Ieromonah Nicodim Saehelctoe

- Sfinţii Părinţi adunaţi acum la Constantinopole (381) au hotărît să nu calce credinţa celor 318 părinţi adunaţi la Niceea Bitiniei (325), ci să rămînă întărită şi să se anatematizeze orice eres contrar ei, adică cel al eudoxienilor (arieni anomei) şi cel al samarinenilor adică al pnevamtomahilor (contrari Sf. Duh) şi cel al sabelienilor (antitrinitari) şi cel al marcelianilor (care zic că Fiul şi împărăţia sa nu este veşnică) şi cel al fotinianilor (antitrinitari) şi cel al apolinariştilor (Iisus nu este om deplin), -n ec. 1.

-"7/j ceea ce priveşte tomosul apusenilor, (hotărîrea unui sinod de la 369 sub papa Damasus) am primit şi hotărîrea sinodului din Antiohia (din 378, amîndouă fiind la fel) care mărturisesc o dumnezeire aTatălui şi a Fiului şi a Sfiitului Duh". II ec. 5.

-"Acestea citindu-se, Sf. Sinod a hotărît ca numănui să nu-i fie îngăduit să provăduiască altă credinţă - adică să scrie sau să alcăhriască - în afară de cea hotărîtă de Sf. Părinţi întruniţi în oraşul Niceea, (şi Constantinopol) împreună cu Sfînlul Duh, (Sinodul I şi II ecumenic). Iar, cei ce ar îndrăzni sau să alcătuiască o altă credinţă, (crezul) sau să o înfăţişeze, sau să o propovăduiască celor care vor voi să se întoarcă la cunoştinţa adevăndui, fie din elinism, fîe din_i iudaism sau din orice erezie, aceştia dacă ar fî episcopi sau clerici, să fîe îndepărtaţi, episcopii din episcopat şi clericii din cler, iar de ar fi laici, să fie anatematizaţi. Şi tot în acelaşi chip, dacă ar fi aflaţi vreunii, fie episcopi, fie clerici, fie laici, mărturisind sau învăţînd cele înfăţişate în expunerea sa de prezbitend Harisie, despre întmparea unuia născut Fiul lui Dumnezeu adică învăţăturile întinate şi destrămătoare ale lui Nestorie, care au fost osîndile să se trateze potrivit cu hotărîrea luată de acest sjînt şi ecumenic sinod, adică la fel, episcopul să fie îndepărtat din episcopat şi să fie caterisit, clericul de asemeni să cadă din cler, iar de ar fi laic şi el să fie anatematizat, precum s-a spus mai sus", (li ec. 5; III ec. 7).

655. - Rînduiala cea bună, după cuvîntul teologului, este ca tot cel ce începe un cuvînt sau un lucru, să înceapă cu Dumnezeu şi să sfîrşească tot cu Dumnezeu. De aceea, pentru că şi buna cinstire de Dumnezeu să propovăduieşte cu tărie acum de noi, iar biserica întemeiată de Hristos, se întinde neîncetat, crescînd şi sporind ca cedrii Libanului, noi, făcînd acum începutul acestor cuvinte sfinţite, hotărîm cu ajutorul lui Dumnezeu, să păzim neatinsă şi nestrămutată credinţa dată nouă atît de către apostolii cei aleşi de Dumnezeu, care au fost înşişi văzători şi slujitori ai cuvîntului, cît şi de cei 318 sfinţi şi fericiţi părinţi, adunaţi la Niceea sub Constantin împăratul nostru împotriva lui Arie necuratul şi a religiei păgîneşti sau mai bine zis politeiste, propovăduite de el. Care părinţi, mărturisind aceeaşi credinţă cu privire la Treimea cea de o fiinţă, ne-au descoperit şi ne-au întărit în ce priveşte cele trei ipostase ale firii dumnezeieşti începătoare, fără a lăsa ca ea să rămînă ascunsă sub valul necunoaşterii, ci, învăţînd lămurit pe credincioşi, să se închine cu o singură închinare: Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, au îndepărtat şi nimicit învăţătura greşită despre nepotrivirea treptelor dumnezeirii, doborînd şi răsturnînd jocurile copilăreşti şi alcătuite din nisip ale ereticilor, împotriva dreptei credinţe. De asemenea, întărim şi credinţa care s-a propovăduit de către cei 150 sfinţi părinţi adunaţi în acest oraş împărătesc sub marele Teodosie (331), care a fost împăratul nostru, îmbrăţişînd părerile grăitoare de Dumnezeu şi îndepărtînd pe necuratul Macedonie, împreună cu vrăjmaşii cei vechi ai adevărului, întrucît cu nebunie au îndrăznit a socoti pe Stăpînul ca pe rob şi a voit să rupă hoţeşte unitatea cea nedespărţită, ca să nu ne fie împlinită taina nădejdii noastre. Osîndim împreună cu acest nedemn, nevrednic şi înverşunat potrivnic al adevărului şi pe Apolinarie, propovăduitorul ascuns al răutăţii care a vorbit cu necuviinţă, spunînd că Domnul a luat trup fără minte şi fără suflet, de aici socotind şi el, că nu ne-a fost deplină mîntuirea. încă întărim, ca pe o putere de nesfărîmat a credinţei, învăţăturile aşezate de cei 200 de Dumnezeu purtători, părinţi întruniţi mai întîi în oraşul Efcsenilor (432) sub Teodosie fiul lui Arcadie, împăratul nostru propovăduind un singur Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, socotind pe drept şi după adevăr ca

Născătoare de Dumnezeu pe Preacurata pururea Fecioară care l-a născut fără sămînţă, şi respingînd nesocotita erezie a lui Nestorie, ca una ce strămută rînduiala dumnezeiască, deoarece învaţă că Hristos a fost şi om deosebit, înnoind nesocotinţa iudaică. întărim apoi, ca ortodoxă, credinţa care a fost scrisă de 630 de Dumnezeu aleşi părinţi, în metropola Calcedonienilor (437) sub Marcian, şi el împărat al nostru, pe care a dat-o cu glas mare în toate părţile, că Hristos Fiul lui Dumnezeu este unul, alcătuit din două firi şi slăvit în aceste două firi, iar pe Eutihie cel cu mintea deşartă, care spunea că taina cea mare a iconomiei s-a săvîrşit în chip părut, l-au îndepărtai ca pe un nedemn şi ca pe o moUmă, din preajma sfintelor biserici şi împreună cu el şi pe Nestorie şi pe Dioscur, unul părtaş şi susţinător al despărţirii, iar celălalt al amestecării, căzuţi din starea necredinţei în aceeaşi prăpastie a pierzării şi a ateismului. De asemenea, recunoaştem şi învăţăm şi pe urmaşii noştri să recunoască, că pornite de la Sfîntul Duh, evlavioasele graiuri ale celor 165 de Dumnezeu purtători părinţi, adunaţi în acest oraş împărătesc (553) sub Justinian, împăratul de care cu pietate ne aducem aminte, cei care sinodiceşte au anatematizat şi lepădat pe Teodor de Mopstuiestia, dascălul lui Nestorie, pe Origen, pe Didim şi pe Evagrie, care au plăsmuit din nou mituri păgîneşti şi care, cu năluciri ale minţii şi visuri, au vorbit de perioade şi transformări ale unor corpuri şi suflete Apunînd cu lipsă de evlavie, lucruri nedemne despre învierea morţilor, precum şi cele scrise de Teodorat, împotriva dreptei credinţe şi a celor 12 capitole ale fericitului Chirii, cum şi scrisoarea zisă a lui Iba şi iarăşi mărturisim a păzi nepătată credinţa sfîntului sinod al Vl-lea de curînd adunat în acest oraş împărătesc sub Constantin (680). împăratul nostru, de pioasă aducere aminte, care a primit mai multă putere prin aceea că, piosul împărat a întărit hotărîrile acestui sinod cu peceţi, spre statornicire în toţi vecii. Mărturisim deci iarăşi, cu toţii, neatinsă a cinsti două voind naturale -voinţii între adevăr - şi două lucruri naturale în iconomia întrupării Domnului nostru Iisus Hristos adevăratul Dumnezeu, precum ne-a învăţat cu iubire de Dumnezeu, dînd cucernica hotărîre care osîndeşte pe cei ce strămută dreapta dogmă a adevărului şi propovăduiesc popoarelor o singură voinţă şi o singură lucrare în Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, adică pe Teodor al Farei, Cir al Alexandriei, Honoriu al Romei, Sergie, Pir, Pavel, Petru care au fost mai înainte în acest, de Dumnezeu păzit oraş, Macarie, fost episcop al Antiohiei, Ştefan, ucenicul lui şi pe neînţeleptul Polihronie, păsţrînd neatins trupul cel de obşte al lui Hristos Dumnezeul nostru.

