Ieromonah Nicodim Saehelctoe

- Exorciştii aveau hirotesic specială. Ei aveau misiunea de a alunga duhurile cele rele din păgînii care se pregăteau pentru botez, şi-i învăţau adevărurile de credinţă, adică îi catehizau. "Cei ce n-au hirolesia (de exorcist) de la episcop, nu pot catehiza (şi a citi lepădările) nici în biserică şi nici în case particulare". -Laod. 26.

-"Catehumenii care n-au venit de la început, nu trebuie a fi primiţi după a doua săptămînă a patmzecimii să fie botezaţi în săplămîna mare (ci amînaţi)". -Laod. 45.

-"Catehumenii sînt datori să înveţe adevămrile de credinţă şi în fiecare joi să vină în faţa episcopului sau a presbiterului spre a fi examinaţi". -Laod. 46.

-"Exorcistul nu se hirotoniseşte, căci cununa (acestei misiuni de exorcist) alîmă de voia liberă şi hand lui Dumnezeu prin Hristos şi insuflarea Duhului Sfînt, deoarece cel ce primeşte dând tămăduirilor este arătat de Dumnezeu prin descoperire, şi tuUiror le este cunoscut danii ce se află în el (i Cor. 12.). Iar de va fi trebuinţă de el, să fie ales episcop, preot sau diacon, se hirotoniseşte". -Const. Apost.viii, 26.

XXXVI. CATEHUMENII 301. - Oamenii care nu sînt creştini şi vor să se pregătească pentru botez se numesc catehumeni. Copilul pînă ce se botează este catehumen în virtutea credinţei părinţilor şi a naşului său.

Catchumenii vîrstnici trebuiesc pregătiţi mai mult timp, pentru ca mai înlîi să înveţe dogmele de credinţă morală şi cultă şi apoi, după ce dau dovadă de statornicie în credinţa creştină, să fie botezaţi. (Luca 1, 4; F. Ap. 18, 28; I Cor. 14, 19; Gal. 6, 6). Ei pol Sta la slujba liturghiei numai pînă după citirea evangheliei (l,aod. 19). De regulă catehumenii se botează la Paşte, Rusalii, Crăciun şi Bobotează, însă excepţional se pot boteza orieînd. Cel ce învaţă pe catehumen, se numeşte catchet, iar cartea în care se cuprind pe scurt învăţăturile creştine se numeşte catehism.

302. 
     -"Un făcător de nelegiuiri mari, un desfrînat, un molatic, un vrăjitor, un deseîntător, un astrolog, un ghicitor, un fermecător, un cîntător cu fluierul, un şarlatan, un făcător de amulete, unul care stropeşte cu apă vrăjită, un tălmăcitor de semne,... să fie pus la încercare multă vreme, căci răutatea lor cu greu se poate curaţi. Dacă încetează de la aceste fapte rele, ei pot fi primiţi, dacă nu se supun să fie îndepărtaţi... Catehumenul să fie trei ani catehizat, însă, dacă este destoinic şi are bunăvoinţă la fapte bune, să fie primii, căci nu timpul, ci felul vieţii se are în vedere". - Const. Apost.VIII, 32.-
     
303. 
     -"Celor ce se calehizează se cuvine a învăţa credinţa (crezul şi dogmele ortodoxe) şi, în a cincea zi din săptămînă (joia) să rostească în faţa episcopului sau prezbiterilor tot ce a învăţat spre control şi să primească alte lecţii". VI ec.78.
     
304. 
     -"Catehumenul care s-a introdus în biserică şi stă în rîndul catchumenilor, dacă va păcătui făcîndu-se nevrednic, de este dintre cei ce îngenunchiază, să fie retrogradat între ascultători pînă ce se va îndrepta. Dacă va păcătui şi din starea de ascultător, atunci să se excludă din biserică". Neocez. 5.
     
305. 
     -"Cei ce au primit botezul, fiind bolnavi, apoi s-au vindecat, să continue a învăţa simbolul credinţei (cu explicarea dogmelor) şi să recunoască că s-au învrednicit de dumnezeiescul dar" (din mila Domnului). -Laod. 47.
     

CATERISIREA CLERICILOR

306. -"Caterisirea este ridicarea darului Sf.Duh, dat unui bărbat
prin taina hirotoniei din pricina nevredniciei omeneşti a purtătondui
acestui dar, constatat prin judecata făcută de conducerea canonică a
bisericii, conform cu legile scripturislice şi canonice. Prin caterisire se
ridică omului, care poartă hirotonia, numai dreptul de a o exercita în
sînul bisericii, însă pecetea hirotoniei rămîne asupra omului primitor
ca un fapt care nu se mai poate despărţi de fiinţa lui. Iuda a fost
apostol, şi ca apostol a rămas să fie judecat; şi clericul, cleric rămîne,
dar pentm nevrednicia întrebuinţării apostolatului, i se zice şi lui ca şi
lui Iuda: Mai bine nu s-ar fi născut (Matei 24, 24; ioan 13, 27). în ziua
judecăţii nu i se va zice că a fost cleric, ci: Nu mie mi-ai slujit (Matei 7,
22-23). Deci, pentm sinea primitomlui, hirotonia nu se poate şteige cu
toată răspunderea ei, dar lucmrile ei faţă de obştea bisericii, desăvîrşit
se anulează prin caterisirea canonică fiind confonn cu legea
Domnului (Matei 7,15-16; 24, li; F. Ap. 20,29). "Mai bine ar fi fost pentm ei
să nu fi cunoscut calea Domnului, decît după ce au cunoscut-o, să se
lepede de sfintele porunci date lor" (ii Petru 2,1- 22).

307. - Se aplică caterisirea canonică pentru următoarele
păcate:

a). învă(ături contra adevărurilor de credinţă dogmatică, contra cărora, însuşi Domnul Iisus, apostolii şi toţi sfinţii, părinţi au luptat cu tărie, apărînd adevărurile revelate, cu preţul vieţii lor. (v. Dogmele).-

b). Tratează, sub diferite forme, adevărurile de credinţă, sub înşelăciunea milostivirii, a îngăduinţei condamnabile (Apoc. 2, 4-5; 3, 15-19) şi a neglijenţei misionare (Apost. 3,29,45,46,47,49,58,62, iv ec. 2; vi ec. 3, 6; mi, 2; Apoc. 21,8; 22,15).

c). Nu se îngrijeşte de viaţa morală şi duhovnicească a păstoriţilor, el însuşi trăind în nepăsare şi imoralitate provocînd sminteală şi pierzarea pentru mulţi (Apost. 5,25; 27,42,44,58,62; i ec. 10; 17; iv ec. 22; vi ec. 3,4, 6,12,10, 13, 23,50; i-ii, 16; Galat. 5, 19; i Cor. 3, 3; 6, 9-10; Efes. 3, 3-6; Iacob 3,14-15).

d). Păcate liturgice (Ap. 46, 47,49; 50,56; vi ec. 31,32, 50,55,59; vii ec. 7, 10; i-h, 10,12; Ant. 10).

e). Rigorism anticanonic exagerat pentru sine şi pentru păstoriţi contra legilor Domnului dat oamenilor în chip firesc prin natură şi revelaţie (Ap. 32,52,66,68,84. mi, 13,14; Ant. 13).

f). Neascultarea anarhică şi perseverenţă contra adevărului (Apost. 31,55,84; IV ec. 10, VI, 7; VII ec. 10; Ant. 1 5,1-II 13,14,15). .

308. - Se numeşte caterisire provizorie sau vremelnică de la
slujbă pe un timp limitat, din cauza unor greşeli care nu duc la
căderea din har (Gal. 5, 4; VI ec. 21), şi prin care clericul este supus
pocăinţei şi îndreptării ca apoi, să revină iarăşi la slujba rangului
său. Aceasta se mai numeşte şi afurisire sau excomunicare
clericală, de la slujbele sfîntuiui altar, însă el ca un creştin are
dreptul de a se împărtăşi ca mirean (Apost. 5,12,13,25,32,35,45,48,59,
64; IV ec. 20; VI ec. 36; Sard. 14; Cart. 11, 133).

309. - Caterisirea pronunţată de judecata bisericească
eterodoxă asupra vreunui cleric ortodox, nu are nici-o valoare (III ec.
3.). Clericul caterisit după legile canonice este coborît în rîndul
mirenilor şi nu mai are putere de a mai face nici-un fel de slujbă
(Cart. 27, 28; Nicolae 8). Cel ce va îndrăzni să mai slujească acum va fi
supus şi afurisirii ca un mirean (Ap. 28; Ant. 4). Clericul caterisit
definitiv pentru păcate grele, în caz de pocăinţă, nu i se mai poate
ridica caterisirea, dar i se poate îngădui să poarte numai haina
clericală (V. ec. 3, 6, 21). Clericul necaterisit, care se roagă cu cel
caterisit, se cateriseşte şi el împreună cu cel deja caterisit ca şi
complice în idei şi fapte (Apost. 11,45; Ant. 14). (VTovărăşia la rău).

310. -"Dacă vreun episcop sau preot sau diacon, fund caterisit pe
dreptate (statornicită judiciar) şi pentm greşeli evidente, va îndrăzni
să se atingă de slujbele odinioară încredinţate lui, să se caterisească
definitiv şi fără apel de la biserică". -Apost. 28.-

311. -"Despre Maxim filozof cinic, care a făcut tulburare în
Constantinopol (ca simoniac uzurpator de hirotonie, de scaut şi
tulburător vanitos şi pervers) se hotărăşte, că el n-are hirotonie
valabilă şi nici nu poate fi episcop, iăr cei hirotonisiţi de el în orice
treaptă a clendui vor fi, sînt şi rămîn fără har. Toate slujbele pe care el
le-a făcut sau le-a ordonat sînt nule". -II ec. 4.-

2>\2.-A retrograda pe episcop (preot sau diacon) din treapta de preot (diacon), se cheamă dezbrăcare de cele sfinte, o ierosilie (ca cel ce a fost chemat de Dumnezeu). Insă, dacă din vreo pricină dreaptă episcopul a fost îndepărtat de slujba episcopală, atunci el nu este vrednic să deţină nlcJJpcul de preot (diacon). Dar dacă vreun episcop a fost înlăturat pe m/drept de slujba sa, atunci el trebuie să-şi reia demnitatea sa de episcop". -IV ec. 29).

313. -"Cei ce s-au făcut vinovaţi de încălcări canonice, şi din
această cauză a fost pedepsit cu caterisirea definitivă şi continuă şi au
fost coborîţi iarăşi în starea laicilor, dacă de bună voie au revenit la
pocăinţă şi au lepădat păcatul, pentm care au căzut din har, şi s-au
înstrăinat de acelea cu desăvîrşire să se tundă în chipul clemlui (adică
să poarte uniforma cu cinste de cleric); iar de nu va alege aceasta de
bună voie (să se pocăiască sincer), să poarte pănd ca şi laicii (adică
n-au dreptul nici să poarte părul şi uniforma clericală), ca unii ce

. preţuiesc mai mult cele lumeşti decît viaţa cea duhovnicească", -vi ec. 21.-

314. 
     -"Dacă vreun episcop caterisit de sinod sau presbiler sau diacon ar îndrăzni să lucreze ceva din cele liturgice încredinţate lor odinioară, alît episcopul cît şi presbilend şi diaconul să nu mai aibă vreo nădejde, că la alt sinod vor putea să se mai apere şi să-şi recapete reintegrarea. Şi cei ce sînt păcătoşi în complicitate cu ei să fie lepădaţi din biserică, mai ales dacă ei au ştiut de hotărîrea caterisirii dată mai înainte". -Antioh.4.-
     
315. 
     -"Sfiitul şi ecumenicul sinod a hotărît ca acei clerici ori mireni ori episcopi din Italia, care petrec în Asia sau Europa sau Libia (şi) au fost puşi sub legătură, sau caterisire sau analemalisire de către prea sfinţitul Papa Ioan, unii ca aceştia^ să fie puşi şi de către Folie prea sfinţitul patriarh al Conslantinopolului sub aceeaşi hotărire de pedeapsă, adică să fie ori caterisiţi, ori anatematisiţi ori afurisiţi. Dar şi acei clerici, sau laici sau cei din tagma arhierească, sau ieralicească, din care oricare parohie pe care Folie, prea sfinţitul nostm patriarh, îi va pune sub afurisire, sau caterisire sau analemalisire, să-i aibă pe ei şi prea sfinţitul Papă Ioan şi sfiita lui Dumnezeu Biserică a romanilor supusă lui, sub aceeaşi sentinţă a pedepsei, şi să nu se schimbe ceva nici din prerogativele cuvenite prea sfinţitului scaun al bisericii romanilor, nici din totalitatea prerogativelor întîiului şezător al ei, nici acum, nici în viitor", -sf. Sofia l.
     

316. - "Canoanele (Apost. 25, 30; I ec. 2) au hotărît, fără deosebire,
aceeaşi pedeapsă pentm clericii căzuţi în păcate de moarte (c. 32.) adică
să fie caterisiţi, fie că sînt în ierarhia superioară a hirotoniei, jie că sînt
clerici inferiori". (SF.Vasile 51. VI ec. 3,6,26).

» 317. -"Preotul care va fi caterisit pentru vinovăţii canonice sau se

va lăsa de preoţie de voia sa, fiind mustrat de conştiinţa sa, mai poate da binecuvînlare zicînd: "Binecuvîntat este Dumnezeul nostru..." sau

"Hristos adevăratul nostru Dumnezeu..." sau "să cădească sau sa se împărtăşească în sfînlul altar'!"

Răspuns: "Nu. Nimic din toate acestea nu se cuvine a lucra, nici pe altele'a le face, ci vafi rînduit la un loc cu mirenii". -Sf. Nicolac 8.-

318.- Caterisirea definitivă se oficiază de episcop în chipul următor: "După ce s-a citit în public sentinţa dată de tribunalul spiritual, arhiereul care o execută, dezbracă pe cel condamnat, de felonul şi epilrahilul, cu care era îmbrăcat zicînd: Tu, care astăzi pentru ultima oară, te numeşti preot al Dumnezeului ceresc, de aici înainte vei fi despoiat de darul preoţiei, pe care l-ai avut pînă acum şi pierzi darul preoţesc, cu care te-ai împodobit şi bucurat pînă acum în societatea omenească...". După aceea strigă: "Nevrednic este!" apoi îi tunde cu foarfecă barba în partea dreaptă şi' stingă, precum şi pănd din cap în trei locuri zicînd: "Nevrednic este!". -(Milaş, Canoanele Voi. I, part. II, p. 377.

319. -"Cel caterisit, dacă mai slujeşte, îşi sporeşte mai mult
nevrednicia. Cei ce primesc slujba celui caterisit cu bună ştiinţă, devin
osîndiţi ca şi el, şi deci, se afurisesc pe termen limitat sau nelimitat.
Cei ce o primesc din neştiinţă sau constringere, se canonisesc cu
chibzuială. Se pare că botezul făcut de preotul caterisit se poate
recunoaşte ca şi cel făcut de mirean; însă taina hirotoniei făcută de
arhiereu caterisii, nu poate fi recunoscută, fiindcă episcopul caterisit
este arhiereu numai pentm răspunderea sufletului său, dar pentm
misiunea bisericii este mirean, iar cel ce a primit o astfel de hirotonie,
cu deplina cunoştinţă de cauză, nu numai că este hirotonisit, dar el
pierde şi dreptul mireanului obişnuit de a mai putea fl hirotonisii, fiind
socotit ca un lîlhar de cele sfinte, fiindcă prin acest furtişag viclean, el
s-a arătat şi dovedit pe deplin nevrednic de afi cleric". (II ecum. 4; Apoc.
3,13-20).

XXXVIII. CĂSĂTORIA LEGALĂ

320. - "In general, Sf.Scriptură şi canoanele au oprit căsătoria între
mde de sînge şi încuscririle pînă la al patmlea grad (Lev. 18 ; VI ecum. 54 ;
Sf.Vasile 87), dar nu s-a spus că în gradul al cincilea, al şaselea şi al
şaptelea este pennisă. Astfel, întreaga tradiţie a Bisericii fonnulată de
Sf. Părinţi în decursul timpului, consemnată în prescripţiuni canonice,
care se găsesc în Nomocanoane, hotăriri sinodale, scrieri bisericeşti,
etc, au oprit aceste căsătorii cel puţin pînă la cinci grade şi cel mult
şapte grade inclusiv, aşa cum s-a respectat şi se respectă în întreaga

Bisericâ Ortodoxă. Excepţiile pe care arhiereii le pot face de la caz la caz, ca o iconomisire între a alege un rău mai mic faţă de altul mai mare, nu le pot face fără o canonisire mai mare sau mai mică, fiindcă ei au răspundere în faţa lui Dumnezeu. Cei ce cer şi obţin aceste iconomisiri, să nu-şi închipuiască că excepţia poate înlocui legea, fiindcă legile morale sînt mai presus de orice putere şi dezlegare omenească, iar răzbunările dreptăţii acestor legi pot ajunge pe om mai curînd sau mai tîrziu, în lumea pămîntească, dar mai ales în cea de dincolo". (Deut. 30, 31 ; Ier. 5, 31 ; 6, 13-14 ; 17, 9-10 ; Iez. 33, 34). Sfîntul Ioan Botezătorul a mustrat pe Irod că a luat pe cumnata sa (Matei 14, 4; Sintag. Aten. IV. p. 421424; V. 341-353; 8-19; 341-368; 421424; VI, 125425).

321. - Căsătoria este un act juridic de drept natural, moral şi
religios în cadrul legilor dumnezeieşti, prin care bărbatul se uneşte
cu femeia pentru toată viaţa pămîntească. Pregătirea sau
introducerea în căsătorie se numeşte logodnă. în prealabil, se face
cercetarea reciprocă a celor doi tineri prin ei înşişi cu ajutorul
părinţilor sau a tutorilor. Cînd preotul trebuie să i-a declaraţie
scrisă cu privire la: a). Consimţămîntul absolut liber al logodnicilor,
verificat într-un timp mai îndelungat; b). Vîrsta bărbatului trebuie
să fie între 18 şi 70 ani, iar a femeii între 16 şi 60 ani, nu cum se
prevede în vechile legi păgîne vîrsta minimă a bărbatului de 14 ani şi
a femeii de 12 ani (i Tim. 5, 9-14; Clement Alexandrinul Pedagogul II, 10). c).
Vîrsta între logodnici să nu varieze prea mult decît între 8 şi 10 ani;
d). Unul dintre logodnici să nu fie căsătorit legal, căci poligamia,
adică căsătoria cu mai multe femei deodată, sau poliandria, adică
căsătoria cu mai mulţi bărbaţi deodată este cu desăvîrşire oprită.
Adevărata căsătorie creştină este monogamia ; e). Unul dintre ei să
nu fi fost monah sau hirotonisit (Apost. 26; IV ec. 16; VII ec. 44; Neocez. 1; Sf.
Vasile 3,6,18,42; V. Apostazia monahului, clericului); f)- Să nu fie rude între ei.

Se obişnuieşte ca preotul să afişeze pe uşa bisericii cu 20-30 de zile mai înainte proiectul de logodnă, pentru ca, comunitatea să contribuie la dovedirea legalităţii şi canonicităţii viitoarei căsătorii, întrebînd în mai multe duminici după liturghie, spre a atrage atenţia enoriaşilor.

322. -Logodna consfinţită prin slujba bisericească are putere
indiscutabilă de Căsătorie (Deut. 22, 23-24; Matei 1, 18; VI ecum. 98; Sf.Vasile

^22, 69; I Post. 22). în caz de desfacerea logodnei, căsătoria viitoare a fiecărui logodnic este socotită ca a doua nuntă. Acest soi de înrudire se opreşte de la căsătorie pînă la al treilea grad inclusiv, pentru ceilalţi membri ai foştilor logodnici. "Şi cei logodiţi întm acest chip, de va muri, logodna lor, cei ce vor să se facă preoţi, nu mai pot lua altă femeie, fiindcă se socotesc că şi cum s-ar fi căsătorit a doua oară. Şi totuşi, de se vor fi căsătorit nu pot fi primiţi la preoţie, iar de se vor hirotoni neştiind arhiereul se caterisesc. Mirenii nu mai pot lua pe sora, vara şi alte mde ale fostei logodnice". -Pidalion grec. p. 456.-

323. 
     - Cei ce renunţă la logodna neconsfinţită bisericeşte din cauza neînvoielii sau ilegalităţii canonice sau naturale, cum ar fi sila (Sf.Vasile 38,40,42; II Cor. 6, 14-16; IV ecum. 14; VI ecum. 72; Laod. 10,31; Sf.Vasile 39), vîrsta nepotrivită, erezia, descoperirea faptelor vicioase, boala, etc, ea n-are valabilitatea bisericească şi intrarea fiecărui membru în altă logodnă şi căsătorie, este liberă. Siluirea ambilor logodnici sau a unuia, din motive indicate de rude, adeseori devine nenorocită, căci dragoste cu sila nu se face. De asemenea, răpirile sînt osîndite (IV ecum. 27; VI ecum. 92), însă, cînd răpirea a fost făcută cu voia logodnicii constatată prin dovezi anterioare şi posterioare răpirii, după ce rudele se învoiesc, se aprobă şi de biserică, fiindcă voinţa logodnicilor trebuie să decidă în croirea soartei lor de viitor (Apost. 67; Ancira 11; Cart. 27; Sf.Vasile 22, 30).
     
324. 
     - înrudirea de sînge sau consangvinitatea este de două feluri: I. în linie directă care se opreşte la infinit: a) în linie suitoare: mama, bunica, străbunica, strămoaşa, etc. şi b) în linie coborîtoare: fiica, nepoata, strănnepoata, etc. II. în linie colaterală, adică rudenia după fraţi, unchi, veri, etc, care se opreşte pînă la al şaptelea grad (spiţă) inclusiv, după sinodul patriarhal din Constantinopol din 1166 (Sintag, Aten. V, 95-99). Astfel tata şi mama sînt gradul zero; fiul cu părinţii sînt în gradul întîi; fraţii născuţi succesiv adică gemeni sînt în gradul al doilea; verii primari în gradul al patrulea; verii ai doilea în gradul al şaselea, etc. Vărul al doilea, nu poate lua pe nepoata sa de văr al doilea, căci sînt în gradul al şaptelea, dar poate să ia pe nepoata de fiu (fiică) al aceluiaşi văr al doilea, căci sînt în gradul al optulea.-
     

Schemă:

325. - Precizarea gradelor de înrudire de toate soiurile, se face
prin întocmirea unei scheme, folosindu-se următoarele semne
convenţionale: Pentru un bărbat viu un cerc (O), iar pentru cel mort
un cerc tăiat; - Pentru femeie un triunghi (V), iar pentru cea
moartă un triunghi tăiat; -Semnul proiectului de logodnă este o linie
curbă tăiată cu (p), iar semnul unei căsătorii deja consumate este o
linie curbă netăiată; O linie dreaptă care leagă semnele pe linia
suitoare între fiu, tată, bunic, etc, sau pe linia coborîtoare între tată, fiu, nepot, etc, serveşte ca indicator succesiunii şi al numărului naşterilor.

întotdeauna schema porneşte de la logodnici la strămoşul comun, fie el bărbat sau femeie, legîndu-se cu linii drepte, la nevoie scriindu-se la fiecare semn chiar şi numele. Cîte linii vor fi între semne de la un logodnic pînă la strămoşul său, atîtea naşteri şi grade sînt, adică ca şi cum ar număra semnele înseşi şi din numărul lor ar scădea unul. Apoi cîte linii vor fi de la strămoşul comun şi pînă la celălalt logodnic, atîtea naşteri şi grade avem. Suma liniilor sau naşterilor cu unghiul în strămoşul comun este egală cu numărul gradelor de înrudire între aceşti doi logodnici. Unii numără persoanele, scad una şi află gradele, dar e mai greu (la citirea fiecărui articol din acest capitol să se facă şi să se urmărească înţelesul după schemă).

326. - încuscrirea a două neamuri se face cînd Un membru dintr-un neam s-a căsătorit cu alt membru al celuilalt neam, care pînă atunci fuseseră streini de înrudire. Acum, cînd doi membri din aceste neamuri vor să se căsătorească, ei se opresc de la căsătorie datorită înrudirii precedente, pînă la al cincilea grad inclusiv, aşa cum a statornicit Sinodul Patriarhal din Constantinopol în 997 (Sintag. Aten. V, p. 11-19). însă cînd intervine o amestecare de nume, se opreşte pînă la al şaselea şi al şaptelea grad inclusiv astfel:

a). înrudirea în linie dreaptă, adică legătura între un soţ şi rudele celuilalt soţ în linie dreaptă, de ex. mama, bunica, etc, a soţiei, sau fiica, nepoata legitimă sau înfiată, etc, soţul văduv nu le poate lua în căsătorie, fiind oprite la infinit ca şi cele de sînge, fiindcă în linie coborîtoare este propria sa fiică, etc. (VI ecum. 54 ; Sf.Vasile 78, 87).

b). Intre soţ şi rudele colaterale ale celuilalt soţ, cum ar fi: bărbatul faţă de sora, vara, mătuşa, nepoata, etc. de sînge a soţiei sale, în caz de văduvie, el este cel oprit a le lua în căsătorie pînă la al şaptelea grad inclusiv, ca şi la înrudirea de sînge, fiindcă el este în acelaşi grad cu rudele de sînge ale soţiei sale, aşa cum este cu rudele sale, ca cei ce sînt amîndoi un trup (Schema).

c). înrudirea membrilor colaterali ale căror două neamuri prin căsătorie încheiată, de ex. fratele, vărul, nepotul, etc. al soţului, faţă de sora, vara, nepoata, etc, a soţiei, toţi aceştia se înrudesc şi se opresc de la căsătorie pînă la al cincilea grad inclusiv, însă pentru a evita amestecarea de nume, acest fel de căsătorii se opresc pînă la al şaselea şi al şaptelea grad inclusiv (Siniag.Aten. v,ii-i'J).