684.-"Dacă cineva zice că Dumnezeu-Logosul, care este de
aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu Tatăl şi cu Sfntul Duh, care a luat tmp şi
i s-a făcut om, unul din Sfinta Treime, este cu adevărat Hristos, ci acela învaţă că el nu este numit Hristos decît în chip impropriu, şi din cauza lui "Nous", care s-a înjosit pe sine, întrucît el a fost unit cu Dumnezeu-Logosul; şi că Logosul nu este Hristos decît prin unirea cu Nous, şi că Nous nu este Dumnezeu, decît din pricina lui Logos, să fie anatema", -s. Cp. 8.
-"Dacă cineva zice că nu Lbgosul lui Dumnezeu s-a îmbrăcat cu un tmp viu avînd suflet raţional şi înţelegător, care s-a pogorît la iad şi care iarăşi s-a suit la cer; şi pretinde că numai acel Nous numit de ei într-un chip nelegiuit ca Hristos adevărat, care a devenit astfel prin cunoştinţa Monadei, să fie anatema", -s. Cp. 9.
-"Dacă cineva zice că, după înviere, tnipul Domnului este eretic, avînd fonna unei sfere, şi că tnipurile celorlalţi oameni înviaţi vor fi asemenea; şi că după ce Hristos va fi lepădat adevăratului său tmp, şi după ce ceilalţi oameni reînviaţi, de asemenea le vor fi lepădat, natura acestor tnipuri va fi nimicită, să fie anatema", -s. Cp. io.
-"Dacă cineva zice că judecata viitoare, aduce nimicirea tmpurilor şi că sfirşitul fabulei lumii va fi o natură imaterială şi că în viitor, nu va fi nimic material, ci numai spiritual pur, să fie anatema". -s. Cp. 11.
-"Dacă cineva zice: Puterile cereşti toţi oamenii, diavolul şi spiritele cele rele se vor uni cu Logosul lui Dumnezeu, pe care îl numesc Hristos, care arefonnă dumnezeiască, care s-a înjosit pe sine, şi că împărăţia lui Hristos va avea un sfirşit, să fie anatema", -s. Cp. 12.
-"Dacă cineva zice că Hristos nu se deosebeşte cu nimic de celelalte fiinţe raţionale, nici cu privire la substanţă şi nici la ştiinţă, şi că el nu le întrece în putere şi lucrare, şi că toate vor fi puse la dreapta lui Dumnezeu ca şi Hristos şi că printre ele a fost şi Hristos în fabuloasa preexistentă a hituror lucrurilor de care ei vorbesc, să fie anatema". -S. Cp. 13.
-"Dacă cineva zice că toate fiinţele raţionale se vor reuni într-o singură unitate a ipostazelor, a minierilor, tnipurile fiind dispărute, şi că cunoaşterea lumii viitoare va aduce cu ea distrugerea lumii şi lepădarea trupurilor ca şi desfiinţarea tuturor numelor, şi în fine, o identitate a conştiinţei şi a ipostasului; şi în plus că această pretinsă restaurare (apocatastasis), numai spiritele vor continua să existe, aşa cum acestea erau în prelinsa preexistentă, să fie anatema". -S. Cp. 14.
-"Dacă cineva zice că viaţa spiritelor va fi asemennea cu viaţa care există la început, pe cînd spiritele încă nu erau înjosite şi decăzute, în aşa fel, că sfirşitul şi începutul vor fi asemenea, şi că sfîrşitul va fi adevărata măsură a începutului, să fie anatema", -s. Cp. lS.-Sinodul din C-pol 543.
692 " Cei ce au vieţuit întru curăţie după legea cea veche şi
apoi au venit la nădejdea cea nouă a creştinismului, nu mai ţin sîmbăta, ci îşi duc viaţa după ziua Domnului (duminica), întru care şi viaţa noastră a răsărit prin moartea lui, pe care unii o tăgăduiesc. -Este greşit a vorbi-de Iisus Hristos şi a trăi ca Iudeii, căci nu creştinii au crezut în iudaism, ci iudeii au trecut la creştinism, şi toate limbile care au crezut în Hristos s-au apropiat de Dumnezeu". -Sf. Ignatic, Hp. Magnez. 9-10.
-"Cei trupeşii nu pot săvîrşi cele duhovniceşti şi nici cei duhovniceşti cele trupeşti, nici credinţa nu poate produce faptele necredinţei, dar nici necredinţa faptele credinţei". Insă, cele ce se face de creştini după nevoile trupeşti, tot duhovniceşti sînt, căci toate se fac întru Hristos... Creştinii sînt pietre ale templului Tatălui, pregătite pentru zidirea lui, ridicate spre cer prin mijlocirea crucii lui Iisus Hristos, avînd ca funie pe Duhul SJînt. Credinţa lor-este puterea care îi atrage în sus, iar dragostea este calea care duce la Dumnezeu. Deci ei sînt tovarăşi de călătorie, purtători de Dumnezeu, zidirea templului, purtători de Hristos, purtători de cele sfinte , întni toate împlinitori ai poruncilor lui Hristos Dumnezeu".- Sf. ignatie Eftseni 8-9.
-"într-adevăr pustnicii care stăteau atîţia ani încliişi în colibele lor fără să cheme pe nimeni, fără să-i sfătuiască cineva cînd au văzut primejdia, care ameninţa dărîmarea Antiohiei, părăsindu-şi colibele şi peşterile, alergau în toate părţile ca nişte îngeri veniţi din cer... Aceştia, dacă nu s-arfi pregătit mai dinainte pentm orice fel de moarte, n-ar fi putut grăi către judecători cu atîta îndrăzneală şi curaj, într-adevăr, ei au stat zile întregi la uşa pretoriului gata să scoată din mîinile călăilor pe cei duşi la moarte... Aşa-i de puternică învăţătura adusă de Hristos în lume". Sf. I. llrisostom -Statul XVII, 1-2.
695.-"în aceasta stă filosofia creştinului: în pomnci, în dogme şi
în credinţă. Ponincile despart mintea de patimi; dogmele o aduc la
cunoştinţa făpturilor; iar credinţa la contemplarea Sfintei Treimi". Filoc.
II. p. 106,47.
-"Credinţa autentică slujeşte adevărului, neavînd în ea minciună, iar cunoşti/iţa cea bună poartă în ea puterea iubirii, neaflându-se în ea vreo călcare a poruncii dumnezeieşti". Filoc. III, p. 252,21.
-"Credinţa s-a numit "piatră" pentm tăria, neschimbabilitatea, statornicia şi imobilitatea adevăndui ei, ca şi pentm rezistenţa ei în faţa asaltului minciunii. Ea e ţinută "în nună", arălîndu-se prin aceasta puterea ei, care produce şi susţine toate virtuţile. Iar cei şapte ochi, pe care îi are, indică puterea ei de discemămînt, ca şi faphtl că îmbrăţişează cunoştinţa deplină şi fără greşeală a celor vremelnice şi e capabil de lucrarea înşeptită (prin taine) a Prea Sfiitului Duh, pe care iiumănd o face compusă". -Filoc. III, p. 253,24.
698.-"Explicaţia fiecărui dar duhovnicesc: Propriu temerii este, să
se înfrîneze de Ia rele. Propriu tăriei este, să lucreze cele bune. Propriu
sfatului este, să deosebească între cele contrare. Propriu ştiinţei este, să
cunoască fără greşeală datoriile. Propriu cunoaşterii este, să cuprindă
cu fapta raţiunile dumnezeieşti din virtuţi. Propriu înţelegerii este
consiniţăinîntul sufletului cu cele cunoscute. Insfirşit, propriul
înţelepciunii este unirea neînţeleasă cu Dumnezeu, prin care dorinţa
celor vrednici se transformă în posesiune. Ea face pe cel părtaş de ea
Dumnezeu prin participare şi tîlmaci al fericirii dumnezeieşti, printr-o
înfăţişare şi lămurire necontenită şi fără pompă a tainelor dumnezeieşti,
înaintea celor ce au trebuinţă". -Filoc. III. p. 253, 25.
699.-"Credinţa şi nădejdea nu sînt nişte lucrări simple şi
întîmplătoare. Ci credinţa are nevoie de un suflet tare, iar nădejdea, de o
socotinţă şi de o inimă dreaptă. Căci cum va crede cineva cu uşurinţă în
cele ce nu se văd, fără har? Şi cum va nădăjdui în lucnirile viitoare
neînvederate, de nu va avea prin curăţie vreo experienţă a damrilor
Domnului, prin care primeşte adeverirea acelora ca a unora ce sînt de
faţă? Deci, pentm amîndouă este nevoie de virtute, dar şi de îniîuriiea şi
ajutorul lui Dumnezeu pe care dacă nu-l avem, în zadar ne ostenim".
-Filoc. IV. p. 263,
LXXV,
DUELUL
700.- Duelul este lupta declarată între doi inşi cu scopul, se zice,
de a-şi apăra onoarea lezată. El porneşte din orgoliu exagerat, şi este
împotriva minţii sănătoase, a legilor vieţii şi a poruncilor lui Dumnezeu
(Ex. 20, 13; Deut. 5, 17; Matei 5, 21; Rom. 13, 9). Cel ce Ucide în duel se
canoniseşte ca un adevărat criminal, iar cel ucis este un sinucigaş,
căruia nu i se poate face nici-un fel de slujbă bisericească, şi nici nu se
îngroapă în cimitir ca alţi creştini, căci fapta lui nu poate avea iertare.
(V. Sinuciderea).
LXXV1. DUHOVNICIA
701.- Duhovnicia este judecătoria internă a sufletului creştin,
care are împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul său (Luca 17, 21). avînd ca
judecător conştiinţa sa, adică ştiinţa de sine în raport cu legile
Domnului, cu ajutorul căruia el poale face deosebire între bine şi rău.
întrucît creştinul nu se poate cunoaşte exact, şi nici legea Domnului
n-o ştie pe deplin, şi nici aplicarea ei la faptele sale, n-o poate face fără
părtinire, pentru a-şi completă această judecată internă, apelează la un
judecător extern asemenea lui, dar superior lui prin situaţia
bisericească şi har, pe care-1 consultă şi de la care cere ce-i lipseşte:
Lumină şi adevăr. Acesta este duhovnicul a cărui misiune este să
examineze, să îndrumeze, să judece şi să dea sentinţa zeslegării
necondiţionate sau condiţionate, sau nede/legării, toate împlinite
numai în cadrul legilor lui Dumnezeu, date lui în Sfînta Scriptură şi
Sfînta Tradiţie a sfintelor canoane, în afara cărora nu poate; fi legare
sau dezlegare, lumină şi adevăr duhovnicesc (ioan 14,15-30; 15,1-14).
702. -"Slujba duhovniciei nu trebuie să se dea călugărilor celor de rind, care n-au nicidecum hirotesie, de vreme ce atîta este de sfînta aceasta, încît numai a arhiereilor este, iar nu a preoţilor cum zic canoanele (Cart, 6). Şi dacă se dă preoţilor a lucra una ca aceasta, se face şi de nevoie cu porunca arhiereului, în lipsa acestuia. Cele mai mari păcate, adică lepădarea de credinţă, păcatul uciderii şi greşelile cele preoţeşti, trebuie să se mărturisească la arhierei, precum şi celelalte pe care nu le pricepe duhovnicul, făcîndu-se toate cu sfatul arhiereului pentm că lucrul acesta este osebit arhiereului". S.Tes. V. 249.
703.-"Ducă va îndrăzni cineva a spovedi fără porunca
arhiereului şi fără de cartea lui, unul ca acela se apropie de păcatul
aceluia ce lucrează fără hirotonie, că acest lucru de a lega şi dezlega
este numai al arhiereilor. Despre aceasta vorbesc multe canoane şi
este arătat că numai apostolilor s-a dat aceasta de către Hristos
Dumnezeul nostm, şi următorii apostolilor sînt arhiereii. Drept aceea,
preoţii, ca unii ce au rînduiala celor şaptezeci, n-au putere să dea Duh,
adică dar de a hirotonisi, ori a face mir ori a da dezlegarea păcatelor
cu duhul, precum n-a putut face aceasta nici Filip cel din cei şapte
diaconi (F. Ap. 8, 5-ic> Deci, de vreme ce şi cei ce au luat carte de
hirotonie sînt datori a întreba pe arhiereu despre păcatele grele, cu atît
mai mult cei ce n-au luat, ce putere vor avea să dezlege, şi cu atît mai
mult de va fi cineva nehirotonisit? Drept aceea, aceştia se vor osîndi
cu cei ce lucrează fără de hirotonie, afară numai cînd se va înlîmpla la
vreo vreme de nevoie a spovedi, dar şi atunci acele păcate să le spună
arhiereului sau celui ce are slujba duhovniciei". -s. Tes. IX, 10-13.
-"Orice preot, carele va îndrăzni fără de carte ce se cheamă daltirie a arhiereului al acelui ţinut, de unde va ft să primească gîndurile şi spovedania, adică să-i spovedească, unul ca acela se canoniseşte şi se pedepseşte multă vreme cu oprire de la preoţia lui ca şi călcător de dumnezeieştile pravile, pentm că nu numai pe dînsul s-a pierdut, ci şi cîţi s-au spovedit la dînsul nespovediţi sînt, şi cîte au, dezlegat şi legat, pe nedreptate sînt". -ILT, 318.-
-"De se va întîmpla la nevoie, ca să fie cineva bolnav şi va fi nevoie, şi acolo duhovnic nu se va afla, atunci preotul acela (nchirotesit) primeşte gîndurile, adică spovedania, iar de-l va chema şi nu va merge şi va muri omul nespovedit, acel preot să se canonisească trei ani". -ILT, 318.-
- Secretul spovedaniei. "Duhovnicul de va spune păcatele celora ce i se spovedesc, acela să aibă canon cu oprirea de la preoţia lui, trei ani. Iar învăţătorii zic şi pomncesc să-i fie luat danii de tot şi danii preoţiei şi darul duhovniciei; numai aceasta să aibă voie să se cuminice dumnezeieştii pricestanii. Iar cetăţeneasca lege, zice: să i se scoală limba pe ceafă şi să i-o tragă pînă ce va muri". -ILT, 3i(j.-
-"Unii duhovnici învaţă că, în chip excepţional, cînd cineva este lovit de moarte pe neaşteptate, el se poate spovedi, adică a-i încredinţa păcatele sale tovarăşului mirean, apropiat, iar acesta cînd se va spovedi va destăinui şi pe cele încredinţate lui, şi astfel, duhovnicul le va dezlega pentru amîndoi deodată. -Se pare că această învăţătură este acceptabilă spiritului economiei bisericeşti". -S. Tes. IX, 10-13
LXXV1I. DUMINECA
708.- Dumineca este ziua Domnului, ziua întîia a săptămînii sau a opta, adică cea după sîmbăta, că a opta este ziua de odihnă a creştinilor, care trăiesc după noul legămînt profeţit de Ieremia (31, 31-33), şi împlinit de Iisus prin moartea şi învierea Sa (Matei 28, 1-6; Marcu 6, 12; Luca 24, 1; Ioan 20, 1-19). Sfîntul Duh s-a pogorît Dumineca (F. Ap. 2, 1-5). Apostolii au serbat Dumineca (F. Ap. 20, 7; I Cor. 16,1; Apoc. 1-10). Dumineca nici nu se. posteşte în zilele de cîşlegi, iar în timpul posturilor, în dumineci se face o uşurare a postului. Sîmbăta are întîietatea faţă de celelalte zile ale săptămînii în amintirea creaţiunii naturii, dar nu se serbează; însă dumineca se serbează în amintirea răscumpărării omului, ca o creaţiune nouă, mai cinstită decît materia sîmbetei. De aceea, şi slujba bisericească şi obligaţiile fiecărui creştin, de a se ruga şi a lăuda pe Dumnezeu este mai mare decît o zi închinată specială cinstirii lui Dumnezeu. "Iar dacă cineva ar aduce ca motiv ocupaţia sa, pentm a nesocoti slujba bisericii, pricinuind, pricinuiri întm păcate (Ps. 140, 4), unul ca acesta trebuie să ştie că pentm creştini, meseriile sînt lucmri de a doua mînă, iar îndatorirea de căpetenie este slujba lui Dumnezeu (în ziua duminecii)". -Const. Ap. II, 60. .
-"Nu se cuvine creştinilor să unneze obiceiurilor iudaice petrecînd sîmbăta în odihnă, ci să lucreze în această zi. însă dumineca să o serbeze cu osebire şi s-o petreacă în odihnă cît este cu putinţă, fiind creştini. Cei ce se vor dovedi că sînt iuăaizanţi, să fie anatema de la Hristos". -Laod. 29
-"Obiceiul şi datoria ne obligă să cinstim dumineca şi să o serbăm, fiindcă întm ea ne-a mijlocit Domnul Iisus Hristos învierea cea din morţi (cînd El însuşi a înviat). Din această pricină ea s-a numit în Sfînta Scriptură întîia, ca una ce este începerea mîntuirii noastre, şi a opta ca ceea ce întrece sărbătoarea sîmbetei iudeilor. Deci, fiindcă se întîmplă ca ajunul dumnezeieştii Arătări (Bobotează) să cadă ca zi de post într-o duminecă, se cade să o ţinem credincios şi să procedăm înţelepţeşte faţă de amîndouă obligaţiile (dezlegării duminecii şi a postului), gustînd puţine fînice şi totodată să ne ferim de învăţăturile eretice care nu respectă ziua învierii Domnului şi să dăm zilei ajunului (Bobotezii, cînd cade dumineca), ceea ce se cuvine, aşteplînd slujba cea de seară, care cu voia lui Dumnezeu, se face atunci. Deci, alunei să ne adunăm la biserică la ceasul al noulea (la priveghere)". -Teorii 1,
711. -"Dumineca nu se cuvine a călători fără de nevoie sau constringere". -Nichifor 39.
LXXVHI. DUŞMĂNIA
712. - Duşmănia sau ura faţă de aproapele porneşte din poftele trupului (Gal. 5, 19-20), şi dacă nu este stăpînită şi vindecată prin frica lui Dumnezeu (lez. 35,4-6; Amos 1,12), ea duce pe om la mari păcate şi crime (Gal. Fac. 4,3-9), la defăimarea celor sfinte (fariseii Matei 23,1-25), la ură către aproapele cel evlavios (îl Tim. 3,3), la hulă contra lui Dumnezeu (Ioan 15, 23-25). Ea crează turbare în societate (Prov. 10, 12), pagube morale cu privire la mîntuirea aproapelui şi sminteală (Matei 18,6), tulburarea bisericii şi aduce mireanului afurisire (Ap. 31), iar clericului caterisire şi anatema (Ant. 5; Cart. io, li; I Ioan 2,11).
-"Cel ce. va avea vrajbă asupra cuiva, în biserică să nu intre pînă ce nu se va împăca, că rugăciunea lui spre blestem se va întoarce, şi spre păcate se socoteşte, şi să facă în toată ziua cîte 50 de metanii"-Mo\\ttt\mc
-"Iar preotul de va sluji cu vrajbă asupra cuiva să fie oprit de la Sfînta Liturghie 60 de zile". -Moiitfeinic.
LXXIX. EREZIA
- Creştinii care calcă numai legile bisericeşti administrative, şi ajung în neînţelegere cu ierarhia, organizîndu-se şi rugîndu-se deosebit, se numesc schismatici. Creştinii care s-au rătăcit de la unele adevăruri dogmatice de credinţă ortodoxă, de morală şi de cult, se numesc eretici. Creştinii care şi-au formulat o doctrină eretică şi schismatică rupîndu-se definitiv de biserică, se numesc sectanţi. Doctrinele rătăcite de toate nuanţele, sînt creaţiunea fiinţelor raţionale răzvrătite, care, în conformitate cu legea liberei lor voinţe, ele pot să asculte de adevărul voinţei lui Dumnezeu sau nu, afinnîndu-se în viaţă ca nişte membre deformate (Deut. 6, 1-25; 30, 1-20), şi contrare realităţii adevărului revelat, doctrine care s-au desfăşurat pe linia timpului, sub formele idolatriei, ale falşilor profeţi şi erezii (Fac. 41,8; Ex. 7,10-13; Num. 22 şi 23; Deut. 13, 1-8; Matei 22,31-32; 24,4-25; F. Ap. 8,9-24; 20, 29-30; I Cor. 1, 10-13; 3,2-9; II Petru 2,1-2; I Tim. 4,1-5; Tit. 3,3-5) -V. Dogmele.
- Fiinţele raţionale, oamenii, cad în erezie, din cauza: a) neştiinţei (Osca, 4, 6-7; Deut. 1, 39; Ioan 4, 11); b) a înşelăciunii diavoleşti tăinuite (Fac. 3, 1-6; Matei 4,1-10; Ioan 8,44; II Cor. 11,3-15); c) poftelor omeneşti dc a se folosi rău de libertatea care duce la răzvrătire, neascultare şi necredinţă (III Regi-22, 1-28; Ier. 20, 1-18; Tit .3, 2-5); d) a învechirii întru păcate, atît prin educaţia primită cît şi prin îndeletnicirea voită a minţii şi a vieţii obişnuite (V. Neascultarea, Păcatul). îndreptarea ereticilor se poate face numai cu darul lui Dumnezeu, care se poate altoi numai pe o inimă sinceră, pe care Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 17; v. Spovedania, Providenţa).
-"Pe ereticii cei nelegiuiţi, care nu se pocăiesc, afurisiţi-i şi-i lepădaţi de ceilalţi credincioşi, aducînd la cunoştinţă publică îndepărtarea lor din biserica lui Dumnezeu şi porunciţi credincioşilor să se ferească cu desăvîrşire de ei, şi să nu se întovărăşească cu ei nici la vorbă şi nici la mgăciune, căci ei sînt potrivnici şi duşmani ai bisericii, strică turma lui Hristos şi batjocoresc moştenirea credinţei. (Prov. 13,20). Aceştia sînt despre care Domnul a spus cu amărăciune şi cu asprime, zicînd că sînt hristoşi mincinoşi şi învăţători vicleni, care hulesc duhul handui şi dispreţuiesc danii lui cel oferit gratis, cărora nuli se iartă nici în veacul de acum, nici în cel ce va să vie (Matei 5,32). -Const. Ap. VI, 18.
-"Episcopul, presbiteml sau diaconul numai de se vantga împreună cu ereticii, să se afurisească (suspende), iar de le va da voie a lucra ca unor clerici, să se caterisească". -Apost. 45.
-"Dacă vreun cleric sau laic va intra în sinagoga iudeilor sau a ereticilor să se roage, să se caterisească şi afurisească". -Apost. 64.
-"Cu privire la clericii cei ce se numesc pe sine catari şi vor să se întoarcă la biserica sobornicească şi apostolească, sfînlul şi marele sinod a hotărît ca punîndu-se mîinile spre pocăinţă peste ei, să rămînă mai departe în cler. Dar înainte de toate se cuvine ca ei să mărturisească în scris, că vor consimţi şi vor urma dogmele bisericii soborniceşti şi apostoleşti, adică vor intra în comuniune şi cu mirenii cei căsătoriţi a doua oară, şi cu cei căzuţi pe vremea persecuţiilor, pentru oare s-a hotărît şi timpul de pocăinţă şi s-a stabilit şi termenul (de iertare) ca aceştia să urmeze întm toate dogmele bisericii soborniceşti. Deci, toţi aceşti clerici, de se vor afla numai singuri hirotonisiţi, ori prin sale, ori prin oraşe, cei aflaţi în cler să rămînă mai departe clerici. Iar dacă ar veni oarecari, unde este episcop sau prezbiter al bisericii soborniceşti, evident că acel episcop al bisericii va avea mai departe demnitatea de episcop, pe cînd cel ce sc numeşte episcop venit de la Catari (curaţi) va avea dreptul numai de presbiter, afară de nu cumva episcopul ar voi să-l împărtăşească alături de sine cu cinstea numelui de episcop. Iar dacă n-ar voi, atunci să-i caute un loc de horepiscop sau de presbiter, pentm ca în genere să se menţină în cler, ca să nu fie doi episcopi într-o cetate". -I ec. 8.
-"Deoarece unii evrei s-au rătăcit în credinţă, socotind că pot să amăgească pe Hristos Dumnezeul nostm, se prefac a fi creştini, dar în ascuns îl tăgăduiesc, în taină serbează sîmbăta şi fac şi alte lucmri evreieşti. Hotărîm ca aceştia să nu se primească nici la împărtăşanie, nici la mgăciune, nici la biserică, ci să fie demascaţi că sînt evrei după religia lor, să nu li se boteze copiii şi nici să poată să cumpere sau să cîşlige robi. Iar dacă vreunul dintre dînşii se va întoarce cu credinţă curată şi va mărturisi din toată inima, defăimînd obiceiurile şi faptele evreieşti, încît şi alţii să ia învăţătură şi îndreptare, acesta să se primească şi să se boteze, el şi copiii lui, luîndu-se asigurări că se va îndepărta de obiceiurile evreieşti. Dacă nu vor face aşa, cu nici-un chip să nu se primească", vu ec. 8
-"Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu, dacă Stănde în eres" (Matei 12, 30; Luca II, 23). -Laod. 6.
-"Cei ce se convertesc de la erezie, adică dintre novalieni, fotiniani, quadrodecimani, fie ei calehumeni sau adepţi ai lor, să nu fie primiţi în biserică pînă ce nu anatemalisesc toate ereziile şi mai ales, pe cel de care ei aparţin. Dintre aceştia care se numesc credincioşi ai acestor secte, vor putea fi primiţi la sfintele taine, numai după ce vor învăţa şi mărturisi simbolul credinţei şi vor fi unşi cu sfîntul mir". -Laod. 7.
-"Cei ce se convertesc de la erezia frigienilor (montaniştilor), dacă sînt clerici mai ales dintre şefii lor, să fie catehizaţi cu toată grija, şi apoi să se boteze de episcopii şi prezbiterii bisericii ortodoxe". -Laod. 8.
-W« se cade a lua binecuvîntări (pîine, aghiasmă) de la eretici, fiindcă acestea sînt mai mult nişte absurdităţi, decît adevărate binecuvîntări". -Laod. 32.
