Globalizare

Migraţia legală – ca expresie a libertăţii.

Premise şi efecte

Globalizarea şi internaţionalizarea pieţelor determină noi comportamente migratorii, o fluiditate sporită a deplasărilor teritoriale, fenomenele migratorii temporare având o semnificaţie aparte. Schimburile de populaţie inter-ţări joacă un rol tot mai important, definit în principal pe două paliere: al transferurilor interculturale dintre state şi al impactului politic al fluxurilor migratorii atât asupra statelor de origine, cât şi asupra celor primitoare. În fapt, treptat, fenomenul migraţiei, dintr-un obiectiv de studiu secundar sau rezidual, a devenit unul principal, identificându-se eforturile pentru evidenţierea diferitelor sale aspecte în mod sistematic şi sistemic.

În acest context, se impun următoarele precizări:

1. 
   Construcţia Europei de mâine nu se poate realiza fără a obţine un consens în ceea ce priveşte migraţia internaţională, fără a elabora o politică migratorie comună. Cunoaşterea fluxurilor migratorii efective, a atributelor şi dinamicii acestora permite definirea şi ajustarea echilibrelor în mediul economic şi social. Migraţia nu mai poate fi apreciată ca un fenomen instantaneu, imprevizibil, circulaţia persoanelor având determinări multiple, istorice, comportamentale, economico-sociale. Importanţa crescândă a migraţiei în peisajul economico-social al spaţiului UE este, de asemenea, recunoscută.
   

„Libera circulaţie a persoanelor şi a forţei de muncă“ este componentă a formării pieţei interne a UE alături şi în corelaţie cu libera circulaţie a capitalurilor, a mărfurilor şi a serviciilor. În acelaşi timp, este parte integrantă a acquis-ului comunitar, reglementată prin directive ale UE, regulamente şi recomandări pentru ţările membre.

2. 
   Noua economie, tehnologia informatică, mijloacele moderne şi tot mai rapide de transport, libera circulaţie a persoanelor pe regiuni/ teritorii întinse (teritoriul ţărilor membre UE) fac ca noţiunea de spaţiu să nu mai aibă o relevanţă atât de mare în prezent.
   

La rândul ei, emigraţia nu mai este importantă prin libertatea de a trăi şi munci într-un alt loc, ci reprezintă doar o variantă/ opţiune de schimbare temporară, sau, după caz, permanentă a reşedinţei. Mai mult, munca în străinătate poate să presupună sau nu deplasarea persoanei la locul de muncă.

3. 
   Presiunea fluxurilor migratorii către spaţiul UE, deşi importantă pe termen mediu, nu va atinge cote alarmante. Obiectivul fixat de Comunitatea Europeană la Lisabona în martie, 2000, potrivit căruia „... UE va deveni cea mai competitivă şi dinamică economie a cunoaşterii din lume, capabilă de o creştere economică durabilă acompaniată de ameliorarea cantitativă şi calitativă a ocupării forţei de muncă şi de o mai mare coeziune socială“ schimbă, în perspectivă, politica statelor membre privitoare la circulaţia forţei de muncă. Nu se va renunţa la descoperirile ştiinţifice de până acum. Studiul schimbărilor relevante avute în vedere de analize pertinente vor consta, cu certitudine, în radiografierea tendinţelor de dezvoltare a unui spectru mai larg de deplasare spaţială a indivizilor, explorarea şi exploatarea spaţiului geografic, crearea premiselor pozitive de schimbare a reşedinţei – aspecte în strânsă corelaţie cu dinamismul circulaţiei ideilor, al noului tip de relaţii industriale, a capitalului social etc.
   
4. 
   În viitor, migraţia devine o sursă tot mai apreciată de completare a deficitului de forţă de muncă din ţările dezvoltate. Ţările membre UE, deja afectate de îmbătrânirea demografică, se orientează spre atragerea de resurse de muncă tinere, bine instruite, competitive. Această iniţiativă va putea atenua efectele ce tind să devină dramatice, ale îmbătrânirii demografice şi să dezamorseze pe cât posibil, o posibilă bombă socială.
   
