CL.
NAŞUL
-
-Naşul este garantul dreptei mărturisiri şi a bunei creşteri întru legea Domnului şi va răspunde în faţa lui Dumnezeu de finul său, pe care îl aduce în faţa Simţului Altar pentru a depune făgăduinţele şi a primi sfînta taină a botezului sau a cununiei sau a călugăriei; Naşul de botez se leagă cu finul său şi cu părinţii lui "printr-o mdenie spirituală care este mai mare decît cea după tmp" (VI ec. 53) devenind părinte duhovnicesc, care are obligaţia să locuiască cît mai apropiat de finul pentru a-l ajuta şi învăţa poruncile Domnului, iar finul este dator să-l asculte în tot ceea ce este plăcut lui Dumnezeu. Nu poate fi naş cel ce este de altă credinţă sau nu este în stare să înveţe şi să povăţuiască bine pe finul său, căci nimeni nu poate da ceea ce n-are sau este om imoral, căci orb pe orb călăuzindu-se, amîndoi cad în groapa pierzării. (Matei 15, 14; 23,1-25; Luca 6, 29)
-
-"Catehumenul care doreşte cu rîvnă să se împărtăşească de dand cel supralumesc al botezului, se duce la un creştin deja botezat şi-l roagă să-l ducă la episcop, făgăduind că se va supune întm totul învăţăturilor ce i se vor da. II roagă să-i fie naş la botez şi povăţuitor în tot restul vieţii sale. Creştinul care arde de dorinţa de a-l mîntui, îşi măsoară puterile sale şi apreciază înălţimea misiunii, cu groază şi cutremur şi pînă la unnă se învoieşte, mergînd la episcop". -Dionisie Areop. Ierarh II, 2.
1410. Sfinţilor noştri conducători li s-a pămt că este bine să
fe primiţi în Biserică, copiii. Părinţii trupeşti încredinţează copilul
unui creştin botezat, care este un bun educator în cele dumnezeieşti,
încît copilul va rămîne pentm totdeauna sub poveţele lui, ca la un
tată duhovnicesc şi garant al vieţii după Dumnezeu. Pe acesta,
episcopul îl obligă să depună lepădările şi să facă făgăduinţele în
locul copilului (citind crezul) nu ca şi cum el ar boteza, căci naşul
nu zice: Eu fac lepădările sau sfintele făgăduinţi pentm copil, ci
copilul face lepădarea şi făgăduinţa prin el. Eu consimt ca, atunci
cînd copilul va ajunge la conştiinţa cea sfiită, să fe îndemnat şi
îndrumai prin povăţuirea mea, ca dascăl duhovnicesc, să se
împotrivească pe deplin diavolului şi să se unească cu Hristos
împlinind făgăduinţele de Creştin". -Dionisie Areop. Ierarh. VII, 3.
-
-"Cine va îndrăzni să tundă călugăr sau călugăriţă fără stareţ naş, aceluia să i se ia dand sau cinstea, căci a tuns dobitoceşte. Iar cel ce s-a tuns, să se pună în mînăstire sub mîna unuia mai mare cu puterea şi cu voia arhiereului". -ILT, 118.
-
"Nu se cuvine şi nici luciu cinstit, nici primit, ca, călugăml sau călugăriţa să primească copii după sjînlul botez, adică să se facă cumătră, să ţină cununi la nuntă, adică să cunune (după cum nici mireanul nu poate să fie naş la călugărie). lărdacă va îndiăzni cineva să facă acest luau fără de cale şi de mşine şi fără de lege, să sc canonisească cum va părea uihicreului. Iar de va face aceasta a doua oară, să se gonească din Biserica lui Hristos... ca iui călcător de dumnezeieşlile pravile". -ILT, 135.
CLI. NAZAREII
1413. -Nazareii sau pocăiţii s-au ivit pe la isso în Elveţia. Doctrina: a). Nu admit sfintele taine; b). învăţăturile despre Iisus sînt alterate ca la docheţi; c). Nu admit Sfintele Taine dar lac mare caz de pocăinţă fără a o socoti ca taină sfînta; d). Fiinţa Bisericii constă în comunitatea nazareilor; e). Din punct de vedere moral, sînt foarte scrupuloşi. Cei ce se convertesc, după o catehizare serioasă şi după ce vor arăta în scris erorile dogmatice, sub povaţa episcopului, ei pot fi primiţrîn Biserică.
CUI.
