Monitorizarea şi evaluarea obiectivelor şi intervenţiilor asumate reprezintă o activitate de maximă importanţă care permite analiza impactului politicilor adoptate şi redefinirea priorităţilor, în funcţie de realităţile constatate şi evoluţia nevoilor sociale.
Monitorizarea şi evaluarea implementării prezentei strategii se va face la nivelul fiecărei instituţii publice şi organizaţii nonguvernamentale responsabile, folosind un sistem unic bazat pe indicatori de realizare şi indicatori de impact. Calitatea, eficienţa şi eficacitatea măsurilor aplicate vor reflecta modul în care obiectivele propuse prin strategie sunt puse în practică. În acest sens vor fi analizate oferta de servicii, resursele umane şi financiare necesare, standardele de calitate, funcţionarea sistemului şi satisfacţia beneficiarilor.
Monitorizarea strategiei se va realiza pe trei niveluri: (1) monitorizare generală – se va realiza de un comitet din cadrul GIPEX constituit în acest sens, cuprinzând cel puţin un reprezentant din partea autorităţii locale şi un reprezentant din partea sectorului nonguvernamental; (2) monitorizare sectorială (pe domenii de intervenţie) – se va realiza de grupuri de lucru tematice mixte, atât din sectorul public cât şi din sectorul nonguvernamental; (3) monitorizare pe activităţi, proiecte, servicii – se va realiza de persoane care desfăşoară activităţi în cadrul respectivelor acţiuni.
Monitorizarea va avea un caracter periodic şi obligatoriu şi va presupune întocmirea de rapoarte periodice privind gradul de îndeplinire a obiectivelor generale şi specifice.
Evaluarea strategiei se va face din dublă perspectivă: (1) evaluare continuă (autoevaluare) – la nivelul fiecărei instituţii/organizaţii implicate în procesul de implementare a strategiei, pentru identificarea rapidă şi la timp a unor posibile riscuri; evaluare pe termen lung – după parcurgerea etapelor de implementare, pentru operarea eventualelor corecturi/modificări.
Rezultatele monitorizării şi evaluării se aduc la cunoştinţa GIPEX în vederea stabilirii unor direcţii de acţiune sau măsuri preventive şi/sau corective.
Indicatori de evaluare şi monitorizare
Obiective strategice
Indicatori de realizare
Indicatori de impact
A. Dezvoltarea unui pachet integrat de servicii care să răspundă nevoilor fiecărui membru al comunităţii
Număr de servicii create
Număr de servicii de prevenire înfiinţate
Număr de servicii modernizate
Număr de servicii sociale specializate integrate dezvoltate
Numărul serviciilor de recuperare şi reabilitare create
Număr de unităţi de asistenţă socială înfiinţate
Numărul de unităţi de asistenţă socială funcţionale
Număr de unităţi de economie socială înfiinţate
Număr de locuri de muncă create pentru persoane vulnerabile
Număr de persoane din grupuri vulnerabile sprijinite să îşi deschidă o activitate generatoare de venit
Număr de persoane vulnerabile instruite / certificate
Număr de persoane vulnerabile care au dobândit competenţe noi
Număr de persoane care au acces la o locuinţă socială
Număr de persoane care au acces la o locuinţă protejată
Număr de persoane care au acces la o locuinţă de urgenţă
Număr baze de date create
Număr proiecte depuse
Număr de proiecte implementate
Creşterea numărului de persoane integrate social, educaţional şi profesional (%)
Creşterea gradului de conştientizare a existenţei unor servicii sociale la nivel local
Creşterea capacităţii de asistare a beneficiarilor cu nevoi socio-medicale
Creşterea accesului şi participării persoanelor cu nevoi speciale (%)
Scăderea numărului şomerilor şi persoanelor inactive (%)
Creşterea integrării socio-profesionale a persoanelor vulnerabile (%)
Diminuarea numărului de persoane neşcolarizate / neinstruite (%)
Reducerea ratei abandonului şcolar / părăsirii timpurii a şcolii (%)
