Graiul românesc din Sêfdû

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 4.91 Mb.
səhifə1/53
tarix08.12.2017
ölçüsü4.91 Mb.
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   53

graiul românesc din Sêfdû.

19 Cmo ') nu sum vreden clemd-mc tcv tilid, fé-me ca şi ur de telî tejaţî (s. de teii slughe).

20. Sculându-se verit-ala ciace seu. Can a!)

încă largo fost vëd.ut-1'a ciace Iui, şi de milina gânit-s'a '), şi têrlinda ') cădut-a pré gutu lui (s. pré cerbice a lui) şi buşnit-1'a.

21. Si dis-a luî filiu: Ciace, pecat-am în ceru

şi în tire, cmo nu sum vreden (s. de-niu) cletna-me filiu teu (s, tev).

22. pis-a pac ciace Iu seu slughe : vred 5)

duccţî (s. purtaţi) cela maî bur vc-stitu (s. cela maî muşat vestitu), şi învcstiţt-1, şi daieţî pfirstenu în mâra Iu?, şi încăţaţî piciorele luî.

23. Şi dopeleiţt ') graso viţelu, şi ucideţî,

şi mucam şi se veselimu.

24. Cân (s. che) av cesta filiu meu mortu

fost, şi verit-a viiu (s. viiu s'a făcut); plierdut-s'a şi aflat-s'a, şi pocînit-a 7) veseli-se.

25. Fost-a pac a luî filiu cela maî beteru în

campania, şi can a vcrit şi maî aprope de casa audit-a mujica şi choru (s. jocu).

26. Si clemat-a un de slughele şi întrebat-a

ie, ce ra cesta fi.

27. Şi cela li a dis: Fratele tev verit-a, şi

ciace teu ucis-a viţelu grasu, che l'a sar 8) primit.

28. Mâniat-s'a 9) şi n'a vrut mere in nutru.

Ciace pac a lui mess-a fără şi pocînit-a ruga-1 (s. pocînit l'a ru<>;i).



După graiul românesc din Şuşncviţa.

19. Si nu sum vreden clemă a tcv filiù vechï '),



(s. nu sum rentie ' destoien a tev filiu fi), fc-mc ca si un tejac a tcv.

20. Ie sculat-s'a şi pac a mess către a scv

ciace, şi când a fost largo de casa l'a zagledit a luî ciace, şi durut-a irima ciaceluî de ie (s. 1-a durut irima), şi a têrlit către ie, pac l'a cătat (s. l'a acftţat ») pe după gut şi buşnit-1'a.

21. Şi filiu dis-a Iu ciace: Ciacio, io am za-

greşit contra de cer şi tru'n tire, şi nu sum vreden clema a tev filiu vechi.

22. Atunce ciace dis-a lu scie slughe: Du-

ceţi (s. Aduceţi a) ocTa ') cea mal bură roba, şi învestiţi-], şi pureţî pârstenu pré a lin géget, şi încăţaţî a luî pi-ciôrc.

23. Si ucideţî ur gras viţd 5), che rem munca

şi veseli.

24. Că «} cesta filiu a mev mort a fost, şi

pac i viiu; şi plierdut a fost, şi pac s'a aflat.

25. Filiu cela bctcru fost-a in polîe, şi când

vcrit şi prope de casa a fost, a avdit mujica şi juca 7).

26. Şi clemat-a ur de hlapeţî şi întrebat-a,

că ce-î cea.

27. Şi cela dis'a: A tev frate verit-a, şi tev

ciace ur gras viţel ucis-a, că-1 are sar.

28. Ie s'a mâniat pac, şi n'a vrut în luntru i.

Ciace a luî iese fără (s. afară) şi rogă-lu.


') Prescurtare din acmoce. 2) n, auxlliariu la fost. 1) vechi, adv. mat mull. 2) rentU>, adv. înn-

mc ganesc, lut. moveor. <) têrlinda, ge- inte, de aci înainte. 3) Esist.1 in Şuşnevija tendinţa de

rundiu adverbial, alergând înainte. 5) Vred, adv. re- a elimina pe a iniţial, ast-fel de esemple avem aici

*Jd»peIei, v.aaduce,germ.fuhren.'J poclni, în cuvintele: acuţii, afla, aduce, afar*. «) ocïa,

J' * lncePe- 8) sănătos. •) Constatăm aie!, că esistă şi aici. ») viţe, séû viţel, m., art. viţelu; viţea f.

ectul Românilor din Istria vocalele întunecate d şi 6) Se observă în grain oscilaţiunea între eh e si cS.

' precum ?' vocalele diftongice /(ea) şi o (oa). i) juca, ca substantiv.


După graiul românesc din Jeianî (Lejane).

19. Şi nu sum vise ') vredcn, che io me

clemu a tev filiû, fé-me ur tejac a tcv.

20. Ie s'av scolat şi mers-aù la sev ciôie, şi

când au fost colé departe l'au vfidut ciôie a luî, şi l'av durut irima, şi au târlit *) către ie, şi l'au acăţat de după cap, şi atunce l'au şutcat (s. sutcat-l'au ').

21. Nego filiu î-lî dice: Ciôie, io am greşit

sub nebo şi între tire, şi nu sum vise vreden, che io me clemu a tev filiû.

22. Ncgo ciôie dis-au a seloré hlapţî 4): a-

duceţî cea mal muşnta roba şi învc-stiţi-1, şi daţî-î-lî arelu pré géget, şi postôle 6) pré piciôre.

23. Şi dopeliiţî pitait6) vite (s. gras vite), şi za-

coliţi-1 şi muncanda') na rem veseli8)

24. Ca cesta filiu a mev a fost mort, şi

viiu •) s'a făcut ; şi plierdut a fost, şt pac' s'aû allât, şi se pocïnez veseli (s. şi s'a pocînit veseli).

25. Nego lu) cela maî betoru filiu a fost in

polîe, şi când era aprôpe de casă a-tunce avdit-au cântă ") şi jocu.

26. Şi ie clemat-av ur hlapeţ a luî, şi în-

trebat-au, ce ra cea fi.

27. Ie MI pac dice, a tev frate av verit, şi

zacolit-aû a tev ciôie ur pitait vite, che l'are încă sar.

28. Şi atunce a fost mânios, şi n'a vrut i

în nuntru. Aluneca a verit a luî cioic afară şi l'au rugat.

') v i ; e, mal, mol mult. ") fugit. 3) şutea, .1 «.Irula. <) a seloré (s. selura) hlapţî, a hlapţilor *«!• H l ap s t, muncitoriû cu cjiu.l,p1. h l ,1 p ţ t. 5) sing. Poslolâ, încălţăminte, germ. Schuh. 6) îngrăşat. ' m u ne and a, gerundiu adverbial. ») na cores­punde la „ a pron j,crs. 9; v ; j Uj cu c]0i ,. ioj ^ pac,

) substantiv format din infinitiv, d. e. o m n • vat* c fui t A, o frumosă cântare.

După Jivaugeliariul românesc tifăn't de Diaconul Coresi in a.

19. şi de acmu nu sûntù destoinicû se me

chemû fiiulû tëu • fă-mc ça unulû de în năemnicii tcî •

20. şi se sculă duse-se cătră părintele luî •

încă élu departe era vëcju-lû élu pă­rintele lui şi-i fu milă dinsul (d'insul) • şi curse cădu pre ccrbicea luî şi să­rută elu •

21. d'50 lui fiiulû • părinte greşii la cerî şi

înaintea ta • şi de acmu nu sûntù de­stoinică a me chema fiiulû teu •

22. dise părintele către robiî lui • aduceţi

vesmêntulû de ântaiû • şi îmbrăcaţi elu • şi daţi inelulû la mâna lui - şi călţunî la piciore •

23. şi aduceţi viţelulu hrănită de-lû jun-

ghieţî • şi se mâncămu se lie veselimû •

24. că fiiulû micû acesta mortû era şi in-

vise • şi pierduţii era şi se află şi în­cepură a se veseli •

25. era fiiulû lui cela mal marele la sate •

şi ca vine apropie-se către casă audi cântări şi glasuri •

26. si chemă unulû de în fecior! întrebă ce

sûnlû acestea •

27. elu disc lui • că fratele tëu au venit -şi

junghe părintele tëu viţelul hrănitu • că sănătosu elu priimi •

28. mânie-se si nu vrea se între • părintele

luî eşi ruga ci •

graiul românesc din B c f d o.

