1148.-"Iar legea scrisă, înfrinînd prin frica de pedepse pornirile
fără rînduiala a celor neînţelepţi, îi obişnuieşte să socotească pe toţi
egali. Prin aceasta se consolidează forţa dreptăţii, încît cu timpul,
devine fire prefăcînd frica sufletului într-o afecţiune faţă de bine ce se
întăreşte pe încetul prin voinţă, iar obişnuinţa de a se curaţi prin uitarea de cele mai înainte printr-o deprindere, care face să se nască deodată cu sine iubirea faţă de alţii. Iar în aceasta stă împlinirea legii, toţi unindu-se întreolaltă prin iubire". -Filoc. iii, p. 410-411.
1149.-"Legea scrisă împiedicînd prin frică nedreptatea,
obişnuieşte pe om spre ceea ce e drept, iar cu vremea preface
obişnuinţa într-o plăcere iubitoare de dreptate, ce dă naştere unei
desprinderi ferme spre bine, care produce uitarea răutăţilor de mai
înainte". -Filoc. iii, p. 41948.
-"In sfîrşit legea harului învaţă pe cei călăuziţi de ea să imite nemijlocit pe Dumnezeu, care dacă se poate spune aşa, ne-a iubit mai mult decît pe Sine însuşi, măcar că era duşman din pricina păcatului (Rom. 5,6-8). Ne-a iubit adică aşa de mult încît a binevoit să Se coboare în fiinţa noastră, în mod neschimbat, El este în mod suprafiinţial mai presus de orice fiinţă şi fire şi să Se facă om şi să fie unul dintre oameni. Din aceeaşi iubire n-a refuzat să-şi însuşească osîndă noastră şi să ne îndumnezeiască după har aşa de mult, pe cît S-a făcut El după iconomie şi prin om. Iar aceasta a făcut-o ca să învăţăm nu numai să ne ajutăm întreolaltă în chip natural şi să ne iubim unii pe alţii ca pe noi înşine în chip duhovnicesc, ci şi să purtăm grijă de alţii mai mult decît noi înşine în chip dumnezeiesc şi aceasta să ne fie dovada dragostei întreolaltă ca în temeiul virtuţii noastre, să fim gata a suferi cu bucurie moartea de bună voie unii pentru alţii. "Căci nu este altă iubire mai mare decît aceasta, ca cineva să-şi pună sufletul pentm ei" (loan 15,13). -Filoc m, p. 411-212.
-"Mintea cu minte se încaieră la luptă în chip nevăzut ; mintea drăcească cu mintea noastră. De aceea e de trebuinţă să strigăm către Hristos ca să depărteze mintea drăcească, iar biniinţa să ne-o dea nouă, ca un iubitor de oameni". -Filoc. iv, p. 54,47.
CXXI. LEHUZA
1152.-Lehuză se numeşte femeia de la naşterea copilului şi pînă
Ia opt sau patruzeci de zile. Biserica a rînduit rugăciuni pentru
lehuză şi copil în prima zi a naşterii cu care ocazie preotul cu moaşa
constată dacă copilul trăieşte pînă la opt zile cînd moaşa şi naşul îl
duce Ia Biserică şi preotul însemnează cu sfîntă Cruce şi
binecuvântare, după care poate urma botezul. La 40 de zile îl duce iii am a ş> naşul la Biserică pentru îmbisericire, aşa cum a tăcut Maica Domnului cu Iisus. Ducă este băiat, asemenea cu dreptul Simeon (Luca 2,25-38), preotul îl duce Ia sfintele icoane şi în Altar, iar dacă este fată o închină numai Ia icoane. Apoi preotul pune pe copil înaintea sfintelor uşi de unde îl ia în primire naşul cel ce garantează de viitoarea lui educaţie creştinească (Sim.Tes. II, 58-60). Şi pentru femeile care nasc copiii morţi, sînt rugăciuni precum şi pentru moaşă (Ex. 1,15-21; Ancira 21-25).
1153.-"Muierea de va naşte, să facă 40 de zile şi după aceea să se
pricestuiască; iar de va veni spre dînsa moarte degrabă, pînă la 40 de
zile sau în ziua dintîi de naşterea ei şi atunci să se pricestuiască.
Aşijderea şi coconul botezat să se priceshuască, de-i va fi lui moartea
pînă la opt zile sau şi mai multe zile, ce muierea să-i citească molitve
după naşterea ei şi aşa să se pricesUdască aşijderea şi economul". "Şi
babele ce slujesc la naştere, învăţăm pe acelea pînă în a şaptea zi să
vină la sfînta pricestanie, pentm că şi acestea fac slujbă folositoare; şi
acele muieri ce vor fi fără de lucm şi fără de slujbă, ce vor veni spre
aceasta într-acel ceas de naştere, unele ca acelea să fie trimis în
Biserică pînă în a douăsprezecea zi, iar altele pînă la 15 zile,
împotrivă care cum au slujit".... De va naşte muierea în sfintele Paşti
aceea pînă la săptămînă să se spele cu apă şi să ia aghiasmă". -PBG,
48.
CXXII. LENEA
1154.-Lenea este dezgustul de a munci. Ea poate să izvorască
dintr-o natură trupească defectuoasă şi o fire sufleteasca
nepricepută, din descurajare în lupta vieţii şi mai ales din iubirea
traiului bun, a niîndriei şi a relei educaţii. Ea este un păcat de moarte
fiindcă se opune decretului dumnezeiesc al muncii (Fac. 2,15; 3,17-19;
Iov. 31, 40). Ea poate fi trîndăvie nelucrătoare (Matei 25, 24-29),
neîmplinirea datoriei în ocupaţia aleasă (Matei 25, 3 şi 8, 13) şi
executarea rău făcută a datoriei cum făceau şi fariseii (Matei 23,1-39;
Ier. 47, 10; Prov. 6, 6-10; 24, 34; 26, 14-16; Sirah 6, 26; I Cor. 7, 10). Lenevirea de
orice soi duce Ia urmări rele pentru viaţa zilnică, ca sărăcia, prostia, furtul, decadenţa morală, ş.a. Scriptura zice: "Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănînce" (I Tes. 3,10). Prin lene se păcătuieşte greu şi în faţa lui Dumnezeu: "Blestemat să fie omul cel ce face luciul Domnului cu
lenevire" (Ier. 47,10; Is, 56,49; F. Ap. 21, 7).
-"Clericul... care nu va săvîrşi totdeauna slujba sa socotind că va face din evlavie, aceasta nu poate fi evlavie, ci lenevire. Deci, dacă a luat slujba după pravilă, trebuie să o săvîrşească, căci este pentm mîntuirea lui şi a hituror creştinilor vii sau morţi, iar de nu va săvîrşi îşi va da seama înaintea Domnului de lenevirea sa" (Ier. 47,10). -Sim. Tes. IX, 10.
-"Călugăml fiind în mînăstire şi fără de nevoie mare de va rămînea de la liturghie, să facă 70 de metanii, iar de va rămînea la pavecemiţă 150 de metanii. Cine va rămînea de la Utrenia 200 de metanii dacă stă fără lucm" -PBG, 142.
-"Orice preot ce nu va griji de slujba zilei şi de a nopţii, sau de dumnezeiască liturghie să umble cu frică şi cu cutremur, anatema să fie şi să se scoată din preoţie" -PBG, 142.
-"Călugăml de nu va veni la liturghie, fiind fără de luciu, să
nu mănînce pînă la al nouălea ceas şi metanii o sută. Iar de va fi ^ trimis la lucni, spre unii ca aceştia nu este lege. Călugăml după pavecemiţă de vajumzajiva bea§50 de metanii" -}"BG, 149.
cxxiii. '~
LIPOVENII
1159. -în România prin lipoveni se înţeleg răscolitorii ruşi, care au luat fiinţă pe la 1665,fiind răsculaţi contra Bisericii din pricina îndreptăiii cărţilor de slujbă făcută de patriarlml Nicon. Ei sînt mai multe ramuri şi secte, dar cele mai însemnate sînt: a). Bezpopoviţii, adică cei fără preoţi în nordul Rusiei şi b). Popoviţji adică cei ce au preoţi, în partea de sud, care au ajuns în Moldova, avînd o episcopie la Fîntina Albă în Bucovina.
1160. -învăţăturile lor sînt de ordin practic, cu privire la slujbele bisericeşti şi la viaţa lor morală. Au crucea cu(Jc|5j5raţe) cultivă un celibat curios, fac cruce culdoujyîeglSâ ţin vechiul^calsndar, au irioyajiijn^lujbe, etc. în majoritatea lor sînt schismatici_şi mai puţin eretici. Cei ce vin la Ortodoxie, se primesc prin catehizare, cu învoirea episcopului.
CXXIV. LITURGHIA 1161. -Liturghia mai înainte sfinţită, era practicată încă din primele secole într-o formă mai simplă. Prin ea se pot împăca două mari nevoi sufleteşti ale creştinilor din vremea postului mare: de a respecta postul pînă seara (I Post. 66, 69) şi de a se putea împărtăşi
zilnic fii hi a se face liturghie deplină care este o prăznuire cu bucurie (Cart. 41). Părinţii din Laodiceea (364) în canonul 49 au avut în vedere tocmai aceste două realităţi duhovniceşti; La sinodul vi, 52 precizează ca o completare modul cum trebuie să se împărtăşească zilnic creştinii. Sf. Grigore Dialogul (+604) cît a stat la Bizanţ a precizat în scris, mai clar această liturghie şi astfel s-a generalizat. Ea se poate face miercuri, joi şi vineri în săptămîna^î-a^şi him^marţi, miercunJoLşi vineri în tot postvd mare precujm jjLJujrii. marţi şi miercuri în săptăniînafp^Tfiluilox^cu excepţia Bunei Vestiri, cînd se face seara odată cu vecernia Liturghia Sf. joan_Hrisostom, cînd se sfîrşea postul zilei şi apoi creştinii se împărtăşeau. In fond ea nu este decît o ceremonie externă a sfintei împărtăşanii (S.Tcs. IX, 55-59).
1162.-"Nu se cuvine a se aduce jertfa Euharistiei (adică
Liturghia deplină) în postul mare, decît numai sîmbăta şi duminica"
-Laod. 49.
-'7/i toate zilele postului mare afară de sîmbăta şi duminica şi sfîntă zi a Bunei-Vestiiî, să se săvîrşească Sfîntă Liturghie a celor mai înainte sfinţite" -vi cc. 52.
-"Liturghia mai înainte sfinţită este de la început luată de la urmaşii apostolilor, precum mărturisesc şi rugăciunile ... este aşezat a se face în acest post pentm ca să plîngcm... Deci ca să nu fim neîmpărtăşiţi cu dand tainelor lui Hristos, şi ca sa dobîndim mila ce se dă prin rugăciune, s-a aşezat de sfinţii părinţi să se săvîrşească la al nouălea ceas (orajşbpăzirid hotamljostului care s-a orinduit Jl rnîncafodată în zî^spre seară sfinţindu-ne cu nigăciuni... şi dîndu-se celor ce sînt vrednici a se împărtăşi... a cere iertare de păcate şi a
(pomeni pe toţi credinciosului vremea vohodului cînd preotul poartă pe (ap) sfintele taine, căci tainele sînt săvîrşite şi este însuşi trupul şii sîngele lui Hristos"-s. Tes. IX, 55.
1165.-"Liturghia mai înainte sfinţită nu se face şi în celelalte posturi.
Ea se face numai în (cinci zile ale săpulmînîi\ spre a ne nevoi mai mult...
Miercuri şi vineri din săptămînă brinzei şi vinerea cea mare acum nu se
face nici un fel de liturghie. Drept aceea, precum zice tipicul cel vechi al
Bisericii celei mari, în miercurea brinzei, mai întîi patriarhul slujea
liturghia mai înainte sfinţită. In aceste zile de miercuri şi vineri era de
obicei după ce se postea, apoi să se.mănînce şi brînză împotriva unui
oarecare eres... In vinerea cea mare, tot în acest chip, de la început se
săvîrşea liturghia mai.îuaiaiejifinlitâ., căci părinţii nu voiau să treacă vreo zisă nu vadă peJiaiivuil prin taină, prin care taină a făgăduit ca va fi cu «o/jMatei 28, 20; loan 17, 11-25). însă acum nu ştim cum de s-a părăsit obiceiul de a se sluji liturghia mai înainte sfinţită. Socotesc că pentm motivul cum că nu este nici post desăvîrşit şi deci lituighia desăvîrşită să nu se facă" -S.Tes. IX, 56.
-"Sfintele dantri nu iau nimic prin nigăciunile cele ce se zic la lituighia mai înainte sfinţită căci sînt desăvîrşite... De vreme ce agneţul este slujit este desăvîrşit, înălţat şi unit cu dumneziescul sînge. In sfîntul potir se toarnă vin şi apă nezicîndu-se nici o nigăciune, pentm că desăvîrşindu-se sfîntă pîine şi băgîndu-se într-însul după obicei, părticica cea de sus, să se sfinţească cu împărtăşirea celei din potir după cum se obişnuieşte şi la liturghie să se cwninice din pîinea şi din potir preotul şi să dea şi celor ce vor avea de trebuinţă"... S.Tcs. IX, 57.
-"Trebuie ca şi agneţul să fie întreg iar nu o parte penlni ca să se fringă după obicei şi împăifindu-se să se dea, căci numai aceasta a rămas a se face de la liturghia cea desăvîrşită"... "Căldura atunci se pune, nu penlni vreo săvîrşire de vreme ce nici la Liturghia cea desăvîşită nu se pune penlni vre-o săvîrşire ci pentru ca gustînd cald din înfricoşatul potir, să înţelegem cum că şi Hristosjiuuind, Tnipul Său cel făcător de viaţă afosUtedespărtit de dumnezeire c&si dumnezeiescul siifleţ_sj^.plm.-d£.'lucrăvik-DuluduL. Totodată, apa închipuieşte şi pe Duhul, pentru că Duhul din foc închipttieşte dumnezeirea căci zice : Dumnezeul nostni este foc mistuitor (beut. 4, 24; 9,3), de aceea se şi zice: "Căldura Duhului Sfînt" -S.Tcs. IX. 58.
-"Afară de zilele cele orinduite nu trebuie a se sluji liturghia mai înainte sfinţită căci acest fel de învăţătură nu ni s-a dat. Deci, cel ce face în afarăde rîi t duialăf^căwme^l -(II Tes. 2,15). -S.Tes. IX, 59.
cxxv. LITURGHISIREA 1169. -Liturghisirea este slujba rituală a rugăciunilor şi a jertfei euharistice săvîrşită prin liturghia Sf. loan sau a Sf. Vasile. Cele şapte laude sînt rugăciuni pregătitoare, iar slujba liturghiei este coronamentul tuturor. Liturghia se face întru pomenirea Domnului Iisus (Luca 22, 12; I Cor. 11, 24), ca o reproducere în mic a vieţii şi activităţii Domnului. Proscomidia şi slujba pînă la vohod simholizează viaţa sa profetică şi ascunsă, iar de la vohodul evangheliei şi pînă la vohodul heruvicuiui, viaţa sa dăscălească pînă la patimi, apoi cina, patimile, moartea şi învierea Sa, iar ca rezultat este răscumpărarea omenirii de păcate prin jertfa Sa de pe altarul Crucii şi dăruirea trupului Său ca hrană îndumnezeitoare (ioan 6, 35-69; Matei 26, 26-29). Deci liturghia sintetizează întreaga operă a mîntuirii şi desăvîrşirii oamenilor: Profeţia, întruparea, jertfa, împăcarea şi sfinţirea, iar din partea omului se aduce: cerere, adorare şi mulţumire pentru darul lucrărilor sfinte în această adunare bisericească, unde omul se uneşte cu Dumnezeu (Evrei 9 şi 10; D. Areop. Ierarhia bisericească Nic. Cabassila, Explic. Liturghiei).
1170.-Liturghisitorul ca cel ce reprezintă pe oameni, trebuie să
fie floarea vieţii creştine (V. Hirotonia) iar ca reprezentat al
Domnului, el trebuie să aibă hirotonia canonică trăind-o şi
păstrînd-o cu vrednicie, continuă ca un ispravnic al tainelor lui
Dumnezeu (Luca 12,41-48; ICor. 4,1; Tit 1,7). "Tu şi fiii tăi să tiu be[i vin
nici băuturi ameţitoare cînd veri intra în conul mărturiei, ca să nu
muriţi. Aceasta va fi o lege veşnică penlni voi, ca să puteţi învăţa pe
fiii lui Israel toate legile pe care Domnul le-a dai" (Lev. io, 8-11). "Să nu
mergi la mgăciune înMlMmţ^rgcJMuî^gJe^inai înainte de a scăpa de
necazul păcatelor tale" (Const. Ap.VII, 17). Deci liturghisitorul trebuie
să fie spovedit, să aibă curăţie canonică, să-şi facă rugăciunile
prescrise în cărţile de slujbă, să fie în pace cu toţi (Matei 5,23-24). La
slujbe să aibă frică de Dumnezeu şi atenţia ca şi cum ar sta faţă
către faţă cu însuşi Dumnezeu (Is. 6, 5-18). Să se împărtăşească în
fiecare liturghie şi să aibă grijă de vestirea cuvîntului Domnului
(V. Catehizarea; Apost. 25, 28, 61; I ec. 9).
-"Să te atingi de cele sfinte cu conştiinţa înălbită prin curăţie, ca un sfînt, după ce te-ai înălbit mai înainte prin şiroaie de lacrimi mai mult decît zăpada, arătînd prin înălbirea îngerească din afară, fnimuseţea dinlăuntnd sufletului. Şi ia seama să nu fii plin numai dfc^Tjg^ZwTg'lTe laljaaiuejuX în sfinţita săvîrşire a celor dumnezeieşti ci să ai şi hanii, care să-ţi facă înţeles în chip ascuns şi tainic cele mai înalte" -Filoc. IV, p. 225,18.
-"De vei săvîrşi cum trebuie slujba dumnezeiască, cinstită şi înfricoşată, şi nu te va mustra conştiinţa pentm nimic să-ţi nădăjduieşli mîntuirea din aceasta. Căci folosul de aici îţi va fi mai presus de toată lucrarea şi vederea (Contemplarea), [ar de nu vei face aşa, fără îndoială să te depărtezi prin recunoaşterea neputinţei tale de înălţimea preoţească, decît să te ţii cu nedesăvîrşire şi cu necurăţie de ea şipărînd multora să te afli la înălţime, să zaci ca un stîrv vrediucde plîns şi de nevrednicie'' -Filoc. IV, p. 273,71.
-"Dacă vreun episcop, prezbiter, diacon sau oricare din catalogid clerical asistă la sfînta liturghie şi nu se va împărtăşi să spună în public pricina; de va fi binecuvîntată, să aibă iertare, iar de nu o va spune să se afurisească, ca unul care s-a făcut pricină de sminteală popondui (credincioşilor care se împărtăşesc) şi a dat de bănuială asupra liturghisilomlui care a făcut slujba ca şi cînd el ar fi slujit fiind nevrednic" (ca eretic etc; de aceea arhiereul neslujind sărută sfintele la vohod în semn de comuniune cu el). -Apost. 8.
-"Dacă cineva fiind cleric se va mga (Iiturghisi) împreună cu un cleric caterisit, să se caterisească şi el" -Apost. 11.
-"Fiindcă a venit la cunoştinţa noastră, cum că în ţara armenilor, clericii care liturghisesc aduc pe sfiita masă numai vin, fără să-l amestece cu apă aducînd ca temei pe învâţătonil Bisericii Ioan Hrisostom, care nici în tîlcuirca evengheliei după Matei (26, 29; Om. 82): Pentm că n-a băut apă după înviere ci vin? Căutînd să combată acel eres păcătos, fiindcă sînt unii (hidroparastaui) care întrebuinţează numai apă de la taine, socotind că Iisus Hristos cînd a instituit taina şi după ce a înviat, El a dat masa lipsită de sensul tainei înlrebuinţînd vinul; rodul viei (Matei 26, 29) deci via dă vin iar nu apă". -Din acestea (armenii) socotesc că şi Ioan a combătut întrebuinţarea apei la sfînta jertfă. Deci, precum ca pe viitor să nu mai rămînă ei în neştiinţă, precizăm în sens ortodox învăţătura acestui părinte. Deoarece a existat un eres vechi al hidroparastaţilor, care întrebuinţau la jerfa lor numai apă in loc de vin, acest bărbat, combătînd nelegiuita învăţătură a acelui eres, a alăcăluit cuvîntul de mai sus amintit, ca să le arate, că ei păcătuiesc direct împotriva tradiţiei apostolice. însuşi Ioan, în Biserica sa unde a păstorii, a predanisit ca să se amestece vinul cu apă, cînd trebuia a se aduce sfînta jertfă cea fără de sînge si/nbolizînd sîngele amestecat cu apă care a curs din cinstita coastă a Izbăvitondui şi Mîntuitondui nostm Iisus Hristos Dumnezeu, care s-a vărsat spre viaţa de veci şi spre mînluirea întregii huni (ioan 19,34). De asemenea şi în toate Bisericile unde au strălucit luminări duhovniceşti, s-a predanisit această rînduiala dată de Dumnezeu. Apoi. şi Iacob, mdenia Domnului după tmp, care a păstorit în Ierusalim, precum şi Vasile Arhiepiscopul Cezareii, renumit pretutindeni, care ne-a predanisit în scris tainica lucrare sfînta, au rînduit ca îa dumnezeiască liturghie să punem în sfînlul potir apă şi vin. Şi cuvioşii părinţi adunaţi la Caitagina (c. 37) au spus precis că la Sfînta Liturghie să nu se aducă nimic altceva decît Tnipul şi Sîngele Domnului, precum însuşi Domnul ne-a predat, adică pîine şi vin amestecat cu apă. Deci, dacă vreun episcop sau vreun prezbiter nu va face după rînduiala predanisită de apostoli şi nu va amesteca vinul cu apă şi astfel va Iiturghisi, să se caterisească ca unul care a reprodus taina în chip nedeplin şi a introdus învăţături greşite în celepredanisite" -vi cc. 32.
1176.-"Nu se cuvine a aduce la Altar miere sau lapte" -vi ec.
57.
-Dacă vreun episcop, prezbiter, diacon sau vreunul din cei ce sînt număraţi în cler, sau laic neavînd nici o nevoie prea grea, sau lucni greu, spre a lipsi pentru timp mai îndelungat de la Biserica sa, ci pelrecînd în cetate nu ar merge la Biserică în trei zile de Duminici din trei săplămîni, de va fi cleric să se caterisească, iar de va fi laic să se excludă din comuniune" -vi ec. 80.
-"Deoarece am aflat că în unele ţări la Cîntarea Trisaghion, după "Sfinte tară de moarte", se adugă în plus: "Cel ce te-ai răstignit pentru noi, miluieşte-ne pe noi". Vechii Sfinţi Părinţi au lepădat acest adaos din această chitare ca fiind străină de evlavia cea dreaptă, împreună cu nelegiuitul eretic (Petru Gnafevs sau Fulon), care a născocit aceste cuvinte. Şi noi întărim cele ale dreptei credinţe legiuite de mai înainte de sfiiţii noştri părinţi (sinodul iv) şi analematizăm pe cei ce şi după această hotărire, primesc aceste cuvinte în Biserică, sau într-un oarecare fel, le adaogă la cîntarea trisaghion (cum fac armenii). Şi cel ce va călca această hotărire, de va fi cleric să se despoaie de vrednicia ieraticească, iar de va f mirean să se afurisească". vi ec. 81.
1179.-"Prezbiterii de la sate (fără învoire) nu pot Iiturghisi în
Biserica cetăţii, dacă episcopul sau prezbiterii cetăţii sînt în localitate.
lar dacă aceşti slujitori ai Bisericii lipsesc şi ei vor fi chemaţi la mgăciune, atunci pot să dea împărtăşania" -Neocez. 13.
-"Horepiscopii au misiunea la sate după chipul celor 70 de apostoli (Luca iodar ca arhierei) sînt împreună Uturghisitori cu episcopii şi pentm rîvna lor pastorală faţă de cei săraci, pot să liturghisească şi în Biserica cetăţii cînd sînt invitaţi" -Neocez. 14.
-"Sîmbăta să se citească Evanghelia împreună cu alte citiri din Scriptură şi să se facă liturghia". -Laod. 16.
-"Nu se cuvine a se cînta psalmii fără întrempere în adunările slujbelor bisericeşti, ci după fiecare psalm (sau serie de psalmi, catisme) să se citească (cuvînt de învăţătură)". -Laod. 17
-"La ceasul al nouălea, la vecernie, să se citească aceleaşi rugăciuni (statornicite oficial, nu inveţiuni personale)". -Laod. 18.
- "După predica episcopului, mai întîi se citeşte mgăciunea pentm slobozenia catehumenilor ( şi după ce s-a zis: Cîţi sînteţi chemaţi ieşiţi...) şi catehumenii au ieşit din Biserică, se face rugăciunea celor ce sînt canonisiţi întm pocăinţă (şi care nu au voie să stea la liturghia credincioşilor) şi după ce au fost binecuvînlaţi de episcop, punîndu-le mîna pe cap, se citesc trei nigăciuni pentru cei credincioşi, întîia citită în taină, iar a doua şi a treia (cea a heruvicului) se citeşte cu glas tare. Apoi episcopul dă pace (binecuvîntării la toţi) prezbiterii şi ei dau pace episcopului (cerîndu-şi iertare cu plecăciune) şi aşa se începe a se săvîrşi sfînta jertfă (după vohodul cu sfintele daruri). Numai cei ierosiţi au dreptul de a se împărtăşi în Altar". -Laod. 19.
-"Nu se cuvine a Iiturghisi prin case particulare de către episcopi sau prezbiteri". -Laod. 58.
-"Toţi cei ce intră în Biserică şi ascultă Sfintele Scripturi, dar nu vor să participe la mgăciune împreună cu popond, sau se feresc să participe la Sfînta Euharistie ca să facă neorînduială, aceştia să se lepede din Biserică pînă cînd se vor mărturisi şi vor face rodini de pocăinţă şi numai atunci vor primi iertare. Nu le este iertat să se împărtăşească cu cei excomunicaţi sau să se roage împreună cu sectanţii. Iar de se va vădi că oarecare din episcopi, prezbiteri, diaconi sau oricare dintre clerici se vor împărtăşi cu cei excomunicaţi şi aceştia să fîe excomunicaţi ca unii care tulbură rînduiala Bisericii". -Ant. 2.
-"La cele sfinte (împărtăşanie) să nu se adauge nimic mai mult decît Tnipul şi Sîngele Domnului, precum a predanisit însuşi Domnul adică plinea şi vinul amestecat cu apă. Iar pîrga, mierea şi laptele să se ducă într-o zi anumită (la Paşti) spre taina pmncilor (celor noi botezaţi) după obicei. Deşi se aduc mai alesla altar, totuşi ele trebuiesc binecuvîntale separai (de slînta euharistie) pentm ca să se deosebească de taina tnipului şi sîngelui Domnului (şi să se dea mai pe urmă celor noi botezaţi, ca simbol, I. Penu 2,22,2, apoi obicei desfiinţat vi ce. 57). Ca pîrgă să nu se mai aducă nimic la altar decît vinul din struguri şipîinea de grîu". -Cari. 37.
-"Sfintele allanditi să nu se aducă decît numai de persoane care au postit, cu excepţia unei singure zile pe an, întni care se prăznuicşle cina Domnului (Joia mare, vi ec. 29). în caz că cineva ar muri spre seară şi careva din episcopi sau ceilalţi clerici i-ar face pomenire, întnicît aceştia au primii, să facă numai singurele ntgăciuni (ale înmormîntării sau parastasului fără liturghie)". -Cart. 41.
-"...In hotărirea de credinţă de la Niceea, am auzit că atunci s-a precizat cum că cele sfinte cu adevărat să nu se facă după prinz, fiindcă ele trebuiesc aduse de cei ce au postit, precum este cuviincios" (Se pot aduce şi după prînz dacă slujitorii postesc cum este în Postul mare şi fac vecernia cu liturghia). -Cart. 47-b.
-"S-a mai hotărit ca nigăciunile cele întărite de sinod, fie cele începătoare de la slujbă, fie cele ce se rostesc la aducerea jertfei liturgice, fie cele de la punerea mîinilor, de toţi să se săvîrşească, la fel după tipic şi niciodată să nu se rostească altele potrivnice credinţei ci să se citească numai cele ce s-au adunat şi statornicit odinioară de cei prea înţelepţi". -Cart. 103.
