HotăRÂre nr. 218 din octombrie 2008

& 3. Pentru validitatea unei înstrăinări şi a oricărei operaţii în urma căreia situaţia patrimonială a unei persoane juridice poate să se înrăutăţească, este necesară permisiunea scrisă a Superiorului competent, făcută cu consimţământul consiliului său. Dacă însă este vorba de o operaţiune care depăşeşte suma fixată pentru regiunea fiecăruia de către Sfântul Scaun, precum şi de lucruri dăruite ex voto Bisericii, sau de obiecte de mare valoare artistică şi istorică, este necesară în plus permisiunea Sfântului Scaun.

& 4. Pentru mănăstirile autonome, despre care vorbeşte can. 615, şi pentru institutele de drept diecezan, este necesar şi consimţământul scris al Ordinariului locului.

Can. 639 - & 1. Dacă o persoană juridică a contractat, chiar cu permisiunea Superiorilor, debite şi obligaţii, ea însăşi este ţinută să răspundă de ele.

& 2. Dacă le-a contractat, cu permisiunea Superiorului, un membru, angajând bunurile personale, trebuie să răspundă el personal; în schimb, dacă a îndeplinit, cu mandatul Superiorului, o operaţiune care priveşte institutul, trebuie să răspundă institutul.

& 3. Dacă le-a contractat un călugăr, fără permisiunea Superiorului, trebuie să răspundă el însuşi, nu persoana juridică.

& 4. Să rămână întotdeauna intactă posibilitatea de a se deschide acţiune împotriva celui care a tras vreun avantaj personal din încheierea unui contact.

& 5. Superiorii călugăreşti să aibă grijă să nu permită contractarea de debite, dacă nu se constată cu certitudine că dobânzile pot fi plătite din veniturile obişnuite şi că, într-o perioadă de timp nu prea lungă, capitalul poate fi rambursat printr-o amortizare legitimă.

Can. 640 - Ţinând seama de situaţiile fiecărui loc, institutele să se străduiască să dea mărturie aproape colectivă despre caritate şi sărăcie şi după posibilităţile lor, să dăruiască ceva din bunurile proprii pentru nevoile Bisericii şi pentru a contribui la întreţinerea săracilor.
CAPITOLUL III

Admiterea candidaţilor şi educarea membrilor

ART. 1

Admiterea la noviciat

Can. 641 - Dreptul de a admite candidaţi la noviciat aparţine Superiorilor majori, conform dreptului propriu.

Can. 642 - Superiorii să-i admită cu o grijă atentă numai pe aceia care, pe lângă vârsta necesară, sunt sănătoşi, au un caracter corespunzător şi sunt suficient de maturi pentru a îmbrăţişa viaţa proprie a institutului; sănătatea, caracterul şi maturitatea să fie dovedite, recurgându-se, dacă este necesar, şi la ajutorul specialiştilor, rămânând inviolabilă dispoziţia can. 220.

Can. 643 - & 1. Este admis în mod invalid la noviciat:

1. cine nu a împlinit încă vârsta de şaptesprezece ani;

2. cine este căsătorit, câtă vreme durează căsătoria;

3. cine este legat printr-un legământ sacru de un institut de viaţă consacrată sau este încorporat într-o societate de viaţă apostolică, rămânând valabilă dispoziţia can. 684.

4. cine intră în institut cu forţa, din frică gravă sau prin înşelătorie sau cine este admis de un Superior constrâns în acelaşi mod;

5. cine a tăinuit încorporarea sa într-un institut de viaţă consacrată sau într-o societate de viaţă apostolică.

& 2. Dreptul propriu poate să stabilească şi alte impedimente sau să adauge şi alte condiţii, chiar pentru validitatea admiterii.

Can. 644 - Superiorii să nu admită la noviciat clerici seculari fără să-l fi consultat pe Ordinariul propriu al acestora, nici persoane împovărate de datorii pe care nu le pot achita.

Can. 645 - & 1. Înainte de a fi admişi la noviciat, candidaţii trebuie să prezinte certificatul de Botez şi Mir, precum şi de stare liberă.

& 2. Dacă este vorba de admiterea clericilor, sau de persoane care au fost admise într-un alt institut de viaţă consacrată sau într-o societate de viaţă apostolică, sau într-un seminar, este nevoie în plus de o dovadă din partea Ordinariului locului, a Superiorului major al institutului sau al societăţii, a Rectorului seminarului.