29. Si respundendo (s. respundendo) dis-a Iu ciace scv: Vcdî câta anî slujescu ţie, şi n'am nic dar pritrecut tev man­dat (s. zapovet), şi nic dar ') nu mi-al icdu dat, de rasï (s. che raşi) cu prictelii meii me veseli.

3C. Mă după cea acesta tev filiu, carle a poidit 2) tot a seu ave cu curvele verit, ucis-aî a luî viţelu grasu (s. î-aî ucis).

31. Mă ie îns dis-a lui filiu: tu 'stîD) cu mire în tota vreme, şi tot a mev ie a tev.



După graiul românesc d i n Ş u ţ nevif a.

29. Şi ie odgovoria (s. ie odgovorit-a) luî

sev ciacc: Cavtă, câtï anï te slujcz, si nic dar n'am a tele zapovite falit, şi nu mi-aî vrut da ur ied, se raşî io cu a meii priatelî veseli.

30. Mă zacî <) a verit a tev filiu, carie a

tot poidit cu curbele, li ucis-aî gras viţe.

31. Mă ciace dis-a Iu filiu: Tu şti în tota

vrema (s. va vec) cu mire.


32. Bire ie acmoce juca şi veseli-se, ca av 32. Bire ie, că noî ne veselin (= veselim),
cesta fratele tev mortu fost şi viiu s'a şi că smo *) de bura volia, che a mev

făcut, plierdut fost, şi aflat-s'a.

filiu fost-a mort şi viiu-Î acmo, plierdut a fost, şi flat-s'a (s. aflat-s'a).

(Scrisa de noi în a. 1887 după traducerea, ce ne-a făcut'» din textul Vulgate!, Părintele A n t. M i c e t i c I, preot în Rozzo, român din comuna Bêrdo).

(Traducere făcută in a. 18S7 cu doî ţeranl românî din comuna Şuşneviţa. — Atât în Şuşnevija cât şi in Jeianî ne-am folosit la acesta traducere nuniaî de textul german al SocîetSţiî bibi. britanice).




După graiul ro_mă

1. Adă ţie (s. aduce ţie) la minte, Domne,

ce a pre noî verit. Caută şi vedl nostra ruşire.

2. Nostra ave de ciaciï nostriî dat-s'aù lu

aîlţiî, şi casele nostre la celiî din aţe ')

locure .... *• Apa nostra beiem cu pineziî; lemnele

nostre cu draghinia ') amo cumperat. 5. Pre cerbicea nostra vor iarâmu 4) pure,

Şi la cclî ce lucrat-au, nu s'a dat o-



1-iacii nostriî pecat-au şi nu 'seu s), şi -'• a lor mari pecaţî portat-amo.

DIN PLÂNGERILE I



n e s c din Bêrdo >),

8. Hlapţiî nostriî s'a pus preste m I, şi n'a fost carie ra na cumpera de lor mârî ....

15. Finit-a (s. smincheit-a) bură volia de

irima nostra, şi jocu nostru s'a tornat în planctu (s. în jale).

16. Cadut-a cruna de capu nostru, şi vaï a

noî che am pccat.

17. Din cea s'a irima nostra rcjalit, si oclii

nostriî s'aû înclis.

21. Tornă-ne, Dômne, la tire, şi noî 'rem turna la tire; fé nove dilele nostre ca şi cum m'antîe 8) fost.



se fim.
')"><* o-da,î..,T. pold,sc. ,)sti,'stVsI-es,I. ') Traducere de Păr. A n t. M i c e t i c I din Ruzzo. > •!««. >} pré, mare. ., jugu). ., ,unt_

î) zacT, după ce, însă. *} suntem, s *) J. m'a ne h e, niai înainte.



£)upă graiul românesc din J ei an î ('Lejane).

Dufă Evangeliariul românesc iipărit de Diaconul Coreii în a. tjôo/ôi.



29. Ie odgovore şi dice a lui ciôie : Vedî 29. el respunse dise părinte • etă câţi anî
a câta anî î-ţî slujez, nic dar n'am pri-lorait încă a tev zapovit, mie n'aî încă nic dar iedu dat, se mc reşl cu a melî (s. c'a melï) priatelî veseli.

lucrai ţie • şi nemică djsa ta câlcaî • şi mie nece dinioară mi dedeşî o capră de cu sotiï mieî se me veselescû •



30. De cea ce a verit a tev filiù, carie av 30. e când fiiulu teu acesta de la curvie
a sa primojenie (s. parte) cu curbele vine • junghieşî lui viţelulu hrănitu-

prăpădit, tu lï-aï zacolit pitait viţe1.



31. le av a luî dis: Filiu a mev, tu-şî în

totă vrema (s. va vâc) la mire, şi tot ce ie a mevo ie a tevo.

32. Ie bire (s. treba) s'a veseli şi de bura

volia fi, chc a tev frate a fost mort şi viiu s'au făcut, şi ie au ') fost plierdut, şi pac s'au aflat2).



(Traducere făcuUt în a. 1887 cu patru tëranï românï din comuna Jeianî). Parabola fiului perdut, tradusa in 12 dialecte poporale itiiliane din diecesa Como, se

31. el dise lui • fii • tu pururea eşti cu

mine • şi toate ale mele ale tale sûntû •

32. se te veselesc! şi se te bucuri cade-

ţi-se • că fratele teu acesta, mortu era şi învisc • şi pierdutu era si se află •

află publicată de Monti, in Vocabolario dei dia-letti délia città e dioecesi di Como (Milano, 1845) p. 410-423.


I E RE M I A, CAP. V.

După Biblia tipărită la Blaşiu in a. 1795.

1. Adu-ţî aminte Domne, ce s'au făcutu 8. Robiî ne au stăpânit pré noï, mântuit nouă, privesce şi vedî ocara nostră.

nu este din mâinile loru.

2. Moscenirca nostră s'au mutată Ia străinî, 15- Stricatu-s'aù bucuria inimii nostre, in­


casele nôstre Ia ceî din afarS. torsu-s'au întru plângere jocul nostru.

4. Apa ndstră cu argint o am beut, lem-

nele nôstre eu schimbû au venitû.

5. Preste cerbicea nostră ne amu gonitu,

ostcnit'am, nu ne am odihnit.

7. Părinţii nostriî au pecătuitu, şi nu sûntû, noi făr-de-legile lor amu purtatû.

') OsciliUiune între a, aQ séû a v, din a 3-a per­sona sing, a perfectului compus. *) Pupă cum vedem, dialectul din Istria este unul singur, el nu are va-

N1C. DENSUŞIANU.

16. Cădut-au cununa capului nostru, şi val

nouă că am pecătuitu.

17. Pentru acesta s'au făcutu durere, în-

tristată este inima ndstră, pentru a-cesta s'au întunecat ochii nostriî. 21. întorce-ne pre noi Domne către tine si ne vomù întôrce, si înnoiesce filele nôstre, ca şi real înainte.

rietăţl. Singura deosebire, ce se observă este, ci unele cuvinte românesc! şt forme de verbe au dispărut din o comuni, pe când ele se află în graiul altei comune.

37

7. Legenda despre răpirea lànel de aur în cântecele eroice române.

în anticitate, după cum ne spune gramaticul Apollodor, maî esistase încă o traditiune cu privire la Argonauţi, după care, conducătoriul espediţiuniî ar fi fost Hercule1), însă nu lason.

Sub acesta formă noî maî aflăm şi astă-dî unele resturi importante din legenda Argonauţilor la poporul român, în tradiţiunile române, Hercule,

O

acest mare erou al timpurilor pelasge, ne apare de regulă sub numele de lovan Iorgovan, braţ de busdugan, mândru falnic căpitan. Forte adese ori însă el este numit în colinde şi în cântecele bëtrâncscï lorgu, Gheorghe, Gheorgbiţă, Gheorghelaş3). Cu deosebire sub aceste numirî din urmă se cântă căletoricle, aventurile şi viteziele sale în părţile de jos ale Moldoveî.



