Horia sima

9. ANTONESCU STRÂNGE DOCUMENTE

Era pe la începutul lui Ianuarie, nu stiu în care zi, când sunt chemat de General pentru a trata din nou chestiunea ordinii interne. Lasând la o parte întâmplarile de la Jilava, când au fost pedepsiti asasinii Capitanului, sezând amândoi pe o canapea în cabinetul sau, a redeschis pe un ton mânios discutia asupra dezordinilor provocate de legionari.

– Ce facem, ca daca mergem tot asa si nu ne opunem faradelegilor, statul sare în aer. Vom fi înghititi noi însine de valul anarhiei si România va sfârsi împartita între vecinii ei.

– Domnule General, i-am raspuns, situatia nu e atât de dramatica cum o înfatisati. Sunt multe informatii exagerate sau chiar false, venite de la rauvoitori, care nu vor altceva decât o ruptura între noi. Am si eu informatiile mele si pot sa va asigur ca tara este calma si lumea îsi vede de treaba, muncind de zor pentru biruinta zilei de mâine.

Pe ici, pe colea, se mai întâmpla incidente si nereguli, dar nu trebuia sa le exageram, dându-le proportii. Ele sunt inerente, chiar sub cel mai bun guvern din lume, dar la noi unde o revolutie a ajuns la putere?

Va rog sa aveti rabdare, caci apele se vor linisti. Pâna la primavara vom avea o miscare perfect disciplinata, care va va secunda în greaua D-voastra misiune, cu loialitate si corectitudine.

Daca pentru fiecare incident, ne punem mâinile în cap, strigând ca e anarhie, atunci se creaza o stare de isterie politica, daunatoare colaborarii noastre. Va aduceti aminte ce s-a întâmplat de Anul Nou, cu ordinul dat de Rioseanu. Nici un om politic n-a fost deranjat de legionari. Era o falsa alarma. Toti legionarii au înteles ca a trecut faza Jilavei si acum intram în faza muncii constructive.”

Ceea ce îi declaram eu, era o pledoarie logica, întemeiata pe o înlantuire de fapte. O revolutie nu poate fi comprimata brusc, printr-un ordin. Trebuie lasata un timp de, pâna îsi gaseste albia ei.

În loc de a raspunde explicatiilor mele, bazate pe o considerare de ansamblu a întâmplarilor din ultimele luni, Generalul îmi raspunde furios:

– Domnule Sima, afirmi ca acuma este liniste în tara. Îti voi dovedi contrariul.

Se scoala, se duce la usa si îl cheama pe Ovidiu Vladescu, secretarul sau pentru afacerile civile. Îi spune ceva si Vladescu se întoarce cu un dosar voluminos, organizat si catalogat. Dosarul cuprindea seria de ilegalitati si abuzuri savârsite de legionari, înca de la începutul guvernarii noastre, din care nu lipseau nici ultimele întâmplari de acest gen. Era, cum s-ar spune, dosarul pus la zi. Si începe Generalul sa citeasca ultimele cazuri de dezordine, savârsite de legionari, în orasul cutare, în judetul cutare, etc. Trebuie sa adaug ca piesele din acest dosar le-am regasit apoi în lucrarea editata de Presedintie, sub numele Pe Marginea Prapastiei, al carei autor a fost acelasi, Ovidiu Vladescu, om de casa al lui Ica Antonescu.

Când a terminat cu lectura, Generalul îmi spune pe un ton rastit:

– Ce facem, Domnule Sima? Asta e tara? Eu nu pot suporta la infinit aceste dezordini.

– Domnule General, i-am raspuns, examinând cazurile citite de D-voastra, nu vad nici o ilegalitate care ar ameninta ordinea interna sau Siguranta Statului. Sunt abuzuri, le recunosc, dar de când exista România s-au savârsit abuzuri. Noi n-am excelat printr-o administratie corecta. Fiecare detinator al puterii îsi exercita functia ca o satrapie. Pe timpul lui Carol, s-au petrecut monstruozitati. Atâtia legionari ucisi, atâtea case devastate. Dar niciodata guvernul de atunci nu le-a dat publicitatii, autoacuzându-se, ci le-a tainuit, pentru a-si ascunde crimele.

Acum, eu nu va cer acest lucru, nu vreau sa acopar pe nimeni, ci doar putina îngaduinta pentru a ma putea ocupa intensiv de miscare, a o reorganiza si a elimina elementele turbulente.

N-am vazut nici o revolutie din lume care sa nu debuteze prin acte în marginea legii. Avem atâtea exemple elocvente. Daca ma bucur de întelegerea D-voastra si de sprijinul D-voastra ferm, va asigur ca pâna la primavara, veti avea o miscare care nu va va crea nici cea mai mica suparare.”

Generalul n-a fost multumit cu explicatiile mele. El urmarea un alt scop. Orice abuz savârsit de legionari lui îi cadea bine, îl saluta cu bucurie, caci servea de minune planurilor lui de a ne expulza din Stat. Eu cerusem întelegere si ragaz. El era avid dupa stiri defavorabile miscarii, pentru a le specula apoi contra noastra, transmitându-le, prin intermediul lui Fabricius, la Berlin.

Chestiunea cu dosarul întocmit de Vladescu, m-a pus pe gânduri. Generalul strângea documente pentru a le folosi contra noastra.

 

10. O CONFRUNTARE DRAMATICA

În dimineata de 7 Ianuarie, ziua Sf. Ioan, Forul Legiunii s-a prezentat Generalului Antonescu pentru a-l felicita de ziua numelui sau si a-i reînnoi omagiul de credinta si loialitate al Legiunii.

Am asistat la ceremonie, care s-a desfasurat într-o sala a Presedintiei. Luând cuvântul Vasile Iasinschi, i-a facut urarile cuvenite si la urma i-a oferit din partea Forului un splendid costum national din Bucovina, asemanator acelora ce le purta si Capitanul.

Generalul a primit cu aparenta emotie darul facut, a multumit si a adaugat la urma ca „niciodata Generalul Antonescu nu va ridica mâna contra Miscarii Legionare”.

Am fost cu totii bucurosi de aceasta declaratie, cu atât mai mult cu cât în ultimele saptamâni se multiplicasera exploziile de nemultumire ale Generalului.

Ce-am observat în atitudinea Generalului si m-a nelinistit, era ca în timp ce ne vorbea, dându-ne asigurari de loialitatea lui, nu ne privea în ochi, ci îsi plimba privirile undeva pe pereti. Avea ceva pe constiinta, îmi ziceam.

În aceeasi zi, cam pe la orele 8 seara, profitând de buna dispozitie a Generalului, m-am gândit ca ar fi momentul sa am cu el o explicatie decisiva asupra colaborarii noastre. Vroiam sa-l rog sa-si clarifice pozitia fata de Miscare. Înca nu realizase cele doua promisiuni ce mi le facuse: amnistia generala si numirea lui Greceanu la Ministerul de Externe. Vroiam sa aflu ce vrea cu Miscarea, care-i sunt telurile imediate Si de ce suntem acoperiti cu toate invectivele si acuzatiile, pentru cel mai banal incident ce se întâmpla în tara. Exista o campanie de denigrare a Miscarii, nejustificata în raport cu faptele savârsite, care creaza o stare de continua tensiune.

În întrevederea noastra nu l-am crutat deloc. I-am spus pe sleau toate nemultumirile noastre, pe un ton cuviincios, dar fara ocolisuri. N-am sezut pe scaun, ci am stat în picioare în fata biroului sau, mai plimbându-ma din când în când sau facând gesturi la nevoie.

Am început cu un istoric al relatiilor noastre, pentru a-i aminti ca a avut si el nevoie de Miscare în ceasuri grele. I-am vorbit de începuturile colaborarii noastre, de întâlnirea ce-am avut-o în casa lui Alexandru Popovici, în Iunie 1940, când ne-am facut un fel de plan comun de batalie. Am continuat cu interventiile mele la Palat, dupa arestarea si internarea lui la Mânastirea Bistrita, ca sa fie pus în libertate. Apoi am trecut în revista evenimentele de la 6 Septembrie 1940, care au fost un model de colaborare loiala si eficace, cu rezultate rodnice atât pentru noi cât si pentru tara. Fara sângele varsat de legionari la 3 Septembrie, Generalul nu ar fi ajuns niciodata la putere si nu ar fi unde se gaseste astazi.

Rezultatele guvernarii noastre comune nu pot fi tagaduite de nimeni, tara e în picioare, dupa prabusirile suferite în vara anului 1940. Avem trupe germane în România, care ne garanteaza independenta. Am intrat în Pactul Tripartit si suntem la adapost de orice surpriza din partea Sovietelor. Apropierea de Puterile Axei, formula preconizata de Capitan, s-a adeverit justa. Fara integrarea în Axa, România ar fi disparut de pe harta Europei.

În domeniul economic, cu toate pierderile teritoriale suferite, în trei luni am avut un excedent bugetar de cinci miliarde cinci sute de milioane lei, fapt recunoscut chiar de General într-un comunicat oficial. Putem privi cu încredere viitorul. Noi nu tagaduim meritele Generalului în aceasta opera de redresare nationala, dar nu e mai putin adevarat ca fara colaborarea Miscarii nu s-ar fi ajuns la aceste rezultate spectaculare.

Executiile de la Jilava au tulburat relatiile dintre noi, desi nu le-am ordonat nici eu si nici un alt membru al conducerii legionare. Dar nu e mai putin adevarat ca pedepsirea asasinilor erei carliste era un imperativ national. Fara acest act de ispasire a unor crime abominabile, colaborarea noastra nu ar fi putut merge înainte. Acest moment critic a fost depasit prin solutia propusa de mine si acceptata de General, a unei amnistii generale, care sa îmbratiseze toate categoriile de vinovati. Se elimina, credeam noi, ultima divergenta, ultimul obstacol, în calea unei colaborari rodnice si de lunga durata.

