Graiul românesc din Sêfdû

^a) Dlodori 1. I. 21.

^â) PlutarcM De îs. c. 55. — Plerret, Livre d. morts, p. 252, 281, 299. 338, 345.

<) Dlodori 1. I. 25. 6.

⁵) LepsluSj Ober d. e. âgypt. Gôtterkreis, p. 55.

«) Diodorl 1. I, 21, 3; 88, 4.

'} Maspero, Études, II. 329: s'il y a un fait connu des Égyptologues ... c'est le lien de fraternité étroite qui attachait Horus à Sît dans les temps fort anciens... Ils se partageaient le monde par moitiés... et les deux moi ties d'Horus et de Sît... constituaient le royaume entier du Pharaon, c'est-à-dire le monde entier.—Cf. L e psi us, p. 51. —Pierrot, Le Panthéon égypt. 49.

în timpurile aceste, Egipetul, Fenicia, Palestina, Chaldea, Assyria şi Media conţineau o imensă populaţiune servilă, formata din rase subjugate şi din elemente de origine obscură, adunate de prin nisipurile deserturilor şi din diferite ţinuturi sëlbatice.

Aceste colonii de sclavi, particulari şt publici, erau de regulă întrebuinţate pentru desecarea lacurilor şi a mlaştinilor *), pentru canalisarea rîurilor, des­chiderea drumurilor, fortificarea oraşelor, construirea palatelor, templelor, turnurilor, piramidelor ^s), şi transportarea aparatelor de rësboiû, în fine pentru servicii pastorale şi munci agricole.

Vechia monarchiă arimică, întocma ca şi familia vechia pelasgâ, se carac­térisa numai prin stăpâni şi sclavi.

în textele religiose egiptene, Osiris şi Horus ne apar numai ca represen-tanţil raselor subjugate din Egipet, din Libya, Ethiopia şi Arabia. El voiaù să libereze populaţiunite indigene de opresiunea aristocraţiei pastorale pelasge.

Pe al doilea plan însă, Osiris şi Horus voiau să smulgă din manile lui Typhon sceptrul dinastiei divine şi se aducă la vaiere supremaţia elemen­telor de sud asupra rasei celei superbe, luxdseşi despotice din părţile de nord.

Acesta este causa, pentru care Osiris trece din Egipet în Ethiopia, ér de aci în Arabia şi în cele-lalte provincii meridionale ale Asiei, ca să revolteze mal ântâiû ţinuturile mal depărtate de centrul imperiului; apoi din Asia, el se întdrce asupra Europei, urmat de o mulţime imensă de elemente străine, ca să ocupe scaunul cel vechia şi glorios al dinastiei divine *).

De o-dată cu domnia lui Osiris peste Egipet se începe aici şi persecu-ţiunea divinităţilor, moravurilor şi a claselor dominante pelasge,

In locul lui Uran (Montu) şi a lui Saturn (Seb), Osiris se proclamă în Egipet ca suveran al tuturor deilor. In locul religiunil celei vechi pelasge, preoţii lui Osiris propagă şi înalţă religiunea primitivă a seminţiilor indigene africane, o superstiţiune stupidă, care adora divinităţile sub forme de ani­male «), care proclamase ca principiu, că după încetarea din vieţă a cor-

*) Herodot (II. 4. 99) scrie, că în timpul domniei lui Mena (Saturn), Egipetul, afară de districtul Thebei, era numai un lac.

') La piramida Iul Cheops, după cum scrie Herodot (II. 124), lucrau pe fie-care trimestru câte 100.000 <5menî.

') După tCartea morţilor» (Pi erre t, p. 136), Osiris se luptase in contra luï Typhon (Apap) î_n alianţă cu toţi deil sudului, nordului, apusului ţi resăritulul.

*> Gibbon, Hist. d. decad. d. 1. l'empire rom. (ed. 1835) I. 19: De toutes les religions, •^e 'e des Égyptiens était la plus vile et la plus méprisable.— Cf. Dion, I. ^t0'⁵³' - Val. Maxim. I. 3.

puluï omenesc, sufletul intră în alte animale ce se nasc în momentele acelea, şi numai după ce sufletul trece prin tôte animalele terestre, marine şi sbu-rătere, într'un lung period de 3000 anï, se întôrce apoï de nou în corpul altuï om ¹).

