(F. Ap. l, 25; Gal. 5, 4; Ev. 12, 25), iar prin sfărîmarea inimii şi prin tot felul de nevoinţe s-a îndepărtat de acele plăceri, care l-au făcut nevrednic şi care l-au dus la ruină sufletească, va da dovadă de vindecarea sa" (Matei 26, 75; F. Ap. 8, 22, 24; 11 Tim. 2, 25-26). Deci, noi trebuie să {inem socoteală de amîndouă situaţiile şi de îndatoririle respectării (i Regi 2, 22) legilor canonice şi de îndatoririle obiceiului îngăduitor. Clericii care nu se menţin întru desăvîrşire, printr-o ţinută morală, să-şi capete mînluirea după chipul predanisit de viaţa obştească a mirenilor" Sf. Vasile 3.
-"Diaconiţa care a curvit cu un necredincios, poate fi primită la împărtăşire, numai după ce se va pocăi timp de şapte ani, dacă în acest timp ea trăieşte în deplină curăţenie. Iar, păgînul care s-a făcut creştin, voind să ia în căsătorie pe acea diaconiţa, dar săvîrşeşte iarăşi păcatele păgînătăţii anterioare, el este un apostat moral, un cîine care se întoarce la borîtura sa. Aşadar, noi nu mai îngăduim ca tnipul diaconiţei caterisite să fie dat întrebuinţării tnipeşti, (adică să se mai căsătorească), fiind sfinţit". -Sf. Vasile 44.
-"Diaconul care-şi va spurca buzele săndînd o femeie, apoi mărturisindu-se de aceasta, se va opri de la Liturghie pentm o vreme, dar i se va îngădui să se împărtăşească cu cele sfinte la rînd cu ceilalţi v diaconi; la fel şi preotul. Iar de se va dovedi că a păcătuit mai mult pînă la curvie, în orice fel de treptă ar fi, se va caterisi. Sfîntul Vasile 70.
-"Fiindcă Ierax acuză pe un oarecare (preot) că s-a făcut vinovat de curvie şi deci, este nevrednic de a fi cleric, însă episcopul Apolos a afirmat că atunci nu s-a prezentat ca martor contra lui nimeni, să se cerceteze acest caz. Dacă se va arăta vreun martor vrednic de credinţă şi se va dovedi vinovăţia, ca martori vrednici de credinţă, să se scoată din biserică, (caterisească) (C. 3), iar de este vrednic de preoţie şi se va dovedi curat, să rămînă în cler". -Teofil 9.
-"Canonul al treizecilea al lui Vasile cel Mare hotărăşte ca clericul, cel ce cu/veşte să se caterisească, dar să nu se şi afurisească". -I. Post. 18.
-"Dacă soţia preotului sau diaconului ar face preacurvie, se canoniseşte trei ani, cu condiţia ca să mănînce, uscat după ceasul al nouălea din zi şi să facă zilnic cîte trei sute de metanii. Una ca aceasta se canoniseşte mai greu decît alte preacurve, că omoară duhovniceşte pe bărbaţii lor, făcîndu-se prin acest fel de păcat, pricina caterisirii din preoţie. Iar soţii lor, dacă voiesc să le mai aibă de soţii, să se caterisească din preoţie. Iar dacă voiesc să aibă preoţia, trebuie să se despartă de ele , mai înainte de a se împreuna cu ele după ce au preacurvit, potrivit cu canonul al optulea al sinodului din Neocezareea". -I. Post. 62.
553. -"Preotul de va curvi sau preacurvi, sau sodomie făcînd sau cu dobitoace sau cu păsări păcătuind sau cu femeia lui cun'ind peste fire, sau cu vrăji umblînd, să nu mai fie preot, canonul al 81-lea al marelui Vasile". -Molitfelnic.
.554. -"Preotul de va cădea cu o muiere, afară de a lui, numai să se părăsească de preoţie şi să fie în pocanie". PBG, 35.
LIX.
