Ghidul voluntarului

Yüklə 0,57 Mb. səhifə 13/133 tarix 09.01.2022 ölçüsü 0,57 Mb. #95402

ESENȚA ESENȚELOR

Toţi copiii au nevoie de dragoste, respect, sprijin, înţelegere, îndrumare, corectitudine, timp petrecut împreună cu părinţii ş.a. Măsura în care adulţii acoperă aceste nevoi ale copiilor poate varia în funcţie de particularităţile individuale ale fiecărui copil. Sunt unii copii care au nevoie de mai mult timp, de mai mult sprijin sau chiar de sprijin permanent, de mai multă atenţie. De cele mai multe ori, aceşti copii sunt „speciali”; faptul că s-au născut cu anumite deficienţe (nu văd, nu aud, nu pot gândi la fel de repede şi bine ca ceilalţi, au dificultăţi de deplasare, nu se pot deloc deplasa) sau că au rămas cu deficienţe în urma unor maladii sau accidente îi face „speciali”, adică cu „cerinţe educaţionale speciale”.

Termenul „special” reprezintă ceva îndepărtat de obişnuit, de norma statistică. Copilul cu cerinţe speciale are, alături de nevoile generale şi alte nevoi, cu caracter particular, care nu sunt comune, obişnuite. Pentru valorizarea socială a caracteristicilor de acest tip a fost utilizat termenul special cu sens de ocazional, remarcabil, sau rar, deosebit. Nu trebuie să fie un defect, sau stigmat, care marginalizează social. Tu poţi contribui astfel încât copiii „speciali” să fie înţeleşi şi percepuţi corect de către ceilalţi membri ai societăţii.

Cerinţele educative speciale derivă din dizabilităţi, deficienţe, boli sau deprivări de ordin socio-cultural.

CES exprimă o necesitate evidentă a anumitor copii de atenţie şi asistenţă educaţională suplimentară (măsuri afirmative, pozitive, din nevoia de compensare a unui/unor dezavantaje), fără de care nu se poate vorbi efectiv de egalizarea şanselor, de acces şi participare educaţională şi socială.

Noţiunea de CES desemnează „necesităţile educaţionale complementare obiectivelor generale ale educaţiei şcolare, necesităţi care solicită:

• 
  şcolarizare adaptată particularităţilor individuale
  
• 
  şcolarizare adaptată caracteristicilor unei deficienţei şi/sau tulburării de învăţare,
  
• 
  intervenţie specifică, prin reabilitare/recuperare şi compensare corespunzătoare”¹.
  

Sintagma CES este mai relevantă în plan psihopedagogic decât cea de deficienţă, incapacitate/dizabilitate sau handicap: ea orientează atenţia asupra cerinţelor şi nu asupra limitărilor.

Pentru a înţelege mai bine conceptul de cerinţe educative speciale (CES) este nevoie, înainte de toate, de o abordare care să pună în evidenţă învăţarea şi nu particularităţile care diferenţiază copiii în procesul general al formării şi dezvoltării individualităţii. „Fiecare copil are caracteristici, interese, abilităţi şi cerinţe de învăţare unice şi de aceea, pentru ca dreptul la educaţie să aibă un sens, trebuie concepute sisteme educaţionale şi trebuie implementate programe educaţionale care să ţină seama de extrem de marea diversitate a acestor caracteristici şi cerinţe“³. (Declaraţia de la Salamanca, UNESCO, 1994, p. 8)

„Dizabilitatea este rezultatul sau efectul unor relaţii complexe dintre starea de sănătate a individului, factorii personali şi factorii externi care reprezintă circumstanţele de viaţă ale acestui individ. Datorită acestei relaţii, impactul diverselor medii asupra aceluiaşi individ, cu o stare de sănătate dată, poate fi extrem de diferit. "Dizabilitatea" este termenul generic pentru afectări, limitări ale activităţii şi restricţii de participare.

Conceptul de cerinţe educative speciale (CES) corespunde unei abordări care:

• 
  susţine demersul educaţional individualizat determinat de particularităţile individuale;
  
• 
  porneşte de la premiza că orice copil poate învăţa;
  
• 
  valorifică diversitatea copiilor.
  

Yüklə 0,57 Mb.

Dostları ilə paylaş: