Ghid practic

2. Identificarea si prezentarea celor mai bune practici europene in domeniul serviciilor conexe. Instrumente si strategii de diversificare a produselor
2.1 Caracteristici ale dezvoltarii turismului in tarile Uniunii Europene. Instrumente si strategii de diversificare a produselor
Cunoasterea tendintelor care caracterizeaza turismul international european este astazi o necesitate, iar supravegherea concurentilor nu mai este demult o noutate. Astfel, orice organizatie (fie ea din sectorul public sau privat) care adopta o politica in materie de turism si care doreste sa-si desfasoare activitatea pe piata turistica internationala, trebuie sa tina seama de principalele tendinte ce caracterizeaza aceasta industrie:

• 
  In prezent Europa detine primul loc in lume in ceea ce priveste turismul international, intre factorii care au contribuit la dezvoltarea acestuia numarandu-se: eliminarea granitelor, integrarea sistemelor de transport, introducerea monedei unice, sprijin institutional pentru industria de turism, imbunatatirea relatiilor interculturale, cresterea schimburilor inter-regionale si dezvoltarea unei retele de organizatii din domeniul turismului.
  
• 
  Concurenta intre destinatii este puternica si de aceea fiecare tara trebuie sa-si cunoasca clientela potentiala si sa se pozitioneze, succesul apartinand celor care stiu sa valorifice avantajele comparative pe care le au (Hughes si Allen, 2005)³. Acest fapt a dus la o crestere a cheltuielilor de marketing.
  
• 
  Concurenta dintre producatorii si cea dintre distribuitorii de produse turistice este si ea acerba, mai ales in ceea ce priveste tarifele (ex: companiile de transport aerian low-cost) si dorinta de a satisface cat mai multi clienti.
  
• 
  Numarul societatilor multi-nationale din industria turistica este in crestere, la fel ca si puterea lor financiara.
  
• 
  Distributia si comercializarea produselor turistice este puternic influentata de dezvoltarea noilor tehnologii ale informatiei si comunicatiei.
  
• 
  Noi produse si-au facut aparitia: hôtel-boutique, calatorii educative etc.
  
• 
  Noi forme de turism s-au dezvoltat: agroturismul, ecoturismul, turismul comunitar, turismul de aventura, etc.
  
• 
  Din ce in ce mai multe organizatii lucrative si non-lucrative au pornit campanii de sensibilizare in vederea orientarii „consumatorilor” catre turismul durabil si responsabil.
  
• 
  Structurile organizationale la nivel local, national si international au evoluat si ele in ultimii ani, tendinta actuala fiind aceea a descentralizarii autoritatii si a separarii rolurilor in organizarea turismului. Parteneriatele public-privat (PPP) s-au dovedit de asemenea o solutie propice gestionarii anumitor proiecte de dezvoltare turistica, a finantarii campaniilor de promovare etc.
  
• 
  Nevoia de a satisface clientii interni (adica angajatii), a dus la aparitia de tehnici inovante in managementul resurselor umane. De asemenea, o buna adaptare la transformarile impuse de globalizare, obliga marile companii sa isi modifice comportamentul organizational si sa inoveze^4.
  
• 
  In ceea ce priveste evolutia clientelei, una dintre cele mai importante tendinte demografice, care a inceput deja sa se manifeste in Europa de Vest, este imbatranirea populatiei. Este vorba despre generatia „baby boomers”, care acum a ajuns sau se apropie de varsta pensionarii, dispune de timp liber pentru a calatori, are venituri peste medie si un comportament particular in materie de calatorii (Serrière, 2003)⁵.
  
• 
  Turistii sunt din ce in ce mai experimentati in materie de calatorii.
  
• 
  Aflandu-se in interdependenta cu alte domenii socio-economice, turismul international este vulnerabil din acest punct de vedere. Terorismul, conflictele armate, dezastrele naturale, epidemiile sunt factori externi care pot influenta negativ fluxul de turisti straini spre anumite destinatii.
  