în scurt, noi legiuim să se păzească şi să rămînă neschimbată pînă la slîrşitul veacurilor, credinţa cea adevărată a tuturor bărbaţilor iscusiţi din biserica lui Dumnezeu, care au fost luminători în lume, ţinînd sus cuvîntul vieţii, precum şi scrisorile şi învăţăturile date lor de Dumnezeu lepădînd şi anatematizînd pe toţi pe care ei i-au lepădat şi anatematizat ca duşmani ai adevărului care în zadar s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu şi au încercat să ridice neadevărul în slavă.

"Iar dacă cineva dintre toţi, nu va păzişi nu va îmbrăţişa învăţăturile despre buna cinstire de Dumnezeu, arătate mai sus şi nu le va cinsti şi propovădui aşa, ci s-ar apuca să se împotrivească, să fie anatema, potrivit cu hotărîrea statornicită de sfinţii şi fericiţii părinţi, arătaţi mai înainte şi să fie scos şi căzut din rîndul creştinilor ca un străin."

"Căci noi am socotit, că mi se poate adăuga sau scoate ceva din cele hotările mai înainte. Aceasta de loc şi sub nici un cuvînt". -w. ec. 1.

656. -A hotărît acest sfînt sinod şi acest foarte frumos şi îndreptăţit lucru, ca şi de acum înainte să rămînă întărite şi statornice, spre vindecarea sufletelor şi tămăduirea patimilor, cele 85 canoane primite şi întărite de sfinţii şi fericiţii părinţi dinaintea noastră, dar totuşi predate nouă sub numele sfinţilor şi slăviţilor apostoli.

Dar, pentru că în aceste canoane ni se porunceşte să primim şi aşezămintele Sf. Apostoli cele date prin Clement, în care din vechime s-a introdus de cei de altă credinţă pentru vătămarea bisericii unele lucruri neadevărate şi străine de dreapta credinţă, care întunecă frumuseţea aleasă a dogmelor dumnezeieşti, în mod necesar am făcut lepădarea acestor aşezăminte pentru întărirea şi siguranţa turmei creştinilor, neadmiţînd nicidecum născocirile minciunilor eretice şi fără a vătăma învăţătura adevărată şi desăvîrşită a apostolilor (cea pe care o avem azi, e purificată).