NĂPĂSTUITORUL 1414. -"Năpăsluhond, ca să nu-l lăsaţi nepedepsit, ca să nu defaime şi pe altul, care duce o viaţă curată sau să ispitească şi pe altul ca să facă la fel cu el; nici.pe cel dovedit intrigant ca să nu cadă şi altul în acelaşi păcat, căci nici martond mincinos nu va scăpa nepedepsit şi nici păcătosul neosîndit". -Const. Ap. II, 50 (V. Jurămîntul, Martor, Minciuna).
CLIII.
NEASCULTAREA
-
-Neascultarea sau nesupunerea sau împotrivirea faţă de autoritatea de drept este un păcat, fiindcă se nesocoteşte adevărul şi ordinea legilor şi a adevărului legilor sociale. In general, se numeşte adevăr, tot ceea ce există în lumea văzută şi nevăzută. Dumnezeu este adevărul absolut de la care izvorăsc toate frînturile de adevăruri relative create din nimic şi care dăinuiesc, se fac şi se prefac în evoluţia lor pe linia timpului după legile puse de la începutul lumii de Făcătorul a toate. Legile cele necesare vieţii omului sînt cele naturale şi supranaturale. Dumnezeu a încredinţat autorităţii bisericeşti legile vieţii duhovniceşti ca să Ie facă cunoscute tuturor oamenilor spre a le aplica în viaţa lor pentru mîntuirea sufletului. Legile naturale fizico-chimice şi cele ale colaborării morale sociale sînt încredinţate autorităţii lumeşti prin orînduirea tehnică şi nesimţită trupeşte a providenţei, cu învoirea poporului exprimată prin vot, ca să le aplice tuturor cetăţenilor, pentru buna lor stare. Deci, ascultarea de autorităţile bisericeşti şi lumeşti trebuie să oblige pe orice om, nu numai de frică, ci mai ales de imboldul conştiinţei morale şi acolo unde este convingerea morală nu mai este nevoie de frică socială (Rom. 13, 1-5; 1 Tim. 3, 1; I Petru 2, 13).
-
-Autorităţile laice ca indivizi, sînt datoare să asculte de legile revelate pentru mîntuirea lor personală, însă în exerciţiul funcţiunii lor, sînt absolut obligate să respecte legile vieţii naturale ale individului, aşa cum se desfăşoară ea întru libertatea morală şi colaborarea socială sub sancţiunile de viitor ale guvernării providenţiale (1 Regi 15, 22-23; II Regi 22; Is. 14. 4-25 ; Ier. 31,15-8). Acolo unde lipseşte convingerea morală şi cetăţeanul produce dezordine socială, autoritatea este datoare să aplice forţa disciplinară după
legile Ulliversal-Valabile (Rom. 13, 1-7; loan 19, 11; 1 Petru 2, 14; 3, 13; Prov. 8, 15-16).
1417. -Autorităţile bisericeşti sînt obligate să respecte integral toate legile care vin de sus, desfăşurîndu-se ca dintr-o cascadă a creaţiunii, îngrijindu-se de mîntuirea lor personală întru smerenia credinţei şi a trăirii în adîncime întru poruncile Domnului şi din această trăire, să pornească grija lor de iconomisirea mîntuirii tuturor păstoriţilor, despre care îşi vor da seama înaintea judecăţii lui Dumnezeu (lez. 33, 1-15; F. Ap. 20, 18-36; Apoc. 3, 1-20. -V.Hirotonia, Catehizarea, Sinodul).
141S. -Răzvrătirea de la ordinea administrativă a unor clerici şi a unor credincioşi faţă de ierarhia canonică duce la schismă. Ea este o introducere sau început de erezie, care duce la sinuciderea duhovnicească, datorită păcatului neascultării ca Datan şi Aviron
(Numeri 16) CUI11 a făcut şi Saul (I Regi 13, 13-14; 15, 22-27; 28, 15-18; 31, 2-5)
care prin neascultare, s-a sinucis mai întîi duhovniceşte şi apoi trupeşte. Pe schismatici Biserica îi dă în mîna satanii (I Tim. 1, 20). Ei nu pot fi primiţi în Biserică decît numai după ce se leapădă de toate greşalele lor, aplicîndu-li-se canoanele neascultării (V.
Dogmele).
-
- ...."Supuneţi-vă episcopului ca lui Hristos.... şi să nu săvîrşiţi nimic fără episcop. De asemenea supuneţi-vă preoţilor ca şi Apostolilor lui Iisus Hristos care este nădejdea noastră, în numele Cănua trebuie să ne închinăm viaţa. Apoi să cinstiţi pe diaconii tainelor lui Iisus Hristos, căci ei nu sînt slugi ai mîncărilor şi băuturilor, ci slujitori ai Bisericilor lui Dumnezeu. De aceea, toţi trebuie să se ferească de păcate cu toată grija... Cel ce lucrează ceva despărţit de episcopi, unul ca acesta nu este curat în conştiinţa sa... Cel ce face ceva fără ştirea episcopului face slujba diavolului". -Sf. Ignatie, Ep. c. Tralicni, 2, 7; C. Smirneni 9.
-
-"Prezbiterii şi diaconii să nu facă nimic fură învoirea episcopului (Ap. 311) căci el este cel căruia i s-a încredinţat popond Domnului şi de la el se va cere socoteala pentru sufletele lor". -Apost. 39.
1421. -"Deoarece trebuie ca episcopii care au lipsit de la Sfîntul
Sinod şi au rămas fie la (ară, fie în oraş pentm vreo pricină
bisericească sau tntpească, să cunoască cele ce s-au hotărit în el, fac
cunoscut sfinţeniei şi dragostei voastre că dacă vreun mitropolit al
eparhiei, lepădîndu-se de sfiitul sinod ecumenic, a trecut la adunarea
celor credincioşi, sau ar trece după aceasta, sau a cugetat sau va cugeta
cele ale lui Celeslius (pelagian) acesta nu mai poate nicidecum lucra
ceva asupra episcopilor provinciei, fiind îndepărtat de către sinod de la
orice împărtăşire bisericească, fără drept de a mai lucra. Ci va fi supus
întm lotul episcopilor eparhiei şi mitropoliţilor vecini (spre judecată)
care mărturisesc dreapta credin(ă şi va fi scos din treapta episcopală". -III
ec. 1.
-
-"Ducă unii dintre episcopii eparhiei mitropolitane au părăsit Sfîntul Sinod şi au trecut la dezbinare, sau vor căuta să treacă, sau iscălind caterisirea lui Nestorie au trecut apoi la adunarea celor necredincioşi, aceştia după hotărirea Sfiitului Sinod să fie înlăturaţi cu totul din preoţie şi să cadă din treaptă". -II ec. 2.
-
-"Dacă vreunii din clericii unui oraş sau unui sat, au fost scoşi din preoţie de către Nestorie şi de cei ce sînt cu el pentru că cugetă drept, am hotărit ca aceştia să-şi ia din nou treapta. Poruncim îndeobşte ca clericii care mărturisesc la fel cu drept credinciosul şi ecumenicul sinod, să nu se supună în nici un chip episcopilor necredincioşi sau care se vor despărţi". -III ec. 3.
-
- Dacă unii dintre clerici ar cădea în rătăcire şi ar îndrăzni să mărturisească cele ale lui Nestorie (dioprosopism) sau Celeslius, fie în deosebi, fie în public, Sfiitul Sinod hotărăşte, ca şi aceştia să fie caterisiţi", -lll ec. 4.
-
-"Clericii care au fost osîndiţi pentm fapte vinovate de către Sfiitul Sinod sau de către episcopii lor şi pe care Nestorie potrivit nepăsării lui în toate, precum şi cei ce cugetau ca el, au căutat sau vor căuta să-i primească întm împărtăşire sau în treaptă, am hotărit ca să nu se folosească de aceasta şi să nu rămînă mai puţin decît cei caterisiţi". -III ec. 5.
-
-"De asemenea dacă unii ar voi să schimbe în vreun fel cele lucrate la Sfîntul Sinod din Efes, Sfîntul Sinod a hotărit că dacă ar fi episcopi sau clerici, să cadă cu lotul din treapta lor; iar dacă sînt laici, să fie înlăturaţi din obşte". -ui ec. 6.
1427. -"Clericii azilurilor de săraci şi ai mînăstirilor şi ai
Bisericilor mucenicilor să rămînă sub stăpînirea episcopilor cparhioţi,
după tradiţia sfinţilor părinţi şi să nu se sustragă cu liufe de sub
ascultarea episcopului lor. Cei ce vor îndrăzni să calce această
orînduială şi nu se vor supune episcopilor, de vor fi clerici să se
pedepsească conform canoanelor, iar de vor fi monahi sau laici, să se
afurisească". -IV ec 8.
-
-"Păcatul răzvrătirii şi complicităţii este cu totul pedepsit chiar şi de legile statului şi cu atît mai vîrtos se cuvine a opri aceasta în Biserica lui Dumnezeu. Deci, dacă unii clerici sau monahi s-ar afla făcînd răzvrătire sau colaborind cu alţi complotişti, sau pregătind curse împotriva episcopilor sau clericilor celor împreună cu ei, să cadă cu totul din treapta lor". -IV ec. 18.
-
-"Canoanele bisericeşti arată limpede că orice comportare duşmănoasă sau complicitate este oprită cu desăvîrşirc şi de legile externe (ale statului) şi deci, cu atît mai mult se cade a se opri aceasta în Biserica lui Dumnezeu (IV ec. 18). Noi învăţăm că dacă oricare clerici sau monahi ar face complot sau ar ji complici sau ar pregăti curse împotriva episcopilor sau clericilor colaboratori cu ei, să cadă cu totul din treapta lor", -vi ec. 34.
-
-"Dacă cineva ar face slujbe bisericeşti cu totul aparte şi împotriva învăţăturii Bisericii, aducînd defăimare Bisericii şi cu de la sine putere voieşte să slujească, nefiind în comuniune, cu parohul ortodox şi împotriva aprobării episcopului, să fie anatema". -Gangra 6.
I43l."-Dacă cineva ar voi să ia danirile aduse pentm Biserică sau a le da celor afară de Biserică fără învoirea episcopului sau celui care are această însărcinare şi n-ar voi să asculte de socotinţa acestuia, să fie anatema". -Gangra 7.
-
-"Dacă cineva dă sau ia vreun lucni fără voia episcopului sau celui însărcinat cu administrarea facerii de bine, să fie anatema şi cel ce dă şi cel ce ia". -Gangra 8.
-
-"Dacă vreun preot sau diacon defăima pe episcopul său, se desparte de Biserică şi-şi face adunare deosebită şi ridică altar (Biserică), dacă episcopul îl cheamă la ordine şi el nu se supune şi nici nu-l ascultă, fiind chemat întîia şi a doua oară, acela desăvîrşit să fie caterisit şi să nu-şi mai redobîndească slujba şi cinstea niciodată. Iar dacă stăruie a tulbura Biserica, acela prin stăpînire externă să sc pedepsească ca un tulburător". -Am. 5.
-
-"Nu se cade ca slujitorii sau clericii să călătorească (lipsind de la slujbă) fără căite canonică de la episcop". -laod. 41.
-
-"Nu se cade ca slujitorii sau clericii să călătorească fără de poninca episcopului (bilet de voie în care să arate scopul şi calitatea călătorului)", -laod. 42.
-
-"S-a găsit de cuviinţă că dacă vreunii dintre clerici sau diaconi nu s-ar supune episcopului lor (iw. 13. 17) care ar voi să-i înainteze la o treaptă mai marc pentm trebuinţele Bisericilor lor, ei să nu mai poată sluji nici în treapta din care nu au voit să iasă". -Cart. 31.
-
-"Provincia care a fost sub oblăduirea unui episcop să nu-şi poală lua alt episcop decît cu învoirea episcopului de care a depins pînă atunci. Arhiereii şi prezbiterii care voiesc să ajungă episcopi, să nu măgulească popond împotriva fostului episcop sau mitropolit, înşelîndu-i şi gîdilîndu-le urechile, atrag de partea lor oameni cu viaţă osîndită, îngînfîndu-se şi dezbinîndu-se de comunitatea episcopilor, ci chiar refuză să se prezinte la sinod ca să nu li se descopere păcatele lor. în tot chipul trebuie să luptăm ca aceştia să nu-şi mai păstreze aceste ţinuturi şi nici Bisericile pe care au pus stăpînire, fiind înlăturaţi dc mitropoliţii chiar cu putere de slut". -Cari. 53.
-
-"Orice cleric care îşi pierde vrednicia, dc a sluji în Africa şi ar voi să treacă pe ascuns în părţile de peste mare la Roma (1107-1115) să-şi piardă misiunea de slujitor bisericesc". -Cart. 105.
1439. -"S-a hotărit că dacă vreun cleric ar voi să meargă la
împărat, să aibă scrisoare dc la mitropolit către Biserica Romei în
care să se arate scopul călătoriei şi dc acolo să i se dea o altă
scrisoare către curte. Cel ce ar merge direct la guvernator să fie scos
din comuniune. In cazul cînd a ajuns la Roma şi acolo a căzut într-o
altă nevoie, va cere o altă scrisoare de la episcopul Romei. Toate
scrisorile să aibă indicate ziua Paştelui, iar dacă ziua Paşlelui din
acel an nu va f cunoscută, să se pună cea a Paştelui trecut, aşa cum
se obişnuieşte să se scrie de consulat în actele publice. Să se ceară de
la împărat lot ceea ce vor crede folositor contra donatiştilor, paginilor
şi a cititului lor. Toate scrisorile să fe eliberate de Aurelius Augustin"
(+430)-Cart. 106.
-
-"Cel viclean amncînd în Biserica lui Hristos seminţele neghinei eretice şi acestea văzîndu-le tăiate din rădăcină cu sabia duhului, a venit pe altă cale de viclenie, apueîndu-se ,să despartă'tnipul lui Hristos prin nebunia schismaticilor. Dar Sfîntul Sinod zăticnind desăvîrşit şi aceste viclenii ale lor a hotărit că, dacă de acum înainte vreun prezbiter sau diacon va osîndi pe episcopul său pentm oarecare vinovăţie, înainte de sinodiceasca judecată şi cercetare şi de osîndirea lui desăvîrşită, ar îndrăzni să se îndepărteze de la comuniune cu acela şi numele lui nu-l va pomeni la sfintele nigăciuni ale liturghiilor precum s-a predanisit în Biserică, acela să se supună caterisirii şi să se lipsească de toată demnitatea ieraticească (Ap. 31). Căci prezbiteml care-şi atribuie pripit judecata mitropolîţilor şi osîndeşte cu de la sine putere mai înainte de judecată, după chibzuiala sa, pe părintele şi pe episcopul său, acela nu este vrednic nici de demnitatea şi numele de prezbiter. Iar cei ce vor urma acestuia, de vor fi dintre cei ierosiţi şi ei să cadă din demnitatea lor; iar de vor fi monahi sau mireni, desăvîrşit să se afurisească din Biserică pînă cînd desfăcînd legătura cu schismaticii se vor întoarce la propriul lor episcop". -I-II, 13.
-
-"Dacă vreun episcop sub pretextul că acuză pe mitropolitul său mai înainte de sinodiceasca cercetare, s-ar depărta pe sine de la comuniunea ca el şi nu ar pomeni numele lui după obicei la dumnezeiasca slujbă tainică, Sfîntul Sinod a hotărit ca acesta să fie caterisit, dacă numai dezbinîndu-se de mitropolitul său ar face schismă. Fiindcă se cuvine ca fiecare să cunoască măsura (datoriilor) sale şi nici prezbiteml să nu defaime pe episcopul său, nici episcopul pe mitropolitul său". -I-II, 14. *
-
-"Cele ce sînt rinduite pentm prezbiteri şi episcopi şi mitropolit, cu mult mai vîrtos se potrivesc pentm patriarhi. De aceea dacă vreun prezbiter sau episcop sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniune cu propriul său patriarh şi nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărit şi rindiiil în dumnezeiasca slujbă tainică, ci numai înainte de înfăţişarea sinodiceasca şi osîndirea definitivă a acestuia ar face schismă, Sfiitul Sinod a hotărit ca acela să fie cu totul străin de toată preoţia, îndată ce se va vădi că a făcut această nelegiuire. Şi acestea s-a hotărit şi s-a pecetluit pentm cei ce sub pretextul oarecăror vinovăţii se îndepărtează de înlîii lor stătători şi fac schismă şi mp unitatea bisericească. Căci cei ce se depărtează pe sine de comuniunea cea cu întîiul stătător al lor pentru oarecare eres osîndit de sfintele sinoade sau de Sfinţii Părinţi, fireşte (de comuniune) cu acela care propovăduieşle eresul in public şi cu capul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că se vor supune cercetării canoniceşti, desfăcîndu-se pe sine-şi de comuniunea cu cele ce se numeşte episcop (chiar) înainte de cercetarea sinodicească ei se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ci nu au osîndit pe episcopi ci pe pseudoepiscopi şi pe pseudoînvăţători şi nu au mpt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-a silit să izbăvească Biserica din schisme şi de dezbinări". I-II, 15.
-
-"Călugăml care îşi primejduieşte mîntuirea, se cade a spune (prezbiterului) proestosului (stareţului) ceea ce-l tulbură sufleteşte. Dacă primejdia nu este înlăturată să plece de acolo şi să nu se mai ţină scama de legătura" (ascultării impuse Iui faţă de stareţul care nu-l vindecă sufleteşte). -Sf. Nicolae 6.
-
-"Stareţul care lasă pe altul după sine ca unnaş, legîndu-l cu jurămînt, dur el neşliindu-sc în stare a conduce, legătura jurămîntului este fără temei şi din această cauză este fără tărie şi cel legat este dator să meaigă la arhiereu şi să spună cele despre sine şi se va dezlega". -Sf.
Nicolae 7.
CLIV. NECREDINŢA 1445. -Necredinţa absolută este o imposibilitate sufletească. Omul trebuie să creadă în cineva. Dacă hu crede în Dumnezeu el trebuie să creadă în făptura lui Dumnezeu, adică în sine însuşi sau în bunurile vieţii înconjurătoare. Cei necredincioşi "au schimbat în minciună adevănd lui Dumnezeu, au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătomlui..." (Rom. 1, 25). Uneori necredinţa este asemenea cu orbirea, surzenia, etc. Ea provine mai ales din lipsa de educaţie, din mult-feluritele păcate ale mîndriei sau ale dorinţelor exagerate de a dobîndi lucruri materiale, culturale sau situaţii sociale, etc, încrezîndu-se numai în propriile sale puteri, din care cauză harul lui Dumnezeu se retrage, ca şi aracul luat de la viţa de vie, şi astfel, omul rămas numai cu puterile sale proprii se miruieşte, se descurajează şi ajunge la O credinţă adormită (Rom. 1, 17. 22; 2,5-6; 10, 2-3; Ioan 15, 22, 12,40; II Cor. 4, 3-4). Leacurile sînt: smerenia, rugăciunea, ascultarea de autoritatea învăţăturilor bisericeşti şi citirea cărţilor sfinte, etc.
cxv.
NECURĂŢIA
1446. -"Căzînd ceva necurat în fîntînă sau în ulei sau în apă sau
în vin, cel ce va bea din acelea, trei zile să postească de came şi
brînză şi şapte zile să nu se împărtăşească". -Sf. I. Post. 47.
CLVI. NEDREPTATEA
-
-"Să nu chinuieşti pe străin..., să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan. Dacă asupreşti şi ei strigă după Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele; rnînia Mea se va aprinde şi se va nimici cu sabia, nevestele voastre vor rămîne văduve, iar copiii voştri orfani. Dacă va striga către Mine după ajutor, Eu îi voi auzi, căci Eu sînt milostiv" (Ex. 22,21-27). Celor mari ai poporului şi bătrînilor cinste li se cuvine, iar celor mici şi neputincioşi îngrijire. "Cînd judecaţi să nu căutaţi la faţa oamenilor, să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu este cel care face dreptatea"... "Să nu iei daruri, căci darurile orbesc ochii celor înţelepţi şi sucesc holăriiile celor ce fac dreptate" (Deut. l. 17; 16, 19) V. Judecata.
-
-"77 s-a arătat omule ce este binele şi Domnul cere de la tine să faci dreptate, să iubeşti milostenia şi să umbli cu smerenie înaintea Domnului tău" (Mihcia 6, 8). "Ascultaţi cum voi bogaţilor plîngeţi şi vă tîngiuţi din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi". "Iută că plata lucrătorilor care v-a secerat ogoarele şi pe care le-aţi oprit-o prin înşelăciune strigă către Mine", zice Domnul (iacob 5, 1-5). Pînă cînd nu se repară nedreptăţile făcute şi nu dă dovadă de îndreptare statornică, cel nedrept nu poate ti dezlegat, căci nedrepţii împărăţia lui Dumnezeu nu o vor vedea.(II Petru 2,9:13).
CLVII. NEOFIT
1449. -Se numeşte neofit cel de curînd botezat sau convertit de la rătăcire, sau introdus la o slujbă nouă. Sf. Apostoli au luat măsuri de precauţie pentru întrebuinţarea lor în slujbe înalte bisericeşti (I Tom. 3,4-16; 5, 13; n Tim. 15, 25; 3, ÎS-17; 4. 2-5). Cînd un nou convertit este indicat de o vădită chemare dumnezeuiscă, nu este oprit a intra în cler, după ce i s-u făcut pregătirea necesară (F. Ap. 9,15; Gal. 1,16). De asemenea canoanele (Apost. 80,1,2; VII ec. 2; Said. 10) au oprit a se liirotonisi neofiţii mai înmiite de a se verifica deplia în ceea ce priveşte tăria credinţii şi statornicia morală,
Dostları ilə paylaş: |
