b. Timpul ca ritm biologic
Alături de ritmul cosmic, omul trăieşte şi realitatea ritmului propriei sale existenţe. Înlăuntrul fiinţei sale omul trăieşte un timp «interior» care nu este întotdeauna parcurs în acelaşi tempou cu cel extern, cosmic. Omul simte că existenţa este o devenire, o continuă schimbare. Ne naştem, creştem şi murim. Poate tocmai de aceea moartea dă un sens curgerii timpului ajutându-ne să-i conştientizăm existenţa.
Pentru om zilele şi anii nu sunt la fel. Unele sunt trăite cu mai mare intensitate, altele mai puţin, de aceea unele par mai lungi decât celelalte. Cu toţii avem experienţa copilăriei când timpul se târa atât de greu refuzându-ne parcă atâtea bunătăţi şi plăceri rezervate doar adulţilor. Pentru cei în vârstă însă timpul zboară, se comprimă. Câţi dintre noi nu am auzit tânguirea vreunui ce-şi plângea viaţa scursă atât de repede. Dar nu numai vârsta condiţionează percepţia diferită a timpului; atunci când aşteptăm o întâlnire cu posibile repercursiuni grave asupra noastră timpul se scurge cu o iuţime implacabilă, dimpotrivă, atunci când aşteptăm un eveniment fericit, acele ceasornicului se încăpăţânează în refuzul de a alerga mai repede.
Din această cauză scurgerea timpului este condiţionată de felul în care noi ne raportăm la anumite evenimente din viaţa noastră.
Dostları ilə paylaş: |
