Ieromonah Nicodim Saehelctoe

784. -"Iar pe cei ce au îndrăznit să năvălească asupra caselor
streine dacă, acuzaţi fiind, s-ar dovedi, să nu-i învredniceşti nici de
ascultarea rugăciunilor, iar dacă singuri vor mărturisi şi vor da înapoi (ceea ce au luat), să îngenunche în rindul celor ce se convertesc". -Gr. Neocez. 8.

785. 
     -"Iar cei ce în cîmp au găsit ceva, sau în casele lor din ce au lăsat barbarii, dacă se vor dovedi, fiind acuzaţi, de asemenea să se caiwnisească îngenunchind m biserică, iar dacă vor mărturisi singuri şi vor da înapoi, să-i învredniceşti şi de starea la mgăciune". -Gr. Neocez. 9.
     
786. 
     -"Iar cei ce îndeplinesc pomnca înapoierii lucnirilor trebuie să le dea îitapoi fără a cere ceva, nici să nu ceară vreo răsplată fiindcă le-au descoperit, sau păstrat, sau găsit, sub orice nume ar face aceasta". Gr. Neocez. 10
     
787. 
     -"Nu ştiu de ce Părinţii noştri n-au precizat canonisiri şi contra unui altfel de idololatrie, pe care Sf. Apostol o numeşte lăcomie de averi. Acest păcat are o întreită influenţă asupra sufletului: O rătăcire a minţii care duce pe om la aprecieri greşite asupra materiei, împingîndu-l să creadă dă binele este în materie, fără a mai ţine seama de fnimuseţea cea mai de sus de materie. Acest păcat influenţează şi partea voinţei active 'a sufletului, şi în general vorbind, această boală corespunde cu definiţia dată de apostol, despre care, el nu numai că o numeşte idololatrie, dar ea este şi rădăcina tuturor răutăţilor (i Tim. 6, 10). Cu toate acestea Părinţii n-au căutat să găsească leacul acestui rău, şi din această pricină, el bîntuie chiar şi printre slujitorii bisericii, care la rindul lor nu se îngrijesc ca să nu se introducă la hirotonie pe acei ce s-au întinat cu acest păcat diavolesc (Colos 3, 5). "Nu socotesc că trebuie să vindecăm prin cuvîntul învăţăturilor publice (din Scriptură), şi prin argumente raţionale această boală a lăcomiei. Noi n-avem canoane decît pentm vindecarea furtului de morminte şi a lucmrilor sfinte. Dar Sfînta Scriptură opreşte şi camătă (Deut. 23,19; Ps. 14,5) şi jefuirea bunurilor materiale ale altuia, deşi uneori ea se face cu învoială, şi cu un fel de înţelegere negustorească. Intmcît noi n-avem puterea de legiferare, ne vom mulţumi numai să precizăm ceea ce este de toţi oprit, şi aceasta va ţine loc de judecata canonică".
     

"Deci furtul se împarte în furt simplu şi în tîlhărie cu spargere. Amîndouă felurile au acelaşi scop: de a lua ceea ce este al altuia, însă este mare deosebire între ele, cu privire la dispoziţia sufletească şi mijloacele de realizare".

"Un tîlhar ca să-şi împlinească scopul, este înarmat ca să facă la nevoie şi crimă. De aceea el se foloseşte de anne, de tovarăşi de pradă. Unul ca acesta, dacă s-ar pocăi trebuie supus canonisirilor uciderii".

"Cel ce a furat pe ascuns, dacă singur îşi mărturiseşte păcatul (în faţa duhovnicului) el îşi va vindeca greşeala prin hotărirea sa, şi astfel va fi curăţat cu toiul de poftele răpirii, dînd săracilor tot ce mai are (împătrit ca Zaheu; Luca 19, 8). Dacă el n-are nimic decît trupul său, Apostolul îl sfătuieşte să se vindece prin osteneala tnipească: Cel ce fură să nu mai fure, ci mai vîrtos să se ostenească lucrînd cu mîinile sale ceea ce este bine, să aibă a da şi celor ce duc lipsă " (Efes. 4,28). -Sf. Gr. de Nisa 6.

