Fitoterapie, generalitati, ramuri

Fitoterapie, generalitati, ramuri
Fitoterapia este ramura terapeuticii care utilizează plantele medicinale şi preparatele din plantele medicinale ca mijloace de prevenire şi tratare a bolilor. Este probabil cea mai veche formă de tratament, apărută pe o bază empirică şi în contextul unei viziuni magice a lumii, dar cu un rol important în zilele noastre, alături de medicina alopată, fără să fie la concurenţă cu aceasta. Sunt incluse aici şi tratamentele cu legume şi fructe, sucuri din legume şi fructe. Unele plante pot fi folosite ca atare, constituind remedii naturale, în timp ce alte plante medicinale sunt materii prime valoroase pentru obţinerea multor medicamente.

E necesară definirea clară a unor termeni des utilizaţi, de multe ori confundaţi între ei.

Medicina alopată este ştiinţa care se cocpuă cu studiul maladiilor şi tratamentul lor, fiind practicată numai de persoane abilitate să exercite medicina, pe baza unei diplome obţinute după studii şi examene susţinute într-o facultate de profil.

Medicina naturală defineşte acele practici medicale inspirate şi legate strâns de natură, putând fi considerată un sistem terapeutic în care medicamentele nu sunt mai importante decât factorii naturali (aer, apă, plante, soare, alimente, mişcare etc). Ea poate fi practicată atât de medici, cât şi de persoane care nu au absolvit o facultate de medicină, numiţi terapeuţi, dar, din păcate, şi de impostori.

Nu se poate trasa o graniţă clară între medicina alopată şi medicina naturistă, cu atât mai mult cu cât de multe ori medicii alopaţi îşi tratează pacienţii în ambele feluri, iar singurele terapii specifice medicinei alpoate sunt terapiile chirurgicale, terapia de transplant, reanimarea şi terapia intensivă. Au în comun terapiile ocupaţionale, psihoterapia, meloterapia, terapia prin artă etc, deşi schema terapeutică naturistă se referă la fitoterapie, homeoterapie, hipnoză, sacroterapie, dietoterapie, apiterapie, acupunctura, balneoterapie, gemoterapie şi kinetoterapie.

Practicile naturale, de orice fel ar fi ele, care se asociază terapiilor alopate în scopul ajutorării sau grăbirii procesului de vindecare sunt terapii complementare. Termenul „terapii alternative” poate crea confuzii, în sensul că se poate înţelege excluderea unui tip de terapie dacă este ales celălalt.

Dietoterapia naturală este acea metodă terapeutică bazată pe tipuri particulare de alimentaţie ăn scop curativ şi profilactic. Se încearcă lămurirea rolului patogen al alimentaţiei abuzive sau incorecte, şi se recomandă respectarea câtorva principii: alimetele trebuie consumate aşa cum se găsesc în natură sau cât mai aproape de starea lor naturală, alimetaţia se schimbă în funcţie de evoluţia stării bolnavului, de capacitatea lui de agreere şi reaţie, de anumite stări fiziologice. Fiind drastică şi restrictivă, această ramură a terapiei nu este acceptată pe deplin de bolnavi, în special de copii.
Balneoterapia utilizează factorii naturali sub forma unor proceduri fizice şi chimice aplicate fie pe cale externă (nămolul), fie pe cale internă (crenoterapia, cura cu apă minerală), adăugând şi plante medicinale (fitobalneoterapia).
Homeopatia se bazează pe principiul „similia similibus curantur” enunţat de Samuel Hahnemann la sfârşitul secolului al XVIII-lea, caută să stimuleze energiile şi căile naturale de vindecare ale corpului uman folosind diluţii mari de substanţe care, administrate în doze normale unui om sănătos, provoacă simptome identice cu cele pe care le manifestă bolnavul. Mare parte din remediile homeopate sunt extracte de plante.
Acupunctura este o altă ramură a terapiei, cu originea în Extremul Orient, care utilizează factori fizici, practic lipsiţi de toxicitate, cu indicaţii în special de ordin curativ. Se consideră că bolile sunt provocate de dezechilibre energetice care trebuie aduse la normal. O terapie similară, dar mai blândă, este presopunctura şi reflexoterapia (masarea tălpilor, palmelor sau corpului în zone corespunzătoare fiecărui organ).