Este importanta, de asemenea, o buna cunoastere a cererii turistilor in materie de produse si servicii. Dupa maniera in care sunt constituite, distingem urmatoarele tipuri de produse turistice solicitate in prezent de catre turistul european:

1. 
   produsele turistice alcatuite de turistul insusi plecand de la elementele constitutive ale vacantei in care el se inscrie. Este cazul - spre exemplu - al campingurilor de la tarmul marii: incepand cu cazarea sa, activitatile practicate pe plaja, plimbarile in localitate sau excursiile programate in imprejurimi;
   
2. 
   produsele turistice aranjate de catre mediul de primire. Este cazul fermelor care propun gazduire asortata cu posibilitatea practicarii pescuitului, echitatiei sau activitatilor “de la ferma”, precizandu-se ansamblul posibilitatilor oferite turistului in imprejurimi;
   
3. 
   produsele turistice alcatuite de un profesionist in turism pentru clientela sa, pornind de la elemente raspandite sau disparate. Este cazul sejururilor organizate;
   
4. 
   produsele turistice “totul inclus”, raspandite sub numele de “produse forfetare”, alcatuite astfel incat incearca acordarea unui produs complet clientului care sa-i satisfaca asteptarile si care incearca echilibrarea componentelor in cadrul unui just raport pret/calitate.
   

Turismul de masa, clasic este considerat drept una dintre cele mai importante industrii ale Europei si nu numai, generand venituri importante si creand milioane de locuri de munca anual. Turismul de masa clasic este cantonat in capitolul agrement, recreere. El este destinat multimii avand ca principala motivatie iesirea din cotidianul domiciliului, cautarea opusului muncii etc. Turismul de masa s-a stabilizat de la inceputul anilor ’60 pana la sfarsitul anilor ’70. Apoi, diverse fenomene independente – cresterea economica mondiala si alte schimbari socio-economice, politici guvernamentale, revolutii tehnice, evolutia procesului de productie si a tehnicilor de gestiune – au transformat o parte a sectorului, trecandu-se de la turismul de masa la noul turism.⁶ Criticii turismului de masa atrageau atentia asupra impactului negativ la nivel social, cultural si al mediului si promovau forme alternative de dezvoltare a turismului, punand accent pe respectarea si protejarea mediului inconjurator si incurajand manifestarea identitatilor culturale diverse.

Ca orice fenomen de o asemenea amploare, turismul de masa are atat efecte pozitive, cat si negative. Important nu este ca efectele negative sa fie inlaturate complet (obiectiv ce ar fi nerealist), ci doar ca ele sa fie reduse, iar oportunitatile sa fie sesizate si valorificate. Printre consecintele pozitive ale cresterii investitiilor straine in turism se numara cresterea numarului de locuri de munca, cresterea veniturilor si a nivelului de trai. Dar deschiderea catre investitorii straini nu are neaparat efecte pozitive majore imediate: „Peste 65% din veniturile provenite din turism in tarile mediteraneene se duc in buzunarele unui numar de aproximativ zece firme din tarile emitatoare de turisti care poseda sau controleaza firmele de transport aerian, tur-operatorii si structurile hoteliere”.⁷Asadar banii nu revin tarii respective decat intr-o proportie foarte mica si chiar si atunci, cei care beneficiaza de aceste profituri sunt cateva mari firme hoteliere, transportatoare etc. Investitia straina se dovedeste astfel mai putin profitabila decat s-ar putea spera. Desigur, cresterea numarului investitorilor straini duce si la o imbunatatire a imaginii tarii respective, care capata astfel o credibilitate mai mare in ochii altor potentiali investitori.