788. -"Jefuirea de morminte se împarte în păcat uşor şi păcat
greu. Dacă jefuitond din respect faţă de cel mort, nu dă afară pe cel
îngropat şi nici nu dezveleşte trupul, ci ia numai oarecare pietre care
sînt pe inormînt, şi fac vreun lucru folositor, deşi şi această faptă nu
este vrednică de laudă, cu toate acestea auzul o îngăduie, cînd din ele
se fac anumite lucruri folositoare pentru binele obştesc".

"Iar dacă se răscoleşte ţarina trupului putrezit, răsturnînd şi oasele, căutînd bijuterii îngropate, această faptă trebuie canonisită ca şi simpla curvie (9 ani; Sf. Vasile 66). Insă duhovnicul va avea în vedere felul de viaţă al penitentului, ca să-i aplice canoitisirea cea mai potrivită, scurtîndu-i timpul de pocăinţă după canoane". -Sf. Gr. Nisa 7.

789. -"In Vechiul Testament, sacrilegiul (ierosiiia), - furtul de
cele sfinte nu este tratat cu mai multă îngăduinţă decît cu
uciderea. Atît ucigaşii cît şi cei ce furau cele sfinte erau ucişi cu
pietre. Disciplina bisericească este prea îngăduitpare, pentru
astfel de păcate. Părinţii au orînduit un timp mai scurt decît cel
al preacurviei (Apost. 72, 73), pentru vindecarea acestor nelegiuiri".

"Mai întîi se cuvine a se ţine seamă de dispoziţia sufletească a păcătosului, pentru a i se aplica canonisirea cea mai potrivită. Să nu se creadă că numai timpul este suficient-pentru deplina vindecare, căci ce fel de remediu s-ar putea scoate numai din timp? Numai hotărirea deplină a celui pocăit, poate să-l aducă la deplina îndreptare". -Sf. Gr. Nisa 8.

790. -"Spărgătorul de morminte zece ani va fi neîmpărtăşit". Sf.
Vasile 66.

791*. -"Tîlharii se supun canonisirii ucigaşilor de oameni deoarece ei se servesc de jaf şi de ucidere ca să-şi ajungă scopul". -Sf. i. Post. 40.

792. 
     -"Hoţul, dacă de bună voie îşi mărturiseşte păcatele, să se afurisească pe un an, după canonul 61, Sf. Vasile, iar dacă a fost dovedit pe doi ani. Insă noi vom opri 40 de zile de la împărtăşanie pe hoţul care se pocăieşte de buna voie, iar pe cel descoperit de alţii la şase luni, dacă va mînca după al noulea ceas din zi (ora 15) hrană uscată şi va face în fiecare zi cîte o sută de metanii". -Sf. i. Post 41.
     
793. 
     -'Cel ce a fost prins furind bunuri publice să nu intre Hi preoţie. - Iar dacă va cădea în păcat după ce a intrat în preoţie, se va caterisi după canonul 25 al Sf. Apostoli". -1. Post. 42.
     

794- 'Cariatul 66alSf Vasile liotămşte că cel ce jefuieşte morminte nu trebuie
primit la sfiita Biipărtăşanie zece ani IarnoiUopim un an, dacă posteşte zilnic pită la
alrioiiălMceasdiriri(otal5)şifacedkdaiă$ite Sf. L Post.4a

795. 
     -"După Sf. Grigore de Nisa furtul de cele sfinte se pedepseşte pe un timp ceva mai scurt decît preacurvia (15 ani) dar se canoniseşte (în condiţiile de mai sus c. 43)pînă la trei ani". Sf. I. Post. 44.
     