Conţinutul versiunii române este următoriul :

Căpitan Gheorghiţă, voinic tênër şi gingaş, înarmat la brêû eu iatagan, în stânga cu busdugan si în drépta cu o măciucuţă, nicî lunguţă nici scur-tuţă, nestrujită, necioplită şi numaî din topor făcută (arma de predilecţiune a lui Hercule), urcă în timpul mituitului pe muntele Istriţa în sus, şi de aici pe plaiul Buzeulul, umblând din stână în stână, din perdea în perdea 8) së-sï alegă o p el ce a, se-şî facă cuşmă din ea, cuşmuliţă ţurcănescă, ca nime se nu-1 cundscă. Căpitan Gheorghiţă ajunge în urmă la păşunea lui Macoveiu de la «Fântâna bradului» (pe teritoriul comunei Nehoiaş de lângă Colţi), unde află pe Moş Radu Barbă-sură, păstoriul lui Macoveiu 4). Căpitan Gheorghiţă se plânge lui Moş Radu Barbă-sură, că a servit şepte ani ca argat luî Macoveiu 6), în urmă însă Macoveiu l'a despoiat de tdtă averea, ce o agonisise, si acum e silit se umble din perdea în perdea, se adune la pel-cele, se se negustorescă cu ele, însă dacă ar prinde pe Macoveiu, se scie



*) Apollodori Bibi. lib I. 9. 19. 7.

') A se vede mai sus pag. 450, nota 5.

') perdea, adăpost pentru oî, făcut din bârne s£u scânduri.

4) Diferite variante ale acestui cântec eroic sunt publicate la: Teodorescu, Poesiî pop. p. 591. 594; Blbiccscu, Poesiî poporale din Transilvania, p. 335; Tocllescu, Revista p. istoria, Voi. VII. 420; Toctlescu, Matcrialurî folkl. Voi. I. 155; Negoescu, Balade, p. 172. Altele inedite în colecţiunea noştri

*) Vieţa lui Hercule ca erou se caracteriseză prin servitutile sale. Din ordinul oracululuï de la Delphi el servesce 12 ani regelui Eurysteu din Mycena, care i impune 2 lucrări grele; apoi trei ani ca sclav la regina Omphale din Lydia.

că ar fi dus dintre ceî viî. Apoî căpitan Gheorghiţă tot cere luî Moş Radu së-ï aducă la pelcele, pe cele mërunte le aruncă, pe cele marï le alege, când etă, că zăresce în fundul stâneî pe Macoveiu, începe se-1 judece, î-1 prinde de chică, î-1 învêrtesce prin stână, î-1 lovesce cu măciuca, grea de dece ocale, şi-1 silesce së-ï înapoieze totă averea luată, în urmă i răpesce şi turmele de oî1). Avem aici o parte din legenda Argonauţilor, însă în o formă acomodată timpurilor moderne, şi din care au dispărut tc5te elementele păgânismulul. Pelea berbeceluî cu lâna de aur, tb ^puoéjiaXXov Slpaç, este aici înlocuită cu simple pelcele naturale de mieî, orï de'berbecï. Din tofï eroiï Argonauţi, este amintit în acesta poemă rapsodică română numaî căpitanul Hercule sub numele de Gheorghiţă seu Gheorghelaş, ér deul Marte figureză aicî sub numele de Macoveiu !). Balaurul cel legendar, Lado seu La d o n,


J) Reproducem aicî următoriul estras din varianta publicată la Teodorescu, p. 594 seqq.:

ér Gheorghiţă ce-mî făcea?

Caracterul archaic al cântecelor nôstre eroice a fost până astă-dî cu totul ignorat. Teodorescu, unul din ceî maî bunî culegători aï poesieï nôstrc poporale, era de părere, că eroul (voinicul) Gheorghiţă din acesta poemă poporală ar fi trăit în prima jurne-tate a secuiului al XIX-lea. Teodorescu, căcjuse în acesta erére, fiind-că nu-şî putea da semă de vechimea pocsieî nostre eroice, şi nicî nu se ocupase, ca s2 aducă într'o sintesă^ cel puţin rapsodică, dacă nu istorică, întreg ciclul eroic român despre lorgu, Gheorghe şi Gheorghiţă. Maî multă pătrundere avuse Anton Pan (O şedăWre la ţeră. P. II. p. 72), care publicând o variantă despre Ghiţă Cătănuţă face următdrea introducere : «Ăst cântec nu e d'acuma, copilăresc, d'ale noî, ci este din alte vécurï, rëmas de la ceï bëtrânï, cântecele pe atuncea ast-fel erafl la Românî».

') în tradiţiunile române Macoveiu este numele dciiluî Marte. «Lunï e LuneiO, e Macoveiu» séû «Marcoveiû» (Marianu, Nunta la Românî, p. 256. — Şeză-

Foia verde şi-o crăiţă, cine-mî urcă la Islriţă? Sevaî, căpitan Gheorghiţă şi voinicul tot silia la Istriţa de-mî suia . . . Ia fântâna braduluî, la păşunea Raduluî, Raduluî mocanului, Raduluî pândariului . . . Radul, măre, că-mî pleca cu Gheorghiţă alăturea. Mult pe munte nu suia pan' la stână c'ajungea . . . turme de berbeci scotea lui Gheorghiţă le-arăta . . .

Mâna p'un berbec punea, numa 'n frunte că-1 tundea: î-1 tundea, ori nu-1 tundea . . . î-mî zăria pe Macoveiu, feciorul luî Moş Mateiù de la vêrful luî Urseiû . . . Gheorghelaş, decă vedea tot pelcele că-î cerea, şi moş Radu l'asculta, la grămadă că-1 ducea, Gheorghelaş se tot uita, piei mărunte c'arunca, P'ale marï le alegea . . . până bine că-î vcnia la Macoveiu alerga ...



pădia merele de aur, probabil unul şi acelaşi cu balaurul, ce pădia şi .. je aur> ne apare în acesta serie de cântece tradiţionale sub numele de Moş Radu Barbă-sură '). Lado şi Radu este una si acceaşî numire din acelaşi ciclu eroic 2).

Reminiscenţele geografice încă sunt identice. Scena se petrece în regiunile superiore ale rîuluî B uz eu, seu ale vechiului Phasis, şi în apropiere de co­muna Colţî (C ol c hi séû Colchis). Eroul lason căletoresce pe Istru în sus. Căpitan Gheorghiţă urcă pe Istriţa în sus, ér de la stâna lui Maco-veiu el î-sî urmeză drumul pe poteca munţilor către Ardei (Adria din le­gendele grecesci).

8. Medea în cântecele tradiţionale române.

în o seria de cântece eroice ale poporului român, Me d ca, fica luï Aiete, ne apare sub numele de Ne d ea.

După legendele grecesci, Medea a fost cea mai făimdsă fermecătore dintre femei3). Mamă-sa Idyia (s. Hecate) o instruise în tete secretele sciinţelor magice *).

în tradiţiunile românescî, Medea esceleză nu numai prin frumuseţa sa neîntrecută, şi prin costumul seu «numai aur si argint, din crescet până în păment», dar ea ne apare tot-o-dată ca cea maî renumită cântăreţă a timpurilor vechî B).

La cântecele eî se ivesce mândra lună, rësar stelele şi totă natura se mişcă.

torca, Făkicenî, An. V. 80). — După calendariul poporal, Macoveiù este şi «cap de post» în mezul păresimilor, adecă în luna luï Marte (Codrescu, Uricarul, Vol.XII. 437). Etimologia numelui derivă de la jxa^-rj (jj.ct/oij at) şi piiç, adecă cel ce trăiesce din lupte.



J) In pictura de vas, pe care am reprodus'o maî sus la pag. 549, balaurul Col-chic încă e înfăţişat cu un fel de barbă sură. Putem presupune ast-fel, că acest cântec poporal despre Moş Radu Barbă-sură, era cunoscut şi anticităţiî grecesci.

») După Pi sân dru (fragm. 16) Lado a fost născut ano t-Tic y^c, o espresiune geo­grafică, al cărei înţeles primitiv a fost «din ţeră». ty. (poet. Tata) era numele regiunii dintre Istrul de jos şi CarpaţT. Sensul geografic mai tard, i ă dispărând, autorii grecesci sub cuvintele à-b ^ -^ înţelegeau «din păment».



') Suidn v. MvjÎE'.a: -a^^^isv^ Tuva;xuv.

') Ulodori Sicull lib. IV. c. 46. 1.

