4.3. 5. Duminica Floriilor
Considerată prima, în ordine cronologică, între sărbătorile cu dată schimbătoare, Duminica Floriilor este menţionată abia în sec. IV. Deşi nu apare menţionată în Constituţiile Apostolice, Epifanie îi dedică două predici, iar Egeria ne dă ample relatări despre ea. În cinstea acestei zile au mai ţinut cuvântări Sf. Ioan Hrisostom, Sf. Ambrozie, Sf. Chiril al Alexandriei, iar mai târziu Isidor de Sevilia.
În anul 383 când îşi scrie jurnalul, Egeria ne relatează că era o sărbătoare destul de importantă, de vreme ce avea propria procesiune. Duminica Floriilor era legată oarecum cu Sâmbăta lui Lazăr, când se făcea o procesiune în Betania, dar şi cu Săptămâna Mare pe care o iniţia în mod solemn, printr-o procesiune pe Muntele Măslinilor unde era anunţat solemn Paştile. În aceste zile creştinii purtau în mâini ramuri de palmier, semnul biruinţei asupra morţii.
Originea acestei sărbători nu este suficient clarificată iar legătura sa cu Paştile pare puţin forţată, de vreme ce evenimentul Întrării în Ierusalim nu este fixat de evanghelişti cronologic, cu certitudine, cu şapte zile înainte de Paşti. Este posibil ca cinstirea acestei zile să fi fost determinată de mai mulţi factori:95
a.)- practica Bisericii de la Ierusalim de a fixa celebrări liturgice în locurile istoric-evanghelice unde se reciteau textele evanghelice care făceau menţiune despre acel loc;
b.)- programul edilitar conceput de Constantin şi mama sa prin care se încerca marcarea acestor locuri prin ample biserici, fapt care a şi amplificat gustul pentru pelerinaje;
c.)- solemnitatea predării Simbolului de Credinţă de către episcop candidaţilor la botez (φοτιζομενη), eveniment cu o încărcătură de maximă importanţă care avea loc în această zi.
Toate aceste momente, într-un fel sau altul, au înrâurit cursul şi semnificaţia acestei zile. Astăzi, Duminica Floriilor are o însemnătate deosebită şi prin aceea că marchează începutul Deniilor, slujbe de priveghere specifice Săptămânii Mari.
Dostları ilə paylaş: |