Imanuel Wallerstein

166. Postan, Transactions of the Royal Historical Society, *

W2-193. ^

P”ma competiţiei şi

¦* piterrdciVrau tocmai cele mai

Ci sidobândeascăprotecualcgu- „a total opus ^ P'opnetate putea dispune scădea astfel m” „ceasta conduce” servită de care o crucial. * „Bl

Dacă aprecia cit de cit că merită să cultive domeniul, era împrejurări să se bizuie îh principal pe muncă tocmită; iar volumului corvezii impuse de care putea dispun: îh raport cn dintre şerbii săi era de mică importanţă pentru sine, îh orice mult mai mică importanţă pentru sine decât pentru vecinul i^” bogat Dacă munca tocmită nu era disponibilă, alternativa cs (tm) ^ deschidea era nu să sporească ori să extindă obligaţiila de (întrucât acestea ar fi fost oricum neadecvate), ci să abat cultivarea domeniului şi în schimb să caute acei arendaşi pentru care i-ar fi putut plăti o rentă pentru folosirea acestuia. Pp.59-60.

172. Bloch, Caractires originaux, I, p.117.

173. „în estul Germaniei, dincolo de Elba, şi în ţările slave de la de Elba, întregul sistem seniorial s a schimbat lăsând loc centru unt nou. Dările feudale nu mai erau profitabile. Nu contează! Moşierul devenit el însuşi un producător şi un negustor de grâu. În mfinile uit sunt din nou concentrate loturile luate de la ţărani., domeniul a devorat orice, vlăguind micile posesiuni m Anglia, evenimentele au luat ak curs. Şi acolo, ce-i drept, dezvoltarea fără intermediar [susţinută de moşieri] s-a accelerat în detrimentul ţăranului şi al pământului comunal

Totuşi, boierul rămî&e m general un rentier. Dar îh majoritatea cazurilor rentele încetează de a mai fi fixe. De aici înainte micile posesiuni vor fi acordate fii majoritatea cazurilor pentru un termen limitat, de reguli după capriciile seniorului Nimic mai simplu decât ti reajustezi, la fiecare reînnoire, renta îh funcţie de circumstanţele economice ak momentului La cele două extremităţi ale Europei, trăsătura fundamentală este aceeaşi: regimul dreptului de perpetuă posesiune, care a fost tta general responsabil pentru criza feudală [a secolelor al

Xm-lea şi al XlV-lea], a fost eliminat.

Îh Franţa însă, lucrul acesta a fost imposibil îhtr-un mod aut de făţiş.” Bloch, ibid., L pp. 131-132.

174., [îh Anglia] mişcarea socială care a îmbrăţişat tendinţa ciut diminuarea feudelor s-a desfăşurat mult mai târziu [decât în Franţa]: sffrşitol secoluM al XHI-lea – al XlV-lea – al XVlea faţă de secolele al Xl-lea – al XH-lea – începutul celui deal XHl-lea (cu mare aproximare). Un decalaj firesc, mtrucât senioria fusese creată sici nm târziu.” Marc Bloch, Seigneuriefrancaise el manoir anglais, p. 1H

175. Vezi Bloch, Caractires originaux, I, pp. 132-139. AJ* LuMinskaya afirmă m legătură cu această analiză: „Aceste explicat” * lui Marc Bloch mi se par superficiale.„ Ea nu oferă totuşi altele n” bune în articolul ei „Preface a l'eaition msse des Caractires oi de l'histoire rurale franţaise”, Annales ES. C, XTV, 1, 1959, p.201.

Edouard Perroy merge chiar mai departe decât Bloch pe ac (r) T, linie de argumentare, deoarece el arată că în vreme ce Anglia îji P16 caracterul feudal în Evul Mediu târziu, Franţa tocmai atunci îltolâl*^ al ei, şi tocă cu concursul, ba chiar cu iniţiativa regelui. T*(r) eoBj, sa are următoarea desfăşurare: Franţa fusese ţara cea mai afectau1 „onetea feudali în Evul Mediu timpuriu. În acest sens regele Lmgl, doar puterile unui mare proprietar, primus inter pares.

„peţi&ni la această dilemă a fost extinderea senioriei regelui include toată Franţa, care a devenit o vastă piramidă feudală cu unic v&f. De aici, în secolul al XHI-lea şi după aceea, regii au jjansformarea pământului alodial în fiefuri, adudndu-le astfel iLritaiea lor supremă. Vezi Perroy, Le Mayen Age, pp. 370-371. I (j Trebuie să anticipăm puţin pentru a consemna acest lucru: „în căderea absolutismului a permis, spre profilul gentry-lor, „nuli lăudatei mişcări de „îngrădire„, transformarea tehnice conducând totodată, în practică, ia ruinarea şi losedare* a nenumăraţi fermieri-arendaşi tocmai din cauza acestei nsfonnări şi a efectelor sale. În Franţa, printr-o dezvoltare analoagS, inversată, biruinţa monarhiei absolute a limitat gradul „reacţiei feudale”- Bloch, Caractires ori°inaux, I, p. 139.

177. Mijloacele prin care piaţa londoneză a alimentelor aflată în austere a încurajat producţia pastorală pe întinderi tot mai mari în

/ywlia şi Ţara Galilor, sftit descrise de F. J. Fisher, „The Development of he London Food Market, 1540-1610, în E. M. Carus-Wilson, ed., issap în Economic History, I, SL Martin's, New York, 1965, pp.135-151.

178. Mare, Capital, 1, Cap. XXXDC, P. 744.

179. „(în Anglia] răspândirea noului industrialism a dat forţă pretenţiei posesorilor. De loturi din marile moşii că singura soluţie la problema alimentară a ţării era substituirea fermelor mici cu păşunatul pe scări largă.” Klein, The Mesia, p. 344.

180. Marc Bloch observă că în Franţa a apărut, în secolul al XVIlea, un nou tip social de „gentlemen fermier”, proprietarul domeniului care-şi administra propriile pămâhturi. „Nimic nu poate fi mai avantajos, dacă este exercitată inteligent, decât această administrare de

*re stăpânul însuşi Aceasta însă presupunea stabilirea unei reşedinţe…

Lecarea [din Paris], însă, a fost, în cele din urmă, soluţia disperării; în plus, mulţi proprietari mari, nobili sau burghezi, n-aveau nici plăcerea, i timpul necesar pentru a trăi pe moşiile lor; ca să nu mai vorbim de

1 că oamenii bogaţi aveau de obicei în posesiune mai multe moşii

|ite, dispersate la mari distanţe şi pe mari întinderi, ceea ce aedica o administrare personală directă.”. Caractires originaux, I, p.

J81. Helleiner, Cambridge Economic History of Europe, IV, p. 24. ^„2. Braudel şi Spooner, Relazioni del X Congresso Internaţionale „'^”nzeStoriche, IV, p. 242.

— Braudel, La Miditerranie, I, p.67. „Supus unor condiţii de te şi igienă mizerabile, ţăranul trebuia să trăiască deseori aici din „are stăpâni şi ceea ce produce este pentru stăpmii săi. Adesea ori d 6-Ut' °m '^P^ smuls din gospodăria sa din munţi, este înşelat, e Orise iveşte prilejul, de proprietar sau de intendentul său. Din oric&nŢ„*5 de Vedere el ne „Vm * „rtr”un fel de enclavă coloniala. 81„ c°ndiţia sa juridică… Câmpiile aparţineau stăpâhului.”

184. Karl Marx, The German Ideology, International

York, 1947, p. 51.

185. Ibid^pp. 51-52.

186. Dobb, Studies, p. 55, Dobb adaugă: „într-adevăr ne paradoxul că munca plătită putea chiar să fi fost mai piq, decât munca dependentă şi totuşi aceasta să fi continuat să repre~^”'IQlt' avantaj, cu condiţia îuă ca acest nivel crucial al productivitâtif *' raport cu preţul muncii plătite) să fi fost atins„ |p. 56]. El adauoj notă de subsol: „Surplusul rezultat din munca plătită nu trebuiaâj, * necesar să fie mai mare decât cel rezultat din munca aservită (eea| produsul muncii aservite atunci câhd lucrează pentru nobil), îhtrucât ^-considerăm că munca plătită substituie munca aservită pe domeniu este vorba de o substituţie ci de o adăugare la munca aservită ca siim de surplus. Dacă presupunem că nobilul a preschimbat obligaţiile a muncă cu un echivalent a ceea ce timpul de muncă aservit al şerbilor putea produce ciad era utilizat pentru cultivarea domeniului, atunci nobilul va câştiga prin această schimbare dacă noua muncă plitjij produce vreun surplus peste salariile plătite. Aceasta deoarece el va beneficia de acest surplus ca de un adaos la ceea ce primea drept din transformate ale şerbilor săi.„ în plus, aşa cum ne reaminteşte Marc Bloch, „munca de clacă nu era întotdeauna absolut liberă [pentru nobil], aceasta se înnmpla de regulă în special în cursul timpului de muncă afectat producerii hranei lucrătorului [tenancier]. Prin urmare aceasta nu era avantajoasă daci preţul hranei respective depăşea valoarea muncii. Ar putea să parii absurd să sugerăm că salariile erau mai mici decât costul hranei pentru salariaţi. Dar trebuie să ne reamintim de calitatea slabă a muncii… Mai mult, când obligaţiile nu erau cerute de la ţăranii supuşi corvezii asta însemna că ei le recumpărau, adică, în locul obligaţiilor, se cereau plăţi. Prin urmare, pe o coloană trebuie să consemnăm valoarea plăţii de înlocuire care ar putea fi rezonabil prezumată îhţelegând-o ca rezultat al presiunii sociale, plus, acolo unde este cazul, economiile realizate la costul hranei. Pe cealaltă coloană vom consemna preţul zilelor de muncă plătită care vor lua locul muncii de clacă. În funcţie de fapt„1 dacă totalul de pe o coloană ori alta îl va depăşi pe celălalt, se v” analiza dacă să se renunţe sau nu la clacă. Seigneurie francaise, PP-116-117.