& 3. Dreptul propriu poate să ceară şi alte dovezi privind necesara capacitate a candidaţilor şi absenţa de impedimente.

& 4. Superiorii pot să ceară, dacă socotesc necesar, şi alte informaţii, chiar sub secret.

ART. 2

Noviciatul şi instruirea novicilor

Can. 646 - Noviciatul, prin care se începe viaţa în institut, îşi propune ca novicii să cunoască mai bine vocaţia lor divină, specifică institutului, să experimenteze modul de a trăi al institutului, să-şi modeleze gândirea şi inima cu spiritul acestuia şi să li se confirme hotărârea şi capacitatea.

Can. 647 - & 1. Înfiinţarea, transferarea şi desfiinţarea unei case de noviciat să fie făcute prin decret, dat în scris, al Superiorului general, cu consimţământul consiliului său.

& 2. Ca să fie valid, noviciatul trebuie să fie făcut într-o casă destinată în mod reglementar acestui scop. În cazuri particulare şi în mod excepţional, Superiorul general poate permite, cu consimţământul consiliului său, ca un candidat să facă noviciatul în altă casă a institutului, sub conducerea unui călugăr priceput, care să-l înlocuiască pe maestrul de novici.

& 3. Superiorul major poate permite ca grupul de novici să locuiască, pentru anumite perioade din an, într-o altă casă a institutului desemnată de el.

Can. 648 - & 1. Ca să fie valid, noviciatul trebuie să dureze douăsprezece luni, ce trebuie trăite în însăşi comunitatea noviciatului, rămânând valabilă dispoziţia can. 647, & 3.

& 2. Pentru a desăvârşi instruirea novicilor, pe lângă timpul prevăzut de & 1, constituţiile pot să stabilească una sau mai multe perioade de activitate apostolică, ce trebuie îndeplinite în afara comunităţii noviciatului.

& 3. Noviciatul să nu dureze mai mult de doi ani.

Can. 649 - & 1. Rămânând valabile dispoziţiile can. 647, & 3 şi ale can. 648, & 2, absenţa din casa de noviciat, care depăşeşte trei luni, continue sau întrerupte, invalidează noviciatul. Absenţa care depăşeşte cincisprezece zile trebuie să fie recuperată.

& 2. Cu permisiunea Superiorului major competent, prima profesiune poate fi anticipată cu cel mult cincisprezece zile.

Can. 650 - & 1. Scopul noviciatului pretinde ca novicii să fie instruiţi, sub conducerea unui maestru de novici, după un plan de educare ce trebuie stabilit de dreptul propriu.

& 2. Conducerea novicilor, sub autoritatea Superiorilor majori, este rezervată unui singur maestru.

Can. 651 - & 1. Maestrul de novici să fie un membru al institutului, care a făcut voturile perpetue şi a fost desemnat în mod legitim.

& 2. Dacă este necesar, maestrului i se pot da colaboratori care depind de el în ceea ce priveşte conducerea noviciatului şi planul de educare.

& 3. Pentru instruirea novicilor să fie desemnaţi membri bine pregătiţi, care, liberi de alte obligaţii, să-şi poată îndeplini funcţia cu folos şi în mod stabil.

Can. 652 - & 1. Maestrul de novici şi colaboratorii lui au datoria să discearnă şi să confirme vocaţia novicilor şi să-i formeze în mod treptat pentru a trăi cum trebuie viaţa de perfecţiune specifică institutului.

& 2. Novicii să fie atraşi să cultive virtuţile umane şi creştine; prin rugăciune şi renunţarea la ei înşişi, să fie îndreptaţi pe calea unei mai mari perfecţiuni; să fie instruiţi să contemple misterul mântuirii, să citească şi să mediteze Sfânta Scriptură; să fie pregătiţi pentru a celebra cultul lui Dumnezeu în liturgia sacră; să înveţe modul de a trăi viaţa consacrată lui Dumnezeu şi oamenilor prin sfaturile evanghelice; să fie învăţaţi cu privire la natura, spiritul, scopul, disciplina, istoria şi viaţa institutului lor şi să fie pătrunşi de iubire faţă de Biserică şi faţă de Păstorii ei sacri.

& 3. Conştienţi de propria responsabilitate, novicii să colaboreze în mod activ cu maestrul lor, încât să poată să răspundă cu fidelitate la harul vocaţiei divine.

& 4. Membrii institutului să se îngrijească după puterile lor să colaboreze la opera de instruire a novicilor, prin exemplul vieţii şi prin rugăciune.

& 5. Timpul de noviciat, despre care vorbeşte can. 648, & 1, să fie dedicat în mod special muncii de formare; de aceea, novicii să nu se ocupe cu studii şi munci care nu contribuie direct la această formare.

Can. 653 - & 1. Novicele poate să părăsească în mod liber noviciatul; dar şi autoritatea competentă a institutului poate să-l elimine.

& 2. La terminarea noviciatului, novicele, dacă este judecat capabil, să fie admis la profesiunea temporară, altminteri, să fie eliminat; dacă mai rămâne un dubiu cu privire la capacitate, Superiorul major poate să prelungească timpul de probă, conform dreptului propriu, dar nu mai mult de şase luni.
ART. 3

Profesiunea călugărească

Can. 654 - Prin profesiunea călugărească, membrii îşi asumă prin vot public cele trei sfaturi ce trebuie respectate, sunt consacraţi lui Dumnezeu prin slujirea Bisericii şi sunt încorporaţi în institut cu drepturile şi obligaţiile stabilite de drept.

Can. 655 - Profesiunea temporară să fie făcută pentru o perioadă de timp stabilită de dreptul propriu, care să nu fie mai scurtă de trei ani, nici mai lungă de şase ani.

Can. 656 - Pentru validitatea profesiunii temporare este necesar ca:

1. persoana care o face să fi împlinit cel puţin vârsta de optsprezece ani;

2. noviciatul să fi fost făcut în mod valid;

3. să fi avut loc în mod liber admiterea din partea Superiorului competent, cu votul consiliului său, conform dreptului;

4. profesiunea să fie exprimată şi făcută fără violenţă, frică gravă sau înşelătorie;

5. profesiunea să fie primită de Superiorul legitim, personal sau prin altcineva.

Can. 657 - & 1. După ce a trecut timpul pentru care a fost făcută profesiunea, călugărul care face de bunăvoie cerere şi este judecat capabil să fie admis la reînnoirea profesiunii sau la profesiunea perpetuă, altminteri să plece din institut.

& 2. Însă, dacă se consideră că este oportun, perioada de profesiune temporară poate fi prelungită de superiorul competent, conform dreptului propriu, totuşi, astfel încât întreaga perioadă de timp în care călugărul este legat de voturile temporare să nu depăşească nouă ani.

& 3. Dintr-un motiv just, profesiunea perpetuă poate fi anticipată, totuşi nu mai mult cu un trimestru.

Can. 658 - Pe lângă condiţiile stabilite în can. 656, nr. 3, 4 şi 5 şi pe lângă altele adăugate de dreptul propriu, pentru validitatea profesiunii perpetue este necesară:

1. vârsta de cel puţin douăzeci şi unu de ani împliniţi;

2. prealabila profesiune temporară pentru cel puţin trei ani, rămânând inviolabilă dispoziţia can. 657, & 3.

ART. 4

Instruirea călugărilor

Can. 659 - & 1. În fiecare institut, după prima profesiune, să se desăvârşească instruirea tuturor membrilor, pentru a se trăi mai din plin viaţa proprie a institutului şi pentru a se îndeplini mai bine misiunea lui.

& 2. De aceea, dreptul propriu trebuie să stabilească planul şi durata acestei instruiri, ţinând seama de nevoile Bisericii, de condiţiile oamenilor şi de împrejurările timpurilor, după cum este cerut de scopul şi natura institutului.

& 3. Instruirea membrilor care se pregătesc să primească hirotonirile este reglementată de dreptul universal şi de propriul plan de studii al institutului.

Can. 660 - & 1. Instruirea să fie sistematică, adaptată capacităţii membrilor, spirituală şi apostolică, doctrinară şi practică totodată, dobândindu-se chiar, în măsura în care sunt utile, titluri academice adecvate, atât ecleziastice, cât şi civile.

& 2. În perioada acestei instruiri, să nu se încredinţeze membrilor oficii şi activităţi care să o stânjenească.

Can. 661 - Călugării să continue cu sârguinţă toată viaţa instruirea lor spirituală, doctrinară şi practică; superiorii să le pună la dispoziţie mijloacele şi timpurile necesare pentru atingerea acestui scop.

CAPITOLUL IV

Obligaţiile şi drepturile institutelor şi ale membrilor lor

Can. 662 - Călugării să aibă ca regulă supremă de viaţă urmarea lui Cristos, propusă de Evanghelie şi exprimată în constituţiile institutului lor.

