I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

4.3. 6. Naşterea Domnului (25 decembrie)

Numit în popor Crăciunul, praznicul acesta este ultimul din şirul celor cu dată fixă. Deşi nu este la fel de veche ca Paştile sau Cincizecimea, Naşterea Domnului beneficiază de atributul de «cea dintâi sărbătoare specific creştină»⁹⁶ (E. Branişte). Ea comemorează evenimentul istoric al Naşterii Mântuitorului (Lc. 2, 1-21).

Prima menţiune despre prăznuirea ei este consemnată de Nechifor Calist care pomeneşte de martiriul unor creştini arşi de vii într-o biserică din Nicomidia, în timpul prigoanei anticreştine de pe vremea împăratului Diocleţian (aprox. 303-304), «pe când se adunaseră să prăznuiască ziua Naşterii Domnului».⁹⁷ Totuşi, această informaţie nu precizează data la care se prăznuia această sărbătoare.

În schimb, un Cronograf din 354, document ce conţine, printre altele, două liste cu datele înmormântărilor episcopilor romani şi ai martirilor, este cel mai vechi document care menţionează explicit Naşterea Domnului la 25 dec: «VIII kal. Ian. Natus Christus in Betleem Iudae». Dispunerea datelor, nu în ordine cronologică ci în ordine calendaristică, ia-au permis lui Talley să emită ipoteza, credibilă de altfel, că anul liturgic, cel puţin la Roma, începea la 25 decembrie – Naşterea Domnului.⁹⁸ Deşi au mai existat ipoteze care doreau să fixeze o datare anterioară celei di Cronograful roman, totuşi nici una nu poate fi considerată certă.⁹⁹

La început, Naşterea Domnului nu era prăznuită pretutindeni la aceeaşi dată. Dacă creştinii din Apus o ţineau la 25 decembrie pentru că potrivit tradiţiei recensământul poruncit de Cezar August ar fi avut loc la aceea dată, în Răsărit creştinii prăznuiau această dată la 6 ianuarie împreună cu Botezul Domnului pe care le numeau împreună Epifania = Arătarea Domnului.

Aceste diferenţe erau cunoscute din vremea Sfântului Ioan Hrisostom, care spune că tradiţia Romei de a prăznui Naşterea la 25 decembrie este foarte veche. Fericitul Ieronim într-o cuvântare ţinută la Ierusalim, în data de 25 decembrie, spune că această convingere despre Naşterea Domnului la 25 dec. este veche şi universală.

Baumstark citat de pr. Branişte, este de părere că nu există o diferenţă substanţială între Răsărit şi Apus de vreme ce în ambele zone Naşterea era calculată după acelaşi principiu: solstiţiul de iarnă (25 decembrie). Diferenţa formală provenea din faptul că orientalii foloseau în calcularea solstiţiului calendarul egiptean în care solstiţiul era fixat la 6 ianuarie.

Se pare că în Răsărit, Naşterea a fost despărţită de Botez şi mutată pe 25 decembrie în a doua jumătate a secolului IV (în Antiohia pe la 375, apoi la Constantinopol pe la 379. Cu acest prilej Sfântul Grigorie de Nazianz a ţinut la Constantinopol o cuvântare celebră, inspiratoare pentru Cosma de Maiuma care a alcătuit cu acest prilej Canonul Naşterii Domnului).

Constituţiile Apostolice (V,13) redactate spre sfârşitul sec. IV numără Naşterea Domnului între sărbătorile importante, recomandând serbarea ei la 25 decembrie ca sărbătoare deosebită de Epifanie.

La fixarea sărbătorii la 25 decembrie este posibil să fi contribuit şi influenţa sărbătorilor păgâne din preajma acestei date care aveau încă o mare influenţă (cultul zeului Mithra; Saturnaliile şi Juvenaliile) şi cărora Biserica a dorit să le contrapună sărbători cu un conţinut creştin.

Separarea celor două sărbători şi prăznuirea Naşterii la 25 decembrie a fost adoptată de toate Bisericile creştine. Azi, doar armenii prăznuiesc cele două sărbători la 6 ianuarie, unite ca în vechime.