Turismul alternativ, conturat in cadrul miscarilor protestatare de la sfarsitul anilor `60, a aparut ca reactie la turismul de masa (denumit si turism „fordist”). Problema in acest caz este ca termenul se defineste prin ceea ce nu este, adica turismul clasic. Turistii nu isi descriu interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinatiile pe care le aleg sunt tot cele care ii motiveaza de obicei: natura, religia, educatia, aventura, etc. Intentia si in acest caz nu este de a desemna o noua forma de turism ci de a sugera un alt fel de comportament, o mentalitate alternativa celei predominante in turismul clasic.
Prin activitatea conjugata dintre UICN – Uniunea Internationala de Conservare a Naturii, WWF – Federatia Mondiala pentru Ocrotirea Naturii, PNABE – Federatia Europeana a Parcurilor Nationale si Naturale, in 1991, a fost definit conceptul de turism durabil (turism verde): „dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul si marketingul turistic care sa respecte integritatea naturala, sociala si economica a mediului, cu asigurarea exploatarii resurselor naturale si culturale si pentru generatiile viitoare.”⁸

Dezvoltarea turistica durabila nu este doar un concept dezbatut, completat sau reformulat in cadrul conferintelor purtate pe aceasta tema. Necesitatea protejarii bogatiilor naturale, sociale si culturale care constituie patrimoniul comun al umanitatii si a satisfacerii nevoilor turistilor si populatiei locale a generat aparitia in practica a unor forme de turism durabil, respectiv ecoturism, turism rural, turism cultural, turism pentru sanatate, turism activ s.a.m.d., bazate pe anumite principii, cum ar fi:

• 
  activitatea turistica trebuie initiata cu mijloace proprii ale comunitatii locale, iar aceasta trebuie sa-si mentina controlul asupra dezvoltarii turistice;
  

• 
  turismul trebuie sa ofere rezidentilor locuri de munca care sa duca la imbunatatirea calitatii vietii comunitatilor locale si trebuie realizat un echilibru intre activitatile economice deja existente in zona si activitatea turistica;
  
• 
  trebuie stabilit un cod de practici pentru turism la toate nivelurile: national, regional si local, bazat pe standarde internationale deja acceptate. Pot fi stabilite, de asemenea, liniile directoare pentru operatorii din turism, monitorizarea impactului diferitelor activitati turistice, cat si limitele de acceptabilitate pentru diferite zone;
  

• 
  importanta realizarii de programe educationale si training pentru imbunatatirea managementului in domeniul protectiei resurselor naturale si culturale.⁹
  

In dezvoltarea turismului durabil putem distinge urmatoarele etape:

• 
  prima etapa consta in decizia de a include in circuitul turistic o anumita zona si construirea echipamentelor turistice necesare amenajarilor turistice respective;
  
• 
  a doua etapa consta in desfasurarea progresiva a activitatii turistice (in paralel cu responsabilitatea protectiei mediului inconjurator si respectarii turismului durabil)
  

In prima faza daca activitatile turistice sunt planificate si desfasurate cu grija, problemele de mediu pot fi rezolvate inca din aceeasi faza. In acest sens, alegerea zonei (a amenajarii ecoturistice) este decisiva pentru a evita conflictele ulterioare in relatia cu mediul inconjurator, de tipul:

• 
  limitarea daunelor aduse peisajului prin:
  

• 
  amplasamentul statiunii
  
• 
  organizarea transportului
  
• 
  arhitectura
  
• 
  metode folosite in construirea echipamentelor etc.
  

• 
  respectarea responsabilitatilor ce le revin:
  

• 
  autoritatilor locale
  
• 
  agentilor economici
  
• 
  populatiei locale (care trebuie consultata in vederea oportunitatii proiectului turistic, putand chiar si sa se opuna daca considera ca au fost incalcate interesele sale).
  

• 
  evaluarea impactului in mediu (conform directivelor Uniunii Europene), fiecare tara membra fiind obligata sa introduca in legislatia nationala prevederi referitoare la impactul marilor proiecte turistice (si de alta natura) in mediu.
  

