- In general vorbind, divorţul este desfacerea căsătoriei, pe care o provoacă soţii între ei, pentru care biserica nu le poate da nici-o binecuvîntare sau hotărîre juridică oficială, de aceea nici nu se prevede vreo slujbă bisericească. în concepţia creştină, căsătoria este indisolubilă, de aceea adevărata ei legimitate constă numai în căsătoria întîia. Desfacerea ei legală o face numai moartea unuia dintre soţi, sau pe plan mai înalt, al ambilor soţi, căci după moarte sînt ca îngerii necăsătoriţi (Matei 22,30). Cu toate acestea, conducerea bisericească, ţinînd seama de scopul moral al căsătoriei, încă din vremea apostolilor, văduva rămasă prin deces, a căpătat îngăduinţa de a se recăsători, ca o iconomisire dintre cele două alternative, a văduviei prea superioare în deplină stăpînire de sine (Luca 2, 30) şi a desfrîului prea păcătos, i s-a indicat calea de mijloc a căsătoriei a doua (I Cor. 7, 8; i Tim. 5, 3-6). Astăzi se mai îngăduie divorţul, cînd soţia avortează incorigibil lăsînd soţul fără urmaşi; preacurvia (Matei 5,32; 19,6); apostazia ca o moarte spirituală (I Cor. 7, 15); intrarea în monahism ca o moarte superioară faţă de lumea pusă în slujba păcatului (VI ec. 42,48).
- Scopul căsătoriei este naşterea de copii (Fac. 1, 27; 2,23-24; 9, 1), promovarea moralităţii (I Cor. 7, 1-34) şi ajutorinţă reciprocă (Efes. 5, 22-23; Matei 19,6-8). Şi cu toate acestea, dacă unul dintr-aceste scopuri nu este atins din motive independente de voinţa soţilor, nu înseamnă că nunta ar fi nevalabilă. Copiii îi dă Dumnezeu şi cei ce nu au copii nu sînt îndreptăţiţi să divorţeze. în caz că un soţ se îmbolnăveşte şi nu poate satisface plăcerile celuilalt, aceasta nu-l îndreptăţeşte să se despartă. în caz că un soţ poate să se gospodărească singur, nu-l scuteşte legea de a neglija pe celălalt soţ. în lumea aceasta, orice creştin are de purtat o cruce a sa, atît ca existenţă de sine, cît şi ca membru în familie şi societate. De aceea, mai presus de orice scop lumesc şi pămîntesc, creştinul trebuie să aibă ochii minţii şi ai credinţii aţintiţi la providenţa cea de sus, supunîndu-se cu bărbăţie sub povara vieţii (V. Căsnicia, Celibatul).
617. -"Dacă vreun mirean, îşi va lăsa soţia sa legitimă şi va lua pe alta necăsătorită, sau lăsată de altul, să se afurisească". Apost. 48.
618.- "Femeile ostaşilor care s-au măritat cînd lipseau bărbaţii lor, se supun aceloraşi aprecieri ca şi acelora ce le-au dispămt bă/baţii şi n-au aşteptat întoarcerea lor (c. 31). Acest fapt, cere oarecare îngăduinţă, deoarece a fost la mijloc bănuiala morţii. - Sf. Vasile 36 (VI, 87,93).
-"Cel ce îşi lasă (prin divorţ neîngăduit) soţia sa legitimă şi ia pe alia, trebuie să fie canonisit ca un preacurvar, după porunca Domnului (Matei 19,9). Părinţii au hotărît (c. 48) ca tai astfel de vinovat, un an să plîngă, doi ani să asculte, trei ani să stea în genunchi, iar în al şaptelea an să stea cu cei credincioşi la rugăciune şi dacă se va pocăi cu lacrimi, se va învrednici de împărtăşanie". Sf.Vasile77.
- "Tot aşa se canonisesc şi cei ce se căsătoresc succesiv cu două surori în timpuri deosebite". Sf. Vasile 78.
-"Dacă vreo femeie şi-ar lăsa bărbatul din scîibă dc căsătorie şi-ar pleca, să fie anatema". Gangra 14.
-"S-a hotărît, potrivit îtivăţăturii evanghelice şi apostolice (Matei 19, 4-10; I Cor. 7,10-11), ca nici cel lăsat de soţie, nici cea părăsită de bărbat, nu pot să se împreune cu altul, ci ori să rămînă aşa necăsătoriţi, ori să se împace şi, dacă nu vor asculta, să se canonisească. Cu privire la această chestiune să se aibă ui vedere şi legile împărăteşti" Cart. 102.-
- "Preotul, sau diaconul, sau altul din clerici într-adins pentru smerenia-şi va goni femeia, acela să se afurisească pînă va suferi s-o ia înapoi, iar, de se va lăsa într-acel gînd şi nu o va lua, aceluia să ise ia danii, că se arată din aceasta, carele şi-a gonit femeia, că socoate nuntă şi patul nespurcat, pentm aceea i se ia dand de nu o va lua că şi Hristos nunta cea dintîi o blagoslovi". -ILT, 100.
-"Iar, de se va afla vreun preot ca să se lepede de nuntă sau de carne sau vin, nu pentm înfrînare, ci pentm uriciunea lor, acela sau să se îndrepteze sau să i se ia darul". -ILT, 100.
-"Iar, de va lăsa unul pe altul de bună voie, bărbatul sau muierea şi, se va duce la viaţa călugărească care e tocmai îngerească, de se va face călugăr, acela n-are părtăşie nici de pedeapsă, căci a mers întru mai bună cate". -ILT, 181.
-"Bărbatid care nu se împreună fireşte cu femeia sa, ci varsă pe dinafară pe coapse, atunci să se despartă". -ILT, 181.
-"Cel ce va păcătui cu femeia hă afară de fire (sodomie, onanie), acela preot să nu se facă, ci să se despartă de ea şi după despărţire să se canonisească 15 ani fără de împărtăşanie". -ILT, 231.
-"De va avea cineva muiere care se îndrăceşte, acela să nu o despartă, numai ca să o aştepte trei ani, dacă se va tămădui, să o lină, iar să nu o despartă, iar de nu se va izbăvi după acel trei ani de acea patimă a dracului, atunci să o lase şi să ia alta. Aşijderea şi muierea de se va întîmpla să vie la bărbatul ei patima aceea a dracului, trebuie să-l aştepte cinci ani, iar după aceea, dacă se va afla tot în acea patimă şi nu se va izbîndi de dînsa, atunci, să fie volnică muierea să se despartă de bărbatid ei şi să ia altul, iar de se va fi întîmplat să fi avut acea boală sau bărbatul, sau muierea mai înainte de ce nu se făcuse nunta, fiind numai logodii, atunci degrab să se despartă fără nici-o îndoire". -ILT, 233.-
629.-"Întrucît, legea fundamentală a Scripturii, îngăduie
excepţional cazuri de divorţ, devenind oarecum canonic, socotim că
n-ar fi rău să se întocmească o mgăciune pentm divorţ pe care preotul
ar putea-o citi înainte de cununia următoare, fireşte, numai după ce
divorţul s-a legalizai şi pe cale socială şi bisericească, adică după ce
preotul raportează episcopului cum că excepţional, divorţul este
acceptat de legile statului şi de biserică ca un rău mai mic, pentm ca
apoi, după o oarecare canonisire, să i se citească acea mgăciune de
divorţ, spre a împăca conştiinla celor evlavioşi şi a-i line apropiaţi de
viaţa bisericească".
LXXIII. DOBÎNDA
630. - Ddbînda este camătă, adică împrumutul de bani cu chirie; abuziv, în lumea veche, este înfăţişată de biserică ca un furt deghizat şi deci Oprit (Lev. 25, 37-39; Deut. 23,19; Prov. 28,22; lez. 22,12; Matei 5,42; Luca 6, 30-35). Romanii îngăduiau camătă 12 %, însă alţii mai luau încă 6% adică, o dată şi jumătate decît permitea legea (I ec. 17). Alţii dădeau bani, cu înţelegerea de a li se da jumătate din cîştigul realizat de comerciant. Dacă pentru laici, dobînda legiferată de stat a fost îngăduită, apoi pentru clerici a fost cu totul interzisă. în orice împrumut clericii, trebuie să ia înapoi numai cît a dat, făcînd prin
«ceasta un act de milostenie, căci el trebuie să fie pildă de înfrînare, fără a se lacomi (I Tim. 6,10).
- Bogaţii antichităţii niciodată nu ajungeau să se împrumute, ci numai împrumutau şi jefuiau deghizat, iar statul, fiind condus despotic de către ei, nu puteau statornici dreptatea. Statele moderne fiind conduse obşteşte, au întocmite legi ale căror drepturi şi datorii se răsfrîng şi asupra legiuitorului şi asupra supusului, şi astfel, din înterpătrunderea intereselor, s-a legiferat şi creat bănci, cu scopul de ajutorinţă reciprocă, la care deopotrivă toţi contribuie şi toţi se împrumută. Deci, dobînda astfel statornicită, de 2-6% pe an, este apreciată pe dreptate şi astfel pentru orice om şi cînd depune şi cînd împrumută bani, jaful este înlăturat. Aceasta se pare a fi şi sensul pildei talanţilor (Matei 25, 14-30). Clericii participanţi ia astfel de împrumuturi legiferate, nu mai cad sub vinovăţia antichităţii şi dacă cele cîştigate le dau milostenii, după spusa: "Daţi împrumut nimic nădăjduind" (Luca 6, 34-35), fac o faptă bună.«
-"Episcopul, prezbitend sau diaconul cerînd camătă de la cei pe care îi împrumută, ori să înceteze ori să se caterisească". -Apost. 44.
- Mulţi clerici umblînd după averi şi cîştig urît, au uitat de dumnezeieştile cuvinte care zic: "Argintul tău nu l-a dat în camătă" (Ps. 14, 5), şi împmmutînd, cer dobîndă, Sfîntul Sinod a judecat cu dreptul, că de se va afla cineva, după această hotărire, luînd camătă după împrumut, s-au înlr-alt chip practică acest lucm, s-au cer înapoi o dală şi jumătate, sau născocind altceva pentm cîştig urît, se va caterisi din cler şi vafi dat afară din rînduiala bisericească". -I ec. 17
-"Episcopul sau prezbitend, sau diaconul, dacă ia camătă sau procente, să înceteze sau să se caterisească". -VI ec. io.
'"Nu se cuvine ca cei hirotonisiţi să împrumute bani cu dobîndă şi să ia camătă şi în plus cîştiguripe jumătate". -Laod. 4.
..."Clericul, dacă împrumută bani, să primească înapoi numai banii pe care i-a dat, iar dacă cumva împmmută altceva (grîu, etc), să nu primească decît numai cantitatea pe care a dat-o". -Cart. 16-c
-"Cămătand dacă va voi să cheltuiască nedrephd cîştig pentm săraci, făgăduind că părăseşte iubirea' de bani, ar putea fi primit ia preoţie". -Sf. Vasile 14.-V
638.-"Legal lucm au făcut presbiterii din satid Gemin, dacă
Evstatiu grăieşte adevărul, care a şi adus scrisoarea, căci ea zice că, au
exclus din adunarea Bisericiipe acea Kiriada, care a făcui nelegiuirea" cămătăriei, şi nu vrea să se lepede de nedreptate. Deoarece am aflat că dînsa, vindecîndu-şi păcatul, vrea să intre în comuniunea bisericească să o sfătuieşti ca mai înlîi să lepede nedreptatea, şi să o convingi spre pocăinţă şi astfel, dacă vei cunoaşte că se apropie de legea lui Dumnezeu, dorind să facă parte din biserică, să-i dea voie a se împărtăşi cu popoml". -Teofii 14.
639.-"Cămătarii nu se cuvine a fi împărtăşiţi sau cleiul să mănînce
împreună cu ei, dacă stăruiesc în nelegiuire". -Nichifor 32.
Lxxrv. DOGMELE
-Dogmele, adică adevărurile de credinţă, sînt cuprinse în Sfînta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament şi în Sfînta Tradiţie, alcătuită din scrierile sfinţilor părinţi şi canoanele bisericii, după care s-au condus, şi şi-au sfinţit viaţa toţi cei ce au crezut în Dumnezeu de la început şi pînă astăzi... şi pînă la sfîrşitul lumii (Deut. 30, 31; Marcu i, 15; II Test. 2,13; II Petru l, 21). Aceste adevăruri sînt încredinţate spre iconomisirea vieţii tuturor oamenilor, ierarhiei bisericii pe care Duhul Sfînt a instituit-o şi o călăuzeşte la tot adevărul (ioan, 16, 13; 14, 15-21; R Ap. 20, 21; I Petru 5, 2; I Tim. 4, 16; I Cor. 12, 28; Colos. 1, 14). Aceste adevăruri se numesc dogme, adică adevăruri eterne, care nu se pot schimb», întrucît ele isînt descoperite de însuşi Dumnezeu, care este adevărul absolut (Marcu 13, 31; Luca 21, 33; Ioan 8, 31-36; 14, 6; Gal. 1, 8).
- în general vorbind, credinţa este împrumut de adevăr natural şi supranatural. Prin credinţă naturală dobîndim cunoştinţa despre lumea înconjurătoare, ale trecutului şi prezentului; prin credinţă supranaturală împuternicită de har, dobîndim cunoştinţele trebuitoare vieţii evlavioase hrănită cu revelaţia din trecutul îndepărtat, datoriile prezentului, făgăduinţele viitorului şi ale vieţii veşnice (Ev. cap. 11 §i 12). Dar numai credinţa nu este de ajuns dacă nu este însoţită de fapte bune. "Credinţa fără de fapte este moartă" (Iacob 2, 14-17). Credinţa este hrana sufletului, iar faptele bune sînt hrana morală a întregii fiinţe omeneşti căci amîndoi, sufletul şi trupul, se vor proslăvi întru toate cele ce au lucrat în viaţă, la judecata cea de apoi (Matei 25, 31-46).
642.- Sfintul Irineu ( + 202) învaţă: "Biserica n-a primii de la
Apostoli şi de la ucenicii lor o altă credinţă, decît credinţa într-un
singur Dumnezeu, Tatăl atotţiitonil, făcătond cenilui şi al păinîntului
şi al mărilor cu tot ceea ce ele au; Şi într-unui Domn IisUs Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, Care s-a întrupat pentm noi oamenii şi pentm a noastră mîntuire; Şi într-unui Duhul Sfînt carele a vestit prin prooroci descoperirea lui Dumnezeu şi sosirea Sa în lume; credinţa în naşterea lui din Fetioară, patimile, învierea şi înălţarea Domnului nostm Iisus Hristos cu tmpul la centri, şi a doua Sa venire întm slava Tatălui pentm a învia pe toţi cei morţi, şi pentm ca în numele Domnului nostm Iisus Hristos, Dumnezeul, Mîntuitond şi împăratul nostm cu învoirea Tatălui celui nevăzut, tot genunchiul să se plece al celor cereşti şi al celor din iad, şi că toată gura să-l mărturisească cum că El v-a judeca pe toţi îngerii cei răi, care s-au despărţit de El cu vicleşug şi pe oamenii cei nepocăiţi, nedrepţi, păcătoşi şi necredincioşi, pe care îi va osîndi în focul cel veşnic precum şi al oamenilor celor drepţi şi temători de Dumnezeu, care au împlinit ponincile Sale şi L-au slujit cu dragoste din copilăria lor sau din ceasul convertirii lor, pentm ca să li se dea viaţa cea veşnică şi nestricăcioasă şi răsplătirea slavei celei
Veşnice". (C. Ereziilor 1,10).