Scăderea numărului de persoane care locuiesc în condiţii improprii (%)
Creşterea numărului de persoane cu dizabilităţi care au acces la locuinţe protejate (%)
Creşterea numărului de proiecte depuse (%)
Creşterea numărului de proiecte implementate (%)
Creşterea gradului de absorbţie a finanţărilor nerambursabile
B. Profesionalizarea sistemului de asistenţă socială sătmărean
Număr metodologii create
Număr proceduri create
Număr ghiduri create
Număr instrumente create
Număr specialişti din asistenţa socială participanţi la programe de formare
Număr de parteneriate create
Creşterea eficienţei intervenţiilor locale (%)
Creşterea capacităţii parteneriale
C. Implicarea comunităţii şi mobilizarea resurselor comunitare
Număr de campanii de informare
Număr de acţiuni comunitare desfăşurate
Număr de persoane implicate în activităţi de voluntariat
Număr de persoane juridice atrase în activităţi de sprijinire a domeniului social
Număr de persoane care redirecţionează 2% din impozitul pe venit
Creşterea gradului de acces la informaţii de interes public din domeniul social
Creşterea numărului de programe comunitare implementate
Creşterea numărului de persoane implicate în programe de voluntariat
Creşterea nivelului de implicare şi participare la activităţi social-comunitare
Anexe Anexa nr. 1.Profiluri ale categoriilor de persoane care se confruntă cu dificultăţi care pot conduce la excluziune socială Copiii şi tinerii străzii
Limitele de vârstă în cadrul grupului ţintă: 9 – 33 ani. Vârsta medie: 20,85 ani.
66% dintre aceştia sunt de sex masculin, iar 34% de sex feminin.
Majoritatea (aproximativ 75%) sunt persoane necăsătorite, 9% sunt persoane căsătorite şi 16% trăiesc în uniune liber consimţită.
57% dintre copiii şi tinerii străzii nu au finalizat nici măcar ciclul primar de studii, iar alte 31% dintre persoanele incluse în acest grup ţintă au terminat doar 4 clase. Acestora li se adaugă un număr foarte scăzut de persoane care au finalizat şcoala generală, şi doar o persoană din numărul total de 35 cuprinse în acest grup au terminat liceul, fără să îşi dea bacalaureatul.
Cele mai des întâlnite probleme de sănătate sunt cele de natură stomatologică, bolile aparatului locomotor şi bolile aparatului respirator.
În cazul copiilor şi tinerilor străzii, o parte din aceştia îşi petrec nopţile într-o locuinţă alta decât o locuinţă improvizată sau părăsită. Aceste locuinţe dispun de alimentare cu apă, canalizare sau sunt legate la o sursă de electricitate numai în 25% din cazuri, în vreme ce 50% dintre locuinţe dispun de o sursă de încălzire.
Cele mai frecvente surse de venit sunt alocaţia copiilor, cerşetoria şi veniturile ocazionale sau cele provenite din munca de zilier.
Copiii şi tinerii străzii trăiesc în stradă de peste 5 ani. Lucrează de 3-5 ani cu specialiştii pentru rezolvarea propriilor probleme. Au ajuns în atenţia specialiştilor cu ajutorul altor persoane care trăiesc în stradă, specialiști care i-au sprijinit în principal prin oferirea de îmbrăcăminte curată, hrană şi facilitarea obţinerii actelor personale. Au participat la proiectele şi programele de genul Caravana educativă. Ar recomanda oricând altor persoane care trăiesc pe stradă sprijinul specialiştilor cu care au lucrat.
Majoritatea lor spune că nu consumă alcool sau droguri, declaraţie pusă la îndoială însă de specialiştii care lucrează cu ei zi de zi, care consideră că majoritatea lor consumă alcool sau droguri.
Cele mai dificile lucruri realizate au fost învăţarea regulilor de comportament şi convieţuire sau dezvoltarea încrederii că pot să îşi organizeze singuri viaţa. Lucrul de care sunt foarte mândri este că au învăţat să scrie şi să citească. O amintire plăcută legată de activităţile la care au participat este Caravana prieteniei.
Principalele schimbări în modul de viaţă pe care şi le-au propus sunt renunţarea la comportamentele agresive şi îndepărtarea de actualul anturaj.
Mai mult de jumătate dintre aceştia declară că nu au putut cumpăra medicamente din cauza lipsei banilor, au întâmpinat dificultăţi în asigurarea obiectelor de îmbrăcăminte cele mai necesare pentru familie, s-a întâmplat să nu mănânce pentru că nu au avut bani să cumpere alimente, sau a fost nevoie să cerşească pentru a avea bani acasă. Persoane adulte fără adăpost
Limitele de vârstă pentru grupul ţintă: 22-64 de ani. Vârsta medie: 41,20 ani.
78% sunt persoane de sex masculin, iar 22% sunt persoane de sex feminin.
Sunt persoane cu un nivel redus de şcolaritate, mai mult de trei sferturi dintre aceştia având finalizată cel mult şcoala profesională.
Majoritatea persoanelor adulte fără adăpost sunt necăsătorite sau divorţate.
Cele mai dese afecţiuni sunt cele ale aparatului digestiv, cele stomatologice şi cele ale aparatului respirator.
Principalele surse de venit sunt reprezentate de cele provenind din munca de zilier, din cerşetorie, respectiv salariu şi indemnizaţia de handicap.
Trăiesc în stradă de peste 5 ani. Lucrează de cel mult 2 ani cu specialiştii pentru rezolvarea propriilor probleme. Consumă alcool. Au ajuns în atenţia specialiştilor cu ajutorul unor persoane care i-au îndrumat către Centru. Aceştia i-au sprijinit în principal prin asigurarea unui adăpost pe timpul nopţii, asigurarea hranei şi obţinerea documentelor personale. Au participat la programele socio-profesionale şi la caravane cu profil educativ. Ar recomanda oricând altor persoane care trăiesc pe stradă sprijinul specialiştilor cu care au lucrat.
Cele mai dificile lucruri realizate au fost dezvoltarea încrederii că pot să îşi organizeze singuri viaţa şi renunţarea la consumul de alcool sau droguri. Lucrurile de care sunt foarte mândri sunt controlul consumului de alcool şi importanţa acordată igienei personale. Amintirile plăcute au fost cele legate de activităţile de consiliere individuală şi de grup.
Principalele schimbări în modul de viaţă pe care şi le-au propus sunt îndepărtarea de actualul anturaj şi renunţarea la comportamentele autodistructive.
Situaţiile dificile apărute cu cea mai mare frecvenţă au fost imposibilitatea de a-şi asigura obiectele de îmbrăcăminte cele mai necesare, nevoia de căuta de mâncare prin gunoi sau imposibilitatea de a-şi cumpăra medicamente. Persoane care au săvârşit infracţiuni
Limitele de vârstă pentru grupul ţintă: 18-74 de ani. Vârsta medie: 34,42 ani.
89% sunt persoane de sex masculin, iar 11% sunt persoane de sex feminin.
Sunt, în general, persoane cu un nivel redus de şcolaritate: 22% au mai puţin de 4 clase terminate, 14% au absolvit 4 clase, 22% au absolvit 8 clase, 18% au finalizat o şcoală profesională, dar sunt printre ei şi persoane care au finalizat liceul cu bacalaureat (12%) sau facultatea (5%).
Majoritatea persoanelor care au săvârşit infracţiuni sunt necăsătorite sau trăiesc în uniune liber consimţită.
Cele mai frecvente probleme de sănătate sunt afecţiunile stomatologice, bolile aparatului digestiv şi bolile aparatului locomotor.
Cele mai importante surse de venit sunt reprezentate de salariul unui membru al familiei, alocaţia copiilor şi venituri ocazionale sau venituri din munca de zilier.
Persoanele care au săvârşit infracţiuni s-au confruntat în special cu situaţii precum amânarea plăţii cheltuielilor locuinţei, asigurarea articolelor de îmbrăcăminte cele mai necesare pentru familie, sau nevoia de a împrumuta bani pentru a cumpăra alimente.
Persoanele care au săvârşit infracţiuni (Penitenciar):
Participă la programe educaţionale pentru a înţelege mai bine lumea din jur. Jumătate dintre persoanele implicate în cercetare ies la muncă în prezent. Aproximativ o treime dintre persoane au beneficiat de suportul unui specialist pentru reintegrarea socio-profesională după eliberare. Tot după eliberare vor căuta un loc de muncă în străinătate.
Principalele schimbări propuse în modul de viaţă sunt căutarea şi păstrarea unui loc de muncă şi rezolvarea problemelor familiale. Cele mai presante probleme cu care cred că se vor confrunta după eliberare sunt problemele financiare şi lipsa locului de muncă. Pentru rezolvarea acestor probleme, cel mai important ar fi sprijinul pentru obţinerea unui loc de muncă.
Persoanele care au săvârşit infracţiuni (PROBAȚIUNE):
Principalele probleme întâmpinate de când sunt condamnaţi sunt stigmatizarea din partea societăţii şi lipsa unui loc de muncă. Ajutorul aşteptat pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă poate fi concretizat în sprijin pentru obţinerea unui loc de muncă şi ajutor financiar. Una din trei persoane consideră însă că nu poate fi ajutată să îşi rezolve aceste probleme.
În prezent muncesc. Nu au participat la cursuri/programe de formare profesională sau pregătire şcolară de când se află în executarea pedepsei. Au căutat un loc de muncă în localitatea din care provin. Cred că îşi vor găsi uşor un loc de muncă după executarea pedepsei.
Schimbările propuse în modul de viaţă sunt căutarea şi păstrarea unui loc de muncă şi evitarea implicării în alte fapte penale. Persoane care practică prostituţia
Limitele de vârstă în cadrul grupului ţintă: 19 – 33 ani. Vârsta medie: 26,25 ani.
Toate persoanele din acest grup ţintă sunt de sex feminin.
Majoritatea (5 din 8) sunt persoane necăsătorite, una este căsătorită şi două trăiesc în uniune liber consimţită.
4 din cele 8 persoane care practică prostituţia au mai puţin de 4 clase terminate, iar celelalte 4 au finalizat şcoala primară.
Cele mai frecvente afecţiuni sunt cele de natură stomatologică, bolile aparatului urinar şi ale aparatului genital, dar şi afecţiunile dermatologice.
Locuinţa pe care o ocupă în prezent este una de tipul locuinţei sociale/de necesitate. În cazul persoanelor care practică prostituţia, 1 din 2 trăieşte într-o locuinţă care nu este racordată la reţeaua de apă, canalizare şi salubritate, dar locuinţelor acestora dispun de o sursă de curent electric şi de încălzire, precum şi de accesul la servicii de televiziune prin cablu sau digitală.
Practicarea activităţi reprezintă principala sursă de venit la nivelul grupului ţintă, alături de alocaţia copiilor, celelalte surse posibile fiind aproape inexistente.
Persoanele care practică prostituţia şi-au început viaţa sexuală la 14 ani, au început să practice prostituţia de la vârsta de 14 ani şi nu au fost forţate să facă sex. Sunt prostituate de stradă, care nu practică prostituţia sub protecţia unui proxenet. Nu au încercat să renunţe la prostituţie şi nici nu au cerut ajutor pentru a renunţa la prostituţie.
Principalul motiv pentru care s-au apucat de prostituţie este sărăcia (câştigul pentru traiul zilnic, obligaţia întreţinerii familiei). Banii câştigaţi din prostituţie sunt folosiţi pentru traiul zilnic şi pentru achiziţia de drog şi alcool.
Nu au fost duse în arest pentru practicarea prostituţiei. Au fost în schimb amendate de autorităţile de ordine publică de aproximativ 50 de ori, fără să plătească amenzile primite.
