Horia sima

1. FATALA DECIZIE A BERLINULUI

Fara sa fi fost noi cu ceva amestecati în rechemarea lui Fabricius si înlocuirea acestuia cu baronul Manfred von Killinger, decizia Berlinului a avut consecinte grave asupra cursului guvernarii noastre, distrugând în cele din urma însasi existenta Statului National-Legionar.

Pentru a întelege furia ce l-a apucat pe General când a aflat de rechemarea lui Fabricius din postul sau de la Bucuresti, trebuie sa ne reamintim conexiunea intima dintre cele doua personaje. Între ele existau mai mult decât relatii oficiale cordiale. Fabricius devenise un alter-ego al Generalului în domeniul politicii externe. Acesta transmitea la Berlin toate informatiile auzite din gura Generalului, tot ce-i destainuia acesta, având loc cu precadere neîntelegerile cu Miscarea. Magulit de atentia ce i-o acorda Generalul, fiind Duminica de Duminica oaspetele lui la Predeal, Fabricius nu se mai ostenea sa verifice daca „plângerile” Generalului corespundeau realitatii. Generalul era un fel de „tabu” pentru Fabricius, „der beste Man der Nation”, care, dupa ce i-a adus la putere pe legionari, îsi vedea amenintata însasi opera lui de salvare a Statului de ingratitudinea legionarilor si de apucaturile lor anarhice.

Ce se întâmpla în tara noastra, interesa foarte mult Berlinul, deoarece România devenise pozitie-cheie în strategia generala a celui de-al Treilea Reich, Hitler avea nevoie de liniste în România, pentru a-si pregati viitoarele operatii militare, atât în Balcani cât si contra Rusiei. Antonescu a speculat fara scrupul, în dauna miscarii, aceste necesitati de razboi ale Germaniei national-socialiste, prezentându-se la Berlin ca omul ordinii în România, care se vede înfruntat de valul anarhiei legionare.

În aceasta faza de discreditare sistematica a Miscarii, Fabricius a jucat un rol capital, secundându-l pe General cu o loialitate care depasea rolul sau de ministru al Germaniei la Bucuresti si propriile lui atributii.

Hitler însusi suferea de o imagine deformata a realitatilor din România, de pe urma amintirilor ce le avea din Iunie 1934, când a trebuit sa procedeze cu cea mai mare brutalitate contra propriilor lui trupe de asalt (SA), pentru a salva relatiile cu armata. Ori, comparatia nu era exacta. Antonescu nu era sef de miscare, ci un general oarecare, care, ajutat de împrejurari, ajunsese Sef de Stat. Generalul nu avea nimic comun cu miscarea decât faptul ca se gasea în alianta cu ea, în sânul aceleiasi guvernari. Generalul Antonescu putea fi mai degraba comparat cu Generalul Schleicher, care încercase în 1932 sa împiedice ascensiunea la putere a national-socialistilor. Dar nu exista nimeni în anturajul lui Hitler care sa-i aduca aminte de acest episod din propria lui viata politica, pentru ca sa-si corecteze cu ajutorul lui imaginea ce-o avea despre situatia din România. În fata rapoartelor lui Fabricius, care coincideau cu a altor organe informative de la Bucuresti (Misiunea Militara Germana si Abwehr-ul) si care confirmau tensiunea crescânda între General si Miscare, a fost convins ca în România se petrece ceva asemanator cu ce-a trait el în 1934. Si atunci a transat conflictul în favoarea lui Antonescu, fara sa mai cerceteze cine are dreptate. De fapt Antonescu era promotorul dezordinilor, iar noi victimele setei lui de dominatie absoluta.

Rechemarea lui Fabricius a fost interpretata de General ca un atentat politic contra propriei lui persoane, de care legionarii nu sunt straini. Omul de care se considera intim legat, si care l-a ajutat de atâtea ori la Berlin, acum era îndepartat si tocmai într-un moment când avea mai mare nevoie de el. Cine putea profita de acest act’? Evident, numai legionarii. De acum înainte nu se mai simtea sigur nici pe pozitia lui de Sef de Stat. S-a petrecut ceva la Berlin, care îl nelinistea si îl punea în garda.

De alta parte, Fabricius suferise aceeasi trauma politica. Din postul exceptional la care se ridicase, de prim confident al Generalului, se vedea azvârlit într-o functie minora, la Ministerul de Externe German! Fusese Ministru multi ani în sir la Bucuresti, se obisnuise cu mediul de viata de aici, se considera insubstituibil în aceasta capitala din Balcani, mai ales în aceasta faza de fulgeratoare ascensiune a Reichului. El, care facuse atâtea eforturi ca sa stabileasca bune raporturi între România si Germania, se vedea acum frustrat de roadele întregii lui cariere. La Bucuresti, personalitatea lui Fabricius luase proportii. Când intervenea în politica interna, se cutremura capitala. Si acum, dupa atâtia ani de serviciu loial natiunii germane, sa cada în rolul obscur al unui functionar la Wilhelmstrasse!

Era prea mult, era insuportabil! Si aceasta, credea el, din cauza intrigilor legionare la Berlin! Aveam noi, în acel moment, vreun interes sa fie îndepartat Fabricius? Nici unul! Asa cum era, reprezenta o continuitate, o garantie ca politica interna a României nu va suferi cutremure, nu va merge spre o ruptura. Era un diplomat. Nu ne simpatiza si ne-a facut mult rau, dar tocmai natura lui de diplomat si experienta în capitala României îl vor determina sa nu împinga lucrurile la extrem. Daca criza anterioara, dupa Jilava, a fost depasita, se datoreaza si eforturilor lui Fabricius, care l-a consiliat pe General la moderatie.

Iata paradoxul diplomatiei lui Fabricius! De-o parte era portavocea fidela Generalului la Berlin, dar, de alta parte, spera ca va putea ajunge la un acord trainic de guvernare, rezolvându-se neîntelegerile în favoarea lui Antonescu, asigurându-i acestuia suprematia necontestata în Stat.

Prin decizia de la Berlin, ne aflam în fata a doi indivizi rabiati. De-o parte, Antonescu, care vedea în înlocuirea lui Fabricius o lovitura a legionarilor, prin legaturile lor la Berlin; de alta, Fabricius, care, datorita tot legionarilor, îsi vedea cariera lui zdrobita. Tocmai în apogeul ei, trebuia sa paraseasca viata somptuoasa cu care se obisnuise la Bucuresti.

Între cei doi oameni se legase o strânsa tovarasie, având ca obiectiv razbunarea contra legionarilor, presupusii autori ai acestei lovituri cu dublu efect.

Aici zace cauza, care, în final, a dus la 21 Ianuarie 1941 si apoi la rezultatele care se cunosc.