- "Clericul care este chemat să slujească o căsătorie nelegiuită (între rude), dacă el ştie că este nelegiuită, nu se cuvine a săvîrşi slujba şi a se face părtaş la păcate străine". -Timotei ii.
-"Canonul sinodului VI ec. 98, osîndeşte ca pe un preacurvar pe cel ce ia în căsătorie pe cea logodită legal cu altul", -ioan Post. 22.
-"Canonul sinod. VI ecum. 72, hotărăşte că dacă un ortodox se căsătoreşte cu o femeie eretică, nunta să fie fără valoare şi căsătoria să se desfacă, iar de vor stand în această căsătorie, să se afurisească". -Ioan Post. 23.
-"Preotul, care va lua soţie încă fiind mirean, şi se va afa mdă de a lui, care după lege nu poate s-o ia, acel preot să ţină numai scaunul de la sobor cu alţi preoţi, iar, de dregătoria preoţiei, să fie cu totul lipsit; ci nu numai de Liturghie, ci şi de toate slujbele bisericeşti; să se ţie numai scaunul, cum am zis, adică, să şază în rind cu alţi preoţi. Şi această iertăciune s-a făcut şi s-a dat să şază în rind, căci s-a făcut acel lucni al nunţii fără de lege, neştiind el, dar a blagoslovi o slujbă nu-i dau lui voie purtătorii de Dumnezeu Părinţi, dar cumva să şi blagoslovească el pe altul? Cînd el trebuie să-şi poarte grija de păcatele sale, că blagoslovenia este darul Sfînlului Duh şi dare către alţii şi unul ca acela nimic nu se amestecă nici darului, nici sfinţeniei de la Duhul Sfînt, pentm păcatul amestecării de sînge care l-a făcut şi dacă, de vreme ce n-are dintr-acel dar, cum va putea să dea altui om lucni care n-are? Cel ce dă către alţii şi blagoslovenie şi sfinţenie, iar cel ce n-are cum va putea să dea? Ce voi mai zice că nici pe ascuns, nici pe faţă să îndrăznească a blagoslovi nici să pricestuiască pe vreun om, că aju/ige lui numai şederea în scaunul preoţilor, iar altă treabă bisericească să nu slujească, cum am zis mai sus; fără să se roage lui Dumnezeu cu lacrimi să-i ierte fărădelegea amestecării de sînge, care a făcut şi acea nuntă fără de lege să se despartă şi el mai mult, către femeia aceea să nu mai meargă, deci de va face aşa să nu se lipsească de scaun, iar, de nu se va despărţi, nu numai de scaun să se lipsească, ci şi cu încă acea femeie fără de lege, care a luat-o, să fie afară de biserica lui Hristos, pînă vor veni spre pocanie să se despartă unul de altul, atunci să-i primească, iar, de nu vor suferi, să se despartă unul de altul de voie, atunci să se despartă cu sila omenească, adică cu judecata de afară". -ILT, 82.
-"De se va afla cineva cu soacra sa tmpeşte, adică să facă păcat cu mama logodnicii lui, sau cu altă mdenie după tmp a ei, mai înainte de blagoslovenia nunţii, atunci să nu se făcă acea nuntă, ci să se oprească. Iar, dacă se va fi blagoslovit cu femeia lui, atunci îi va fi venit acel păcat de va fi făcut împreunare de sînge, atunci nunta să nu se despartă, ci numai să se canonisească cei ce au făcut amestecare de sînge. Iar, canonul lor este ani doisprezece, şi-l vor tăia mai puţin, de vor vrea să facă post, metanii şi milostenii". -ILT, 238.