8) Marienescu, Balade I, p. 12. - Alecsamlri, Poesil pop., p. 24. - Teodorescu, Poesiî POP-, p. 627. 632. — Bibicesca, Poesiî poporale din Transilvania, p. 320. 323. — Toci-

ateria'UrÎ f°lkl- L P" 137' 108' 171- 173' 199- 207- 1065- 1247. - Buracla, O că-ă ln Dobrogea, p. 195. - WTarlanu, Poesiî pop. I. p. 161. - Mândrescu, Literatura

I

Nedca, în poesiele poporale române, este o «copilită», o «dalbă mândruţă» a erouluï tênër şi frumos, GhiţăCătănuţă, a luï Hercule din timpurile legendare, primul căpitan al espediţiunil argonautice, după cum ne spun unele tradiţiunî !).

Eroul Ghiţă Cătănuţă se plimbă cu Nedea, frumosa luï mândruţă, pe culmiţa déluluî, déluluï Ardeiului, şi o rogă së-ï cânte un cântecel, se trecă codrul cu el. Ea însă i respunde, că are un glas femeiesc, puternic la cântat, se aude 'ndepărtat, că de va prinde a cânta :

Ceriu 'n lacreml s'a scalda,

Văî adânci mi-or rësuna,

Munţii s'or cutremura,

Maluri mari s'or surupa,

Rîpele s'or risipi,

Petrile s'or despica,

Ape mari s'or turbura,

Fântâni reci s'or astupa,

Vadurile or seca,

Copacii s'or despica,

Pădurile s'or clătina,

Livedile s'or culca,

Vulturii s'or aduna,

Stelele or eşi,

Mândra lună s'a ivi,

Tâlharii s'or descepta

Şi pe densa o va lua Păunaşul codrilor, voinicul voinicilor, ori Gruia Căpitan, Gruia Pazavan Codrean.

în fine Nedea la rugămintele lui Ghiţă Cătănuţă cedeză şi când ea începe a cânta cu glasul el de foc :

Codrii verdi se scutura, VăÎ adânci că rësuna, Munţii se cutremura,



şi obiceiuri pop., p. 181.— Câtană, Balade pop., p. 100. — Btignnrifi, Musa Somesană, I. Bajade, p. 32.— Rădnlescu-Codin, Din Muscel. Cântece, p. 274.— Alte variante dinjud. Covurlui, Dâmboviţa, Prahova şi Vâlcea în Respunsurile, ce ni s'aù trimis la Cestionariul nostru istoric.— în unele variante alo acestui cântec, eroul Ghiţă Cătănuţă ne apare sub numele de Pet rea orï S t oi an. Sunt numiri fără îndoielă formate din vechi epi­tete ale lui Hercule. Aşa d. e. n at p, u> o ţ (la Paus. IV. 8. 2); Hercules in petra(bilis) (C. I. L. voi. V, nr. 5768, 5769).

') în cântecele române, Nedea ne mai apare si ca o tênêrâ «nevastă» a lui Ghiţă Cătănuţă. Istoricul Timonax în cartea I despre Scythî încă ne spune, că lason, pe când se afla în ţera Colchilor, luase în căsătoria pe Me d e a, pe care i-o logodise însuşi regele Aiete (Fragm. Hist graSc. IV. 522).



Malurf marl că se surpa,

Ape marï se turbura,

Vêntu 'n cale se opria,

Copacii se sdruncina,

Petrele se despica,

Isvore se turbura,

Lived! se înnora,

Totă frunda tremura,

Florï la florï se aduna,

Érba verde se pârlia,

Ceriu "n lacremî se scălda,

Tote stelele-aiî eşit,

Mândra lună s'a ivit.

Dar etă că Păunaşul Codrilor, seu după altă versiune, Gruia Căpitan, aude cântecul cel dulce şi fermecătoriu -al Nedeî, codriî şi văile resunând. El ese înaintea lirf Ghiţă Cătănuţă, ca së-ï răpescă pe acesta seducătore femeia ce-î turburase inima încă de când era micuţă, în lupta dintre aceşti doî eroî, Nedea însă se arată viclenă faţă de Ghiţă Cătănuţă. însă acesta reuşesce se învingă pe rivalul seu, şi apoi pedepsesce cu morte pe Nedea pentru necredinţă ei. în urmă Ghiţă Cătănuţă plecă pe culmea ardelenescă, pe cărarea voinicescă, către ţera ungurescă, ca acolo se haiducescă.

Despre Medea, ca o mâiestră cântăreţă, nu aflăm nicî o amintire în totă literatura mitologică si poetica a anticităţiî de cât numaî la Ovidiu.

în cartea a Vll-a a Metamorfoselor sale, poetul roman esilat la Torni ne înfăţişezi pe Medea rostind următdrele cuvinte :

«Voî stelelor, cari dimpreună cu luna cea auria linisciţî focul cel ardëtoriû al dileî, voî cântece si măiestrii magice, tu pământ, ce produci erburile cele puternice pentru vrăjitore, voi adierî dulci şi venturî, rîurî şi lacurî, voî tete divinităţile codrilor şi ale nopţii, fi-ţî lângă mine; cu ajutoriul vostru când voiu voi, eu fac ca rîurile se se întdrcă la isvdrele lor, în cât malurile se se uîmescă ; cu cântecele mele eu liniscesc vadurile cele agitate, şi pun în mişcare apele stătătore; eu risipesc şi adun noriî, mân şi întorc înapoî vânturile, mişc stâncile cele vii, smulg din rădăcini copaciî, fac se se cu­tremure munţii, pămentul se mugescă si moşii se esă din morminte» *)•

') Ovidli Metam. lib. VII. v. 191-204.

quaeque, diurnis

Aurea cum Luna succeditis ignibus, astra,

cantusque artcsque magarum, . .

Dique ooines noctis adeste:

Quorum ope, quurn volui, rip is mirantibus, atnnes

T6te ideile, tote imaginile, ce le esprimă în versurile aceste poetul Ovidiu, au un caracter original poporal. Ele sunt versurî naturale, instinctive, pline de vteţă şi de armonia, însă nu versurî artificiale. Ele ne oglindeză mora­vurile si vieţa rustică a gintiî pelasge, scene, ce ni se presintă şi astă-dî în re­giunea Carpaţilor, când târdiu în amurgul serei, la lumina luneî, văile şi codrii resună până în depărtare de cântecele cele dulci, sentimentale, ale fetelor şi nevestelor, ce se întorc în grupe către casele lor, de la munca câmpuluî.

Versurile luî Ovidiu despre Medea, care prin cântecele sale liniscesce vadurile agitate, turbură apele stătăt6re, mână şi întorce noriî, mişcă stâncile, desrădăcineză copacii, cutremură munţii, sunt în fond numaï simple estrase din poesiile eroice de la Istrul de jos. La Ovidiu însă ele sunt intercalate numaï în mod fragmentar în legenda Medeeï, fără raport cu episodele, ce le preced, seu le urmeză, fără legătură naturală în text, fără nici o esplicaţiune logică, ast-fel că rëmân numaï simple figurî poetice, frumese, dar neînţelese. Ovidiu, după cum seim, făcuse în esilul seu de la Torni ultima revisiune a Metamorfoselor sale şi aici densul a profitat de cântecele poporale ale Geţilor, ca se completeze tradiţiunile mitologice grecesc! :).

Nedea, făimdsa cântăreţă din pocsiele eroice române este Medea ferme-cătorea timpurilor argonautice 2).

In fontes rcdicre suos; concussaque sisto,

Stantia concutio cantu fréta; nubila pello,

Nu b i laque induco; ventos abigoque, vocoque, . . .

Vivaque sax a, sua convulsaque robora terra,

Et silvas moveo; jubeoque tremiscere montes;

Et rnugire solum, manesque exire sepulchris.

în aceste versuri cuvêntul can t us are înţelesul sëù propriu, originar, de cântec, cântece, ër nu de formule magice. Tot ast-fel şi în Heroidele lui Ovidiu (XII, v. 167).— în unele variante române, Medea ne apare sub numele de Vida (Vidra, Vidrusca). O confusiune cu numele mamei sale Idyia ('ISuîa, Iduia), o fică a Oceanului seu Istruluî. 4) După pomelnicul Mitropoliei din BucurescI eraă o-dată în us la poporul român şi numele femeiesc! de M a id a şi Neda (Hasdeu, Arch. ist. I. 90).