Can. 663 - & 1. Contemplarea realităţilor divine şi unirea asiduă cu Dumnezeu în rugăciune să fie cea dintâi şi principala îndatorire a tuturor călugărilor.

& 2. Călugării să participe zilnic, după posibilităţile lor, la Jertfa euharistică, să primească Trupul Preasfânt al lui Cristos şi să-l adore pe Domnul prezent în Preasfântul Sacrament.

& 3. Să se ocupe cu citirea Sfintei Scripturi şi cu meditaţia; să celebreze cum se cuvine liturgia orelor, potrivit cu dispoziţiile dreptului propriu, rămânând inviolabilă pentru preoţi obligaţia prevăzută în can. 276, & 2, nr. 3; să îndeplinească şi alte practici de pietate.

& 4. Să o cinstească cu un cult special pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, modelul şi ocrotitoarea oricărei vieţi consacrate, chiar şi prin rozariul marian.

& 5. Să respecte cu fidelitate perioadele anuale dedicate retragerii sacre.

Can. 664 - Călugării să stăruie în convertirea sufletului lor la Dumnezeu, să-şi examineze chiar zilnic conştiinţa şi să se apropie des de sacramentul Pocăinţei.

Can. 665 - & 1. Călugării să locuiască în casa lor călugărească, respectând viaţa comunitară, şi să nu plece din ea decât cu permisiunea Superiorului lor. Dacă însă este vorba de o absenţă mai îndelungată, Superiorul major, cu consimţământul consiliului său şi dintr-un motiv just, poate permite unui membru să locuiască în afara casei institutului, dar nu mai mult de un an, dacă nu este vorba de îngrijirea sănătăţii, de studii sau de apostolat de exercitat în numele institutului.

& 2. Călugărul care lipseşte în mod nelegitim din casa călugărească, cu intenţia de a se sustrage autorităţii Superiorilor, să fie căutat cu grijă de către aceştia şi ajutat să se întoarcă şi să persevereze în vocaţie.

Can. 666 - În folosirea mijloacelor de comunicare socială, să se respecte discernământul necesar şi să se evite tot ceea ce este vătămător propriei vocaţii şi primejdios pentru castitatea unei persoane consacrate.

Can. 667 - & 1. În toate casele să se respecte clauzura, adaptată naturii şi misiunii institutului, potrivit cu dispoziţiile dreptului propriu, rămânând întotdeauna o parte din casa călugărească rezervată numai membrilor.

& 2. În mănăstirile destinate vieţii contemplative, trebuie să se respecte o disciplină mai strictă a clauzurii.

& 3. În mănăstirile de monahii (maici), care sunt destinate în întregime vieţii contemplative, trebuie să se respecte clauzura papală, adică în conformitate cu normele date de Scaunul Apostolic. Celelalte mănăstiri de monahii să respecte o clauzură adaptată naturii proprii şi definită în constituţii.

& 4. Episcopul diecezan are facultatea de a intra, dintr-un motiv just, înlăuntrul clauzurii mănăstirilor de monahii ridicate în dieceza sa şi de a permite, dintr-un motiv grav şi cu consimţământul Superioarei, ca şi alţii să fie admişi în clauzură şi monahiile să poată ieşi din ea pentru un timp cu adevărat necesar.

Can. 668 - & 1. Înainte de prima profesiune, membrii să lase administrarea bunurilor lor celor pe care îi preferă şi, în cazul când constituţiile nu prescriu altfel, să dispună în mod liber de uzul şi uzufructul acestor bunuri. Cel puţin înainte de profesiunea perpetuă, să facă testamentul, care să fie valid şi după dreptul civil.

& 2. Pentru a schimba dintr-un motiv just aceste dispoziţii şi pentru a îndeplini orice act privind bunurile materiale, membrii au nevoie de permisiunea Superiorului competent, conform dreptului propriu.

& 3. Tot ceea ce un călugăr câştigă prin munca personală sau în numele institutului, câştigă pentru institut. Bunurile ce îi revin în vreun fel oarecare din pensie, dintr-o subvenţie sau dintr-o asigurare, sunt câştigate pentru institut, dacă nu este stabilit altfel în dreptul propriu.