Pecetluim şi pe toate celelalte sfinţite canoane aşezate de sfinţii şi fericiţii noştri părinţi, adică pe cele ale celor 318 sfinţi părinţi adunaţi la Niceea, şi pe cele ale celor adunaţi în Ancira; încă şi pe cele ale celor adunaţi în Neocezareea precum şi pe ale celor adunaţi în Antiohia Siriei, dar şi pe ale celor adunaţi în Laodiceea Frigiei, încă şt pe cele ale celor iso ce s-au adunai în acest, de Dumnezeu păzit şi împărătesc oraş, şi pe cele ale celor 200, care s-au adunat în metropola Efesenilor; şi pe cele ale celor 630 sfinţi şi fericiţi părinţi adunaţi în Calcedon; asemeni şi pe cele ale celor adunaţi în Sardica, şi pe cele ale celor adunaţi în Cartagina; şi încă şi pe ale celor adunaţi din nou în acest de Dumnezeu păzit şi împărătesc oraş, sub episcopul acestui împărătesc oraş, Nectarie, şi pe ale lui Teolîl, fost arhiepiscop al Alexandriei; încă şi pe ale lui Dionisie fost arhiepiscop al marelui oraş Alexandria şi pe ale lui -Petru fost al Alexandriei şi martir, şi pe ale lui Grigorie Taumaturgul, fost episcop al Neocezareei, Atanasie arhiepiscopul Alexandriei, Vasile arhiepiscopul Cezareci Capadociei, Grigorie episcopul Nişei, Grigorie Teologul, Amfilohiu al Iconiei, Timotei fost mai înainte arhiepiscopul Alexandriei, Teofil arhiepiscopul acestui mare oraş al Alexandrinilor, Ciril arhiepiscopul Alexandriei şi Ghenadie fostul patriarh al acestui de Dumnezeu păzit şi împărătesc oraş dar încă şi canonul cel aşezat de Ciprian, fost arhiepiscop al ţării africanilor şi martir, şi de sinodul său, care a avut putere în ţinuturile episcopilor mai sus - zişi şi numai după obiceiul lor tradiţional; şi nimănui să nu-i fie îngăduit a preface canoanele arătate mai sus, să le strice sau să aducă alte canoane, afară de cele ce le avem în faţă, puse sub senuiătura falsă de vreunii dintre cei ce s-au apucat să falsifice adevărul.

Iar dacă cineva a fost prins înnoind vreun canon din cele spuse sau căutînd să-l răstoarne va fi osîndit să primească pedeapsa pe care o porunceşte acelaşi canon, fiind astfel vindecat prin ceea ce greşise. -VI ec. 2.

657 -Celor ce au fost hărăziţi cu demnitate ieraticească, întocmirile aşezămintelor canonice le sînt spre mărturie şi îndrumare, pe care şi noi le primim cu bucurie şi cîntăm Domnului Dumnezeu, împreună de Dumnezeu vestitorul David, zicînd: "Intrii calea mărturiilor tale ne-am bucurat, ca îiitm toată bogăţia şi tu aipomneit ca^dieplatea să fie îndnimarea ta în veci, înţelepţeşte-mă şi voi fi viu" (Ps. 118, 14, 138,144). Dacă cuvîntul proorocesc ne porunceşte să păzim în veac mărturiile legilor lui Dumnezeu şi să vieţuim între ele este limpede că ele trebuie să rămînă în veac neclintite şi neschimbate, că în acest sens şi de Dumnezeu văzătorul Moise, a zis aşa: "Nimic să nu adaugi la cele aşezate şi să nu scoţi din ele" (Deut. 12, 32). Sfîntul apostol Petru, bucurîndu-se de ele a zis : La care îngerii doresc să privească (1 Petru 1,12); iar Pavel zice: Chiar dacă noi înşine sau vreun înger ar vesti vouă o altă evanghelie, decît pe aceea pe care v-am vestit-o vouă, să fie anatema (Gal. l, 8).

"Deci, aşa stînd lucrurile şi astfel findu-ne mărturiile dovezilor, noi ne. bucurăm întm ele, ca şi cînd cineva ar cîştiga multă dobîndă. Noi cu bucurie primim dumnezeieştile canoane şi întărim obligativitatea lor întreagă şi neschimbată, ca şi cele ce sînt date de trîmbi[ele Duhului Sfînt, de prea lăudaţii Apostoli, şi de către cele şase sfinte sinoade ecumenice şi de către cele locale adunate spre a da astfel de aşezăminte (canonice) precum şi de către sfiiţii noştri părinţi. Căci, dînşii find toţi luminaţi de unul şi acelaşi Duh Sfînt, au hotărît cele de folos". (Ioan 14,16-17; 15, 26-27; Luca 16,13-15).

Deci, pe cei ce ei îi anatematisesc si noi îi anatematisim; pe cei ce ei îi caterisesc şi noi îi caterisim; pe cei ce ei îi afurisesc şi noi îi afurisim; pe cei ce ei îi canonisesc şi noi de asemenea îi canonisim. Căci datoria voastră a păstorilor este ca misiunea să v-o împliniţi fără iubire de argint, (i Tim. 6,10) îndestulîndu-vă cu ceea ce aveţi (Ev. 13,5), aşa cum învaţă lămurit dumnezeiescul apostol Payel, care s-a înălţat pînă la al treilea cer, unde a auzit cuvinte negrăite (ii Cor. 12, 4).-vii ec.l. |

658. 
     -"Episcopul Aureliu, zise: Aşa se păstrează la noi aceste exemplare (copii) exacte după cele originale pe care părinţii noştri (20 de episcopi) le-au adus cu sine atunci de la sinodul de la Niceea astfel păstrîndu-se originalul acelora (dc la Niceea) aşa să se păstreze întărite cele continuate şi cele hotărîte acum de noi". Cari. l.
     
659. 
     - Sinodul întreg zise: "Cm voia lui Dumnezeu, mai întîi de toate, credinţa dogmelor bisericeşti, care s-au predat de noi, trebuie să se mărturisească în acest slăvit sinod aşa cum este la greci, cu aceeaşi mărturisire. Apoi rînduiala bisericească trebuie să se ţină cu învoirea liberă a fîecăniia şi cu consimţămîntul tuturor. Dar care întărire minţii fraţilor şi împreună episcopilor noştri celor de curînd hirotonisiţi se cuvine a adăuga cele ce le-au primit prin hotărîrea statornicită de părinţi întm unimea Treimei, adică a Tatălui şi a Fiului şi a Sfiitului Duh, care unime este cunoscută că nu are nici o deosebire pe care trebuie să o ţinem sfînta în minţile noastre (de la hirotonie în arhiereu). Aşa cum am învăţat noi, tot aşa vom învăţa şi popoarele lui Dumnezeu...". Cart. 2.
     
660. 
     ..."S-a hotărît de către toţi episcopii bisericii din Cartagina întruniţi în sinod ale căror nume şi iscălituri sînt puse (la acte), că Dumnezeu n-a făcut, de la început, pe Adam să fîe muritor (Fac. 2,17; Rom. 4, 12; 6, 23). De va zice cineva că protopărintele Adam de la început a fost să fîe om muritor, aşa încît ori de ar fi păcătuit, el trebuia să moară cu trupul, adică, va ieşi din tmp nu din vina păcatului făcut de el, ci din nevoile firii, prin creaţiunea lui, să fîe anatema" .-Cart. 109.
     

658. 
     -"Aşijderea. s-a hotărît că oricine ar zice că Harul lui Dumnezeu, prin carele cineva se îndreptează prin Iisus Hristos Domnul nostm, are putere numai pentru lăsarea păcatelor celor săvîrşite deja, şi că nu dă încă şi ajutor spre a mai săvîrşi şi alte păcate, să fie anatema". -Cart. 111.
     
659. 
     - Aşijderea, s-a hotărît ca, oricine va zice că acelaşi har al lui Dumnezeu cel dat prin Iisus Hristos Domnul nostru ne ajută numai ca să nu păcătuim, deoarece prin el ni se descoperă şi ni se arată cunoaşterea păcatelor spre a şti ce trebuie să cerem şi de ce trebuie să ne ferim, dar prin cele ce ni se dă, pe lîngă darul de a cunoaşte ce este de făcut, încă şi darul de a iubi şi puterea de a face binele, să fie anatema, Apostolul zice: "Cunoştinţa îngîmfă, iar dragostea zideşte" (I Cor. 8, i). Este o nelegiuire să credem că darul lui Hristos ni s-a dat ca să ne mîndrim şi nu spre a ne zidi sufleteşte. Cu adevărat, şi a şti şi a iubi fapta bună care trebuie făcută, amîndouă sînt daruri ale lui Dumnezeu. Cînd adevărata dragoste zideşte, cunoştinţa nu se mai poate mîndri, precum s-a scris: "Dumnezeu este cel ce învaţă pe oameni ştiinţa" (Ps. 93,10) şi că: "Dragostea de la Dumnezeu este " (Ioan 4, 7). -Cart. 112.
     
660. 
     - "De asemenea, s-a hotărît că, oricine ar zice că pentm aceea ni se dă nouă harul dreptăţii ca ceea ce putem face prin noi înşine să săvîrşim mai uşor prin har, ceea ce înseamnă că dacă nu ni s-ar fi dat hanii deşi, mai greu, dar totuşi am fi putut să împlinim ponincile dumnezeieşti şi fără ajutond harului să fie anatema. Cînd Domnul a vorbit despre împlinirea ponincilor, nu a zis: Fără de mine mai greu puteţi face ceva, ci a zis:" Fără de mine nimic nu puteţi face" (ioan 15, 5; Ofes. 2, 8) -Cart. 113.
     
661. 
     - "Cu privire la cele spuse de Sf. Apostol Ioan: "De vom zice că păcat nu avem, pe noi înşine ne amăgim şi adevănd nu este întm noi" (I Ioan l, 8), dacă cineva le-ar înţelege, cum că ele trebuie spuse numai pentru smerenia cugetului, şi dc aceea noi afirmăm că sîntem păcătoşi, iar nu fiindcă cu adevărat sîntem păcătoşi să fie anatema. Apostolul mai departe adaugă: "De vom mărturisi păcatele noastre, el credincios este şi drept ca să ne ierte păcatele să ne curăţească de toată nedreptatea" (I Ioan l, 9). De aici lămurit este că s-a spus nu numai pentru smerenia cugetului, ci ca să arate adevărul păcătuirii noastre, căci astfel Apostolul ar fi zis: "De vom zice că nu avem păcat, ne înălţăm pe noi şi smerita cugetare nu este întm noi", ci dimpotrivă a zis că: "ne amăgim pe noi înşine şi adevănd nu este întm noi". Prin aceasta a arătat lămurit că cel ce zice despre sine că nu are păcat, nu spune adevărul, ci minciuna. -Cart. 114.
     

658. 
     - S-a hotărît că, cel ce ar înţelege, cum că cererea sfinţilor în rugăciunea domnească: "Şi ne iartă nouă greşelile noastre" (Matei 6, 12), nu este făcută pentru iertarea păcatelor lor personale, deoarece sfinţii n-au păcate ci ei se roagă numai pentru alţii din popor, şi nici-un sfînt nu zice: Iartă-mi mie păcatele mele, ci: "Iartă nouă păcatele noastre", ca şi cum s-ar înţelege că dreptul se roagă numai pentru alţii din mulţimea oamenilor şi nu şi pentru sine să fie anatema. Sf. Apostol Iacob era sfînt şi drept şi el zicea: "Că multe greşim cu toţii" (Iacob 3,2). El adaugă: "Toţi, pentm că să fie de acord cu psalmistul care zice: Să nu intri la judecată cu robul tău, că nu se va putea îndreptăţi cel viu" (Ps. 142, 2). înţeleptul Solomon se roagă: "Nu este om care să nu păcătuiască" (III Regi 8, 46). în cartea Sfîntului Iov stă scris: "Pe mîna fiecănd om se pune semnul, pentru ca toţi oamenii să-şi cunoască neputinţa lor" (iov 37,7) şi proorocul Daniil zice la plural: '"Noi am păcătuit, noi am greşit" (Daniel 9, 5, etc.). în toate aceste locuri, se mărturiseşte şi despre smerita cugetare şi după înţelesul adevărului, ca să nu se înţeleagă, aşa cum fac unii eretici, că cel drept nu se roagă şi pentru păcatele sale, ci numai pentru ale altora. Mai departe Daniel zice: "Mă nigam şi mărturiseam păcatele mele şi ale popondui meu, înaintea Domnului Dumezeului meu" (Daniel 9, 20). El n-a voit să zică: "păcatele noastre", în general, ci precis "ale popondui său şi ale sale", ca şi cum el ar fi prevăzut că se vor ivi ereticii care vor înţelege rău această rugăciune" (Matei 6,12).- Cart. 115.
     
659. 
     - S-au hotărît că oricine tîlcuieşte cuvintele din rugăciunea domnească; "Iartă nouă greşalele noastre" (Matei 6, 12), socoteşte că aceste cuvinte se zic aşa de sfinţi numai de formă pentru smerita cugetare şi nu pentru realitatea adevărului cum că ei cu adevărat au păcate, să fie anatema. Oare, cine ar putea suferi pe cel ce se roagă, minţind nu oamenilor, ci însuşi iui Dumnezeu, fiindcă numai cu buzele cere iertare, iar cu inima ar crede că el (Pelegius) nu are nici-un păcat pentru a cere această iertare? -Cartag. 116.
     
660. 
     -"Dacă cineva învaţă sau cugetă, că sufletele omeneşti au preexistat, adică ele mai înainte ar fi fost spirite sau puteri sfinţite şi cereşti, îndepăitîndu-se de Dumnezeu, s-au dedat la păcate şi din această cauză au pierdut iubirea dumnezeiască, devenind suflete osîndite, şi astfel, ele au fost trimise spre pedeapsă în trupuri pămînteşti, să fie anatema". -Edit. Teologic l.
     

668. -"Dacă cineva învaţă sau cugetă că sufletul lui Iisus
Mîntuitorul ar fi preexistat, şi că el s-ar fi unit cu Dumnezeu - Logosul
numai înaintea întntpării şi al naşterii sale din Sfînta Fecioară, să fie
anatema". -Ed. Teoi. 2.

669. 
     -"Dacă cineva învaţă sau cugetă că trupul Domnului nostm Iisus Hristos s-a format mai întîi în sinul Sfintei Fecioare, şi numai după aceea s-a unit cu el Dumnezeu - Logosul ca şi sfîntulpreexistent, să fie anatema". -Ed.Teol. 3.
     
670. 
     -"Dacă cineva învaţă sau cugetă că Dumnezeu - Logosul s-a făcut asemenea tuturor cetelor cereşti ale îngerilor, şi că el 'este un heruvim, şi un serafim pentm serafimi, adică el a devenit asemenea cu puterile îngereşti superioare, să fie anatema". -Ed. Teot. 4.
     
671. 
     - "Dacă cineva învaţă sau cugetă, că la înviere, tnipurile omeneşti vor învia sub formă de afară şi fără de nici o asemănare cu acelea pe care le avem acum, să fie anatema". -Ed. Teoi. 5.
     
672. 
     -"Dacă cineva învaţă că cerni, soarele, luna, stelele şi apele care sînt mai presus de centri, sînt fiinţe însufleţite, să fie anatema". -Ed. Teoi. 6.
     
673. 
     - "Dacă cineva învaţă sau cugetă că Hristos Domnul, în veacul viitor 'va fi iarăşi răstignit pentm demoni cum a fost şi pentm oameni, să fie anatema". -Ed. Teoi. 7.
     
674. 
     -"Dacă cineva învaţă sau cugetă că puterea lui Dumnezeu are margini, şi că el a creat tot ceea ce a putut să facă avînd putere mărginită, să fie anatema". -Ed.Teol. 8.
     
675. 
     -"Dacă cineva învaţă sau cugetă, că pedeapsa demonilor şi a oamenilor păcătoşi nu va fi veşnică, ci va avea un sfirşit, şi că atunci va unna o restabilire a tuturor în fericire (apocatastasia) să fie anatema". -Ed. Teoi. 9.
     

676. 
     -"Anatema lui Origen şi a tuturor celor ce învaţă şi cugetă ca el". -Edictul Teologic 10, din 541, a împăratului Justinian aprobat de Biserică.
     
677. 
     -"Dacă cineva crede în fabuloasa preexistentă a sufletelor şi în acea condamnabilă restaurare (apocatastasia), adică restabilirea tuturor lucnirilor aşa cum era la început, să fie anatema". -Sinodul din Costantinopol, din 543.-
     

678. - "Dacă cineva învaţă că la început creaţiunea fiinţelor
raţionale nît cuprindea decît spirite fără tnipuri şi cu totul
nemateriale neavînd nici număr, nici numiri, încît ele erau identice
prin egalitatea substanţei, a puterii şi a lucrării, precum şi prin
unirea lor cu Dumnezeu - Logosul şi cunoştinţa lor despre acest Logos, dar că îndepătiîndu-se de Dumnezeu, s-au dedat la lucmri rele, după înclinările fiecăniia, şi că ele au luat Impuri mai mult sau mai puţin perfecte şi au primit numiri, astfel, că între puterile superioare se află o diferenţă de numiri după cum se află şi o diferenţă de tnipuri şi pentm aceasta unele s-au numit hemvimi, altele serafimi şi arhangheli şi puteri şi demoni şi tronuri şi îngeri şi au luat naşteri atîtea orînduiri şi numiri cereşti, să fie anatema", -s. Cp. 2.

679. 
     -"Dacă cineva învaţă că soarele, luna şi stelele fac parte din aceste fiinţe raţionale, şi că ele n-au devenit ceea ce sînt, decît numai pentru că s-au dedat la rău, să fie anatema", -s. Cp. 3.
     
680. 
     -"Dacă cineva învaţă că fiinţele raţionale, în care iubirea dumnezeiască s-a răcit, ele au intrat în tnipuri grosolane cum sînt ale noastre şi au fost numite oameni, pe cînd acelea care au atins cea din unnă treaptă a răutăţii, au avut parte de tnipuri reci şi întunecate, şi s-au făcut şi se numesc demoni şi spirite rele (metempsihoză) să fie anatema", -s. Cp. 4.
     
681. 
     -"DaCă cineva învaţă că după cum din rînduiala îngerilor şi ale arhanghelilor s-au născut suflete, dintre care au ieşit demonii sau oamenii, tot aşa şi oamenii acum pot deveni din nou îngeri şi demoni, şi toată ordinea ierarhiilor cereşti poate să circule îh sus sau în jos sau deopotrivă în sus şi în jos, să fie anatema". -S. Cp. 5.
     
682. 
     -"Dacă cineva învaţă că de se află două feluri de demoni dintre care una cuprinde sufletele oamenilor şi alta spiritele adînc căzute; şi că dintre toate fiinţele raţionale nu se află decît un singur spirit, care ar fi rămas neclintit în iubirea şi contemplarea dumnezeiască, şi că. acest spirit a devenit Hristos şi împăratul tuturor fiinţelor raţionale, şi că el a creat toate trupurile care existau în cer, pe pămînt şi între cer şi pămînt; şi că lumea s-a făcut în sensul că ea are în sine însăşi elementele care sînt mai vechi decît ea, şi care dăinuiesc prin ele însele, adică uscatul, şi umezeala, căldura şi frigul cu chipul lor de a fi, şi că ea a fost alcătuită prin mijlocirea acestor elemente, precum şi că prea Sfînta Treime cea de o fiinţă n-a creat lumea, ci că lumea a fost creată de spiritul care se numeşte demiurg care este mai vechi decît lumea care-i dă fiinţa sa, să fie anatema". -S. Cp. 6.
     
683. 
     -"Dacă cineva învaţă că Hristos despre care s-a zis că a apănit în lume ca un Dumnezeu, şi că el a fost unit mai înainte de toate timpurile cu Dumnezeu - Logosul, în vremurile din unnă el s-a înjosit pînă la întrupare, şi s-a milostivit după spusa ereticilor, de mult feluritele căderi ale spiritelor reunite într-o singură unitate din care şi el făcea parte, şi pentm a le reînăltfl, el a trecut prin toate treptele, şi a avut diferite tnipuri şi diferite nume, şi că el a devenit toate în toţi: un înger între îngeri, o putere între puteri şi s-a îmbrăcat, în diferitele trepte ale tuturor fiinţelor raţionale, luînd o formă corespunzătoare cu a fiecărei trepte, şi la sfirşit el a luat tnipul şi sîngele omenesc,- şi a devenit un om penlni¹ oameni; Dacă cineva învaţă toate acestea, şi nu mărturiseşte că Dumnezeu - Logosul s-a pogorît şi s-a întmpat ca om, să fie anatema", -s. Cp. 7.