Graiul românesc din Sêfdû



Yüklə 4,91 Mb.
səhifə8/53
tarix08.12.2017
ölçüsü4,91 Mb.
#34203
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   53

Taf. I. 2.

apar în diferite părţi ale lumii vechï, pe unde se estinsese o-dată rasa pelasgă, în Europa, Asia şi Africa de nord.

Cultul svasticeî esista în ţările Dacieî şi în epoca romană. Un monument vohv descoperit în Turda si dedicat Dianeï (soreï luî Apollo) portă de asupra

66U

nul ,^J i). Esilaţiî Dacï duseră cu sine în Britannia acest simbol al cre-d'ntelor sale rcligi6se. Pe o inscripţiune a Cohortcî I Aclia Dacorum din Am-b glanna, lângă valul luî Hadrian 2), aflăm semnul cruciï încunjurat de un

cerc şi ot,n"- - -------------- r ---- .r ---------- ,

Ca un simbol tradiţiţional amêndôue aceste forme ale svasticeï mai sunt si astă-dî întrebuinţate la poporul român, pe crucile de la morminte 8) şi pe cusăturile femeilor ţSrane din Transilvania «).

O deosebită importanţă archeologică o presintă în fine faptul, că pe cele doue vêrfurï de lăncî figureză ca embleme ale stabilimentului, fulgerele, ce le fabricase în anticitate Cyclopil pentru Joe. Forma lor este archaică B).

Amenddue inscripţiunile, de pe cele doue vêrfurï de lăncî, sunt de la drépta spre stânga, un mod de scriere, ce era comun Umbrilor, Etruscilor, Oscilor, vechilor Latini, şi care ni se presintă şi pe monumentele arcbaice grecescî. Ultimele doue litere sunt F C, si lectura întrcgeï inscripţiunî ar fi:

OLETOS F(e)C(it «),

') Archaeologisch-epigraphische Mittheilungen, II, p. 81.

•) C. I. L. voi. VII. nr. 825.

s) Comuna Gârla-mare, jud. MchedinţÎ. — Svastica şi diferite alte caractere grafice de formă antică figureză eu miile pe petrele cioplite, din carî e construită monumentala bise­rica «Trisfetitelo din Iaşi. Ele se află reproduse la Tocile seu, Revista pentru istorie, I (1883), p. 242.

4) Swastica şi alte semne accadic.e în revista «Tinerimea română». N. S. Bucurescî, 1898. Voi. I, p. 418.

*) Semnele simbolice, fulgerele luî Joe şi svastica, le aflăm une-orî întrebuin­ţate ca chrism urî la începutul chrisovelor seu diplomelor domnescî din Tera-româ-neică în sec. al. XVI-lea şi al XVII-lea, de sigur pe basa unor tradiţiunî, pe carî astă-dî nu le mal cunoscem. Ast-fel pe un chrisov al luî Michaiû Vitézul din a. 7104 (1596), al căruî original se află în biblioteca Academiei, chrismul ne apare sub forma unuî f u Im en

„ . îlî

archaic Tţe . pe a!te doue chrisôve, unul de la Radul Şerban din a. 7115 (1607),



altul de la Radul, fiul luî Micimea, din a. 7120 (1612), ambele în biblioteca Academiei române, chrismul este înlocuit cu o svastica în spirale avênd următorele forme:

6) In ce privesce descifrarea acestui cuvent maï notăm aici, că un E sub forma de F se află şi pe inscripţiunea pelasgă din Lemnos (Bull. d. Corresp. héll. X. 3). Ér în Corpus mscr. kt. III, nr. 34799' găsim un F = E. — Polybiu (X. 10. 11) amintesce de un

letes, despre care spuneau tradiţiunile vechî, că ar fi descoperit minele de argint, şi din care causa i se acordase onorî divine, în legendele antice, un Ole t is figureză ca demon

Terminăm aicî cu acest studiu asupra verigeï de la Petrésa.

Noi am esaminat şi esplicat acesta inscripfiune pe basa fântânilor istorice. Tot-o-dată am reprodus ca auxiliare încă alte 3—4 inscripţiunî, ce pdrtă un caracter evident pelasg, însă pe cari înveţaţiî germani le-au declarat de runice, fără se se intereseze, dacă sensul interpretării, ce l'au dat, pote se stee în faţa uneî judecăţi critice ori nu.

Resumăm :

Tesaurul de la Petrdsa nu este nici gotic, nici byzantin, nicï după forma, nicî după genul de ornamentare al obiectelor, nici după figurile mitologice, ce le represintă; în fine nici după inscripţiunea de pe veriga cea masivă de aur l).

al lumii inferidre (Roscher, Lexikon, v. Oletis), — Conferesce şi inscripţiunea Aletios de pe un alt vêrf de lance descoperit la Suszyczno în Volhinia şi reprodus la Hennin g (Die d. Runendenkmăler, Taf. I. Fig. 1). — Henni n g însă spre a pute scdte un eu vent german în rune din inscripţiunile de la Fig. 237—8, declară literele O şi ,<•> de Ia înce­put şi de la fine ca simple semne de ornamentaţiune, şi ast-fcl dCnsul citesce prima inscripţiune RNNNGA, ér a doua RANNGA. Un adevërat non-sens.

l) Ipotesa despre provenienţa gotică a tesauruluï de la Petrdsa. Aceia, carî susţineau, că inscripţiunea de pe veriga de Ia Petrdsa e formată din rune gotice, şi că acesta inscripţiune conţine un text german (gutani owi hailag), spre a da mai multă credinţă acestei ipotese se vedură siliţi se declare, că şi figurile, ce decorezâ patera de la Petrdsa nu représenta alt-ceva de cât divinităţile panteonului german Walhalla. Apollo deul pelasg, primi în noul botez numele de Balder, fiul luî Odin, deiţa Opis fu numită Verdandri, Venus Freya, Hercule Thor, ër lanus, fiul luî Apollo, părintele ginţii pelasge, fu identificat cu spiritul cel rëu Aegir, căruia i se mal conferi şi demnitatea de Neptun al Goţilor etc. (Notice sur Ia Roumanie, 1868, p. 382). Spre a ne convinge cât de superficiale şî nepotrivite erau aceste caractérisai'!, noi vom reproduce aici ur-mătdrea iconă, ce ne-o face eruditul Grimm despre aşa numitul Aegir. Autorul scrie :

In ei ne r altn. saga findet sich ein damon Grimr aegir genannt, weil er im

wasser wie auf dem lande gehen kann, er speit gift und feuer, trinkt das blut aus menschen und thicren (Deutsche Mythologie. II, 1854, p. 969). Şi acest Grîmr Aegir, care scuipa venin şi foc, care bea sângele dmenilor şi al animalelor, capelă din graţia acestor învăpăiaţi runiştî un loc de ondre pe o pateră de sacrificiu, imediat lângă Apollo, deul lumineï binefăcătdre, şi în faţa mariî divinităţi Terra Mater, isvorul cel abundent al tuturor bunătăţilor. — Credem tot-o-dată, că e locul aicî se amintim în puţine cuvinte Şi despre conţinutul ultimeî publicaţiunt a luî Odobescu, întitulată «Le Trésor de I'etrossa» (Paris, 1900). Odobescu nu s'a distins nici o-dată prin studiele sale istorice Şi archeologice. Pentru densul istoria antică, istoria artelor, archeologia, epigrafia, au fost tot-de-una numai simple ocupaţiunî de distracţiune. Lipsit de cunoscinţe mal intensive, ?' peste tot lipsit de darul de a pute petrunde în misteriele sciinţelor istorice şi archeo-logice, asupra sa făcuse o deosebită impresiune părerile păstoriulul evangelic din Bu-curescî, Neumeister, că textul inscripţiunil de pe veriga delà Petrdsa ar fi «gutani °wi hailag>, şi al cărei sens ar fi «dem guten Scythenland heilig>; o ipotesă, pe care

Acest important monument de aurăria, unic în lume, aparţine uneî alte civi-r atiunî, unor altor idei religiose. Totul ne apare aicî archaic, începând de la

î Odobescu în tôte scrierile sale a cercat, după cum singur mărturisesce, numaî se o

d volte si s'o completeze (une nouvelle interprétation proposée par M. R. Neumeister ...

ue nous développerons et compléterons. Notice sur la Roumanie, 1868, ţ. 371). După

ce diferitele articule şi notiţe, ce le publicase Odobescu asupra tesauruluî de la Petrôsa

• cursul anilor 1865 —1877, au rëmas fără nici un resunet în lumea sciinfifică, densul în

Uimii anï aï vieţeî sale, sc<5se la Paris în limba francesâ o lucrare volumin<5să, în forme

maî «uit luxôse, de cât sciinţifice, sub titlul de: «Le Trésor de Pétrossa», un aglo-