374.-"Cine va însura feciori şi fete, cu cei de altă credinţă, să
aibă pocanie cinci ani, aşijderea şi preoţii cei ce-i vor cununa să aibă
pocanie trei ani afară de biserică". - l'BG, 32
XXXIX. CĂSĂTORIA A DOUA
375.- Căsătoria a doua este îngăduită de biserică numai ale
celor ce au rămas văduvi de tineri prin deces şi n-au copii. Sf. Pavel
sfătuieşte la văduvie castă, dar cine nu poate, mai bine să se
Căsătorească (Rom. 31; 1 Cor. 7, 39; Sf. Vasile 87). Dacă sînt tineri,
canonisirea va fi mai scurtă şi mai uşoară, dacă vor fi mai în vîrstă,
canonisirea va fi mai aspră, ajungînd pînă la un an (1 ec. 8; Sf. Vasile 4).
Cel căsătorit a doua oară, nu mai poate fi hirotonisit (Ap. 17; VI ec. 3; Sf.
Vasile 12). Slujba cununiei se face mai redusă şi fără fast, iar preotul,
n-arc voie să ia parte la masa lor (Neocez. 7.). "Nunta cea dintîi este lege,
a doua este iertare, iar cea de-a treia este călcare de lege". -ILT, 205.-
- "Dacă o femeie sau un bărbat moare şi celălalt se căsătoreşte, nu păcătuieşte...dar dacă rămîne văduv îşi agoniseşte mai multă slavă la Domnul". - Sf. Herma (sec. Ml) II, 4.
-"După dascălul nostru, cei ce s-au căsătorit a doua oară după legea omenească, sînt păcătoşi, precum şi cel ce caută la femeie poftind-o pe ea. Că nu numai cel ce preacurveşte de fapt este preacurvar, ci şi cel ce voieşte a preacurvi, fiindcă nu numai fapta, ci şi gîndurile sînt văzute de Dumnezeu. într-adevăr, sînt mulţi bărbaţi şi multe femei de 60-70 ani, care din pruncie de cînd au primit învăţătura lui Hristos, au rămas necăsătoriţi şi mă bucură acest fapt, că astfel de oameni se găsesc la toate neamurile". -Sf. Justin (160) Apologia 1,15.-
-"Am hotărit potrivit canonului (ap. 17), ca mirenilor celor ce liber şi legiuit s-au căsătorit a doua oară (după moartea soţului) şi n-au trăit în concubinaj, după ce au petrecut un oarecare timp în rugăciune şi post, după iertarea spovedaniei, să li se dea împărtăşania" -Laod. 7.
-"Pentru cei ce se căsătoresc de mai multe ori, li se osîndeşle un timp de pocăinţă (1-2 ani) dar, rîvna şi credinţa lor le scurtează iar acest timp de pocăinţă" Neocez. 3.
-"Preoţii, să nu ia parte la masa celor căsătoriţi a doua oară, deoarece a doua nuntă are nevoie de pocăinţă; şi oare cine ar fi acel preot, care trebuie să canonisească pe miri, ar voi să participe la masa lor, aprobîndu-le faptele prin participarea la ospăţ?". -Neocez. 7.
-"Canonul (Ap. 17), a oprit cu desăvîrşire de la slujba de preot, pe cel ce s-a căsătorit de două ori". - Sf. Vasile 12.-
-"Femeia, căreia i s-a dus bărbahil în {ări depărtate şi a dispămt, dacă se căsătoreşte cu altul mai înainte de a se încredinţa despre moartea lui, se canoniseşte ca o preacurvă". -Sf. Vasile 31.
-"Dacă stăpînii nu vor, văduva sclavă nu greşeşte mult, dacă se căsătoreşte a doua oară, simulînd că a fost răpită. Deci, nu trebuie învinovăţită, căci nu se judecă fonnele, ci viaţa ei legitimă de a se căsători. Dar, i se aplica canonisirea nunţii a doua " Sf. Vasile 53.
-"Dacă femeia are duh necurat şi stă legată, iar bărbatul zice că nu se poate înfrîna şi vrea să ia alta, în acest caz este preacurvie şi nu se poate da un răspuns hotărît; însă după legea duhovnicească, nu se poale recăsători pînă ce nu moare soţia" Timotei 15.