In Europa Centrala si de Est, turismul activ, turismul pentru sanatate, turismul sportiv si rural sunt noi sectoare ale industriei de turism. Un studiu realizat de Organizatia Mondiala a Turismului - World Tourism Organization indica dezvoltarea unor segmente de piata mai putin exploatate in trecut in aceasta parte a Europei: turism sportiv, turism de aventura, turism in natura, turism cultural, turism rural.

In regiunile unde economiile rurale au fost afectate de schimbari (determinate de reorganizarea intregii economii dupa inlaturarea regimurilor comuniste sau de aderarea acestora la Uniunea Europeana), factorii economici si sociali reprezinta baza dezvoltarii turismului rural. Resursele naturale (munti, lacuri, rauri, paduri etc.), aspectele ce tin de viata rurala (mestesuguri, obiceiuri, muzica si mancaruri traditionale, arhitectura locala), alaturi de activitati precum calaritul, ciclismul, pescuitul, raftingul, cataratul, trekking-ul (parcurgerea unor trasee montane) si altele, pot contribui la dezvoltarea unor pachete turistice diversificate, atragatoare, turismul rural contribuind, astfel, la diversificarea economiilor rurale, la crearea de noi locuri de munca, la pastrarea si valorificarea culturilor locale.

In acceptiunea Organizatiei Mondiale a Turismului si a multor organizatii europene de turism rural, turismul rural este “o forma a turismului care include orice activitate turistica organizata si condusa in spatiul rural de catre populatia locala, valorificand resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane) precum si dotarile, structurile turistice, inclusiv pensiunile si fermele agroturistice.”¹⁰

Potrivit formelor de manifestare si practicii mondiale, trasaturile turismului rural sunt:

• 
  apropierea de natura;
  
• 
  absenta multimii;
  
• 
  un mediu ambiant “nemecanizat”;
  
• 
  contacte personale (in opozitie cu anonimatul urbanului);
  
• 
  senzatia de continuitate si stabilitate, de traire a unei istorii, vie si trainica;
  
• 
  posibilitatea de a cunoaste indeaproape locuri si oamenii acelor locuri;
  
• 
  contactul nemijlocit cu preocuparile si activitatea specifica zonei;
  
• 
  posibilitatea prelevarii de imagini legate de identitatea indivizilor comunitatii;
  
• 
  sansa integrarii in comunitate pe perioada sejurului.
  

Reteaua turismului rural contemporan prezinta cea mai buna organizare in cadrul statelor Comunitatii Europene, datorita conditiilor de organizare create si serviciilor conexe furnizate, organismelor neguvernamentale nationale si internationale pentru sprijinirea acestui tip de turism, sprijinului primit din partea statelor (de ex., credite pe termen lung, cu dobanda 3-5% - Franta, Germania, Austria, scutire de impozit pe activitatea turistica desfasurata, sprijin logistic, formare de cadre si indrumare, s.a.), a U.E prin intermediul diverselor programe. De asemenea, un rol important in dezvoltarea turismului rural european l-a jucat infiintarea, in anul 1990, la Tomar (Portugalia) a EUROGITES (Federation Europeenne pour l’Accueil Touristique chez Habitant a la Ferme et au Village), care a avut initial 13 membri (organizatii nationale si regionale din 9 tari europene), iar in prezent are membri din 26 tari europene (intre care se numara si Romania, reprezentata de ANTREC – Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural, si Bulgaria, prin intermediul BAAT – Asociatia Bulgara pentru Turism Alternativ).

Principalii actori in cadrul acestei piete sunt Austria, Franta si Germania.

