| 5.6. Internaţionalismul şi limba internaţională
În prima perioadă de după război, rolul de instrument de comunicare internaţională i se atribuia implicit, în zona de ocupaţie şi infleunţă sovietică, limbii ruse. Discrepanţa între utopia impusă şi semnele realităţii era totuşi prea mare, astfel că, în limitele dogmei, se evita formularea radicală a unei previziuni. Chiar mai târziu, limba viitorului rămânea neprecizată:
„În lingvistică s-a vorbit uneori şi de unificarea limbilor, în sensul adoptării unei limbi unice pentru întregul glob. Acest lucru se va putea realiza însă numai după victoria socialismului pe întreg globul, cînd, odată cu lichidarea claselor exploatatoare, vor dispărea pentru totdeauna inegalitatea şi vrajba dintre naţiuni (...), astfel încât oamenii îşi vor putea alege în mod liber o unică limbă ca mijloc de comunicare” (Wald 1972: 265).
Se va dezvolta şi o altă teorie utopică, cea a apropierii progresive a limbilor (Graur 1982):
„Sînt convins că se va ajunge astfel peste un timp ca pe tot pămîntul să se întrebuinţeze în mare măsură un vocabular comun. Aceasta va însemna un enorm progres, pentru că fiecare om, folosind limba sa natală, se va putea înţelege cu toţi locuitorii celorlalte ţări” (Graur 1982: 5).
Aceste poziţii au avut avantajul de a nu pune o frână puristă împrumuturilor lexicale; excluderea unor contacte directe şi a unor domenii, teme, teorii etc. a făcut totuşi ca împrumuturile, mai ales din engleză, să nu fie numeroase (în comparaţie cu situaţia care se va înregistra după 1989).
Dostları ilə paylaş: |