-"In privinţa celor ce se căsătoresc a doua oară, canonul al patnilea al lui Vasile cel Mare zice că unii au stabilit un an, iar alţii doi (ani de epitimie); iar cei ce se căsătoresc a treia oară şi pe patm ani. Dar noi, zice, am primit obiceiul afurisirii în cinci ani, pentm cei ce se căsătoresc a treia oară, fireşte nedesfăcîndu-se căsătoriile anterioare" Sf. ioan Post. 19.
-"Cel ce se căsătoreşte a doua oară, nu se încununează (nu i se pun cununiile pe cap); ci chiar i se dă canonisire de doi ani, iar cel ce se căsătoreşte a treia oară, cinci ani se canoniseşte" Sf. Nichifor 2.
-"Cînd se cunună a doua nuntă, preotul la masă să nu meargă, ci numai la biserică să-i blagoslovească pe dînşii, iar în casa lor, să nu meargă la cea de-a doua cununie" PBG. 51.
-"Cine vafi la a doua nuntă, de va fi tînărşi va muri femeia, de va putea răbda aşa, după cuvîntul apostolului, bine este, iar de nu va putea răbda aşa, el să ia a doua muiere; iar de va fi bătrin şi se va însura a doua oară, acesta mînie pe Dumnezeu, să aibă pocanie trei ani şi metanii cîte 24pe zi" PBG, 83.
XL.
CĂSĂTORIA A TREIA
389.-"Cu privire la cei ce se căsătoresc a treia oară şi acelor ce se
căsătoresc de mai multe ori, am hotărît acelaşi canon. Ca şi la cei ce
se căsătoresc a doua oară, adică pentm cei ce se căsătoresc a doua
oară, un an, iar alţii doi ani. Cei ce se căsătoresc a treia oară sînt
afurisiţi trei ani, ba chiar şi palm ani. Aceasta nu se numeşte nuntă, ci
poligamie sau mai curind desfrinare, care se pedepseşte. De aceea şi
Domnul a zis Samaritencii care curvise cu cei cinci bărbaţi: "Pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat..." (Ioan 4,18). Cei ce au trecut peste a doua nuntă, nu merită afi numiţi bărbaţi sau soţii". "S-a obişnuit ca cei ce se căsătoresc a treia oară să fie afurisiţi pe cinci ani, nu din vreun canon, ci din predania moştenită din vechime. Dar nu trebuie a-i înlătura cu totul de la biserică, ci să asculte doi sau trei ani, apoi să stea împreună cu cei credincioşi în biserică, fără a se împărtăşi cu sfintele taine şi după ce vor da dovezi de pocăinţă, să fie primiţi la împărtăşanie" st. Vasile 4.
-"Pentm a treia nuntă, nu avem lege canonică, deci ea nu-i aprobată de lege şi astfel, pe aceasta o privim ca pe o întinăciune a bisericii. Dar nu le supunem osîndirii publice, fiindcă sînt mai de tolerat decît desfrîul liber" Sf.Vasile 50
-"Sfinţii Părinţi, au trecut sub tăcere poligamia (nunta a treia) şi au socotit-o ca pe o poftă dobitocească şi străină de vrednicia omului creştin. -Nouă ni se pare că acest păcat este mai mare decît curvia. Totuşi, se cuvine ca aceştia să fie canonisiţi (cu îngăduinţă) adică, un an să se tînguie la uşa bisericii, trei ani să stea în genunchi în urmă la intrarea în biserică şi apoi să fie primiţi" Sf. Vasile 80.
-"Cei ce vor să facă a treia însurare să se pocăiască patm ani şi să facă cîte 66 metanii pe zi, că se cheamă curvie". -PBG, 83.-
-"Cine se însoară de patru ori, să se pocăiască 8 ani, metanii cîte 100 pe zi, unii ca aceia curvesc şi, pe Dumnezeu mînie" PBG, 83.