Bjli

187. Jones şi Woolf, Agrarian Change and Economic Dewlopmeri, p.4.

188. Marx, German Ideology, p. 51.

189. Braudel, La Midilerranie, I, p. 300., {

190. Braudel şi Spooner, Relazioni del X Congresso Internat*01* diSloriche, IV, pp. 241-242.

191. Braudel, La Midilerranie, I, p. 306. „Aceşti imigranţi nu suit întotdeauna oameni disperaţi sau de calitate m

De multe ori ei aduc tehnici noi, nu mai puţin necesare decu V* lor, vieţii urbane. Evreii izgoniţi din pricina religiei, şi nu a sarâc au jucat un rol excepţional în aceste transferuri de tehnică.

Iajh Vezi Phelps-Brown şi Hopkins, Economica XXVI, p. 294.

— Ntele comparative între diverse clase urbane în privinţa stilurilor tj s-ar putea şi nu fi fost asemănătoare cu cele din Europa O sugestie referitoare la ele poate fi obţinută dintr-un

13096 gospodarii (circa 12 000 persoane) efectuat în Malaga la a Acest studiu dezvăluie o diviziune clasială după cum urmează: „riti (razonables), nu în mod necesar bogaţi, 10%; oameni mărunţi ueHos). 70%; oameni săraci (pobres), 20%. Ar scoate, oare, la

M o anchetă privind Malaga ori Parisul secolului al XX-lea ceva cu

J diferit de aceasta? Ancheta este ciută de Braudel, La uidiierranie, I, p- 413.

193. „în regiunea de la răsărit de Elba a Germaniei, de la Lusatia rin Brandenburg până la Mecklenburg – deci mtr-o arie unde în ciuda ţ^ foidelungi dominaţii germane (ori a unor prinţi germanizaţi) elementul slav era încă puternic, mai ales în zona rurală – se observă că în scea perioadă, adică la începutul secolului al XlV-lea, dar în special în secolul al XV-lea şi m prima jumătate a celui de-al XVI-lea, au început să se manifeste m oraşe, în mod tipic, restricţii în raport cu primirea slavilor în breslele meşteşugăreşti. Astfel, pe lâhgă discriminările întemeiate pe naţionalitate, observăm altele care sunt „social„ dirijate împotriva populaţiei slave. Acest fenomen este prilejuit de tendinţele puternice ale acesteia din urmă de a emigra spre oraşe.” Kazimierz Tyminiecki, „Le servage en Pologne et dans Ies pays limitrophes au moyen îge”, La Pologne au X* Congris International des Sciences Historiques ă Rome, Academia Poloneză de Ştiinţe, Institutul de Istorie, Varşovia, 1955, p. 25.