In Austria, formele de manifestare ale turismului rural sunt pensiunea taraneasca (case taranesti cu camere de inchiriat) si turismul in hanuri. Cea mai cunoscuta regiune austriaca ce ofera acest tip de turism este Tirol, regiune cu o indelungata traditie turistica (inca de la inceputul secolului al XVIII-lea). Rezultatele obtiunte in aceasta regiune sunt o urmare fireasca a programului initiat de Ministerului Agriculturii si Comertului, „Planul Verde”, prin care s-au acordat gospodariilor tiroleze imprumuturi cu o durata de rambursare mare (15 ani) si dobanda scazuta (3-5%). Toate acestea au condus la omologarea si functionarea a 25 de comune turistice, in care o familie din doua primeste turisti la ferma, existand, in medie, cate 6 paturi la o ferma. In 2007, existau 400 de ferme in regiunea Tirol, ce au pus la dispozitia turistilor 1700 de camere si 450 de apartamente de vacanta.

Corelarea eforturilor si necesitatea desfasurarii unei activitati calitative, in conditiile cresterii concurentei, au contribuit la infiintarea Organizatiilor Turistice Satesti (OST) si a Centrelor de Administratie a Organizatiilor Turistice Satesti (CAOST) la nivelul regiunilor, in intampinarea acestor initiative venit organisme precum sindicatele de initiativa sateasca, oficiul de turism al landului si oficiul pentru promovarea turismului austriac.¹¹

Promovarea activitatilor turistice rurale este realizata prin: Camera de Comert Exterior, institutiile culturale, birourile liniilor aeriene, birourile oficiale din tarile emitente de fluxuri turistice, mass media locala, regionala si internationala, participarea la targuri si expozitii.

Produsul turistic rural austriac se caracterizeaza prin: investitii majore in modernizarea unitatilor de cazare, preponderenta unitatilor de mici dimensiuni si caracterul familial al acestora, nivelul calitativ al echipamentelor hoteliere imbunatatit continuu etc. La acestea se adauga servicii conexe din ce in ce mai diversificate si mai complexe, precum: centre de echitatie, terenuri de tenis, piscine acoperite pentru a putea fi utilizate indiferent de anotimp, sali de masaj, patinoare, partii de schi, tunuri de zapada artificiala s.a.

Franta este considerata leaganul turismului in spatiul rural, datorita vechii traditii, dar si cotelor maxime de diversificare, organizare si promovare. Cele mai multe unitati de cazare in zonele rurale se numesc „case rustice” si sunt controlate, omologate si rezervate prin Federatia Nationala „Gites de France” (fondata in 1995, cand reunea 146 de pensiuni si ajungand in 2007 la 60000 de pensiuni membre in 96 de departamente ale Frantei).

In Germania, vacantele la fermele taranesti („Ferien auf dem Lande”) au condus, printre altele, la concluzia ca „un oaspete aduce mai mult profit decat orice alta activitate desfasurata in cursul unui an intreg.”¹² Drept urmare, in anul 1980 a fost inaugurat un proiect de amenajare „de la Marea Nordului pana in Alpi”, ce si-a propus realizarea a 2000 de locuinte de vacanta cu circa 10000 de camere.

In prezent, turismul rural este practicat in mai bine de doua treimi din spatiul rural german, regiunile cele mai dezvoltate fiind Scwartzwald si Messen, iar statisticile din ultimii ani indica un grad de ocupare de 31 saptamani/an. Pe langa serviciile de cazare, transport si masa, turistilor le sunt oferite numeroase alte servicii pentru petrecerea timpului, cum ar fi: itinerarii ciclo-turistice, calare, cu caruta sau caleasca, vizite in ateliere ale artizanilor, sejurururi pentru naturalisti („vanatoare fotografica”) s.a.
Agroturismul, este un concept relativ de data recenta, care face referire la diferitele forme de turism aflate in legatura directa cu activitatile agricole si/sau cu constructiile avand destinatii, rol, functiuni in domeniul agriculturii. Aceasta forma specifica de turism rural este bazata pe asigurarea, in cadrul gospodariei taranesti, a serviciilor de cazare, masa, agrement si altele complementare acestora si este practicata de micii proprietari din zonele rurale, de obicei ca activitate secundara.