Persoanele care practică prostituţia au întâmpinat în majoritatea lor (7 din 8 persoane cuprinse în acest grup ţintă) situaţii dificile de genul nevoia de recurge la împrumuturi pentru a cumpăra alimente, asigurarea obiectelor de îmbrăcăminte cele mai necesare pentru familie sau imposibilitatea de a cumpăra medicamente pentru sine sau pentru familie, iar puţin peste jumătate (5 din 8 persoane cuprinse în grupul ţintă) dintre acestea au trebuit să amâne plata cheltuielilor locuinţei, s-au culcat fără să mănânce pentru că nu au avut bani să cumpere alimente sau nu au încălzit locuinţa pentru că nu au avut bani pentru gaz/lemne. persoane care practică cerşetoria
Limitele de vârstă în cadrul grupului ţintă: 10-37 ani. Vârsta medie: 24,68 ani.
Există o distribuţie egală pe sexe în cazul acestui grup ţintă. Majoritatea sunt persoane necăsătorite sau persoane care trăiesc în uniune liber consimţită.
Jumătate din numărul de persoane care practică cerşetoria au mai puţin de 4 clase terminate, iar la nivelul celeilalte jumătăţi a grupului ţintă cel mai înalt nivel de studii absolvit este cel de şcoală generală.
Cele mai frecvente probleme de sănătate sunt cele ale aparatului digestiv şi retardul mental.
Persoanele care practică cerşetoria ocupă în majoritatea lor o locuinţă socială sau de necesitate, dotată în cele mai multe cazuri cu utilităţile necesare, dar care beneficiază într-o măsură redusă de acces la serviciile de telefonie mobilă, Internet şi televiziune.
Principalele surse de venit sunt alocaţia copiilor, cerşetoria şi indemnizaţia de handicap.
Persoanele cuprinse în acest grup ţintă au fost forţate cel puţin o dată să cerşească. Vârsta medie la care au început să cerşească este de 10 ani. Principalul motiv pentru care s-au apucat de cerşetorie este sărăcia (câştigul pentru traiul zilnic, obligaţia întreţinerii familiei); al doilea motiv; au fost obligaţi să cerşească de către familie sau aşa au ales ei înşişi. Nu au încercat să renunţe la cerşetorie. Nu au cerut ajutor pentru a renunţa la cerşetorie.
Banii câştigaţi din cerşetorie sunt folosiţi pentru traiul zilnic şi pentru achiziţia de drog şi alcool. Sumele de bani obţinute prin cerşit într-o zi obişnuită sunt cuprinse între 10-20 de lei. Consumă alcool sau droguri atunci când sunt pe stradă la cerşit. Au comis furturi de când practică cerşitul.
Nu au fost duşi în arestul Poliţiei/Jandarmeriei atunci când au fost prinşi că practică cerşetoria, dar au fost amendaţi pentru fapte de cerşetorie. Nu au plătit amenzile primite.
Situaţiile dificile apărute cu cea mai mare frecvenţă au fost aceea de a se fi culcat fără să mănânce pentru că nu au avut bani să îşi cumpere alimente (12 din 15 persoane), imposibilitatea de a asigura cele mai necesare obiecte vestimentare pentru familie, imposibilitatea de a încălzi locuinţa datorită lipsei veniturilor, imposibilitatea de a cumpăra medicamente atunci când ar fi avut nevoie de acestea, sau nevoia de a cerşi pentru a avea bani acasă. Persoane cu handicap
Limitele de vârstă în cadrul grupului ţintă: 5-92 ani. Vârsta medie: 56,21 ani.
Referitor la distribuţia pe sexe, 59% sunt persoane de sex feminin şi 41% sunt persoane de sex masculin.
30% din persoanele din acest grup ţintă sunt persoane necăsătorite, 33% sunt persoane căsătorite şi 26% sunt persoane văduve.
Persoanele cu handicap au, la nivelul întregului eşantion, cel mai înalt nivel de şcolaritate, majoritare fiind nu persoanele fără studii, ci cele cu nivel de şcolaritate de cel puţin şcoală profesională. În cazul acestui grup ţintă se regăsesc, din totalul eşantionului, cele mai multe persoane care au absolvit studii superioare de scurtă sau de lungă durată şi studii postuniversitare.
