Ieromonah Nicodim Saehelctoe

-"//i Biserică sînt două feluri de judecăţi: a), judecată internă, prin spovedanie unde vinovatul are iniţiativa acuzaţiei de sine însuşi, duhovnicul este numai martor şi ispravnic al tainei, (I Cor. 3, 9) iar judecător este Dumnezeu a cănii voinţă şi hotărire se găseşte în legile Sfintei Scripturi (i Cor. 2, 6-16) şi ale canoanelor în virtutea cărora duhovnicul îşi îndeplineşte misiunea isprăvniciei (I Cor. 4,1-5). b). Judecata externă bisericească (I Cor. l-ll) prin care se pune stavilă răului lăuntric manifestat în afară, fără judecata internă a conştiinţei care este adonnită sau pervertită" (I Cor. 2,15). "Dacă ne-ăm judeca pe noi înşine n-am mai fi judecaţi de alţii". (I Cor. ll, 31).

-"Episcopul trebuie să judece, cu adevărat drept, după cum este scris: Faceţi judecată dreaptă (Zah. 7, 9; Luca 12,57; loan 7, 24)... El trebuie să apere nevinovăţia, iar ceea ce este vrednic de osîndă, sau să tămăduiască sau tot ceea ce este bolnav şi fără de leac să lepede afară. Să nu pedepsească în grabă şi nici să nu dea crezare oricui, căci este cu putinţă ca unii din invidie sau ură contra vreunui frate să născocească învinuiri nedrepte, ca cei doi bătrîni contra Suzanei (Daniel, Ist. S) în Babilon, ca egipteanca contra lui Iosif (Fac. 39). Deci, tu ca om al lui Dumnezeu (I Tim. 6, ll) nu primi cu uşurinţă aşa ceva ca să nu pierzi pe cel nevinovat şi să omori pe cel drept (Ex. 23, 7) căci cine face aşa ceva, este mai degrabă tatăl mîniei decît al păcii. Insă, acolo unde este mînie nu mai este Domnul (Efes. 2, 3) pentm că mînia este prietenul satanei, vorbesc de mînia, scornită pe nedrept de fraţii mincinoşi, care niciodată nu voiesc să fie pace în Biserică". -Const. Ap. II, 37.

1039. 
      ..."Chiar dacă pîrişul este curat la cuget să nu fie crezut singur, căci acesta ar fi contra legii, ci să aibă şi alţi martori, cu aceeaşi purtare ca şi el, precum zice legea. In gura a doi sau a trei martori să stea tot adevănd (Deut. 19, 15). De ce spunem să fîe cercetată purtarea martorilor şi ce fel este? Pentm că adeseori se întîmplă ca doi sau mai mulţi să mărturisească de rău şi să fie înţeleşi ca să susţină minciuna cum au mărturisit cei doi bătrîni contra Suzanei în Babilon..." (III Regi 21,10-14; Matei 26; F. Ap. 6, 7). Const. Ap. II, 49.
      
1040. 
      -"Martorii să fie oameni aşezaţi, stăpîni pe sine, blînzi, serioşi, cu dragoste, cumpătaţi, credincioşi şi cu frică de Dumnezeu, căci numai mărturia unor astfel de oameni este asigurată prin moralitatea lor şi adeverită prin felul lor de viaţă. Iată mărturia celor ce nu sînt astfel, să n-o primiţi. Chiar de s-ar părea că se potrivesc în mărturia lor..." (Ex. 23, 21). -Const. Ap. II, 49.
      

1043. -Clericii şi mirenii binecredincioşi sînt obligaţi de
canoane să aducă toate neînţelegerile cu privire la adevărurile de
credinţă, viaţă morală, slujbe bisericeşti şi drepturi şi datoriri
între colaborarea frăţească, treburi administrative, excepţii în
căsătorii, bunuri materiale de întreţinere, etc, în faţa autorităţilor
bisericeşti (Apost. 32; I ec. 2, 5-17; IV ec. 9, 17, 21, 28; VI ec. 2; Cart. 12, 14, 20,
62, 100; Ant. 6; Sard. 14). Legile şi regulamentele bisericeşti prevăd la
fiecare unitate administrativă bisericească ca protoierie,
episcopie, mitropolie, sau patriarhat cîte un consistoriu de
judecată precum şi pedepsele care se vor da pentru fiecare caz în
parte cu scopul de a îndrepta pe cel ce a greşit, a mîngîia pe cel
neîndreptăţit şi a apăra dreapta credinţă faţă de cei ce o
batjocoresc prin faptele lor rele sau prin alte forme (Apost. 39,40,41;
IV ec. 4; Ant. 25).

1044. -"Dacă cineva va cunoaşte păcatele ascunse ale unui preot,
dator este să-l spună arhiereului ca să-l îndrepte. însă nu se cuvine a
socoti pe preot lipsit de preoţia lucrătoare pînă ce nu va fi osîndit de
judecata bisericească. Dacă cineva se îndoieşte, să se ducă la alt
preot, căci nu trebuie să vină la dînsul fără credinţă. Insă dacă va
lăsa la Dumnezeu greşeala păcatului, atunci el va primi sfinţirea ca de la un organ şi cu adevărat se sfinţeşte, căci nu omul din preot, ci dand preoţiei lucrează sfinţenia tainei". -Sim. Tes. IX, 49.

1045. -Adevărata judecată bisericească se face numai în
conformitate cu legile canonice, legile Domnului. Duhovnicul nu
trebuie să se amestece în judecata externă sub nici-o formă, căci
nu va putea scăpa de păcat şi de sminteală (Cart. 132). Judecata
externă pedepseşte cu:

1). Sfatul (Apost. 31)

2). Dojana (IV, ec. 19; Ant. Z5; Sard. 13)

3). Afurisirea, excdmunicarea sau îndepărtarea de la împărtăşire un timp sau definitiv pînă Ia îndreptare. Prin afurisirea clericului se înţelege suspendarea sau caterisirea provizorie şi temporală de la slujbele altarului, dar nu căderea din treapta de cleric (Apos. 5,10, 31, 35, 65, 66, 84; IV ec. 82; VI ec. 3, 55, 58, 64,76; Ant. 6, 10; Sard. 14; Cart. 133; Sf. Vasile 27, 69).

4). Caterisirea pentru clerici: cu dreptul de a purta numai numele de cleric (Apost. 5, 8, 29, 36, 45,54,56,58,73; Ml, 4) sau fără nici acest drept (Apost. 12,16, 28, 30, 59, 64; VI ec. 1, 86; Ant. 1, 6; Sf.Vasile 3, 88).

5). Anatema (IV ec. 2,7; VII ec. 5; Gangra 1, 4, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 14, 15, 16, 18; Cart. 11, 81). Fără îndreptare nu există iertare. Caterisitul definitiv, prin îndreptare poate deveni iarăşi ilu al Bisericii numai pentru mîntuirea sa personală, dar nu mai poate reveni niciodată la preoţia pierdută.

1046. 
      -"Cel ce fără judecată va ierta pedeapsa celui păcătos, cum a făcut Eli fiilor săi (I Regi 2,12-36; 4,17-21) sau luiAgar (i Regi 15,15-35) care n-a ascultat de Domnul, pîngăreşte şi demnitatea sa şi Biserica Domnului. Unul ca acesta este nedrept şi faţă de Dumnezeu şi faţă de oamenii evlavioşi fiindcă a dat prilej de sminteală noilor convertiţi, catehumenilor şi celor tineri cu vîrsta. Pe unul ca acesta îl aşteaptă chinul şi piatra de moară la gît şi adîncul mării" (Matei 18, 6-7; II Petru 3, 13; Apoc. 22,11; Const. Ap. II, 10).
      
1047. 
      -"Dacă episcopul va fi acuzat de ceva, de către oameni vrednici de credinţă, trebuie să fie chemat de sinodul episcopilor şi prezentîndu-se, va mărturisi el însuşi, sau vinovăţia lui se va dovedi de alţii şi astfel i se va hotărî pedeapsa. Iar dacă nu va veni, fiind chemat odată, să se cheme şi a doua oară trimiţîndu-se la el doi episcopi. In caz de neascultare să fie chemat a treia oară, trimiţîndu-se iarăşi doi episcopi la el. Şi dacă nici aşa, cu dispreţ, nu va asculta, sinodul să hotărască asupra lui cum va socoti, ca să nu creadă că fugind de judecată, va mai fi folosit". -Apost. 74.
      

1046. 
      -"Ca martor împotriva episcopului să nu fie primit ereticul, dar nici numai un singur credincios, căci prin gura a doi sau trei martori se va statornici tot adevărul" (Matei 18,16). -Apost. 75.
      
1047. 
      -"Cu scopul de a tulbura şi dislnige ordinea bisericească, mulţi născocesc fel de fel de acuzaţii duşmănoase, împotriva episcopilor, care au sarcina de a conduce Biserica. Toate acestea le fac numai să mînjească buna reputaţie a preoţiei şi să tulbure pacea popondui. Pentm aceasta sinodul adunat acum la Constantinopol, hotărăşte să nu se mai îngăduie oricui şi fără de nici-o cercetare, să aducă acuzaţii împotriva conducătorilor Bisericii, dar nici să fie opriţi toţi de a face reclamaţii".
      

a). "In caz că cineva face vreo reclamaţie împotriva episcopului, cum că el personal a fost păgubit, sau că i s-a făcut vreo altă nedreptate de ordin material, la o astfel de reclamaţie să nu se mai cerceteze nici despre persoana reclamatului şi nici despre religia lui. în orice împrejurare, episcopului trebuie să i se ceară a-şi păstra conştiinţa curată, iar celui ce zice că a fost nedreptăţit, să i se facă dreptate de orice fel de religie ar fi el".

b). "Iar dacă acuzaţia adusă episcopului ar fi bisericească, atunci trebuie să se facă cercetări asupra persoanelor acuzatorilor. Mai întîi ereticii să nu aibă voie să aducă acuzaţii împotriva episcopilor dreptcredincioşi, în chestiuni bisericeşti. Numim eretici pe cei ce sînt excluşi din Biserică şi pe cei ce mai pe urmă au fost anatematizaţi şi de către noi şi în afară de aceştia şi pe cei ce se prefac că mărturisesc adevărata credinţă şi au devenit schismatici şi fac adunări sectare, împotriva episcopilor noştri canonici".

c). "Dacă vreunul din reclamanţi a fost condamnat de Biserică, din vreo oarecare pricină, fie el dintre clerici, fie dintre mireni, nici aceştia nu au voie să reclame pe episcopi, pînă ce nu se vor achita mai întîi de propria lor vinovăţie. De asemenea şi cei ce sînt sub vreo acuzaţie mai veche, nu li se poate primi acuzaţia asupra episcopului sau a altor clerici pînă ce nu vor dovedi că sînt nevinovaţi, de păcatele ce li se impută".

d). "însă unii care nu sînt nici eretici, nici excomunicaţi, nici condamnaţi, nici acuzaţi prin oarecare vinovăţii şi ar aduce vreo acuzaţie bisericească asupra episcopului, Sfînlul Sinod hotărăşte ca aceştia să înainteze reclamaţia către toţi episcopii eparhiei (membri ai Siîntului Sinod) şi să arate cu dovezi vinovăţiile acelui episcop. Şi dacă se va întîmpla ca aceşti episcopi să nu poată aduce lumina asupra învinovăţirilor aduse asupra acelui episcop, atunci ei să meargă la sinodul cel mare al episcopilor cînd vor fi convocaţi pentru această chestiune. Acuzatorii să nu-şi înainteze reclamaţia lor decît numai dacă declară scris în ea, cum că se vor supune aceleeaşi pedepse, dacă episcopul acuzat se va dovedi că a fost calomniat la cercetarea de judecată".

e). "Dacă cineva va dispreţui cele hotărîte, după cum s-a arătat mai sus şi ar îndrăzni să supere urechea împăratului sau fomrile de judecată lumească sau să tulbure sinodul ecumenic nesocotind sinodul eparhiei metropolitane, acuzaţia unuia ca acestuia să nu fie primită, ca cel ce a defăimat canoanele şi a vătămat ordinea bisericească". -II ec. 6.

1050. -"Dacă vreun cleric are judecată cu alt cleric să nu ocolească pe propriul său episcop şi să se ducă la fomrile de judecată lumească, ci mai întîi să se supună judecăţilor episcopului său, sau să se facă judecata de cei pe care ambele părţi i-ar învoi cu îngăduinţa episcopului lor. Dacă cineva ar face contrar acestei hotărîri, să fie supus pedepselor canonice".

"Dacă cineva ar avea judecată cu episcopul său sau cu alt episcop, să fie judecat de sinodul eparhiei mitropolitane".

"Iar dacă vreun episcop sau cleric ar avea judecată cu mitropolitul eparhiot, să se adreseze prin judecată exarhului ca preşedinte al Sfiitului Sinod sau patriarhului cetăţii împărăteşti a Constantinopolului".

1051. -"Parohiile de la ţară, din fiecare eparhie, să atîme nestrămutat de episcopii care le deţin şi mai ales dacă le-au administrat fără opoziţie timp de 30 de ani. Iar dacă în cuprinsul celor 30 de ani s-a născut sau s-ar naşte vreo controversă pentm aceasta, se pennite celor ce zic că au fost nedreptăţiţi să se adreseze sinodului eparhiei. Iar daca cineva s-ar nedreptăţi de mitropolitul său, să se judece la exarhul diecezei sau la scaunul

Constantinopolului precum s-a zis mai înainte. Iar dacă împăratul a zidit cetate nouă sau se va zidi în viitor, apoi şi împărţirea parohiilor bisericeşti să urmeze rînduielilor civile de stal". -IV ec. 17.

1052. 
      -"Pe lîngă toate celelalte, repetăm şi canonul (IV ec.17) care hotărăşte ca parohiile de la ţară şi cele de prin sate, din fiecare Biserică să rămînă nestrămutate la episcopii cei ce le deţin şi mai ales dacă le-au administrat ţinîndu-le fără opoziţie timp de 30 de ani, s-a născut sau s-ar naşte vreo controversă pentru aceasta, se permite celor ce zic că au fost nedreptăţiţi să se adreseze sinodului eparhiei". -VI ec.25.
      
1053. 
      -"Ştim din Scriptură că prin gura a doi sau trei martori se adevereşte tot cuvîntul. Deci, hotărîm ca sclavii liberaţi de stăpînii lor să-şi primească această răsplată în faţa a trei martori. Cei ce au fost de faţă la liberare vor confirma şi vor adeveri cele ce s-au făcut". -VI ec. 85.
      

1054. -"Clericii sau mirenii care reclamă contra episcopilor sau
clericilor, acuzaţiile lor să nu se primească fără cercetare decît numai
după ce se va aprecia mai întîi vrednicia lor morală", -rv ec. 21.

1055. 
      '"Dacă vreun episcop sau prezbiter sau orice cleric ar merge la împărat fără ştirea şi scrisoarea episcopilor eparhioţi şi mai ales a celui din capitală, acela să se înlăture şi să fie lepădat nu numai de comuniune ci şi de demnitatea sa, ca unul care supără pe împărat, contrar orinduirii bisericeşti. Iar dacă ar fi silit de mare nevoie să se adreseze împăratului, acesta să o facă cu chibziiinţa şi socotinţa episcopului capitalei, eparhiei şi a sinodului său şi cu scrisorile acestora să pornească la dnim". -am. ll.
      
1056. 
      -"Dacă vreun prezbiter sau diacon caterisit de episcopul său sau un episcop caterisit de sinod, ar îndrăzni să apeleze la împărat, ştiind că el trebuie să se adreseze episcopilor unui sinod mai mare şi de la ei să^aştepte hotărirea, fiindcă el dispreţuieşte marele sinod şi stăniie pe lîngă împărat, unul ca acesta nu este vrednic de nici-o iertare, nici să aibă drept de apărare şi nici să aştepte vreo nădejde de reintegrare în viitor". -Am. 12.
      
1057. 
      -"Dacă vreun episcop ar fi judecat pentm oarecare învinuiri şi dacă s-ar întîmpla ca episcopii eparhiei respective să nu cadă de acord în aprecierea vinovăţiei, unii considerindu-l vinovat şi alţii nu, ca să se înlăture îndoiala, Sf. Sinod a hotărit ca episcopul mitropoliei să cheme cîţiva episcopi din eparhiile vecine (care nu sînt de sub mitropolia sa) cu ajutoml cărora să hotărască, spre a înlătura îndoiala, împreună cu episcopii eparhiei sale, pricina supusă judecăţii". -Ant. 14.
      
1058. 
      -"Dacă vreun episcop învinovăţit, s-ar judeca de toţi episcopii eparhiei mitropolitane şi toţi ar lua o hotărire împotriva lui, aceasta să nu se mai judece de alţii, ci hotărîrea luată de toţi episcopii eparhiei să rămînă valabilă pentm totdeauna ". -Ant. 15.
      
1059. 
      -a)."Niciumd dintre episcopi să nu lase eparhia şi să treacă la altele (pentru slujbă) (Ap. 35), la care se găsesc deja episcopi, fără numai dacă este chemat de confraţii care se află acolo, spre a nu se părea că noi închidem uşa dragostei.
      

b). "Trebuie să se prevadă, că, dacă vreun episcop dintr-o eparhie oarecare are vreo pricină cu confratele său, nici unul dintre aceştia să nu cheme episcopi judecători din altă mitropolie (ci din cea din care el face parte).

c). "Dacă s-ar întîmpla ca unui episcop să i se pară că este condamnat pe nedrept şi ar voi să reînnoiască judecata, dacă se pare dragostei voastre, să cinstim memoria Apostolului Petm şi să scrie lui Iuliu, episcopul Romei cu privire la cei ce s-au judecat, pentm ca el să numească judecători (pentru acuzaţii care sînt sub jurisdicţia sa) dintre episcopii învecinaţi, dacă ar trebui să reînoiască judecata. Iar dacă s-ar socoti că situaţia este de aşa fel să nu se mai rejudece, atunci cele două judecăţi să rămînă întărite definitiv". -Sardica 3.

1060. -"Dacă vreun episcop ar fi caterisit prin sentinţa episcopilor
din vecinătate şi el ar face apel pentm rejudecare, atunci (cît ţine
apelul) scaunul să nu fie ocupat de altul, pînă ce episcopul Romei
(pentru eparhiile de sub jurisdicţia sa) cunoscînd cum stau
lucnirile, va da o hotărire cu privire la această chestiune". -Sard. 4.

. 1061. -a)."Dacă vreun episcop ar fi dat în judecată şi astfel, judecata episcopilor din acea mitropolie l-ar scoate din treapta sa, iar el ar face apel la fericitul episcop al Romei, care ar voi să-i asculte păsurile, va socoti că este cu dreptate a se judeca, se va găsi cu cale (în virtutea autorităţii morale fixată mai tîrziu la Cart. 62, 100, 125) ca să scrie episcopilor din mitropolia învecinată (cu cea a celui osîndit) pentm ca ei să cerceteze totul cu sîrguinţă şi temeinicie şi să dea sentinţa potrivită cu adevănd".

b)."Iar dacă unul ca acesta, care doreşte să se rejudece şi la rugămintea lui, episcopul Romei ar găsi buna rejudecare, să se lase la aprecierea episcopului Romei, dacă e bine să se Uimită prezbiteri din partea sa, ca judecători împreună cu episcopii mitropoliei învecinate, care prezbiteri vor avea aceeaşi putere de a judeca ca şi cei ce i-a trimis; să fie primită şi această propunere (pentru mitropoliile supuse Romei)". -(Vezi scris. I şi II a Sinod. Cart.).

c). "Iar dacă episcopul Romei ar socoti că sentinţa dată mai înainte contra episcopului este clară (dreapta) să se facă cum va socoti că este bine preaînţeleptului său sfat. Episcopii (apuseni) au răspuns: Se primeşte această propunere". -Sard. 5.

1062. -a). "-.Dacă s-ar afla vreun episcop prea iute de fire -ceea
ce nu ar trebui să fie pentru un astfel de bărbat şi care s-ar pomi cu
mînie împotriva vreunui prezbiter sau diacon, şi l-ar scoate din
Biserică, trebuie să hotărim să nu-l osîndească prea repede şi nici să
nu-l îndepărteze de la împărtăşanie. Toţi episcopii ziseră : Cel osîndit
are drepnd a se adresa mitropolitului eparhiot, iar dacă acest
mitropolit lipseşte, să apeleze la mitropolitul vecin şi să se roage ca să
cerceteze situaţia lui cu temeinicie, căci nu este drept ca să nu i se
asculte nigămintea".

b). "Iar acel episcop, care l-a îndepărtat pe drept sau pe nedrept este dator să aştepte cu răbdare pînă se va face cercetarea şi astfel hotărirea lui, ori se va confirma, ori se va modifica după caz".

c). "însă cel scos de la împărtăşire (suspendat) să nu mai slujească pînă ce nu se va judeca apelul său, cu deplina cercetare şi buna credinţă. Iar dacă unii dintre împreună slujitori vor observa la el atihidine orgolioasă şi tnifaşă, zicînd el, că suferă pe nedrept, ei sînt datori să-l îndrepte pe calea cea bună, cu sfaturi aspre, îndemnîndu-l să se supună şi să asculte. Căci, după cum episcopul este dator să arate dragostea curată şi bunătatea sufletească către subalternii săi, tot aşa şi supkşii săi sînt datori să îndeplinească cu supunere sinceră slujba lor faţă de episcop". Sard. 14.

1063. Dacă vreun episcop ar fi scos cu sila pe nedrept, din
cauza învăţăturii înalte sau pentnt mărturisirea soborniceştii Biserici
sau pentru apărarea adevărului (dogmatic şi moral) şi fiind judecat
se află nevinovat, dacă el fuge de primejdie şi se duce în altă eparhie,
să nu fie oprit a sta acolo (în refugiu) pînă cînd va veni timpul să se
întoarcă înapoi sau pînă ce va scăpa (prin proces) de înjosirea ce i s-a făcut, căci estep siftiaţie grea şi dureroasă, ca cel ce a suferit pe nedrept să nu fie ajutat de noi şi deci, unul ca acesta trebuie să fie primit CU multă bunătate şi frăţietate (referindu-se la primirea în Apus a Sf. Atanasie cel Mare). Toţi episcopii aii răspuns: Se aprobă". -Sardica 17.

1064. -"Episcopul Gaudenţiu (al Naisului) zise: Tu ştii frate

Aeţiu, că de cînd eşti episcop în Tesalonic, întotdeauna ai căutat
pacea, pentm ca să nu fie deosebiri de păreri cu privire la clericii
Bisericii şi ai căutat să fie primiţi toţi acei (clerici) hirotoniţi de
Museu şi Eulihian (episcopi fără drept eparhial) fiindcă (cei
hirotonisiţi de ei) nu au nici-o vină". -Sard. 18.

1065. 
      -">. Cu adevărat avem datoria să fim liniştiţi şi răbdători şi cu milostivire faţă de toţi, care au fost promovaţi în clend bisericesc de vreunul din fraţii noştri (cu hirotonie legală). Dacă aceşti clerici nu vor voi să se întoarcă la Bisericile pentm care au fost hirotoniţi, iar de acum încolo (dacă nu vor asculta) să nu fie primiţi între clerici.. Cu privire la Eulihian şi Museu să nu se mai socotească episcopi (ca cei ce au fost caterisiţi), iar de mirenească împărtăşire, (dacă ar cere-o) să nu fie lipsiţi. Zis-au toţi: Se aprobă". -Sard. 19 (Sint. At. şj Pidalion diferă).
      
1066. 
      -"Episcopul Gaudenţiu zise: Aceste hotărî/i canonice dale pentm a fi împlinite pentm mîntuirea plăcută lui Dumnezeu şi oamenilor,potrivit cu răspunderea arhierească, ele nu-şi vor avea nici o aplicare, după aceste hotărîti nu sînt urmate de frica sancţiunilor, fiindcă ştim din experienţă că, chiar şi demnitatea preoţiei a fost batjocorită de multe ori, de obrăznicia unora. Deci, dacă cineva (dintre clerici sau episcopi) ar îndrăzni să facă ceva contrar (canoanelor), căutînd să asculte mai mult de tmfia sa, decît de Dumnezeu, trebuie să ştie chiar de pe acum, că s-a făcut pe sine vinovat de a fi tras la răspundere şi de a-şi pierde cinstea şi vrednicia episcopală. Toţi au răspuns: Această hotărire este bună şi se aprobă". -Sard. 20.
      
1067. 
      -"...După hotărîrea Sinodului de la Niceea (c.4), un episcop nu se poate hirotonisi de doi episcopi, ci de trei cu aprobarea mitropolitului...". S. C-pol l.
      

1068. -"-.De acum încolo hotărîm ca nici de doi nici de trei
episcopi, ci de judecata sinodului tuturor episcopilor, după canoanele
apostolice (1, 2, 74) să se judece şi caterisească un episcop prin judecarea celor mai mulţi se va dovedi mai temeinic greşalele celui vrednic de caterisire, fiind de faţă şi cel acuzat...". Sinod C-pol 2 (a.394).

1069. 
      -"Numidiu zise: Sînt mulţi cu viaţă imorală care socotesc că pot acuza pe părinţi şi pe episcopi. Aceştia pot fi primiţi sau nu ? Episcopul Aureliu zise: Oare aprobă dragostea voastră ca cei încurcaţi în păcate ruşinoase să aducă acuzaţii împotriva părinţilor; Toţi episcopii zise: Cel ce ar fi nevrednic să nu se primească". -Cart. 8.
      
1070. 
      --."Dacă vreun episcop sau prezbiter ar primi la împărtăşire pe cei ce au fost scoşi de la Biserică după dreptatea vinovăţiei lor, acela se pare că este vinovat de aceeaşi osîndă, ca şi cei ce fug de hotărirea canonică a propriului lor episcop..". Cart. 9.
      

1071. --."Dacă vreun prezbiter ar fi osîndit de propriul său
episcop, şi fiind îndemnat de trufie şi mîndrie, ar socoti că el poate să
slujească lui Dumnezeu cele sfinte separat sau să ridice alt altar
contrar credinţei şi orinduielii bisericeşti, unul ca acesta nu trebuie să
rămînă nepedepsit..." Cart. io.

1072. -.."Dacă vreun prezbiter ar fi osîndit pentm purtarea sa, el

are datoria să apeleze la episcopii vecini ca. aceştia ascullînd
plîngerea să-l împace cu episcopul său. Dacă nu va face aşa, ci cu
îngîmfare se va uni cu alţi răzvrătiţi, despărţindu-se de episcopul său,
ar sluji cele sfinte, unul ca acesta să fie dat anatemii şi să piardă locul
său; însă să se cerceteze dacă nu are pîră dreaptă împotriva
episcopului său". -Cart. 11.

1073. 
      -"-.Dacă vreun episcop ar cădea în greşeli şi nu se pot aduna mai mulţi episcopi, ca să nu se întîrzie prea mult, să fie ascultat de 12 episcopi, iar prezbiteml de şase şi diaconul de trei". -Cart. 12.
      
1074. 
      -"De asemenea s-a hotărit ca din Tripolitania să vină ca delegat la sinod\numai un episcop, din pricina sărăciei provinciei. Prezbiteml de acolo să fie judecat numai de cinci episcopi, iar diaconul de trei precum s-a spus mai sus (c 12) fireşte, sub preşedenţia propriului său episcop cînd va face apel". -Cart. 14.
      
1075. 
      -"De asemenea s-a hotărit ca oricare dintre episcopi sau prezbiteri sau diaconi sau clerici, contra cănria s-a ridicat vreo acuzaţie în Biserică, fie criminală sau civilă, dacă va refuza judecata bisericească şi va voi să se dezvinovăţească în faţa judecătorilor lumeşli, să-şi piardă locul său chiar dacă sentinţa ar fi în favoarea lui şi aceasta este valabilă în chestiuni criminale, iar în cele civile va pierde tot ceea ce a cîşligat prin proces, de va voi să tină situaţia sa de cleric".
      

"Şi aceasta se hotărăşte, că dacă cineva va face apel la alli judecători cu putere mai mare, cu nimic nu va vătăma cinstea judecătorilor mai mici a căror sentinţă se anulează, dacă se dovedeşte că nu au judecai din duşmănie sau patimă sau că au primit danirile mituielii. Dar dacă prin învoirea părţilor se vor alege alţi judecători, chiar dacă ar fi mai putini decît cei rînduili (c. 12), partea nemulţumită nu mai are drept de apel...". -Cari. 15.