Practicarea turismului, ca activitate adiacenta celor traditionale, agricole, conduce la realizarea unei dezvoltari superioare a zonelor rurale, atat prin aportul adus de incasarile din cazare, cat mai ales prin valorificarea produselor agricole locale, prin includerea lor in consumul turistic.

Ecoturismul are in vedere impactul economic, social si de mediu al turismului.

Una dintre primele definitii ale ecoturismului intalnite in literatura de specialitate este cea data in anul 1988, in cadrul Programului din Belize initiat de Rio Bravo Conservation &Management Area: „ecoturismul este o forma de turism cu impact scazut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia si unde se depune un efort constient in vederea reinvestirii unei parti adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazeaza. Este o forma de turism durabil si care asigura beneficii populatiei locale.”¹³

Societatea Internationala de Ecoturism (TIES) a elaborat in 1990 o definitie mai succinta: „calatoria responsabila in arii naturale, care conserva mediul si sustine bunastarea populatiei locale.” ¹⁴

In 1996, Uniunea Mondiala pentru Conservare formuleaza propria definitie astfel: „Ecoturismul este calatoria responsabila fata de mediu in zone naturale relativ nealterate, cu scopul aprecierii naturii (si a oricaror atractii culturale trecute si prezente), care promoveaza conservarea, are un impact negativ scazut si asigura o implicare socio-economica activa si aducatoare de beneficii pentru populatia locala.”¹⁵

Ecoturismul incorporeaza intotdeauna activitati diverse in mijlocul naturii (drumetii, ascensiuni montane, observarea vietuitoarelor in habitatul lor natural, etc.), dar poate include si activitati culturale. Acesta constituie o alternativa viabila de dezvoltare economica pentru comunitatile cu putine activitati generatoare de venit. Mai mult, ecoturismul poate spori nivelul de educatie si constiinta al turistilor, transformandu-i in sustinatori ai conservarii mediului natural si cultural.

Radacinile ecoturismului se afla in miscarea de conservare a biosferei, el dovedindu-se o sursa importanta de venituri pentru ariile naturale care aveau nevoie de protectie. Cercetarile intreprinse in Kenya in anii 70 au aratat ca beneficiile economice ale turismului in arii salbatice au depasit cu mult vanatoarea, activitate care a si fost interzisa in anul 1977. La inceputul anilor 80, padurile tropicale si recifele de corali au devenit subiectul unor nenumarate studii stiintifice si filme documentare. Acest interes a condus la aparitia unor mici afaceri locale axate mai ales pe ghidarea cercetatorilor si reporterilor in zone salbatice.

Principiile ecoturismului au fost formulate in 2002, la Summit-ul Mondial al Ecoturismului, desfasurat la Quebec, celor generale (principiile turismului durabil) adaugandu-li-se si unele specifice, respectiv:

• 
  ecoturismul contribuie activ la conservarea patrimoniului natural si cultural.
  
• 
  ecoturismul include comunitatile locale in activitatile de planificare, dezvoltare si operare si contribuie la bunastarea lor.
  
• 
  ecoturismul implica explicatii complete si interesante pentru vizitatori, privind resursele naturale si culturale.
  
• 
  ecoturismul este destinat in special vizitatorilor individuali precum si grupurilor organizate de mici dimensiuni.¹⁶
  

In cadrul aceluiasi summit, participantii au formulat o serie de recomandari adresate guvernelor, sectorului privat, organizatiilor non-guvernamentale, institutelor de cercetare, agentiilor de dezvoltare si comunitatilor locale. Intre cele mai importante recomandari care vizeaza sectorul privat (agentii de turism si touroperatori, proprietari ai unitatilor de cazare si alimentatie, ai echipamentelor de agrement si ai terenurilor de interes ecoturistic etc.) se numara urmatoarele:

• 
  afacerile ecoturistice trebuie sa fie profitabile pentru toti stakeholderii implicati deopotriva: proprietari, investitori, manageri si angajati, comunitati locale si organizatii de conservare din ariile naturale in care acestea se desfasoara;
  