194. Într-un anume sens, din punctul de vedere al burgheziei urbane, aristocratul amestecat în afaceri poate fi considerat pur şi simplu un „comerciant străin”. Vezi analiza lui Fitz Redlich:

Multitudinea de reglementări restrictive şi de coduri de sancţiuni [împotriva intrării aristocraţilor în comerţ] par să fi fost elaborate şi

¦fi fi avut punctul de origine la o dată destul de târzie, cam pe la

MO… De fapt, se pare că restricţiile s-au referit mai curând la ocupaţiile fiilor mai tineri decât la activităţile fiilor moştenitori… În te multe cazuri restricţiile cu privire la implicarea nobililor în n au fost adoptate pentru a proteja comercianţii oraşelor ninţaţi de competiţia nobililor, şi nu pentru că aceste activităţi ar fi „siderate improprii pentru nobili… Prohibiţiile par să se fi referit, eneral, la negoţul cu amănuntul şi la meşteşugari; ele au lăsat loc, eauoa, pentru cesa ce vom numi activităţi antreprenoriale în miră, în industria de mare amploare… Şi, în multe cazuri, şi în ' Peste mări.” „European Aristocracy and Economic

°Pment”, Explorations în Entrepreneurial History, VI, 2, dec.

M

¦ tehnologia determinase dilatarea dimensiunilor a ceea 10 *-*&L numeşte „monopolul natural” al forţei: „în mai toată b'Studies'p-95- Translaţia de la „colonialismul urban„ la natural i „t„*”!„ poate fi considerată, în acest caz, drept un pas 1 dată ce tehnologia determinase dilatarea dimensiunilor a ceea 10 *-*&L numeşte monopolul natural” al forţei: în mai toată 195

Europa medievală, guvernarea unui teritoriu mai mare decât o atrăgea după tine dezavanujul mtinderii. Dimpotrivă, ta

XVII-lea deveniie aproape imposibil pentru o guvernare să şi men^ chiar monopolul unei tingure provincii m raport cu outaderiiT* armau sa nu era suficient de puternică pentru a cuceri un regat naţjoj

Mărimea monopolurilor naturale s-a schimbat, perioadele m care,.„ instituit noile monopoluri naturale în conformitate cu noile tehnici”, fost perioade ooncurentiale, cu un nivel mai malt al costurilor protecţiei.

În epoca noastră, a armelor nucleare, poate că nu există monopol ratam mai mic decât acela la scara întregii lumi„ „Economic Consequenctj <* n i-A VinlMice„. M Venice and History, Johns Hopkiru P”,.

Mai mic decSt acela la scara întregii lumi. „Economic ConsequencM

Organized Violence”, în Venice and History, Johns Hopkins Preş*

Baltimore, Maryland, 1966, pp. 415-416, nou de subsol 4. S'

196. Henri See, Modem Capitalism, Adelphi Co., New York 1928 p. 41. În mod similar Dobb susţine: „în interior piaţa se dezvolta [„' Anglia], nu numai prin creşterea oraşelor şi multiplicarea pieţe!„ urbane, dar şi prin pătrunderea sporită a economiei băneşti îh domeniul feudal o dată cu creşterea muncii angajate şi cu arendarea domeniului pentru o rentă în bani Totuşi, comerţul străin a fost cel care a furnizai cele mai mari ocazii pentru o dezvoltare comercială rapidă, şi tocmai n această sferă au fost strmse cele mai impresionante averi.” Studia p

Lemn arată şi el rolul esenţial al comerţului internaţional m dezvoltarea capitalismului naţional: „Nevoia de piaţă externă a unei ţâri capitaliste nu este deloc generată de către legea realizării produsului social (şi a plusvalorii în particular) ci, iii primul rând, de faptul ci m realitate capitalismul apare numai ca un rezultat al unei circuiafii lărgite de mărfuri, care transcende limitele şutului. Este deci imposibil şi concepi o naţiune capitalistă fără comerţ exterior şi nici nu există o asemenea naţiune.” VlLenin, The Developmenl of Capitalism în Russia, Foreign Languages Publishing House, Moscova, 1956, p 44.

Faptul că Franţois Mauro poate afirma că tocmai „capitalismul comercial este cel care a caracterizat civilizaţia occidentală între 1500 şi 1800, între Renaştere şi Revoluţia industrială” se datorează toanai acestui primat al comerţului internaţional. „Towards an 'Internau”11

Model': European Overseas Expansion Between 15OO-18OCT, Economic History Review, seria a II-a, XIV, 1,1961, pp. 1-2.

197. Chsami, L'expansionewopdene, p. 311.

19& „Tocmai lipsa dezvoltării pieţei – inabilitatea producătorilor” a efectua un schimb al produselor la o scară mai mare decâl cea local a reprezentat pentru capitalul comercial o ocazie de aur… Atâta cât aceste condiţii primitive s-au perpetuat, au persisut şi şansele a câştig excepţional ale celor care aveau mijloacele de a le exploaţ*”.