-"Oamenii cei mai de mult ierta să se facă cununia de trei ori la un om, iar împăratul Leon înţeleptul, (912) se blagoslovi fără de lege şi cu a patra muiere, şi-l afuiisipattiarhul Nicolae, iar împăratul nigă pe patriarh să-i ierte a patra însurare, iar patiiarhul nici cum nu vru să-l asculte, pentru această mare fărădelege nici v/u să-l ierte. Iar, împăratul, dacă văzu neîntoarcerea sufletului acelui om, cum nu vrea să-l ierte, mîniindu-se foarte şi urgisindu-se, îl scoase din scaunul patriarhicesc şi-l goni şi puse în locul lui, altul anume levtimie Singel, un om bun, îmbunătăţit şi sfinţit. Ci însă şi acel patriarh levtimie pe acel împărat, pe Leon, mult îi aduse aminte şi-l învăţă, şi-l dosădi pentm acea fără de lege a patra însurare ce făcuse şi, nu-l lăsă să pomncească pe la creştini să ia cîte a patra muiere. Pentm că zice patriarhul cu alţi arhierei, că este fără de lege nu numai a patra însurare, ci şi a treia, cum zice marele Vasile. Pentm aceia şi împărţire se făcu între biserică şi starea împărţirii trecu pînă la împărţirea feciondui lui Leon, anume
Constantin Porfiroghenilul şi Roman socml său. Şi atunci făcură întocmirea împreunărilor şi spune la cîţi ani de vîrslă a omului, va lua bărbatul muiere şi la cîţi ani să nu ia" (lomul unirii a. 6428- 920, sint. Aten.V, 6-9). ILT, 206.
395.-"însă, cîţi sînt de 40 de ani şi va lua a treia muiere şi copii
de nu vor avea, iar pentm jale şi dragoste să facă cuconi, aceia nu se
opresc, iar de vor şi avea copii, aceia să fie opriţi de a treia nuntă să
nu se însoare. Iar, de vor veni la a treia nuntă cei ce n-au coconi,
atunci să nu se pricestuiască cinci ani cu Sfiitele Taine. Iar, cînd sînt
unii de treizeci de ani, măcar aibă feciori, măcar n-aibă, aceia patm
ani să nu se cuminece. Şi iar zice: că cei ce au trei nunţi, care sînt de
treizeci de ani de nu vor avea copii, aceia după trei ani să se cuminice,
iar de nu, vor avea atuncea la al patrulea an, cum am zis mai sus" ilt,
206.
-"Iarpentm a patra nuntă, au poruncit cu mintea dimpreună şi cu socoteală şi cu judecată dumnezeiescul sobor al sfinţilor părinţi, că nici cum acea nuntă fără de lege niciodată să nu se facă, iar, de va îndrăzni cineva şi se va face nebăgător de seamă, de dumnezeiască lege şi pravilă, de va veni porcească a patra nuntă, acela să fie afurisit şi lipsii de toată slujba bisericii şi strein de toată iertarea bisericii lui Hristos, pînă ce va face despărţire deplin de către acea' locuinţă şi împreunare rea ce s-a făcut, de aceea se va despărţi şi va veni întm pocanie şi se va întoarce, primeşte-l iar. Canonul lui cum zice dumnezeiescul Pustnic, să-i fie opt ani să nu se pricestuiască şi metanii şi post şi milostenii să facă, iar de nu se va întoarce, atunci să fie strein de traiul creştinilor cum am zis" ILT, 206.
-"Nunţile care se fac mai multe de trei, acele nunţi nu se cheamă, pentm că sînt ca dobitoacele şi fără de lege şi spurcate şi afară de rindul creştinilor. Iar copiii, care se vor naşte din a patra nuntă poruncesc pravilele să nu se cheme adevăraţi latinilor săi, nici să-l moştenească" ilt, 206.
-"Preotul, care din neştiinţă va face slujba cununiei celor opriţi a se căsători după înrudirea de sînge, sau înrudire spirituală, sau a patra căsătorie, se cateriseşte" Trebuie p. 520.-
XLI.
CĂSĂTORIA CLERICULUI
399.- Căsătoria clericului este socotită legală numai o singură
dată înainte de hirotonie, cu o fecioară evlavioasă. Cei ce au gînd să
se hirotonisească, întrucît pentru ei căsătoria este o probă de foc,
sînt datori de la început, să-şi pună înainte toate posibilităţile de viitor: poate el să fie la înălţimea chemării de preot, conducîndu-se pe sine, pe soţie şi pe copii, precum şi biserica cu care va lega o altă cununie şi mai superioară? In caz de văduvie cu copii, va putea el să rămînă la înălţimea castităţii pentru Domnul şi pentru misiunea bisericii, şi în acelaşi timp, să-şi gospodărească şi copiii? Dacă, conştiinţa îi va răspunde cu sinceritate evlavioasă da, să se hirotonisească, iar de nu, să se ocupe cu altceva în viaţă. Toate justificările unor oameni care cer recăsătorirea, nu sînt decît oameni cu conştiinţa adormită (Rom. 11,8), lipsiţi de focul cel sfînt al apostolatului (Luca 24, 32), avînd o inimă uscată faţă de trăirea duhovnicească, care socotesc preoţia ca pe o funcţiune oarecare aducătoare de cîştig, dar nu ca pe o misiune apostolică, căci altfel ar
răsuna în inima lor cele spuse la (I Regi 2, 29; 8, 3; Ier. 6, 13-14; Osea. 4, 7-11).
Pentru orice cleric, căsătoria a doua este preacurvie şi curvarii împărăţia lui Dumnezeu nu o vor vedea (I Cor. 6,9-10; Gal. 5,19-21; Efes. 5, 3-5). "Episcop, preot sau diacon, să se aşeze numai aceia care s-au căsătorit numai o singură dală (I Tim. 3,2 şi 12; Tit. 1, 6), fie că le trăiesc soţiile, fie că au murit. Iar după hirotonie, să nu le mai fie îngăduit a se căsători, fiind celibatari, iar dacă au soţii, în văduvie să nu ia pe altele, ci să se mulţumească cu aceea pe care au avut-o cînd s-au hirotonit". -Const. Ap. VII, 17.-
-"Dintre cei ce au primit hirotonia fără a fi căsătoriţi, fiind celibatari, apoi vrînd să se însoare, se îngăduie numai citeţilor şi cîntăreţilor". -Apost. 26.-
-"Deoarece şi dreptcrcdinciosul împărat (deşi este mirean), a vorbit către acest sfînt şi ecumenic sinod, ca cei ce se numără în cler şi împart altora cele sfinte să fie curaţi, şi slujitori evlavioşi şi vrednici de jertfa cea înţeleaptă a marelui Dumnezeu, care este El însuşi şi jertfă şi arhiereu şi să curăţim cele spurcate care s-au lipit de dînşii prin căsătoriile cele nelegiuite. Apoi, delegaţiile bisericii romanilor, au propus ca să se aplice canoanele cu prea multă stricteţe. Delegaţii acestei cetăţi împărăteşti (Bizanţul), au cemt să aplice canoanele mai umanitar şi cu mai multă îngăduinţă. Noi am împreunat amîndouă propunerile, în chip părinteşte şi cu iubire de Dumnezeu, ca să nu dăm prilej ca îngăduinţa să ducă la slăbiciune şi nici stricteţea să nu fie prea aspră, mai ales că păcatele s-au întins asupra multor bărbaţi din cauza neştiinţei canoanelor". - "Toţi împreună am hotărît ca preoţii care s-au căsătorit de două ori şi au căzut sub robia păcatului pînă la a cincisprezecea zi a lunci trecute ianuarie, din indicatond al palndea trecut anul 6199 (691) şi n-au voit să se cureţe de această nelegiuire, să fie supuşi canoniceştii caterisiri". "Cu privire la preoţii care au căzut în acest păcat al căsătoriei a doua, dar