• 
  conceperea, dezvoltarea si conducerea afacerilor trebuie sa duca la minimizarea efectelor negative, sa contribuie pozitiv la conservarea ecosistemelor fragile si a mediului in general, sa aduca beneficii directe comunitatilor locale;
  
• 
  intreprinzatorii trebuie sa se asigure ca designul, planificarea, dezvoltarea si operarea facilitatilor ecoturistice incorporeaza principiile durabilitatii cum ar fi integrarea armonioasa in peisaj, conservarea apei, energiei, materialelor neregenerabile si accesul tuturor categoriilor de populatie fara discriminare;
  
• 
  sa coopereze cu organizatiile guvernamentale si non-guvernamentale implicate in protejarea ariilor naturale si conservarea biodiversitatii, asigurandu-se ca operatiunile ecoturistice se desfasoara in concordanta cu planurile de management si cu reglementarile din zona respectiva, astfel incat sa minimizeze orice efect negativ si sa actioneze pentru cresterea calitatii produsului ecoturistic si a contributiei financiare la conservarea resurselor naturale;
  
• 
  sa utilizeze in desfasurarea afacerii mai mult materiale si produse locale, precum si resurse umane si logistice locale, pentru a mentine autenticitatea produsului ecoturistic si pentru a creste proportia din beneficii care ramane in comunitate. Pentru a realiza acest lucru, operatorii privati trebuie sa investeasca in instruirea fortei de munca locale.
  
• 
  sa colaboreze activ cu reprezentantii comunitatii locale, pentru a se asigura ca elementele de cultura traditionala sunt descrise si valorificate cu respect, ca personalul si turistii sunt corect informati cu privire la traditiile, obiceiurile si istoria locale;
  
• 
  sa promoveze in randul clientilor un comportament etic fata de destinatia ecoturistica vizitata, de exemplu prin educatie de mediu sau incurajand contributii voluntare, pentru a sprijini initiativele comunitare si de conservare;
  
• 
  sa-si diversifice oferta prin dezvoltarea unei game largi de activitati turistice la o destinatie data si prin extinderea operatiunilor in alte destinatii, pentru a evita supraaglomerarea, care ar ameninta durabilitatea pe termen lung a activitatii. In acest scop, operatorii privati trebuie sa respecte si sa contribuie la implementarea unor sisteme de management a impactului vizitatorilor in destinatiile ecoturistice;
  
• 
  sa asigure o distribuire echitabila a veniturilor din ecoturism intre turoperatori, furnizorii locali de servicii, comunitatile locale prin instrumente corespunzatoare si aliante strategice;
  
• 
  sa formuleze politici de dezvoltare durabila pe care sa le implementeze in toate sectoarele afacerii.
  

Analiza caracteristicilor turismului de masa si ale ecoturimului

Caracteristici ale turismului de masa	Caracteristici ale ecoturismului
Grupuri mari de vizitatori	Grupuri reduse de vizitatori
Se desfasoara, cu precadere in mediul urban	Se desfasoara in spatii naturale si culturale
Activitati de marketing turistic general	Activitati de ecomarketing turistic
Impact considerabil asupra mediului natural, primeaza consumerismul	Impact minim asupra mediului natural, implica masuri de conservare
Posibilitati avansate de control	Posibilitati limitate de control
Management bazat pe principiile sistemelor macroeconomice	Management bazat pe principiile economiei comunitatii locale
Relatii de anonimat intre vizitatori si comunitatea-gazda	Relatii personalizate intre vizitatori si comunitatea-gazda
Obiective de dezvoltare generala	Obiective de dezvoltare locala
Comportament orientat spre activitati de agrement/distractii, oponenta la actiunile de educare si instruire	Loialitate in procesul de instruire si educare pentru un comportament adecvat fata de mediul natural
Dezvoltare intensiva a facilitatilor turistice	Dezvoltare redusa a facilitatilor turistice