J) în cântecele tradiţionale despre Nedea mai aflăm şi o reminiscenţă geo­grafică din vechia legendă a Argonauţilor. După Diodor Şicul (IV. 48) codrii seu pă­şunile cele renumite ale 4eu'u' Marte, unde se afla suspendată lâna de aur, nu erau departe de reşedinţa regală numită Sybaris din ţinutul Colchilor. Un Sabar, séû Sy-baris, ne apare şi în rapsodiele române. Eroul Ghiţâ Cătănuţă, după cum ne spune una din aceste variante, trece cu Nedea, delul Ardeiului, valea Sabaruluï şi câmpul Severinuluî (Tocilescu, Mat. folkl. I, p. 169). Sybaris şi Sabarul din aceste fragmente epice este una şi aceeaşi numire geografică. La Diodor însă ca oraş şi reşedinţa regală (rcoXiţ, paoiXsia), ér în balada română numai simplu ca o vale. Sabarul din tradiţiunea română este fără îndoielă apa cea repede, care isvoresce din judeţul Dâmboviţeî, curge

9. O reminiscenţă despre numele eroilor Argonauţi în cântecele tradiţionale române,

Continuăm cu tradiţiunile românescî despre Medea.

După legendele vechi, Medea a fost răpită din palatul cel splendid al lui Aiete, din care curgeau patru isv<5re admirabile, săpate si construite de Vulcan, un isvor de lapte, altul de vin, al treilea de mir frumos mirositoriu si al patrulea de apa caldă şi rece l).

Aceeaşî tradiţiune despre Medea o aflăm în o seria de colinde românescî, carî, după cât cunôscem noi, se cântă numaî în părţile de jos ale Dunării.

Conţinutul acesteî legende este următoriul :

în nisce curtï domnesc! înalte, din cari curg în jos la ţeră treï isvôre, sede în legăn de argint una din cele maï frumése eroine ale cântecelor poporale. Ea cosă, chindisesce şi împletesce fir de aur, când etă, că în partea de jos a rîuluï se ivesce un caic, cu postav verde învelit, pe de asupra poleit (aurit). Este o cetă de eroî străini. Ei vin de peste marï se răpescă pe frumdsa fetiţă, se o trecă peste munţi, la alte curţi, la alţi pă­rinţi. Si pe când ea versa lacremï duiése pentru despărţirea el de casa pă-rintescă şi de sortea, ce are s'o aştepte în o ţeră -necunoscută, el o con-soleză că nu o duc, ca r6bă se le fie, ci noră bună părinţilor, Dorn n ă Demnelor si stăpână argaţilor 2).

prin judeţul Ilfov, spre SV. de BucurescI, şi se varsă în Argeş lângă satul Ghimpaţi.

!) Apollonii Rhodii Argon. lib. 111. v. 322 seqq.

J) Reproducem aici o variantă din comunele Dragoslăvenî şi Hăngulescî (jud. Râmnicul-Sărat):


Séû în altă variantă din com. Brădeanu (jud. Buzëù):

Se fie D 6 m n a D 6 m n e l o r

Stăpâna argaţilor. Frumosa eroină, pe care o celebreză acesta serie de colinde, portă diferite numiri.
Sus în vêrf la ceste curţi Treï isvore curg spre jur, Se scobdră jos la ţeră . . . Dar în legăn cine-mî sade ? Tot (cutare) D'ochiî-şî-negri, 'Mi cosia si-mî chindisia . . . Ia uitaÇi-vê la vale Pe sub zare, pe sub suVo ! Si-mï vëdura d'un caic Cu postav verde 'nvelit . . .

Pe dc-asupra poleit.

Ăla vine se me ia,

Se mă ia din ceste curţT,

Ceste curţî, de l'aştî părinţi . . .

Ia tacî Dom n ă nu mal plânge!

Nu te iau robă së-mï fiï,

Si te iaû Domnă së-mï fiï,

Domnă mie, curţilor,

Nor' bună părinţilor,

Stăpână argaţilor.

I

Stăpâna argaţilor?

Acesta espresiune ni se repetă în continuu, în mod nevariabil, în tôte cântecele tradiţionale române, ce se refer la răpirea acestei încântătdre prin­cipese din curţile înalte domnescî de lângă vadul Brăilei.

încă în timpurile clasice, etimologia terminuluî epic de 'Apjovaorat a-junsese se fie cu totul neînţelesă. lason şi ceï alaltï sotï aï sëï, ne spun autoriï vecH, s'aù numit Argonauţi, fiind-cà eï calëtorise cu corabia Argo 1). însă de unde derivă numele corăbiei Argo? A rcmas o enigmă 2).

Cu totul altă semnifîcaţiune şi altă formă a trebuit se aibă la început în poesia poporală cuvântul 'ApYOvaOrat.

După cum seim, iniţiativa espediţiuniî asupra Colchilor şi a capitalei lui Aiete o luase Pelasgiî din Thessalia.

în epoca homerică Thessalia, renumită pentru câmpiile şi păşunile sale fertile, ne apare sub numele de Argo s, ".Ar/pc IIsAaaTr/.ôv. Mai mult încă, El a da întregă a fost o-dată numită Argo s 3). în Iliada luï Homer, lo­cuitorii Eladeï ne apar sub numele de 'Arsţsw., cr într'o epocă maï depărtată ei erau numiţi 'Ap^e'-âSat, Argeadae.

După geograful Strabo, "A.oyo; era un cuvent de origine macedonică şi thessalică, adecă pclasgă. înţelesul seu în timpurile din urmă ale anticităţiî era câmp (~=5!&v), 6r după Stephan Byzantinul tôte câmpurile situate lângă mare se numiau af/foc 4).

în limba română argaţi (sing, argat) se numesc lucrătorii moşielor seu câmpului 5); un cuvent, însă, pe care-1 aflăm întrebuinţat numai in părţile de lângă Marea negră si Dunăre.


Ea maï arc şi epitetul do «Ochii-şî negrit». Regele Aicte avuse doue fice. Cea maï mare măritată după Phrixus, p^rtă în poemele greccscî numele de Chalciopc a-decă «Ochî-albastri». Despre o eroină cu acclaşî epitet de «Ochî-albastri» amintesc şi poesiele rnistre poporale (Teodorescu, p. 83 — 87). A dOua fică a regelui Aiete a fost Me d e a. Tipul eï, după cum résulta din vechile tradiţiunî, a fost negricios. Ast-fel după cum scrie Pliniu, una din gemele cele maï preţiose ale anticităţiî" era négra şi purta numele de Med e a (Med e a n i gr a est a Med ea illa fabulosa in­venta. Pliniu, XXXVII. 63). în anticitate adevérata valore a gemelor consistă în stră­lucirea lor. Este ast-fcl probabil, că Medea, care dase nume unei geme negre scânteie-Wrc, se fi avut în rapsodiele vechi şi epitetul de Ochî-negri, după cum de altă parte sora sa era numită C halci o pe seu Ochî-albastri.

') Suidac Lex. v. 'ApfovaOtat.



2) IModorI Siculi lib. IV. 41.

a; Strabonis Geogr. lib. VIII. 6. 5.

4) Strabonis Gcogr. lib. Vili. 6. 9.— Pausauiue lib. VII. 7.1. — Stoplianus Byz. v. "Apyoc.

) Lfînrlanu şi Massimu, Dictionariulu 1. rom, v. Argatu.



Esistă fără îndoielă un raport de filiaţiune între «argaţiî» din cântecele eroice române şi între «Argonauţii» vechilor legende. Supuşii, peste carit are se domnescă frumosa eroină răpită din curţile de lângă vadul Brăileî, sunt numiţi argaţi. Eroul, care vine se răpescă pelcele de berbeci din munţii Buzeuluî, ne spune, ca a fost şepte ani argat J). Putem ast-fel presupune cu totă probabilitatea, că sub numirea de «argaţi», astă-dl modificată în formă si în înţeles, se înţelegeau o-dată Argonauţii cel legendari, originari din Argos, seu din Thessallia şi Elada, carî venise se prădeze ţerile cele fericite de la Istrul de jos.

10. Nephele séû Nebula în tradiţiunile române.



A doua soţia a regelui Athamas purta la poeţii grecesc! numele de Nephele, un cuvent, care în limba română însemneză nor seu negură si pe care autorii latini î-1 traduceau cu Nebula 3).