care înainte de această hotărire a noastră au cunoscut folosul şi au înlăturat acest păcat şi s-au despărţit de această nuntă nelegiuită şi streină de adevărata căsătorie; s-au cu privire la cei ce le-au murit soţiile luate în a doua căsătorie, sau cu privire Ia cei ce au căutat să se îndrepte şi să se înţelepţească îndată (aflînd această hotărire), părăsind nelegiuirea de mai înainte, fie că sînt preshiteri sau diaconi, sfiitul sinod a hotărît ca aceştia să înceteze de la orice slujbă sau lucrare preoţească şi să fie canonisiţi pentru o vreme hotărîlă. Aceştia au nevoie să se împărtăşească numai de cinstea numelui şi a stării între preoţi, mulţumindu-se că pot şedea înaintea altor mireni, rugîndu-se Domnului şi plîngînd ca să li se ierte nelegiuirea cea făcută din neştiinţă. Ei nu pot să binecuvînteze pe altul, întnicît sînt datori să-şi vindece propriile lor rane. -Iar, cei ce s-au căsătorit o singură dată cu o femeie văduvă, precum şi cei ce după ce s-au împreunai cu o singură căsătorie ilegală (de înrudire), adică presbiterii, diaconii şi ipodiaconii să se oprească de la slujbă pentru scurt timp şi să fie canonisiţi şi apoi, excepţional, să fie repuşi în slujbele treptelor lor (fiindcă au păcătuit din neştiinţa canoanelor), dar să nu se mai promoveze la o altă treaptă mai înaltă, fireşte, după ce s-a despărţit de însoţirea lor nelegiuită". -"Toate acestea le hotărîm cu privire la cei ce au fost aflaţi în sus arătatele păcate numai pînă la 15 ianuarie, după cum s-a spus, din indicatorul 4 (691) şi numai cu privire la cei hirotoniţi deja. Pentru viitor, hotărîm şi reînnoim canoanele (Ap. 17, 18), care dispun, că cel ce s-a împreunat cu două nunţi după botez, sau a avut ţiitoare, să nu poată fi episcop, prezbiter, diacon sau orice altceva dintre cei ce fac parte din catalogul ieraticesc. De asemenea şi cei ce au luat văduvă ori lepădată de altul, ori desfrînată, ori sclavă, ori din cele de la teatru, să nu poată fi episcop (acum văduv) presbiler, diacon sau altceva din catalogul ieraticesc"., -vi ec. .3.-
402. -"Toţi cei ce au fost hirotonisiţi diaconi, (pînă acum la 314) dacă mai înainte de hirotonie au mărturisit şi au susţinut că ei trebuie să se însoare, fiindcă nu pot rămîne celibatari, aceştia însurîndu-se după aceasta, în chip excepţional, să rămînă în slujbă pentm că li s-a Mat lor voie de către episcop. Dar, dacă unii au tăinuit în gîndul lor cu [vicleşug şi astfel au fost hirotonisiţi cu condiţia ca să rămînă
celibatari, dar după aceia ei s-au însurat, să înceteze din slujba diaconiei". -Ancira l().-
403.-"După cum s-a zis în canoanele apostoleşli, că dintre cei ce
au intrat în cler necăsătoriţi, numai citeţii şi cîntăreţii se pot căsători şi
noi, păzind aceasta, hotărîm ca de acum încolo, nici ipodiaconul, nici
diaconul, nici presbiteml, după ce s-a hirotonit, nici de cum nu are
voie să intre în legătură de căsătorie. Iar dacă va îndrăzni să facă
cineva aceasta, să se caterisească. Dar dacă ar voi vreunul dintre cei
ce intră în cler, să-şi ia femeia prin căsătorie legală, să facă aceasta
înainte de hirotonia sa ca ipodiacon, sau diacon, sau presbiter". -VI ec.
6.
404.-"Preotul, care din neştiinţă s-a încurcat în căsătorie ilegală,
să aibă dreptul de a purta haina şi numele de cleric potrivit cu cele
spuse de canoane, iar de celelalte lucrări ale preoţiei să fie oprit,
fiindcă destul i s-a iertat unuia ca acestuia. Cel ce trebuie să-şi vindece
ranele sale, nu trebuie să binecuvînteze pe alţii, căci binecuvînlarea
este împărtăşirea cu sfinţenie, iar cel ce nu are nu o poate da altuia". -
"Aşadar, să nu binecuvînteze nici în public, nici în particular, nici să dea sfinta împărtăşanie altora, nici să mai facă vreo altă slujbă, ci mulţumindu-se cu şederea în rîndul clericilor, să se roage Domnului ca să-i ierte păcatul făcut din neştiinţă. Şi desigur, că această favoare o va avea, după ce s-a despărţit de căsătoria nelegiuită şi să nu mai aibă legături, cu femeia pentm care a fost lipsii de danii de a mai sluji". -VI ec. 26.-
405.-"//( privinţa presbitenilui, care din neştiinţă s-a alunecat în
căsătorie nelegiuită, am hotărît cele ce trebuia: Să aibă parte de
împreună şedere (cu ceilalţi presbiteri) dar, de la celelalte lucrări
sfinţite să fie oprit, căci destulă îi este acestuia iertarea. Iar, cel ce este
dator a purta grijă de rănile sale, este nevrednic să binecuvînteze pe
altul, căci binecuvînlarea este împărtăşire de sfinţenie, iar cel ce nu are
aceasta, din cauza greşelii făcută din neştiinţă, cum o va da altuia?
(ioan 9, 31). Deci, nici în public şi nici îndeosebi, să nu binecuvînteze şi
nici să dea altora Impui lui Hristos, nici să mai facă vreo altă slujbă
bisericească, ci să se mulţumească cu întîietatea şederii (între preoţi)
şi să se roage de alţii spre a mijloci către Domnul, ca să i se ierte lui
păcatul făcut din neştiinţa canoanelor". -Sf. Vasile 27
XLU.-
CĂSĂTORIA MONAHULUI
Căsătoria monahului n-a fost şi nici nu poate fi admisă sub nici un motiv. El a făcut juruinţă, cum că-şi aduce trupul şi sufletul jertfă Domnului. Făgăduinţa sa făcută solemn în faţa sfînlului altar, unde îngerii şi oamenii o mărturisesc şi Domnul o primeşte, este un act dc cult, un jurămînt pe care nu-l mai poate retrage sub nici o formă, iar călcarea lui aduce osîndă fără iertare ca lui Iuda (Num. 30,
omeneşti nu-i poate uşura situaţia, căci el trebuie să ştie de la început că trebuie să-şi împlinească singur toate nevoile gospodăreşti. Poftele trupului, dacă şi le stăpîneşte de la început în cuget şi faptă cu ajutorul chemării harului (Matei. 19.11-12; I Cor.7,1-15;) şi a credinţei mai tare decît moartea, (I Cor. 9, 27), el ajunge la seninătatea curăţeniei, încît pentru cl a trăi este Hristos, iar a muri este dobîndă, căci i s-a dat harul nu numai să creadă, ci să şi pătimească pentru Hristos (Filipeni 1, 29). însă, duhul adormirii întru păcate (Rom. 11,6), l-a dus la apostolic ca un căzut din har (Gal. 5,4; 12, 15). Numai o femeie şi un naş înstrăinaţi de harul Domnului se mai pot apropia de el şi un preot care numai cu buzele cinsteşte pe Domnul (Ier. 8, li; 23, 1; Maici. 7, 21-23) va îndrăzni să-l cunune (Amos. 2, 11-12), ca un păstor străin de turma lui Hristos (Ioan. 10, 1-12). Deasupra tuturor zboară secerea lui Zaharia (5, 34).
