oamenilor celor spurcaţi (Matei, 25, 41; II Petru 2, 4-10; Apoc. 16-14; 19, 20).
Acolo să se chinuiască în veacul veacului, potrivit cu faptele sale, afară de cazul că se va dezmetici înainte de moarte, scăldîndu-se şi curăţindu-se de lacrimile amarei pocăinţe, ceea ce şi noi dorim s-o facă cît mai curînd, căci acesta este scopul pentru care şi Dumnezeu îi lungeşte viaţa, ca el să înţeleagă şi să se pocăiască. Amin!
IX.
ANIMALE NECURATE
41. -în concepţia creştină, toată făptura este curată (Rom. 14, 14). însă nu orice făptură este bună de întrebuinţat în toate felurile, după cum nici buruienile nu le putem mînca pe toate, tot aşa şi dintre animale, nu putem să le folosim carnea sau să recurgem la orice fel de serviciu al lor. în Vechiul Testament, se făcea o strictă deosebire între animale curate şi necurate, din pricina idolatriei, a mentalităţii sociale şi a năzuinţelor morale (Lev. li; 20, 23-26; Deui. 14, 1-25). în Noul Testament, această strictă deosebire s-a micşorat, ideal, aproape CU totul (Matei 15, 11; I Cor. Io, 25; I Tini. 4, 4-5; F. Ap. Io, 1-30), însă, practic, moral, se face deosebire, întemeindu-se mai ales pe legea naturală a bunului simţ. Se pare că în trupul omului şi în firea Iui morală s-ar imprima ca şi alcoolul, tutunul, etc, caracterele elementelor din care se hrăneşte, după cum şi în minte şi în suflet se imprimă ideile cărţilor pe care omul le citeşte. 1 s-a dat omului puterea de a se crea pe sine, din cele de Dumnezeu create. întrucît oprirea folosirii cărnurilor unor animale se întemeiază pe legile naturale, respectate şi de Noul Testament (Rom. 14, l-2i). nici canoanele n-au precizat mai mult în acest sens (Vezi: Carne, Mîncare).
-"Şi cine va inînca corb sau cioară, cucuvea sau cuc, sau vultur, sau privighetoare, unii ca aceştia un an să se pocăiască şi să facă cile loo de metanii pe zi" -peg, 30.
-"Cine va mînca lup, sau vulpe, sau veveriţă, sau cline, sau pisică, sau arici, sau păliş, sau nevăstuică, sau alte cile sînt necurate: şarpe, broască ţestoasă şi altele ca acelea, sau cal sau măgar, din cele sălbatice sau din cele domestice, cîte-s necurate, ce nu zice legea lui Dumnezeu, iar de nu va face aceasta din buna voie, ci va mînca de nevoie, să se pocăiască un an şi să facă 15 metanii pe zi" -pgg.
30.
X.
ANTIMISUL
44. -Antimisul este făcut dintr-o bucată de pînză scumpă, dreptunghiulară, pe care este pictată punerea în mormînt a Mîntuitorului. El se sfinţeşte ca şi Sfînta Masă, prin ungerea cu Sfînlul Mir, prin stropirea cu vin roşu şi apă de trandafiri şi prin adaosul de părticele mici din sfintele moaşte, în unirea cu sfinţirea bisericii de către arhiereu. Antimisul ţine loc de Sfînta Masă, dacă este sfinţit şi astfel, cu el se poate face Sfînta Liturghie. în cazul în care biserica ar lua foc în timpul Sf. Liturghii, preotul ia antimisul şi celelalte sfinte şi poate continua slujba, pînă la sfîrşit în altă parte (S. Tes. V, 108).
45. -"De se va spăla Sf. Antimis, întru neştiinţă, nu-şi pierde sfinţenia şi nici nu devine necurat, pentni că s-a spălat" (Sf. Nichifor, l).
-"Oricare preot, de va sluji liturghie fără antimis în biserică sfinţită, să facă 200 de metanii, iar de va sluji în biserică nctîrnosită şi fără antimis, să i se ia preoţia"- ILT, 64.
Mireanul n-are voie să se atingă de Sf. antimis, căci este îmbibat cu multe părticele nevăzute, rămase de la Sf. Liturghie. Antimisul stricat se arde într-un vas curat, iar cenuşa se varsă în spălător, sau se îngroapă într-un loc curat (S. Tcs. V, 127).
XI.
APOSTASIA CLERICULUI
-Apostasia clericului are o dublă înfăţişare: înainte de hirotonie, fiind încă mirean, dacă s-a lepădat de situaţia şi slujba de viitor cleric, fiind numai cu cuvîntul, avînd o credinţă şovăielnică (Apoc. 3,16-18), pentru ruşinea sau frica de oameni, ca să nu păgubească ceva material sau social; şi în al doilea rînd, cînd s-a lepădat în public de preoţie, din necredinţă şi iubire lumească, care apostasie este asemenea cu lepădarea de creştinism. Toate aceste nuanţe trebuie bine cercetate, după treptele canonisirii, ca fapte în sine şi în urmările lor, pentru prestigiul bisericii şi dreptatea lui Dumnezeu (Vezi: Mărturisitor).
-"Dacă vreun cleric se va lepăda de numele lui Hristos din frica de oameni, adică din teama de iudeu, de păgîn, sau de eretic, să fie lepădat definitiv din biserică" (adică afurisit). "Iar dacă se va lepăda numai de numele de cleric, să se caterisească, darpocăindu-se, să se primească ca un mirean" -Apost. 62.
-"Mirenii, care s-au lepădat de Hristos şi la urmă au fost hirotonisiţi, din neştiinţă sau dacă au ştiut cei ce i-au hirotonit, nu scapă de sub prevederile canoanelor bisericeşti, căci unii ca aceştia, cînd se află mai pe urmă, se caterisesc" -1 ec. 10.
51.-"Prezbilcrii, cei ce au jertfit idolilor, apoi revenindu-şi, iară
s-au luptat penlni Hristos fără de nici o făţărie sau vicleşug penlni
aceştia s-a rînduit de către sinod ca să se învrednicească numai de
cinstea şederii în rîndul clericilor ca să se împărtăşească cu Sfintele
Taine, dar, nu le este îngăduit să lilurghisească, sau să predice, sau să
slujească ceva din cele preoţeşti" - Ancira.
52.-"Aşijderea şi diaconii care au jertfit idolilor în
vremea prigoanelor, dar după aceea iarăşi s-au luptat
(mărturisind credinţa în faţa prigonitorilor), să rămînă în cinste (de diaconi), însă vor înceta de la orice slujbă sfînta a diaconiei şi a aduce pîinea şi paharul euharistie, sau de a propovădui în biserică. Dacă unii dintre episcopi vor observa la aceştia vreo rîvnă, sau smerenie, care să atragă asupra lor îngăduinţa şi ar voi să le dea ceva mai mult (adică să-i ierte, fiindcă au mărturisit pe urmă), dînşii au putere să chibzuiască" -
Ancira 2.
53. -"Drept aceea, nu este cuviincios să mai rămînă în slujba bisericească acei clerici care au fugit de mucenicie şi au căzut de la mărturisirea credinţei şi apoi, revenindu-şi, au mărturisit pe Hristos, fiindcă au părăsit turma Domnului şi s- au batjocorit pe sine, ceea ce nici unul dintre apostoli n-a făcut. Căci şi fericitul Apostol Pavel, care multe prigoane a suferit, şi s-a distins prin multe biruinţe în lupte, cunoscînd că mai bine este a se libera şi a fi cu Hristos, adaugă, zicînd: "Dar a mai rămîne în trup, este mai trebuincios pentru voi" ( Fiiip 1,24); căci avînd încredere, nu folosul său, ci al multora, ca să se mîntuiască, a socotit că este mai necesar a rămîne cu fraţii şi a purta grijă de ei, decît a se odihni, (I Cor. 10, 33) care voieşte ca cel ce învaţă să fie model credincioşilor de învăţătură" (Rom. 12,7).
Drept aceea, cei osîndiţi la temniţă, căzînd din slujbă prin apostazie şi apoi iarăşi întorcîndu-se la luptă, sînt foarte nechibzuiţi, căci cum ar putea ei să se mai roage pentru cei ce s-au lepădat şi în acelaşi timp, cum ar putea să mai fie fraţilor de folos? Fiindcă, pînă ce nu căzuseră în apostazie, aveau iertare pentru faptele lor ca oameni, iar dacă au ipostaziat, ca unii care s-au mîndrit şi s-au făcut nevrednici, nu mai pot să liturghisească şi astfel, ei trebuie să se îngrijească mai vîrtos pentru smerenia mîntuirii, cum să-şi sfîrşească viaţa, părăsind slava cea deşartă. Pentru unii ca aceştia, este suficientă îngăduinţa împărtăşirii, întru siguranţa pocăinţei, din ambele motive: atît pentru ca să nu li se pară că au fost împovăraţi cu slujba pentru alţii, cînd vor fi duşi cu sila din viaţa de aici, cît şi pentru motivul că au apostaziat, au fost prea greu canonisiţi, şi astfel să fie osîndiţi mai mult decît mirenii, asemănîndu-se cu cel ce a pus temelia mîntuirii, dar n-a fost în stare s-o îndeplinească. Pentru că zice: toţi cei ce vor trece pe acolo, vor începe să-1 batjocorească, zicînd: "Omul acesta a pus temelia şi n-a fost în stare s-o desăvîrşească" (Luca, 29,30 ), Sf. Petru, 10.
54. -"...Tu, Rufiniene, ai întrebai în privinţa celor ce cu forţa au fost tîrîţi, dar cu toate acestea, nu s-au vătămat de credinţa cea rea şi ai dorit să-ţi scriu cele holărîle cu privire la ei în sinoade şi pretutindeni. Să ştii, Stăpîne al meu prea iubite, că la început, după ce a încetat silnicia care se făcea, s-a ţinut sinod fiind de faţă şi episcopii din afara ţării. în acest timp s-a ţinut şi de episcopii din Elada, din Ispania şi din Galia. S-a hotărît ceea ce pretutindenea s-a şi făcut, ca celor ce au căzut din credinţă şi apoi s-au împotrivit nelegiuirii ereticeştipocăindu-se, să li se dea iertare,dar să nu li se mai îngăduie a sluji în cler. Iar celor ce nu şi-au însuşit de bună voie nelegiuirea eresului arian, ci s-au tîrît prin forţă şi de silă, s-a hotărît să li se dea iertare şi să aibă voie a sluji în cler, mai ales dacă au adus dovezi vrednice de crezămînt şi s-a socotit că aceasta s-a făcut de ei cu oarecare pricepere iconomisiloare şi deci, au dovedit că nu s-au convertit la nelegiuirea ereziei. Dar, ca să nu provoace pe cei nelegiuiţi să strice Biserica s-au prefăcut, ca mai bine să primească silnicia şi să ducă greutatea, decît să facă păgubire poporului. Şi, justificîndu-se şi cu acestea, ni s-a părut că au dreptate, aducînd ca exemplu pe Aron, fratele lui Moise, în pustie, care a tolerat păcătuirea popondui şi astfel s-a îndreptăţit ca nu cumva popond să se întoarcă în Egipt şi să rămînă în idolatrie. Dar se şi părea a fi adevărat motivul, căci, dacă au rămas în pustie Evreii puteau să se reţină de la idolatrie, iar dacă s-arfi întors în Egipt s-arfi întărit deplin în nelegiuirea lor.
Din această cauză s-a admis acestora să rămînă în cler, iar celor care au fost amăgiţi şi au suferit violenţe să li se dea iertare. Toate acestea le fac cunoscute şi evlaviei tale, nădăjduind că şi evlavia la va primi cele hotărîte de sinod şi nu va osîndi îngăduinţa celor ce au procedat astfel. Aşadar, binevoieşte a citi acestea preoţimii şi popomlui supus ţie,, ca - cunoscîndu-le şi ei - să nu te învinuiască pentru această atitudine îngăduitoare faţă de unii ca aceştia. Poate scrisoarea mea este de prisos, dacă şi evlavia ta putea să le expună concepţia noastră cu privi/e la aceştia şi să plinească toate cele de lipsă. Lăudat să fie Domnul, care te-a desăvîrşit în tot cuvîntul şi în toată cunoştinţa. Deci, cei ce se căiesc cu adevărat, să anatemisească, în special credinţa cea deşaiiă a lui Eudoxiu şi Cuzoniu, deoarece ei au hulit spunînd că Fiul lui Dumnezeu este creatură, s-au înscris drept apărători ai eresului arian şi acum să tnătturisească credinţa cea susţinută de Părinţii cei de la Niceea, fără a mai dori vreun alt sinod faţă de acesta. Salută frăţimea cea de Ungă tine, iar cea de pe lingă mine te salută în Donviul" - Sf. Atanasie.
-"Dacă cineva se lasă de creştinătate pentm frica oamenilor şi după aceea se întoarce iarăşi la dreapta credinţă, unul ca acela să nu mai fie hirotonit preot; iar de va fi preot şi se va lepăda, acela de acum sâ nu mai fie preot; ajunge unuia ca acesta să fie primit la pocăinţă" - VliG, 81.
-"Oricare preot, de frică, sau penlni mari suferinţe de se va lepăda de numele lui Hristos, unuia ca acesta să i se ia danii şi, ca un mădular putred, să se taie de la tnipul bun, adică să se gonească de biserica lui Hristos; iar de se va pocăi să fie primit ca un mirean preot" 2 ILT, 104.
-"Intr-un chip se judecă pentm cuvînt şi într-alt chip pentm lucni, ca orice preot care va zice numai cu cuvîntul să fie păgîn, adică să iasă din legea lui şi n-a făcut aşa, acela să se judece şi să se pedepsească multă vreme cu lipsa de preoţia lui, iar danii nu i se ia, căci n-a săvîrşit lucnd, iar mireanul se canoniseşle vîrtos şi cu tărie de arhiereu, sau cu învăţătura duhovnicului. Scriu Sf. Părinţi penlni chipul călugăresc, că de va zice cineva numai cu cuvîntul că se face călugăr şi nu s-a făcut, în ce s-a aflai într-aceea este, aşa să se socotească şi de aceasta" - ILT, 105.
58.-"Este deosebire între păcatele cu gîndul, cu cuvîntul şi cu
fapta. Astfel, cel ce va zice, la mînie, cu cuvîntul că se va lepăda de
credinţă, fie preot, fără a se lepăda cu fapte, se osîndeşle şi se opreşte
din preoţie multă vreme, dar nu se cateriseşte, penlni că n-a făcut
aceasta cu fapta" - S.Tcs. IX, 42.
XII.
APOSTASIA MIREANULUI
- Aposlasia mireanului este lepădarea de credinţă, înlocuind-o cu altă credinţă deşartă sau eretică, ca un revoltat. (Fac. 14, 4; II Cor. 13, 6; F. Ap. 5, 37; 21, 21; Tes. 2, 3; I Tim. 4,1). Prin ea se Calcă legea de a mărturisi pe Dumnezeu (Luca 12, 8-12; Mat. 5, llri2; io, 32-35; Marc. 8, 38; I Ioan 2,23; H Tim. 2,12, Apoc. 3,5). Apostatul se consideră ca o frunză ruptă din cracă, ca smochinul cel uscat, căruia i s-a zis: "Să nu mai fie în tine rod în veac." (Mat. 21, 1Apostasia este cea mai mare cădere din har. (Gal. 5, 4; Ev. 12, 15; I Tim. 4,1,5, 8; II Tcs. 2, 3), din pricina poftelor, a slavei deşarte, sau a dorinţei de îmbogăţire (I Tim. (>, 10; iac. 5,1-7; Luca 6,24).
-"Cine va tăgădui că este creştin, pentru a nu fi urît de oameni", "iubind mat mult viaţa sa decît pe Domnul, în a cănii mînă este sufarea sa" (ioan 12, 25; Dan. 5 ,23), acela este de compătimit, netrebnic, ca un blestemat şi pîngărit, căci voind să fie prieten al oamenilor, el se face duşman al lui Dumnezeu şi nu are parte cu sfinţii, ci cu osîndiţii, penlni că în loc de "împărăţia celor binecuvînta[i" a dorit „focul cel veşnic, care este pregătit diavolului şi îngerilor lui" (Luca 9,26; MaOlO, 37-39; 16, 26, 25,41; 28, 33) - Const. Ap.V, 4.
-"Dacă sîntem chemaţi la martiriu, trebuie să mărturisim cu împotrivire cinstitul nume al lui Hristos şi dacă sîntem dsîndiţi din pricina aceasta, să ne bucurăm că ne grăbim spre nemurire. De sîntem prigoniţi, să nu ne speriem, să nu iubim viaţa de acum (I loan, 2, 15; II Tim. 4, 10), nici laudele din partea oamenilor, nici slava şi cinstea din partea stăpînilor, ca unii dintre iudei care se mirau de minunile Domnului, dar n-au crezut în El, de frica arhiereilor şi a celorlalte căpetenii, "pentru că iubeau slava de la oameni mai mult decît slava lui Dumnezeu" (loan, 12, 43; Rom. 2, 29). Iar de mărturisim mărturia cea bună, nu numai pe noi ne inîntuim, ci şi pe cei de curînd botezaţi îi întărim în credinţă şi pe catehumeni îi facem să creadă. Iar dacă şovăim cu ceva în mărturisirea noastră, tăgăduind credinţa din pricina uşurinţii minţii şi de frica unei pedepse cît de mici, nu numai pe noi ne lipsim de slava cea veşnică, ci şi altora ne vom face pricinuitori de pieire şi vom suferi pedeapsa îndoită, pentru că dăm de bănuit prin tăgăduirea noastră că adevărul ridicat cîndva de noi în slavă este o învăţătură rătăcită" (I Tim. 6, 12; Luca 22, 40; Mat. 26,41- Const. Apost. V, 6).
-"Despre cei ce au căzut de la credinţa creştină pe vremea tiranului Liciniu, fără silă şi fără confiscarea averilor lor, sau fără vreo altă primejdie de acest soi, deşi nu merită nici o îngăduinţă, sinodul a hotărit să fie trataţi cu blîndeţe. Deci, toţi cei ce se pocăiesc sincer, să stea trei ani între ascultători şi şapte ani să îngenuncheze, iar doi ani vor sta la rugăciune cu ceilalţi, fără a se împărtăşi cu Sfintele Taine (11 ani), -1 ec. 11.
-"Cei ce au fost chemaţi la harul lui Dumnezeu şi la începutul prigonirii au lepădat slujba lor lumească, fiind pironiţi pentru credinţă, dar mai tîrziu s-au întors ca şi cîinii la vomitarea lor, încît au intervenit cu daruri şi cu bani ca să-şi cîştige iarăşi slujba lor de militari, aceştia vor trebui ca după trei ani de ascultare să îngenunche 10 ani (13 ani). Astfel, toţi cei ce vor arăta o adevărată pocăinţă cu lacrimi şi fapte bune, iar nu numai de ochii lumii, aceştia, după ce vor împlini vremea ascultării, să stea la rugăciuni împreună cu cei credincioşi, după merit, episcopul dispunînd de ei cu blîndeţe. Iar cei ce au privit cu nepăsare canonisirea şi au crezut că le ajunge aparenţa faţă de ochii lumii, în a reveni la biserică, să împlinească canonul deplin hotărit pentru ei". -1 ec. 12.
-"Cu privire la catehumenii care au căzut (în apostasie sau în mari păcate), Sfîntul Sinod a hotărît ca să rămînă ca ascultători timp de trei ani, apoi vor putea reveni iar în situaţia de a se nigd^cu ceilalţi catehumeni yrednici".-1 ec. 14
-"Cei ce au fugit de persecuţie şi în cele din unnă au fqst prinşi, sau au fost trădaţi de prietenii lor, sau au fost despuiaţi de averea lor, sau au suferit chinuri, sau au fost antncaţi la închisoare şi astfel au mărturisit că suit creştini şi au fost cliitiuiţi, iar altora li s-a pis în mînă ceva târne, ai sila, depăguii, sau au gustat ceva din nwicarea jertfită idolilor, îrisă au mărhuisit neîncetat că sînt creştini şi apoi au arătatpunuea o mare mîlvwe de ce li s-a îmunplat, prin felul lor de a fi întni adîrică smerenie, unii ca aceştia sînt în afară de păcat şi nu se opresc delaSf. împărtăşanie. Iar dacă unii ătliomici au oprit de la Sf. împărtăşanie pe astfel de credincioşi, dintr-o strideţe prea mare, sau din nepricepere, îndată să li se dea dezlegare; această lwtăiîre este valabilă alU pentm mireni, cU şipentni clerici. S-a mai cercetat şi cazul dacă laicii din această categorie se pot ridica la treapta preoţească şi deci, s-a liotărit ca să fie hirotoniţi ca unii care n-au păcătuit, mai ales dacă viaţa de mai înainte k-a fost corectă' - Ancira 3.
-"Cu privite la cei ce din constrîngae au jertfit idolilor, precum şipenbu cei ce au luat parte la ospeţele idoleşli, toţi aceştia, deşi au fost înşelaţi di diferite feluri, de au mers acolo cu iifăţişare veselă şi s-au îmbrăcat în liaine de sărbătoare şi au hiat parte la ospăţul acela, sinodul a liotărît ca tui an să asculte, tmanisăuigauuiclw, da ani să se roage şi numai după aceea (6 ani), săseqrropkdesfuUaîrnpartăŞarTie" -Andra4.
"Deqne ceice auinersla serbările idoleşâBiibrucaţiîriiianiedejaleşiaiistatşi aunâicatlamasă, darmtxxMvmrieaşedaumlăaărriat, dacăpttiăaaunauunpRnk vremea de trei ani ai hgerutticliaii, să sepimească să stea vnpreună la rugăciune, fără drept de a se vnpăităşi, ci abia 01 anul alpatrulea să se pnjră/tăşească Lisă qiscop'iiau împulariâea, că cerceUnd felul întoarcerii lor, să le uidulcească situaţia, sau să S se prelungească şi mai nuâ uwieadepocăviţă. Darmaiîntu, să li se cerceteze \iaţa atâ de mai uiaitUe de cădere; dl şi cea după cădere şi apei să clubzuiască bine asupra înă dcitii situaţiei lor" - Ancira 5
-"Cu privire la cei ce au cedat şi au jertfit idolilor, numai din amaiitiţarea muncilor şi a confiscării avaii, sau a exilului şipîriă acum nu s-au pocăit, nici n-au dat dovadă de părete de rău, visă aciun, în timpul ţine/ii sinodului, vin şi spun case pocăiesc, sinodul a liotârîl ca (de acum, luna mai)pînă la ziua Paştilor (viitoare) să ascidle, iar după Paşti să îngemtnclie trei ani, apoi doi ani să se roage împreună ai ceilalţi, fără a se împărtăşi şi după aceea să li se dea voie să se unjrărtăşcască, ăipă ce au împlinit timpul de şase ani Iar dacă unii mai înainte de şedinţele acestui sinod au fost piuiţi la pocăv%ă, din acea vmnesăUse considere timpul celor şase ani de pocăinţă. însă dacă li se va întîmpla vreo primejdie de moarte, aceştia să fie primiri la împărtăşanie după rinduiala obişnuită" -Ariciră 6.
-"Cu privire la cei ce s-au prefăcut a cinsti pe idoli, aducînd mîncarea lor proprie ca să nu guste din cea jertfită idolilor, cu care s-a ospătat la serviciile păgîneşti, sinodul a hotărît ca doi ani să îngenunche şi apoi să se primească la împărtăşire, însă despre Sfînta împărtăşanie, episcopii au întărirea să judece şi să cerceteze despre felul de viaţă al fiecăruia" - Ancira 7.
-"Cei ce de două şi de trei ori au jertfit idolilor, de silă, patni ani să îngenunche, doi ani să se roage împreună, fără a se împărtăşi şi apoi, în al şaptelea an, să fie primiţi la împărtăşirea cu Sfintele Taine" - Ancira 8.
-"Toţi cei ce nu numai că s-au lepădat de credinţă, dar s-au ridicat şi au silit şi pe alţi creştini să apostazieze şi s-au făcut unelte ale persecuţiei, aceştia trei ani să asculte, iar alţi şase ani să îngenunche şi un an să stea împreună cu ceilalţi la rugăciune, fără a se împărtăşi şi după zece ani, să se împărtăşească cu Sfintele Taine, însă să se cerceteze viaţa lor alît cea dinainte, cît şi cea mai de pe urmă" - Ancira 9.
-"Numai cel ce face fapte de creştin, este adevărat creştin (Matei 7,21-23; Luca 6,46; Tit 1,16; Apoc. 2,5). Dacă cineva va lua numele de creştin, dar huleşte pe Hristos prin faptele sale rele, nu are nici un folos" (din purtarea nurnelui) Sf.Vasile, 45.
-"Cel ce s-ă lepădat de Hristos fără constringere şi a călcat taina mîntuirii, este dator a plînge în tot timpul vieţii sale şi a-şi mărturisi păcatul, învrednicindu-se Sfintelor Taine numai la vremea ieşirii din viaţă, contînd pe iubirea de%oameni a lui Dumnezeu" Sf. Vasile 73.
-"Cei ce au călcat credinţa în Dumnezeu în timpul năvălirii barbarilor, făcînd jurăminte păgîneşti şi gustînd din mîncările neîngăduite, aduse de vrăjitori în cinstea idolilor, unii ca aceştia, să fie trataţi după legea canoanelor Sfinţilor Părinţi astfel: cei ce au suferit chinuri cumplite şi nepulînd să rabde durerile, au fost siliţi să se lepede de Hristos unii ca aceştia să fie reprimiţi numai după ce trei ani vor sta la uşa bisericii, doi ani vor asculta, trei ani vor îngenunchia şi apoi să fie primiţi la Sfînta împărtăşanie. Iar cei fără de prea mare constringere, au vîndut credinţa în Dumnezeu şi s-au apropiat de masa demonilor şi s-au jurat cu jurăminte păgîneşti; trei ani să stea afară din biserică, doi ani să asculte la uşa bisericii, trei ani să îngenunche şi alţi trei vor sta la rugăciune împreună cu cei credincioşi şi apoi vor fi primiţi la Sf. împărtăşanie" (după 11 ani) - Sf.Vasile, 81.
75. -"Deci, Părinţii au făcut deosebire şi au precizat că toate păcatele care privesc partea raţională a omului (fiind de natură dogmatică) sînt mai vătămătoare şi deci vrednice de o pocăinţă mai mare. Dacă cineva a trecut la o altă credinţă, la iudaism, la idolatrie, la maniheism, sau la .alta asemenea acestora, lepădîndu-se de credinţa în Hristos şi a făcut aceasta în chip intenţionat, unul ca acesta va fi silit ca întreaga sa viaţă să se pocăiască. Niciodată, un astfel de om, nu se va învrednici să se roage lui Dumnezeu împreună cu ceilalţi credincioşi, ci se va niga deosebit, fără a se împărtăşi cu Sfintele Taine. Iar dacă a scăpat din cumpăna morţii, îşi va continua viaţa întru pocăinţă fără a se împărtăşi cu Sfintele Taine pînă la sfîrşitul vieţii. Insă cei ce au suferit chinuri cumplite să fie supuşi canonisirii, după vremea hotărîtă (de canoane). Dar pentm aceştia, Sf. Părinţi s-au purtat cu mai multă îngăduinţă, fiindcă nu sufletul lor a căzut de la dreapta credinţă, ci slăbiciunea lor tnipească n-a putut să sufere chinurile, din care cauză şi păcatul înfăptuit de ei prin constringere a fost măsurat cu păcatul curviei (8 ani), în caz de se întorc la pocăinţă" - Sf. Grigore Nazianz, 20.
-"Dacă cineva, de bună voie şi în chip nesocotit, a tăgăduit pe Hristos, potrivit canonului 75 al Sf. Vasile cel Mare, se va împărtăşi la sfirşiud vieţii, fără a putea cineva să-l scutească de astfel de canonisire, sau să arate către el vreo îngăduinţă. Iar Sf. Grigorie arată exact toate chestiunile cu privire la aceştia, supunînd pe cei ce de bunăvoie tăgăduiesc credinţa la aceleaşi pedepse, hotărînd măsura acestor pedepse după credinţa lor. Pe cei ce din constringere au săvîrşit acest păcat, vor fi supuşi canonului celor desfrînaţi, prelungindu-le pedeapsa pînă în anul al nouălea. Aceeaşi deosebire o face şi sinodul din Ancira, Sf. Petni al Alexandriei şi Vasile cel Mare în canonul 81, cu privire la aceste două categorii" -I Post. l-a
-"Astăzi, Biserica urmează potrivit celor hotărite de Patriarhul Metodic, astfel: dacă cineva a fost prins de către necredincioşi cînd era copil, şi de frică sau din neştiinţă, sau din nepricepere a tăgăduit credinţa, însă ajungînd la vîrsta maturităţii a revenit iarăşi la dreapta credinţă a bisericii ortodoxe cu pocăinţă şi mărturisire dreaptă, să asculte mai înlîi timp de şapte zile cele patru rugăciuni rînduite de biserică, în ziua a opta să se spele, apoi să se îmbrace cu haină albă să se ungă cu Sf. Mir, ca şi cei botezaţi şi apoi să se împărtăşească.
După aceea să urineze regulat la slujbele bisericeşti timp de opt ani, ca şi cei botezaţi din nou". -1 Post. l-b.
-"Dacă cineva a fost luat de cei necredincioşi, fiind om în vîrstă şi prin chinuri a fost silit să se lepede de credinţă, se cuvine a fi îngăduitor cu el: mai întîi va posti optzeci de zile, apoi să asculte nigăciunile de pocăinţă în opt zile, iar în ziua a opta, să se spele ca mai sus, să se ungă cu Sf. Mir şi să se învrednicească de Sfintele Taine, după aceea va urina la sfintele slujbe timp de opt zile. Pe cei ce de bună voie au tăgăduit credinţa îi aşteaptă o groaznică pedeapsă, însă din nemărginita iubire de oameni a lui Dumnezeu şi aceştia vor fi vindecaţi cu mila Sa. Astfel, doi ani să postească, înfrinîndu-se de la came, brînză şi ouă, iar în trei zile pe săptămînă se vor înfrîna şi de la untdelemn, şi de la vin, făcînd în fiecare zi cîte una sau două sute de metanii, după puterea lor. După doi ani şi aceştia să asculte nigăciunile de pocăinţă şapte zile şi să împlinească cele spuse mai sus" -1 Post. i-c.
-"Cel ce se va lepăda de Hristos de voie, dacă se întoarce, să fie împărtăşit abia la moartea lui. Dacă s-a lepădat din pricina chinurilor pe care n-a putut să le rabde, acela opt ani să nu se-împărtăşească" - ILT, 323.
-"Cel ce s-a lepădat de Hristos fiind copil, iar la maturitate revine, să fie catehizat, să-i fie citite molitvele în opt zile şi să se ungă cu Sf. Mir ca şi la cei ce se botează, să se îmbrace cu haine noi, să fie împărtăşit şi primit în biserică" - ILT, 123.
-"Cel ce s-a lepădat de Hristos fiind om vîrstnic din cauza chinurilor, să postească optzeci de zile, să se roage, să fie învăţat cele ale dogmelor şi apoi să i se citească molitvele de curăţie, să se ungă cu Sf. Mir şi să se împărtăşească" -ILT.323.
-"Dacă s-a lepădat de bună voie şi dacă îşi răscumpără păcatul cu pocăinţă osîrdnică din iubire şi milă, să fie primii după doi ani, dacă (se pocăicşte) posteşte zilnic şi face cîte două sule de metanii. Dacă nu va putea să postească să i se aplice alt canon după putereaHui, să fie catehizat continuu şi, după doi ani să i se citească în opt zile molitvele de iertare şi aşa să fie primit, fie bărbat, fie femeie" -ILT, 323.