De aici înainte reproduc cât mai fidel ce i-am spus atunci, pentru ca îi facusem un adevarat rechizitoriu al politicii Generalului fata de Miscare:

”Dar iata ca din a doua jumatate a lunii Decembrie, în special, relatiile dintre noi s-au întunecat iarasi. Orice calcare a legii de un legionar este speculata si exploatata la maximum. Eu nu tagaduiesc ca s-au produs anumite nereguli în administratia noastra si se vor mai produce, dar ele trebuie reduse la proportiile cuvenite, fara a provoca din fiecare caz o criza de guvern. V-am comunicat ca sunt gata sa ma ocup direct de toate cazurile de ilegalitate, pentru a da de urmele faptuitorilor si a elimina elementele turbulente, dar cu conditia expresa sa fiu sprijinit de D-voastra.

Ritmul actual al guvernarii noastre este sacadat, zguduit aproape zilnic de denunturile ce vin pe filiera serviciilor D-voastra de informatii. Ne aflam în fata unui crescendo de intrigi, de acuzatii contra Miscarii, care îsi gasesc ecou în cabinetul D-voastra. Mereu îmi imputati fapte, petrecute în cine stie ce colt de tara, ca si cum eu le-as fi patronat.

Dar exista si un revers, care va priveste pe Dvoastra. De la legionarii din provincie îmi vin stiri alarmante, care reclama o explicatie. Din diverse sfere militare din provincie a transpirat ca s-ar pregati ceva împotriva noastra, ca Generalul Antonescu va termina în curând cu „anarhia” legionara. Regimul actual va fi îndepartat si substituit cu o dictatura militara, ca pe timpul lui Carol. Aceste intentii si planuri vi se atribuie D-voastra direct. Mai mult decât atât: s-ar fi transmis deja ordine secrete garnizoanelor militare, pentru a se pregati pentru momentul H. Eu nu cred lucrul acesta, dar sunt silit sa vi le aduc la cunostinta, pentru a clarifica relatiile dintre noi. Noi nu ne vom ridica niciodata contra Generalului Antonescu, dar asteptam din partea D-voastra sa nu dezamagiti înca odata tineretul tarii.

Mi-am încheiat pledoaria cu un avertisment:

”- Domnule General, mi-ati spus pe vremuri ca atunci când Regele Carol v-a numit Ministrul Armatei în Guvernul Goga si apoi în primul guvern al dictaturii regale, „Regele Carol v-a înselat”.

Va rog sa fiti atenti la anumite cercuri din jurul D-voastra, de aceeasi origine dubioasa, ca sa nu va însele din nou, împingându-va la acte ireparabile fata de Miscare”.

Pâna în acest moment, Generalul n-a scos o vorba. M-a ascultat cu capul plecat pe masa lui de lucru, fara sa-mi raspunda ceva. Dar când am atins acest punct delicat, descoperindu-i probabil intentiile, atunci a reactionat. Dar într-un mod cu totul neasteptat. Nu-i convenea sa se apere, sa-mi declare ca nu-i adevarat, ca cele aflate de mine sunt o scornitura a dusmanilor nostri. Explicatia ar fi fost penibila si daunatoare prestigiului sau, caci aveam si eu informatii precise tocmai din cercuri militare, pe care i le puteam servi oricând. Si atunci a ales o cale mai comoda: a întrerupt brusc discutia, concediindu-ma:

– Domnule Sima, sunt om batrân, ceasul este înaintat (era aproape zece) si trebuie sa ma duc sa ma culc.

Am înteles. I-am zis „noapte buna” si m-am îndreptat spre biroul meu.

Mai târziu s-a scornit versiunea ca as fi fost dat afara din cabinetul Generalului. În afara de cuvintele de mâi sus, nu mi-a rostit nici un cuvânt greu. Cum îi cunosteam manierele, nu m-am simtit jignit personal. Stiam ca si cu Regele se poarta ca un plutonier major. Ceea ce ma nelinistea mai mult, era o confirmare a presupunerilor mele. Antonescu se pregatea sa ne elimine de la putere, probabil dupa modelul Regelui Carol. L-am atacat în punctul vulnerabil si aceasta n-a mai putut-o suporta. Tactic era mult mai avantajos sa se considere ofensat si sa curme brusc discutia.

La câteva minute, intra în biroul, meu Ica Antonescu si ma întreaba speriat ce s-a întâmplat între mine si General. El, de fapt, fusese informat de General si venise sa dreaga lucrurile. Ica Antonescu si-a dat seama ca Generalul, cu atitudinea lui de bruscare, facuse o gafa. Le era teama sa nu întreprind eu ceva, înainte ca planul lor de rasturnare a Miscarii sa nu fie pus la punct. Înca nu obtinusera aprobarea Berlinului pentru îndepartarea noastra din Stat. I-am spus vag, în câteva cuvinte, ce s-a întâmplat între noi. Ica m-a rugat sa nu iau în considerare vorbele Generalului. E într-adevar om batrân si câteodata îsi pierde rabdarea. L-am asigurat pe Mihai Antonescu ca nu ma simt ofensat. Îi cunosc caracterul dificil al Generalului. Regret însa ca n-am putut avea cu el nici macar o explicatie sincera si exhaustiva asupra problemelor guvernarii noastre.