cât mai multor imagini şi a cât mai puţine cuvinte este una dintre influenţele culturii vizualului (TV, video, reclame etc.) care s-a dezvoltat până la hipertrofiere în societatea modernă. Chiar şi în manualeie şcolare, textul a pierdut teren în faţa imaginii, nimeni dintre cei responsabili neîntrebându-se care este eficacitatea noului mod de constituire a materialului didactic.

După ultimele cercetări se arată că, pentru dezvoltarea gândirii abstracte a copiilor, este necesar ca ei să-şi folosească mintea într-un context în care să depăşească „pe aici şi acum” şi, pentru aceasta, ei trebuie „să se depărteze de imagini şi să utilizeze cuvintele, pentru a fi capabili mai târziu să manipuleze ideile în interiorul propriei minţi.”5

Imaginile (îndeosebi cele care se succed cu rapiditate) limitează imaginaţia şi intuiţia doar la nivelul semnificaţiei primare, definite de suprafaţa sau forma lor concretă. Ele nu deschid, nu eliberează gândirea precum o fac cuvintele, ci, dimpotrivă. Noii „specialişti”' în educaţie, care ne propun astăzi să însoţim peste tot textele cu imagini pentru a le face mai atrăgătoare şi mai eficace, uită că până în ultimele decade ale secolului al XX-lea, în întreaga sa istorie, omul a învăţat limba, cuvintele şi şi-a dezvoltat gândirea, lipsit fiind de posibilitatea de a folosi pozele şi imaginile video ca material didactic. Gândesc, oare, copiii de astăzi, educaţi cu manuale pline de poze sau cu televizorul, mai bine decât cei de acum câteva generaţii? Toate statisticile arată că dimpotrivă.

Dr. Gordon Well de la Institutul de Studii ale Educaţiei (Studies în Education) din Ottawa (Canada), într-un studiu vast realizat împreună cu colegii săi din Anglia, urmărind copii de la vârsta preşcolară până la primele clase de şcoală elementară, a constatat că „aceştia, cu cât au

155 Ibidem, p. 91

Petrecut mai mult timp în perioada preşcolară ascultând poveşti, cu atât vor fi mai buni la şcoală mai târziu, şi aceasta pentru că poveştile nu sunt legate de imagini deja existente şi stimulează astfel gândirea şi imaginaţia.

Cel mai important lucru este înţelegerea cuvintelor fără poze ataşate, ca principală sursă a sensului, căci cuvintele nu vin însoţite de imagini în viaţa de toate zilele. Prin cuvânt, copilul este obligat să-şi însuşească potenţialul simbolic al limbii, puterea ei, învaţă să descrie experienţele independent de „acum şi aici”… (.) Experienţele cu imagini alăturate textului, chiar şi atunci când implică privitul la cărţi ilustrate şi învăţarea de cuvinte noi nu sunt atât de eficiente – spune Wells – deoarece copilul are nevoie să înveţe, mai bine mai devreme decât mai târziu, să înainteze dincolo de simpla numire a lucrurilor pe care le vede.„15' „Experienţa poveştilor, constată Healy, este probabil pregătirea ideală. Copiii vor învăţa în mod gradual să reflecteze la propria experienţă şi vor putea descoperi prin aceasta puterea pe care limba o are prin potenţialul ei simbolic de a crea şi explora lumi alternative, posibile cu propria lor coerenţă şi logică interioară. Poveştile pot astfel conduce la un mod imaginativ (hipotetical stance) de gândire, necesar într-o gamă largă de activităţi intelectuale pentru rezolvarea problemelor din cele mai diverse.”157