& 4. Persoana care, dată fiind natura institutului, trebuie să renunţe complet la bunurile sale, să facă această renunţare într-o formă, pe cât e posibil, validă şi din punct de vedere al dreptului civil, înainte de profesiunea perpetuă, şi care va valora din ziua emiterii profesiunii. Acelaşi lucru să-l facă şi profesul cu voturi perpetue, care, conform dreptului propriu, ar vrea să renunţe parţial sau total la bunurile sale, cu permisiunea Superiorului general.

& 5. Profesul care, datorită naturii institutului, a renunţat total la bunurile sale pierde capacitatea de a câştiga şi de a poseda şi, prin urmare, îndeplineşte în mod invalid actele contrare votului de sărăcie. Bunurile care îi revin după renunţare revin institutului, conform dreptului propriu.

Can. 669 - & 1. Călugării să poarte haina institutului, confecţionată potrivit cu normele dreptului propriu, ca semn al consacrării lor şi ca mărturie a sărăciei.

& 2. Călugării clerici ai unui institut care nu are haină proprie să poarte haina clericală prevăzută de can. 284.

Can. 670 - Institutul trebuie să ofere membrilor tot ceea ce, conform constituţiilor, este necesar pentru atingerea scopului vocaţiei lor.

Can. 671 - Călugărul să nu accepte funcţii şi oficii în afara institutului propriu, dacă nu are permisiunea Superiorului legitim.

Can. 672 - Călugării sunt obligaţi să respecte dispoziţiile cann. 277, 285, 286, 287 şi 289, iar călugării clerici, şi dispoziţiile can. 279, & 2; în institutele laicale de drept pontifical, permisiunea despre care este vorba în can. 285, & 4 poate fi acordată de Superiorul major propriu.

CAPITOLUL V

Apostolatul institutelor

Can. 673 - Apostolatul tuturor călugărilor constă, în primul rând, în mărturia vieţii lor consacrate, pe care trebuie să o întreţină prin rugăciune şi pocăinţă.

Can. 674 - Institutele care se dedică în întregime contemplaţiei deţin întotdeauna un rol minunat în Trupul mistic al lui Cristos; ele oferă lui Dumnezeu o excelentă jertfă de laudă, îmbogăţesc poporul lui Dumnezeu cu cele mai îmbelşugate roade de sfinţenie şi, prin exemplul vieţii lor, îl mişcă sufleteşte, iar printr-o tainică rodnicie apostolică, îl ajută să crească. De aceea, oricât de urgentă ar fi necesitatea apostolatului activ, membrii acestor institute nu pot fi chemaţi ca să contribuie în exercitarea diferitelor slujiri pastorale

Can. 675 - & 1. În institutele dedicate operelor de apostolat, activitatea apostolică face parte din însăşi natura lor. Prin urmare, întreaga viaţă a membrilor să fie pătrunsă de spirit apostolic, iar întreaga lor activitate apostolică să fie însufleţită de spiritul religios.

& 2. Activitatea apostolică să izvorască întotdeauna din unirea intimă cu Dumnezeu, să consolideze această unire şi să o sprijine.

& 3. Activitatea apostolică, ce trebuie exercitată în numele Bisericii şi din însărcinarea ei, să fie îndeplinită în comuniune cu ea.

Can. 676 - Institutele laicale, atât de bărbaţi, cât şi de femei, participă la funcţia pastorală a Bisericii prin opere de milostenie, spirituale şi trupeşti, şi fac oamenilor servicii foarte variate; de aceea, ele să persevereze cu fidelitate în harul vocaţiei lor.

Can. 677 - & 1. Superiorii şi membrii să păstreze cu fidelitate misiunea şi activităţile proprii ale institutului; totuşi, ţinând seama de nevoile timpurilor şi locurilor, să le adapteze cu prudenţă, folosind chiar şi mijloace noi şi corespunzătoare.

& 2. Dacă institutele au asociaţii de credincioşi unite lor, să le ajute cu grijă ca să fie impregnate cu spiritul autentic al familiei lor.

Can. 678 - & 1. În ceea ce priveşte grija faţă de suflete, exercitarea publică a cultului divin şi celelalte opere de apostolat, călugării sunt sub autoritatea Episcopilor, cărora trebuie să le dovedească supunere devotată şi respect.

& 2. În îndeplinirea apostolatului extern, călugării sunt supuşi şi Superiorilor proprii şi trebuie să rămână fideli disciplinei institutului; Episcopii înşişi să nu omită să solicite, când este cazul, această obligaţie.

& 3. În reglementarea activităţilor apostolice ale călugărilor, Episcopii diecezani şi Superiorii călugăreşti trebuie să procedeze de comun acord.

Can. 679 - Dintr-un motiv foarte grav şi urgent, Episcopul diecezan poate să interzică unui membru al unui institut călugăresc ca să locuiască în dieceză, dacă Superiorul major, deşi a fost informat, a neglijat să ia măsuri; în acest caz, chestiunea trebuie adusă îndată la cunoştinţa Sfântului Scaun.

Can. 680 - Între diferitele institute, precum şi între ele şi clerul secular, să se favorizeze o colaborare ordonată şi, sub conducerea Episcopului diecezan, o coordonare a tuturor operelor şi activităţilor apostolice, rămânând inviolabile natura, scopul şi legile de fondare ale fiecărui institut.

Can. 681 - & 1. Activităţile ce sunt încredinţate călugărilor de Episcopul diecezan sunt supuse autorităţii şi conducerii aceluiaşi Episcop, rămânând neatins dreptul Superiorilor călugăreşti, prevăzut de can. 678, && 2 şi 3.

& 2. În aceste cazuri, să se încheie o convenţie scrisă între Episcopul diecezan şi Superiorul competent al institutului, în care, între altele, să se stabilească în mod expres şi cu grijă activitatea ce trebuie îndeplinită, membrii care se dedică acestei activităţi şi chestiunile de ordin economic.

Can. 682 - & 1. În cazul când i se conferă unui călugăr un oficiu ecleziastic în dieceză, călugărul este numit de Episcopul diecezan în urma prezentării sau, cel puţin, cu consimţământul Superiorului competent.

& 2. Călugărul poate fi înlăturat din oficiul încredinţat fie la ordinul autorităţii ce i l-a încredinţat, după ce l-a informat despre acest lucru pe Superiorul călugăresc, fie la ordinul Superiorului, după ce l-a avertizat pe cel care a încredinţat oficiul; nici unul dintre cei doi nu are nevoie de consimţământul celuilalt.

Can. 683 - & 1. Cu prilejul vizitei pastorale, ca şi în caz de necesitate, Episcopul diecezan poate să viziteze, personal sau prin altcineva, bisericile şi oratoriile pe care credincioşii le frecventează în mod obişnuit, şcolile şi celelalte opere religioase sau caritative, fie spirituale, fie temporale, încredinţate călugărilor, însă nu şcolile ce sunt deschise exclusiv elevilor proprii ai institutului.

& 2. Dacă Episcopul descoperă eventualele abuzuri, poate lua el însuşi măsuri în virtutea propriei autorităţi, după ce l-a avertizat fără succes pe Superiorul călugăresc.
CAPITOLUL VI

Separarea membrilor de institut

ART. 1

Trecerea la un alt institut

Can. 684 - & 1. Un călugăr cu voturi perpetue nu poate trece de la propriul institut la un alt institut călugăresc decât cu promisiunea Superiorilor generali ai ambelor institute şi cu consimţământul respectivelor consilii.

& 2. După o perioadă de probă care trebuie să dureze cel puţin trei ani, călugărul poate fi admis la profesiunea perpetuă în noul institut. Dacă refuză să facă această profesiune sau nu este admis de Superiorii competenţi să o facă, să se întoarcă la institutul de unde a venit, dacă nu a obţinut indultul de secularizare.

& 3. Pentru ca un călugăr să poată trece de la o mănăstire autonomă la o alta a aceluiaşi institut sau a unei federaţii sau confederaţii, este necesar şi suficient consimţământul Superiorilor majori ai celor două mănăstiri şi al capitlului mănăstirii care primeşte, respectându-se celelalte condiţii necesare stabilite de dreptul propriu; nu este necesară o nouă profesiune.

& 4. Dreptul propriu să stabilească perioada şi modalitatea probei ce trebuie să preceadă profesiunea unui membru în noul institut.

& 5. Ca să aibă loc trecerea la un institut secular sau la o societate de viaţă apostolică, ori de la aceasta la un institut călugăresc, este necesară permisiunea Sfântului Scaun, de ale cărui directive trebuie să se ţină seama.

Can. 685 - & 1. Până la efectuarea profesiunii în noul institut, rămânând voturile, sunt suspendate drepturile şi obligaţiile pe care călugărul le avea în vechiul institut; totuşi, de la începutul perioadei de probă, este ţinut la respectarea dreptului propriu al noului institut.

& 2. Prin profesiunea în noul institut, călugărul este încorporat acestuia, încetând voturile, drepturile şi obligaţiile anterioare.