Icenţă,2012 N. B. Sinteze orientative realizate de studenţi. Se recomandă şi parcurgerea integrală a programei

III. Sfânta Treime, structura supremei iubiri (Mocanu Teodor, Nechifor Ştefan Alexandru şi Panciu Laurenţiu)

Sfânta Treime, structura supremei iubiri (TTDE, 89-97)

Ortodoxia învaţă „două dogme” comune principale: dogma despre Sfânta Treime (Triadologia) și dogma despre întruparea şi Răscumpărarea lui Iisus Hristos (Iconomia). Tradiția răsăriteană n-a separat teologia de oikonomia.

Este doctrina fundamentală a creștinismului, mărturisită în Simbolul de credință (381); nu e vorba de un singur nume, ci de trei nume. Doctrina despre Trinitate are mai multe afirmații:

1. 
   Unicitatea lui Dumnezeu, Care Se descoperă ca Unul, deci există un singur Dumnezeu pentru că există un singur Tată, căci Tatăl este originea Ființei, Fiul Cel Care Se naște din Tatăl, iar Duhul este Cel Care purcede din Tatăl și Se odihnește în Fiul. Astfel, unitatea divină este trinitară, iar Trinitatea este una;
   
2. 
   Consubstanțialitatea Treimii este afirmată de Sinodul I ecumenic (325), care folosește termenul homoousios. Treimea are o singură ființă, iar persoanele nu împart ființa divină;
   
3. 
   Dumnezeirea unică subzistă în trei Persoane distincte, adică: Tatăl Care e nenăscut și fără de început; Fiul Care Se naște numai din Tatăl; și Duhul Care purcede numai din Tatăl. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt nu sunt simple nume ale Ființei divine, ci sunt deosebite prin relațiile lor de origine. Fiul nu e Tată, Tatăl este Cel Care naște, Fiul e născut, Duhul e purces, iar Fiul nu naște pe Duhul și nici nu-L purcede;
   
4. 
   În unitatea de ființă, Persoanele își manifestă distincțiile personale în raport cu Tatăl, adică în relațiile care există între Ele;
   
5. 
   Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt au aceeași adorare și slavă „Cred în Duhul Sfânt... Cel Ce cu Tatăl și cu Fiul este împreună adorat și împreună mărit...”;
   
6. 
   În relație cu iconomia sau cu „pogorârea”, Cele trei Persoane operează, în mod personal, ca trei actori: în raport cu creația, Tatăl este Creatorul; Fiul este cauza; iar revelația lui Dumnezeu s-a făcut prin Fiul în Duhul. Așadar, Treimea are o singură natură și o singură lucrare, dar și personală, deoarece fiecare lucrează opera comună, după proprietățile personale;
   
7. 
   Sfinții Părinți folosesc diverse formule pentru a exprima această lucrare trinitară (de la, prin, în, din, în afară, ș.a.);
   
8. 
   „Însușirile ipostatice sunt indicate în Dumnezeu, fiind într-un raport unele cu altele, căci ipostasurile se deosebesc între ele, dar nu după ființă” (Sf. Grigorie Palama -Tomul aghioritic-, 132, Filocalia VII, p. 514);
   

Teologia trinitară susține că, atât existența ipostatică a Persoanelor treimice, cât și comuniunea interpersonală în sânul tatălui sunt cu putință deoarece Dumnezeu este iubire. Caracterul trinitar al Bisericii și al Tainelor merită să fie subliniat. Biserica este una în Hristos (Gal. 3, 28), ca un trup cu multe mădulare, ca un templu zidit din multe „pietre vii”.

O înțelegere adecvată a creștinismului presupune nu numai acceptarea și mărturisirea doctrinei despre Treime, ci și transpunerea ei în practică, în cult și într-un mod de viață trinitară. Astfel Liturghia înnoiește ființa Bisericii după chipul Sfintei Treimi.