Cele mai frecvente boli sunt cele de natură neurologică, boli ale aparatului locomotor şi bolile cardio-vasculare.
Locuinţa ocupată de persoanele cu handicap este, în majoritatea cazurilor, proprietate personală. Această categorie se remarcă prin a doua cea mai bună calitate a locuirii, în condiţiile în care locuinţele ocupate de persoanele cu handicap sunt aproape în totalitate conectate la reţele de utilităţi, iar serviciile de telefonie, Internet şi televiziune sunt accesibile pentru cel puţin 2 din 3 locuinţe.
Cele mai răspândite surse de venit sunt indemnizaţia de handicap, alături de pensia pentru vechime în muncă, pensia de boală şi salariul membrilor familiei.
Principalele forme de ajutor pe care autorităţile locale ar trebui să le asigure pentru persoanele cu handicap sunt facilitarea accesului la terapii/tratamente medicale, ajutor material sau financiar, asistenţă la domiciliu şi informare şi consiliere socială.
Persoanele cu handicap au familie şi locuinţă. Nu au venituri suficiente pentru a se întreţine. Principalele probleme cu care se confruntă persoanele cu handicap în prezent sunt problemele de sănătate, problemele financiare şi deficienţele fizice/psihice asociate handicapului.
Au mare şi foarte mare nevoie de servicii precum consultaţii medicale, tratamente şi analize de laborator, acordarea de medicamente, efectuarea de cumpărături. Au mai puţină nevoie de servicii precum informarea privind drepturile de natură socială sau îngrijirea locuinţei şi gospodăriei.
Cele mai relevante situaţii dificile în cazul persoanelor cu handicap au fost amânarea plăţii cheltuielilor locuinţei, nevoia de a se împrumuta pentru a cumpăra alimente sau imposibilitatea de a-şi cumpăra medicamente. Persoane vârstnice
Limitele de vârstă în cadrul grupului ţintă: 60-92 ani. Vârsta medie: 68,16 ani.
Referitor la distribuţia pe sexe, 76% sunt persoane de sex feminin şi 24% sunt persoane de sex masculin.
Majoritatea persoanelor incluse în acest grup ţintă sunt văduve sau divorţate.
Persoanele vârstnice au un nivel de şcolaritate destul de scăzut, majoritatea acestora având cel mult 8 clase terminate.
Principalele afecţiuni de care suferă persoanele vârstnice sunt cele cardio-vasculare, bolile oftalmologice şi bolile aparatului digestiv.
În majoritatea cazurilor, locuinţa ocupată de persoanele vârstnice se află în proprietatea acestora. Calitatea locuirii este cea mai bună dintre nivelurile înregistrate în cazul tuturor grupurilor ţintă, fiind racordate în proporţie de peste 95% la utilităţi, chiar dacă serviciile de telefonie mobilă, Internet şi televiziune sunt într-o mai mică măsură accesibile.
Principalele surse de venit sunt constituite de pensiile pentru vechime în muncă şi pensiile de boală.
Principalele forme de ajutor pe care autorităţile locale ar trebui să le asigure pentru persoanele vârstnice dependente sunt subvenționarea medicamentelor, ajutorul material sau financiar și oferirea tratamentelor specifice.
Persoanele vârstnice nu au familie şi nu au locuință. Se află în întreținerea unei persoane obligate la aceasta. Au venituri suficiente pentru a se întreţine.
Principalele probleme cu care se confruntă persoanele vârstnice în prezent sunt problemele de sănătate, singurătatea şi problemele financiare.
Au mare şi foarte mare nevoie de servicii precum acordarea de medicamente, tratamente şi analize de laborator, ajutoare pentru încălzire în sezonul rece, consultaţii medicale, informare privind drepturile sociale, sprijin pentru plata unor servicii şi obligaţii curente. Au mai puţină nevoie de servicii precum amenajări şi reparaţii în locuinţă, întreţinerea locuinţei şi gospodăriei, donaţii de medicamente.
Persoanele vârstnice au întâmpinat dificultăţi în sensul amânării plăţii cheltuielilor locuinţei, imposibilitatea de a-şi achiziţiona medicamentele necesare sau imposibilitatea de a-şi încălzi locuinţa datorită faptului că nu au avut suficienţi bani pentru gaz/lemne.
Consumatori de alcool/drog
Limitele de vârstă în cadrul grupului ţintă: 16-59 ani. Vârsta medie: 31,57 ani.
Referitor la distribuţia pe sexe, 86% sunt persoane de sex masculin şi 14% sunt persoane de sex feminin.
Majoritatea persoanelor incluse în acest grup ţintă sunt necăsătorite.
Consumatorii de alcool/drog au un nivel de şcolaritate destul de scăzut, aproximativ 60% dintre aceştia neavând nici măcar 4 clase terminate.
Principalele afecţiuni de care suferă persoanele vârstnice sunt cele digestive, stomatologice şi bolile de natură infecţioasă.
Calitatea locuirii este destul de slabă, având în vedere că doar puţin peste jumătate din numărul de persoane din acest grup ţintă au locuinţe racordate la reţelele de apă, canalizare şi curent electric, jumătate din ei beneficiază de servicii de salubritate şi dispun de o sursă de încălzire. În 42% dintre locuinţele deţinute de persoanele din acest grup ţintă există televiziune prin cablu sau digitală, în vreme ce serviciile de Internet şi telefonie mobilă sunt foarte puţin răspândite, doar 1 din 10 locuinţe dispunând de astfel de servicii.
Principalele surse de venit sunt reprezentate de veniturile provenite din munca de zilier, alocaţia copiilor şi cerşetorie.
Cele mai frecvente situaţii problemă sunt recursul la împrumuturi pentru a-şi cumpăra alimente, imposibilitatea de a-şi cumpăra alimente, problema consumului excesiv de alcool în familie sau nevoia de a cerşi pentru a avea bani acasă.
Consumatorii de alcool:
Consumă alcool de mai mult de 4 ori pe săptămână. Câteodată beau fără să se poată opri. Câteodată nu îşi pot îndeplini obligaţiile zilnice din cauza băuturii. Câteodată beau încă de dimineaţă pentru se simţi bine. Din cauza alcoolului li se întâmplă câteodată să uite ce li s-a întâmplat cu o seară înainte. Câteodată au sentimente de remuşcare sau vinovăţie după ce consumă alcool. Au fost implicaţi în accidente/incidente datorită consumului de alcool. Persoanele din jurul lor s-au arătat îngrijorate de consumul de alcool şi le-au sugerat să ceară ajutor.
Prietenii, cunoştinţele şi/sau vecinii lor consumă alcool în exces. Au cerut ajutor pentru a renunţa la consumul de alcool, dar nu au reuşit să renunţe.
Principalele probleme pe care le au în prezent sunt consumul de alcool, starea de sănătate şi lipsa unei locuinţe. Ajutorul aşteptat s-ar putea concretiza în internarea într-un centru de dezalcoolizare, sprijin pentru obţinerea unei locuinţe şi ajutor financiar. Consumatorii de droguri:
Consumă droguri de mai puţin de 4 ori pe săptămână. Consumul de droguri nu îi împiedică să îşi îndeplinească obligaţiile zilnice. Nu folosesc droguri încă de dimineaţă pentru a se simţi mai bine. Consumul de drog nu implică situaţii în care să uite ce au făcut cu o seară înainte. Nu au sentimente de remuşcare sau vinovăţie după ce consumă droguri. Nu au furat ca să poată să îşi cumpere droguri. Persoanele din jurul lor nu s-au arătat îngrijorate de consumul de droguri şi nu le-au sugerat să ceară ajutor.
Refuză să spună dacă au cerut vreodată ajutor pentru a renunţa la consumul de droguri.
Principalele probleme pe care le au în prezent sunt consumul de droguri şi starea de sănătate.
Ajutorul aşteptat pentru rezolvarea acestor probleme este consilierea psihologică, internarea într-un centru de detoxifiere şi sprijinul pentru căutarea şi ocuparea unui loc de muncă.