Iii. Programele şi proiectele de cercetare pe anii 2018 și următorii programul I a denumire

E) Rezultate scontate: Cercetările înscrise în actualele proiecte ale programului vor permite, în baza unor investigaţii sistematice în arhive şi a studierii altor categorii de surse istorice româneşti şi străine, ca şi a literaturii de specialitate, o temeinică şi amplă cunoaştere a unora dintre principalele aspecte ale unui moment-cheie al istoriei României postbelice – instaurarea şi consolidarea monopolului puterii partidului comunist în România în anii 1948-1953 – analizat comparativ cu evoluţiile din alte ţări ale Europei Centrale şi de Sud-Est.

F) Modul de valorificare: Vor fi realizate volume tematice cu profil monografic şi un volum de documente, precum şi studii şi articole. Vor fi elaborate şi prezentate comunicări la manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale şi organizate dezbateri şi sesiuni ştiinţifice.

G) Durata programului: variabilă în funcţie de fiecare proiect

Proiectele programului:

a) Proiecte pe anul 2018 şi următorii
- Viorel Achim, “Romii din România în anii 1945-1949. Evoluţii interne şi tentativa de obţinere a statutului de naţionalitate conlocuitoare”(1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018).

- Mioara Anton, Cotidianul comunist. Deceniile „mărețelor împliniri“ (1970-1980), Termen de realizare 1 iulie 2015 - 31 decembrie 2017 (lucrarea a fost întreruptă datorită concediului post-natal).

- Cosmin Popa, Elena Ceauşescu sau comunismul românesc la feminin (1980-1989) Termen de realizare 1 ianuarie 2018–31 decembrie 2019.

- Simion Gheorghiu, Ştiinţă şi politică în istoriografia din Republica Moldova (Perioada contemporană) (1 iulie 2017-30 iunie 2018).

- Simion Gheorghiu, Comunismul românesc. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej în istoriografia şi documentele sovietice şi ruse (1 iulie 2018-30 iunie 2020).

- Radu Tudorancea, Elite în vreme de război: Intelectualii români rămași în teritoriul ocupat (1916-1918). Studiu de caz: Alexandru Tzigara Samurcaș. (1 iulie 2017-30 iulie 2019).

- Cristian Vasile, Literatură şi ideologie la finele regimului comunist: scriitorii români între adeziune la politica oficială, conformism şi exil interior, 1981-1989 Termen de realizare 1 ianuarie 2018–31 decembrie 2019.

- Mihaela Stroe, „Școala nouă” de istorie de la o dictatură la alta (1938-1964). Strategii de adaptare. Termen de realizare 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018.

- Raul Denize, Disensiuni ideologice și pragmatism politic în relațiile Republicii Federale Germania cu România comunistă (1967-1989) Termen de realizare 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2019.

- Camelia Zavarache, Universul copiilor: dezvoltarea învățământului preșcolar în România interbelică (1919-1940) Termen de realizare 1 ianuarie 2018–31 decembrie 2019.

b) Prezentarea proiectelor

PROIECT DE CERCETARE 1

a) Denumirea: Romii din România în anii 1945-1949. Evoluţii interne şi tentativa de obţinere a statutului de naţionalitate conlocuitoare

b) Coordonatori: Viorel Achim

c) Colectivul de cercetare: Viorel Achim

d) Termen de realizare: 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2018 (2 ani).

e) Stadiul actual al cunoştinţelor: Istoria romilor (ţiganilor) din România în primii ani postbelici nu a constituit până în acest moment obiectul unei cercetări sistematice. Interesul tot mai mare care există în mediile academice faţă de minoritatea romă nu a luat în considerare această perioadă istorică scurtă, cuprinsă între august 1944, când România a revenit la democraţia constintuţională, şi începutul anului 1949, când regimul comunist recent instaurat şi-a fixat definitiv coordonatele politicii faţă de minorităţi într-o manieră care îi lăsa pe romi (ţigani) pe dinafară. Or, această epocă de tranziţie este extrem de importantă pentru înţelegerea evoluţiei ulterioare a minorității rome.

Cam tot ce se ştie despre romi şi despre „problema ţiganilor/romilor” în România în acei ani se află în două studii pe care le-am publicat acum câţiva ani: Die Minderheit der Roma in Rumänien 1944-1949, în Mariana Hausleitner (ed.), Vom Faschismus zum Stalinismus. Deutsche und andere Minderheiten in Ostmittel- und Südosteuropa 1941-1953, München: IKGS Verlag, 2008, pp. 191-205; Încercarea romilor din România de a obţine statutul de naţionalitate conlocuitoare, 1948-1949, în “Revista Istorică”, XXI, 2010, nr. 5-6, p. 449-465 (publicat anterior: La tentative des Roms de Roumanie d’obtenir le statut de minorité nationale en 1948-1949, în “Études tsiganes”, No. 38, 2009, p. 62-82).

Pot fi găsite informaţii privitoare la romi şi în unele monografii locale sau lucrări privitoare la anumite personalităţi, dar aceste informaţii sunt în general puţin relevante pentru istoria grupului în ansamblu. O categorie de publicaţii în care romii apar oarecum constant sunt cărţile (studii sau volume memorialistice) care se ocupă de minoritatea germană din Transilvania şi Banat după 1944, ale cărei proprietăţi au fost confiscate de statul român şi trecute în proprietatea sau folosinţa localnicilor şi coloniştilor, în aceste categorii intrând adesea şi romii din regiunea respectivă. Despre romi vorbeşte, în câteva pagini, şi Dumitru Şandru în lucrările privitoare la reforma agrară din 1945, în cadrul căreia au fost împroprietăriţi şi destul de mulţi romi (Reforma agrară din 1945 în România, Bucureşti: Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2000; Reforma agrară din 1945 şi ţărănimea germană din România, Bucureşti: Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2009).

Cercetarea pe care o propun vine în prelungirea preocupărilor mele legate de istoria ţiganilor/romilor, iar faptul că m-am ocupat destul de mult de politica guvernului Antonescu faţă de această populaţie şi de deportările în Transnistria mi-a oferit ocazia să intru în contact cu informaţia de arhivă şi de altă natură care priveşte romii în primii ani postbelici.

Cred că o cercetare pe tema istoriei romilor din România în anii 1945-1949 are un mare potenţial de noutate şi va prezenta interes pentru istoricii români şi străini care se ocupă de această minoritate.

Cred că această cercetare este importantă şi pentru studierea istoriei minorităţilor etnice din România, deoarece voi aborda minoritatea romă în contextul politicilor de ansamblu ale statului român în domeniul minorităţilor desfăşurate în intervalul menţionat.

f) Scopul proiectului: Proiectul de cercetare îşi propune să studieze, într-o manieră oarecum monografică, toate aspectele importante ale istoriei romilor din România în anii 1945-1949.

Aceşti ani sunt importanţi deoarece a fost singura perioadă în care statul român a dezvoltat o politică faţă de populaţia ţigănească/romă în ansamblu. (Politica guvernului Antonescu faţă de ţigani a vizat doar unele segmente ale acestei populaţii.) Guvernul cu majoritate comunistă instaurat la 6 martie 1945 a început să-i trateze pe ţigani (romi) ca pe o minoritate etnică, deşi nu s-a ajuns la o consacrare oficială a acestui statut, cerut de organizaţiile romilor. El a luat unele măsuri în favoarea unor segmente ale acestei populaţii şi a încurajat, uneori chiar finanţat unele organizaţii rome. Atunci a fost introdus în uzul oficial, la cererea organizaţiilor rome, numele de „rom”. Evident că politica faţă de romi s-a încadrat în încercarea noilor autorităţi comuniste de a fideliza minorităţile şi de a le folosi în lupta politică.

Colaborarea între organizaţiile romilor agreate de autorităţi şi guvern a atins apogeul în anii 1947-1948. Liderii romi au încercat să intre în graţiile puterii, iar organizaţiile lor, în primul rând Uniunea Generală a Romilor din România (UGRR), s-au comportat la fel ca organizaţiile celorlalte minorităţi naţionale recunoscute, făcând politica noului regim, fiind în fapt un instrument al acestuia. Atunci, în 1948-1949, în condiţiile în care regimul comunist a început o restructurare radicală a societăţii româneşti, după model sovietic, şi s-a trecut la o politică nouă în ce priveşte minorităţile, se părea că era o ocazie pentru romi să fie recunoscuţi şi ei oficial. În 1948 şi 1949 liderii romi au făcut demersuri pentru recunoaştere romilor ca minoritate naţională („naţionalitate conlocuitoare” în limbajul epocii). Au primit încurajări, inclusiv de la Petru Groza, dar până la urmă demersul lor nu avut rezultatul dorit. Romii nu au obţinut atunci statutul de naţionalitate conlocuitoare. În România romii au fost recunoscuţi ca minoritate naţională abia în 1990.