Regele Amenophis, unul din faraonii cel maï vechï aï Egipetuluï, dede ordine să se distrugă tôte icônele regilor din vechia dinastia divină şi se ştergă numele lor de pe tete monumentele publice ²).

Acesta persecuţiune era îndreptată mai cu semă în contra numelui şi icô-nelor luî Ammon (Uran, Turn).

în Theba, după cum scrie Plutarch, esista o columnă ce conţinea blăsteme în contra regelui Minis (Saturn), care cel de ântâiu abătuse pe Egiptenî de la o vieţă simplă si sobră ³), pe când în tradiţiunile vechï pelasge, Saturn este celebrat ca autorul unui mod mai bun de vieţă, «vitae melioris auctor».

Cu deosebire însă, au fost şterse de pe tôte monumentele publice, nu­mele şi figura lui Set séû Typhon ⁴).

în locul şi peste chipul luî Set au fost zugrăvite în mormintele regilor egiptenï icônele lui Osiris si ţîorus, si acesta persecuţiune a memoriei lui Set s'a continuat până în timpurile dinastiei a 21-a.

în teologia osirică, Typhon e înfăţişat ca un distrugătoriu si pustiitoriu a tot puternic şi neînvins ⁶); el sguduie din fundament şi ruineză tôte; el distruge si nimicesce învăţăturile cele sfinte ale lui Osiris; el este sôrele seu seceta ce usucă şi arde; este spiritul cel rëû, care a umplut pămentul şi marea de miseriï; este întunerecul şi minciuna, un calumniator, care acu-sase pe Osiris, că a fost născut din o căsătoria nelegitimă; în fine el este serpele cel mare, care locuesce în apa primordială Nun (Oceanos, Istru) şi e asemënat cu Python ⁸), balaurul, născut din Gaea seu Terra, inimicul deilor, pe care l'a ucis Apollo.

La Fenicieni şi Egipteni, Typhon maï era numit si Su-b (Smu)⁷), un nume ce nu se pote esplica din limbile méridionale, dar care corespunde la forma românescă «srneu» (demon uriaş ce arunca foc, balaur, lat. draco) ⁸).

i) Herodotl lib. II. 123. >) Lepslus, ibid. p. 40—43. ») PlutarcM De Iside, c. 8. *) Lepslus, ibid. p. 52. ^s) LepsiuSj ibid. p. 53.

«) Pierret, Panth. égypt. p. 57. 98. — Le livre d. morts, p. 23. 46. 135 — 137. ') Plutarchus, De Isid. c. 62.

>) în cântecele bëtrânescï, eroiî români sunt adese ori numiţi smeî (Alecsandri, Poesii pop. p. 153. 196),

Preoţii egiptenî maï atribuise lui Typhon si constelaţiiinea norduluï séù Ursa mare¹). După concepţiunile geografice ale anticităţiî, cele doue «Urse» erau constelaţiunile particulare ale Dacieî, numite Ursa Getica, Ge-ticum plaustrum, Geticus polus (p. 960). Acesta regiune era ast-fel indicată tn geografia preoţilor egipteni ca patria luï Typhon ^s).

în fine, preoţii egiptenï mal consecrase lui Typhon şi unul din comeţiî cel mal teribili. Esistă, scrie Pliniu, un cornet fatal pentru popdrele Ethiopie! şi Egipetuluî, cunoscut sub numele de Typhon, un rege din timpurile vechi. Acest cornet are o aparenţă de foc, o formă sucită în spirale şi un aspect înfricoşat, ast-fel, că se pote considera mal mult ca un nod de foc de cât ca o stea adeverată ³).

Typhon maï era numit de Egiptenî şi Set nehes, adecă Set Negrul. Sub acesta numire, el era représentât în hieroglifele egiptene prin un corb cu urechile ridicate în sus şi ciuntite la vêrf. Corbul lui Set se mal între­buinţa adese ori ca cel de ântâiû semn grafic spre a indica pe «Negri> şi «ţera Negrilor» ').

Corbul, după cum seim, a fost un simbol religios al Hyperboreilor de la Carpaţl; el era însoţitoriul lui Apollo Hyperboreul ca deù al luminii ^B).

Ca un simbol principal religios, corbul mal este figurat şi pe tesaurul hyperboreu de la Petrdsa, ce se conservă astă-dl în Museul naţional din BucurescI *).

în fine, corbul mal era consecrat în anticitate lui Saturn şi lui Mithra.

Epitetul de nehes, «negru>, ce-1 întrebuinţau Egiptenii pentru caracte-risarea lui Typhon, era de fapt numai un vechiû atribut etnografic al semin­ţiilor arimice de la Dunărea de jos. Typhon, după poetul Quintus, era din rate uiAatva, Terra nigra ⁷). Corbul, simbolul cel sacru al lui Apollo Hyperboreul, încă ne presintă numai un raport emblematic la «ţera negră» séù «ţera Negrilor» de la Dunărea de jos-.

') Plutarchus, De îs. c. 21, ed. Parthey, p. 36: Taţ îè tyo%àç ev o5povû> ăatpa, xal xaXelofai ... r>)v 8e Tixpuivot "Apxtov. — Cf. Du puis, II. 357. — Maspero, Études, H. p. 49.

') După tradiţiunile germane (Grimm, Heldens. p. 30, 80, 340), Oserich seu Osiris a fost ucis de Vil d i fer (Wildebăr, Ursul sëlbatic). Fără îndoielă, că acest nume ne indică pe Typhon.

') Plinii 1. II. 23. 2. — Cf. Manethonis fragm. 84.

') Lepslug, ibid. p. 51. —Ne r ga l, deul déstructurai vechilor Assyrienï, se vede a fi «nul şi acelaşi cu Set Negrul.

') Eratosthenls Cataster. 41. — Herodoti 1. IV. 15. 2.

*) A se vedé Odobesco, Le trésor de Pétrossa. II. 33.

') Quintt Smyrnael Posthom. V. 485.

în fine, luï Typhon i mai era consecrat şi asinul ¹), animalul caracteristic al păstorilor hyperboreï de la CarpaţÎ.

Pindar, în una din odele sale, amintesce de ospeţele cele făimdse ale Hy-perboreilor, cari sacrificau luî Apollo hecatombe de asinï, xXsità; Sviov éx«-

Pe un papir gnostic din Leiden, Set este înfăţişat cu capul de asin, ţinend în fie-care mână câte o lance, arma naţională a Giganţilor. Pe piept e scris numele: CHQ, ér de desubt GDEPBHT şi BOAXOCH0 s).

Ultimele cuvinte sunt compuse: QEP-BHT BOAXO-CH9. O ie r iu, în limba românescă, însemnéza «stăpân de turme» si «păstoria, de ol» (pastor). De altmintrelea seim din istoria luî Manetho, că Egiptenii numiaû pe regii vechi pelasgî tpàstorï». In ce privesce însă partea a doua a acestuï cuvent, BHT, esplicaţiunea este mal dificilă, ér BOAXO-CH0 este fără îndoielă: Seth Volchul seu Valachul.

Figura capuluï de asin mal era întrebuinţată în anticitate şi ca em­blemă a Daciei.

Pe unele monete din timpul împëratuluï Traian Deciu (a. 249), Dacia personificată ca divinitate, este înfăţişată ţinend în mâna dreptă o lanc seu o suliţă în vêrful căreia se vede împlântat un cap de asin ⁴).

O deosebită venerăţiune i s'a arătat însă lui Set în timpurile dinastiei 19-a. Mai mulţi regi din acesta dinastia primiră numele de Set. Adese-orî Set maî era onorat şi cu numele de Sute^ ")•

La Fenicieni, unul din vechil Titani era numit EoSux (var. EuSex), un cuvent, care, după cum ne spune istoricul Philo, însemna 5txatoc ⁶), adec* «justus>, mal corect însă judex, rom. «jude», «judec» si «judeţu» ^

*) Lepslus, ibid. 53—54. —Despre crucifixul creştinilor cu cap de asin a s< vedéNorthcote et Brownlow, Rome souterraine, p. 334.—La Tertullian, Apoi. c 16 : Deus Christianorum Ononychites. Capul de asin era în anticitate unul din simboleli inteligenţei. Asinul era consecrat şi luî Saturn (Dupuis, VII. 214). Secta gnosticilor înfăţiş; pe Sabaot (Sabazius) cu cap de asin (Dupuis, III. 531).

') Plndari Pyth. X, v. 33. — Mai notăm aicî, că sub figura simbolică a asinului, Egip tenii înţelegeau cu deosebire pe inimicii din regiunile de nord (Lepsius, ibid. p. 54)

•) Lepslus, ibid. p. 55.

«) Mitth. d. k. k. Central-Commission z. Erforsch. d. Baudenkmale, VII. 225

») Lepslus, ibid. p. 49. — rierret, Le livre d. morts, p. 173.

«) Phllo, H. Phoen. fr. 2.

') O-dată a esistat şi în limba română substantivul masculin judec (judex), dupi cum résulta din forma femenină «judecesă» (Tocilescu, Mater, folkl. p. 1019). — Ci Barcianu, Graramatik (1858) p. 38.— Ha s de u, Cuvinte, I. 286.

în fine, maï avem o inscripţiune din timpurile luî Ramses II, în care se face amintire de representanfil maï multor oraşe, numiţî S u t e x ¹)-

Terminul de Sute^ desemna aşa dar în timpurile lui Typhon o dem­nitate superioră administrativă şi judiciară *), în tocmai după cum tn cele de an tai u timpuri ale republice! romane, consulii mal erau numiţî şi j ud ices *).

ni

Venim acum la versiunea grecescâ despre luptele cu Giganţii, evenimente, pe carï poporele, ce au fost o-dată supuse Pelasgilor, le celebrase în curs de o lungă serie de secule, ca o rësbunare divină asupra acestor cuceritori şi despot! aï lumii vechî.

După autoriî grecesc!, resboiul cel mare cu Giganţii î-1 purtase Joe, ér nu Osiris, învingătoriu este Joe, ér Osiris, numit de Grecï Dionysos, luptase numaï sub ordinele luï Joe *).

«Greciï>, scrie Philo din Byblus (sec. II), «si-aû atribuit lor însişî maï multe fapte istorice din acesta epocă, şi fiind-că autoriî lor voiau să desfeteze urechile şi inimele ômenilor prin dulcefa fabulelor, ast-fel denşiî au esagerat peste mesura lucrurile prin o mulţime de ficţiuni şi îmfrumseţăr!. Cu deo­sebire, Hesiod şi poeţii ciclici au inventat din propria lor fantasia diferite fapte şi lupte de ale Giganţilor şi Titanilor şi în modul acesta, el au în­tunecat adevërul» ⁶).

GiganţiÎ erau, după Hesiod, un popor de origine divină, născut! din sân­gele (némul) lui Uran şi din Gaea seu Terra. După patria seu mama lor, eî erau numiţî -pjyeverc Ftyavtec «), Terrae filii, filii Terras, Terrigenae ⁷).

O Lepslus, ibid. p. 50.

') In colindele românescl din Dobrogea se mal aude şi astă-di refrenul : « J u d e ş mare, Leroiû D<5mne»! (jud. Constanţa, corn. Saraiû).

') Urli Hist. rom. I. HL 55: judicem enim consulem appellari. — Şi fiind-că ne ocupam în acest capitul cu terminul de Su t e x, Sudec (rom. judec) la Egipteni şi fenicieni, maï este de lipsă să notăm aicï urmăWrele: Cuvêntul Jud ea, după cum re-înlta din datele istorice de maï sus, nu este ebraic, ci se pare mal rouit a fi numele mei provincii, guvernate în timpul dominaţiuniî pelasge prin un Judex seu «Jude» su->erior. Acesta se confirmă şi prin genealogia geografică: că Typhon a fost părintele "* Judaios şi Hierosolymos.

*) Apollodori Bibi. I. 6. — Diodor. Sic. IV. 5.

') Rdlo, H. Ph. fr. 2, fine.-Cf. Diodor. I. 23. 8.

') Homerl Batr. v. 7. — Dlodori !.. I. 21.

') Na«vlus De Bell. Pun. - Tal. Flacci Argon. U. 18.

Giganţi! aveau o statură uriaşă, mult m'aî înaltă de cât cele ordinare. EI purtau plete lungi si barbă, ér în luptă întrebuinţau arme lucitôre şi lăncî lungî ¹).

Giganţii, ne maî spun autoriî grecesc!, erau un popor superb si scelerat, nisce triburi sëlbatice de munte, carî uriau pe dmenil de altă naţionalitate ²). Locuinţele.lor se aflau în părţile de nord ale rîuluî Oceanos potamos (Istruluî), lângă ţera Arimilor, în apropiere de locurile, unde au fost bătuţî Titanii, lângă Tartaros, astă-dî, Tatul si Tătar, la frontiera de apusa Ţereî românescî³).

La Hesiod, luptele cu Giganţii sunt înfăţişate numaî prin rësboiul luï Typhon cu Joe. Typhon însuş! este cel mai înfricoşat dintre Giganţi *).

Reşedinţa luï Typhon se afla în ţera Arimilor, ecv 'Ap:p.oiç ⁶), se după Quintus: în «Ţera cea negră>, Fala (le/.cava ⁶).

La autoriî grecescï, Typhon este o figură monstruesă. El avea o naturi mixtă de feră selbatică şi de om. Prin mărimea corpului şi prin tăria sa, e întrecea pe toţî, pe câţi i născuse până aci pământul. Cu o mână ajunge la apus, cu alta la resârit. Pletele şi barba i fâlfâiau în aer şi focul stră lucia din ochii seî ⁷).

în primele lupte cu Joe, Giganţii sunt învingători. Joe, vëdênd că nu pot résista la asaltul cel violent al lui Typhon, se grăbi se fugă cu aliat seî în Egipet, unde se schimbară cu toţii în diferite forme de animale, c; Typhon, care i persecuta, se nu-Î potă cunosce. Urmă apoi o nouă luptă muntele Casiu, în care Joe a fost rănit si învins. Aci, Typhon prinse p( Joe, apoï luându-1 pe umerî M trecu peste apă şi-l închise în pescere; Coryciu din Cilicia ⁸). însă Joe scapă din închis6re cu ajutoriul une femeî, care-1 pădia.

în urma acestei înfrângeri, Joe vëdênd că nu pote învinge pe Giganţî ceri ajutoriul luï Hercule ^u). Rësboiul î-1 conduce de aci înainte Hercule, ér nu Joe

') Diodor. IV. 21. 7. — Hosiod. Theog. v. 185 seqq. — Apollodor. Bibi. 1. 6. — Apolloi Rh. III. 499.

*) Homer. Odyss. VII. 22. 206. Batrach. v. 285. — Macrob. Sat. I. 20. — Eustath Comment, ad Dionys. v. 327.

³) Hygini Fab. Principium. — Sunt aşa numiţii G u g an î, carî în mare parte se distin
şi astă-dj de ceî-lalţî locuitori aï Carpaţilor prin o statură înaltă şi robustă. — Vedi p. 71

⁴) Hesiodl Theog. v. 820. — Claudiani Gigant, v. 32. — Iljgiul Fab. Principium.

⁵) Homeri II. II. 783.

«) Qulntl, Posthom. V. 416. ') Apollodori Bibi. I. 6. 3. ') A se vede nota 4, pag. 988. ») Apollodori Bibi. I. 6. 1. 6.

Cele din urmă lupte cu Giganţii, după cum ne spun autorii grecesc!, se In-emplară în poéna de la Phlegra, seu lângă délul, muntele, şi satul Phlegra, rceSfov

ànb too Xécpou »), OXeypafa TcXîéÇ «), «EAefpa y.0,1 xfji7j *)» Phlegraea juga ^B). Giganţii, scrie Timeu, aflând despre venirea lui Hercule, î-sï adunară t6te mterile lor, se puseră în ordine de bătae şi plecară înaintea lui Hercule. ;e începe apoi între amêndouë părţile o luptă înverşunată, după cum erau i puterile şi îndârjirea Giganţilor «).

în urmă, Giganţii se retraseră într'un loc bine întărit, la stânca şi pe-cerea numită de autorii grecescl Aornos şi Avernis⁷), de poeţiî ro-lanï Avernus. Hercule atacă aci în trei rêndurï pe Giganţî, însă fără ucces. în urmă însă, el se retrase din causa unor cutremure mari de pa­ient şi a altor fenomene prodigidse ⁸).

După alte tradiţiunî, Hercule învinse şi distruse la Phlegra cu desëvâr-re pe Giganţî »).

Giganţii se luptară în contra lui Joe şi a aliaţilor şei cu bucăţi de lemne prinse, cu bolovani enormi, cu lănci, săbii şi reteveie (busdugane) de arama; >e întrebuinţa în contra lor fulgerele şi tunetele, ér Vulcan i lovi cu glo-url de metal aprinse ¹⁰). Câmpiile şi pădurile, unde se întâmplase acesta :ptă, s'au aprins şi ars, din care causa muntele acesta s'a numit Phlegra, iecă «Arsul», de la yXéf&iv, a arde ").

Giganţii, ne spun legendele, mal aruncară asupra adversarilor şi un balaur fricoşat, a cărui amintire se éternisa apoi prin constelaţiunea, numită «Ba-urul», de lângă polul nordic ^1S). Fără îndoielă, că aici e vorba de insem-:le de rësboiû ale Giganţilor în formă de balauri, pe cari le mai întrebuin-ră şi Dacii în luptele lor cu Romanii.

') Pifldari Nem. I. 67. - Dlodorl 1. IV. 21. 5.

') Timael fr. 10, in Fragm. Hist. gr. I. p. 195.

') -Aeschyli Eum. v. 295.

') Schol. lui Pindar (la Boeckhius II. 434).

) Proporţii Eleg. m. 9. 48.

) Timael fragm. 10. in Fragm. Hist. gr. I. 195.

) 'Aouepviţ ia Dio Cassiu (XLVIH. 50).

) Arriani Indica, c. 5. — Strabonis 1. XV. i. s. — Diodorl I. XVII. 85. 2.

) îustathli Comm. ad Dionys. v. 327. — Steph. Byz. v. IIaXX-f]vY) şi BlaSixoc. — Ephorl

fm. 70.

') Apollodori Bibi. I. 6.

') Cf. Diodor, V. 71. 4. - Strabo, XHI. 4. 11. — Hesiod, Theog. v. 859.

') Dupulg, Origine de tous les cultes, II. 199.

Revenim acum în particular la situaţiunea geografică a muntelui Phlegra.

Autoriï grecï si romani, din timpurile maî din urmă ale anticităţiî, cercară să strămute teatrul luptelor cu Giganţii în regiunile de lângă Marea me-diterană, unii în Syria, Asia mică, Thracia, Thessalia, Epir şi în insulele grecescl, ér alţii în Campania Italieî.

însă, dupe fântânele cele mai vechi istorice, aceste evenimente se des­făşură pe teritoriul Dacieï vechï.

Muntele cel vestit Phlegra, care umpluse de greză pe Joe şi pe aliaţii sëï, se afla situat în părţile de nord ale Istrulul, în regiunile locuite de Geţi. Poetul Staţiu numesce acesta localitate Getica Phlegra¹).

Cu deosebire însă, poeţii romanï considerau rësbôiele eu Dacii, ca o continuare istorică a luptelor cu Giganţii.

Astfel poetul Horaţiu celebreză pe împăratul August, care avuse un rës-boiu cu Dacii ²), ca învingătoriu al Titanilor şi al Giganţilor ³).

Imperatul Domiţian î-şî propuse de asemenea să cucerescă Dacia. Acesta espediţiune însă se termină cu retragerea legiunilor romane de pe teritoriele, ce le stăpâniau Daci:. Cu tôte aceste, amicii lui Domiţian solemnisară în­vingerile sale presupuse ca un triumf asupra Giganţilor *).

Numele şi însemnătatea istorică a muntelui Phlegra, unde s'au petrecut cele din urmă lupte cu Giganţii, s'au păstrat încă până astă-dî în toponimia şi în amintirile istorice de la Dunărea de jos.

Phlegra din legendele Giganţilor este muntele séu délul, numit astă-dî Pregleda st Pregreda, situat lângă comuna Isvernea din judeţul Mehedinţi, în acest munte se află şi pescerea cea făimosă a anticităţiî, nu­mită de autorii grecescï Aornos si A verni s, de Romani A vern us. Nu­mele seu î-1 mal păstreză şi astă-dî comuna Isvernea ⁵), sat compus din moşneni români, situat lângă polele muntelui Pregleda ⁶).

') Staţii Theb. III. 595.—După Orpheu (Argon. 1125) lângă strîmtorile munţilor R î p h ei.

²) M o num. Ancyr. c. 30.

^s) Horatii Od. III. 4.

') Martialis Epigr. VIII. 50 si 78.

⁵) Cu Wte că în limba latină, nominativul era A vern u s, însă poeţii romani maî întrebuinţau şi pluralul neutru Averna (Virg. Aen. III. 442), intemeiându-se, de sigur pe o vechia fântână geografică. — în anticitatea homerică, locul şi pădurile unde se afla pescerea A vern u s erau consecrate Persephoneî (Proserpineî), reginei lumiî celei­lalte (Odyss. X. 499. Diod. IV. 22), un nume, pe care-1 mai păstreză până astă-dj¹ comuna Preşna, vecină cu Isvernea, şi unde hramul bisericeî este şi astă-dî al «Adormim Maiceï Domnului».

") Nu nurnaî Pregleda, dar apr<5pe tute înălţimile şi culmile din regiunile superi<5re

Vechile tradiţiunî grecesc! maî spuneau, că fulgerele lui Joe au surpat aici munţii şi că o parte din Giganţi au fost acoperiţi la Phlegra cu pă­ment, cu trunchiuri de arbori şi cu dărîmăturile stâncilor ^l).

După alte tradifiunî însă, a fost Hercule, care astrucase aici pe Giganţii învinşi cu cantităţi enorme de păment^!).

Cuvêntul Phlegra, din punct de vedere limbistic, este numai o simplă numire grecisată. încă în anticitatea greco-romană mal esista pentru ace-laşî munte şi numele de Prochyta ⁸), o formă, care se apropia şi maî mult de numirea actuală «Pregleda» şi «Pregreda» «).

Surpătura cea legendară de la Phlegra séù Prochyta, cu care se termină luptele cele făimose cu Giganţii, se mal vede până astă-dl în délul seu mun­tele Pregleda de lângă Isvernea. Este o dârîmătură gigantică şi misteridsă, şi care se pare a fi mal mult o lucrare esecutată de mâni omenescl, de cât o simplă ruină de stânci şi de păment, produsă de cutremure, ori de alte accidente naturale ⁶).

ale C e r n e î ne mal presintă şi astă-df aspectul unul vast complex de munţi, ce a fost o-dată pradă unui incendiu extraordinarii!. Preoţii egipteni, scrie Plato (ed. Didot. II, 200), se esprimau ast-fel către Solon: ceea ce se vorbesce la voi, că în timpul lui Phaeton s'aù aprins şi au ars cele ce erau pe suprafaţa pământului, cu t<5te că s'ar paré a fi numai simple fabule, insă au fost lucruri adevërate. — «în timpul u ri e ş i l o r », ne maî spune o tradiţiune poporală din judeţul Vlaşca (c.Michiileni), ploie mare, care a {mut mult timp».

') Lucilil Aetna, v. 62.

*) Mill Itsl. lib. Xir. 151: Tradunt Herculeo prostrates mole gigantas Tellure m injectam quatere. — Val. Flaccl Arg. II. 19: Quos (Gigantes) scopulis, trabibus, parens (Terra) miserata, jugisque Induit... - Strabonis Geogr. 1. VI. 3. 5.