3.2. În Apus:
Lucrarea care a avut influenţa cea mai mare a fost De ecclesiastics officiis (patru cărţi) a lui Amalarius, episcop de Metz (sec. IX). El a fost combătut de diaconul Florus de Lyon († 860) şi Agobard de Lyon († 840) care nu au fost de acord cu părerile lui Amalarius.
În sec. IX Raban Maurul († 856) a scris un tratat despre lucrările liturgice, un fel de manual liturgic pentru uzul preoţilor, intitulat De institutiones clericorum.
Prima încercare de studiu istoric al slujbelor liturgice – De exordiis et incrementis ecclesiasticorum rerum (Despre originea şi dezvoltarea lucrurilor bisericeşti) este opera lui Walafried Strabo († 849) abatele Mănăstirii Reichenau.
Pentru a sprijini reforma liturgică a papei Grigore VII (Hildebrand) călugărul benedictin Bertold din Constanţa († 1100) a scris o scurtă dar foarte populară lucrare cu caracter liturgic intitulată Micrologus.
Aproape exclusiv doctrinar s-au ocupat de cult Toma d’Aquino († 1274) şi Albert cel Mare († 1280) care a scris o amplă şi solidă lucrare de exegeză liturgică: Opus de mysterio Missae.
Interpretarea alegorică a cultului a fost cultivată de Rupert de Dentz († 1135( şi Ioan Belet din Paris (c. 1160), episcopul Sicard de Cremona († 1215), cardinalul Hugo de Santa Cava († 1263) şi Wilhelm Durandus, profesor la Bologna şi apoi episcop de Mende († 1296) care a scris o valoroasă lucrare: Rationale divinorum officiorum, folosită şi azi şi, de aceea, deseori reeditată.
Au mai alcătuit lucrări cu caracter liturgic papa Inocenţiu III († 1216) – De altaris misterio; Dionisie Ryckel († 1471) – Expositio misae; Gabriel Biel († 1495) profesor la Tübingen – Explicarea orelor canonice şi Radulf de Rivo († 1403) – De canonum observantia care a încercat să apere cultul apusean împotriva noilor inovaţii.
Dostları ilə paylaş: | 
