I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

Data Paştilor: Paştile quartodeciman şi Paştile duminical.

Din ceea ce ştim din Sfintele Evanghelii, Hristos a fost răstignit în 14 Nisan ceea ce a dus de bună seamă la o atenţie sporită a creştinilor faţă de această dată istorică, care coincidea de altfel cu marea sărbătoare iudaică. Datorită acestui aspect, cât şi faptului că răstignirea a fost precedată de Cina memorială pre-pascală din ajun, fundamentul istoric al euharistiei creştine, primii creştini şi-au îndreptat atenţia spre această zi a cinei, adică 13 Nisan, în care au înglobat memorialul Patimilor, neglijând aspectul apoteotic la Învierii.

Cei care au legat data paştilor de ziua de 14 Nisan au fost numiţi quartodecimani. Pentru aceştia parcursul memorial pascal era construit în jurul mesei şi agapei pascale concepută ca o noapte de priveghere cu accentuarea caracterului parusiac. O mărturie în sprijinul acestei informaţii este Epistola Apostolilor, o scriere apocrifă scrisă undeva în zona Asiei Mici în sec. II, în care Hristos se adresează Apostolilor: «Voi prăznuiţi amintirea morţii mele, adică Paştile. Şi tocmai atunci unul din voi care mi-e aprope va fi aruncat în temniţă pentru numele meu; el va fi foarte trist şi necăjit pentru că în timp ce voi veţi sărbători Paştile el va fi în temniţă şi nu va putea sărbători împreună cu voi. Dar eu voi trimite puterea mea sub forma îngerului meu şi porţile temniţei se vor deschide şi el va veni la voi pentru a priveghea şi a rămâne cu voi. Apoi la cântecul cocoşului, când voi veţi fi terminat agapa şi prăznuirea mea, el va fi din nou prins şi aruncat în temniţă până când va ieşi de acolo pentru a propovădui, după cum v-am poruncit.»⁸¹

Un alt exemplu este oferit de scriitorul Afraates care într-una din omiliile sale (Despre Paşti) pare să neglijeze complet ziua Învierii.⁸²

O practică aparent deosebită pare să fie aniversarea evenimentelor pascale la 25 Martie. Conform cronologiei “noului calendar iulian”, ajunul Paştilor în anul morţii Domnului se credea că a căzut în 25 Martie, ca atare Paştile trebuia prăznuit an de an la această dată. După alţii în această dată ar fi căzut Învierea. Acest aspect la zilei de 25 Martie a fost pus şi în relaţie cu echinocţiul de primăvară, în special după sec. IV, V când accentul sărbătorii cade mai mult pe Învierea Domnului. Oricum, prăznuind Patimile sau Învierea, se vede clar că data de 25 Martie este doar o variantă a Paştelui quartodeciman.

Ataşamentul faţă de ziua de 14 Nisan (cu toate variantele sale), pare să fi fost foate puternic în zonele de influenţă ale diasporei iudaice, în special Asia Mică, Egiptul şi Nordul Africii (Cartagina).

Diferit de prăznuirea Paştilor la dată fixă, mai exista practica ţineri acestei sărbători într-o duminică apropiată acestei date. Deosebit de zona răsăriteană, în apusul Imperiului Roman, în special la Roma, Paştile erau prăznuite întotdeauna duminica, independent de paştile evreieşti. Această formă de prăznuire a fost denumită paştile duminical. Originea sa rămâne incertă deşi este evident legată de Învierea Domnului şi s-a impus definitiv relativ târziu.

În istoria sa, Eusebiu de Cezareea menţionează:

«Căci în vreme ce comunităţile din întreaga Asie socoteau că, pe temeiul unei foarte vechi tradiţii, ar trebui socotită ziua cea de -a 14-a a lunii pentru serbarea Paştilor Mântuitorului – căci în ea se poruncise iudeilor să serbeze ca zi de Paşti jertfirea mielului, care să aibă loc neapărat numai în această zi când se termină şi postul, indiferent în ce zi a săptămânii ar cădea ea – în acelaşi timp, Bisericile din întreg restul lumii nu obişnuiau să ţină seama de aceleaşi rânduieli, ci, după tradiţia apostolică, ţin şi acum obiceiul valabil şi azi, ca Paştile să nu se serbeze în nici o altă zi, ci numai în cea în care a înviat Mântuitorul, socotindu-se că nu-i îngăduit să sfârşeşti postul în altă zi decât în ziua învierii Mântuitorului nostru.» ⁸³

Este clar că creştinii «din restul lumii» prăznuiau Paştile, «după tradiţia apostolică», întotdeauna «în ziua Învierii Mântuitorului», adică duminica.

O variantă a paştelui duminical, dar în strânsă legătură cu Paştile iudaic era respectată în părţile Antiohiei. Aceştia aveau grijă ca duminica Paştilor să cadă întotdeauna în săptămân iudaică a Azimelor. Ei erau numiţi protopashiţi