Plante medicinale, generalitati, exemple
Plantele medicinale sunt organisme vii, în care se produc cu ajutorul biocatalizatorilor (enzime) transformări şi reacţii chimice din momentul germinării până la completa lor dezvoltare. Substanţele preexistente sunt descompuse şi transformate în alţi compuşi care pot avea efecte benefice asupra organismului şi care poartă denumirea de „principii active”. Compuşii chimici sintetizaţi de către plantă pot fi răspândiţi în toată planta sau numai în anumite organe, variind ca şi cantitate. În scop medicinal plantele se recoltează atunci când organele lor conţin aceste principii active în cantităţi maxime, organele vegetale recoltate şi uscate purtând apoi denumirea de „produse vegetale”.

Principiile active:

-de natură fenolică – uleiuri volatile, mono şi difenoli, acid salicilic, componenţi ai taninurilor, acidul cafeic, cinarina. Unele sunt antiseptice, carminative, antidiareice, altele colagoge şi coleretice

-de natură glucidică

-oze (glucoză)

-holozide sau poliholozide – produşi cu greutate moleculară mare, din acest grup fac parte pectinele (constituenţi ai membranei celulare, cu acţiune coagulantă şi hemostatică), mucilagiile şi gumele (rezultaţi din transformarea membranei, cu proprietăţi emoliente şi laxative)

-heterozidele (glicozidele) – o fracţiune glucidică şi una neglucidică (aglicon)

-glicozide cardiotonice, cu aglicon de natură steroidică (Digitalis)

-glicozide antracenice, cu aglicon de natură oximetil- antrachinonică – laxative sau purgative în funcţie de doză (Frangula, Rheum)

-saponozide (saponine) – aglicon fie steroidic (digitonina) fie triterpenic (Saponaria, Gypsophilla) – prin agitare cu apă dau o spumă persistentă, hemolizează globulele roşii, expectorante, depurative

-tioglicozide – conţin sulf, sunt revulsive (muştar)

-flavonoide şi antocianozide – pigmenţi. Flavonoidele sunt diuretice, cu prorprietăţi similare cu ale vitaminei P (rutozida), utilizate în afecţiunile capilarelor şi venelor, antocianozidele au pe lângă acţiunea vitaminei P şi proprietatea de a ameliora vederea la întuneric

-taninurile – natură polifenolic, proprietăţi astringente, antidiareice, antiseptice.

-alcaloizii sunt substanţe organice azotate, cu reacţie alcalină, în general puternic active şi cu toxicitate mare.

-principii amare – substanţe cu gust amar care stimulează terminaţiile nervoase gustative şi declanşează sau măresc secreţiile digestive şi pofta de mâncare

Cultivare, recoltare, uscare

Recoltarea se face în perioada în care organul recoltat are conţinut maxim de principii active: organele subterane primăvara devreme sau toamna târziu, mugurii foliari primăvara devreme., frunzele în general primăvara, când planta a ajuns la o dezvoltare normală, florile cu puţin timp înainte de înflorire sau în timpul înfloririi, parţile aeriene în timpul înfloririi, fructele la maturare, seminţele la fel, scoarţa primăvara.

Uscarea depinde de cantitatea de apă conţinută de organul recoltat (seminţele au 5-10%, frunzele 60-90%, organele subterane 75-85%, florile până la 90%), se face pe cale naturală, în aer liber, la umbră sau la soare, sau pe cale artificială. Plantele se întorc şi se vântură pentru a se evita încingerea şi înnegrirea.

Conservarea se face în încăperi uscate, ventilate, ferite de dăunători şi şi alte mirosuri, pentru maxim 3 ani.