Care a fost însă patria Nephelel seu Negureî, cine au fost părinţii el, nici un autor nu ne spune. Atât însă pare a fi cert, că Nephele seu Nebula, nu-si trăgea originea din familiele thessalice.

împrejurarea, că Phrixus si Helle persecutaţi de Ino, mama lor masceră, fug în ţinutul Colchilor seu în nordul Istrulul de jos, ne face a presupune, că el î-sî căutase un asii sigur, nu într'o ţeră cu totul străină, ci la rudele mameî lor, că regiunea Colchis, unde se afla depusă lâna de aur a berbecelul legendar, a fost tot-o-datl si patria natală a Nepheleï séû Nebuleï, un nume personal, care în limba poporului de la Istrul de jos nu putea se fie de cât Nega.

In zona cea muntosă a judeţului Buzeu, cu deosebire în apropiere de co­muna «Colţi* maï csistă si astă-dî o tradiţiune despre o «Demnă» le­gendară, despre o tîmperătesă» din timpuri forte depărtate, numită Nega. însă despre soţul el nici o amintire.

Ddmna Nega, după tradiţiunile locale, trăise în timpurile Tătarilor, însă a Tătarilor celor vechi, a Titanilor preistorici. După mortea părintelui seu, Ddmna Nega rëmase singură stăpânitore pe ţera acesta. Pe lângă aureola <împe-r tescă», pe lângă renume, avuţia, pietate, se mal atribue Demnei Nega o mare mulţime de diferite construcţiunl sumptuôse, palate luxôse, grădini, drumuri, aleie etc.

*) A se vede pag. 578.



JJ Hygini Fab. l: Athamas Aeoli filius, habuit ex Nebula uxore filium Phrixum et filiara Hellcn.

Pe teritoriul comunei Cislău, în apropiere de cătunul Buda, şi în mijlocul uneî pădurt seculare, se maî cunosc si astă-dî ruinele unuî palat fortificat, numit adese orî cetatea Dômneï Nega, de unde ţeran'u scoteau până în dilele



208. — Stejariul cel bëtrân de lângă ruinele palatului' Dômneï Nega în cătunul Buda, comuna Cislău. Dupâ o fotografia din a. 1900 i).

nôstre petre cioplite pentru trebuinfele lor; ér lângă ruinele acoperite de muşchiu ale acestui palat se înălţă maiestos un gorun de o vechime, ce nu se p6te calcula. Acest palat, după cum ne spun tradiţiunile poporale, servia Ddmneî Nega ca loc de scăpare în timpurï de retriste.

*) Acest gorun urieş, cunoscut şi respectat în tot plaiul Buzëuluï pentru vechimea sa tradiţională, are o periferia cam de 5 metri şi un diametru de 2 metri (lorgulescu, Diet, geogr. Buzëû, p, 349. — Respunsurile la Cestionariul nostru istoric, c. Glodcanu, jud. Buzău). Dacă acest arbore străvechiu, crescut, orî plantat, lângă porta unuî palat legendar, a avut la început vre o destinaţiune, ori vre o istoria a sa particulară, nu putem

D spre personalitatea istorică a acestei făimose Domne nu aflăm nicî o

mă în documentele române. Din contră totul pare a confirma, că ruinele

le vechî ale palatelor sale din munţii BuzeuluI construite din petre cioplite,

â drumurile Dômneï Nega tăiate prin stâncï înalte, gradinele şi alelele sale

cele legendare, se reduc la o epocă forte depărtată de opulenţă şi de linisce ').

Lemnul familiar al Dômneï Nega pare a fi fost în apropiere de Colţî în

ci însă după aspectul seu, el semeni forte mult cu stejariul din pictura de vas, ce ne înfătişeză lupta Argonauţilor cu balaurul Colchic (A se vede pag. 549). La poporul pelasg

. cjjjar ]a Romani stejarii au fost tot-de-una fdrtc onoraţi. Plantaţi înaintea unui templu, lân^ă porta unei cetăţî, a unul palat, orî lângă un mormênt, eî erau consideraţi de re-ligiosî. încă în anticitate se atribuia stejarilor o etate estra-ordinară. Iliada luî Homer (VII. 60; XI. 170) ne spune, că lângă Porta Scheă de la Troia se afla un gorun înalt ('fv'oî, cu înţelesul de stejariu), consecrat «părintelui Joe, ţinătoriuluî de egidă». Naturalistul Theophrast (Hist. Plant. IV, 14) născut în secuiul al IV-lea a. Chr. amintesce între arborii celebrii pentru vechimea lor şi despre gorunii («pvjyoî) plantaţi pe mormêntul lui Ilus de Ia Troia, despre cari vorbiau şi mitologii. Pliniu cel betrân scrie de asemenea (XVI. 88), că lângă oraşul Uium, seu vechia cetate a Troieï, mai esistaû încă în timpul seu gorunii (quercus), cari, după cum spuneau tradiţiunilo, au fost sădiţi pe mormântul lui llus atunci, când oraşul acesta a început se se numescă Uium. Pausania (VIII. 23. 5) amin­tesce, că în timpul seu (sec. II. d. Chr.) mal trăia încă stejariul cel profetic al Pelasgilor de la Dodona, a cărui vechime devenise mitologică. La II e r aci ea, din Pontul Thracieî, după cum scrie Pliniu (XVI. 89. 1), Hercule plantase doi goruni (quercus) lângă altarele, ce erau consecrate lui Jupiter Stratius. în ţinutul Colchilor lâna de aur se afla suspendată de un stejariu (tş-r^oc), pe care poema orphică î-1 numesce sacru (v. 890). Gorunul (quercus) de la M a m b r a, sub care locuise patriarchul Avram, a esislat, după cum scrie Isidor din Sevilla (Orig. XVII. 7. 38) până în timpurile împëratuluï Constans. în fine mai notăm aici, că în curtea bisericei celei vechi delà Pociovalisce în jud. Gorj, am vëdut noî înşi-ne la a. 1892 doi goruni forte bëtrânï, unul lângă altariû, altul lângă uşa bisericei, cu un diametru de câte 1.50 m. Aceşti goruni erau consideraţi de religioşi. După credinţa poporului", acela care ar cerca së-ï taie se înbolnăvesce îndată şi în scurt timp more. (Cf. Vasiliu-Năsturel, Diet, geogr. Gorj, p. 275). Sciinţa nu a putut până astă-di se stabilescă cu ore care certitudine, care pote se fie etatea cea mai îndelungată a stejarilor seu gorunilor. Tot ce se scie este, că acest gen de arbori cresce încet şi are o vicţă forte vigurosă Pote că în scurt timp gorunul cel străvechiu de lângă palatul distrus al Dômneï Nega, va dispare şi densul. Am credut ast-fcl necesar, së-ï conservăm aici figura pentru tim­purile viitôre. El este un représentant al unor vechi idei şi usurî religiose.

') Unu din scriitorii mal noi s'au încercat se reducă vechimea istorică a Demnei Nega la secuiul al XVI-lea al erei nôstre, un secul plin de miseriî, politice şi sociale, care nu pote sS corespundă la palatele şi grădinile cele magnifice, atribuite Dômneï Nega. în fot caşul dacă în secuiul al XVI-lea a esistat vre-o Domnă, ori jupinesă, numită Nega, ea nu este identică cu Nega cea legendară, al cărei vast domeniu familiar, înfrumseţat CQ pa!ate strălucite a fost plaiul Buzcului.

comuna Nehoias, seu Ncgoiaş '), o localitate, care o-clată se bucurase de o escelcntă bună stare materială. Ea are şi astă-clî 3030 locuitori, 4 biserici şi 4 tcrgurî anuale. Aicî, după tradifiunî, î-şî căutase DcSmna Nega scăparea, când o urmăriau Tătarii, ca së-ï iee fera; aici se aflau omenii şei cei mai încreduţî, rudele sale 2).

Originea etimologică a numelui de Nehoias se reduce la una din cele mai vechT, mai numerose şi mai distinse familii din plaiul Buzeuluî, Neg seu Negul, de unde formele derivate de Negoiu, Negoiaş, Negoiţă, Nego-şina etc. 3). Nehoicnî mai este şi astă-dî numele unei cete de moşneni, din comuna Păltinenî în apropiere de Nehoias; alte ddue cete de moşnenî nu­mite N e g o ş a n î, esistă, una în comuna Cânesci şi alta în comuna Policiorî *).