- Simbolul apostolic: \"Cred în Dumnezeu, Tatăl atotţiitond, făcătonil cerului şi al pămîntului. 2. Şi în Iisus Hristos, unicul său Fiu, Domnul nostm. 3. Care s-a zămislit de la Duhul Sfînt şi din Fecioara Măria şi s-a făcut om. 4. A pătimit sub Ponţiu Pilat, s-a răstignit, a murit şi s-a îngropat. 5. S-a pogorit la iad şi a treia zi a înviat din morţi. 6. S-a suit la ceniri şi şade de-a dreapta atotputernicului Dumnezeu. 7. De unde iarăşi va să vie să judece viii şi morţii; 8. Cred în Duhul Sfînt. 9. în sfînta sobornicească biserică, şi comuniunea cu sfinţii. 10. în iertarea păcatelor. 11. întm învierea morţilor. 12. Şi viaţa veşnică, amin".
-Simbolul bisericii din Ierusalim: VCred într-unui Dumnezeu-Tatăl atotţiitond, făcătonil cendui şi al pămîntului al tuturor văzutelor şi nevăzutelor;
2.- Şi într-unui Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut, de la Tatăl născut mai înainte de toţi vecii, Dumnezeu adevărat, prin carele toate s-au făcut, s-a întrupat şi s-a făcut om, s-a răstignit şi s-a îngropat, a înviat din morţi a treia zi, s-a înălţat la cerşi şade de-a dreapta Tatălui şi va să vie întm mărire să judece viii şi morţii a Cărui împărăţie nu va avea sfrşit.
3.- Şi într-unui Duh Sfnt Mîngîietond, carele a grăit prin prooroci.
4.- Şi într-un botez alpocăinţei, întm lăsarea păcatelor.
5.- Şi într-una sobornicească Biserică
6.- Şi învierea trupului
7.- Şi întru viaţa veşnică".-
- Simbolul Bisericii din Anliohia. "Credem într-unui şi numai unicul Dumnezeu adevărat, Tatăl Atotţiitond, făcătond văzutelor şi nevăzutelor. Şi întru Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui, Unul născut, şi născut, înainte de orice făptură, născut de la El, înainte de toţi vecii şi necreat, Dumnezeu adevărat de la Dumnezeu adevărat, cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care şi veacurile s-au făcut şi totul s-a creat, pentru noi s-a coboril şi s-a născut din Măria Fecioară, şi s-a răstignit în vremea lui Ponţiu Pilat şi s-a îngropat, şi a înviat a treia zi după Scripturi şi s-a înălţat la ceniri şi care iarăşi va să vie să judece viii şi morţii".-
- Simbolul Bisericii Romane:" 1. Credem în Dumnezeu Tatăl atotţiitond. 2. Şi Iisus Hristos, Fiul Lui, unul născut, Domnul nostru, născut de la Duhul Sfînt şi Măria Fecioară, răstignit în timpul lui Ponţiu Pilat, şi îngropat şi înviat a treia zi din morţi, care s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui, de unde va veni să judece viii şi morţii. 3. Şi întm Sfînhil Duh . 4. Sfînta Biserică. 5. Iertarea păcatelor. 6. Şi viaţa veşnică".
- Simbolul Bisericii din Alexandria: "Credem cum învaţă biserica apostolică numai în Tatăl nenăscut... şi într-unui Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Unul născut de la Tatăl mai înainte de vremuri. într-unui Duhul Sfînt, mărturisim una şi numai una biserica apostolică ecumenică. Afară de aceea, recunoaştem învierea din morţi, al cărui început a fost Domnul noslni Iisus Hristos, într-adevăr, iar nu părut a primit trupul din Născătoarea de Dumnezeu, carele a venit la neamul omenesc, la sfîrşitul veacurilor, spre lăsarea păcatelor care s-a răstignii şi a murii, a înviat din morţi, s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta slavei".
- Simbolul Bisericii din Cipru: 1. "Credem într-unui Dumnezeu, Tatăl atotţiitond, făcătond cerului şi al pămîntului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
2. Şi într-unui Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut de la Tatăl născut, mai înainte de toţi vecii, adică din fiinţa Tatălui lumină din lumină, Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, prin carele totul s-a făcut, precum în cer aşa şi pre pămînt; carele pentni noi oamenii şi pentru a noastră mîntuire s-a pogorît din cer şi s-a întntpat de la Duhul Sfînt şi din Măria Fecioară şi s-a făcut om, şi s-a răstignit penlni noi în vremea lui Ponţiu Pilat, şi a pătimit şi s-a îngropat şi a înviat a treia zi după Scriptură, şi s-a suit la ceniri şi şade de-a dreapta Tatălui, şi iarăşi va să vie cu slavă să judece viii şi morţii, a cănii împărăţie nu ya avea sjîrşit.
3.- Şi întm Duhul Sfînt,^Domnul de viaţă făcătond, carele de la Tatăl purcede, cu Tatăl şi cu Fiul este închinai şi mărit, care a grăit prin prooroci.
4.- Şi într-una sobornicească şi apostolească Biserică.
5.- Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.
6.- Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie, amin.
7.- însă pe cei care zic, că a fost cîndva, cînd Fiul lui Dumnezeu nu era, şi că mai înainte de a se naşte el nu exista, sau că El s-a făcut din nimic, sau din alt ipostas sau substanţă, pe acei care afinnă că El este trecător sau schimbător, îl analematizează Biserica ecumenică şi Apostolică".
649.- Simbolul Bisericii din Cezareea Palestinei: 1. "Credem
într-unui Dumnezeu, Tatăl alotţiilond, Făcătond deplin a tuturor
celor văzute şi nevăzute.
2.- Şi într-unui Domn Iisus Hristos, Cuvîntul lui Dumnezeu, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din lumină, viaţă din viaţă, Fiu Unul născut mai înainte de toată făptura, mai înainte născut din Tatăl din toţi vecii, prin care şi toate s-au făcut, întmpat pentm mînluirca noastră şi cu oamenii a petrecut şi a pătimit, şi a înviat a treia zi şi s-a suit la Tatăl, şi care iarăşi va să vie întm slavă să judece viii şi morţii.
3.-Credem şi într-unui Duhul Sfînt".
650.- Simbolul de la Niceea 325: 1.- "Credem într-unui
Dumnezeu Tatăl atotţiitond, făcătond văzutelor şi nevăzutelor; 2.- Şi
într-unui Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, carele din Tatăl s-a
născut, adică din fiinţa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din
lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu
făcut; cela ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin carele toate s-au făcut cele ce
sînt în cer şi cele ce sînt pe pămînt; 3.- Carele pentm noi oamenii şi pentm
a noastră mîntuire s-a pogorit, s-a întmpat şi s-a făcut om; 4. a pătimit; 5.
şi a înviat a treia zi; 6. şi s-a suit la centri; 7. şi iarăşi va veni să judece
viie şi moifii; 8. Şi întm Duhul Sfînt; 9. Biserica ecumenică şi
apostolică analematizează pe cei ce zic că era un timp cînd Fiul lui
Dumnezeu nu exista şi s-a făcut din cele inexistente, sau pe cei ce
afinnă că provine din alt ipostas, sau că se poate schimba, sau %
transfonna".
651. - Simbolul atanasian: "Oricine voieşte să se mîntuiască, înainte de toate se cade lui să ţină credinţa universală, pe care, dacă cineva n-o va păzi întreagă şi neîntinată, fără îndoială se pierde în veac. Credinţa universală aceasta este, ca să cinstim un Dumnezeu în Treime şi Treimea în Unime, necondiţionată ipostazele, nici împărţind fun[a. Căci una este ipostaza Tatălui, alta a Fiului, alta a Duhului Sfnt; dar, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfiitului Duh una este - dumnezeirea, deopotrivă slava, împreună veşnică mărire. Cum este - Tatăl, aşa şi Fiul, aşa şi Sfiitul Duh. Necreat Tatăl, necreat Fiul, necreat Duhul Sfînt; necuprins de minte Tatăl, necuprins de minte Fiul, necuprins de minte Duhul Sfînt; veşnic Tatăl, veşnic Fiul, veşnic Duhul Sfînt; dar nu sînt trei veşnici, ci unul veşnic; căci precum nici trei nu sînt necreaţi, nici trei necuprinşi de minte, ci unul necuprins de minte. De asemenea, atotputernic Tatăl, atotputernic Fiul, atotputernic Duhul Sfînt; dar, nu trei atotputernici, ci un atotputernic. Astfel, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu şi Duhul Sfînt; dar, nu trei Dumnezei, ci unul este Dumnezeu. Tot astfel, Domn Tatăl, Domn Fiul şi Domn şi Duhul Sfînt; dar, nu trei Domni, ci unul este Domn. Căci precum sîntem obligaţi de adevănd creştin, să mărturisim pe fiecare ipostază, Dumnezeu'şi Domn, lot astfel sîntem opriţi de dreapta credinţă universală să zicem trei Dumnezei şi trei Domni.Tatăl de nimeni nu este făcut nici creat, nici născut; iar Fiul de la Tatăl singur este, nu făcut, nici creat, ci născut; iar Duhul Sfînt de la Tatăl este, nu făcut, nici creat, nici născut, ci purces. Deci, unul este Tatăl, nu trei Părinţi; unul Fiul, nu trei Fii; unul Duhul Sfînt nu trei Duhuri Sfinte. Şi în acesta Treime, nimic nu este mai înainte, ori mai pe urmă, nimic mai mare sau mai mic; şi cele trei ipostaze, egale şi împreună veşnice între ele sînt; încît, în totul cum s-a spus, se adoră şi Treimea în Unime şi Unimea în Treime. Deci, cel ce voieşte să se mîntuiască aşa să gîndească despre Sfînta Treime. Dar, este necesar încă, pentm mîntuirea veşnică, să creadă drept şi întmparea Domnului nostm Iisus Hristos".
"Deci, credinţa dreaptă este să credem şi să mărturisim că Domnjul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este şi Dumnezeu şi om. Este Dumnezeu născut, înainte de veci, din fiinţa Tatălui. Este şi om născut în timp, din fiinţa Mamei. Dumnezeu desăvîrşit şi om desăvîrşit, alcătuit din suflet raţional şi trup omenesc. Egal cu Tatăl, după dumnezeire, mai mic decît Tatăl, după partea omenească. El cu toate că este şi Dumnezeu şi om, totuşi nu doi, ci unul este Hristos. Este unul, nu prin schimbarea dumnezeirii în trup, ci prin ridicarea părţii omeneşti la dumnezeire; este unul, cu totul, nu prin confundarea firilor, ci prin unirea ipostazelor. Căci, precum suflet raţional şi trup, unul este omul, tot astfel, Dumnezeu şi om, linul este Hristos, care a pătimit pentm mîntuirea noastră şi a coborit în iad, şi a treia zi, a înviat din morţi şi s-a urcat la cemri şi şade la dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui Atotputernic, de unde va veni să judece viii şi morţii. La a cănri venire toţi oamenii vor învia cu tnipurile lor şi vor da socoteală penlni faptele lor. Şi cei ce au făcut cele bune vor merge în viaţa veşnică, iar cei ce au făcut rele, vor merge în focul veşnic".
"Aceasta este credinţa universală, pe care dacă cineva nu o va crede cu credinţă şi cu tărie, nu va putea să se mîntuiască".-(Simbolul azi valabil, se află în cărţile bisericeşti).