Medicina beneficiază azi de un număr foarte mare de medicamente, majoritatea obţinute prin sinteză chimică sau semisinteză, dar şi medicamente aproape miraculoase obţinute din plante. Printre cele mai vechi mijloace de combatere a febrei şi durerilor se numără aspirina, obţinută din coaja de salcie (Salix alba), dar prezentă sub forma acidului salicilic şi în mugurii de plop (Populis alba), iasomie (Jasminum officinale). Chinina, alcaloidul principal din scoarţa arborelui de China (Cinchona succirubra) este un alt medicament miraculos, utilizat pentru scăderea temperaturii dar şi ca antimalaric, astăzi fiind util şi în tulburări de ritm cardiac şi chiar în boala Parkinson. Atropina are şi ea origine vegetală, fiind extrasă din mătrăgună (Atropa belladonna), prezentă şi în ciumăfaie (Datura stramonium), alături de scopolamină. Au utilizări diverse în combaterea spasmelor dureroase biliare, urinare, intestinale, măresc frecvenţa bătăilor cardiace şi produc vasodilataţie periferică, scade secreţia salivară şi sudorală, stimulează centri respiratori sin bulbul cerebral, dilată pupila şi suprimă o parte din simptomele intoxicaţiilor cu fungicide orgamofosforice. Digitala şi preparatele digitalice, cu efect cardiotonic, se găsesc într-o serie de plante din speciile Digitalis (purpurea, lanata), Strophantus, Scilla. Efedrina, alcaloid din plantele din genul Ephedra este întrebuinţată în tratamentul astmului bronşic, colaps cardiovascular, descongestionant al mucoaselor sau ca antidot în intoxicaţiile cu morfină sau barbiturice. Din planta Panax ginseng se obţin extracte larg utilizate în terapeutica medicală ca tonic general, pentru mărirea randamentului fizic şi mental, antiamnezic, imunostimulator, antiischemic, hipoglicemiant şi ca remediu la fenomenele legate de îmbătrânire. Aloe Vera este una dintre cele mai mediatizate plante medicinale, cu proprietăţi antiinfecţioase, de stimulare a regenerării celulare, sedative şi detoxifiante. Gingko biloba conţine în frunzele sale sesquiterpene, glicozide cu aglicon de tip lactonă terpenică, excelenţi inhibitori selectivi ai agregării plachetare, util în microcirculaţia arterială şi venoase şi a tonusului musculaturii netede venoase, îmbunătăţind de asemenea schimburile dintre sânge şi celule, dar e folosit şi în astm, bronşite, paraziţi intestinali (fructele), leucoree şi poliurie (seminţele prăjite), cancer, intoxicaţii (seminţele proaspete). Vitaminele se găsesc în cantităţi mari în plante, cafeina are drept sursă de bază cafeaua, un extract din seminţele arborelui Coffea arabica, prezentă şi în Thea sinensis (ceai), din care se obţine teofilina, utilizată în tratamentul astmului bronşic.
Preparate obţinute prin extractie
Soluţii extractive apoase

-infuzia – prentru produse vegetale sensibile, flori, frunze, părţi aeriene. Produsul vegetal se umectează cu 3 părţi apă, apoi se adaugă peste el cantitatea de apă indicată, încălzită la fierbere şi se lasă în repaus 5 minute

-decoctul – se fierbe după umectare, 15 minute

-maceratul – în apă, alcool, vin, oţet. Macerarea se poate face la rece, când principiile active sunt termolabile (mucilagii), sau la cald (extragerea uleiurilor volatile)

Soluţii extractive hidroalcoolice

-vinurile medicinale -macerare la rece, 7-8 zile, utilizând un litru de vin de calitate superioară la 30-50 grame de produs vegetal, eventual îndulcit.

-tincturi – soluţii hidroalcoolice de concentraţii diferite, obţinute după metode similare macerării la rece (7-8 zile), care se pot păstra la temperatura camerei sau la rece pe o perioadă mai îndelungată. Prin percolare se poate grăbi extracţia.

Forme farmaceutice pentru uz extern

-oţeturi medicinale – se prepară ca şi vinurile medicinale, 5-10 grame produs pentru 100ml oţet

-cataplasme, prişniţe, oblojeli, badijonaje – plante şi organe de plante pulverizate, amestecate cu apă şi aşezate între două bucăţi de pânză care se aplică pe zona bolnavă pentru efecte emoliente sau revulsive

-băi medicinale – introducerea în apă fierbinte a plantelor mărunţite (500 g pentru o baie)

-inhalaţii, gargarisme - plante cu uleiuri volatile, cu efect dezinfectant şi descongestionant.

- unguente, supozitoare, uleiuri medicinale

Forme farmaceutice pentru uz intern

-infuzii, decocturi, macerate, siropuri, vinuri şi cidruri medicinale

-pulberi vegetale, comprimate şi capsule cu pulberi vegetale

Fitoterapia aparatului respirator
Funcţia respiratorie e vitală şi indispensabilă celorlalte funcţiuni biologice ale organismului. Alterarea acută sau cronică a funcţiei respiratorii are deci drept consecinţă alterarea generală a homeostaziei organismului, în special a activităţii SNC. Plantele medicinale au capacitatea de a stimula funcţiile biologice, ameliorând afecţiunile căilor respiratorii, fie prin stimularea apărării locale la infecţii, prin inhibarea dezvoltării microorganismelor, fie prin stimularea secreţiei unor substanţe necesare (mucus) în neutralizarea şi evacuarea substanţelor inutile sau dăunătoare.

În funcţie de specificul bolilor şi de stadiul afecţiunilor se diferenţiază mai multe categorii de substanţe active cu efecte favorabile:

-antitusive (antispastice, miorelaxante bronşice) cu efect inhibitor asupa tusei, indicate în special în fazele de debut ale infecţiilor respiratorii, când tusea e frecventă, uscată, iritativă

-emoliente şi fluidificante ale secreţiilor, indicate în faza de cocţiune a tusei (expectoraţie)

-dezinfectante ale căilor respiratorii superioare şi inferioare, indicate în afecţiunile microbiene şi virale

-adjuvante ale tratamentului de bază al afecţiunilor cronice (bronşită cronică, astm, scleroemfizem, silicoză)

Antitusive

infuzie,

petale de mac roşu (Flores Rhoeados) -30g

rostopască (Herba Chelidonii) – 10g

talpa gâştii (Herba Leonuri) – 40g

fructe de anason (Fructus Anisi) -20g

o lingură amestec la o cană apă, trei linguri de infuzie la 3 ore

scai vânăt (Herba Eryngii plani), decoct

cimbrişor (Herba Serpylli), infuzie

Emoliente

lumânărică (Flores Verbasci) – 2 linguriţe la o cană apă, infuzie, o cană pe zi, treptat

nalbă de cultură (Flores et folium Malvae) sau nalbă mare (Flores/radix Altheae), o lgţă la o cană apă, infuzie, două căni pe zi, sau macerat la rece (se adugă NaHCO3).

frunze de podbal (Folium Farfarae), 2lgţe plantă la o cană apă, infuzie, 2-3 căni/zi

flori de tei (Flores Tiliae), 1 lgţă/cană, infuzie, 2-3 căni/zi, emolient dar şi sedativ şi calmant

frunze de pătlagină (Folium Plantaginis) -1lg/cană, infuzie, 1/zi, mai mult fluidifiant

Expectorante

ciuboţica cucului (Primula officinalis şi P. Elatior) – saponozide triterpenice, flavonoide, vitamina C şi provitamina A – expectorante şi secretolitice.

lemn dulce (Glycirrhiza glabra), decoct de rădăcină

săpunariţă (Radix Saponariae), decoct

muguri de pin (Turiones Pini), decoct sau sirop

coada calului (Herba Equiseti), decoct

infuzie,

flori de nalbă (Flores Malvae)

flori de tei (Flores Tiliae)

flori de lumânărică (Flores Verbasci)

frunze de podbal (Folium Farfarae)

frunze de pătlagină (Folium Plantaginis), părţi egale, o lingură la o cană apă, 2-3/zi


Dezinfectante – uleiuri volatile cu efecte dezinfectante, din anason (Aetheroleum Anisi), cimbrişor (Ae. Serpylli), coada şoricelului (Ae. Millefolii), muşeţel (Ae. Chamomillis), eucalipt (eucaliptol), mentă (mentol)

Bronhopneumopatiile au ca tratament de elecţie tratamentul antiinfecţios, antibiotice, chimioterapice, dar şi antitusive, emoliente, expectorante. Stările inflamatorii ale bronhiilor asociate cu tulburări circulatorii se pot trata cu comprese revulsive cu făină de muştar (Semen Sinopis nigrae) sau hrean (Cochlearia armoracia). Pentru stimularea centrilor respiratori din bulcul cerebral se poate administra Lobelia inflata, lobelină, sau Coffea arabica, cofeină la adulţi, în timp ce plantele cu acţiune sudorifică pot fi utile (soc, ciuboţica cucului, tei) pentru reducerea temperaturii. Iedera (Hedera helix) este utilă ca expectorant, mucolitic şi spasmolitic, cu uşor efect antiinflamator. Echinaceea, mierea, propolisul şi uleiurile din chimenul negru (Nigella sativa) stimulează sistemul imunitar, ajutând la vindecarea rapidă şi ameliorarea simptomelor, extractele de cătină albă (Hippophae rhamnoides) şi coada calului, cu efect vitaminizant şi mineralizant sunt folosite în convalescenţe.

Astmul bronşic, caracterizat prin dispnee şi tuse, poate fi tratat în funcţie de cauză şi cu antialergice (trei fraţi pătaţi – Viola tricolor, gheara mâţei – Uncaria tomentosa), sedative generale (valeriana, levănţică, talpa gâştii), antispastice (cimbrişor, cimbru), antihipertensive (vâsc), relaxante ale musculaturii bronşice (efedrina şi teofilina, ambele extrase din plante, constituie tratament de elecţie în crizele uşoare).

Fitoterapia aparatului cardiovascular
Bolile cardiovasculare au o frecvenţă din ce în ce mai mare şi la vârste din ce în ce mai mici, terapia cu plante medicinale jucând deci un rol din ce în ce mai important. Numeroase medicamente, cum sunt cele obţinute din specii de Digitalis (lanata, purpurea), din lăcrămioară (Convallaria majalis), din specii exotice de Strophantus (hispidus şi kombe), Rauwolfia serpentina, saschiu (Vinca minor), şi ruscuţa de primăvară (Adonis vernalis) sunt folosite pe scară largă, tipizate deja, iar unele sunt de neînlocuit. Dieta are de asemenea o importanţă majoră în tratament.

Afecţiunile cardiace cu substrat nervos vor beneficia de tratamente cu plante care au şi acţiune sedativă generală.

păducel (Crataegus monogyna, C. Oxycantha) conţine flavonoide cu rol de vitamină P, tonic pe vasele de sânge(important în micrometabolismul mineralelor), care diminuează tensiunea arterială şi stimulează funcţia miocardului- infuzie, flori cu frunze, 2lgţe/cană, 2 căni/zi

valeriana (Valeriana off.) conţine uleiuri esenţiale cu efect sedativ prin diminuarea excitabilităţii, deşi extractul are efect sinergic. E recomandată în forme clinice de nevroze, palpitaţii, tahicardie, insomnii, nervozitate, hipersensibilitate motorie şi senzorială, ere şi efect antispastic moderat. Infuzie, o lgţă rădăcină/cană, 1/zi, sau tinctură (20 g la 100 ml alcool 60%), 3x10-15 pic/zi

talpa gâştii (Leonurus cardiaca) conţine glicozide cardiotonice şi flavonoide, sedativ chiar mai puternic decât valeriana, hipotensiv, reduce ritmul contracţiilor cardiace – infuzie, 1lgţă/cană, 2 căni/zi, o săptămână la două luni sau tinctură (20g/100 ml alcool 70%), 3x20-40 pic

levănţică (Lavanda angustifolia) conţine uleiuri esenţiale, are efect sedativ la nivelul sistemului nervos central, e utilizat deci în distoniile vegetative, ca spasmolitic asupra căilor respiratorii, diuretic la nivelul căilor renale, carminativ, coleretic la nivel digestiv şi antiseptic la nivelul plăgilor infectate, infuzie, 1 lgţă/cană, 1-2 căni/zi, ulei esenţial -3x10 pic în alcool diluat, sau extern, pentru băi generale.

Frunze şi flori păducel, talpa gâştii, valeriana răd.- părţie egale, infuzie, 1-2 lgţe amestec/cană, 1-2 căni/zi

Afecţiuni cardiace cu substrat funcţional

chinidina, extract din arborele de china (Cinchona off.) este un alcaloid cu efect antiaritmic, indicat în fibrilaţii artiale, tahicardie paroxistică, extrasitole

distonocalm şi calmogen, conţin alcaloidul atropină extras din Atropa belladonna şi Claviceps purpurea, indicate în distonii vegetative cu manifestări cardiovasculare, tulburări neurovegetative din nevroza astenică, climacteriu, hipertiroidism, distonii abdominale

Afecţiuni vasculare

hemoragii

coada racului (Potentilla anserina)- infuzie sau decoct, 1lg/cană, 2-3 căni/zi.

cerenţel (Geum urbanum) – conţine tanin şi o glicozică care prin hidroliză se transformă în eugenol, având deci proprietăţi antiseptice

măceş (Rosa canina) – multă vitamina C, provitaminaA, vitamina P, acid nicotinic, flavonoizi, carotenoide, minerale şi cantităţi mici de K, B1 şi B2. Are proprietatea de a scădea fragilitatea capilară şi rol antioxidant

sulfina (Mellilotus off.) - derivaţi cumarinici cu rol de scădere a permeabilităţii capilarelor, potenţată de prezenţa flavonoidelor

păpădia (Taraxacum off.) -conţine sesquiterpene lactonice, carotenoide, xantofile, flavonoizi, inulină, mucilagii şi pectine. Pe lângă acţiunea coleretic-colagogă, este diuretică, diaforetică şi depurativă, cu acţiune favorabilă asupra aparatului cardiovascular, mărind permeabilitatea capilarelor şi favorizând irigarea miocardului. Infuzie de rădăcini şi frunze, 1-2 lgţe/cană, 2-3 căni/zi, 4-6 săpt.

salvia (Salvia pratensis, S. Off.) - ulei esenţial (tuionă), sesquiterpene, taninuri, flavonoide, substanţe estrogenice, vit. B1, C, minerale – efecte favorabile asupra vaselor mici şi a circulaţiei sanguine.

vâsc (Viscum album) – compoziţie diferită în funcţie de gazdă, constând mai ales din saponozide triterpenice, colină, acetil-colină, flavonoide, glicozide, vâscotoxină (inactivată prin încălzire sau hidroliză), un polizaharid cu acţiune antitumorală şi minerală. Datorită derivaţilor de colină are acţiune hipotensivă imediată şi de lungă durată, deşi datorită componenţilor toxici e necesară supravegherea medicală.. Se utilizează fie macerat la rece, 3 lgţe la ½ l apă macerat 10 zile, de băut treptat pe parcursul unei zile, fie pulberea, 2-3 vf de cuţit /zi, 7 zile, cu pauză alte 7.

pentru ulcerele varicoase se recomandă unguente, băi şi cataplasme, pentru hemoroizi (tumefieri dureroase, uneori sângerânde, ale vaselor rectului şi anusului, datoraţi stazei sanguine prelungite la acest nivel sau unor procese inflamatorii), intern: coada şoricelului, cerenţel, anghinare, extern, comprese cu coada şoricelului, băi, cu tătăneasă, coada şoricelului, nalbă, clisme cu nalbă, unguente cu muguri de plop, plus combaterea constipaţiei

în leziuni vasculare acute sau cronice se pot utiliza extern muşeţel, coada şoricelului, tătăneasă, pătlagină, răchitan, urzică, varză albă, castan sălbatic (Aesculus hippocastanum) care conţine escină, o saponozidă cu acţiune antiinflamatorie, normalizatoare a permeabilităţii capilarelor, şi flavonoide, saponine, fitosterine, derivaţi purinici care potenţează acţiunea escinei.

Produse: Venoruton (castan), Tarosin (afin), Alchemilla (creţuşcă), Tanakan şi Bilobil (gingko biloba), Detralex, Endotelon (struguri)

Angina pectorală este caracterizată de crize dureroase, produse de ischemia acută de scurtă durată a miocardului, declanşate spontan cu ocazia unor eforturi. Arterele care irigă miocardul devin rigide şi cu calibru redus, iar muşchiul nu e irigat suficient. Angina pectorală tinde să fie încandrată într-un sindrom denumit cardiopatie eischemică, tratamentul igieno-dietetic constând în evitarea frigului, eforturilor, fumatului, alcoolului, alimentelor sărate şi a condimentelor, iar ca tratament adjuvant, plante cu acţiune coronaro-dilatatoare, antitrombotice şi sedative.

Păducelul creşte fluxul sanguin coronarian şi permite o mai bună contractibilitate a muşchiului cardiac, cresc utilizarea oxigenului şi metabolismul enzimelor, au o uşoară acţiune vasodilatatoare periferică, anticolesterolemiant, împiedică formarea plăcilor de aterom.

Gingko biloba ameliorează circulaţia sanguină şi creşte randamentul schimburilor dintre sânge şi celule

Ateromatoza şi ateroscleroza cardiovasculară sunt procese complexe caracterizate prin depunere lentă şi progresivă în pereţii arterelor de colesterol, grăsimi animale şi săruri de calciu sub forma unor plăci denumite ateroame, ca urmare, arterele îşi pierd elasticitatea şi se îngustează. Tratamentul igieno-dietetic joacă un rol major şi în profilaxie, nu numai ca tratament, regimul alimentar de asemenea. Usturoiul şi anghinarea au proprietatea de a scădea nivelul colesterolului din sânge, la fel o specie de palmier, Yucca schindigera care conţine saponozide ce formează împreună cu colesterolul din tubul digestiv complexe de tip de tip colesteride reducând procentul de resorbţie a colesterolului. Viţa de vie (Vitis vinifera) are efecte benefice datorită compuşilor de tip vitamină P (policianide, polifenoli) cu proprietăţi antioxidante, de scădere a LDL din sânge.