Chestiunile pe care le voi studia în proiectul meu vor fi grupate în patru mari categorii:

1. Evoluţiile interne pe care le-a cunoscut populaţia romă în primii ani postbelici.

Aici intră datele sociale şi economice ale populaţiei rome, legate de ocupaţii, mod de viaţă, relaţiile sociale, organizarea internă a comunităţilor de romi, etc. Chestiunile asupra cărora voi insista în capitole speciale sunt: Situaţia specială a nomazilor, faţă de care autorităţile centrale şi locale au luat măsuri de control şi limitare a nomadismului (cele mai importante în iulie 1946 şi aprilie-mai 1948); Împroprietărirea unui număr mare de romi la reforma agrară din 1945.

2. Organizaţiile rome şi relaţiile cu autorităţile.

Revenirea României la regimul constituţional, după 23 august 1944, a creat condiţii pentru (re)apariţia organizaţiilor şi asociaţiilor rome. A existat o oarecare efervescenţă organizatorică în rândul unor anumite categorii de romi, comparabilă poate cu ceea ce s-a petrecut în anii ’30. S-au (re)creat organizaţii rome la nivel local, cea mai importantă fiind Uniunea Generală a Romilor din România (UGRR), organizaţia înfiinţată în 1933. Unele asociaţii rome de la nivel local par să fi fost destul de active şi în documentele de arhivă le vedem cum conlucrează cu autorităţile la unele proiecte care privesc comunităţile rome din locurile respective. Subordonarea tot mai accentuată faţă de putere s-a exprimat şi în îndepărtarea din fruntea UGRR a unor persoane care, pentru originea lor burgheză sau pentru un alt motiv, nu erau agreate de autorităţi (iunie 1948).

3. Încercarea de obţinere a statutului de naţionalitate conlocuitoare, în 1948-1949.

Aici intră demersul UGRR de a obţine statutul de naţionalitate conlocuitoare, care nu a reuşit, în condiţiile în care în decembrie 1948 a intervenit Rezoluţia Biroului Politic al CC al PMR în chestiunea naţională, care a trasat liniile noii politici a statului român în domeniu. UGRR a fost desfiinţată prin decizia Consiliului de Miniştri din 25 ianuarie 1949, privitoare la dizolvarea unor asociaţii culturale persoane juridice. Încercarea făcută de comitetul de iniţiativă, în februarie 1949, de a întemeia în locul UGRR, Uniunea Populară a Romilor din România s-a soldat şi ea cu un eşec. În perioada comunistă ţiganii (romii) au fost văzuţi şi trataţi ca o minoritate socială, iar nu una etnică. Romii au fost recunoscuţi ca minoritate naţională abia în anul 1990.

g) Material şi metode de lucru: Cercetarea pe care o propun se construieşte în cea mai mare parte pe materiale de arhivă, cele mai multe neutilizate până acum. Numărul acestor materiale este destul de mare, ceea ce facilitează o cercetare amănunţită a multor aspecte privitoare la istoria romilor în primii ani postbelici. Cele mai importante arhive în care se află aceste documente sunt: Arhiva Naţională Istorică Centrală (fondurile create de Ministerul de Interne, Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Inspectorarul General al Jandarmeriri, Direcţia Generală a Poliţiei, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, C.C. al P.C.R. etc.); Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (pentru materiale provenind din arhivele create de poliţie, jandarmerie, Siguranţa Statului, Securitate); câteva arhivele judeţene (fonduri create de prefecturi, preturi, primării, jandarmerie, poliţie, comisiile judeţene şi comitetele locale de Reformă Agrară, colecţii personale etc.). Pentru cunoaşterea activităţii organizaţiilor rome în acei ani foarte utile sunt dosarele de la CNSAS privitoare la fruntaşii romi, dintre care unii au colaborat cu şi au fost susţinuţi de noile autorităţi comuniste, iar alţii, din motive care ţin de originea lor socială sau de colaborarea cu regimurile trecute, au fost obligaţi să se retragă.

Menţionez că o parte a muncii de documentare necesară acestui proiect a fost deja făcută de mine în anii anteriori, când am extras din arhive materiale utile pentru cercetarea mea, iar alte dosare le-am detectat doar, urmând să le studiez când voi porni proiectul.

Voi apela şi la publicaţii de epocă, în primul rând la presa Partidului Comunist, unde au fost publicate câteva articole despre romi.

Voi apela şi la istoria orală, mai precis la interviurile care au fost luate unor romi în contextul cercetărilor de istorie orală care au vizat fie deportarea în Transnistria fie perioada comunistă, în care intervievaţii au vorbit şi despre viaţa lor în primii ani postbelici. Până în prezent au fost publicate doar câteva interviuri ce oferă informaţie de interes pentru cercetarea mea (cum este Tragedia romilor deportaţi în Transnistria. 1942-1945. Mărturii şi documente, ed. Radu Ioanid, Michelle Kelso, Luminiţa Mihai Cioabă, Iaşi: Polirom, 2009), dar în anul viitor Institutul de Istorie Orală din Cluj-Napoca va pune pe site (transcrise) câteva zeci de interviuri în care intervievaţii vorbesc despre viaţa lor după război.

Lucrarea va fi una originală ca informaţie şi în ton cu maniera în care este abordată astăzi în istoriografia occidentală istoria minorităţilor, cu luarea în considerare a specificului social şi cultural al populaţiei rome şi a procesului anevoios de integrare.

Deşi subiectul este unul de istorie, această cercetare este una interdisciplinară, deoarece implică statistica, demografia, ştiinţele politice etc. Cercetarea are şi valenţe comparative, în sensul că voi face o paralelă între situaţia romilor în România şi ţările vecine (Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, U.R.S.S.).

h) Rezultatele scontate: Proiectul se va concretiza într-o cercetare de tip monografic, care va reconstitui toate aspectele pe care le consider importante ce aparţin problematicii enunţate în titlu. El introduce în cercetare informaţii istorice noi şi concluzii noi.

Estimez că cercetarea mea va trezi interesul istoricilor români şi străini care se ocupă de romi, dar şi al altor specialişti interesaţi de această populaţie. Ei vor putea găsi date din perioada 1945-1949 care îi vor ajuta să înţeleagă mai bine specificul social şi cultural al romilor. Datele cercetării mele vor fi accesibile şi autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul politicilor faţă de romi. Cunoaşterea experienţei administraţiei româneşti din anii 1945-1949 în ce priveşte romii şi a studiilor despre romi care s-au făcut în acei ani la comanda administraţiei, poate fi utilă în anumite aspecte.

Prin datele pe care le va conţine, cercetarea oferă o deschidere spre alte teme de cercetare privitoare la romi.

i) Valorificarea rezultatelor: Principala formă de valorificare a lucrării de plan va fi un volum, în care, în mai multe capitole, să rezolv cam toate problemele care ţin de istoria minorităţii rome din România în primii ani postbelici.

De asemenea, îmi propun, tot ca parte a acestui proiect, să alcătuiesc o culegere de documente care să cuprindă actele cele mai reprezentative pentru relaţiile care au existat între organizaţiile rome şi statul român în anii 1947-1949, o culegere de aproximativ 100 de pagini, care să fie inclusă, eventual, în anexa volumului monografic.

În perioada derulării proiectului voi folosi informaţia pe care o voi avra la dispoziţie şi pentru a pregăti două sau trei comunicări, în institut sau în afară (inclusiv în străinătate). De asemenea, voi da la publicare, în revistele Institutului sau în altă parte, cel puţin două articole din această cercetare.

j) Colaborări în ţară: -

k) Colaborări în străinătate: -

l) Bugetul solicitat: Bugetul pe care îl solicit pentru realizarea acestui proiect este reprezentat de salariului de Cercetător ştiinţific gr. I pentru 24 de luni calendaristice.

m) Alte subvenţii de cercetare: Realizarea lucrării de plan nu este condiţionată de asigurarea altor subvenţii de cercetare. Va fi nevoie să fac nişte deplasări la unele arhive din ţară, unde se găsesc materiale care privesc populaţia romă în perioada 1945-1949. Dacă Institutul nu va putea suporta aceste deplasări, atunci voi plăti cheltuielile din banii proprii.

PROIECT DE CERCETARE 2

Denumirea proiectului: Cotidianul comunist. Deceniile „mărețelor împliniri“ (1970-1980)

Coordonatorul/Autorul: Mioara ANTON

Colectiv de cercetare: Mioara ANTON

Termenul de realizare: iulie 2015-decembrie 2017

Stadiul cunoştinţelor în domeniu: Dacă la începutul anilor ’50, România populară era un proiect politic, coagulat prin ficțiunea propagandei, prezența sovietică, puterea ideologiei și acțiunea aparatului represiv, către sfârșitul anilor ’60, aceiași Românie devenise o construcție cu o identitate ale cărei coduri și norme erau acceptate și asumate de cea mai mare parte a societății.

Procesul debutase la mijlocul anilor ’60, când societatea reușise să se adapteze exigențelor regimului. O serie de factori au contribuit la conturarea acestei realități: maturizarea instituțională a mecanismelor puterii, diminuarea terorii, ameliorarea situației economice, îmbunătățirea condițiilor de trai, reabilitarea și recuperarea figurilor importante ale culturii naționale și, nu în ultimul rând, renunțarea la universalitatea modelului sovietic

Odată cu alegerea lui N. Ceaușescu (1965) la conducerea partidului, în istoria României comuniste se deschidea o nouă pagină. Elanul reformator, pornind de la schimbarea titulaturii partidului, modificările statutare, și până la adoptarea unei noi Constituții, arăta că noul lider își inaugura cu succes propria conducere. Obiectivul de durată era „construirea comunismului“ ceea ce însemna transformarea exemplară a României prin intensificarea industrializării, folosirea resurselor energetice și electrificarea țării.

În ultimii ani, deschiderea arhivelor, precum și multiplicarea studiilor referitoare la istoria perioadei comuniste permit noi analize referitoare la resorturile profunde ale relației dintre putere și societate. În acest context, studiul vieții cotidiene în timpul perioadei Ceaușescu poate oferi răspunsuri multiple referitoare la sinuozitățile procesului de adaptare și transformare prin care a trecut societatea românească. Consens, disimulare, contestare, acceptare, militantism sunt numai câteva dintre fațetele complexe ale relației dintre partid și societate.

Istoria vieții cotidiene în comunism aduce în prim-plan imaginea unei societăți aflată într-o permanentă căutare a căilor de a se sustrage controlului puterii politice. Scurtei perioadei de liberalizare i-a urmat ceea ce propaganda oficială a numit a fi „epoca de aur“ a comunismului românesc, personificată prin figura lui Nicolae Ceaușescu. În realitate, aceasta s-a tradus prin intensificarea controlului asupra societății prin intermediul organismelor de represiune, degradarea accentuată a condițiilor de trai, lipsa constantă a bunurilor de larg consum, asistență sanitară deficitară etc.
Scopul proiectului: Proiectul Cotidianul comunist. Deceniile mărețelor împliniri (1970-1980) își propune să analizeze, pornind de la sursele de arhivă și de la bogata bibliografie de specialitate apărută în ultimii ani, particularitățile vieții cotidiene în cele două decenii care au urmat înghețului ideologic din iulie 1971.

Perioada de liberalizare din primii ani ai regimului Ceaușescu a fost una de tranziție, de reformulare și readaptare la nivel de discurs și de practici ale puterii în relația cu societatea. Liberalizarea limitată și diminuarea terorii nu însemnau renunțarea la proiectele destinate să producă transformări profunde la nivelul conștiinței și comportamentelor. Noul ceaușist însemna accelerarea industrializării, continuarea procesului de urbanizare, creșterea producției bunurilor de larg consum, precum și măsuri legislative care să ducă la îmbunătățirea condițiilor de viață (majorarea pensiilor, a salariilor, scăderea prețurilor etc.).

Dacă în primii ani ai regimului Ceaușescu, pe fondul liberalizării, societatea a rezonat la noile schimbări politice și înregistrăm atitudini precum consens, adeziune, și militantism, după 1975, aceiași societate și-a restructurat treptat atitudinea față de regim. În cele două decenii, dar mai ales în anii ’80, asistăm pe fondul degradării aceentuate a condițiilor economice și a exceselor aparatului ideologic și de represiune, la o schimbare radicală a relației dintre regim și societate. Revolte deschise (cazul grevei minerilor din Valea Jiului, din 1977, sau a revoltei muncitorilor de la Brașov, 1987), contestarea publică a practicilor regimului în relația cu proprii cetățeni (cazurile de dizidență), disimularea, acceptarea pasivă, acomodarea sunt răspunsurile societății la presiunile regimului politic.

Direcțiile principale de analiză care se vor regăsi în structura proiectului nostru sunt: (re)construirea identității sociale, strategiile de adaptare/spațiu public, spațiu privat; ritualuri și practici cotidiene; cultura penuriei și propaganda consumului (realități, strategii, practici de consum, alimentația publică, raționalizările); viața comunitară și spațiile de locuire (cartierele, apartamentele de bloc, viața la bloc, vecinii); familie, căsătorie și divorț; petrecerea timpului liber (serbări omagiale); corupția; combaterea parazitismului social și instituirea unor noi coduri de comportament; practici culturale; rezistența cotidiană (opinii critice, bancuri politice, zvonuri, discuții politice).

Consensul a fost posibil atâta vreme cât puterea politică și-a îndeplinit promisiunile față de populație (acces la bunurile de larg consum, aprovizionarea cu alimente, îmbunătățirea sistemului de salarizare și pensii, acces la informații etc.). Odată cu încălcarea acestor promisiuni și deteriorarea condițiilor de viață, pierderea sprijinului popular a fost înlocuită de aparatul de represiune care a avut rolul de a menține starea de teamă și de a controla dezamăgirile populației.

Material şi metode de lucru: Grație deschiderii arhivelor din ultimii ani, literatura de specialitate s-a îmbogățit cu lucrări care deschid noi direcții de cercetare referitoare la viața cotidiană în comunism. Lucrărilor reprezentative din istoriografia occidentală li se adaugă noi titluri precum volumul colectiv coordonat de Adrian Nicolau, Viaţa cotidiană în comunism, Polirom, Iaşi; 2004; Nicolae S. Noica, Între istorie și actualitate. Politici de locuire în Romania, București, Editura Mașina de Scris, 2003; N. Petrovici, Socialist Urbanization in the Ceausescu Era: Power and Economic Relations in the Production of Habitational Space in Cluj, „Studia Universitatis Sociologia“, 1/2006; Politică și societate în epoca Ceaușescu (coord. Florin Soare), Iași, Polirom, 2013; colecția de studii reunite în anuarul IICCMER, Între transformare și adaptare. Avataruri ale cotidianului în regimul comunist din România, vol. VIII, Iași, Polirom, 2013.

Pe lângă parcurgerea literaturii critice, a memorialisticii, și a colecțiilor de documente disponibile, documentarea va presupune cu precădere studierea şi valorificarea în principal a documentelor existente la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond CC al PCR, Secţia Cancelarie, Secția Organizatorică, Secția Agitație și Propagandă.

De asemenea, esențiale pentru cercetarea noastră sunt și documentele existente în arhivele CNSAS, ilustrative pentru starea de spirit a populației, dar și pentru măsurile luate de regim pentru a controla și direcționa nemulțumirile populației. Rapoartele serviciilor speciale constituie barometre ale nemulțumirilor populației, precum și a formelor prin care oamenii obișnuiți aleg să și le exprime (răspândirea de manifeste, bancurile politice, refuzul de a-și îndeplini obligațiile, răspândirea de zvonuri, vandalizarea portretelor sau însemnelor oficiale).

O atenție aparte va fi acordată în economia proiectului nostru de cercetare și interviurilor de istorie orală, prin care ne propunem să surprindem modul în care anumite evenimente din cele două decenii s-au păstrat în memoria colectivă. Reprezentative sunt în acest context două lucrări Anii ’80 și bucureștenii. Mărturii orale, Muzeul Țăranului Român, București, Editura Paideia, 2003 și Zoltan Rostaș, Antonio Momoc, Bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori, București, Editura Curtea Veche, 2013.