CURVIA MONAHULUI
-"Cuivia monahului este un păcat mai mare decît al mireanului, fiindcă monahul este logodit cu biserica Domnului prin făgăduinţele depuse în faţa sfînlului altar şi deci, păcatul lui se socoteşte ca o preacurvie. Orice monah are o chemare de la Domnul care i-a dat şi un har deosebit (Matei 19,11; Cor. 7, 2,20), însă, cei ce nu ştiu cum să se păzească şi cum să conlucreze cu acest har, dedîndu-se la un trai bun, înstreinarea de mgăciune, 'mîndrie şi legături cu lumea pusă în slujba păcatului, cad din har, adică, Domnul le ridică hanii iar ei, rămînînd doar cu puterile lor se prăbuşesc în diferite păcate. (I. Regi. 2, 22; Gal. 4, 5). Altora le ridică hanii, penlni ca să le arate lor cît sînt de slabi, căzînd în unele păcate mai mult sau mai puţin grele, să-i aducă la smerenia conservatoare de har şi să-i întărească în lupta cu ispitele. Altora li se ridică hand într-o măsură mai mică sau mai mare, ca din lupta de sine, cu lumea pusă în slujba păcatului şi cu diavolul să se încununeze, fără a cădea în păcate. Este sigur, că sufletul sincer, smerit întm adîncul inimii şi rivnitor întm a sluji Domnului, chiar dacă se clăteşte în anumite momente hanii îl părăseşte (Neocez. 3; I Cor. 9,24-27; 12, 1-30; 15, 10; Efes. 3, 7-8). De aceea, căderea în emvie a monahului se datoreşte, căderii lui din har sub diferite fonne ale iconomiei liu Dumnezeu, de care duhovnicul trebuie să ţină seama de la caz la caz. îndreptarea deplină şi lacrimile amare uşurează canonisirea, iar nepăsarea o îngreuiază". (Matei 26,75).
-"Femeia care a depus votul fecioriei şi a căzut din făgăduinţă, va împlini timpul păcatului pentm preacurvie (15 ani). Aceeaşi canonisire se dă şi celor ce făgăduiesc că vor trăi viaţa monahală şi cad în curvie". -Sf. Vasile 60.
-"Canonul 60 al Sf Vasile, pe monahiile sau pe femeile care trăiesc după canonul monahal şi care curvesc, se supun canonisirii pentru curvie (15 ani), căci ele sfărîmă legătura cu mirele lor Hristos. Canonul S. VI ec 44, hotărăşte ca monahul care curveşte, să se canonisească ca cuivarii. Noi, rînduim ca cel ce curveşte să nu se împărtăşească doi ani, dacă îşi va da silinţa să mănînce zilnic pîine uscată după ora a noua (15) şi să facă zilnic cîte 250 de metanii. Dacă va fi neglijent (în a împlini acest canon), să împlinească timpul canonisirii hotărît de părinţi". -I. Post. 16.
-"Călugăriţa care a fost necinstită (cu sila) de oameni barbari şi necumpătaţi, dar viaţa ei anterioară a fost curată, să se canonisească 40 de zile. Dacă viaţa ei anterioară a fost întinată să fie canonisităpentm curvie". -Nichifor 21.
-"Cine va curvi cu călugăriţă, nouă ani şi metanii 150 în fiecare zi, iar de o va înşela acel om şi mai vîrtos îi va lua călugăria de la dînsa, de se va face mireancă, unii ca aceia să nu se pricestuiască pană la moane. Iar de se va întoarce acea călugăriţă, iar, la viaţa monahală, să se pocăiască nouă ani. De va fi femeie cultă şi va fi cu voia ei, una ca aceia să se pocăiască 12 ani, iar acel om nouă ani". -PBG. 85.
LX.
DARURILE
-"Danirile omului faţă de Dumnezeu sînt semne văzute ale dragostei sale, ca răspuns la iubirea şi milostivirea Stăpînului său (Lev. 25,23). El trebuie să aducă tot ce are mai bun, din roadele pămîntului şi fnictele pomilor, pentm ca jertfa să fie bine primită, ca a lui Abel (Fac. 4, 1-6; Ex. 23, 15-19; 34, 26; Deut. 16, 16; 26, 5-12). Danirile pe Care omul le dă slujitorilor bisericii, Domnul le primeşte, căci ei sînt slugi ale Lui şi, prin mîna credincioşilor, El le dă pîinea cea de toate zilele, căci cine slujeşte evangheliei din această slujbă trebuie să trăiască (Matei io, 10; 1. Cor. 9, 14). Danirile de luminări, tămîie, prescuri şi vin sînt jertfe bisericeşti şi ele servesc ca simbol că iubim pe Dumnezeu, şi-i aducem ale Sale dintm ale Sale (Matei 26, 25-28; Luca 22,16-20). Omul se poate aduce şi pe sine însuşi jertfă Domnului, prin făgăduinţa şi intrarea sa în slujba Sa ca preot, misionar, călugăr etc." (Num. 6, 1-27; l Regi l, 28; Matei 19, 21; I Cor. 7, 7-31).
-"Cel ce aduce danirile, trebuie să fie împăcat cu toţi semenii lui (Matei 5, 23-24). Prescurile bisericii trebuie să se aducă numai din floarea făinii, din grîu curat. Vinul să fie din stniguri buni şi ţinut curat, pentm ca jertfa să fie bine primită ca a lui Avei (Lev. 2, 1-10). Ceea ce rămîne de la proscomidie, se dă credincioşilor ca anafora, spre mărturia dragostei şi a sfinţirii vieţii lor, în loc de împărtăşanie.
Prescurile neproscomidite, le împart clericii între ei, mîncîndu-le în altar cu nimic altceva, decît cu apă spre cinstirea lui Dumnezeu, în numele cămia au fost dămite şi de la care ei le-au primit (Lev. 24,8-9; I Regi 21, 6-7; Matei 12, 34). Danirile care nu se aduc la altar, ci numai în biserică spre binecuvîntare, ca şi coliva de la pomenirea morţilor, după ce s-au citit nigăciunile trebuitoare, de obicei, jumătate se iau de credincioşi, spre a duce binecuvîntare în familie, iar cealaltă jumătate o împart slujitorii între ei, iar ei, o parte o dau la săraci, iar o parte o duc la casele lor, folosindu-se cu toată evlavia la masă, iar nu să dea din ele la animale etc, căci vor cădea în păcatul nesocotirii damrilor închimt&L\Qny\ului, ca fiii lui Eli (I Regi 2,12-17; 3,13-14; 4,17-18).
-"Episcopul este dator să ştie ale cui damri trebuie să le primească în biserică şi ale cui nu, căci la pomenirea damrilor, el trebuie să nu pomenească pe cîrciumari, căci cîrciumand nu se va îndepărta de la păcatul său, deoarece şi Isaia mustrind pe Israil, a zis despre ei: "cîrciumarii tăi amestecă vinul cu apă" (îs. 1, 22).Trebuie să se ferească de curvari căci: Nu vei aduce plata celei desfrînate în casa Domnului (Deut. 23,18); deasemenea de răpitori, de lacomi după averea altuia şi de cei preacurvari, fiindcă jertfele acestea sînt urîte înaintea Domnului. De cei ce asupresc pe văduve şi nedreptăţesc pe orfani şi bagă la închisoare pe cei nevinovaţi, de cei ce se poartă rău cu servitorii, de cei bătăuşi şi de cei ce jefuiesc oraşe, trebuie să fugi episcope, căci jertfele acestea sînt o urîciune înaintea Domnului. De asemenea nu vei primi pe cei ce falsifică, pe cei ce fac nedreptate, pe cei ce se închină la idolii păcatelor, pe hoţi şi pe slujbaşii nedrepţi şi pe cei ce vînd cu cîntare şi cu măsuri nedrepte, pe soldatul jefuitor, care nu se mulţumeşte cu solda sa, ci năpăstuieşte pe cei neputincioşi (Luca 3,14), pe ucigaşi, pe călău, pe judecătorul cel nedrept, pe răzvrătiţi, pe cei ce uneltesc rele împotriva oamenilor, pe nelegiuiţi, pe beţivi, pe hulitorii de Dumnezeu, pe cel curvar, pe cămătar şi pe orice făcător de rele şi care, luptă împotriva voinţei lui. Dumnezeu, căci Scriptura zice că toţi aceştia sînt urîţi în faţa lui Dumnezeu. Prin urmare, toţi cei ce primesc daruri de la astfel de oameni şi hrănesc pe văduve şi pe orfani, vor fi supuşi judecăţii lui Dumnezeu ca şi Adonias proorocul, despre care se vorbeşte la III Regi 13... -Const. Apest. IV, 6.
-"Dacă împrejurările vă silesc să primiţi ca dar bani de la un păcătos, cheltuiţi-i pe lemne şi cărbuni, că văduva sau orfanul, primind ceva din cele împărţite de voi, nu se cuvine să-şi cumpere hrană sau băutură, ci aceşti bani ai nelegiuiţilor să fie hrană numai pentru foc şi nu mîncare penlni oamenii evlavioşi". -Const. Apost. IV, 10
-"Daca vreun episcop sau preot, afară de cele trebuitoare pentru jertfa Domnului, ar aduce la altar miere, lapte sau băuhiri meşteşugite în loc de-vin sau păsări sau carnea altor animale, sau legume contra orînduielilor, să se caterisească. Se pot aduce grîu nou sau jtmguri la vremea cuvenită. Deci, la altar să nu fie iertat a se aduce altceva decît untdelemn pentm candele şi tămîie pentm Liturghie". -Apost. 3.
-"Toate celelalte fmete, să fie trimise acasă episcopului şi preoţilor, dar nu la altar. însă episcopii şi preoţii le vor împărţi diaconilor şi celorlalţi slujitori". -Apost. 4.
-"Dacă vreun creştin ar aduce la templul paginilor, sau la sinagoga iudeilor, untdelemn sau ar aprinde luminări la sărbătorile lor, să se afurisească". -Apost. 71.
-"Deoarece am aflat că în unele biserici, adueîndu-se stmguri la altar, diipă oarecare obiceiuri, Uturghisitorii îi unesc cu sfînta împărtăşanie şi astfel, amîndouă le împart credincioşilor, împreună am chibzuit ca nici un slujitor să nu mai facă aceasta, ci să dea numai sfînta împărtăşanie spre viaţa de veci şi iertarea păcatelor. Iar aducerea stnigurilor, să o socotească ca pe o pîrgă şi preoţii, să o binecuvînteze deosebit şi să o dea celor ce cer ca pe o mulţumire faţă de Dumnezeu care a dat rodurile, prin care trupurile noastre se hrănesc şi cresc după hotărîrea dumnezeiască. Dacă vreun cleric, ar face altfel decît cele hotărîte, să se caterisească". -VI ec. 28.
-"Am aflat că în ţara annenilor, unii clerici primesc la altar came fiartă (piftie), pe care mirenii o dau preoţilor după obiceiul iudeilor. Drept aceea, păzind neînlinarea bisericii, hotărîm că nu este îngăduit nici unui preot să primească la altar came de la credincioşi, ci să se mulţumească cu cele ce i se dă în afară de biserică, după cum vrea cel ce aduce darul. Iar, dacă cineva nu va face aşa, să 'se afurisească (caterisirea)", -viec. 99-
(569^-"... Părţile prescurii din care s-a scos sf. agneţ, să nu se mănînce în alt loc, decît_numai în biserică, pînă ce se vor consuma toate. Părţile din celălalte prescuri din care nu s-a proscomidit, se pot mînca cu evlavie şi în afară de altar, însă separate şi singure, iar nu cu lapte, brînză, ouă sau peşte". -Nicolae 5.
570. -"Călugăml sau preotul de va primi damri de la firi sau de la tîlhari, sau de la răpitori sau de va mînca sau va bea cu dînşii, să se lepede de la preoţie şi să se despartă de biserică. Iar, de nu se lasă de aceasta, acela să fie judecat ca şi dînşii". -PBG. 142-
-"Iar marele Atanasie grăieşte: De vei şti pe preot adevărat că curveşte sau face alt păcat, să nu-ţi întorci dand de la dînsul, nici să-l osîndeşli că e păcătos, căci acele prescuri nu le aduci lui, ci lui Dumnezeu. Bine că este nedestoinic şi păcătos, iar prescurile-ţi, adică liturghia ta, se suie la centri prinlr-însul, dar el va lua plata păcatului în ziua judecăţii". -ILT: 56-
-"Pravoslavnicii creştini carne nu aduc în biserică, ci în casă la preot ... Iar ouăle şi brinza -aduse fiind, se pun în pridvor; iar în biserică nici cum nu se cuvine a se aduce ... în ştiinţă să fie, cum că, carnea şi prinosul cel alb nu este pastile, nici mielul precum zic oarecari şi, primesc dintm dînsul cu toată evlavia ca dinlm oarecare sfinţenie şi se împărtăşesc, ci o proastă dămire. Că nu se poate aduce aceasta ca, cum întm jertfa lui Dumnezeu, ci numai cu blagoslovenia celor ce încep, după post, să mănînce came şi brînză şi cele puse înainte, cu nigăciunea cea de preot se blagoslovesc spre mîncare. Că pastele cel adevărat este însuşi Hristos şi Mielul cel ce ridică păcatele lumii... Şi pentm aceasta, prinoasele acelea, care nu sînt paşti, în altar sau în biserică nu se cuvine a se aduce, ci afară de biserică, sau în pridvor, ca prin nigăciune să se blagoslovească, după canonul al
treilea al Sf. Apostoli...". Tipicul cel Mare, p. 577.
573.-"Părţile de jertfă, care au prisosit la sfintele damri, diaconii
să le împartă la cler după chibzuinţă episcopului sau a preoţilor:
episcopul patm părţi, preotul trei părţi, diaconul două părţi, iar
celorlalţi sau diaconeselor cîte o parte, căci aceasta este fntmos şi
primit înaintea lui Dumnezeu (I Tim. 2, 3), ca fiecare să fie cinstit după
vrednicia lui,'căci biserica nu e al neorinduielii, ci al bunei orinduieli".
Const. Ap. VIII, 31.
LXI.
DATORIA COPIILOR
574.-Datoria copiilor este naturală şi morală fiindcă tot ceea
ce copiii au, se datoreşle părinţilor, care le-au dat viaţă, creşterea şi
educaţia de a fi oameni în lume. Cine nu cinsteşte pe părinţi,
ajutîndu-i cu cele necesare, dă dovadă de un suflet rău, care nu-i în
stare să iubească nici pe aproapele şi nici pe Dumnezeu. "Dacă
cineva blesteamă pe tatăl său, pe mama sa, să fie pedepsit cu
moartea, iar sîngele lui să cadă asupra capului lui". (Lev. 20, 9).
"Blestemat să fie omul care nu va cinsti pe tatăl şi pe mama sa" (Deut.
27, 16). Iubirea părinţilor, trebuie să se facă în cadrul legii lui Dumnezeu şi, cel ce iubeşte pe tată şi pe mamă mai mult decît pe Mine, a zis Domnul, nu este vrednic de Mine. Cine face voia Tatălui meu care este în cemri, acela îmi este frate, soră şi mamă" (Matei 12,50; Ioan 15, 14; Ev. 2, 11). Alături de părinţi sînt dascălii, care au altoit mintea tinerilor cu învăţături folositoare şi i-au deprins cu faptele evlaviei morale, faţă de care, tinerii au datorii ca şi faţă de proprii lor părinţi. "Ascultaţi de dascălii voştri şi vă supuneţi lor, căci ei veghează pentm sufletele voastre, ca unii care vor da seama în faţa Domnului, pentm ca să vă poată povăţui cu bucurie, nu mîhniţi, căci altfel nu vă este de nici-un folos". (Ev. 13,17).
-"Dacă copiii, mai cu seamă ai credincioşilor, s-ar îndepărta şi n-ar da cuvenitul ajutor părinţilor lor, scuzîndu-se cu cinstirea de Dumnezeu (Matei 15,5-6), să fie anatema". Gangra 16.
-"Cela ce cinsteşte pe tatăl şi pe mama sa, acela va trăi mulţi ani. Cui este frică de Dumnezeu acela cinsteşte pe tatăl său şi pe mama sa, pentm că mga şi blagoslovenia tatălui şi a mamei întăreşte casa feciorilor; iar blestemul lor desrădăcinează temeliile. Fie-ţi milă de tatăl tău şi de mama ta la băirîneţile lor, ca să te izbăveşti de tot răul... Că blestemat este omul care va urgisi şi urgiseşte pe tatăl său şi pe mama sa". -ILT. 283.
LXII.
DATORIA PĂRINŢILOR
577.-"Datoria părinţilor este ceva natural fiindcă, orice vietate în
chip instinctiv împlineşte această însărcinare şi este o datorie morală
fiindcă legea Domnului nu cere numai creşterea tnipului, ci şi
desăvîrşirea sufletelor prin credinţă şi fapte bune, sădind în copil
temelia credinţei evlavioase şi a iubirii de aproapele (Fac. 18,19). Tu
rămîi statornic în cele ce ai învăţat, şi de care eşti pe deplin convins,
zice Sf. Pavel, căci din pnmcie cunoşti sfintele Scripturi, care pot să-ţi
dea înţelepciunea care duce la mîntuire, credinţa în Iisus Hristos (I
Tim. 3,14-15). Părinţii să nu cadă în extrema iubirii de copii, mai mult
decît iubirea de Dumnezeu, căci vor fi pedepsiţi ca şi Eli arhiereul,
care a iubit pe fiii săi mai mult decît ponincile Domnului (I Regi 2, 2
9-34). "De aceea, jur casei lui Eli, că niciodată nu se va ispăşi
nelegiuirea fiilor săi, nici cu jertfe şi nici cu daniri", aduse la altar (i
Regi 3,13-14), de aceea ei au murit într-o zi cu tatăl lor (I Regi 4,17-21).
578.-"Că de se vor înmulţi fiii tăi, nu te bucura de ei de nu au
frică de Dumnezeu... Căci mai bun este unul, decît o mie şi, a muri fără
fii, decît a avea feciori fără frica lui Dumnezeu (Sirah 16,14). "Dacă fata unui preot se necinsteşte curvind, necinsteşte pe tatăl ei şi trebuie să fie arsă în foc" (Lev. 21,9). "Dacă cineva şi-ar părăsi copiii săi şi nu i-ar creşte şi nu i-ar educa atît cît el poate, spre cinstea lui Dumnezeu, ci i-ar părăsi sub motivul evlaviei (greşitînţeleasă),să fie anatema". -Gangra 15.
-"Episcopii şi clericii să nu lase fiicelor deplină libertate de acţiune, decît numai după ce se conving de buna lor purtare morală şi de maturitatea vîrstei, fiindcă, numai de la maturitate, se impută numai copiilor păcatele lor", -cart 38.-
-"Legea pedepseşte ca pe femeile ucigaşe, pe acelea care-şi anincă copiii lor pe la biserici, chiar dacă copilul n-a murit, ci a fost luat de cinew să-l scape de la moarte". -I. Post. 39.-
-"Cine nu va îngriji de feciorii săi să-i certe, pe cei ce i-au născut şi, frica lui Dwnnezeu nu-i învaţă pe dînşii ca să umble pe calea cea adevărată, creştinească, ci se vor lăsa şi se vor înslieina întm toate căile cele întoarse, în cunie şi în furtişag şi întm răpire şi în jucării şi în plesnele şi întm toate nedreptăţile, anatema nişte părinţi ca aceştia, care nu-şi ceartă şi nici nu-şi învaţă feciorii lor frica lui Dumnezeu, că înfricoşat judeţ vor să ia şi focul cel netrecut vor să moştenească, dimpreună cu feciorii lor, pre acei cei născură şi rău îi crescură". -PBG. 64.
-"Iar, părinţii care nu-şi vor iubi feciorii lor deopotrivă şi să-i certe, ci pe unul îl va iubi şi pe altul îl va urî, sau slrînsoarea lor nu-şi vor împărţi deopotrivă feciorilor, anatema părinţi ca aceia". -PBG. 65-
LXIV.
DATORIILE PĂSTORILOR
583.-"Datoriile păstorilor sînt multe şi grele: faţă de sine, faţă de
familie şi de clericii, subalterni lor, cu care colaborează întm a sluji
Domnului, precum şi de popond încredinţat lor spre a-l conduce la
mîntuire. Mulţi dintre păstori se lasă înşelaţi de lăcomie, care este
rădăcina tuturor păcatelor (I Tim. 6,10) şi nedreptăţesc pe colaboratorii
lor, preoţi, diaconi, cîntăreţi şi paracliseri. Toate veniturile bisericii sînt
o proprietate a lui Dumnezeu, iar proestosul nu este decît un iconom
al lor, care este obligat să le învârtă drept la toţi cei ce au nevoie şi
merită a se împărtăşi din ele. (Ap. 4, 3841). Cel ce este nedrept faţă de
colaboratori, se pedepseşte cu afurisirea din slujba sa şi, dacă nu se
îndreaptă, se cateriseşte (Ap. 59). Unul ca acesta se canoniseşte greu,
căci calcă dreptatea şi loveşte în existenţa vieţii celui ce lucrează în
biserica Domnului (Matei 23, 1-26), exploalîndu-l prin abuz de putere.
El tunde Una şi ia laptele oilor, dar de sufletele lor nu se îngrijeşte (iez. 22, 25-28; 34, 1-22; Osca. 4, 4-19; 6, 6-10).
-"Dacă, un episcop, nu va ajuta cu cele necesare pe un preot, sau pe vreunul dintre clericii săraci, să se afurisească, iar stârnind să se caterisească ca unul care a ucis pe fratele său". -Apost. 59.
-"Episcopul sau egumenul putere să aibă spre toată averea bisericii, să împartă către săraci şi de-a punerea să se îngrijească. Deci şi egumenul, să aibă grijă de fraţii lui şi de săraci de-a pumrea, cum averea mînăstirii să o împartă deapumrea cu frica lui Dumnezeu şi să o socotească întocmai a lui cu a fraţilor. Iar nişte egtaneni ca aceia, sau episcopi, care vor trece (cu vederea) unele ca acestea şi vor da nideniilor lor, iar frica lui Dumnezeu nu o vor avea, unii ca aceştia să se întrebe înaintea a tot sobond... ". -PBG, 79.
586.-"Episcopul binecuvîntează, nu se binecuvîntează;
hiroteseşte, hirotoniseşte, jertfeşte, primeşte binecuvîntare de la
episcopi, iar nicidecum de la preoţi. Episcopul cateriseşte pe orice
cleric vrednic de caterisire, afară de episcop, căci singur nu poate să
facă aceasta. Preotul binecuvîntează, nu se binecuvintează,. primeşte
binecuvîntare de la episcop şi de la alt preot, asemenea şi dă
binecuvîntare altui preot. Hiroteseşte, nu cateriseşte, excomunică însă
pe cei inferiori/ui, dacă sînt vinovaţi de această pedeapsă. Diaconul
nu binecuvintează, nu dă binecuvîntare, o primeşte însă de la episcop
şi de la preot. Nu botează, nu jertfeşte. Cînd lilurghiseşle episcopul sau
preotul, el dă sfînta împărtăşanie popomlui, nu ca preot, ci ca cel ce
slujeşte preoţilor. Nici unuia dintre ceilalţi clerici nu-i este îngăduit să
facă serviciul diaconului. Diaconiţa nu binecuvîntează şi nici nu
săvîrşeşte din cele ce fac preoţii sau diaconii, ci păzeşte numai uşile,
ajută preoţilor cînd botează femeile, pentm buna cuviinţă. Diaconul
excomunică pe ipodiacon, pe anagnost, pe psalt, pe diaconiţa, dacă se
cere aşa ceva şi nu e de faţă preotul. Nici ipodiaconulid, nici
anagnosiului, nici psallului, nici diaconiţei ml le este îngăduit să
excomunice, nici cleric, nici laic, căci ei sînt slujitori ai diaconilor"