5. 
   Migraţiei i se asociază într-o măsură tot mai ridicată avantajele/ dezavantajele economice. Fiecare din cei afectaţi de fluxurile migratorii vor înregistra beneficii, dar şi pierderi, mărimea şi intensitatea acestora fiind dependentă de calitatea fluxurilor de ieşire/ intrare.
   

Aspecte, precum cele menţionate, schimbă perspectiva asupra migraţiei. Dintr-un fenomen aleator şi nedorit, devine un instrument de politică economică şi socială. Aceasta presupune o altă atitudine faţă de fluxurile migratorii est-vest şi sud-nord: pe de o parte, o politică de deschidere pentru migraţia est-vest cu scopul acoperirii deficitului de muncă slab calificată, şi, pe de altă parte, intensificarea atragerii temporare/ definitive a creierelor pentru susţinerea progresului prin tehnologii performante, deci prin forţă de muncă cu pregătire la vârf. Pentru prima categorie, în funcţie de mărimea deficitului, vor exista bariere cantitative concretizate în contingentarea fluxurilor pe meserii şi profesii. Pentru a doua categorie, se va intensifica competiţia între statele primitoare pentru atragerea de personal care să acopere deficitul de înaltă competenţă, condiţie pentru continuarea dezvoltării ţărilor membre UE şi nu numai. Însă aceste fluxuri vor fi limitate pe termen mediu şi lung, datorită accentuării deficitului de forţă de muncă din ţările de origine. Cu toate acestea, inegalitatea economică, diferenţele de venit dintre naţiuni, dintre diferite categorii ocupaţionale îşi vor menţine caracterul de puternică motivaţie a proceselor migratoare.

Migraţia externă apare în cele din urmă ca o formă de export de capital uman. România ca ţară membră a Uniunii Europene, prin migraţia externă exportă capital uman; prin urmare, libera circulaţie a persoanelor are premise sănătoase, fireşte dacă migraţia este legală. Câştigurile, respectiv, pierderile îi afectează deopotrivă pe toţi cei implicaţi, însă în proporţii diferite. În esenţă acestea constau în următoarele:

• 
  pentru ţara de origine, de plecare, indiferent de forma de migrare externă, exportul de capital uman, de forţă de muncă în care s-au făcut investiţii importante reprezintă o pierdere de valoare adăugată care s-ar fi putut realiza în ţară, sursă pentru creşterea economică durabilă. Dacă cererea pieţei nu susţine crearea de oportunităţi/ locuri de muncă pentru forţa de muncă disponibilă, atunci aceasta se orientează către zonele din afara spaţiului naţional, ceea ce alimentează exodul creierelor şi al forţei de muncă.
  
• 
  pentru ţara gazdă, de destinaţie, efectele sunt de regulă, net favorabile. Ele se manifestă, înainte de toate, pe piaţa muncii, prin: a) contribuţia la reducerea deficitului de forţă de muncă, fie în profesii de înaltă calificare, fie pentru forţa de muncă strict specializată, fie cu calificare redusă sau necalificată în locuri de muncă pentru care forţa de muncă autohtonă manifestă reticenţe; în orice situaţie, costurile aferente sunt incompatibil mai reduse; b) atenuarea procesului de îmbătrânire demografică şi a tensiunilor create pe pieţele muncii sau la nivel bugetar (lucrătorii migranţi sunt de regulă tineri, au 18–40 ani, cu potenţial de muncă ridicat); c) contribuţii la creşterea producţiei, inclusiv a exportului ţărilor de „adopţie“, uneori chiar în ţările lor de origine.
  
• 
  pentru lucrător şi familia lui, de asemenea, efectele sunt diverse. Cele mai semnificative câştiguri constau în: obţinerea unui venit pentru lucrător şi familia sa, sporirea capacităţii de economisire şi investiţie, fie în bunuri de folosinţă îndelungată, fie în lansarea în afaceri pe cont propriu, câştiguri în plan profesional şi al culturii muncii – de cunoştinţe, deprinderi, comportamente, disciplină a muncii, securitate a muncii, participare.