Globalizare

Globalizarea ca fenomen complex şi proces dinamic

Globalizarea a devenit în prezent un termen la modă în ştiinţele sociale, dictonul principal al specialiştilor în management, lozinca preferată a jurnaliştilor şi politicienilor de orice fel.

Literatura de specialitate oferă o largă paletă de definiţii date conceptului de globalizare. Elmar Altvater considera globalizarea ca fiind „procesul de surmontare a graniţelor apărute de-a lungul istoriei. Ea devine astfel sinonimă cu eroziunea (dar nu şi cu dispariţia) suveranităţii statelor naţionale şi se înfăţişează ca o «detaşare» a economiei de piaţă faţă de normele morale şi legăturile instituţionalizate dintre societăţi“. Bernard Guillochon arăta că „globalizarea desemnează ansamblul fenomenelor ce rezultă din deschiderea crescândă a economiilor spre mărfuri şi capitaluri străine. Ea se bazează, în primul rând, pe intensificarea relaţiilor economice internaţionale, care au crescut în medie cu 7% pe an, faţă de 2,3% creşterea producţiei. Aceasta intensificare se datorează, în mare măsură, companiilor multinaţionale din statele cele mai industrializate.

Una din cele mai sugestive definiţii vine dinspre sociologie şi a fost oferită de Anthony Giddens, care afirma că: „globalizarea trimite la dezvoltarea relaţiilor sociale şi economice, care se extind în întreaga lume, locuri aflate la mare distanţă unele de celelalte ajung să se interconecteze, astfel încât evenimentele dintr-un loc sunt marcate de procese care au loc într-un loc de la mulţi kilometri depărtare şi viceversa“.

Globalizarea denotă sistemul unitar mondial, ceea ce înseamnă că într-o oarecare măsură, vom privi lumea ca fiind o singură ordine socială, culturală, economică, etc.

Această dezvoltare constituie esenţa globalizării, care îmbracă diverse forme de manifestare: universalizarea ştiinţei; fluxuri comerciale şi financiare la nivel mondial; întreprinderi transnaţionale; mass-media prezentă global; internet-ul; turism şi mişcări de migraţie socială la scară mondială; fricţiuni între spaţiile culturale; exploatarea intensivă a mediului; criminalitate internaţională.

Sub raport relaţional interuman, globalizarea înseamnă comprimarea distanţelor prin tehnologii noi (comunicaţiile mobile de generaţia a treia, internet-ul), interconectarea şi creşterea dependenţelor reciproce, integrarea pieţelor financiare şi comerciale, găsirea de soluţii la unele probleme globale, dezvoltarea de identităţi transnaţionale. În acest context, globalizarea va cuprinde toate sferele de existenţă umană şi va constitui modelul de societate la care va trebui să participe umanitatea în întregul ei.

Globalizarea, ca fenomen complex, va fi acompaniată de retragerea statului din domeniile de activitate pe care până acum le administra şi controla, de regulă în beneficiul întregii societăţi şi va conduce treptat la dispariţia frontierelor fizice vizibile, aşa cum sunt ele astăzi, precum şi la apariţia unor frontiere invizibile, stabilite pe alte criterii.

Prin urmare, globalizarea „instituţionalizează“ firme de putere supranaţionale capabile să orienteze întreaga dezvoltare a lumii. Principalii „actori“ ai globalizării sunt reprezentaţi de concernele transnaţionale, respectiv marile firme occidentale care şi-au extins activitatea dincolo de graniţele ţării de origine. Ele există în toate domeniile şi sectoarele şi deţin poziţii hotărâtoare. Multe dintre acestea concentrează o forţă economică mai mare decât a unor state, ceea ce reprezintă un argument puternic în ceea ce priveşte direcţia dezvoltării economiilor naţionale.

Ca termen strict, globalizarea semnifică multitudinea de transformări economico-sociale înregistrate de omenire în prezent, extinse la scară integratoare şi generate de impactul fluxurilor financiar-monetare transcontinentale asupra caracteristicilor interacţiunilor sociale

Într-o lume ce devine, pe zi ce trece, din ce în ce mai interdependentă, evenimentele economice, politice şi militare de pretutindeni au impact imediat „acasă“ şi, în paralel, orice zguduire a mediului intern al statului naţiune generează valuri de reacţie în teritorii aflate la mari distanţe. Pe de o parte, globalizarea se adaptează la mediul social în care acţionează, dar, pe de altă parte, determină statele, organizaţiile regionale şi internaţionale să se adapteze, la rândul lor, la schimbările pe care le aduce cu sine. De aici rezultă teama omenirii faţă de efectele globalizării.

Al doilea aspect, procesul dinamic sub care se impune a fi analizată globalizarea, evidenţiază mecanismul derulării acesteia, al fazelor de evoluţie şi transformare, prin care trece de la o etapă la alta fiecare dimensiune a omenirii, atât simultan cât şi independent. Prin urmare, globalizarea este un proces dinamic şi de lungă durată, care interesează întreg mapamondul. Evoluţia viitoare a societăţii umane este în strânsă legătură cu manifestarea dimensiunii globalizării. În consens cu cele prezentate, globalizarea poate fi privită sub două dimensiuni: fenomen complex şi multidimensional şi proces dinamic de durată.

Globalizarea problemelor implică politici şi strategii globale de abordare a problemelor comune pentru întreaga umanitate. Din acest punct de vedere există, pe de-o parte, păreri conform cărora independenţa şi suveranitatea naţională au devenit anacronice şi ar trebui să se renunţe în favoarea unei puteri mondiale, iar pe de altă parte, există puncte de vedere ce susţin că globalismul şi naţionalismul nu sunt opuse şi interdependenţa mondială poate evolua în condiţiile respectului pentru independenţa şi suveranitatea naţiunilor.

x

x x
La început de mileniu, lumea a intrat într-o nouă fază a evoluţiei sale, marcată de coexistenţa şi confruntarea unor tendinţe pozitive majore cu altele care generează riscuri, ameninţări şi pericole. Germenii construcţiei unei noi arhitecturi globale de securitate ocupă un loc tot mai important în cadrul preocupărilor comunităţii internaţionale.

Mediul de securitate internaţional se află într-o rapidă schimbare. Unele laturi sunt liniare şi previzibile, altele au un caracter surprinzător, seismic şi discontinuu, fiind însoţite de incertitudine semnificativă ca amploare, natură şi durată.