Ilrl, anul III, sem

ILRL, anul III, sem. II. Seminar .....................................................................
Teorii privind baza dialectală a limbii române literare (conform I. Gheţie, 1982, Introducere în studiul limbii române literare, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, p. 102−116)

Teorii	Observaţii
1. GRAIUL MUNTEAN Adepţi: B. P. Hasdeu (1879), A. Lambrior (1881), M. Gaster, O. Densusianu, P.V. Haneş, Al. Rosetti, Al. Graur, B. Cazacu, I. Coteanu, I. Gheţie - B. P. Hasdeu: textele coresiene au fixat în scris graiul din Muntenia şi din Transilvania de sud, care, fără modificări importante, a ajuns ulterior norma unică; A. Lambrior − aceeaşi idee asupra importanţei graiului muntean (cf. fr. / Île-de-France). - M. Gaster: graiul muntean s-a impus în sec. al XVIII-lea, când limba cărţilor bisericeşti devine unitar muntenească. - O. Densusianu: este de acord cu importanţa textelor coresiene, dar plasează unificarea limbii române literare ulterior secolului al XVI-lea. - Al. Rosetti: reafirmă importanţa tipăriturilor lui Coresi; consideră că impunerea graiului muntenesc ca limbă literară se desăvârşeşte prin apariţia Bibliei de la Bucureşti (1688). - B. Cazacu: impunerea graiului muntean e un proces de durată, care începe cu cărţile lui Coresi. - I. Coteanu: au existat două „muntenizări importante”: în sec. al XV-lea şi în sec. al XIX lea. I. Coteanu încearcă să demonstreze teoria sa inventariind particularităţile respinse de norma literară, din perspectivă sincronică. - I. Gheţie: graiul muntenesc este la originea limbii române literare (I. Gheţie, 1975, Baza dialectală a românei literare, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România).
2. GRAIUL MARAMUREŞEAN Adepţi: N. Iorga, (parţial) S. Puşcariu (dar ajunge să considere că limba difuzată de Coresi e un compromis între graiul maramureşean şi cel muntean) - N. Iorga: Coresi nu a difuzat prin cărţile sale graiul muntean, ci pe cel maramureşean, aflat la baza traducerilor rotacizante.
3. GRAIUL MARAMUREŞEAN, apoi CEL MUNTEAN (bază dublă) Adepţi: G. Ivănescu - G. Ivănescu are o poziţie intermediară între teoriile anterioare. G. Ivănescu: vechea română literară a avut mai multe variante teritoriale, fiecare dintre acestea având propria bază dialectală în graiurile locale. Toate aceste dialecte au avut însă şi o bază supradialectală maramureşeană. Dar baza maramureşeană se pierde începând cu sec. al XVIII lea, când viaţa politică şi culturală se concentrează în Ţara Românească. „Hegemonia aproape definitivă a graiului muntean” a fost desăvârşită de renunţarea scriitorilor moldoveni la particularităţile locale.
4. COMPROMIS ÎNTRE TOATE GRAIURILE DACOROMÂNE Adepţi: Al. Philippide (1894), Iorgu Iordan (1954), G. Istrate - Al. Philippide: graiul muntean a tins mereu spre preponderenţă, dar a fost importantă şi influenţa scriitorilor moldoveni asupra limbii literare. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea ar fi început „să se fixeze ca limbă comună un compromis între dialectele diferitelor provincii româneşti”. Teorie preluată de mulţi lingvişti ieşeni. - Iorgu Iordan: spre deosebire de alte limbi literare, la baza cărora stă, de obicei, un singur dialect, la constituirea românei literare şi naţionale au participat mai multe variante locale. Faptul că graiul muntean este cel mai apropiat de limba literară „nu ne dă dreptul să afirmăm pur şi simplu că la baza limbii literare româneşti stă graiul muntean”.
5. FUZIUNE ÎNTRE NORMELE REGIONALE DE LA BUCUREŞTI ŞI CELE DE LA IAŞI Adepţi: E. Petrovici - E. Petrovici: româna literară s-a constituit târziu, după 1859 (Unirea Principatelor), din contopirea a două variante ale limbii române literare (de la Bucureşti şi de la Iaşi). Acestei limbi unice rezultate i se adaugă mereu elemente din celelalte graiuri. Ca şi Iordan, Petrovici consideră că preponderenţa elementelor munteneşti nu ne îndreptăţeşte să considerăm că limba literară se bazează pe graiul muntean. E. Petrovici trece în revistă o serie de particularităţi munteneşti neadmise de norma limbii literare. Aduce în discuţie şi termeni nemunteneşti care ar fi devenit literari, de ex.: ciubotă, cocostârc, promoroacă (prin scrisul lui Arghezi).
6. ÎNTREGUL DIALECT DACOROMÂN, UNITAR în epoca de început a scrisului românesc Adepţi: I. Nădejde, G. Ibrăileanu; L. Onu, D. Macrea - I. Nădejde: în perioada când au fost scrise primele monumente literare, româna nu avea variatăţi dialectale. Deci nu ar fi vorba de o acţiune unificatoare prin cărţile lui Coresi (cu credea, de ex., Lambrior), ci de lipsa variantelor. - G. Ibrăileanu: Nu exista diferenţiere dialectală în sec. XV−XVI. Diversificarea a fost ulterioară şi a atins mai mult graiul moldovenesc şi mai puţin pe cel muntenesc, rămas astfel mai arhaic. Procesul de unificare lingvistică a fost încheiat la 1880. Capitala a impus graiul muntean, dar, prin intermediul textelor beletristice, au fost acceptate şi moldovenisme. - D. Macrea: Graiul muntean (mai arhaic) n-a făcut altceva decât să mijlocească impunerea limbii unitare a secolului al XVI-lea.
Observații generale asupra teoriilor Câte graiuri stau la baza limbii literare? Ce teorii susțin că la baza limbii române literare este un singur grai? Ce teorii susțin că la baza limbii române literare sunt mai multe graiuri? Când este datată limba română literară? Ce teorii au o perspectivă istorică, evolutivă?