Învățătura despre Sfânta Treime are o însemnătate deosebită pentru viața duhovnicească a credincioşilor. Așa cum Persoanele Sfintei Treimi există una în alta și din alta, într-o unitate ființială, tot așa creștinii formează o unitate și o comuniune de credință, de nădejde și de iubire în Dumnezeu. Controversele trinitare, ca și cele hristologice au fost animate și de faptul că circulau multe ambiguități ți confuzii în legătură cu termenii folosiți pentru sistematizarea doctrinei ortodoxe (ousia și hypostasis; substantia și persona).

Stabilirea dogmei și a terminologiei trinitare

În fixarea dogmei și a terminologiei trinitare, Ortodoxia a avut contribuția unor personalități și a unor gânditori de o mare autoritate teologică: Atanasie de Alexandria, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Vasile de Cezareea, Chiril al Alexandriei, Chiril al Ierusalimului, Ioan Hrisostom, ș.a.

1. 
   Sfântul Vasile de Cezareea a scris „Împotriva lui Eunomie” (3 cărți) și „Despre Duhul Sfânt”, contribuind la popularizarea termenilor trinitari prin textele de cult. El a combătut opinia care pretindea că Duhul este o creatură. El susține dumnezeirea și consubstanțialitatea Tatălui și a Fiului, inclusiv, homoousios. El nu numește Duhul homoousion, ci homotimon.
   
2. 
   Sfântul Grigorie de Nazianz, cunoscut, mai ales, pentru „Cuvântări teologice”, scrise pentru a combate părerile anomeienilor, ale eutihienior și ale pnevmatomahilor. Distincţii în ceea ce privește modul de ființare personal al Persoanelor Sfintei Treimi sunt: nenașterea pentru Tatăl; nașterea pentru Fiul; purcederea pentru Duhul Sfânt. Doctrina de la Niceea trebuie înțeleasă în același sens: o singură ființă - substanță în trei ipostase - persoane. Teologia trebuie să recunoască Tatălui atributul de principiu, de origine a Fiului, prin naștere, iar a Duhului, prin purcedere.
   
3. 
   Sfântul Grigorie de Nyssa, încearcă o sistematizare a credinței, folosind însă afirmațiile teologice ale celorlalți capadocieni. El l-a influențat, cu teologia sa mistică, pe autorul „Scrierilor areopagitice” (texte atribuite lui Dionisie Areopagitul). În lucrarea sa „Despre Sfânta Treime”, Grigorie respinge ideea că în Treime ar fi trei dumnezei.
   

Cu Părinții capadocieni doctrinele fundamentale ale creștinismului, ca și terminologia trinitară, sunt definitiv stabilite și organizate, folosindu-se argumente sistematice.

Pregătirea descoperirii Tainei Sf. Treimi prin Vechiul Testament (TDS 293-300)

Dacă în doctrina altor religii, această Dogmă Treimică (în înțelesul creștin) nu există deloc, totuși în spectrul Legii Vechi, Dumnezeu se revelează în câteva preînchipuiri şi doar în linii generale, urmând că revelația precisă să se facă în sânul Noului Testament.

Unul din motivele, nedesăvârșirii revelației veterotestamentare, este după Sf. Părinți că popoarele din jurul Israelului fiind în genere politeiste, atunci şi evrei ar fi alunecat foarte ușor către o eronată înțelegere a Taine Treimice, şi ar fi interes Trei Dumnezei în loc de Trei Persoane şi O singură Fire Dumnezeiască.

Mai precis, Sfinții Părinți au localizat în paginile V.T. momente în care şi din care se poate extrage învățătură Treimică:

1. 
   Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26)
   
2. 
   Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul”. (Fac. 3,22)
   
3. 
   „Veniți să ne pogorâm şi să amestecăm pe loc graiul lor” (Fac. 11, 7). O tâlcuire pe care evreii şi chiar Origen o da acestor „dialoguri” este ca Dumnezeu se sfătuiește cu îngerii mai înainte creaţi. Reacții imediate care să infirme acesta supoziție au existat multe, mai ales a Sf. Atanasie cel Mare în Cuvântul sau către elini: „Din context rezulta că cei ce vorbesc sunt egali după fiinţa, ca Dumnezeu vorbește cu cineva cu care împreună făcea toate şi că scriitorul sfânt nu s-a putut gândi la îngeri deoarece după ce scrie că a zis Dumnezeu să facem om după chipul şi asemănarea Noastră a continuat cu: Şi a făcut Dumnezeu pe om după Chipul Său. Aceasta arată ca expresiile să facem, a făcut Dumnezeu, după Chipul nostru, după Chipul Lui Dumnezeu, în fata autorului sunt sinonime, deci se referă întru totul la Dumnezeul întreit în Persoane şi nicidecum la îngeri. În aceeași cheie de bolta se explică şi celelalte versete.
   
4. 
   În binecuvântarea levitică invocata de trei ori, putem face o paralelă la binecuvântarea Paulina din N.T.: Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Cor 13, 13)
   
5. 
   Mult accent s-a pus şi pe Isaia 6,3: Şi strigau unul către altul, zicând: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!". În întreita repetare a cuvântului Sfânt, Părinții văd indicate Sf. Treime iar în singularul Domnul Savaot, văd ei unitatea Fiinţei dumnezeieşti.
   
6. 
   Apoi Domnul S-a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul Mamvri, într-o zi pe la amiază, când şedea el în uşa cortului său. Atunci ridicându-şi ochii săi, a privit şi iată trei Oameni stăteau înaintea lui; şi cum I-a văzut, a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor şi s-a închinat până la pământ. Apoi a zis: "Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău! Şi de aici rezulta clar că avem de-a face cu o clară Teofanie, poate cea mai reprezentativă şi sugestiva arătare şi preînchipuire a Persoanelor Divine. (De aprofundat şi căutat toate tâlcuirile făcute pe seama Troiței lui Rubliov)⁶⁶.
   
7. 
   Apoi după numele date unor persoane divine, deducem spre exemplu pe Fiul însuși, din expresiile: Înțelepciunea lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu , Dreapta lui Dumnezeu. Aceste expresii le putem deduce şi ca însușiri dar chiar la Solomon şi Sirah le găsim sub forma de personalități (Pr. 8,9; Sir 14, 1-29).
   
8. 
   Duhul Sfânt, ca Persoană, e amintit în mai puține locuri, însa prin El se înțelege în V.T. calitatea finite dumnezeiești de a fi spirituală şi rațională; se mai înțelege sic a putere dumnezeiască ce se manifesta în lume ca o putere harismatică ce se va revărsa, în viitor, asupra oamenilor, şi totuși ca Persoana îl găsim în Zah. 7, 12; Jd. 13, 2)
   
9. 
   Mesia – O persoană numită uneori Dumnezeu sau uneori chiar Fiul lui Dumnezeu ce se va naște din Fecioară (Îs. 7, 14). Dumnezeu I se adresează ca unui Fiu: Tu ești Fiul Meu, Eu astăzi Te-am născut (Ps. 2,7).
   

În concluzie, referitor la VT, Sfânta Treime e amintita dar nu mărturisita. Atunci nu ne rămane decât să reflectăm sau să transpunem toate aceste revelații VT în lumina Noului Testament. De fapt în VT avem pregătirea şi în NT avem desăvârșirea. Şi ca dovada biblică, putem observa că cei cei ce studiau asiduu Tora, ajunseseră să întrevadă ceva, de aceea nu ripostau vehement când Iisus le vorbea de Fiul lui Dumnezeu, ci numai doar că ei nu acceptau ca Iisus Hristos e Fiul. Sau Apostolii întâmpina fără rezerve făgăduința trimiterii Duhului Sfânt după Înălţare.