-Baptiştii, adică botezătorii, a căror sectă a luat Gintă pe la 1610, în decursul timpului s-au divizat în vreo zece secte, cu diferite nuanţe, care trăiesc în apus. în România au venit pe la 1880. Baptistul care ar voi să se convertească, trebuie supus unei examinări serioase, spre a se fixa bine felul său de a fi şi de a i se preciza bine rătăcirea - şi convingerea întru pocăinţă -apoi, cu învoirea episcopului, se botează ortodox (Vezi: Botezul).
-Doctrina baptistă: a) botezul se face cu p singură afundare numai oamenilor maturi, ca simbol, fără caracter de taină, care iartă păcatul strămoşilor; b) Bbiblia este singurul izvor de credinţă, Sf. Tradiţie nu există pentru ei; c) nu recunosc cele 7 taine, nici ierurgiile, postul, icoanele ele; d) recunosc Sf. Treime dar în chip necomplct şi greşit; e) oamenii se mîntuiesc prin credinţă, aşa cum sînt ci predestinaţi. Serbează duminica, iar în cursul anului ţin numai Naşterea Domnului, Pastele şi Rusaliile (Vezi: Dogmele).
XXIII. BĂTAIA
136.-Bătaia este îngăduită numai autorităţilor, care o
întrebuinţează ca un mijloc ultim de îndreptare pentru cei fără
de minte, care încalcă legile, păgubesc pe semenii lor şi tulbură viaţa socială, "căci mijloacele de vindecare pentm cel rău sînt bătaia şi vînătăile pînă la rănire" (l'rov. 20, 3o; 10, 13,2 5, 3-5). De asemenea, copiii, în nestatornicia minţii lor în anumite împrejurări, o bălaie chibzuită şi părintească le este de mult folos: "cine-şi cruţă nuiaua, îşi urăşte copilul, iar cine-l iubeşte îl pedepseşte" (Prov. 13, 24, 19, 18-20). "Nebunia este lipită de inima copilului, iar nuiaua certării o va alunga de la el" (Prov. 22, 15; 23, 13-14; 29, 15-16). Clericul nu este îndreptător trupesc, ci duhovnicesc, folosindu-se de convingere şi canonisire şi deci, nu-i este îngăduit să bată (Matei, 5,40-48).
137.. -"Episcopul, prezbitend sau. diaconul, care va bate pe credincioşii care ar păcătui, ori pe necredincioşii care ar face nedreptăţi, ca să-i înfricoşeze^ hotărîm ca să se caterisească, fiindcă Domnul n-a învăţat aceasta undeva, ci dimpotrivă, bătut fiind nu bătea, ocărit nu ocăra şi, pătimind nu îngrozea pe nimeni cu bălaia" -Apost. 27.
-"Deoarece apostolescul canon supune canonisiriipe clericii care ar bate pe credincioşii cei ce au păcătuit, sau pe necredincioşii care au greşit, unii clerici, sub diferite meşteşuguri, îşi satisfac mînia lor, falsificînd aşezăminlele aposloleşti, ei înţeleg că este oprit a bate direct cu mîinile lor, dar nu este oprit a pune pe alţii să bată, deşi nici canonul nu are acest înţeles şi nici mintea sănătoasă nu admite a se înţelege aceasta. Ar fi greşit să se caterisească cel ce a lovit cu mîna sa de trei sau patiu ori, dar să rămînă nepedepsit cel ce pomnceşte altora să bată, continuîndu-şi răzbunarea bnilală pînă la moarte. Deoarece canonul opreşte a bate în general - şi noi, de asemenea, hotărîm la fel. Preotul lui Dumnezeu trebuie să povăţuiască pe cel ce încalcă legile, prin învăţături şi sfaturi, uneori cu certări bisericeşti, dar să nu sară la bătaie cu bice, sau cu lovituri impeşli. Iar, dacă unii, n-ar asculta de sfaturile certărilor, nu se opreşte ca aceştia să fie înţelepţiţi prin denunţarea lor în faţa autorităţilor de stat, căci canonul cinci al sinodului din Antiohia a hotărît ca cei ce provoacă tulburări în biserică, să fie îndreptaţi prin mîna autorităţilor de stat" -1, H, 9.
-"Dacă vreun mirean, dispreţuind pomncile dumnezeeşti şi civile de stat şi defaiurind înaltele legi ale Bisericii fără motiv, sau din motive născocite, ar bate pe un episcop sau l-ar închide, unul ca acesta să fie anatema" Sf. Sofia, 3.
-"Oricare episcop, sau preot, sau diacon, va bate pe omul care a stricat ceva, ori pe credincios, ori pe necredincios, acela să fie lipsit de darul său, că, de-ţi va strica fie, prcotule, mireanul ceva, tu să-1 vădeşti autorităţilor, iar, să nu-1 baţi. Ci de aceasta Domnul nu ne-a învăţat aşa, ci zice, că de te va lovi cineva peste falca dreaptă, tu să întorci şi pe cea stîngă; şi cui îi vor lua hainele, el să-şi scoată şi cămaşa să i-o dea şi acestea sînt poruncile Domnului şi trebuie să se păzească toate, mai vîrtos de preoţi, ca să fie exemplu şi începătură întru bine, oamenilor celor mireni" - ILT, 336
-"Oricare cleric, în mînie sau sfadă, va lovi pe cineva şi din acea lovitură va muri, acela se lipseşte de preoţia lui de lot, fără de nici o iertăciune. Iar, de va face aceasta mireanul, atunci acela să se afurisească ca un ucigaş" (10-20 de ani). - ILT, 336.
-"Muierea ce-şi va bate coconul ei şi de năprasnă va muri, să se pocăiască şase ani şi metanii 150 în zi" - PBG, 124.
143.-"De va tinde călugăml să lovească pe călugăr, să se
despartă de Biserică palm luni, iar de-l va şi cntţa, şase luni, metanii
1000pe zi" - PBG. 142.
XXIV. BEŢIA
- Creştinii sînt membrii ai împărăţiei lui Dumnezeu, neam sfînt (I Petru 2, 9). Ei pot folosi vinul, dar cu măsură şi rar, căci beţivii nU vor vedea împărăţia lui Dumnezeu (I Cor. 6,10, Gal. 5,21). Clericii se socotesc a fi floarea creştinătăţii, tot ceea ce lumea creştină are mai bun, mai moral, mai sfînt şi mai devotat întru a trăi în adîncime viaţa lui Hristos, după exemplul lui Iisus. Deci, oricare om să se ferească de beţie, căci şi legea veche opreşte de la beţie (Lev., 10,9) şi cea nouă la fel (I Tim. 3,3-8; Tit l, 7), pentru că este păcat de moarte sufletească pentru orice om şi-1 duce la ticăloşie trupească şi familială - şi în plus, rodeşte sminteala ucigaşă de aproapele (Matei 18,6; Marcu 9,4547).
-"Episcopul, prezbiteml sau diaconul obişnuindu-se cu jocul de table sau cu beţia, ori să înceteze, ori să se caterisească" -Apost. 42.
-"Ijxidiaconul, citeţul sau cîntăreţul, asemenea făcînd (adică sau joacă table, sau bea), ori să înceteze, ori să se afurisească; asemenea şi mireanul" -Apost. 43.
-"Preotul care va bea la circiumă, sau va juca, sau va cînta mireneşte, să se gonească din preoţie" -pbg, 35. "Dacă vreun cleric ar fi găsit ospătîndu-se (cu desfătare) în circiumă, să se afurisească, afară de împrejurarea drumeţiei, cînd. de nevoie va fi silit să mănînce în ospălălie" Apost. 54.
-"Clericilor nu li se cuvine a mînca şi a bea în circiumă, afară numai dacă sînt împinşi de nevoia străinătăţii" - Cartag. 40.
-"Femeia beţivă să nu se pricestuiască pînă ce nu va lăsa să nu mai bea" -pbg,88.
-"Omul mirean de se va îmbăta şi va vărsa, să se pocăiască 60 de zile, iar de se va priceslui cu Sf. Taine şi după aceea va vărsa, să nu se pricestuiască nici în postul mare şi nici la Sf. Petru şi peste toate sfintele posturi să se pocăiască; iar, de va fi făcut aceasta întru acele sfinte posturi mari, să nu se pricestuiască peste tot anul, pînă în 200 de zile şi metanii 12pe zi" - pbg, 88.
-"Cade-se preotului să şază la masă cu frica lui Dumnezeu, să mănînce şi să bea cîte puţintel şi să se socotească a fi slugă, căci Scriptura grăieşte: preotul care se îmbată, cum va judeca drept acest păcat la alţii; nu zic Scripturile să nu bei vin, ci să bei, dar să nu te îmbeţi, căci tot beţiml sărăceşte şi pierde mintea şi mult rău face şi, pe sine se sugmmă şi sufletul lui şi-l dă diavolului" - pbg, 140.
XXV.
BINECUVÂNTAREA
-"Binecuvînlarea este o vorbire, o profeţie spre bine, care se dă de Dumnezeu, ca o împărtăşie de sfinţenie, dală de El direct, precum şi prin mijlocirea oamenilor sfinţiţi şi a preoţilor, slujitori ai tainelor Sale, care apreciază şi vorbesc în numele Domnului -IV. ec. 26 (Fac. 1, 28; 2, 5-27; 9, 1; 12. 3; 18, 18; 22, 18, 49, 1-28; Deut. 28, 1-15; Mat. 25, 34). Iată formula de binecuvîntare în legea Veche: "Domnul să te binecuvînteze şi să te păzească, Domnul să-şi arate faţa luminoasă spre tine şi să te miluiască Domnul, să te vadă în nevoile tale şi să-ţi dea pacea Sa" (Num. 6,24-26).
-Cînd omul este vrednic de binecuvînlarea Domnului, atunci, ea se revarsă şi peste lucrurile înconjurătoare, ca locuri, (Fac. 28, 17-22; II Regi 7, 29; III Regi 8, 22-26; Matei 21,13), ca timp, recolte şi bunuri materiale (Fac. 39, 5; Lev. 25, 2; Deut. 11, 13-17; Matei 14, 19). în chip obişnuit, binecuvînlarea se dă de Dumnezeu prin slujbele, tainele şi ierurgiile bisericeşti, de către slujitorii ei (Lev. 9, 22-24; Luca 2, 34), după cele spuse de Domnul: "Cine vă primeşte pe voi, pre Mine Mă primeşte şi cine Mă primeşte pre Mine, primeşte pre Cel ce M-a trimis pre Mine", adică, pe Dumnezeu şi binecuvîntarea Lui
(Matei 10, 40; Luca 9, 48; 10, 16; Ioan 13, 20; Gal. 4, 14). Nimeni nu poate
" binecuvînta pe cel pe care Dumnezeu nu-1 binecuvintează (Numeri 23, 1-30).
XXVI. BISERICA
-Biserica, ca instituţie dumnezeiască este împărăţia lui Dumnezeu pe pămînt. Ea are ca întemeietor pe Iisus Hristos, care este împăratul şi Capul ei, conducînd-o în colaborare cu Sf. Duh, care o călăuzeşte la tot adevărul de-a lungul veacurilor (Mat. 28,20; F. Ap. 4, 19-20; I Cor. 4, 3-8; Efes. 1, 22-23; Colos. 1, 18; Ioan 7, 39; 14,16; 16,10, 7; 18, 18; Marcu 1,5; Luca 10,9). Lucrarea ei sfinţitoare se întemeiază pe jertfa lui Hristos, continuată de cea a mucenicilor şi a sfinţilor (Apoc. 6, 9-11). Pe pămînt ea este formată din toţi oamenii care cred în Hristos, din orice neam şi loc de pe pămînt (Matei 13,47-48; 18,17; Rom. 12, 5; Gal. 3, 28). Ea este condusă în chip văzut de o ierarhie (Ioan 20, 21-23; F. Ap. 20, 28; Efes. 4, 11-13). Lucrarea ei sfinţitoare se face prin taine şi ierurgii, în locaşuri materiale, cinstite ca nişte case ale Părintelui Ceresc (Exod 26, 1-37; III Regi 9, 1-20; Matei 12, 4; Luca 19,16; Ioan 2,16; I Cor. 11, 12; Colos. 2,16).
-"Toţi credincioşii care intră în Biserică şi ascultă Scripturile şi nu stau la nigăciune pînă la sfîrşit pentm a se împărtăşi (F. Ap. 2,46; 20. 7; I Cor. 10, 16-17;), trebuie să se afurisească, ca unii care fac dezordine în Biserică" Apost. 9.
-"Nimeni să nu bage în Biserică (pridvor, etc.) vreun fel de animal, afară de împrejurarea că cineva ar fi în călătorie şi ar fi lovit de vreo primejdie neaşteptată şi negăsind adăpost la vreo casă, s-ar adăposti la Biserică. în caz de vreo mare grindină, dacă animalul n-ar fi adăpostit ar muri şi astfel, omul n-ar mai putea urma călătoria, ajungînd în primejdie de moarte. Am învăţat că sîmbăta pentm om s-a făcut (Marcu 2, 27), deoarece noi preţuim atît de mult mînhurca şi folosul omului. Iar, dacă cineva ar face aceasta, fără de sila primejdiei după cum am zis, băgînd animal în Biserică, dacă va fi cleric să se caterisească, iar mireanul să se afurisească" VI ec. 88.
-"Dumnezeiescul apostol Pavel a zis: Păcatele unor oameni sînt de mai înainte cunoscute, însă ale altora se vădesc mai pe urmă (I Tim. 5,24; Gal. 5,19-21). Deci, păcatelor săvîrşite mai înainte, le urmează şi alte păcate. Astfel, eresul păgînesc (al iconoclaştilor), bîrfitor al creştinismului, i-au unnat şi alte nelegiuiri, căci ei au scos din Biserică cinstitele icoane şi au înlăturat şi alte obiceiuri sfinte, care trebuiesc aşezate din nou după legea Sf. Tradiţii, scrise şi nescrise şi respectate cu tărie de noi. Deci, cîte cinstite Biserici s-au consacrat fără sfintele moaşte ale mucenicilor (din pricina persecuţiei iconoclaste) hotărîm ca să se aşeze în ele sfintele moaşte cu obişnuita nigăciune. Iar cel ce va sfinţi vreo Biserică, fără sfinte moaşte, să se caterisească, ca unul care a călcat bisericeştile tradiţii" (Apost. 31; Cart. 83) -vii ec. 7.
-"Dacă cineva ar învăţa despre Biserica lui Dumnezeu că trebuie dispreţuită ca locaş (cum învăţau eustaţienii), precum şi adunările care se fac în ea, să fie anatema" -Gangra 5.
-"Episcopii sau clericii să nu se ospăteze în Biserică decît numai excepţional, dacă din întîmplare, sau din nevoia străinătăţii, fiind în călătorie ar poposi acolo. Insă, poponil să se oprească pe cît este cu putinţă, de la astfel de ospeţe" (VI, 74) -Cart. 42.
160.-"Aşijderea, s-a hotărît, ca pretutindenea, altarele,
(bisericile) cînd sînt ridicate prin ţarini sau vii, ca şi cum ar fi întru
pomenirea mucenicilor, însă, în ele nu se dovedeşte a fi aşezat vreun
tnip şi nici moaşte ale mucenicilor, de este cu putinţă, să se distingă
de episcopii locului; iar, dacă aceasta nu se poate face din cauza
tulburării poporului, totuşi oamenii să fie sfătuiţi să nu se mai adune
acolo şi pentm ca cei drept credincioşi să nu se lege de aceste"locuri,
înşeleţi fiind de vreo superstiţie, acolo să nu se săvîrşească nicidecum
pomenirea mucenicilor, decît numai dacă ar fi vreun tntp sau
rămăşiţe (de ale mucenicilor), sau dacă s-au prcdanisit din vechime,
în chip sigur, cum că acolo a fost locuinţa, moşia, sau locul patimilor
vreunui mucenic. Toate altarele (bisericile) care se ridică undeva în
urma visurilor şi ale falselor descoperiri ale unor oameni de rînd, în
tot chipul trebuiesc distruse" -Cart. 83.
-"Cel ce se adăposteşte de nevoie, pe un timp, în pridvonil bisericii, nu se osîndeşte. Dacă stă acolo un timp îndelungat, acela să fie alungat cu certări, iar biserica să-şi primească cinstea sa de casă a llli Dumnezeu" - Sf. Nichifor 3.
-"Se cuvine a primi donaţiile pentm biserică, care se fac (de rude), pentm cel ce a murit fără testament, mai ales dacă el, încă din viaţă, avea să facă aceste donaţii" - Sf. Nichifor 4.
-"Vă sfătuim, ca în bisericile luate de la eretici, să se între ca într-o casă obişnuită; şi dacă este nevoie să se facă slujbă în ele, aşezîndu-se în mijloc cnicea, iar în altar să nu se intre, sau să se tămîiezeKsau să se zică vreo rugăciune, sau să-se aprindă candele sau luminări, pînă ce se sfinţesc cu adevărat, ca bisericile" - Sf. Nichifor 46.
164.-"Poruncim să fie scoşi din locurile destinate pentm'
instruirea catehumenilor, de pe lingă sfintele biserici, cei ce trăiesc cu
soţiile lor, sau într-alt chip, ocupînd ca locuinţă casele bisericilor
sfinte, prefăcîndu-le în localuri de viaţă uşoară şi dispreţuitoare. Dacă
cineva nu va păzi acestea, de va fi cleric să se caterisească, iar de va fi
laic să se afurisească" -vi ec 97.
-"Preotul care nu-şi va mătura biserica şi să o curăţească şi nu o va înfmmuseţa şi nu o va îngriji în toate sîmbelele, unii ca aceştia să se lase de preoţie" - pbg, 35.
-"Orice mirean va fugi de biserică şi se va mga de sine-şi şi va zice că mai bine este să mă rog singur, iar nu în biserică şi aceasta o va face fără învăţătura episcopului sau a duhovnicului, să fie anatema cel ce va face aşa" - pbg, 56.
-"Iar, preotul care nu va pună grijă de biserica lui şi o va urgisi şi de nu o va curaţi cu toată cinstea şi de nu o va mătura şi de nu va cinsti odăjdiile, acela să se pedepsească cu lipsa de preoţia lui" -ilt, 64.
, 168. -"Care .preot va sluji liturghie fără antimis, acela să facă metanii 200, iar de va sluji în biserică netîmosită fără antimis, să i se ia preoţia" -ilt, 64.
-"Că biserica este casa lui Dumnezeu, casă de mgă, adunarea oamenilor, trupul lui Hristos, nevasta lui Dumnezeu, cer părnîntesc, în care şade Cereasca Pîine, ce se zice prea SJÎntul Tmp al Domnului nostni Iisus Hristos; este şi scaun împărătesc şi arhieresc, pe care şade împăratul împăraţilor şi Marele Arhiereu, singur Hristos; este şi baie curăţiloare a păcătoşilor şi slava drepţilor; este şi scăpare şi pod şi laudă şi veselie şi bucurie şi părere de bine a tuturor creştinilor. Şi cîţi o caută şi o iubesc cu toată inima şi cu tot sufletul, aceia vor lua cunună de la Dumnezeu şi se vor face moştenitori ai împărăţiei lui Dumnezeu. Iar, biserică se numeşte, fiindcă cheamă şi adună pe toţi" - ilt, 136.
-"//i biserica tîrnosită să nu îndrăznească cineva să îngroape tmp de om, pentm că sînt acolo moaşte ale mucenicilor şi înlăunlm s-a primit şi ungerea cu Sf. Mir:. în tinda bisericii se poate îngropa. Fără pomnea arhierească, să nu se scoală tmp de om din monnînt şi să-l ducă în alt loc, adică la alt monnînt şi nici alt lucru, adică mannură, slîlp, sau pietre, sau altceva" - ilt, 138.
171.-Biserica se sfinţeşte de arhiereu, după rînduială. Apoi, în
fiecare an se prăznuieşte, pe lîngă ziua hramului şi ziua cînd a fost
sfintită, "ziua înnoirii", în cazul cînd sfinţirea ei n-a fost făcută în ziua hramului - (s, Tes. IV, 121-124).
XXVII. BLESTEMUL
172.-Blestemul este o grăire, o profeţie de rău, o hotărire de la
Dumnezeu pentru osînda făpturilor raţionale vinovate - şi din cauza
lor - şi a lucrurilor înconjurătoare (Fac. 3,17-19; Lev. 26,14-38; Matei 21,
18). Omul blestemat, este lăsat în seama diavolului (Ps. 108, 6; Zah. 3,
1-2). Conducerea bisericească poate pedepsi cu blestemul, dar
numai pe aceia, pe care Dumnezeu însuşi îi blestemă (Num. 23,23; îs.
47, 12-13). Preotul care va blestema fără socoteală şi din motive
uşuratice, blestemul va veni asupra sufletului său (Num. 23,23; Deut. 2,
35; Prov. 26, 2; Ps. 108,1-30; II Petru 2, 10-15; Iuda 1,9) Vezi Anatema.
-în virtutea dreptăţii arătate de legea Domnului şi omul poate blestema pe om (Deut. 27, 14-26; II Regi 3, 29). Blestemul părinţilor este greu şi se întinde asupra fiilor şi chiar a nepoţilor, numai cînd aceştia se fac vinovaţi şi continuă faptele cele rele ale părinţilor (Fac. 9, 25; Jud. 9, 57; I Regi 26,19), dar altfel nu, căci nu este cu putinţă "ca părinţii să mănînce aguridă şi să se strepezească dinţii copiilor", ci fiecare va fi osîndit numai după păcatele lui (Ier. 31, 29-30; Icz. 19, 2-3; Galat. 6, 3-8). Tendinţa de a blestema din obicei, este o dovadă a lipsei de educaţie şi de puţină înţelegere a dreptei răsplătiri dumnezeieşti (Prov. 26, 2).
-"Iar, preotul care va blestema şi va huli pe Dumnezeu sau pe Sfinţi, acela să fie lipsit de protecţia lui un an şi să i se dea şi alt canon, post şi metanii şi altele asemenea, cum va socoti arhiereul său; iar, de va blestema şi va huli şi a doua oară şi va mărturisi mărturii mincinoase, atunci fără nici o iertăciune, să i se ia dând" - ILT, 105.
175.-"Iar, mireanul care va blestema şi va huli, acela se
canoniseşte un an să nu se pricestuiască, să facă post, metanii şi
milostenii şi citirea Scripturii" - ILT, 105.
XXVIII. BOALA
176.-Boala este o urmare a păcatului strămoşesc şi serveşte ca o
introducere, sau aducere aminte de ceasul morţii (Fac.3,17-19). "în tot
ceea ce faci, adu-ţi aminte de cele de pe urmă ale tale şi în veci nu vei
păcătui" (Sirah. 7, 38). Dumnezeu sloboade boalele sub diferite forme şi
scopuri, pe care providenţa le urmăreşte pentru binele oamenilor. Prin
boala unor oameni, se arată lucrările providenţei şi atotputernicia lui Dumnezeu în lume; (loan 9, 3; n, 4) alte ori, boala este un rău preventiv de a nu aluneca în păcate mai mari (II Cx>r. 12,7-10); iar, alteori, boala este o răsplată a păcatelor (Exod 15,26; loan 5,14). Numai pe cei răi şi nevrednici boala îi aduce la deznădejde şi păcat. Pe cei credincioşi -ca şi pe Iov - ea îi încearcă şi le sfinţeşte trupul şi sufletul, ca lui Lazăr
(loan 11, 1-14; Luca 16, 20-22).
177. -"Fiule, în boala (a, nu fii nebăgător de samă ci te roagă Domnului şi El te va tămădui. Depanează păcatul, tinde-U mîinile spre faptele cele drepte şi-ţi curăţeşte inima ta de toată călcarea de lege". Să aduci tămîie şi jertfă de pomenire din floarea tămîiei şi junghie jertfe grase, pe cît te ajută puterile. Apoi dă rînd doctorului, că şi pe el Domnul 1-a făcut; şi să nu se depărteze de lîngă tine, fiindcă şi el este de trebuinţă, că uneori izbînda este în mîinile lui. Că şi el se roagă Domnului ca să-1 ajute în meşteşugul lui şi tămăduire să dea spre însănătoşirea bolnavului. Cel ce păcătuieşte faţă de Ziditorul său, să cadă în mîinile doctorului! Domnul scoate leacurile din pămînt şi omul înţelegător nu le dispreţuieşte. Oare nu din lemn s-a îndulcit odinioară apa, pentru ca Dumnezeu să-şi vădească puterea Sa? Şi Ei însuşi a dat oamenilor ştiinţă, ca să se preamărească întru lucrurile Sale cele minunate. Cu acestea vindecă doctorul şi alungă durerea, iar spiţerul pregăteşte din ele alifiile sale, aşa încît lucrurile Domnului să nu contenească şi sănătatea poruncită de El să stăpîncască pe faţa pămîntului - Sirah 38,
4-15.
XXIX.
BOTEZUL
178. - Botezul este cea dintîi taină, poarta prin care creştinul este primit în biserică. El este instituit de Domnul Iisus, prin exemplul său (Matei 3,13; Marcu 1,2; loan 1,32), prin învăţătura Sa (loan 3, 5) şi prin porunca Sa, dată apostolilor de a boteza (Matei 28, 19). Toţi cei ce vor să devină creştini, bărbaţi şi femei, copii şi vîrstnici, trebuie să primească mai întîi botezul, după ce s-au convins şi au crezut în dogmele creştine. Credinţa copiilor este suplinită de credinţa părinţilor şi a naşilor (F. Ap. 2,38-39; H), 44-48; 16,14-15; 18,8; 22,16; 7, 14). Botezul iartă păcatul strămoşesc şi cele personale făcute pînă atunci, dacă este om vîrstnic, readucînd pe cel botezat în starea lui Adam înainte de cădere şi primirea lui în graţia Făcătorului, devenind fiu al lui Dumnezeu (Rom. 5,12; Colos 2,12-13; Tit 3,5).
179.- Botezul este absolut obligator (Matei 28, 19; Marcu 16,16; I
Cor. 15, 50; Efes. 2, 5). Forma de efectuare a botezului se face prin cufundare în apă, de trei ori, aşa cum s-a făcut din primele veacuri, potrivit cu învăţătura Sfintei Scripturi: "Şi botezînclu-Se, Iisus, îndată a ieşit din apă" (Matei 3, G)..."dacă se va naşte cineva din apă... (Ioan 3, 5)... baia naşterii celei de-a doua" (Tit. 3, 5). Excepţional, oamenilor bătrîni şi bolnavi, li se poate face botezul stînd în pat şi turnînd apa peste ei de trei ori, udîndu-i peste tot, ca şi cum s-ar afunda în apă (Matei 28, 19). Botează episcopul, preotul, excepţional diaconul şi orice credincios creştin, dacă copilul este ameninţat de moarte, ca apoi preotul să continue numai slujba de după afundare, dacă copilul trăieşte, căci prin rostirea formulei o dală cu afundarea se cuprind şi rugăciunile lepădărilor şi toate cele ce premerg afundării, de aceea, după afundare, ele nu se mai citesc, căci atunci s-ar socoti nevalabile însăşi formula şi afundarea (ILT, 151).
-"Credem că sfîntul botez, instituit de Domnul, săvîrşit în numele Sfintei Treimi, este absolut necesar. Fără de dînsul nimeni nu se poate mîntui, după cum zice Domnul: Cel ce nu se va naşte din apă şi din Duh, nu va intra în împărăţia Centrilor (Ioan 3, 5). De aceea, ci este necesar şi pruncilor fiindcă şi aceştia sînt supuşi păcatului strămoşesc... căci dacă botezul este prin Duh şi foc (Matei 3, li), este clar că curăţia este la toţi perfectă, pentm că Duhul curăţă desăvîrşit. Dacă este lumină (Evrei 4, 4), alungă întunericul, dacă este renaştere (Tit 3,5) cele vechi dispar, adică păcatele. Dacă cel ce se botează se dezbracă de omul cel vechi (Colos. 3, ')), atunci şi de păcate. Dacă se îmbracă în Hristos (Gal. 3, 27), atunci devine fără de păcat prin actul botezului... Botezul are un caracter neşters ca şi preoţia. Precum este imposibil ca acelaşi om să primească preoţia de două ori, de asemenea este imposibil ca acelaşi om să fie din nou botezat, acela care a fost corect botezat, chiar dacă s-ar fi întîmplal să cadă în mii de păcate, s-au chiar şi în apostazie de la credinţă (fiindcă el este un act juridic de răscumpărare a lui Iisus). Voind a se întoarce la Domnul, primeşte din nou înfierea, pe care a pierdut-o prin taina pocăinţei" -l'avaza Ort. Dccr. XVI.