Fuga luî Phrixus în părţile din nordul Istrulut şi espediţiunea cea sfântă a Pelasgilor meridionali pentru luarea lâneî de aur, o espediţiune, în fruntea căreia se aflau Thessalieniî, ne pun în evidenţei comunitatea de rasă, de re-ligiune şi legăturilele vechi familiare, ce au esistat o-dată între PelasgiÎ de la Pind şi între PelasgiÎ de la Carpaţî.

Eroul lason, după cum résulta chiar din Homer, nu era de naţionalitate grec, dar nicî numele seu nu era grecesc. Mama lui lason, după istoricul Pherechyde, a fost fica unuî aşa numit OoXaxoi (Phulacos B). Era ast-fel din tribul cel estins al Pelasgilor thessalienî, numit Fulacï, un cuvent care după cum vom vede în capitulele următorc, este identic în formă şi în în­ţeles cu terminal etnic de VI aci seu V la c hi.

In fine spre a completa, pe cât ne este astă-clî posibil, aceste amintirî vechi despre Dômna Nega, noi reproducem aicî în notă o tradiţiune română, prin care se constată, că acesta remarcabilă DomnitcSre, retrasă în plaiul Buzëuluï, a fost una şi aceeaşi personalitate preistorică cu Nephele séû Nebula, mama lui Phrixus din legenda Argonauţilor 6).

') Sub acesta formă ne apare la Sulzer, Gcsch. d. transalp. Daciens I (1783) p. 311.

2) Mă î notăm aicî, că la poetul Lucan (IX. v. 956) U elle portă conumele de Ne­phele i as (adecă fica Nephelei). un epitet cu o formă forte apropiată de numele co­munei Nehoias.

') Pe teritoriul acestei comune se află muntele N e g o i u I, apa Ne go iul şi parcul Nehoias (Negoiaş), numiri a căror etimologia se reduce la conumele uneî vechi cete de moşnenî, N d g u séû Negul.



4) lorgnlcscn, Diet, geogr. Buzeu, p. 559.

5) Fragm. Hist. gr. Voi. I. 87. 59.

6) Acesta importantă tradiţiune este publicată de Odobescu în scrierea sa intitulată
VEoîo-KovYjTSTiï.ciç (Ed. 1887, p. 175 seqq.) «în vremea de demult», ne spune acdstă
naraţiune, «pe când omenii de pe lumea asta sciau şi puteau maî mult trăia în

11 Phrixus (<&(>i£og), un nume vechia patronimic în nordul Dunării de jos.

După cum numele de Nephele era numai o simplă traducţiune grecescă, tot ast-fel autorii grecescï alterase şi numele lui $p££oc.

Greciï ceï vechï, după cum seim, schimbau adese orî pe B al Pelasgilor în O dicând: 4>puf£î în loc de Bptfsc, «StXtmtot în loc de BLXiTtJtoţ, <3>epevix7] în loc de Bs.oevbo], û^oç în loc de Bûçcot etc. *).

Tot ast-fel eî au modificat şi numele pelasg al luï Phrixus.

în comuna Nehoias din plaiul Buzëuluï maï esistă până astă-dî o cetă de Moşneni, ce portă un nume vechiu strămoşesc de Briciu *). Moşnenii din părţile muntose ale Tëreï-românescï si ale Moldovei formeză din punct de vedere istoric cele maï vechï familii nobile, autochtone ale acestor teri. Eî mai păstreză până astă-dî instituţiunea caracteristică a devălmăşiei daco-gete cu privire la proprietatea imobiliară remasă de la strămoşi a).

plaiul Buzëuluï o împerătesă tare şi mare, pe care o chiema Dômna Nega. Ea î-şî avea palatele eî tocma colo, în codriî Cislăuluî, unde se vëd şi astă-<}î pe o măgură mare .... temeliele de zid, ale cetăţii eî . . . . Din toţî copii, câţi D-deu i dase şi-I luase înapoi la sine, Demna Nega remăsese în văduvie cu un ficior, pe care-1 iubia ca lumina ochilor .... El înţelegea şi graiurile tăinuite ale paserilor şi fiêrelor . . . Mama sa î-1 trimite s£ colinde lumea. El cu boierii marî apucă pe apa Buzëuluï în sus .. . Când sosiră la înfurcilura Bascei, el dede.pinteni calului seu fuga , trecu în sbor cu fugariul spumegând . . . peste stâncî şi ape, calul sbura ca nebun cu coma şi narea în vent, ér călăreţul se simţia dus ca vontul şi ca gândul peste stâncî, peste verdeţă, peste gol şi erbă cretă ... El este un copil retăcitoriu prin pădurî» etc. — Ca un retăcitoriu prin pădurî ne apare Phrixus şi in tradiţiunea luï Hyginus (Fab. 3): Phrixus et Helle insania a Libero obiecta cum in silva errarent. — Despre Nega cea legendară maï esistă şi unele cântece tradiţionale române, în unul din aceste ea este numită «împerătesă» întocma ca şi în tradiţiunea culesă şi publicată de Odobescu:

Astă-dî eşti împerătesă

Mâne te vëd fără casă ....

(T o c i l c s c u, Mat. folk!. 46).

*) A se vede mai sus pag. 533. . J) lorgulcscu, Diet, gcogr. Buzëû, p. 554.

') Cetele cele numerose de Moşncnî (Moşteni, Moşinaşî) stabilite în regiunea superuîră a rîuluî Buzeu (Phasis) erau cunoscute şi în geografia antică sub numele de Moscheni, Mossyni şi Mossynoeci (Pliniu, lib. VI. 10. 3; 4. 2; 4. 4; V. 33. 4. — Scylax. §. 86. — St e p h. By z. v. Mosoivowoi). După Strabo (XII. 3. 18), eî locuiau în regiunea muntelui Scudises, astă-dî Spediş în plaiul Buzëuluï, şi făceau Parte din o populaţiune de munteni, ol Spjtoi. La Apolloniu Rhodiu (II. v. 379) Mos-synoeci sunt amintiţi în apropiere de Amazone şi de Colchî. Locuinţele lor se

După traditiunile poporale din plaiul Buzëuluï, esista între Ddmna Nega cea legendară şi între familia Briciu din comuna Nehoiaş 6re-carî legături vechi de înrudire J). De fapt însă, noî avem aicî num aï una şi aceeaşi familia mare Negoiescă.

209.— Phrixu's, fiul regelui Athamas şi al Nephelel, încălecat pe b]er,becele

cu lâna de aur, trece peste valurile cele agitate ale mării şi peste câmpii

întinse spre a-şî căuta siguranţa vieţel în Colchis. Pictură de vas după.

Gerhard, Phrixos der Herold, Berlin, 1842 J).

aflau într'un ţinut păduros în partea de jos a uneî regiuni muntdse (iXvjsasav e£eir,; -fjneipov, ÛTtuipeiaç ts vEjiovtai). Avem aici erăşî numai o perifrasă a numelui vechiù geografic de «Muntenia». Casele acestor Mossynoeci erau de lemn, însă de o architectură particulară. Ele erau înalte şi construite în forma turnurilor, seu cum se numesc astă-c}î cule. Aceşti Moşneni (Moscheni, Mossynoeci) întocma ca şi Colchiî, vecinii lor, ca şi Amazonele, ca şi Chalybiî, au fost dislocaţi în epoca de decadenţă a geografiei grecesc! şi trans­portaţi pe ţermurele de sud-ost al Mării negre, unde numele lor a fost aplicat la nisco triburi obscure de lângă frontierele de nord ale Armeniei. O altă grupă de Moşteni este amintită în geografia vechia lângă Columnele lui Hercule, séû cataractele Istrulul (Maattfivol la Stephan Byzantinul şi Massieni la Avienus, Or. mărit. v. 421 seqq.).

') Domna Nega, ne spune o tradiţiune poporală, urmărită de Tătari fuge în Ne­hoiaş la familia Vlădoian, din care î-şî trage originea sa familia Briciû.

J) Acesta pictură de vas, în stil etrusc, ne înfăţişeză una din cele mal frumose re-

Putem ast-fel susţine cu 16ta probabilitatea, că din punct de vedere istoric si etimologic numele Phrixus din legenda argonautică este identic cu numele ceteî de moşnenî, Briciu din comuna Nehoiaş.

12. Legenda HeIIel în versiunea română.

Despre H e 11 e legenda grecescă ne spune numaî forte puţin. Totul se re­duce aicî la o simplă amintire, că tcnëra princesă cercând se fugă cu fra­tele seu Phrixus de persecuţiunea mamei sale mascere, Ino, a cădut de pe berbecele cu lâna de aur la strimtorea dintre marea egeă şi marea de Marmara, care în urma acestei nefericiri s'a numit Hellespont, adecă Marea Hellcl.

Helle în legenda argonautică, nu are absolut nici un rol, dar cu tete acestea ea a trebuit se fie o figură forte interesantă poporală, fiind-că, după cum ne spun mitologii, ea a dat numele unei mări.

în cântecele istorice ale poporului român mal esistă si astă-dî o tradiţiune despre o teneră fecioră numită II en a, care se aruncă în mare. Insă aici sortea eroinei mişcă mal adânc inimile de cât în legenda grecescă. Ilena este o frumuseţă ideală a cântăreţilor români şi figura ei se distinge tot-o-dată prin un caracter nobil, moral a).

presentărî a legendei lui Phrixus. Tip nobil pelasg, figură sveltă, Phrixus ne apare aicî încins pe cap cu o diademă (panglică albă), ca emblemă a descendenţei sale din o familia regală. Perul seu buclat, ce-I ajunge până pe umerî, i dă figure! sale o deose­bită graţia. Acelaşi tip ne mal apare şi astă-dî la păstorii români din Valea HaţeguluT, de pe Retezat-Parângu şi din munţii Moldovei. Cu mâna stângă, Phrixus se ţine de gâtul berbcceluî, <5r cu mâna drdptă ridică în sus căciula naţională Dacă şi varga cea legendară de aur (t^v XPUSV £âjîîov. Apollod. Bibi. III. 10. 2. 8), simbol magic al păstoriei, al prosperităţii şi al păciî. Ca vestment Phrixus are cu sine numaî o haină uşoră cu vergi negre pe margine, în forma unul paliu séû toge primitive. Este un fel de suman fără mâneci, cum se maî portă şi astă-dî in părţile muntdse ale Olteniei si Moldovei. Fai­mosul berbece Colchic, ast-fel cum ne apare représentât în pictura de vas, ce o reproducem mai sus, aparţine Ia rasa oilor cu cornele belciugate din regiunea Car-paţilor. Este rasa oilor Dace, ce le vedem figurate şi pe reliefurile Columnei Iul Traian (Frochner, PI. 35. 54. 76 şi 133).

') Mni-iencscu, Balade I. (1859) p. 6 45. — Teodorescu, Poesil pop., p. 635. — Câtanà,

Balade pop., p. 140. _ Alcxicl, Texte. I. p. 70. - Inrnik-Uamanu, Doine, p. 491. —

Manaun, Pocsiî pop., Tom. I. (1873) p. 86. — Bibiccscu, Poesiî poporale din Transilvania,

p. 261. 267. 27i. 073. _ Todlescu, Materiale folkl. I. 35. 1248. 1269. 1273. — Den-

suşianu Ar., Revista critică-literară, An. 1895, p. 24. — Biignariu, Musa Someşiană. I.

aiâde, p. 57. 65. — pOpp, Lira Bihorului, p. 19. — Gazeta Transilvaniei, Nr. 37

m 1888; Nr. 96 din 1895. — Şezătoarea (Fălticeni) An. I. 43. 76. An. II. 137. An. 111- 211-

Conţinutul variantei române este următoriul:

Iléna (Ilinca, Lenea, Lina) fica Sandului, o nepdtă de împërat, era întocma ca un s6re de vederosă, şi de cât ea mai mândruţă fldre pe câmp nu era. Despre farmecul frumuseţel sale vestea mersese departe peste ten şi mări şi chipul ei săgetase multă lume. într'o Joi de dimineţă, tê­nëra fecioră, cu ochi negri, se duce la Dunăre, cu cofele ca florile, şi pri­vind spre resărit ea vede înspăimântată venind pe apă în sus un caic cu postav roşu învelit, cu covore împodobit, pe din afară poleit şi de arme strălucind. Erau Turcii Ţărigradenl cu feciorul de împërat. Eï veniaû să o răpescă. La început Iléna, cea vestită de frumosă, nu scia, dacă lângă ţer-muriî Dunării sunt macii înfloriţi, orï sunt Turcii înveliţi, tot cu roşu îm­podobiţi. Apoi înfricoşată ea aruncă vedrele la păment si alergând la părinţi le dice plângând şi suspinând. Maică, măîculifa mea, ascundeţi-me unde-va, că vin Turciî se me ia! Turcii sosind se duc îndată la casele cele frumose ale Sandului şi găsesc pe tênëra Ilincuta ascunsă în grădiniţă sub o tufă de ro­mânită. Ei o smulg din sînul familiei, o pun în caic şi plecă cu densa pe apele Dunării în jos. Desperată de o despărţire atât de violentă de lângă sînul mamei sale, si de sdrtea, ce are s'o ascepte în casa răpitoriuluî seu, nobila fetiţă se aruncă în Dunăre, ori după alte versiuni în mare, că-cî de cât roba Turcilor şi Demnă păgânilor, mai bine hrană pescilor si rugină petrelor. Patria adeverată a acestei frumose eroine a fost, după cele m aï multe variante române, lângă Dunăre, acolo unde sosesce caicul cel faimos, ér curţile Sandrulul, ale părintelui seu, se par a fi fost la Tirighina. Comuna FilescI, unde se mal vëd ruinele acestei avute acropole preistorice, mal pdrtă şi astă-di numele vechiu de Şăndrenl.

Acesta interesantă rapsodia de la Istrul de jos era cunoscută şi anticităţil. După curn Ovidiu intercalase în legenda Medeel cele mal frumose versuri din cântecele poporale despre Nedca, cântăreţa cea vestită, tot ast-fel făcuse şi poetul epic Valeriu Flacc din sec. I d. Chr., care în Argonauticele sale reproduce episode întregi din poema tradiţională a Ilenei cclcî frumose de la Istru.

lason, după cum ne spune Valeriu Flacc, sosind cu corabia la gurile riulul Phasis ordonă eroilor Argonauţi se iee armele, apoi în dimineţă ur-mătdre densul cu 9 soţi aï sëï părăsesce corabia spre a se duce în oraşul lui Aiete. în aceeaşi di dimineţă, pe când resăria sdrele, Medea merge la ţennurele rîuluî Phasis şi privind în depărtare ea vede de o-dată pe aceşti Ar­gonauţi înaintând încet pe lângă ţermure în sus. Se opresce îndată. Apoi în­tristată si cuprinsă de frică dice către crescătorea sa: ce trupă este acesta

măîculiţă? de sigur eï vin ca se me ceră, eu n'am maï vëdut nicï arme, nicï îmbrăcăminte, cum au émeniï aceştia, te rog, vină se fugim, se ne ascundem unde-va în tufe, ca se nu ne gasésca.

Ér bëtrâna Henioche i dice: nu te înfricoşa, nu te înspaïmênta, eï nu sunt duşmani, cari se te ameninţe, orï së-tï facă vre-un rëû; după cum vëd, eï au haine rosiï ca flacăra, eï porta, panglice şi frunde de olive, eï sunt Grecï, asemenea întru tôte lui Phrixus, care încă venise din Grecia 1).

Ce e drept legenda Ileneï celeï frumdse, însă nefericite, de Ia Dunărea de jos, ne presintă în partea ântâiă o mare asemenare cu legenda epică a Medeeï. Maï mult ea este o eroină din aceeaşÎ cetate preistorică, de unde era si Medea !).

însă în tot caşul Iléna, cea «fără de semen în lume», fica Sanduluî, pe care o celebreză cântecele poporale române, nu este Medea, fermecătorea cea făimosă a anticităţiÎ. Avem aicî un alt tip, şi un alt ciclu epic, ce ne apare în legendele grecescï, numaï în formă fragmentară, sub numele de

Helle.

Este probabil, că în cele maï vechï variante grecescï, Helle nicï nu figura ca sora lui Phrixus. Acesta o confirmă si pictura de vas, ce o reproducem maï sus (pag. 591), unde ne apare numaï Phrixus, fără se aibă lângă densul si pe Helle.




Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   53
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə