- Cel ce nu va ierta pe cel ce este gata să moară, se canoniseşte un an şi va merge de 40 de ori la morinînt, îngenunchind şi va zice: Iurtă-mă frate şi Dumnezeu să te ierte. -Trebni p. 524.
CIV.
IERURGIILE
- Se numesc ierurgii, acele slujbe sTinte care decurg, se înrudesc şi completează cele şapte taine, prin care se sfinţeşte şi se binecuvintează viaţa şi trebuinţele trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor cu privire la intrarea lor în lume, la dezvoltarea vieţii şi la sfirşitul ei pămîntesc, precum şi Ia lucrurile ei înconjurătoare, prin care oamenii trăiesc, se dezvoltă şi se împlineşte scopul pentru care ei au fost creaţi. Slujbele ierurgiilor, unele sînt dezvoltate, altele sînt foarte simple, reducîndu-se chiar şi la o simplă rugăciune, aşa cum sînt ele înşirate în Molitfelnicul bisericii soborniceşti. Aşezarea şi administrarea lor decurge din acelaşi izvor ca şi al celor şapte taine, fiind săvîrşite de arhiereu şi preot, ca un fel de taine de a doua mînă (I Cor. I, C. Ort. II, 224-392) -V. Tainele.
-"Care sînt deci roadele sau unnările ienirgiilor? - Prin ele puterea sfinţitoare în înrîurirea curăţiloare a Bisericii se revarsă atît asupra fiinţei omeneşti, cît şi asupra întregii firi, scoţînd-o de sub puterea blestemului şi sfinţind-o. Cu alte cuvinte, prin Biserică, adică prin slujitorii ei se împărtăşesc şi firi neînsufleţite, precum şi vietăţilor necuvîntătoare, harul dumnezeiesc, în măsura în care le este de trebuinţă. Astfel, după cuvîntid Sfîntului Apostol Pavel: "Toată făptura lui Dumnezeu e bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire, căci se sfinţeşte prin cuvîntul lui Dumnezeu şi prin rugăciune" (I. Tim. 4, 4-5). Firea văzută, care pînă aici era mai degrabă potrivnică omului, devine în felul acesta un mijloc prielnic de trai şi un ajutor de mîntuire, fiind împreună părtaşă cu omul, la preamărirea Ziditonilui. Omul, împăcat din nou cu Dumnezeu, atrage, deci, cu sine toată zidirea din nou spre Dumnezeu şi o apropie de El, ca totul să fie străbătut şi desăvîrşit de harul dumnezeiesc. Ierurgiile pregătesc astfel şi prevestesc făptura cea nouă, care va să vie, transfigurarea creaţiunii, sau acel "cer nou" şi "pămînt nou", pe care l-a văzut Sf. Ioan Evanghelistul în vedenia sa (Apoc. XXI, 1) şi pe care le aşteptăm, potrivit făgăduinţei, după sfrşitul veacului acestuia" (II Petru 3,13) I. Cred. Ort. II, 228»
CV.
1NOCHENTISMUL
949.-Iiioehentisniul este o sectă întemeiată pe la 1910 de
monahul român Inochentie Levizor ( + 1917) într-o mînăstire de la
Balta din răsăritul Nistrului. Din pricina lipsei de cultură el a
devenit schismatic, aiterînd mai ales cultul şi morala şi mai puţin
doctrina Bisericii. Secta are aderenţi prin Moldova:
Greşeli: a). Slîntul Duh este de gen feminin şi masculin;
b). Păcatul, mai ales al curviei este inevitabil şi chiar necesar pentru ca omul să aibă de ce se pocăi; c). Cultul morţilor este exagerat; d). Duminica nu se face foc şi toate sărbătorile trebuiesc ţinute pe stil vechi; e). Sfîrşitul lumii este aproape şi oamenii nu trebuie să se mai căsătorească. Cei ce se convertesc, se primesc prin catehizare după sfatul episcopului.
CVI.
INTERVENŢIA"
950.-Adevărata intervenţie este mijlocirea între cineva şi
altcineva pe temeiul legilor Domnului şi a dreptăţii valabile înaintea
oamenilor şi a lui Dumnezeu însuşi. Ea este bună numai cînd scoate
la lumină adevărul şi întemeiază dreptatea, în virtutea căruia se
promovează viaţa şi bunele raporturi între oameni mici şi mari,
supuşi şi conducători. Astfel, intervenţia Constituie şi o latură a
misiunii bisericeşti cînd slujitorii Domnului au mărturisit adevărul
şi dreptatea necesară vieţii aproapelui, chiar cu preţul vieţii lor (Ex.
23J1-3; Ier. 20,1-7; F. Ap. 4,19- 20).
951. - Intervenţia este rea şi odioasă cînd duce la călcarea adevărului şi a dreptăţii. Intervenţia pentru conservarea vieţii oamenilor are o aplicare mai largă, cea pentru interese sociale mai redusă şi cea pentru bunuri spirituale se face cu multă seumpătate şi cercetare a fiecărui caz în parte, pentru ca trupul să fie în conformitate cu legea Domnului. Cu cele spirituale nu se
poate face milă, căci milostenia se face cu ceea ce îţi aparţine; ori bunurile spirituale, ca de exemplu darul hirotoniei, aparţine lui Dumnezeu şi ei îl dă numai celor vrednici şi numai lor ii se/ruvine a se deschide calea către El, avînd cugetul curat de orice gînd neguţătoresc sau de căpătuială omenească (F. Ap. 8,14-25; L. 13, li; Op. c. Filimon; I Tim. 6,17-19; V. Simonia).
-"Clericul care dă chezăşii (intervenind pentru bani sau altfel de cîştig mîrşav) să se caterisească". Apost. 20.
-Episcopul Osiu zice: "Starea defavorabilă împrejurărilor noastre şi multele străduinţi şi cererile nedrepte ne-au făcut să nu avem atîta tihnă şi linişte, cîtă trebuie să avem. Că mulţi din episcopi nu încetează a se duce la guvernămînt şi mai ales cei din Africa, care, precum am aflat de la iubitul episcop Gratu, nu primesc sfaturile cele mîntuitoare, ci le defăima aşa, încît un om aduce la comandament cele mai multe şi deosebite, cereri, care pot nu să fie de folos Bisericilor şi nu ajută şi nici nu sprijinesc pe săraci şi pe mireni sau pe văduve, cum ar trebui să se întîmple şi cum este de cuviinţă, ci mijlocesc unora * demnităţi şi funcţiuni lumeşti. Deci, această anomalie ne pricinuieşte pagubă nu fără oarecare sminteală şi osîndă. Că am socotit că ar fi mai cuviincios ca episcopul să dea ajutorul său aceluia care este asuprit de cineva, sau dacă vreuna din văduve s-ar nedreptăţi, sau iarăşi dacă vreun organ s-ar lipsi de cele ce i se cuvin şi dacă cauza lor ar fi o cerere dreaptă. Deci, iubiţi fraţi, fiind cu toţii de acord asupra acestei chestiuni să hotărîţi ca nici unui episcop nu i se cuvine să meargă la guvernămînt afară de aceia, pe care i-ar chema prea evlaviosul nostru împărat prin scrisorile sale. Dar, fiindcă de multe ori se întîmplă că unii, avînd trebuinţă de graţiere, se refugiază la Biserică, deoarece pentru păcatele lor, s-au osîndit la închisoare sau la deportaţiune în vreo insulă, sau şi dacă li s-a dat orice fel de pedeapsă, unora ca acestora să nu li se oprească ajutorul, ci fără întîrziere şi fără îndoială să li se mijlocească iertare".
"Deci, dacă sînteţi de acord cu aceasta, cu toţii să votaţi pentm". Răspuns-au toţi: "Să se hotărască aceasta". -Sard. 7.
954.-"Episcopul Osiu zise': "înţelepciunea voastră să hotărască şi
acestea: deoarece s-a socotit ca nu cumva vreunul dintre episcopi,
ducîndu-sc la guvernămînt să cadă sub osîndă, dacă unii ar avea
cereri de acest fel, de care am pomenit mai sus, să le trimită prin
diaconul său. Căci faţa slujitorului nu este odioasă şi cele ce i s-au încredinţat, mai curînd le poate executa". Răspuns-au toţi: "Aceasta însă să se hotărască". -Sani. 8.
- Episcopul Osiu zice: "Socot că şi unnătoarele să se hotărască: dacă episcopul din oarecare eparhie ar trimite cereri către fratele şi împreună episcopul lor, cel ce se află în cetatea principală, adică în capitală (metropolă) el să trimită pe diaconul său şi cu acesta cererile, dîndu-i aceluia şi scrisori de recomandare, scriind deci, fireşte, şi către fraţii şi împreună episcopii noştri,- care ar ji petrecînd în acel timp în locurile ori în cetăţile în care prea evlaviosul împărat chiverniseşte afacerile obşteşti. Iar dacă vreunul dintre episcopi ar avea prieteni în ciulea împăratului şi ar voi să-i roage pentm ceva cuviincios să nu se sfiască şi a-i nigaprin diaconul său şi de a le da însărcinarea ca să acorde celor ce se roagă ajutoml lor cel folositor. Iar cei ce se duc la Roma, precum am zis mai înainte trebuie să dea cererile pe care le-ar avea, iubitului nostm frate şi împreună episcop luliu, ca el mai înainte să le cerceteze, ca nu cumva vreuna din ele să fie prea îndrăzneaţă şi aşa să-i trimită la guvemămînt, acordîndu-le ajutoml şi îngrijirea sa". Toţi episcopii au răspuns că sînt de acord $i că hotărîrea aceasta este foarte potrivită. -Sard. 9.
-"Această (dispoziţie) însă safe bine cunoscută şi îndeplinită, că dacă fiecare dintre noi, episcopii care sîiît aşezaţi pe lîngă dnunuri sau canal, văzînd pe un episcop l-ar întreba despre pricina călătoriei şi că unde merge şi de va afla că acela 'merge la guvemămînt să cerceteze condiţiunile arătate mai sus şi de va merge chemat fiind, să nu i sc pună nici o piedică călătoriei lui. Iar de va merge pentm deşertăciuni, precum s-a spus mai sus dragostei voastre, oripentni cererile unora se vorsîigui a merge la guvemămînt, să nu iscălească nici scrisorile lui, nici să aibă comuniune cu acela". Zis-au toţi: "Se hotărăşte şi aceasta". -Sard. 21.
-"Asemenea episcopii să nu călătorească peste mare la Roma decît numai cu hotărîrea mitropolitului propriu al scaunului celui dintîi din fiecare eparhie, adică de nu va lua mai ales de la însuşi mitropolitul său ceea ce se zice scrisoare de slobozire formală sau de recomandare". -Cart. 23.
958.-"Vreun mirean de va cumpăra lucmri domneşti, care se chiamă
vameş iar preotul va intra chezaş pentm dînsul, acelui să i se ia preoţia
de tot. Iar de se va face chezaş într-alt chip, pentm ca să dobîndească şi
de aceea i se ia darul. Iar de se va afla vreun om sărac dator şi vor vrea să-l bage în temniţă iar preotul îl va lua în chezăşie, de aceea nu se opreşte; ci încă are cinste de binele ce a făcut. Şi într-alte lucmri bune de va intra preotul chezaş nici o pedeapsă pentru chezuşuire". -ILT, 90.
CVII.
IUBIREA
959. - Dacă credinţa este împrumut de adevăr, iar nădejdea o aşteptare răbdătoare şi statornică a împlinirii acestor adevăruri, apoi iubirea este posesiunea, la început relativă şi apoi absolută, a însuşi adevărului. Iubirea desăvîrşeşte pe om în măsura în care omul se desăvîrşeşte prin iubire de adevăr şi de dreptate faţă de sine şi de Dumnezeu. Ea este un dar (Rom. 5, 5,13,10), o poruncă (Matei 22, 36-37), un foc (Luca 12, 49), o putere dcsăvîrşitoare a vieţii creştine (Deut. 4, 5; loan 14, 21-23; I Cor. 13, 1-31; I Petru 4, 8). Ea duce pînă la unirea CU Dumnezeu (i loan 4,8).
960.-Iubirea este de două feluri: a), iubirea naturală în
virtutea căreia omul face binele călăuzit de legile naturale şi de pe
urma căreia culege bunătăţile materiale; ,b). iubirea evanghelică
• neutru Dumnezeu, care se desfăşoară practic, numai după legile Domnului, în afara cărora nu poate exista o astfel de iubire. De
, aceea creştinul trebuie să fie luminat la minte şi atent în trăirea virtuţilor (Rom. 12,2) ca să nu amestece iubirea evanghelică cu cea a dulcegăriilor lumeşti, căci altceva este a face binele iubirii după dreptatea legilor evanghelice şi altceva este a face binele cerut de poftele şi interesele mărunte ale oamenilor, care sub titlul iubirii de aproapele o numesc milă evanghelică, iar în realitate este o iubire păcătoasă. "Nu iubiţi lumea nici lucrurile lumii"... (loan 2,15-18; V. Fapte bune).
961.-"Cel desăvîrşit în iubire şi ajuns la culmea nepătimirii, nu
mai cunoaşte deosebirea între al său şi a altuia, sau între a sa şi a
alteia, sau între credincios şi necredincios, între rob şi slobod şi peste
tot între bărbat şi femeie; ci ridicat mai presus de tirania patimilor şi
căutînd la firea cea una a oamenilor, priveşte pe toţi la fel şi are faţă
de toţi aceeaşi dragoste. Căci nu mai este elin şi iudeu, nici bărbat şi
femeie, nici rob sau slobod, ci în toate şi în toţi este Hristos" (Gal. 3,
18). Filoc. II, p. 61, 30.
962. -A avea pe aproapele ca pe tine însuţi, e propriu giijei care se 4 ocupă numai de viaţa lui, iar aceasta ţine de legea naturală. însă a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuţi, însemnează a avea grijă şi de fericirea lui prin virtute, iar aceasta o porunceşte -legea scrisă. în sfirşit, a-l iubi pe aproapele mai mult ca pe tine însuţi e propriu legii hamlui". -Filoc. III, p. 419,50.
CVIII. ÎMPĂRTĂŞIREA
963. -împărtăşirea, cuminecarea sau euharistia este împreunarea cu Hristos prin gustare, a însuşi trupul şi sîngele Domnului (Matei 26,19-30, Ioan 6,32-58). Omul trebuie să se ispitească pe sine pregătindu-se prin spovedanie curată şi împlinirea canonisirii (I Cor. 11, 28; II Cor. 13, 5) şi numai dacă duhovnicul îi va da voie poate să guste din Sfînta Euharistie. Cei nevrednici mănîncă şi bea întru osîndă (I Cor. 11-27-32) iar cei ce duc o viaţă imorală şi dispreţuiesc prin indiferenţă această taină, speculînd-o ca Iuda, prin înşelăciuni de tot felul, va intra satana în ei (Ioan 13, 27). De aceea duhovnicul trebuie sa fie cu mare grijă în aprecierea celor vrednici. în caz că cineva nu mai poate vorbi şi nici nu este . nimeni care sâ mărturisească, prin garanţia sufletului său (Ex. 32, 32; Rom. 9,1-5) cum că cel ce este gata de moarte, este om credincios şi s-a spovedit în cursul anului şi a dorit să se împărtăşească nu poate să i se dea euharistia, aruneînd mărgăritarele înaintea porcilor (Matei 7,6). Cel mai mare păcătos, dacă pe patul de moarte se spovedeşte plîngînd cu amar (Matei 27,75) asemenea cu tîlharul de pe cruce (Luca 23, 40-43) poate fi împărtăşit. în caz de însănătoşire îşi urmează canonisirea (I ec. 13; Grigore de Nissa 5).
964. -"Credem că în taina Sfadei Euharistii... este Domnul nostm Iisus Hristos, cu adevărat prezent şi real, încît după sfinţirea pîinii şi a vinului, adică, pîinea se schimbă, se transfinţează, se preface, se transfonnă cu adevărat în trupul Domnului care s-a născut în Vuleem din Sfnta Fecioară Măria, s-a botezat în Iordan, a pătimit, s-a îngropat şi a înviat a treia zi"... iar vinul se preface şi se transfinţează cu adevărat în însuşi sîngele Domnului care a curs din Cel răstignit pe cmce pentm viaţa lumii (Matei 26, 26-28; Ioan 6, 51*)... încă credem că tnipul şi sîngele cel nestricăcios al Domnului se dă în acelaşi chip şi preoţilor şi mirenilor, adică sub amîndouă fonnele şi intră în stomacul celor ce se împărtăşesc, evlavioşi şi neevlavioşi. Numai că pentru cei evlavioşi şi vrednici le aduce iertare de păcate şi viaţă veşnică iar celor neevlavioşi şi nevrednici le aduce osîndă şi muncă veşnică". Cine învaţă altfel, este anatematizat de Biserica". -Pavăza Ort. Dec. XVII.
-"Pentru cei ce sînt sub canonul pocăinţii, gata de moarte, să se respecte vechea lege canonică (Ancira 6,22; Neocez. 2) de a nu fi lipsit de hrana cea mai de pe urmă absolut necesară (a împărtăşaniei). Iar dacă cel ameninţat de moarte a fost împărtăşit şi acum s-a însănătoşit, să fie socotit cu cei ce se roagă împreună (în Biserică). Dar în genere, episcopul nu mai după o cercetare serioasă să împărtăşească pe cel ameninţat cu moartea, oferindu-i euharistie". -I ec. 13.
-"Niciunul dintre episcopi, prezbiteri sau diaconi, împărtăşind cu prea curata cuminicătură, să nu ceară bani sau alt oarecare lucm de la cel ce se împărtăşeşte, căci harul nu se vinde şi sfinţenia Duhului nu se dă cu bani, iar celor vrednici de acest dar, se cuvine a li se da fără vicleşugul cîştîgului (Matei 10,8; F. Ap. 20,23-35). Iar dacă s-ar afla cineva dintre clerici că cere ceva de la cel pe care-l împărtăşeşte cu Sfîntă Euharistie, să se caterisească, ca un rîvnilor al rătăcirii şi al răutăţii lui Sinton vrăjitorul" (F. Ap. 8,18-22). VI ec. 23.
-"Nimeni dintre mireni să nu se împărtăşească cu de la sine putere cu Sfintele Taine (cum făceau unii voievozi) fiind de faţă episcopul, prezbiteml sau diaconul. Iar cel ce ar îndrăzni să facă aşa ceva, să se afurisească pe o săptămînă ca cel ce lucrează împotriva celor rinduite, învăţîndu-se ca să nu cugete mai presus de cele ce i se cuvine a cugeta" (Deut. 8,14; II Cor. 26,16-21; Rom. 12, 3; 13, 2). -VI ec. 58.
-"Nimeni să nu dea euharistia trupurilor moarte, căci scris este: "Luaţi mîncaţi" (Matei 26, 25), însă tnipurile morţilor nu pot nici să ia, nici să mănînce". -VI ec. 83.
969.-"Apostolul cu glas. mare numeşte pe omul cel zidit după
chipul lui Dumnezeu, că este trup al lui Hristos şi Biserica sa (I Cor. 6,
19; 12, 27). Cel ce s-a învrednicit de euharistie, prin patimile
Mînhiitorului, mîncînd şi bînd pe Hristos, îşi sfinţeşte sufletul şi
trupul cu împărtăşirea dumnezeiescului har, unindu-se de-a pururea
cu viaţa cea veşnică. Astfel dacă cineva voieşte să se împărtăşească
cu cinstitul tnip, în vremea liturghiei şi să se unească cu Hristos, să-şi
pună mîinile în chipul cnicii (cînd se primea în mîuă) şi aşa să se
apropie şi să primească împărtăşirea harului. Deci, pe cei ce, în locul mîinilor, pregătesc oarecare vase de aur, sau din alte materii pentm primirea dumnezeiescului dar, ca să se împărtăşească din ele, cu nici-un chip nu-i aprobăm, deoarece cinstesc mai mult materia cea neînsufleţită şi supusă omului, decît chipul lui Dumnezeu (însuşi euharistia). Iar dacă s-ar afa vreun preot care ar da preacurata împărtăşanie celor ce aduc astfel de vase, să se afurisească atît el cît şi cel care aduce aceste vase", -vi ec. toi.
-"Dacă cineva zice că nu se cade a primi Sfînta împărtăşanie de la prezbitend însurat, zicînd că acestuia nu i cade să liturghisească, să fîe anatema". -Gangra 4.
-I. "Dacă cineva fund om credincios dar se îndrăceşte, se cuvine a se împănaşi cu Sfiitele Taine sau nu ? R. Dacă nu defăima taina şi nici nu huleşte cele sfinte (semn că nu este îndrăcit, ci bolnav) să se împărtăşească, dar nu în fiecare zi, căci îi este deajuns numai duminica". -Timotei 3.
-I. "Dacă femeia s-ar împreuna noaptea cu bărbatul ei, sau bărbatul cu femeia sa, şi s-ar face lituighie, se cuvine a se împărtăşi sau nu? R. Nu se cuvine, căci Apostolul spune lămurit: Să nu vă lipsiţi uiiul de altul, fără numai prin înţelegere reciprocă, la vremea cuvenită, ca să vă îndeletniciţi cu rugăciunile (în post pentru împărtăşanie) şi iarăşi să vă împreunaţi ca să nu vă ispitească satana pentm neînfrînarea voastră" (I Cor. 7,5, 6). -Timotei 5.
-I. "Dacă cineva postind îşi spală gura sau fiind la baie, fără să vrea a înghiţit apă, se cuvine a se mai împărtăşi? R. -Da, căci satana aflînd prilej de a-l opri de la împărtăşanie, va face acest lucm şi mai des". -Timotei 16.
-"Dacă cineva suflă puţin şi nu a murit cu torid, dar este nesimţitor şi nu poate să mănînce nimic, sau alt chip scuipă ceia ce i s-a dat în gură, preotul cu luare aminte trebuie să însemneze semnul Cmcii numai pe buzele lui, prin atingerea Prea Curatelor Taine". -CFS, 1,9.
-"Cel ce a vomitat după împărtăşire se opreşte 40 de zile de la dumnezeiasca cuminicătură, rostind psalmul 50 şi făcînd 50 de metanii, oricum s-arfi întîmplat aceasta. Chiar dacă ar şti că nu din cauza lui acum i s-a întîmplat aceasta, dar să creadă că din pricina altor păcate uitate a suferit aceasta", -l Post. 48.
-"Se cuvine ca preotul să împărtăşească pe cel ce este în pericol de moarte şi după ce a mîncat". Nichifor 9.
-"Nu se cuvine călugăriţelor să se împărtăşească dc la prezbiter tînăr, cînd acesta slujeşte şi împărtăşeşte". Nichifor 23.
-W« se cuvine a se împărtăşi de la preotul care nu posteşte miercurea şi vinerea, chiar dacă ar fi evlavios, căci nu este lucni sfînt a fi în unele privinţe evlavios, iar în alte privinţe a fi necurat". "Căci numai cine are poruncile mele şi le păzeşte, mă iubeşte" (Ioan 14, 21; 15,10 şi 14; I Ioan 5, 3).-Nichifor47.
-I. "Se cuvine a se împărtăşi cel îndrăcit? Fiindcă Sf. Timotei (3) într-alt chip a spus, şi Sf. Apostoli altfel şi urmaşii lor într-alt fell R. Dacă cineva suferă de veninul negni (boală de nervi, etc), încît se pare că este îndrăcit, nu se opreşte. Dacă cineva se îndrăceşte cu adevărat nu se poate împărtăşi, fiindcă lumina n-are nici-o împărtăşire cu întunericul" (II Cor. 6,14) -Nicolac 4.
-"Dacă cineva va muri neîmpărtăşit din neglijenţa lui să se facă pentm dînsul Liturghii şi milostenii, iar cei vîrstnici ai casei care nu l-au ajutat, să fie canonisiţi şi opriţi de la împărtăşanie doi ani şi cîte o sută de metanii pe zi. Iar dacă va chema pe preot şi nu va veni din lenevire, iar bolnavul va muri neîmpărtăşit, acel preot să fîe oprit de la preoţie un an, iar penlni cel mort să se facă 24 de Liturghii": -ILT, 167.
-"Bărbatul şi femeia nu se pot împărtăşi cu Sfintele Taine în ziua cînd s-au împreunat tnipeşte, sau să ia anafora, sau să săntte sfintele icoane. Trei zile trebuie să nu se împreune omul cu femeia lui înainte de împărtăşire şi după împărtăşire încă o zi". -ILT, 170.
-"Iar de se va slobozi omul în ziua în care va voi să se pricestuiască (Matei 5, 28), să se depărteze de sfînta pricestanie; iar de se va fi făcut din ispită diavolească ca să se împiedice pe creştin de la pricestanie, atunci să se pricestuiască ca să nu se bucure vrăjmaşul, pentm că nu încetează niciodată a ispiti şi mai vîrtos la sfintele zile în care se curăţesc toţi creştinii de păcate". -ILT, 170.
983.-"Iar de vor fi unii canonisiţi ca să nu se cuminice şi le va sosi
ceasul morţii, atunci să se pricestuiască neapărat, ca să nu se
lipsească de o sfinţenie ca aceasta. Iar de se vor tămădui şi se vor
scula, atunci iarăşi să fie întru poninciţii ani să nu se cuminice". -ILT, 320.
-"Femeia lăuză în 40 de zile, după ce i se va citi rugăciunea de curăţire, se poate împărtăşi. însă dacă va fi ameninţată de moarte şi mai înainte de 40 de zile, ba chiar şi fără de moliftă se va împărătăşi". -ILT, 377.
-"Preotul de va da sfîntă taină a lui Dumnezeu citeţului celui destoinic sau omului prost, să o poarte ei, încoace şi încolo pentm oarecare treburi, iar nu însuşi preotul cu frica lui Dumnezeu să o poarte, unii ca aceştia să se pocăiască trei ani", pbg. 35.
-"Preotul care va pricestuipe orice om fie mic, fie mare, tînăr sau bătrin, pînă ce nu va lua ştire despre dînsul de la duhovnicul său de este destoinic sau nu, unul ca acesta să se gonească de la preoţie, adică să se pocăiască cinci ani, iar dacă din neglijenţă va greşi şi va pricestui, chiar dacă va fi cucon mic, şapte ani să aibă pocanie". -pbg, 35.
-"Dacă cineva va mînca ceva, apoi se va împărtăşi, să se pocăiască un an, de va fi mîncat brinză şi ouă şi apoi se va împărtăşi, doi ani, iar de va fi mîncat came, trei ani de pocăinţă şi metanii 66. Dacă cineva va lua certare de la duhovnic să nu se împărtăşească, iar el se va împărtăşi fără învăţătura.duhovnicului, să se despartă de biserică, ca un batjocoritor de Dumnezeu, trei ani, nici prescură să nu primească preotul de la dînsul". -pbg. 89.
-"Preotul care va bea vin pînă la al şaselea ceas din noapte (ora 24) să nu slujească... Cine nu va feri sfîntul agneţ, ci-l va gusta şoarece sau îl va sfărîma, să postească 40 de zile. Cine va vărsa sfîntul potir în vremea aducerii, să postească o săptămînă, iar vărsîndu-se după sfinţire 40 de zile post". -pbg. 149 (131).
-"Este bine şi folositor a se împărtăşi în fiecare zi şi a primi Sfintele Taine că însuşi Dumnezeu a zis: "Cel ce mănîncă trupul Meu şi bea sîngele Meu are viaţa veşnică" (loan. 6, 54). Dar noi ne împărtăşim de patru ori pe săptămînă, duminica, miercurea, vinerea şi sîmbăta şi în alte zile cînd se face pomenirea vreunui sfînt... Cei ce vieţuiesc în pustietăţi, unde nu se găseşte preot, păstrînd cuminicătura acasă, se împărtăşesc singuri". -Sf. Vasile 16. -Scris. 83.
-"Mulţi se împărtăşesc cu această jertfă odată pe an, mulţi de două, alţii mai des şi către toţi aceştia se îndreaptă cuvîntul nostm. Dar nu numai către cei de faţă ci şi către cei ce sînt în pustietăţi, căci aceştia fac acest lucm odată pe an şi de mai multe ori, la doi ani. Deci care trebuiesc lăudaţi, cei ce se împărtăşesc odată, sau mai de multe ori pe an ? Nu voi lăuda nici pe cei ce se împărtăşesc odată, nici pe cei de mai multe ori, ci numai pe cei ce se împărtăşesc cu conştiinţă curată şi a căror viaţă este neprihănită. Pe unii ca aceştia totdeauna îi vom lăuda, iar cei ce nu sînt curaţi, să nu se apropie de Sfînta împărtăşanie, fiindcă aceştia primesc asupra lor judecată şi osîndă...", -Sf. Ioan llrisostom, Evrei, Omilia XVII.
-"Să nu se bizuie numai pe post acela ce a făcut păcate fără a se îndrepta. Cel ce n-a postii, poate fi iertat cînd a fâcut-o din pricina vreunei slăbiciuni a tiupului, însă acela care nu şi-a îndreptat greşelile, cu neputinţă, este să-şi găsească vreun motiv pentm iertarea sa... Cel ce curveşte şi huleşte cele sfinte, nu se poate împărtăşi; precum şi cel ce are duşman şi-i ţine neîncetată ură, nu se poate apropia de Sfinta împărtăşanie" (Matei 6,12; 5, 23-24; Efes. 4, 26). Sf. I. Hrisostom-D. Statui XX, 1.
-"Drept aceea tainele acestea le-a dat Iisus pentm ca să fim una cu Dumnezeu. Noi arhiereii şi preoţii adesea cu socotinţă şi spovedanie slujind liturghie să ne împărtăşim cu înfricoşatele Taine; iar ceilalţi şi ei adesea prin spovedanie, prin sfărimarea inimii şi cucernicia sufletului să se cuminice şi nimeni din cei ce se tern şi iubesc pe Domnul, să nu treacă peste 40 de zile şi dacă cei ce vor păzi pe cît vor putea să se apropie şi mai curind de cuminicătura lui Hristos şi dacă se va putea şi în toate duminicile şi mai ales cei bătrîni şi cei bolnavi pentm că aceasta este viaţa şi tăria". -Sim. Tes. VI, 360.
-"Călugării pustnici se pot împărtăşi singuri la vreme de nevoie, cu gura să se cuminice cu dumnezeiască pîine, apoi să-şi spele gura cu vin sau cu apă". -Sim. Tes. IX, 41.
-"Nu este îngăduit a se ţine Sfintele Taine în casă, mai ales în familie sau a le purta la sine şi din îndelungare de vreme să se neglijeze păstrarea lor, ci numai la Biserică pe sfînta masă, căci şi credincioşii cînd trec pe lîngă Biserică se închină în semn de salutare a lui Hristos care stă pe scaunul Său în Biserică. Numai în caz de mare nevoie, de persecuţii, cînd se duce împărtăşania la bolnav poate preotul să ia Sfintele Taine cu sine, dar şi atunci cu mare cinste şi îngrijire pe cît posibil mergînd cu ele ca la vohodul cel mare, fără a căuta vreun cîştig lumesc". -Sini. Tes. ix, 82,t. p.
-"Rînduială apostolică a împărtăşirii: După aceasta să se împărtăşească episcopul, apoi preoţii, diaconii, anagnoştii, cîntăreţii, asceţii (celibatarii); apoi dintre femei: diaconiţele, fecioarele, văduvele (consacrate în slujba Domnului), apoi copiii şi la urmă popond întreg după rînduială, cu frică şi evlavie, fără zgomot. Şi episcopul să dea jertfa adusă zicînd: Tnipul lui Hristos, iar cel ce primeşte să zică: Amin. Diaconul să ţină pahand şi dîndu-l să zică: Sîngele lui Hristos, pahand vieţii şi cel ce gustă să zică: Amin. Jar în timpul cînd se împărtăşeşte să citească psalmul 33 şi după ce s-au împărtăşit toţi şi toate, diaconul să ia ce a rămas şi să ducă la proscomidie". -Const. Xp. viii, 13.
-"Cînd voieşte cineva să se cuminice cu sfintele taine ale lui Hristos, i_ se cuvine lui să postească toată săptămînă de luni şi să petreacă în post şi mgăciune şi întru trezire cu totul desăvîrşit... Apoi cu cuviinţă este a-şi spăla gura cu spălătoare (după împărtăşire) că aşa a ponincit Sf. loan Gură de Aur, penlni pricinile scuipării. Ei se fuc aşa: După primirea sfintelor taine, ia fratele anaforă şi o potriveşte pe ea şi primeşte apă caldă din cea rămasă din turnare întru dumnezeiescul pahar şi se şleige cu ştergar curat asupra unui vas gătit spre aceasta". -Tipicul cel mare p. 42-43.
-"Pentru împărtăşirea bolnavilor din cursul anului, în Joia Mare, se scoate un alt sfînt agneţ, îl îmbibă cu sfiitul sînge şi luni după Paşti îl usucă binepentm a se păstra bine, ca să nu se altereze,
' căci Tnipul şi Sîngele care ni se dă nouă în condiţiile de viaţă pămîntească, nu este tnipul cel proslăvit şi nesupus schimbării, ci: Tnipul care a fost răstignit şi jertfit, care a dat mărturia cea bună înaintea lui Ponţiu Pilat (i Tim. 6, 13). Tnipul care a fost biciuit şi batjocorit, care a îndurat scuipă/i şi a gustat fierea. Aşijderea şi vinul este acum însăşi sîngele care a tîşnit din tnipul cel împuns cu suliţa. Este tnipul şi sîngele care s-a zămislit de la Duhul Sfînt, s-a născut din Sfîntă Fecioară Măria, a înviat a treia zi, s-a înălţat la centri şi şade de-a dreapta Tatălui", n. Cabasiia, tdl, xxvn
