Horia sima



Yüklə 0,94 Mb.
səhifə41/61
tarix01.11.2017
ölçüsü0,94 Mb.
#25404
1   ...   37   38   39   40   41   42   43   44   ...   61

2. MISIUNEA LUI KILLINGER


Asupra tâlcului schimbarii Ministrului Germaniei la Bucuresti, ne-am înselat profund. Când am aflat ca e un membru al partidului si înca o capetenie SA, am avut o tresarire de bucurie de la mic la mare. În sfârsit, Ribbentrop trimite la Bucuresti un om care ne poate întelege, un camarad de ideologie, care nu va apleca urechea numai la acuzatiile lui Antonescu, ci ne va asculta si pe noi.

Cum am scris în volumul precedent, o stire culeasa din gura lui Maniu ne-a provocat o oarecare tulburare. În aceasta nota informativa, se spunea ca „Killinger vine la Bucuresti ca sa faca ce-a facut în Slovacia, unde a eliminat influenta Garzilor Hlinka si a dat toata puterea Monseniorului Tiso, Presedintele Republicii”.

Într-adevar, Killinger, înainte de a veni la Bucuresti, fusese Ministru al Reichului la Bratislava. Nota adauga ca „Killinger vine la Bucuresti pentru a lichida Garda de Fier”. Sfârsitul ni s-a parut atât de hazliu încât ne-am distrat pe tema seriozitati lui Maniu si a surselor lui informative. Cum o sa-i elimine Hitler de la putere tocmai pe prietenii cei mai loiali ai Germaniei? Cine poate avea motive de îngrijorare este Antonescu, dar nu noi.

Cu aceasta parere am ramas pâna ce anumite evenimente ulterioare ne-au pus pe gânduri, începând sa banuim ca notita culeasa de la Maniu nu e tocmai asa de neverosimila.

Ceea ce ne-a nelinistit în saptamânile ulterioare, a fost ca Killinger, desi numit pe ziua de 13 Decembrie, nu aparea la Bucuresti, pentru a-si lua postul în primire. O situatie anormala si o amânare suspecta. A trecut Craciunul, a trecut Anul si Boboteaza, si Fabricius continua sa conduca afacerile Reichului la Bucuresti. Killinger si-a luat postul în primire abia dupa terminarea asa-zisei rebeliuni legionare, în 24 Ianuarie 1941, când a aparut fotografiat în ziare pe treptele Presedintiei, alaturi de General, salutând amândoi cu mâna în sus. Dar noi, în acel moment, eram fugari sau arestati. Tabloul politic al României se schimbase radical. Killinger nu mai putea trata cu o forta politica constituita si recunoscuta de legile în vigoare. Nu mai exista de fapt Statul National-Legionar si nici ministri legionari în guvern. Aparând în acel moment crucial alaturi de Antonescu, Killinger vroia sa arate poporului român ca Hitler este de acord cu masurile luate de Conducator pentru reprimarea „rebeliunii legionare”.

Informatia lui Maniu era justa. Killinger a fost trimis la Bucuresti cu misiunea sa acorde Generalului Antonescu tot sprijinul posibil, politic si militar, pentru a restaura ordinea în România, „grav tulburata de excesele Garzii de Fier”. Pâna în acel moment se mentinea echivocul ca simpatiile Berlinului sunt împartite între General si Miscare si acest joc între cele doua forte nu permitea Generalului sa procedeze cu toata energia contra actelor „anarhice” ale legionarilor, temându-se de reactia Berlinului. Echivocul era sortit sa înceteze odata cu venirea lui Killinger la Bucuresti si legionarii trebuiau sa înteleaga ca au de ales între a se supune total vointei Generalului sau a risca sa fie eliminati din guvern.

Cu numirea lui Killinger, situatia noastra politica se înrautatise si mai mult. N-aveam destul ca ne-am atras dusmania implacabila a Generalului si a lui Fabricius, care formau acuma un fel de sacra alianta contra noastra, dar, cum au dovedit evenimentele din Ianuarie, n-am câstigat în schimb nici prietenia lui Killinger nici sprijinul noului ministru al Germaniei la Bucuresti, asa cum ne-am imaginat la început. Atitudinea noului ministru a ramas pentru noi multa vreme o enigma. Nu aparea nicaieri si nu stiam ce gândeste si cu ce misiune a venit la Bucuresti. La un moment dat, dupa Boboteaza, se zvonise ca ar fi descins în capitala, dar nimeni dintre noi nu luase contact cu el si schimbarea oficiala nu se facuse. Killinger n-a aparut decât dupa consumarea miseliei de la 21 Ianuarie 1941, dupa lovitura de Stat a Generalului Antonescu si expulzarea noastra din guvern, asa cum am scris mai înainte.

Killinger a fost o catastrofa pentru Legiune, pentru România, dar si pentru propria lui tara. Nu numai ca primise de la Ribbentrop si Hitler puteri depline pentru a asigura biruinta alternativei militare în România, dar modul în care, în cursul anilor, si-a exercitat acest mandat, dovedeste ca era un idiot dublat de o bruta. Era incapabil sa distinga liniile de forta ale politicii interne românesti, pentru a putea servi cu loialitate propriului sau guvern, care-l trimisese în acest post de înalta raspundere. Asa se face ca a devenit prizonierul intrigilor, vicleniilor si lingusirilor anturajului lui Antonescu, nemaivazând nimic dincolo de acest cerc vicios, constituit din farsori si agenti. Majoritatea rapoartelor ce le facea Killinger la Bucuresti erau false, inspirate din aceasta atmosfera otravita, si nu putin au contribuit la prabusirea de la 23 August 1944, când si-a gasit si el sfârsitul.

Generalul Antonescu, nici el nu si-a dat seama la început cine e Killinger si cu ce misiune venise la Bucuresti. El îl credea „omul nostru”, când în realitate era „omul lui”. Nu peste mult timp a fost pus în cunostinta despre adevaratul rost al lui Killinger la Bucuresti si atunci s-a pus cu vrednicie pe treaba pentru a ne ataca în toate sectoarele. Frontul antilegionar de doi, s-a marit cu un al treilea membru, noul ministru al Germaniei la Bucuresti, iar noi am ramas total descoperiti la Berlin.

Din acest moment, Generalul Antonescu nu mai era de oprit de la planul sau. Stiindu-se acoperit de Berlin, ca un apucat multiplica loviturile contra noastra, pentru ca în final, având toate frânele de comanda în mana, sa faca pasul decisiv, desprinzându-se de Miscare.

 

3. DEBARCAREA MINISTRULUI DE EXTERNE


Hotarându-se sa se rupa de Miscare, Generalul Antonescu, ca bun strateg, s-a gândit sa procedeze pe etape si, în primul rând, sa smulga Ministerul de Externe din mâna legionarilor. Socotea el, si pe buna dreptate, ca pe aceasta filiera se putea influenta politica Berlinului în sensul vederilor noastre, slabind efectul interventiilor lui antilegionare.

Generalul planuia de mai multa vreme sa se „lipseasca de serviciile lui Sturdza”, dar, dupa înlocuirea lui Fabricius, pe care o atribuia intrigilor Ministrului de Externe la Berlin, s-a hotarât sa precipite debarcarea acestuia. Cum nu-l putea destitui pe Sturdza îndata dupa rechemarea lui Fabricius, caci s-ar fi facut legatura între cele doua acte, a mai amânat rafuiala câteva zile. Dar a folosit acest scurt interval, 14-19 Decembrie, pentru a-l hartui pe Ministrul de Externe cu tot felul de învinuiri nedrepte, privind activitatea lui în fruntea acestui minister, pentru a-i face viata imposibila. Era pregatirea psihologica a terenului si în acelasi timp justificarea deciziei lui de a-l concedia. Într-adevar si-a atins telul. Sturdza, exasperat de reaua credinta a Generalului si de mojicia cu care îl trata, pe el, vechi diplomat si coborâtor dintr-o familie princiara a tarii, i-a scris Generalului sa aleaga între demisia lui sau promisiunea ca va fi lasat sa lucreze în pace la ministerul sau.

Generalul a fost extrem de bucuros de acest deznodamânt. În 19 Decembrie apare în Monitorul Oficial decretul prin care se anunta încetarea lui Mihail Sturdza din postul de Ministru de externe. Îi primise demisia.

Pentru mine lovitura era grava din doua motive:

– parasea Afacerile Straine un profund cunoscator al diplomatiei europene si un colaborator loial, care putea aduce mari servicii tarii. Îndepartarea lui Sturdza se facuse de Conducatorul Statului într-o forma care contrazicea conventia de baza încheiata cu Generalul Antonescu la constituirea guvernului. Conform acestei conventii, Ministerul de Externe cadea în lotul Miscarii si atunci nici o schimbare la acest minister nu se putea face fara a fi si eu consultat.

Prin modul cum a rezolvat cererea lui Sturdza, Antonescu brusca relatiile cu miscarea, provocând o noua criza în guvern.

Cum am scris în volumul precedent, îndata ce-am aflat de demisia lui Sturdza, m-am prezentat Generalului cerându-i explicatii asupra neasteptatei lui decizii. I-am reamintit Generalului ca trebuia sa ma consulte si pe mine, conform conventiei noastre initiale de guvernare. Am avut un schimb de cuvinte destul de aspre cu Generalul, cu atât mai mult cu cât nu-mi dadea nici o explicatie valabila asupra îndepartarii lui Sturdza, multumindu-se sa-mi repete „ca nu se putea întelege cu el”.

– Bine; i-am raspuns, daca nu va puteti întelege cu Sturdza, va rog sa numiti în locul lui pe un alt legionar, pentru a respecta conventia noastra de baza.

La propunerea mea, dupa câteva ezitari, l-a acceptat pe Ministrul nostru de la Berlin, Constantin Greceanu, ca sa ia locul lui Sturdza. M-a autorizat chiar sa difuzez stirea prin presa si radio. Va face numirea lui Greceanu de îndata ce acesta se va înapoia la Bucuresti.

Greceanu a mai întârziat câteva zile pâna ce-a ajuns în capitala. Desi i-am telefonat sa-si faca bagajele si cu cea mai mare urgenta sa se întoarca, n-a aparut la Bucuresti decât între Craciun si Anul Nou. Pâna atunci Ministerul de Externe a fost girat direct de General.

Sosit în capitala, Greceanu a cerut audienta Conducatorului Statului. În convorbirea avuta, au vorbit de toate, în afara de esential: numirea lui în postul de Ministru de Externe. Generalul n-a suflat nici o vorba, iar Greceanu n-a cautat sa schimbe discutia, crezând ca s-a produs vreo schimbare din partea noastra. Îndata dupa aceea, în convorbirile mele cu Generalul, de mai multe ori ridicând chestiunea numirii lui Greceanu, nu mi-a raspuns niciodata ca un „non possumus”, ci întotdeauna ca „sa mai asteptam putin si va face numirea”.

Dupa Boboteaza mi-am dat seama ca Generalul nu avea de gând sa-l numeasca pe Greceanu. A acceptat propunerea mea doar ca sa câstige timp, ca o chestiune tactica. Ministerul de Externe era o pozitie câstigata si vroia sa-l pastreze pentru sine sau pentru cineva din apropierea lui (MihaiAntonescu). Generalul îsi urma planul sau de a se desprinde total de miscare. Era în asteptare. Un nou semn de la Berlin, pentru a proceda la alte înlocuiri din guvern. Pâna atunci tergiversa numirea lui Greceanu, pentru a nu trezi banuieli premature în rândurile noastre.

 


Yüklə 0,94 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   37   38   39   40   41   42   43   44   ...   61




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin