726.-"Nu se cuvine a se mga împreună cu ereticii sau
schismaticii". -(Apost. 9, 45). -Laod. 33.
727.-W« se cuvine să părăsească creştinii slujba mucenicilor lui
Hristos şi să se ducă la serbările falşilor mucenici şi ereticilor, sau care
au fost odinioară eretici, căci aceştia sînt înstreinaţi de Dumnezeu".
-Laod. 34.
728.-"Nu se cuvine creştinilor să părăsească biserica lui
Dumnezeu şi să venereze pe îngeri ca făpturi în locul lui Iisus,
care este capul bisericii (Colos. 2, 4-8; Efes. l,'20; 4, 15-16) şi să facă
adunări în cinstea lor, căci acestea sînt oprite. Deci de se va afla cineva că stăndeşte în această idolatrie ascunsă (F. Ap. 4, 12) să fie anatema, căci a părăsit pe Domnul Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu şi a căzut în idolatrie (a pus făptura în locul făcătorului) (Rom. 1, 22-23)". -Laod. 35.-
729.-"După ce s-au cercetat şi s-au luat în considerare toate cele
ce par a fi spre folosul bisericesc, cu aprobarea şi inspiraţia Duhului
Sfînt, am găsit de bine să se trateze cu blîndeţe şi pace pomeniţii
donatişli, deşi se deosebesc şi sînt neliniştiţi cu privire la împărtăşirea
cu tnipul Domnului. In ceea ce ne priveşte, să cunoască îndeobşte toţi
cei ce s-au încurcat în comuniunea şi prietenia acelora prin toate
eparhiile Africii, cum că s-au legat cu o rătăcire ticăloasă, fără
îndoială, precum zice Apostolul: "Certăm cu blîndeţe pe cei ce se
împotrivesc, în aşteptarea, că Dumnezeu le va da pocăinţă ca să
cunoască adevănd şi să-i scape din cursa diavolului, fiind ademeniţi
de el ca Să-i facă voia". (II Tim. 2, 25-26). Cartagina 66.
-"S-a hotărît ca sinodul nostm să trimită scrisori către toţi dregătorii din Africa, de la care s-a cerni sprijin pentm ajutond bisericii soborniceşti, cînd autoritatea episcopilor este defăimată prin cetăţi. Adică dregătorii creştini să cerceteze cu autoritatea lor, cele ce s-au făcut de maximianişli care au ocupat samavolnic bisericile, şi pe i cei ce s-au despărţit de ei, să-i înscrie în actele publice, spre a fi cunoscuţi de creştinii ortodocşi". -Cart. 67.
-"S-a hotărît ca să se trimită scrisori către sinepis copiii noştri, şi mai ales către fratele nost/u Anastasie de pe scaunul apostolic (Roma). El ştie că Africa are nevoie de pace. înşişi foştii clerici, donatiştii, care s-au convertit şi ar voi să vină la soborniceasca biserică, ar putea fi primiţi de episcopii soborniceşti în slujba de clerici, dacă aceasta ar contribui la unirea tuturor creştinilor. Tot aşa s-a procedat şi în trecut în mai multe biserici ale Africii unde a odrăslit acest eres. Prin aceasta nu se dezleagă cele hotărite de sinodul de peste mare (Italia), ci numai ca să se uşureze unirea celor ce vor să vie la soborniceasca biserică. întotdeauna trebuie să se urmărească unitatea ecumenică şi folosul mîntuirii sufletelor în toate locurile. Sinodul de peste mare (Italia) este împotriva primirii clericilor în aceeaşi demnitate , dar noi ţinem seama că mîntuirea este dată pentm toţi. Astfel, dacă cei ce s-au hirotonit de donatişli, vin la soborniceasca biserică, nu vom proceda după sinodul italian, ci noi îl vom primi în demnitatea clericală pentm a se face unirea sobornicească a bisericii". -Cartag. 68.
-"S-a hotărît să se trimită delegaţi ai sinodului la episcopii sau mirenii donatiştilor spre a le propovădui pacea şi unirea, fără de care nu se poate dobîndi mîntuirea. Şi se va face cunoscut că ei n-au ce imputa bisericii soborniceşti. Să se facă cunoscut tuturor, pe temeiul documentelor, cît s-au purtat ei de rău faţă de schismaticii lor maximianişti. Dacă vor voi să înţeleagă, Dumnezeu le va lumina mintea, ca să priceapă, că aşa cum s-au dezbinat maximianiştii de ei, tot aşa s-au dezbinat ei odinioară de soborniceasca biserică. Pe aceşti maximianişti i-au persecutat, apoi i-au primit pe fiecare în rangul său cînd au revenit la ei, recunoscîndu-le şi botezul, numai să-i atragă în secta lui Donat şi să nu intre în soborniceasca biserică, fără a-i mai învinovăţi, aşa cum făcuse mai înainte". -Cartag. 69.
-"S-a hotărît ca să se ceară de la împăraţi ca rămăşiţele idolatriei, nu numai statuile cele sculptate, ci şi cele din orice fel de locuri deschise sau din dumbrăvi sau de sub copaci, cu tot chipul să se nimicească". -Cartag. 84.
-"Fiecare episcop, în oraşul episcopal, fe singuri, fie în colaborare cu alţii, trebuie să intre în legătură cu conducătorii donatiştilor, şi să-i provoace ca şi ei să trimită reprezentanţi spre a discuta problemele religioase. Dacă va fi nevoie se va cere şi ajutorul dregătorilor lumeşti. Comunicările făcute vor fi semnate de episcopul Cartaginei în numele sinodului". -Cartag. 91.
- Augustin, episcopul Cartaginei a propus spre aprobare următoarea scrisoare: "Noi, trimişii autorizaţi ai sinodului nostm ortodox, căutăm să intrăm în tratative cu voi, dorind a ne bucura de îndreptarea voastră, după cuvîntul Domnului, care zice: Fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema (Matei 5, 9). Dar şi proorocii ne învaţă să zicem celor ce nu voiesc să se numească fraţi ai noştri: Voi sînteţi fraţi ai noştri. Deci voi nu trebuie să dispreţuiţi sfatul nostm, care vine din iubirea păcii, căci, dacă voi credeţi că veţi avea dreptate, să fiţi cu răbdare. Cînd se va întruni sinodul vostru, alegeţi dintre voi pe cei ce vor apăra pănita voastră dreptate şi noi vom face la fel. Cei aleşi dintre noi vor trata în linişte la locul şi în timpul hotărît cu ai voştri, ca prin voia lui Dumnezeu să se pună capăt, în sfirşit, rătăcirii vechi, ca nu cumva sufletele neputincioase şi popoml fără experienţă să se piardă în dezbinarea nelegiuită prin încrederea în oameni. De veţi primi frăţeşte aceasta invitaţie, uşor se va lămuri dreptatea, iar dacă nu veţi primi această propunere, reaua credinţă a voastră se va cunoaşte îndată. Toţi au fost de acord". -Cartag. 92.
736. ... "Deja s-a vorbit despre Catari, şi tu ai observat că noi trebuie să ne călăuzim după obiceiul locului unde ne aflăm, fiindcă toii cei ce s-au ocupat de această problemă'au vederi deosebite cu privire la validitatea botezului săvîrşit de eretici. Botezul pepuzienilor nu poate să fie socotit ca un adevărat botez; şi eu nu mă pricep cum Dionisie ( + 256) episcop al Alexandriei, om cult şi mare canonist, l-a trecut cu vederea. Cei vechi au judecat să primească numai acel botez care nu este greşit fală de adevănirile credin[ei dogmatice. însă ei au deosebit trei feluri de creştini rătăciţi, despăi\i(i de biserică: ereziile, schismele şi adunările ilegale (parasinagogi).
Se numesc eretici cei ce păcătuiesc contra anumitor învăţături esenţiale ale credinţei... Se numesc schismatici, cei ce s-au despă/rit de biserică pentm anumite chestiuni (administrative, cultice, etc.), cu privire la treburile bisericeşti. Se numesc adunări ilegale acelea pe care le fac anumiţi preoţi, răzvrătiţi contra episcopilor, sau de episcopii răzvrătiţi contra (sinodului) bisericii, sau de o comunitate bisericească neascultătoare. De exemplu, dacă cineva a fost dovedit de vreun păcat şi a fost afurisit, adică oprit de la slujbă, dar el nu se supiuie canoanelor, şi slujeşte, apoi se însoţeşte cu cei despărţiţi de biserică pentm a-şi împlini anumite interese personale, această răzvrătire se numeşte adunare ilegală.
Este o schismă, dacă de ex. cineva are (ca donatiştii), cu privire la pocăinţă, alte vederi contrare celor care fac pane din biserică. Este o erezie, dacă cineva ascultă de rătăcirile maniheilor, marcioni[ilor şi a pepuzienilor (montanişti), despre care vorbim acum, fiindcă ei se deosebesc prin înseşi adevănirile dogmatice cu privire la Dumnezeu. Pentm aceasta s-a hotărît odinioară să se declare botezul ereticilor nevalabil şi a primi pe cel al schismaticilor, penlni căci fac parte încă din biserică. Iar pe cei care lin adunări ilegale, să fie primiţi numai, după ce ei se vor îndrepta prin pocăinţă. Chiar şi cei care s-au dus după cei răzvrătiţi, fiind în oarecare demnităţi bisericeşti, după ce se vor îndrepta, să fie primiţi în aceeaşi treaptă clericală".
"însă pepuzienii (montaniştii) sînt întm totul eretici, pentm că ei hulesc contra Duhului Sfînt, atribuind în chip nelegiuit şi făţarnic lui Montan şi Priscilei supranumele de "Mîngîietorul". Pentm aceasta ei se fac dublu vinovaţi: mai întîi, pentm că ei atribuie oamenilor vrednicia lui Dumnezeu, şi în al doilea rind, pentm că ei hulesc pe Duhul Sfînt comparindu-l cu oamenii. Care ar fi temeiul pentm a se putea susţine că botezul lor făcut în numele Tatălui şi al Fiului, a lui Montan şi al Priscilei să fie valabil? Cei ce nu s-au botezat după Sfînta Tradiţie nu potfi socotiţi botezaţi cu adevărat. Dacă Dionisie a scăpat din vedere aceasta, nu se cuvine ca noi să aprobăm greşeala lui, căci prin bunul simt, absurditatea (acestui botez) se poate vedea de la sine".
"Catarii de asemenea fac parte dintre schismatici. Predecesorii noştri, adică Ciprian şi Firmilian, au socotit că sînt egali în rătăcire, Catarii, Encratiţii, Hidroparastaţii şi Apotactiţii".
"Schisma este despărţirea de biserică şi toţi cei ce se despart nu se mai împărtăşesc de danirile Duhului Sfînt, pentru că revolta lor au oprit pentru ei, izvorul'harului făcînd să înceteze succesiunea legitimă a preoţiei părinţilor. Autorii acestei despărţiri au fost hirotonisiţi de episcopii soborniceşti şi această consacrare le-a adus asupra lor hanii; însă de cînd s-au despărţit căzînd în rînduiala mirenilor, ei nu mai au puterea de a boteza şi nici a hirotonisi, căci de îndată ce ei nu mai au danii Duhului Sfînt, ei nu mai au puterea să hirotonisească pe alţii". Pentm aceasta, s-a orinduit cum că botezul lor trebuie să se facă din nou, fiindcă ei nu sînt decît nişte mireni, şi toţi care se vor întoarce la biserică, şi toţi cei ce fuseseră botezaţi de preoţii lor, trebuiesc rebotezaţi. Cu toate acestea, întrucît mulţi episcopi din Asia, din coborămînt faţă de ei, şi pentm a-înlătura tulburările, au socotit de bine a se primi şi botezul lor, îl putem primi şi noi".
"Insă trebuie să fim atenţi asupra nelegiuirii Encratiţilor, fiindcă ei pentm a împiedica pe cei din secta lor de a se reîntoarce la biserică, i-au silit să se boteze la ei, punîndu-i sub stăpînirea obiceiurilor lor. Dar, pentm că nu s-a hotărît nimic cu privire la aceşti sectanţi, se cuvine ca să se anuleze cu desăvîrşire botezul lor, şi să fie botezaţi din nou cei care se vor întoarce la biserică, deşi fuseseră botezaţi de preoţii lor eretici. Insă, dacă această practică ar tulbura ordinea bisericii, ar trebui să urmăm obiceiul icoijomisirii părinţilor, care au fost destul de prevăzători, căci ar fi de temut, că silindu-i de a se (boteza) reboteza, prin această mare severitate, i-am împiedica să revină la mîntuire. Deşi botezul lor nu este întru totul egal cu al nostm, noi nu sînte'm obligaţi (expres de canoane) să-i botezăm din nou pentm a li se da hanii, ci noi sîntem obligaţi să respectăm întru toate rînduiala canoanelor (pentru convertirea lor). Apoi nu trebuie să se oprească a se face ungerea cu Sfiitul Mir tuhiror celor care au primit botezul (acceptat de nai), înainte de a-i primi la tainele noastre. Eu ştiu că Zoin şi Salumin au fost ridicaţi la scaunul episcopal (s-a recunoscut hirotonia lor). Iată pentru ce nu se pot separa de biserică, cei ce au făcut pane din această sectă, pentm că primirea acestor doi episcopi ne serveşte ca un canon de orientare, care s-a făcut cu privire la primirea lor". -Sf. Vasile 1.
-"Ereticii care se pocăiesc la sfîrşitul vieţii (fiind ameninţaţi de moarte) pot fi primiţi (la împărtăşire), dar această primire să nu se facă cu uşurinţă, ci cu destulă cercetare, pentm a ne convinge de pocăinţa lor dacă este curată, şi dacă dă dovadă prin faptă că ei doresc cu adevărat să se mîntuiască". -Sf. Vasile 5.
-"Encratiţii, Sacofoiii şi Apostactiţii trebuiesc trataţi ca şi novaţienii, pentm care s-a formulat canon, iar pentm aceştia nu avem nimic. Pe aceştia noi am hotărît să-i rebotezăm. Dacă pînă acum (în eparhia lui Amfilohie) nu s-au rebotezat ca şi la romani, cu toate acestea, noi hotărîm de acum încolo să fie botezaţi din nou, această hotărire s-o aplici şi tu, fiindcă această erezie este odrăslită din eresul marcianiţilor, care defăima taina nunţii, folosirea vinului, zicînd că sînt creaturi spurcate. Tată de ce noi nu-i primim în biserică pînă ce nu se botează după formula noastră, ca să nu se poată înşela, cînd ei pretind că sînt botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfiitului Duh, ei care zic, ca şi Marcion şi ceilalţi eretici, cum că Dumnezeu este făcătond răului. Astfel, dacă tu socoteşti de bine, ar trebui convocat un sinod al episcopilor care să fonmdeze un canon pentm aceşti eretici, ca să se poată reboteza fără pericol, şi să avem o regulă sigură de urmat cu privire la toţi aceştia", (mai tîrziu a dat c. II, ec. c. 7). -Sf.Vasile 47.
-"Cu privire la episcopii care au trecut la arieni în vreme de prigoană, iar acum după ce ea a încetat, să se procedeze cu ei după obicei. Astfel, în locul lor să se aşeze alţii, care au fost statornici în ortodoxie, iar apostaţii vor rămîne doar cu numele de clerici, aşa cum s-a făcut în Tebaida. Preoţii aşezaţi de episcopul Apolo, care au trecut la arieni, din socotinţa (iniţiativa) lor, acum dacă mai sînt între clericii ortodocşi, să se scoată, iar dacă ei au trecut din ordinul episcopului lor, pot să rămînă în cler, ca cei ce'au făcut-o din nepriceperea ereziei; iar dacă enoriaşii îi înlătură, să se hirotonisească alţii în locul lor, iar dacă îi ţin împreună cu cei ortodocşi, să fie trataţi după acelaşi obicei folosit de episcopii din Tebaida". -Teofii 2.
-"Mi-ai făcut cunoscut (tu ep. Afnigie) că oarecare dintre mirenii care se numesc pe sine catari, voiesc să vină la biserică. Deci, deoarece sinodul ţinut la Niceea de (c.8) de către fericiţii noştri părinţi au hotărît ca să se hirotonisească cei ce vin (de la catari) se aprobă ca, potrivit acestei nonne, să-i hirotoneşti pe cei ce vin la biserică, dacă viaţa lor este vrednică şi dacă nimic nu li se opune". -Teofii 12.
LXXX. EVANGHELIŞTII
741.- Evangheliştii sau creştinii după' evanghelie, sectă
elveţiană, răspîndită în România la Iaşi şi Braşov, se înrudeşte cu
baptiştii, etc. Mai tîrziu a fuzionat cu Tudoriştii. Doctrină:
Botezul este denaturat şi înlătură tainele;
înlătură Sfînta Tradiţie;
c)învaţă mileniul (Apoc. 20, 3-4) şi patru judecăţi ale sufletului.
Cei care se convertesc, se primesc prin botez după îndrumarea
episcopului.
LXXXI. FĂGĂDUINŢELE
- Făgăduinţele sînt legăminte care pornesc de la Dumnezeu către om şi ale omului către Dumnezeu, întemeiate pe relaţiunile adevărurilor de credinţă, de morală şi de cult. Dumnezeu este izvorul a tot adevărul şi viaţa (Ioan 14,5). Iisus a venit în lume ca să ne facă fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1,12), născuţi prin harul iertării şi a chemării întru a colabora cu El: Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi... (Matei li, 27-29). Exemplul lui Iisus trebuie să-l urmeze toţi cei ce cred în El? "Cum mă vedeţi pe mine făcînd, faceţi şi voi asemenea" (Ioan 13,15; Fiiîp 2, 5; i Petru 2, 21). El făgăduieşte acestora: Milă (Ex. 20, 6; Deut. 5, 10; Matei 5, 7; Iacob 2, 13); Iertare (Matei 6, 14); Binecuvîntare (Lev. 26, 1-13; Deut. 28, 1-14; Luca 6, 36; II Cor. 9, 9); Viaţă veşnică (Matei 19, 28-29; Marcu 10, 21-30; Rom. 8, 13) şi Domnul împlineşte toate aceste făgăduinţe cu exactitate faţă de cel ce primeşte să-i urmeze poruncile, şi să-i facă voia legilor Sale aşa cum a făcut cu Avram (Fac. .16,5; Iacob 2, 23) şi cu apostolii (Ioan 17, 5-24; F. Ap. 2, 1-20).
- Omul colaborează cu Dumnezeu prin făgăduinţele sale, adică legămintele sau jurămintele sale faţă de el, făcute cu vorba simplă sau acte de închinare intimă sau publică faţă de semenii noştri sau de autorităţile bisericeşti, precum, şi acte cultice sau voturi. Făgăduinţele simple, dacă izvorăsc din convingerea credinţei, ele sînt acte de cult (Num. 30,2; Deut. 23,21; Ps. 66,13-14). Dacă ele sînt făcute public cu martori, şi mai ales în faţa Sfînt ului Altar, ele devin jurăminte fără dezlegare (Fac. 15, 6-18; 24. 7; Ex. 4,14-21; 30,46; 31, 17; Lev. 27, 1-30; Deut. 30, 1-30; Matei 4, 19). Celor ce îşi îndeplinesc făgăduinţele cu fapte statornice şi jertfelnice, Domnul ie-a zis: "Adevăr zic vouă, că atunci cînd Fiul Omului va sta pe scaunul Său, veţi sta şi voi pe cele 12 scaune şi veţi judeca pe fiii lui Israil (Matei 19,
27-30) şi vor cînta cîntarea cea nouă a veşnicilor răsplătiri (Apoc. 14, l;
3-13).(■>
- Făgăduinţele trebuiesc făcute cu mare băgare de seamă. Omul îşi va da seama înaintea Domnului de orice cuvînt ieşit din gura lui (Matei 12,35-37). "Dacă cineva are de gtnd să meargă la biserică, sau să facă o faptă bună •'să se gîndească bine dacă poate împlini şi apoi să spună cuvîntul. Este primejdios pentru om să facă o făgăduinţă sfîntă şi abia după ce afăcut-o să se gîndească (Prov. 20,25). Dacă lui Dumnezeu ai făcut vreo făgăduinţă să nu zăboveşti a o împlini căci lui Dumnezeu nu-i plac oamenii uşori la minte, de aceea să împlineşti tot ce făgăduieşti. Mai bine să nu făgăduieşti decît s-o faci şi să n-o împlineşti" (Ecles. 5,4-5). împlinirea oricărei făgăduinţe cere osteneală şi devotament jertfelnic, aşa cum au făcut-o toţi sfinţii Vechiului şi Noului Testament ca Avraam (Fac. 22, 12); Moise (Num. 12, 14). însuşi Domnul Iisus ca să împlinească voia Tatălui el a suferit (loan 16,25-33). Viaţa duhovnicească este o luptă cu păcatul, dar cea mai bună luptă (II Tim. 4,7).
- Toţi cei ce au călcat făgăduinţele lor faţă de conştiinţa lor şi faţă de legile lui Dumnezeu au fost pedepsiţi chiar în lumea aceasta, ca din exemplul lor să înveţe şi alţii ce înseamnă a face •I'ăgăduinţi mincinoase "jertfa nebunului" (Edes. 5, l), şi a defăima pe Dumnezeu ispitindu-L (Sfrah. 18, 23), ca satana pe Iisus (Matei 4, 1-5), Saul (I Regi 15, 22-23; III Regi 13,19-24; 14, 7-10), Iuda care mai bine nu s-ar fi născut (Matei 26,24), Anania şi Sa fir a au fost ucişi, fiindcă n-au minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu (F. Ap. 5, l-ll; Luca 22,3). Celor ce se leapădă de făgăduinţele lor făcute cu ştiinţa şi cu vorba liberă, de a sluji Domnului ca preoţi, călugări sau a fi în slujba Domnului sub alte forme, li se aplică învăţătura Domnului, prin care a spus: Duhul cel rău dacă iese din om ca odinioară din Iuda la început, dacă acest om nu-şi ţine casa sufletului împodobită cu legea Domnului, trăită după exemplul lui, ca Iisus, apoi acel duh rău vine cu alte şapte iluluiri rele şi astfel starea cea de pe urmă, devine mai rea decît cea dintîi (Luca 11, 24 26), aşa cum se uitîmplă cu toţi apostaţii (I Tim. 1,20; II Tim. 4,10).
-"Ba chiar şi cel ce a fost îmbrăcat odată de episcop, cu îmbrăcăminte neagră cu scopul de a intra în cler, nu o mai poate dezbrăca deoarece a făcut declaraţie publică de a se consacra lui Dumnezeu, şi nu mai poate să se lepede de făgăduinţa făcută şi să batjocorească starea sfîntă ca femeile de la teatru". -Baisamon.
-"Mi se pare absurd dacă cineva făgăduieşte să nu mănînce came de porc. Deci, învaţă ca nimeni să nu mai facă jurăminte şi făgăduinţe nelegiuite (I Regi 14,24-43), căci întrebuinţarea cărnii de porc este indiferentă, dacă se ia cu mulţumire (I Tim. 4,4), căci nici-o făptură nu este de lepădat. Deci, în acest caz, felul de făgăduinţă este ridicol, iar nu ideea înfrinării, care este necesară (în viaţa normală)". -Sf . Vasile 28.-
LXXXII. FANATISMUL
748.- Fanatismul porneşte dintr-o acţiune dezechilibrată datorită
unei înţelegeri mintale slăbănoage şi a unei voinţe prea active, care nu
poate fi călăuzită corect de lumina cea slabă a nunţii în cadrul legilor
Domnului. La fanatic este un dezechilibru între idealul minţii şi între
puterea de a lucra binele. El, cu mintea, înţelege greşit şi primeşte
neadevărul în loc de adevăr, minciuna în loc de dreptate, legi morale
închipuite, în locul celor dumnezeieşti. Dacă la aceasta se mai adaugă
şi iscusinţa vicleşugului, atunci fanaticul nu mai ascultă de nimeni, se
crede atotştiutor şi prea înţelept, şi astfel, se dedă la tot felul de crime,
toate săvîrşite, după capul lui în numele legii lui Dumnezeu. Aceştia
sînt cuprinşi şi de duhul adormirii, ca văzînd să nu vadă...(Rom. 11, 8;
Matei 13, 14; Ioan 12, 24), ca nişte căzuţi din har (Gal. 5,4), devin apostoli
mincinoşi (II Cor. 11, 13-15; Filip. 1, 15-17), călăuziţi de duhurile cele
înşelătoare (I Tim. 4, 1-8). Ei dau naştere la tulburări în biserică şi la
rătăcirea eretică şi sectară. (Efes. 4, 15-19). Leacul fanatismului este
smerenia cu adevărat duhovnicească (Rom. 12, 16 ; Iacob 4, io-, I Peiru 5, 5) şi
rugăciunea unită cu sfînta ascultare de autoritatea legală (Ioan 3, 21; F. Ap. 5,
28; I Petru 1,22; II Cor. 10,5; Iacob 1,23). LXXXI1I. FAPTELE BUNE
749.- Faptele bune sînt roade ale credinţei (iacob 2,14). Ele se
referă la sinea omului, cum sînt îngrijirea de cele trupeşti şi
sufleteşti conform cu legea Domnului, la aproapele ca om trupesc şi
sufletesc, faţă de care avem datorii trupeşti şi sufleteşti şi faţă de
Dumnezeu, prin evlavie, rugăciune şi mărturisirea legilor şi
dogmelor sale (V. Dogmele, Mărturisitor). Sentimentele morale ale
aprecierii faptelor nu sînt decît un început, şi fără acţiunea voinţei,
ele devin fapte, născute moarte. Numai judecăţile morale active, în
cadrul legilor evanghelice, fac pe om să se îmbrace în cămaşa faptelor
cerute de Hristos (Ioan 15,5):