796. 
     -"Bani falşi. Cei ce fac bani falşi, sau este tovărăşit cu cel ce face bani falşi se canonisesc ca şi furii, de la un an pînă la cinci ani" (căci înşeală societatea). -ILT, 87-88.
     

797. -'Cine ară cu plugul în loc strein, să aibă pocanie palm ani, şi
metanii 16 pe zi". Fuml de case trei ani, metanii 100. Cine primeşte
fund şi ce se fură de dînsul, aşijderea să se pocăiască ca şi fund. - Cine
fură groapa (mormîntul) cinci ani, metanii cinci sute pe zi. Cine bagă
apă în vin şi-l vinde, cinci ani metanii 66". pbg, 88.

798. -"Cine .va lua lucnd altuia, îl va purta pe umeri şi va face
pocăinţa publică în adunare şi va sta în picioare la masă". -Cuv. Pahomie
Reg. 149. *■

XCII. GÎNDURILE

799. -Gîndurile sînt antenele sufletului îndreptate spre acţiune, spre
lucrurile externe ale lumii şi care făuresc idealuri călăuzitoare de viaţă. Prin
faptul că ele nu sînt active şi nu pornesc spre acţiuni externe nu constituie un
păcat. însă, îndată ce ele lucrează şi se manifestă afară, depăşind puterea
minţii de a le stăpîni şi dirija în conformitate cu legea Domnului, ele devin
păcătoase, chiar fără voia omului (Fac 8,.2i). înainte de păcătuire, Adam avea
mintea luminată şi în stare de a stăpîni şi dirija orice început de acţiune al
gîndului, şi astfel, dacă nu voia, putea să nu greşească (Fac. 3,6). După păcat
mintea i s-a întunecat, şi acţiunea gîndurilor o iau întotdeauna înaintea minţii,
şi astfel omul devine aplecat spre păcătuire (Fac. 6, 5). De aceea, nici * Dumnezeu nu osîndeşte aplicarea păcătoasă (Fac. 9, 21; Iov. 15,14-16). Insă, îndată ce mintea poate să stăpînească şi să dirijeze mişcarea şi acţiunea guidurilor în lumina poruncilor lui Dumnezeu şi nu o face, de aici începe urzeala păcatului vrednic de osîndă (Ps. 50,3-5). Dacă mintea stă nepăsătoare, sau ordonă voinţei să se dea frîu gîndurilor să umble contrar legilor Domnului, atunci păcatul s-a zămislit, iar inima îl hrăneşte şi 2 dirijează prin cuvinte, mişcări şi fapte. Din inimă ies gîndurile cele rele... (Matei 15,19; Marcu 7, 21; Ier.7, 9; Prov. 6,14). Adevăratul creştin trebuie să-şi stăpînească gîndurile, dirijîndu-le numai după legea Domnului (I Cor. 2,7-16), aşa cum a învăţat Iisus (Ioan 15,15; Fac. 15,16; 18,17; 22,12; Iacob 2,23).

800. -"Năvălirea poftelor în inimă, prin gînduri, (dacă sînt respinse)
este cu totul nepedepsită, fiind socotită ca un păcat nedesăvîrşit". -1. Post.

4.

801. 
     -"învoirea (sufletului de a împlini poftele păcatului) se spală cu douăsprezece metanii". -l. Post. 5.
     
802. 
     -"Lupta (minţii şi a voinţei contra poftelor) aduce vrednicia încununării sau a pedepselor". -l. Post. 6.
     

803. -"Vinovăţia păcatului începe de la consimţămîntul minţii
şi al voinţei cu poftele, care este pricină şi început al canonisirii". -\.
Post. 7 (V. Canonisirea).

XCIII. GLUMELE

804. -Glumele nevinovate, care izvorăsc dintr-o inimă veselă şi bine dispusă, nu pot fi socotite păcat, dacă ele n-au scopuri rele şi nici nu supără pe nimeni. Ba dimpotrivă, ele*deschid calea de comuniune sufletească între oameni, şi crează o atmosferă de frăţietate. "După cum faţa oglinzii răspunde la faţa omului, tot aşa răspunde inima omului către inima aproapelui" (Prov. 25,19). "O vorbă bună şi veselă înseninează faţa aproapelui (Prov. 12, 25; 15-13). însă efectele bune ale vorbelor cu haz, alîmă de bunătatea şi sinceritatea inimii şi dorinţa curată de frăţietate (îs. 50, 4-5;' Matei 12, 35-37). Experienţa ne arată, că atunci cînd aproapele ar avea ceva asupra noastră, dar noi, cînd îl întîlnim, îi vorbim deschis şi cu veselie, toată întristarea inimii lui dispare şi devine îmbunată ca şi a noastră, dacă el este sincer. însă, orice cuvînt serios şi vesel, trebuie să fie bine măsurat, ţinîndu-se seama de efectele lui în urechile aproapelui, de timp, de loc, şi împrejurări, ca să nu se obţină tocmai contrariu. înţeleptul ştie să folosească orice cuvînt

(Prov. 10, 19; 11, 12; 15, 2-3; 16, 23; 17, 27; Matei 5, 23; Iacob 5, 12).

805. -Glumele osîndite de legea Domnului, sînt acelea care
ies dintr-o inimă murdară şi au drept scop să sporească această
murdărie, atît la cel ce le vorbeşte cît şi la cel ce le primeşte, ca o
desfătare păcătoasă (Iacob 3, 8; Efes. 5, 8; Colos. 2, 4). Cuvintele
murdare sînt osîndite şi cel-ce le întrebuinţează mîhneşte pe
Duhul Sfînt, prin care creştinul este pecetluit pentru ziua
răscumpărării (Efes. 4, 29-30; 5, 3). Din cele ce .vorbeşte gura se
cunoaşte ce adăposteşte inima (Matei 12, 34; 15, 18-20; Luca 6, 45; Marcu
7, 21). Vorbele cele murdare, glumele aţîţătoare la păcat,
scamatoriile imorale, spectacolele aducătoare de, sminteală
pentru sine şi pentru alţii, sînt osîndite de biserică, încît pe mireni
îi afuriseşte şi pe clerici îi cateriseşte (VI ec. 24,62,65; Laod. 53,54).

XCIV. G OM ARI A

806. -Se pare că din pricina groazei urîciunii a acestui păcat şi ca
să nu se spurce hîrtia şi auzul, părinţii bisericii au evitat să-l mai
formuleze. Dar întrucît a existat şi există socot că este necesar să-l dăm
pe faţă. Gomaria (gură, Gomora Facere 19) este păcatul adorării părţilor
genitale, prin care adoratul le sărută, le ia în gură ... mai josnic decît
animalul. Un astfel de păcătos se canoniseşte cu afurisirea ca sodomiţii
şi ucigaşii de suflete pînă la douăzeci de ani. Ei nu mai pot fi niciodată
hirotonisiţi iar în caz de hirotonie prin tăinuire, se caterisesc definitiv,
rămînînd simpli mireni, fără dar lucrător de cele sfinte. Fără îndreptare'
totală şi deci, ei nu mai pot fi primiţi la tainele bisericii, pînă ce nu dau
dovadă prin fapte deplin verificate în timp îndelungat de curată
pocăinţă. Nici în cimitir să nu se îngroape dacă rămîn nepocăiţi, iar
fapta a devenit publică (V. curvie-sodomie).

XCV. HIROTESIA

807. -Hirotesia este punerea mîinilor arhiereului pentru a sfinţi
citeţi, cîntăreţi şi ipodiaconi. Ierurgia hirotesiei se face în mijlocul
bisericii, fiindcă şi slujba lor este în afară de altar. După
arhieraticon, pentru citeţi şi cîntăreţi sînt aceleaşi rugăciuni, iar
pentru ipodiaconi sînt deosebite. Citeţul şi cîntăreţul pot fi hirotesiţi
de la vîrsta de 18 ani; ipodiaconul de la 20 de ani. Citeţul şi cîntăreţul
are ca veşmînt la slujbă un fel de felon mic sau stihar special, fără
orar. Ipodiaconul are stihar şi orar care îl poartă numai încins
cruciş. Slujba lui nu este în altar, ci numai în afara altarului de a ajuta pe diaconi la îmbrăcare, spălarea şi servirea arhiereului şi a păstra ordinea în biserică la slujbe. Citeţul şi cîntăreţul se pot căsători şi recăsători fără hirotesie. Ipodiaconul se poate căsători numai înainte de hirotesie, interzicîndu-i-se căsătoria sau recăsătoria după hirotesie. Se poate hirotesi odată mai mulţi citeţi şi ipodiaconi. Stareţul în funcţiune poate hirotesi citeţi şi ipodiaconi numai pentru mînăstirea sa, CU învoirea episcopului (VII ec. 14; Sf. Nichifor 5; Ex. 28,1-5; Num. 3,9-13; 8,18-18,7; I Cor. 12,6-30).

808. 
     -Pe lîngă hirotesiile de consacrare ale clerului inferior mai sînt şi alte hirotesii, astfel: a), din treapta diaconului, derivă cea a arhidiaconului sau protodiaconului, ca fruntaşi între ceilalţi diaconi, b). Din treapta presbiterului pentru - clerul de mir, cea a sachelarului, care odinioară era dată unui călugăr însărcinat cu grija mînăstirilor, deţinută astăzi de exarhul mînăstirilor, acum se dă ca primă distincţie preoţilor de mir. A doua a economului, care odinioară administra averea episcopiei, acum este o treaptă de distincţie în pastoraţie. A treia a arhiprezbiterului sau a protoereului, ca treaptă administrativă, c). Pentru călugări, este prima treaptă a singhelului, care avea odinioară în grijă gospodăria casei episcopale. A doua este cea • a protosinghelului ca şef al singhelilor. A treia cea a arhimandritului ca conducător administrativ al unei comunităţi monahale, d). Hirotesia în duhovnic se dă deopotrivă preoţilor monahi sau celor mireni care sînt în stare să aprecieze faptele omeneşti în lumina legilor Domnului, aplicînd îngăduinţa şi severitatea canonisirii după "gîndul lui Hristos" (I Cor. 2,15-16).
     
809. 
     -"Ipodiaconul să nu se hirotesească mai tînăr de 20 de ani. Dacă cineva din orice fel de treaptă bisericească ar fi hirotonit mai înainte de vîrsta hotărîtă (în c. 14) să se caterisească". -VI. ec. 15.
     
810. 
     -"Deoarece sîntem informaţi că în Armenia sînt primiţi în cler numai tinerii care sînt de neam preoţesc, după obiceiul evreiesc (Ex. 28, 1; Num. 3, 1-10), iar unii nehirotesit'i se pun ieropsalti şi citeţi în biserică, hotărîm ca de acum încolo să nu se mai introducă în cler avîndu-se în vedere neamul ci să se cerceteze, şi dacă sînt vrednici, conform hotărîrilor canonice (Ap. 76), să se primească în cler şi să-i hirotesească pentm slujba bisericească, fie că sînt de neam preoţesc sau nu".
     

"Nu este iertat nimănui care nu este hirotesit să citească în biserică cuvintele dumnezeieşti, decît numai celor ce poartă tunderea hirotesiei şi a primit canonicească binecuvîntare de la păstond său. Iar dacă cineva ar îndrăzni să lucreze împotriva celor mai sus scrise, să se afurisească". -VI. ec. 33.

811. 
     -"Este îndeobşte cunoscut că în preoţie trebuie să fîe ordine, iar lui Dumnezeu îi place, ca promovările la preoţie să se-respecte cu exactitate. Deci dacă se observă că unii primesc tunderea clericală din pmncie, fără să mai primească şi hirotesia de la episcop, şi citesc după amvon la slujba dumnezeiască, făcînd aceasta împotriva canoanelor, de acum încolo să înceteze. Această rînduiala să se respecte şi de monahi. Fiecare egumen are nevoie să săvîrşească hirotesie de citeţ numai în mînăstirea sa, dacă însuşi egumenului i s-a dat de către episcop hirotesia între egumen, fireşte, fiind el prezbiter. Aşijderea şi horepiscopii, după vechiul obicei, pot să prochirisească citeţ potrivit aprobării episcopului". VII ec. 14.
     
812. 
     -"Nu se cuvine ca ipodiaconii să stea în altar şi să se atingă de sfintele vase". -Laod. 21.
     
813. 
     -"Nu se cuvine ca ipodiaconii să poarte orand (pe umăr ca diaconii) şi nici să părăsească paza uşilor sfinte". -Laod. 22.
     

814. 
     -"Nu se cuvine ipodiaconului să dea sfînta pîine poporului nici să binecuvînteze paharul". -Laod. 25.
     
815. 
     -"Nu se cuvine ca slujitorii citeţi şi ipodiaconii să părăsească uşile bisericii sau ale altamlui, chiar pentm scurtă vreme,, ca să se roage în particular în timpul slujbelor". -Laod. 43.
     

816. 
     ..."Citeţii ajungînd în vîrsta, să fie siliţi a se căsători sau a face făgăduinţă de înfrînare (celibatară sau monahală)-Cartag. 16 (b).
     
817. 
     -"S-a hotărît ca presbiterii şi diaconii, dacă s-au făcut vinovaţi de păcate grele şi din această cauză au fost caterisiţi, nu se mai pot hirotesi cîntăreţi, pe motivul că sînt mireni cu vrednicie căpătată prin pocăinţă, aşa cum se hirotesesc mirenii credincioşi, socotind pocăinţa ca un al doilea botez". -Cartag. 27.
     
818. 
     -"Citeţul care a citit măcar odată la biserica la care a fpsjt hirotesit, să nu mai fîe primit în cleml altei biserici". -Cartag. 90.
     
819. 
     -"Pe anagnost (citeţ),/a-/, punîndu-ţi mîna şi nigîndu-te către Dumnezeu şi să zici: Dumnezeule veşnic, cel bogat în milă şi în îndurări (Ps. 102, 4) care ai arătat întocmirea lumii prin cele create şi păstrezi numărul aleşilor tăi. însuţi şi acum caută spre robul tău care se însărcinează să citească Sfintele Scripturi popondui tău, şi-i dă Duhul Sfnt, duh proorocesc. Cel ce ai înţelepţii pe Ezdra (II, y, 4) slujitond tău ca să citească legile tale popondui tău, şi acum nigat fiind de noi, întelepteşte pe robul tău (N) şi-i dă să săvîrşească neosîndit lucm ce i s-a încredinţat, să fie socotit vrednic de o treaptă mai înaltă prin Hristos". -Const. Ap. VIII, 22.
     

816. 
     -"Cel ce voieşte a se horotesi citeţ, fund mărhirisit că este cu viată curată, vrednic de o treaptă sfînta şi cum că ştie carte bisericească se duce la arhiereu... Luarea pămlui însemnează sfinţirea, pentm că pănd este ca o înflorire din tot tnipul, şi însemnează că se aduce hu Dumnezeu pîrgă de la om. Iar în chipul cmcii se tunde pentm Iisus, căci însuşi întmpîndu-se şi răstignindu-se se sfinţeşte. Iar pe numele Treimii pentm că aceasta este făcătoarea şi desăvîrşitoarea tuturor". -S. Tes. V, 158.
     
817. 
     -"Apoi se blagosloveşte de trei ori deasupra tunderii şi punînd arhiereul mîna pe creştet unde s-a tuns, arată puterea lui Dumnezeu cea acoperitoare, şi cum că i se dă lui din dar, şi se roagă ca să se sfinţească cel ce se hiroteseşte. Atunci cu toată înţelepciunea şi înţelegerea se face citirea dumnezeieştilor cuvinte şi aşa mulţumind, săvîrşeşte nigăciunea. Iar după nigăciune, iar se însemnează zicînd "pace"penlni pacea cea de la Dumnezeu şi de este citeţ^{1 se} pomnceşte să citească o fa{ă din apostol, iar de este cînlărel din psaltire şi dîndu-i pace şi nigîndu-se pentm el îl sloboade, întărind cu însemnarea pretutindeni pe cel ce s-a hirotesit. însă unii socotesc însemnarea cuvintelor ce s-au citit atunci din Apostol sau Psaltire, ca nişte prevestiri şi le au ca semne pentm viată celui hirotesit". -s. Tes. V, 159.
     

822. -"Cel ce s-a făcut citeţ, citeşte popondui Sfintele Scripturi, după
poninca diaconilor sau preoţilor, adică sfintele cuvinte ale prooiocilor şi ale
apostolilor, stînd ai capul gol în mijlocul bisericii. Dar şi în altar intră ca o slugă
a altarului, aprinde luminările, aduce foc preotului, merge înaintea dant/ilor
purtînd sfeşnicul, el aduce piescurile şi apa cea încălzită. El îngrijeşte biserica şi
face ascultare la celelalte treburi ale bisericii. El citeşte pe carte, ca să zic pe
scurt, el este slujitor al hicnirilor ămuiezeieşli în biserică, fiind dator a face toate
întm cucernicie şi să cunoască al aii slujitor este şi cum că este slugă a lui
Dumnezeu, şi al celor ce se apropie de el şi slujeşte împreună ai sfinţii îngeri,
acolo împreună intrînd". -S. Tes. V, 160.

823. -"După citeţ rînduiala ipodiaconilor care este cea mai înaltă pînă
la diaconi. Citeţii şi cînlăre(ii, după însemnarea (hirolcsia) cea dumnezeiască
au voie să se însoare, iar ipodiaconul nicidecum. Aceştia făcîndu-se mai întîi
citeţi şi slujind bine, la vremea cea duduită, iau şi hirotesia ipodiaconului care se dă omului, celui ajuns la vîrsta de 20 de ani", -s. Tes. V, 161.

824. 
     -"Stilianil ipodiaconuhd, cel alb, simbolizează îmbrăcăin'intea cea nud curată şi fără de patimă a slavei hd Dunviezeu, de aceea U şi încinge ai orand însemiundaun căveşmîritidaitvţieiluimi-lmai are slobod, ci trebuie să-lsl/vigăpe el în jiuid cotpuhăpiin awăţie, de wemecenu nud poale să se însoare. Deci, viind la arhiereu se pecetluieşte prin tundere, ca cel ce s-a omorît şi este viu, acesta U desăvîrşeşte şi huotesinăi-se, i se cUeşte nigăciwwa, prin care se arată că de la DiiJ7viemiahiatdmdşiacopetwnuititl...".-s.Tes.v, 163.
     
825. 
     -"Cel ce s-a Itimtesit se sănită cu ceilalţi ipodiaconi ca cel ce s-a făait egal cu ei, şi se duce să lucreze împreună cele ale ipodiaconilor. Şi păzeşte sfintele uşi ca să nu intre cineva în altar dintre cei nevrednici. Ia sfintele vase şi le aşează după rînduială, ca să aducă preoţii danirile în bună rînduială. Pe cei chemaţi îi scoate afară cînd zice diaconul: "Cîţi sînteţi chemaţi ieşiţi". La litanii el merge cu cnicea înainte. Aprinde candela şi sfeşnicile de pe sfîntă masă. Cînd este de trebuinţă a sluji arhiereul, el stă după diacon înaintea sfintelor uşi la liturghie şi se împărtăşeşte cu sfintele taine la fiecare liturghie în afară de altar", -s. Tes. V, 164.