rat incoherent de compilaţiunî despre diferite obiecte de artă, din diferite epoce, fără ' î un fond de erudiţiune, fără nici o sintesă critică şi ce este maî elementar, fără ca autorul se-şî pută da semă de caracterul distinctiv al fie-căreî epoce în parte; o lucrare în care densul propunea următdrele trei interpretări capricieuse pentru textul tot aşa de imaginar «gutani ocwi hailag> : 1° «A Odin la Scythic consacrée»; 2° «Le (peuple) Goth n'(a-t-il) pas consacré la Scythic ?» 3° Pour un Goth la Scythie n'(est-elle) pas consacrée ? (Le Trésor de Pétrossa. Tome I. p. 414—415). Pentru acesta interpretare fantastică scri­sese Odobescu un volum atât de mare. Ér în ce privesce conclusiunea finală a operei sale, densul o formuleză ast-fel : Les pièces qui constituent le trésor trouvé a Pétrossa proviennent d'un peuple germanique, professant le paganisme, et trèsproba'-blement des Goth s, qui habitèrent la Dacie du III au V-e siècle de l'ère chré­tienne (! ?) (Tom. III, p. 6). — Tot o-dată spre a da o aparenţă de veritate acestei teoriî eronate, Odobescu ne înfăţiseză figurile de pe patera de la Petrdsa sub un aspect barbar (Tom. II. 33), atât din punct de vedere al arteî, cât şi al tipurilor, pe când de altă parte învăţatul Dr. Bock constatase încă la a. 1868, că acesta pateră e opera unui măiestru de mare merit (erkennen \vir hier auf den ersten Blick dasWerk eines geschulten Kunstlers . . . und dcr es namentlich in technischer Beziehung zu einer vo lie ri­dden Meisterschaft gcbracht hatte. (Mitth. d. k. k. Central-Commission. XIII. 109). Odobescu mai crea şi o literă nouă neesistentă în textul verigei, pe

discul cel grandios, de aur cu ornamente apollinice, de la patera cu figuri, între cart Terra Mater şi Apollo Hyperboreul au rolul principal, de la fibula-phoenix şi până la veriga seu colanul cu caractere grafice pelasge. Fără îndoielă, că noî avem aicî resturile unuî tesaur religios, compus din diferite obiecte prcţiose, ce au fost consecrate în timpuri depărtate unuî tem­plu ilustru, al Mameï-marï, ori al lui Apollo Hyperboreul, în ţerile de la Dunărea de jos.

Nu suntem ceï de ântâiû, carï avem aceste convingeri.

încă la a. 1870 Cesar Bolliac, iniţiatoriul studiilor archeologice în Ro­mânia, esprimase următorea părere: «dică cine orî-ce va dice, svêrcolésca-se oii cât vor pute archeologiî noştri, vasele de la Petrosa sunt vase Dace, cu stil Dacic, pentru un cult din Dacia» *).

Ér în alt loc densul scrie: «Sunt multe caractere pe cărămidile şi petrele de la Slon, cari ar ave analogia cu caracterele de pe brăţara (veriga) din aurăria (de la Petrosa), pe care de la aflarea el şi până astă-dî eu am credut'o ş'o cred încă Dacă» !).

Bolliac, esplorase din punct de vedere archéologie, diferite ţinuturi ale ţereî. Densul vedea numai un şir neîntrerupt în civilisaţiunea preistorică a Daciei, începând din epoca petrei lustruite şi până în timpurile romane. Acesta civilisaţiune Bolliac o atribuia Dacilor, pe cari i considera ca popu-laţiunea aborigenă, seu de oborşiă, a acestor ţerî.

') Bolliac, Trompctta Carpaţilor, An. 1870, nr. 876, pag. 3. ") Bolliac, Trompctta Carpaţilor. An. 1871, nr. 939, p. 3 şi 4.



XXIX. IIAHPEIAI nYAAI. PORŢILE 1)E FER.

Usul de a închide cu porţi de fer păsurile munţilor maî înalţi a csistat si în timpurile preistorice. Aceste porţi, ce erau tot-o-dată apărate şi de ca­stele situate pe vêrfurile stâncilor, aveau destinaţiunca se împedece incursiu­nile glotelor inimice.

Despre cea mai vechia Portă de fer face amintire Homer >). Ea se afla lângă Oceanos potamos, seu Istru, acolo, unde după Hesiod a fost aruncat într'o cavernă adâncă, balaurul cel legendar, care înspăimântase şi pe dciï Olympuluï 2j.

Acesta portă de fer forma, după cum résulta din Homer şi Hesiod, nu numaî o barieră puternică, dar era tot-o-dată, şi o lucrare demnă de admira-ţiune. Ea era cunoscută comercianţilor meridionali din Elada si Asia mică. Ea devenise un punct geografic important.

Locul, unde se aflau Porţile de fer ale luî Homer, este identic cu strimto-rea cea făimosă de lângă cataractele Dunării, numită şi astă-dt Porţile de fer.

La Pindar aceleaşi Porţi portă numele de TaSs^r/iSsç r.ûXai s), astă-dî Gherdapurî în limba locuitorilor din vecinătate.

In timpurile romane, aceste Porţî de fer erau cunoscute sub numele de Portae Caucasia e, de 6re-ce, Carpaţiî meridionali după cum seim, purtau numele de Ca u caş, nu numai în tradifiunile vechi, dar si în geografia mi­litară a Romanilor 4).

Pliniu cel bëtrân, ne descrie Porţile de fer seu Caucasice ca «o operă gigantică a naturel. Aicï catena munţilor se întrerumpea de-o-dată. Porţile erau formate din grindî îmbrăcate cu fer, ér pe sub ele curgea un pcrêû, din care exhala un miros forte greu. Dincdce (în partea de apus), aceste Porţî erau apărate de un castel aşedat pe verful stâncilor spre a împedeca trecerea

') Homed Ilias. VIII. v. 13: o'.S-fjps-.a'. ™Xat.

5) Hesiodi Tlieog. v. 746, 790 (695), 811 seqq., 864.— La Hesiod (Theog. v. 811) aceleaşi Porţî monumentale figureză sub numele de (iap|j.oi;psai icûXai. Se pare, că Hesiod face aicî o confusiune geografică cu Porţile de fer dintre Bănat şi Ţera Haţegului, carî în limba poporului român de acolo se numesc «La Marmore» (ung. Vaskapu).

') IMndari fragm. 25 (la Strabo, III. 5. 5).

*) Jornandis De Getar. orig. c. 7: Caucasus... Histri quoquc fluenta contingit. —

«îi H. R. hb. IU. 5; pjso Rhodopen Caucasumque penetravit. — Inscripţiunea osta-?uui Mansuetus din Leg. I Minervia: ad Alutum flumen secus montis Caucasi (Froehner, Col. Trajane, p. 156).

ginţilor nenumërate». Ele se aflau aşa dar situate în drumul cel mare al mi-graţiuniî ginţilor barbare către părţile de apus ale Europei. De lângă Porţile Caucasice se începeau munţii Gordyaei, locuiţi de populaţiunî nesupuse, Valii şi Su ar n i, cari se ocupau cu lucrarea minelor de aur; ér de lângă triburile aceste şi până la Pontul euxin, se întindeau maî multe seminţii de Heniochî. «Acesta, ne spune Pliniu, «este fisionomia acestui sîn de păment, unul din cele mal celebre» ').

Tot-o-dată Pliniu mai face aicî următorea rectificare. Mulţi, dice densul, numiau acesta trecătdre Porţile Caspice (Portae Caspiae), ceea ce este o mare erore geografică.

Porţile de fer de la Istru aveau în epoca romană o îndoită însemnătate. Ele formau o despărţire geografică. Pentru apus, ele erau porţile orientului, ér pentru resărit erau porţile apusului.

în istoria romană cea de ântâiu amintire despre aceste Porţi o aflăm în timpul luî Nero.

Nero, cum ne spun autorii romani, decretase o espediţiune asupra S ar­maţii o r, seu Scyţilor europeni, carî devenise o calamitate permanentă pentru statul roman încă din timpurile republice!. Pentru scopul acesta, densul strînse o mare mulţime de 6ste, din Britannia, Germania şi Illyria, pe care o trimise la strimtorile Caucasice 2). însă legatul pro-pretor al Mesiel Plauţiu Elian (a. 57 d. Chr.) termină repede acesta espediţiune asupra Sarmaţilor, mal înainte de ce împcratul ar fi sosit cu legiunile sale la Porţile de fer. Inscripţiunca, ce formeză epitaful acestui brav general, ne spune, că densul sili pe câţî-va regi, până aci necunoscuţi, se trecă pe cel alalt ţCrmure al Dunării si se închine înaintea stogurilor romane, apoi el puse în libertate pe fiii regilor, ce domniau peste Bastarnl, peste Roxolanî si pe fratele regelui Dac, asigurând si estindênd în modul acesta pacea şi liniscea provinciei 3).

4) Plinii lib. VI. 12. 1: portae Caucasiae, magno errore multis Caspiae dictae, ingens naturae opus montibus intcrruptis repente, ubi fores obditae ferratis trabibus, subter mediaş amne diri odoris fluente, citraque in rupe caş tel Io com-munito ad arcendas transitu gentes innumeras ... A portis Caucasiis per montes Gordyaeos, Valii, Suarni indomitae gentes, auri tamen metalla fodiunt. Ab iis ad Pontum usque Ileniochorum plura genera ... Iţa se habet terrarrum sinus e claris-simis. — Heniochiï, carî ne apar şi în legendele argonautice, sunt din punct de vedere geografic şi etnografic unul şi acelaşi popor cu Ariraaspii, cel cu un o chiu.

2) Suetonii Nero Claudius, c. 19: Parabat et ad Cas pias portas expeditionem.—Cf. Ta­ciţi Hist. I. 6.— Plinii lib. VI. 15. 6: Et Neronis principis comminatio, ad Caspias portas tendere dicebatur, quum petcret illas (Caucasias) quae... in Sarmatis tendunt.

») C. I. L. voi. XIV nr. 3608.

Tot lângă Istru se aflau Porţile Caspice şi după poetul Papiniu Staţiu ').

Aceste porţi, ce formau basa de operaţiune a trupelor de apus asupra Sarmaţilor, se aflau, după cum scrie Pliniu, în masivul de munţi numit Ceraunius2), adecă al CerneL

A doua grupă de munţî, Gordyaei, carî după descrierea luî Pliniu în­cepeau de lângă Porţile de fer, sunt identici cu munţiî districtului Gorjû, din părţile de nord-vest ale Tëreï-românescï.3). De asemenea s'a maî păstrat în toponimia română şi numele triburilor Valii şi Suarni, de carî face amintire Pliniu. Cea de ântâiu localitate de lângă Porţile de fer portă numele de Gura Văii, adecă a Valii celeï mari, séû a clisureï Dunariï. Ér numele Suarnilor s'a conservat până astă-dl în numele comunelor românescî So Varna-de-Jos, si Şo v ar n a-de-sus din plaiul Cloşanilor, o regiune, unde se lucrau minele încă din timpurile ante-romane *).

Aceleaşi Porţi de fer mai sunt amintite şi în secuiul al IV-lea al ereî creştine sub numele de Ferratae Portae, şi ele scrviau, după cum ne spune Claudian, ca basa, de operaţiune pentru incursiunile Geţilor în părţile de apus ale imperiului roman 6).

») Staţii Silv. lib. IV. 4. v. 56 seqq.

At tu si longi cursum dabit Atropos aevi

Forsitan Ausonias ibis frcnare cohortes, Aut Rheni populos, aut nigrae litora Thules, Aut îs t rum servare latus, metuendaque p ortac LiminaCaspiacae.

') Plinii lib. V. 27. 3.— Cf. mai sus pag. 416.

') Confiisiunea între Porţile Caspice din Asia şi între Porţile Caucasice de la istru mal produse o nouă retăcire in geografia antică. Munţii Gordyaei fură trans­portaţi şi localisât! în părţile meridionale ale Armeniei, în apropriere de Tigru. — De altmintrelea o expcdiţiunc a Romanilor asupra Sarmaţilor din Europa, cu trupe din Britania, din Germania şi Illyria prin Caucasul asiatic, ar fi fost în contra celor mai elementare principii de strategia.



4) Lângă Şovarna-de-jos se află délul numit Rud in ă (adecă, din care so estrăgeau metale).— Păreul, pe care Pliniu î-I numesce amnis d ir i odoris, portă astă-di numele e Slatinic, adecă pêrêu eu apă serată, seu mocirlos ; el curge în Dunăre tocmai prin acelaşi loc, unde se aflau în vechime Porţile de fer. 6) Claudlanl Bell. Get, v. 235 seqq:

Nonne videbantur, quamvis adamante rigentes, Turribus invalidis fragiles procumbere muri, Ferrataeque Geţi s ultro se pandere p o r t a e f

XXX. INELE CU GEME I)IN STÂNCA LUI PROMETHEU.

Pliniu în istoria sa naturală vorbind despre originea gemelor, şi curn au ajuns ele Ia o admiraţiune aşa de mare, ne spune următ6rcle :



us, ce s'a făcut cu gemele, începe de la stânca din Caucas (a luî Promethcu). Omenii voind sC simboliseze în-catenarea şi suferinţele luî Prometheu au început se lege jur împrejur cu fer câte un fragment din stânca acesta şi se-1 porte în deget. Acesta este începutul inelului şi acesta a fost petra preţiesă seu gemă» x).

Despre aceeasî tradiţiune scrie şi Hygin: «Joe, ca se nu-şl calce jură-rnentul, ce-1 făcuse, că nu va libera nicî o-dată pe Prometheu din catcnele sale, i puse în mână un inel, din acelaşi metal ca şi catenele, şi în care, densul a. mai pus şi un fragment din stânca Caucasuluî» •).

Stânca luî Prometheu, care formeză şi astă-dî cel maî important monu­ment al Carpaţilor, se bucurase în anticitatea preistorică de o mare vene-raţiune. Ea era emblema Panteonului pclasg. Acesta stâncă era figurată de asupra porţilor cyclopice ale Myceneî; ea era representată ca un simbol sfânt al eternităţii pe stelele funerare ale Sicilieî, Cartageneî si chiar în catacombele creştine ale Romei 3).

O altă stelă funerară, ce a fost descoperită în necropola preistorică de la Bologna, ne înfâfiscză de asemenea o imitaţiune a formel, ce o are acesta legendară stâncă din Carpaţî *).

') Plinii H. N. lib. XXXVII. 1: Quae fuerit origo gemmarum Fabulae pri-

mordium a rupe Caucasca tradunt: Promcthoi vinculorum interpretatione fatali: primumque saxi hujus fragmentum inclusum fcrro, ac digito circumdatum, hoc fuisse anulum, et hoc gemmam.



*) Hyglni Astronom. II. 15. — Cf. Ser vi us in Eclog. VI. 42.

3J O pictură din crypta Lucineï (sec. I—II) în catacombele Romei ne înfăţişeză acesta stâncă in aceeaşi formă, ori cu alte cuvinte în aceleaşi feţe, cura se află repro­dusă mai sus la pag. 350. (A se vedé Northcotc et Brownlow, Rome souterraine, 1877, p. 325).

') Bertrand et Rclnach, Les Celtes, p. 165—166.

PELÂSGII SÉU PROTO-LATINII (ARIMII).



XXXI. ÎNCEPUTURILE POPORULUI PELASG.

1. Vechimea rasei pelasge.

încă înainte de imigraţiunea Grecilor, Colţilor si a Germanilor în ţinuturile iropel, cea maï marc parte a acestuï continent, era ocupată de o rasă émenï veniţi din Asia, pe can autorii grecescï i numiau în general Pe-sgî şi Tursenî.

Aceşti Pelasgî formase în timpurile ante-elene, cel maï întins, mai pu-•nic,-si mai remarcabil popor, o naţiune, care din punct de vedere moral material a schimbat faţa Europei archaice.

Pelasgiï ne apar în fruntea tuturor tradiţiunilor istorice, nu numai în Elada în Italia, dar si în regiunile din nordul Dunării şi ale Măriî negre, în 'ia mică, în Asyria şi în Egipet. Eï représenta tipul originar al popdrclor i numite arice, care a introdus în Europa cele de ântâiû. beneficii ale 'ilisaţiunil.

Urmele estensiunil lor etnografice, precum şi ale activităţii lor industriale, maï aflăm şi astă-dî pe cele trei continente ale lumiî vechi; începând din înţu Norvegiei până în pustiurile Sahareï, de la isvôrele nurilor Araxe şi ;u« Până la Oceanul atlantic.



ns lstona lor politică şi istoria civilisaţiunil lor sunt acoperite de întu-recul vechimii.

Patinele date, ce ne-aû rômas asupra Pelasgilor, ne înfăţişeză pe acest mare si admirabil popor numaï în ultimul period al istoriei sale, atunci când independenţa sa politică era distrusă aprope peste tot locul st când numele seu începe se dispară. Din nefericire însă, chiar si aceste puţine date, fragmentare, ce ne-aû rëmas despre Pelasgï, ne sunt transmise de ceî, cari i-au cucerit, i-au distrus, i-au persecutat, i-au împrăsciat, si în urmă i-au calum-niat. Ast-fel că istoria epoccî lor de înflorire, de putere şi estcnsiune teri­torială, în Europa, Asia şi Africa, istoria imperielor şi instituţiunilor sale, a artelor şi industriei lor, a remas înmormentată. Cu deosebire istoria politică a Pelasgilor meridionali se încheia cu căderea Troici. De aici încolo tot ce mai aflăm despre aceştî Pelasgï din jurul Mării egee, sunt numai simple amintiri de resturi mici şi împrăsciate, silite de inimicii lor se emigreze din o ţeră în alta, spre a-şl căuta o nouă patria.

Pentru poporul grecesc, Pelasgiî erau ceî mai vechi dmenï de pe păment. Rasa lor li se părea atât de archaică, atât de superidră în concepţiunÎ, pu­ternică în voinţă şi în fapte, atât de nobilă în moravuri, în cât tradifiunile si poemele greccscî atribuiau tuturor Pelasgilor epitetul de «divini», Scot, *) adecă omeni cu calităţi supranaturale, asemenea deilor, un nume, ce el întru adevăr 1'au meritat prin darurile lor fisice şi morale.

Grecii î-şî perduse de mult tradiţiunea, când, cum, si de unde au venit eî în ţinuturile Eladeî; însă el aveau o tradiţiune, că înainte de denşil a domnit peste pămentul ocupat de el un alt popor, care a desecat mlaştinile, a. scurs lacurile, a dat cursuri ndue rîurilor, a tăiat munţii, a împreunat mările, a arat şesurile, a întemeiat oraşe, sate şi cetăţi, a avut o religiune înălţătdre, a ridicat altare şi temple deilor, şi că aceştia aii fost Pelasgiî.

După vechile tradiţiunî grecescî, Pelasgiî locuise în părţile Greciei încă înainte de cele ddue diluvii legendare, ce se vërsase peste Attica, Beoţia şi Thessalia, unul în timpul regelui Ogyges 2) şi altul în timpurile lui Deu­calion 8). El domnise aşa dar peste continentul grecesc încă înainte de tim­purile lui Noe.

Un ram al poporului pelasg, Ar cad ii, ce locuiau pe culmile şi văile din centrul Peloponesulul, aveau tradiţiunea, că dânşii au fost pe păment încă

') Homcri Ilias, X. v. 429; Odys. XIX. v. 177 : ciot ts rUXaufoL — Aeschyli Suppl. v. 967: Sis IhXaoYujv. — După Dionysiu din Halicarnas (1. 18) Pelasgiî de lângă Do­ri on a erau consideraţi ca sfinţi (tcpol), cărora nime nu cuteza a le face resboiu.

*) In timpul diluviuluî luî Ogyges domnia peste Argos Phoroneu, tatăl lui Pelasg (Eusebius, Praep. Evang. X. 10. p. 489, in Fragm. Hist. gr. I. 385. 8).



8) Herodoti lib. I. c. 56. - Apollodorl Bibi. lib. VIII. 2.

670


• inte de ce luna ar fi apărut pe ceriu *). Cu privire la acesta importantă

ditiune, scholiastul lui Apolloniu Rhodiu se esprimă ast-fel : «Se pare,

lArcadil au esistat încă înainte de lună, după cum scrie Eudoxus în

scrierea sa ITepîoSoç. Ér Theodor scrie, că luna a apărut pe ceriu cu puţin

"nainte de resboiul lui Hercule cu Giganţii. Tot ast-fel ne spun Aristo din

Chios si Dionysiu din Chalcida în cărţile lor despre Origini» J).

în fine Ephor, unul din scrutătorii ceî mal diligenţi aï anticităţiî şi istoric iubitoriu de adevër, care trăise în secuiul al IV-lea a. Chr. scrie : «Tradtţiunea ne spune, că Pelasgiî au fost cei maî străvechi, cari au domnit peste Grecia» s).

2. Civilisaţiunea preistorică, a râset pelasge.

Când Pelasgit apărură pentru prima oră pe pămentul Eladeï, eï nu aflară aci, după cum ne spun tradiţiunile, de cât o populaţiune rară si selbatecă, risipită prin munţi şi pădurî, trăind -în caverne, fără societate, fără legi, fără religiune si fără cunoscinţe utile.

Ar c a di i, popor pastoral şi vitez, ceî mai vechi locuitorî în Elada, po-vestiau, după cum ne spune Pa u sania, că cel de ântâiu om născut pe păment a fost Pel a s g, un bărbat, care se distingea prin mărimea, prin puterea si frumseţa figure! sale şi care întrecea pe toţi ceî alalţî muritori prin facultăţile spiritului seu; că acest Pelasg, după ce a început se domnescă, a fost cel de ântâiu, care a înveţat pe omeni se-sî construiască colibe (xaX'JJte?) spr<; a se apăra de incomodităţile frigului, ale ploilor si căldurilor; că el a înveţat pe dmenï se-sî facă haine din piei de 6ie, le-a interdis, ça se se nutrescă şi mai departe cu fruncle, cu buruenî şi rădăcini, din cari unele erau pericu!6se sănătăţii; că cl a înveţat pe omeni, ca sC nu maî mănânce tot feliul de ghindă, ci numai ghindă de fag 4).

Hr vechiul poet epic As i u scrie despre acest Pelasg, că el a fost născut

'} Ajiollonii Itlioilii Argon. lib. IV. v. 263—265. — Ovidii Fast. lib. II. v. 289—290:

Ante Jovcm genitum terras habuisse feruntur

Arcades, et luna gens prior ilia fuit.



'} Se h o I. A poll. R h. IV. 264 (in Fragm. Hist. Graec. III. 325, frag. 4.) *) Ephori fragm. 54: Qi Se IlîXasfol iiiv Ttspl tt,v 'EUaSa SuvaOTîUcâvtwv

jovial. _ Herodoti lib. L c. 56 : ™ à?xalov ti jj.lv HeXao-ftxôv . . . s»voţ. — Cf. ibid. lib- VII. 161. VIII. 44.

') Pansaulae Graeciae Descr. lib. VIII. 1.

I

din «Pămentul cel negru», pe culmile cele înalte ale munţilor, ca se fie înce-pătoriu genului muritoriû 1).

Un alt représentant al vechii civilisaţiunî pelasge a fost divinul Prometheu, fiul luï lapet, fiul Gaeeî.

Poetul Eschyl, în una din cele maî frumosc lucrări ale sale, ne înfăţişeză pe Prometheu espunênd singur beneficiile, ce le-a adus densul omenimiî.

«Aceşti omeni,» dice Prometheu, «nu cunosceau nici arta cum se constru-iescă case de cărămidî la lumina sôreluï, nicî modul cum so lucreze lemnele, ci locuiau pe sub păment în ascunsurile cele întunecase ale cavernelor, în­tocmai ca furnicile cele agile ; ei nu aveau nici un semn sigur, ca se cu-noscă, când are se fie ernă, când are se sosescă primăvara, anutimpul fio­rilor, când are se fie vară, anutimpul fructelor, ci duceau o vieţă de pe o di pe alta, lipsiţi cu desăvârşire de orî-ce cunoscinţe, până când eu i-am înveţat se cunoscă resăritul stelelor şi apusul lor, lucrurî de altmintrelea greu de însemnat. Afară de acestea, eu i-am înveţat sistemul tuturor sciin-ţelor utile; eu am aflat modul de scriere, şi cum omenii, pot se ţină în minte tete sciinţele; eu cel de ântâiu am prins în jug animalele, ce pot servi la transporturi. Nime altul, de cât eu singur am inventat corăbiile cu pânze,

ca omenii se potă trece peste mare Mai înainte, dacă se întêmpla, ca

cine-va se se bolnăvescă, el muria din lipsa mijlocclor de vindecare, până când eu le-am arătat, cum au se compună medicamentele şi cum se pot vindeca de t6te belele; eu am introdus diferite modurï de a cunesce viito-

riul şi în fine cine pote se afirme, că ar fi aflat mai înainte de mine

lucrurile cele folositôre ascunse sub păment, cum sunt arama, ferul, argintul şi aurul» ? 2).

Pelasg şi Prometheu sunt personificarea vechii culturi pelasge, şi tot ce ne spun tradiţiunile, că a inventat, ori creat spiritul lor, aparţine geniului întregului popor.

De asemenea esista în Creta o vechia tradiţiune, ca Dactyliï şi Co-rybanţiî, triburi pelasge, au fost ceï de ântâiû în acesta insulă, cari au înveţat pe omeni se formeze turme de oi, se domesticescă şi alte genuri de animale, porci, capre, vite, cai; că ei au înveţat pe omeni măiestria de a arunca cu lancea (arma naţională pelasgă) şi de a trăi în societate co­mună; că eî cu deosebire au fost autorii bunel înţelegeri, a vieţii regulate Şi cumpetatc s).


*) Tansaniae lib. VIII. 1. 4. ) Aeschyli Prometheus vinctus, v. 450 seqq. ') Blodori Sicnli lib. V. c. 64.

Datele, ce le avem despre istoria vechia a Pelasgilor, corespund pe deplin faptele, ce ni le procură archeologia din epoca neolitică.

pelasgiî ne apar după vechile tradiţiunî istorice ca una şi aceeaşi popu-latiune cu neoliticii, carî introduc în Europa cele de ântâiu elemente ale civilisaţiuniî, animalele domestice, cultura cerealelor şi o artă industrială mal progresată. Chiar şi olăria neolitică, portă semne de ornamentaţiune şi gimbole mistice pelasge.

Tot ast-fel tradiţiunile grecescî atribue Pelasgilor cel de ântâiu cult al deilor în Europa.

Cu deosebire se spunea despre Arcadî, că denşiî au fost ceî de ântâiu, :arî au făcut sacrificii şi ceremonii religiose deilor 1).

Grecii de altă parte, după cum seim, împrumutase principalele lor divi-lităţî de la Pelasgï *).

Joe ce! vcchiû al Romanilor purta în mână o petră în loc de fulgere 3), ;i pe acest Jupiter Lapis Romanii făceau cele mai obligatore şi mai îolemne jurăminte ale lor '). Chiar şi în ritul jurămintelor, Romaniî păstrară Dană târdiu usul petrilor sfinte de silex B).

Din punct de vedere istoric aşa dar faptul este positiv:

înainte de civilisaţiunca grecă si egiptenă, o civilisaţiune mult maî vechia ;e reversase asupra Europeî. Acesta a fost civilisaţiunea morală şi materială i rasei pelasge, şi care a deschis un vast câmp de activitate genuluî ome-icsc. Influenţele acestei culturi pelasge au fost decisive pentru sortea mu-•itorilor pe acest păment.

Pelasgiî au fost adevëratiï fundatorï aï stariï ndstre actuale.


Yüklə 4,91 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   53




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin