IarăȘi cocorii romanian Haiku

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 457.21 Kb.
səhifə2/2
tarix29.10.2017
ölçüsü457.21 Kb.
1   2
PARTEA A II-A

pagini ale membrilor

Romanian Haiku

DANIELA LĂCRĂMIOARA CAPOTĂ
Născută pe 22 ianuarie, 1968 in Galaţi. Am absolvit Facultatea de Industrii Alimentare şi Tehnică Piscicolă - profilul construcţii şi Universitatea„Danubius”, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Internaţionale din Galaţi.

- eseuri publicate în cotidianul ,,Viaţa Liberă’’ - ediţiile de weekend în perioada 2006-2009

- 2010 - expoziţie de grafică ,,Fascinaţia frunzei’’

- 2011- expoziţie de desen ,,Taine şi forme’’

- poezie publicată în revista bibliotecii judeţene V.A.Urechia Galaţi ,,Axis Libri’’, prezentare de carte in ziarul facultatii Danubius ,,infocom@gal’’

- 2013- volumul de debut ,,Acuarele’’,Editura Sinteze, cuprinde haiku şi eseuri


cireş înflorit –

departe sunt de lumea

dezlănţuită

o pală de vânt

şi bambusul tot nemişcat –

artă sumi-e

orizonturi –

sub acelaşi răsărit

Sf.Sofia şi Moscheea Albastră

păşesc cu teamă

să nu strivesc sărutul –

flutur pe asfalt

loc geometric –

alunecând pe rază

văduva neagră

în jocul morţii –

sub lama coasei macii

înroşind fânul

ropotul ploii –

pe creanga înflorită

tot mai greu cerul

în ploaia toamnei

o frunză pe graffiti –

gara pustie

sfârşit de august –

nu mai întorc filele

calendarului

după grindină –

rochiţa rândunicii-n

pânză topită
pas în doi –

ultimul tango la Paris

elegie
ziua recoltei –

risipind ceaţa un car

în drum spre vie

strada Domnească -

doar parfumul de tei pe

sensul interzis

cântec de toacă –

numai umbra nucului

pe prispa casei

sfârşit de sezon –

înroşind o epavă

cerul în amurg

radio cu lămpi

un fluture ascultă

Lili-Marlen

casa bunicii -

în liniştea nopţilor

carii la sfadă

noapte de vară –

doar licuricii veghind

troiţa părăsită
Pe ceainic înflorită

vântul de toamnă –

pe ceainic înflorită

o creangă de măr
Nu este deloc obișnuită inversiunea pe care o face autoarea. Ba e de-a dreptul repudiată de obicei. Iar aici ar putea chiar să dea impresia că siluiește ordinea firească a cuvintelor: pe ceainic o creangă de măr înflorită, doar pentru a realiza astfel lungimea necesară a ultimelor două versuri.

Sigur că, înainte de a da acest verdict, cititorul trebuie să încerce înțeleagă dacă nu cumva inversiunea are o funcție stilistică. Punînd adjectivul înflorită între virgule citim: pe ceainic, înflorită, o creangă de măr. Plasarea lui imediat după pe ceainic este acum o replică primăvăratecă, dată din vreme, înainte chiar de a afla că e vorba de o creangă de măr, vîntului de toamnă. Toamna găsește o compensație în desenul floral al ceainicului.

Oricine, citind numai, își dă seama că rostirea urcă pe cuvîntul înflorită, are un moment de suspensie și, odată anihilată astfel urgia vîntului, citim apoi, răsuflînd ușurați, ultimul vers. Ceainicul fierbinte și mai ales desenul de pe el ne asigură de atmosfera prielnică a interiorului. Evident deci că rolul adjectivului înflorită nu este doar acela de a califica creanga de măr. El este, prin locul în care e plasat, accentul tonic al poemului, ceea ce îi asigură tensiunea, descărcată în versul din urmă.

Sigur, nu găsim aici expresia fudulă a omului care (crede că) învinge natura, ci acea minimă și discretă izbîndă de a ocroti viața într-un modest refugiu. Poemul este de fapt doar un verset scris pe canatul ușii pentru a exorciza duhul rău care s-a răstit odată cu vîntul de toamnă.



Corneliu Traian Atanasiu 

OANA FELICIA GHEORGHE




Născută în anul 1978 în Roman, judeţul Neamţ, cu reşedinţa in Bacău, judeţul Bacău. De formaţie medicala, cu peste zece ani de experienţă ca asistent medical iar din 2008 biolog medical absolvind Facultatea de Ştiinţe-Biologie din cadrul Universităţii Vasile Alecsandri Bacau. Cea mai importanta realizare si preocupare cele doua fetiţe de 6 si respectiv 8 ani. Pasiunea pentru stiinţele medicale s-a împletit întotdeauna cu pasiunea pentru poezie dar abia anul acesta am debutat in cadrul cenaclului Octavian Voicu din Bacau cu poezie occidentală. Ucenic al şcolii de haiku de aproape un an. Prima apariţie înr-o antologie de poezie nipona.
boabe de rouă –

atârnând într-un fir

tot universul

ziua a şaptea –

în brazdă urma tălpii

şi grâu încolţit
origami -

pe ramul magnoliei

roi de fluturi

noapte luminată –

mai aprinse stelele

şi ochii mamei

de Înviere –

printre cruci lumină

si lăcrămioare

zăpor de april –

Viola odorata

şi parfumul ei

apă în casă –

pe cumpăna fântânii

un cuib de barză

prinsă-n chihlimbar

o floare de cireş –

poză la nuntă

visând aievea

la nisipul fierbinte -

praful teilor

miresme de tei –

recitind Eminescu

la lumina lunii

criză globală –

în spic polenizează

dăunătorii

băncile goale –

arar câte o frunză

se aşează

doar o umbră

în bătaia vântului -

haine cernite

ziua recoltei –

ştergând de praf albumul

plin cu amintiri

numărând în gând

bătăile inimii -

primii paşi în tandem

poză de final –

locul gol rezervat

amintirilor

braţ la braţ vorbind

duios amintirilor -

doar urmele ei

umplând golul

mereu mai mult şi mai mult -

lumina lunii
Stîrpind toţi toporaşii
stare de război –

bunul pliveşte din strat

toţi toporaşii
Cînd cele două părţi ale poemului se referă la două domenii absolut distincte, starea de război şi plivitul straturilor de legume, juxtapunerea este cel mai bine realizată. Alăturarea lor este realmente paradoxală și marchează discontinuitatea sensului, tăierea poemului fiind una patentă. Sferele de preocupări sînt divergente, ca și atmosfera emoţională din jurul lor. Ce legătură ar putea fi între o stare conflictuală care angajează în luptă mase mari de combatanţi şi provoacă adevărate catastrofe sociale şi umila şi domestica preocupare a bătrînului care-şi cultivă grădina, parcă abstras de la confruntările care depăşesc aria ei minusculă?

Şi totuşi… bunul îşi duce şi el lupta lui. E adevărat, la dimensiunea restrînsă a straturilor, cu un duşman viguros, buruienile, care, dacă nu e stîrpit la vreme, tinde să înăbuşe plantele de cultură. Bunul este dintotdeauna în starea de război proprie treburilor sale.

Aparent, puţin îi pasă de conflagraţia de departe şi-şi vede liniştit de îndeletnicirile lui mărunt gospodăreşti. Dacă a fost mobilizat şi el vreodată, vremea aceea a trecut de mult. De ce pliveşte însă el din straturile de ceapă toţi toporaşii? De unde însă atîta înverşunare împotriva unor floricele atît de delicate? Chiar dacă nu e acolo unde se confruntă beligeranţii, simbolic, bunul nu vrea să încurajeze proliferarea armelor şi stîrpeşte toporaşii… înainte să crească prea mari.

Legătura dintre cele două părţi, se face printr-un nevinovat joc de cuvinte, prin denotaţia cuvîntului toporaş, un topor mai mic. Este denunţată astfel vehemenţa surdinizată a bunului care pliveşte toţi toporaşii. Denunţul fiind însă şi el unul mucalit, de o maximă discreţie. Războindu-se cu toporaşii, bunicul deviază aversiunea lui faţă de război, înglobînd-o activităţii cotidiene de grădinar domol şi ticăit. Vehemenţa n-o simte decît cel care l-a surprins într-un haiku. Şi cititorii lui.

Corneliu Traian Atanasiu
DAN NOREA
Născut în 1949, în Constanţa, unde locuiește şi astăzi. Absolvent al Facultății de Automatică, secţia de Calculatoare în Bucureşti, 1972.d:\concursul săptămînal\0 zbor de cocori\fotografii\_dan norea - foto - alb-negru.png

Membru al Uniunii Epigramiştilor din România, președinte al Clubului Umoriștilor Constănțeni, membru în Cenaclurile de Haiku din Constanța și București.

Premii la concursuri de epigramă, poezie, proză umoristică, haiku şi senryu.

Publicat în numeroase reviste literare din țară și de peste hotare, precum și în peste 40 volume colective și antologii de poezie, haiku și epigramă.

În 2011 - volumul de epigrame “Epi…gramatica”.

În 2013 - volumul de proză umoristică “Raiul”.


căpiță cu fân -

la umbra ei un cosaș

țipă-n celular
ziua recoltei -

cinci capace de canal

și-o șină de tren
casă-n ruină -

într-un colț partituri

și-o vioară veche

după cutremur -

numărul de la casă

și-un fir de iarbă

fată bătrână -

trandafiri pe catedră

de la foști elevi

amurgul în parc -

pe o bancă doi bătrâni

așteptând iarna

de Bobotează -

cu degetul pe geam smulg

petale din flori

singur în iarnă -

din vechea ceașcă de ceai

sare înc-un ciob

la umbră sub

Statuia Libertății -

niciun fir de iarbă
mătură veche -

abia o mai ridică

pe soacră-mea

pendulă veche -

limba e-n stare bună

însă cucul ba

vițelul confuz -

vede la poarta nouă

numărul șase
la umbră sub tei -

doi poeți vorbesc aprins

despre picioare

ultima modă -

dansuri populare în

opinci Versace

vifor pe-nserat -

sub reflector la trombon

un fluieră-vânt

coarde-n orchestră -

lipsit de tact bateristul

bate toba

violon d’Ingres -

tenorul are-acasă

un contrabas

ultima modă -

în insectar fluturi noi

la patru ace
Amurgul în doi
amurgul în doi -
discret umbrele noastre
ne lasă singuri

Poem de poem. Poate prea multă poezie, dar e voie, nu-i așa? Dacă normele haiku ar fi mai largi, putea fi:
amurg în doi -
cu discreție umbrele noastre
ne lasă singuri

Oricum, un poem extrem de vizual, mai ales pentru martorii ce suntem, pentru că protagoniștii sunt prea absorbiți în îmbrățișare ca să mai poată vedea lina estompare a umbrelor.

Petru-Ioan Gârda


Ceea ce încercăm să explicăm asupra poemului poate rămâne la ”restul e tăcere ”. Așa că ia să vedem.

Autorul pleacă de la faptul banal că umbrele ființelor / obiectelor dispar la asfințitul soarelui. Da, e o constatare  banală în sine, dar enunțând-o deja se încarcă cu meditație, cu  wabi-sabi.

Apoi autorul ia cuvinte și le ”adună” în așa fel încât  ceea ce ne spune devine sugestie și emoție: amurgul nu e unul oarecare, ci ”in doi”… ”umbrele noastre” dispar  într-un mod ”discret”, se retrag cu finețe pentru a lăsa singuri pe îndrăgostiți. (Vede cineva vreo personificare aici? eu aș vedea doar trecerea de la constatarea ”dispar” la o exprimare mai sugestivă… de la verbul a dispărea, care poate fi folosit și pentru obiecte, și pentru ființe, se trece la ”a  lăsa” care, e adevărat, caracterizează ființele. Iar trecerea, jocul acesta e de o frumoasă subtilitate.)

Dacă ceva/ cineva dispare, ne simțim mai singuri, dar pentru iubiți e altfel, pentru ei e o bucurie să fie lăsați ”singuri”, de fapt unul cu altul…

Julia Risi
CRISTINA OPREA
M-am născut şi am crescut în satul Roşiori din jud. Suceava. Momentan locuiesc la Iaşi, unde am şi absolvit, în 2002, Facultatea de Informatică la Al. I. Cuza. Lucrez printre studenţi, investind în dezvoltarea lor personală, socială şi moral-creştină. newpic.png

Am descoperit poezia Haiku la începutul anului 2012, la Cenaclul de Haiku de la Ceainăria “Sakura” din Cluj-Napoca. Câteva zile mai târziu m-am înscris în grupul Yahoo „Romanian Haiku” şi de atunci… învăţ!

Mi-au plăcut de când mă ştiu: natura, muzica şi poezia. Din anul I de facultate am început să-L descopăr şi să-L cunosc într-un mod personal pe Cel Căruia îi datorez totul: Dumnezeu. Cartea mea preferată a devenit cu timpul Biblia – Cuvântul Lui. Împărtăşesc din ceea ce învăţ, sub diferite forme, pe blog-ul meu: www.cristinao.wordpress.com

Cum îşi va ţinea tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” (Psalm 119:9)


sfârşit de sezon –

doar luna mai ascultă

şoaptele mării
fior de toamnă –

atât de diferite

aceleaşi alei

ziua recoltei –

un grăunte de porumb

intră-n muşuroi

nici-un greiere –

răscolind printre frunze

vântul de toamnă

tăcerea iernii - retrăind la fereastră amintirile

nici-un bâzâit

în jurul felinarului –

doar fulgi în zbor

maşina albă ca în visele mele – şi tot mai ninge..

după ninsoare – privind spectacolul un călător tăcut

moină în amurg –

printre-atâtea izvoare

tăcerea lunii

privighetoarea –

lecţia de muzică

în curtea şcolii

prima iubire –

câte emoţii ascunse

într-un ghiocel..

nu mai sunt singur –

atât de familiar

cântecul mierlei

hoinăreală-n parc –

căile petalelor

nebănuite

nici-un nor pe cer –

un zumzet de albine

printre albăstrele

Coloana Infinitului -

undeva, alt greiere

numără stele

teiul încărcat –

la orice adiere

praf de lumină

ţânţari în noapte

doar luna-i liniştită

de-atâta vreme

tăceri la apus –

dintr-o dată greierii

nu se mai abţin
Cric vechi în iarbă
cric vechi în iarbă -

cântecul greierilor

ridică luna

                                               

Am găsit şi alte poeme interesante pentru tehnica jocului de cuvinte, dar acesta mi se pare deosebit pentru că foloseşte, cu oarecare discreţie, un paronim pe care nu-l pierde din vedere şi în sensul său adevărat.

De obicei, joaca cu paronimele este acceptată mai degrabă fără altă finalitate decît gratuitatea unui calambur. Apropul cri-cri, cric, greier ar fi fost suficient în acest caz pentru a obţine o satisfacţie evident frivolă.

Cric vechi în iarbă te pune însă pe gînduri. E posibil să-ţi închipui un vinci, un vîrtej desuet şi expirat pentru ridicarea căruţei, acum ruginit, cu care nu se mai joacă decît copiii.

Cînd însă dai cu ochii de cîntecul greierilor sesizezi imediat aluzia. Şi sunetul onomatopeic, şi localizarea în iarbă îl reabilitează pe vechi, îi asigură şi patina, şi farmecul unei vechimi prestigioase, uşor înclinate spre veşnicie. Dar încă nu te aştepţi la mai mult decît această gratulaţie a unei omofonii jucăuşe.

Autoarea nu s-a mulţumit însă cu un banal calambur, n-a uitat de cricul uitat în iarbă şi a ţinut să-l pună nu doar în valoare ci şi în acţiune. Şi a reuşit o neaşteptată performanţă: cricul, cu scîrţîitul lui greoi şi răbdător, scoate domol luna din pămînt şi o înalţă către zenit.

Cred că, dincolo de abila folosire a jocului de cuvinte, poemul înscenează şi un paradox: pune în cîrca greierilor truda de a răsuci noapte de noapte pe osia lumii tot firmamentul.



În orice antologie a greierilor acest poem va figura la loc de cinste.

Corneliu Traian Atanasiu



Dostları ilə paylaş:
1   2
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə