Ideologie şi mit în lingvistica românească

we have the truth, and they have ideologies” (van Dijk 2005: 728).

2 „Definiţia pe care o propunem mitului este următoarea: construcţie imaginară (ceea ce, încă o dată, nu înseamnă nici «reală», nici «ireală», ci dispusă potrivit logicii imaginarului), destinată să pună în evidenţă esenţa fenomenelor cosmice şi sociale, în strâns raport cu valorile fundamentale ale societăţii şi în scopul de a asigura coeziunea acesteia” (Boia 1997: 8).

3 „Cele spuse în legătură cu activitatea profesorilor Al. Rosetti, Al. Graur, I. Iordan, J. Byck arată că ei nu au înţeles a se integra în avântul creator şi constructiv din Patra noastră”; „au împiedicat ridicarea pe o treaptă superioară a predării limbii în Facultatea noastră, ceea ce a dus la demiterea lor” (Orzea 1952: 191).

4 „Astfel începînd cu anul şcolar 1951-52, jumătate din numărul total de ore acordat limbii romîne în cei patru ani de studiu sînt consacrate limbii romîne contemporane (...). Măsura luată de Ministerul Învăţămîntului a fost, într-un anumit grad, rezultatul consultărilor avute cu profesorii universitari de limba romînă, dar se datoreşte, mai ales, exemplului Uniunii Sovietice, unde centrul cursului de limba rusă din învăţămîntul superior îl formează limba rusă contemporană” (Iordan 1956: 7). Paradoxal, filologia este marginalizată în programa de învăţământ, dar apare în denumirea facultăţilor de litere, care devin facultăţi de filologie (tot prin calc după rusă şi într-un sens extins al termenului). Justificări ale restructurării programei şi referiri la procedeele administrative care au însoţit-o se găsesc şi în Iordan (1956: 5-12). V. şi Zafiu (2007: 87-88).

5 Revista a fost victima schimbării de dogmă produse de intervenţia lui Stalin în lingvistică. Desfiinţarea ei este anunţată indirect de un text din Scânteia, „Pentru înflorirea lingvisticii în ţara noastră”, reprodus în Studii şi cercetări lingvistice, II, 1951, pp. 19-27: „În revista Cum vorbim (redactor responsabil Prof. Al. Graur), s-a vădit puternic tendinţa anti-marxistă şi vulgarizatoare, în genul tendinţelor proletcultiste, de a descoperi şi analiza anumite cuvinte şi expresii pentru a dovedi caracterul de clasă al limbii” (p. 21).

6 Legarea reformei ortografice de contextul politic al epocii este prezentată detaliat de Mihăilă 2000.

7 Sériot 1989 arată cât de puternic a fost acest model al continuitătii şi în lingvistica „naţională” sovietică, deşi intra în opoziţie cu discursul „revoluţionar” („La linguistique soviétique dominante refuse toute idée de rupture, de discontinuité”, p. 23).

8 Mărturii despre interzicerea sau dificultăţile publicării unor texte de lingvistică se găsesc, de exemplu, în Vulpe 1994.

9 O prezentare succintă a marrismului, în Robins (2003: 278-279).

10 Practicile editoriale ale vremii sufereau din cauza presiunilor cenzurii: un exemplu este antologia Palia de la Orăştie, care apare în 1984, la o editură serioasă – Editura Eminescu –, fără indicaţie de autor, coordonator etc., din cauza plecării în străinătate – şi deci a intrării pe lista non-citabililor – a autoarei, Florica Dimitrescu.

11 În 1955, I. Iordan scria: „«Cultivarea limbii» la noi este ca şi necunoscută, cel puţin sub raportul aplicării şi popularizării ei” (articol reprodus în Iordan 1977: 39); în 1956, autorul publică în Limba română, V, nr. 5 articolul său programatic, „Cultivarea limbii” (în Iordan 1977: 45-53), care inaugurează în revistă şi o rubrică cu acelaşi titlu.

12 În perioada regimului totalitar atitudinile normative erau prezentate ca absolut naturale, neputând fi puse în discuţie aşa cum o face, de exemplu, Pinker 1994, în capitolul XII („The language mavens”), al cărţii sale, vorbind despre arbitrarietatea şi lipsa de justificare a „cultivării limbii”. Pentru o viziune radicală – şi imposibilă în discursul autoritar – asupra normării, a se vedea Milroy 2007, care descrie standardizarea limbii ca fenomen ideologic în orice societate: „In standard-language cultures, virtually everyone subscribes to the idea of corrrectness. Some formes are believed to be right and others wrong, and this is generally taken for granted as common sense. Although rules of correctness are actually superimposed upon the language from outside, they are considered by speakers to be rules inherent in the language itself” (p. 134-135).

13 O viziune similară este cea descrisă de Sériot (1982: 77), în lingvistica sovietică.

14 Aşa cum arată Boia (1997: 163), „în cultura română, mitul unităţii, sau mai curând spus al uniformităţii, este atât de puternic întipărit încât chiar specialistul, istoric sau sociolog, ezită adesea în a lua în considerare structurile regionale ale fenomenelor studiate”.

15 În opinia lui I. Iordan, „la fel cu numeroase fapte de limbă specific moldoveneşti şi ardeleneşti, trebuie combătute anumite particularităţi regionale munteneşti” (articol din 1955, reprodus în Iordan 1977: 38).