Ieromonah Nicodim Saehelctoe

-"î. Dacă cineva fiind ieşit din minte, se sinucide, sau se anincă în prăpastie se poate face liturghie pentm el sau nu? -R: Cu privire la sinucigaşi clericul trebuie să se lămurească dacă s-a sinucis fiind cu adevărat ieşit din minte (adică nu a avut intenţiunea, sau întîmplarea l-a dus la moarte). Rudele celui sinucis, mint şi spun că era ieşit din minţi, ca să se obţină pomenirea lui la mgăciune şi jertfa miridelor. Insă uneori sinucigaşii fac aceasta din pricina persecuţiei oamenilor, sau necaz mare, şi astfel, nu trebuie să se aducă jertfa (miridelor), căci îşi este sinucigaş. Deci, clericul trebuie să cerceteze cu băgare de seamă ca să nu cadă sub osîndă" ( aruncării mărgăritarelor înaintea porcilor). (Matei, 7,7) Timotei 14.-

-"Sinucigaşul de bună voie nu trebuie să fie slujit sau pomenit la vreo slujbă, căci şi-a dat sufletul satanei ca şi Iuda Iscarioteanul. Cel ce s-a sinucis fiind bolnav şi ieşit din minţi, poate fi slujit. Sinucigaşul care s-a omorît din împuţinarea sufletului, adică din frica de oameni, sau de persecuţii, sau de boală, care nu-i atinge mintea, acela nu poale fi pomenit". -ILT, 250.

1852. -"Cine se va ucide singur de bună voie, acestuia să nu se
cînte nici să i se facă pomenirea lui niciodată, iar de va cădea fără
voia lui, şi se va ucide, şi va muri, acestuia să i se cînte şi să i se facă pomeniri". -PBG, 40; Trebnic p. 527.

1853. 
      -" Orice om de voia lui de se va amnca pe sine dintr-un ţărmure jos şi va muri, sau într-o apă, sau dintr-o piatră sau se va junghia pe sine însuşi, sau în orice fel de moarte, sau cu o funie se va spînzura; unul ca acela să nu se îngroape ca creştin, nici să-l prohodească, ci să-l lepede pe dînsul ca pe un spurcat. Iar de va fi făcut aceasta pentm Dumnezeu să nu se cntţe, fiindcă nişte bunătăţi ca acelea şi fel de moarte n-a învăţat Dumnezeu pe nimenea. Iar de-i va fi făcut lui altcineva aceasta, pe acela să-l cînte şi să-l îngroape şi pomeniri să-i facă ca şi la tot creştinul". PBG, 143.
      
1854. 
      - Unii sînt de părere, că s-ar putea face o slujbă sumară cu aprobarea episcopului, numai la mormînt, fără a fi dus în biserică, preotul fiind îmbrăcat numai cu epitrabilul, a celor sinucigaşi a căror moarte ar avea motive de îngăduinţă, cu condiţia, ca preotul să nu facă necrologul, ci numai să vorbească de păcatul sinuciderii cu scop moral şi pastoral (Sirah 30,17; Filip. 1, 21-30; II Regi 1,1-27).
      

ccxvm. SÎNGELE

1885. -" Sîngele este oprit a se mînca de legea morală creştină (Fac. 9, 3-5; Lev. 3,17; 7, 26-27; 17,10-14; Deut. 10, 23-24,15, 23; I Regi 14, 33; F. Ap. 15, 20-29), fiindcă el este partea esenţială a vieţii rezervată Domnului, iar cel ce-l mănîncă, dă dovadă de lăcomie şi cruzime. Nu este îngăduit a se folosi în preparatele culinare sub nici o fonnă. Călcătorii canoanelor cad sub pedeapsa caterisirii şi afurisiţii". (V. înfrînarea).

1856. 
      -Dacă vreun episcop sau prezbiter sau diacon sau oricare dintre clerici, va mînca carne cu sîngele sufletului său, sau carne de vită sugrumată, de fiară sau de mortăciune, să se caterisească, căci acestea le opreşte legea, iar dacă va fi laic să se afurisească". -Apost. 63.
      
1857. 
      -"Sfîntă Scriptură ne-a poruncit să ne ferim de sînge, de sugnunate şi de desfrinare. Deci pe cel ce mănîncă sîngele de orice fel de dobitoc pregătit cu mqiestrie, pentm lăcomia de pîntece, îl canonisim potrivit cu pofta sa. Deci dacă cineva va îndrăzni să mai mănînce sînge de animal sub orice fonnă, de va fi cleric să se caterisească, iar de va fi mirean să se afurisească".-VI, 67.
      
1858. 
      -"Necunoscîndu-se bolile hemoragice odinioară, se iau măsuri pe dibuite:- Preotul de va vrea să slujească liturghie, iar mai înainte i-a curs sînge din nas, să facă 40 de metanii şi apoi să slujească; iar de-i va curge după liturghie să facă metanii 100, iar sîngele să-l îngroape sau să-l arunce în mare sau în rîu; iar mai înainte de-i va curge din dinţi să nu slujească liturghie"'.-ilt', 97.
      

CCXIX. SMERENIA

1859.- Smerenia este cunoaşterea şi aprecierea de sine întru sărăcia duhului în raport cu toată făptura văzută şi nevăzută (Matei 5, 3). Ea este conştiinţa cufundării şi amestecării între semeni egali şi dependenţi unii faţă de alţii şi faţă de Dumnezeu. Ea îşi are altarul în inimă, căci împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru (Luca 17, 12). Umilinţa vine de dinafară de la potrivnicia împrejurărilor şi de la cei ce ne mustră. Cine are sămînţa adevăratei smerenii, va folosi bine şi darul umilinţei mai curînd sau mai tîrziu; cine n-o are, o va folosi rău luînd-o numai ca pe o batjocură şi răutate. Şi cu toate acestea, de multe ori umilinţa deşteaptă şi pregăteşte calea spre smerenie şi pocăinţă pentru cel iubit de Dumnezeu (Ps. 106,12).

1860.-".... Socotesc că precum mîndria este mai mare decît toate patimile, încît a putut de a surpat pe unii şi din cer, aşa şi smerita cugetare este mai mare decît faptele bune, pentm că poate să scoată pe om din însuşi adîncurile iadului, măcar de ar fi păcătos ca un drac. Penlni aceea Domnul mai înainte de toţi fericeşte pe cei săraci CU dllhlir.-Palenc p. 129.-

1861.- Un frate a întrebat pe Awa Sisoe zicînd: Mă văd pe mine că aducerea aminte a Iui Dumnezeu petrece cu mine. I-a zis lui bătrînul: "Nu este lucm mare să fie cugetul omului cu Dumnezeu (căci şi diavolii cred în El), ci mai mare lucni este să te vezi pe tine sub toată zidirea. Căci aceasta împrewiă cu osteneala tnipească (a ascezei) povăţuieşte la chipul adevăratei smerite cugetări".-Pateric p. 211.

1862.-" Cum se capătă smerenia? Du-le şi te roagă lui Dumnezeu ca să-ţi dea plîngere şi smerenie în inima ta, şi ia aminte întotdeauna la păcatele tale şi nu judeca pe alţii, ci te fă dedesuptul tuturor oamenilor. Nu avea prieteşug cu copil, nici cunoştinţă cu femeie, nici prieten eretic, şi înlătură îndrăzneala de la tine şi înfrinează-ţi limba şi pîntecele şi foloseşte foarte puţin vinul. Şi de va grăi cineva pentm orice fel de lucni, nu te prici cu dînsul, ci de va grăi de bine zi: Aşa este cu adevărat. Iar de va grăi rău, zi: Tu ştii cum vorbeşti. Şi nu te prigoni cu dînsul pentm cele ce a grăit. Şi aceasta este smerenia".- Pateric p. 149. (Matei 11,29; 18,4; 20, 26-28; Luca 17,10; 18,14; 22, 26; F. Ap. 20,19; Filip 2,3-9; Efes. 3,18; I Petru 5,5-6).

1863.- "Cel ce respinge şi nu primeşte lauda oamenilor şi odihna tnipului, s-a dezbrăcat şi de ultima haină a slavei deşarte. Acesta s-a învrednicit să se îmbrace încă de aci în strălucirea locuinţei din cer, căutată cu multe suspine". Filoc. IV, p. 321,241.

1864.-" Mulţi confundă modestia omului natural cu smerenia fonnată după învăţătura evanghelică şi astfel se înşală în aprecieri. Ideile evanghelice sînt foarte diferite, care lucrează mai întîi lăuntric şi apoi se manifestă prin firescul omului în afară, înjugîndu-se cu felul lui de a fi, cu temperamentul înnăscut, dînd naştere la personalitatea creştină, care va lucra sub dublu aspect: cel al danirilor înnăscute, şi cel al credinţei purtătoare de idei, care atrag hanii şi darurile acestui har, menită să se creeze pe sine, pentru viaţa şi viitorul apropiat şi îndepărtat (Rom. 3,15; I Cor. 12,15). Astfel cei mai puţin înzestraţi îşi concentrează puterea de a lucra mai mult pentru mîntuirea personală, pe cînd cei mai bogat înzestraţi, au chemarea şi lucrează şi pentru alţii, şi mai ales celor ce conduc pe alţii, sînt siliţi să aibă o atitudine internă şi externă foarte diferită şi frămîntată, încît cu greu pot fi apreciaţi concret prin semnele externe, mai ales de cei puţini cunoscători ai sufletului omenesc.

De aceea, Scriphira şi Sf. Părinţi ne învaţă să nu judecăm pe alţii, căci este cu neputinţă să nu păcătuim faţă de propria noastră smerenie". (Matei 7,1; Luca 6, 37; Rom. 14, 10-13).

ccxx.

SMINTEALA 1865.-Se numeşte sminteală, influienţa rea făcută aproapelui prin cuvinte şi fapte nelegiuite, prin care aproapele este atras spre păcat. Cu cît cineva este mai învăţat şi cu un rang mai mare în viaţa socială sau slujba bisericească, cu atît păcatul este mai mare. "Celui ce i s-a dat mult, mult i se va cere". La sfîrşitul veacului Fiul Omului va trimite pe îngerii săi şi vor smulge din împărăţia lui toate lucnirile, care sînt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvîrşesc fărădelegea, şi-i vor aninca în cuptond cel de foc" (Matei 13, 41-42). "Dar pentm oricine va face să păcătuiască pe unul dintre aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atîme de gît piatră de moară şi să fie aruncat în adîncurile mării". "Vai lumii din pricina smintelilor! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de sminteală" (Matei 19, 6),

1866.-"C//ie sminteşte pe altul fără voie, acela se dojeneşte ca un neglijent. Creştinul este dator să fie atent ca să nu facă sminteală, renunţînd chiar la ceea ce îi este lui de folos după lege, numai ca să cruţe mintea slabă a celui neputincios, (Rom. 14,13-21; I. Cor. 8,13), ba chiar să se jertfească pentru a nu face sminteală ca şi cum şi-ar tăia mîna sau piciorul" (Matei 5,29-30).

1867.-"Cînd cineva face o faptă bună.pentm slava lui Dumnezeu în COnfonnitate CU legile Lui (Îs. 8, 12-16; Osea 14, 9; Matei 21, 33-45; Luca 2, 34; Rom. 9, 30-33; I. Cor. i, 18), dar se găsesc unii care se smintesc, acela nu trebuie să ţină socoteală de gîndurile lor smintite, dacă nu poale face altfel, ci să se roage lui Dumnezeu pentm ei şi să caute să-i lămurească, pe cît este cu putinţă cei sinceri se vor lumina, iar cei vicleni şi încăpăţînaţi se vor pierde, ca şi iudeii care se sminteau de faptele Mîntuitondui" (Ioan 6, 41-71).

CCXXI. SORŢII

1868. -Sorţii aruncaţi în numele Domnului se folosesc numai atunci cînd oamenii şi-au epuizat toate puterile în alegerea dintre două sau mai multe lucruri, persoane sau probleme familiale sau sociale, fără a se ajunge la dezlegarea convenabilă tuturor. In aceste cazuri "Sorţul pune capăt neînţelegerilor şi hotărăşte între cei puternici" (Prov. 18, 18). Despre aceasta martoră este Sf. Scriptură: Urim şi Tumim (Exod. 28,30). împărţirea Palestinei (Num. 26,55; 33,54; Deut. 1,38; Iosua l, 6; 14,2; 15, l; 16, l; 19,1-40). Alegerea dintre persoane, lucruri, etc. (F. Ap. 1, 23-26; Matei 27, 36; Luca 23, 34; losua 8, 15-18; I Regi 10, 20-21; 14, 38-39; Luca 1, 9; I Cor. 24, 5; 25, 8; 26, 13-14). Alegerea jertfei (Lev.

16, 9-10). Cînd adevărul este evident şi toţi cad de acord, este păcat a se arunca sorţi fiindcă este o ispitire şi o întrebare fără rost (Iez. 24, 6; Ioil 5, 3; Num. 3, 10; I Regi 28, 6). Sorţii străini de Biserică se practică în jocurile de noroc al cărui cîştig este un furt deghizat. Numai cei răi decurg la sorţi, călăuziţi fiind de cugete străine de duhul Bisericii (Ps. 21,18; Ioan 19, 24).

1869. -Se iau atîtea bucăţele de hîrtie cîte lucruri sau persoane
sînt pentru care trebuie să se arunce sorţii şi pe unul se scrie
alesul, iar celelalte rămîn albe. Se împăturesc, se amestecă bine
într-o cutie, etc. şi apoi fiecare ia cîte un bilet şi cel ce a luat pe cel
scris acela a ieşit la sorţi. Sorţii se aruncă o singură dată. înainte
de a se arunca sorţi se poate rosti o rugăciune: "Doamne,
Dumnezeule, cel ce ai făgăduit să fu cu robii Tăi în toată vremea ca
să le dezlegi nedumeririle în vreme de grea încercare prin sorţi Urim
şi Tumim, iar cînd Sfinţii Apostoli n-au putut să ştie care dintre
cei doi aleşi de sobor era mai bine plăcut Ţie, care să ia slujba
apostolici din care a căzut Iuda, Tu le-ai arătat prin sorţi pe
Matia. Si acum binecuvintează acest sorţ şi dezleagă nedumerirea
robilor Tăi cu părinteasca Ta purtare de grijă, ca toate să se facă
după voia Ta cea sflntă, iar robii Tăi să rămînă împăcaţi că au
făcut ce au putut pentru folosul lor, al aproapelui şi slava Sfiitului
Tău nume. Amin".

CCXXH. SPECTACOLELE

1870. 
      -Spectacolele de cinematograf sau piese de teatru, etc, care au subiect ştiinţific, educaţional-moral sau pur distractiv, fără a aduce vreo pagubă morală, Biserica nu le opreşte, ci le recomandă în măsura în care ele sînt de un real folos. însă uneori sînt spectacole distractive care conţin în desfăşurarea lor sămînţa imoralităţii, de aceea se cere băgare de seamă în folosirea lor, mai ales de către tineret. Spectacolele care duc la distrugerea sufletească şi devin vătămătoare moralei creştine, Biserica le osîndeşte cu asprime, fiindcă ele vatămă şi pe cei ce le întreţin şi pe cei ce asistă la ele.
      
1871. 
      -"Nu este nimeni iertat dintre clerici sau monahi să meargă la alergările de cai sau să participe la spectacole de tealm. Vreun cleric chiar de va fi chemat la vreo nuntă, cînd vor începe spectacolele ademenitoare spre păcat, să se scoale şi să plece îndată, fiindcă aşa poninceşte învăţătura Sf. Părinţi. Iar dacă cineva nu va respecta aceasta sau să înceteze sau să se caterisească". -VI ec. 24.
      

1872. - "Sf. Sinod oprtşte cu desăvîrşire pe cei ce se zic inimi
(măscărici, bufoni, comedianţi) şi spectacolele acestora precum şi
reprezentaţiile de vînătoare (unde se luptau fiarele între ele sau tineri
robi sau cu prizonieri, fiind o cruzime inumană) şi dansurile ce se fac pe scenă (de persoane goale). Dacă cineva dispreţuieşte acest canon şi continuă aceste fapte oprite, dacă va fi cleric să se caterisească, iar de va fi laic să se afurisească". -VI ec. 51.

1873. 
      -"Aşa zisele calendeşi aşa zisele bota şi cele ce se numesc Bmmalia şi prăznuirea care se săvîrşeşte în prima zi din luna martie (mărţişor) hotărîm ca îndată să înceteze din obiceiul credincioşilor. Dar lepădăm şi dansurile publice ale femeilor ca fiind necuviincioase şi pot aduce multă stricăciune şi pierzare, de asemenea şi dansurile şi ceremoniile executate de bărbaţi sau de femei după un obicei vechi şi străin de viaţa creştinilor, întm cinstea celor ce în chip mincinos se numesc zei de către păgîni, hotărîm ca nici un bărbat să nu îmbrace haină femeiască, nici femeia (să nu îmbrace) cele ce se potrivesc bărbaţilor. Dar să nu îmbrace nici costum comic, satiric sau tragic, nici să strige numele urgisitului Dionisie cînd se storc stnigurii în teascuri; nici tumînd vinul în vase să provoace rîs în chipul prostiei sau al deşertăciunii, lucrînd rătăcirea demonică. Deci cei ce în viitor vor încerca să comită ceva din cele mai înainte zise, după ce au fost puşi în cunoştinţa celor hotărîte, de vor fi clerici poruncim să se caterisească, iar de vor fi laici să se afurisească", -vi ec. 62.
      
1874. 
      -"Cei ce învaţă legile de stat n-au voie să trăiască după moravurile păgîneşti, nici Să intre la teatre, nici să facă jocuri de rostogoliri, nici' să se îmbrace în haine de cele ce nu sînt în întrebuinţarea generală, nici pe vremea cînd încep învăţăturile, nici cînd ajung către sfîrşitul lor şi să zicem cu un cuvînt, în tot cursul acestei învăţături iar dacă cineva de acum înainte va îndrăzni să facă aceasta să se afurisească". -VI ec. 71.
      
1875. 
      -"Nu se cuvine creştinilor să meargă la nunţi şi să joace, ci să mănînce sau să prăznuiască cuviincios precum stă bine creştinilor". -Laod. 53.
      

1876. 
      -"Nu se cuvine preoţilor sau clericilor să privească spectacole de la nunţi sau de la ospeţe, ci mai înainte de a sosi teatraliştii să se scoale şi să plece". -Laod. 54.
      
1877. 
      -"...Iar copiii clericilor nici să meargă nici să privească spectacolele lumeşti (Tit. 1, 6; I Tim. 3, 4), acestea întotdeauna fiind oprite, încă şi tuturor creştinilor, pentm ca ei să se ţină departe de acestea şi să nu se ducă acolo unde sînt şi se aud vorbe de ludă" (a legii lui Dumnezeu). Cart. 15-h.
      

1876. 
      -"Apoi trebuie să se mai ceară (de la împăraţi) şi ca spectacolele jocurilor teatraliceşti să se oprească duminica şi în celelalte zile luminate ale credinţei creştinilor, mai ales că în cele opt zile ale Sfintelor Paşti gloatele se adună mai mult în hipodrom decît la Biserică, trebuie să se mute zilele de sărbători ale creştinilor şi nimeni dintre creştini nu trebuie să fe constrîns a participa la aceste spectacole". -Cart. 61.
      
1877. 
      '"Trebuie să se ceară de la autoritatea statului că dacă cineva care s-a ocupat cu distracţiile (ca măscărici, bufoni sau comediant) ar voi să se facă creştin , să fie lăsat liber de acele întinăciuni şi să nu mai fie silit ca iarăşi să se ocupe de această îndeletnicire (nepotrivită cu morala creştină)". -Cart. 63.
      

CCXXIII. SPIRITISMUL

1880. -Spiritismul sau necromanţia este o formă evoluată a vrăjitoriei născut pe la 1848 în Statele Unite. El constă din anumite practici oculte, întreţinute de vrăjitoria cultivată de diavol, căruia Dumnezeu îi îngăduie să se manifeste în viaţa oamenilor pe de o parte, cu scopul de a încredinţa pe cei necredincioşi spre realitatea lumii spirituale iar pe de altă parte, ca cei înstrăinaţi de Dumnezeu printr-o credinţă eretică să poată sluji celui cu care s-a împrietenit, adică cu diavolul (I Tim. 4, l; Apoc. 12,12; 13, 7,16,14). "Cine este drept să sporească întm dreptate, cine este necurat să fie şi mai necurat, cine este evlavios să fie şi mai evlavios şi cine este sfînt să fie şi mai sfînt" (Apoc. 22, 11). Deci, adevăraţii creştini să fie cu luare aminte (Efes. 6,10-18) căci diavolul se îmbracă şi în înger de lumină (II Cor. 11,13-15; Gal. 1,8; Filip. 3,19).

1881. -Doctrina spiritistă este foarte variată după nuanţele societăţilor şi a şefilor spiritişti. în general ei învaţă:

a). Tăgăduiesc dogma Sfintei Treimi înlocuind-o cu învăţătura despre un Dumnezeu supnem şi alţi dumnezei solari ca fiii, alţii planetari ca Sf. Duh, toţi organizaţi în ierarhii;

b). Dumnezeu nu este creatorul lumii ci numai organizatorul ei, arhitect = demiurg;

c). Iisus este spirit superior şi Dumnezeul nostru solar, care îndrumează pe om dar nu-I mîntuieşte;

d). Adevărata revelaţie se face prin spiritele care se arată oamenilor prin medii;

e). Omul este alcătuit din trup, perispirit şi spirit. Sufletul omului prin perispirit se poate lăsa văzut şi poate comunica cu cei vii cînd ei sînt vrednici şi cred;

f). Mîntuirea se capătă prin evoluţia spre bine şi reîncarnare sau metempsihoză (V. Dogmele).

1882. 
      -Spiritiştii înţeleg pe Dumnezeu că este mărginit avînd sub sine alţi dumnezei mai mici care stăpînesc anumite planete sau regiuni ale cerului, ajutaţi de îngeri. Universul este populat de spirite planetare, animale şi raţionale. Omul constă din trup, perispirit şi spirit. Trupul se nimiceşte dar perispiritul şi spiritul sînt veşnice. Oamenii buni devin spirite bune, iar cei răi se reîncarnează pînă ce se fac buni. Prin perispirit sufletul devine vizibil, poate să intre în contact cu cei vii aducîndu-le veşti din alte lumi, fie direct unui individ mai spiritualizat, fie unui grup de oameni printr-un mediu, adică om superior ca mijlocitor care poate intra în legătură cu spiritele, fie el treaz fie el în transă, prin care cedează învelişul corpului său spiritului chemat spre a putea să se manifeste în faţa asistenţilor, într-o cameră obscură, aducîndu-le veşti prin ciocănituri, mese mişcătoare, ceasornice psihologice, etc. Aceste comunicări uneori sînt însoţite de unele scamatorii: auzirea de la distanţă mare, vorbirea în limbi necunoscute, psihometria, adică cunoaşterea persoanei printr-un obiect al ei, telechinează, adică transmiterea subită a unor obiecte la distanţă, levitaţiunile adică ridicarea în aer, etc. Toate acestea sînt realităţi însă ele nu vin de la Dumnezeu, ci de la diavol.
      
1883. 
      -"...Proorocul cel mincinos strică mintea numai a celor îndoielnici, nu şi a celor tari în credinţă. Cei şovăitori vin la el ca la un vrăjitor şi-l întreabă de cele ce se vor întîmplă. Şi acel prooroc mincinos, fund fără duh dumnezeiesc, le răspunde potrivit întrebărilor şi poftelor răutăţii lor şi le umple sufletele după dorinţa lor de veşti mincinoase... însă grăieşte şi unele veşti adevărate căci diavolul îl împărtăşeşte din duhul său ca să ademenească pe cine poate. însă cei tari în credinţa Domnului, îinbrăcîndu-se cu adevănd nu se unesc cu astfel de duhuri, ei se feresc de ele... După faţă se cunoaşte omul dacă are duh dumnezeiesc sau diavolesc".
      

1882. 
      -Revelaţia Scripturii ne arată clar că este o lume spirituală a îngerilor care nu intervin făţiş în faţa oamenilor decît numai cînd le porunceşte Dumnezeu (Fac. 3, 24; Iov. 38,7; Ps. 102, 20; Daniil 8, 16; 10, 13-21; 12, 1; Luca 1, 28). Deasemenea este o ceată de diavoli pe care Dumnezeu i-a pedepsit şi-i stăpîneşte, însă le dă voie ca să vie în contact cu oamenii buni ca să-l încerce (Iov 1, 6-12) pe cei necredincioşi şi vicleni a căror minte a întunecat-o Dumnezeul veacului acestuia ca să nu vadă lumina Evangheliei (II Cor. 4, 4) şi să-i pedepsească (III Regi 22, 20-24), ca să-i înşele după faptele lor prefăcîndu-se în îngeri de lumină (II Cor. 11,14-15) la care se închină spiritiştii.
      
1883. 
      -Sfînta Scriptură osîndeşte chemarea spiritelor ca pe o vrăjitorie (Ex. 22,10; Lev. 19,31; 20, 27-30; Deut. 18, 12; losua 3, 8; II Cor. 33, 6; I Regi 28, 7-9; Is. 2,6; 3, 2-3; 57,3-7; Ier. 13, 19-20; Zah. 10, 2; Maleahi 3, 15; F. Ap. 8, 9; 13, 6-8; Gal. 5, 20-21; Apoc. 22, 15). Dumnezeu îngăduie spiritismul ca cei ce nu cred în realitatea lumii spirituale, cel puţin pe această cale, să se convingă de existenţa ei. De aceea, cei ce fac spiritism dacă nu sînt creştini să fie catehizaţi serios şi apoi botezaţi. Cei ce sînt creştini să fie canonisiţi ca vrăjitori. Cei ce practică şi socof că e bine şi de folos pentru creştinism, sînt înşelaţi de diavol şi trebuie să li se citească molitvele Sf.Vasile de şapte ori, fiindcă şi-au dat sufletul în slujba satanei şi numai după ce se vor canonişi ca cei ce merg Ia vrăjitori să fie primiţi. Fără îndreptare deplină nu se poate apropia de tainele Bisericii, căci preotul care va îngriji va fi şi el canonisit cu aceeaşi osîndă de trădare a Stăpînului său Hristos (F. Ap. 8, 9-24; Apoc. 22, 15).
      

CCXXIV. SPOVEDANIA

1886. -Spovedania sau pocăinţa sau mărturisirea păcatelor este
taina bisericească prin care Dumnezeu iartă păcatele tuturor celor ce
se pocăiesc cu sinceritate şi se hotărăsc să ducă o viaţă curată după
poruncile Domnului. Ea începe de la vîrsta de 6-7 ani. După cum
omul se îngrijeşte de hrană şi îmbrăcăminte, tot aşa trebuie să se
îngrijească şi de hrana sufletească prin spovedanie şi împărtăşire
care trebuie să se facă cît mai des, după nevoile sufleteşti ale fiecăruia. Unii creştini se spovedesc odată pe săptămînă sau pe lună. Biserica învaţă pe creştini a se spovedi în cele patru posturi