Fost dt se poate de normal ca tocmai perpetuarea unor atare ^ nu îndepărtarea lor, să devină politica conştientă a comercial.” Dobb, Studies, p. 89.

199. „Sistemul plantaţiilor de trestie de zahăr care a existat Ijn Tom6] a fost strâhs legat de comerţul internaţional la scară mare. au luat parte mai îhtn marile companii din Anvers şi apoi j^, ţn aceste centre ale vieţii economice au fost înfiinţate „e fabrici de zahăr care au funcţionat în secolul al XVI-lea ^vrarilor în creştere de melasă din Sâo Tomfe. Trebuie să „m ci^ în ciuda rolului foarte activ al comercianţilor portughezi nrtnl de zahăr din insulă, procesul prelucrării n-a fost luat asupra duc portugalia a cărei economie era slabă, ci de ţările economic jnate în acel moment, care aveau importante resurse de capiul, o. e fflUncă liberă şi calificată, adică, ţări aflate deja pe drumul Itării.” Marian Malowist, „Les debuts du systeme des plantations la periode des grandes d6couvertes”, Africana Bulletin, nr. 10,

19G9. P-29-

200. „Acesta a fost un sistem de cumpărare a bunurilor plătind în

Historical Scie Varşovia, 1960, p. 103. ÎOUMd., p. 104. Ll4 os pentru ofertele care urmau a fi livrate… Se ştie că timp de 250 de negustorii hanseatici din Bergen au reuşit prin intermediul acestei metode, să păstreze în manile lor aproape întregul comerţ de peşte şi blinuri din nordul Norvegiei. Negustorii hanseatici controlau pescarii ^ nordul Norvegiei printr-o dependenţă directă, făcându-le plăţi m avans. In acelaşi timp aceasta le-a permis să-i elimine pentru multă vreme din acest comerţ pe burghezii norvegieni.„ Marian Malowist, „A Certain Trade Techrdque în the Baltic Counlries în the Fifteenth to the Seventeenth Centuries„, Poland ai the Xllh International Congress of Historical Sciences, Academia Poloneză de Ştiinţe, Institutul de Istorie, răspâr. Dit, în de burghezia.” F. Engels, _-PuUishers, New York, 1953, p. 28-205. Jn Anglia, îh Ţările de „act în secolele al XlV-lea şi

^sim o dezvoltar „ m secolele al XIVl *? %L ^igajează m ea în numele vizibilă a industriei textile turale. TSnum * ^ propnu. Mi se locuiesc în oraşe sau uneo^ ^ ^ sufidentă ddeşte ca ap ^

Germamei şi to Iuha aireprenorilor care locuiesc în oraşe sau uneo^ ^ ^

Parc ca tocmai faptul acesta dovedeşte ca ap ^^ ^ vieme w ^

Patra a le oferi mijloace de subzistenţa. – ^^^ progresiv al

Hffidra, Brabant şi Toscana putem obseV'. D to Randra chiar, Producţiei articolelor de lux în ^„^Li şi to unele părţi ale în Hainault, în Olanda, ui Anglia, sudul ^ (tm) ffl ^^ „rase şi m

!„*” se dezvoltă un nou tip al producţiei de wx ^^ ^ Liau wnde rurale. Aceste textile nu erau de cea rn ^sumatori mai „>„ ieftine şi deci accesibile nobilimii sărăcite şi alto

I

Putin înstăriţi… În cursul secolelor al XTV-lea şi al XV-lea, atât l industriei câl şi al comerţului la mare distantă, rolul articolel folosin [ă curentă a devenit din ce în ce mai important în raport °f ^ de lux.„ M. Malowist, „TTie Economic and Social DevelopmwaCUfCelt

Baltic Countries from the 15th to the 17th Centuries” Ecm

HistoryReview, seria a 2-a. XII, 2,1959, p. 178. ' ^*

Vezi Marx: Formele istorice originale în care apare capitalul * sporadic sau local, alături de vechile moduri de producţie dar acti „-* în direcţia dezagregării lor, întemeiază manufactura în sensul pix” cu vuitului (nu încă fabrici). Aceasta se naşte acolo unde euJt^ producţie de masă pentru export – deci pe baza unui comerţ maruX ° pe uscat pe scara mare JI m centrele unui atare comerţ, precum ora el italiene, Constantinopal, oraşele flamande, olandeze, unele spaniei precum Barcelona etc. Manufactura nu încorporează iniHji aşa-numitele meserii urbane, î ocupaţiile rurale auxiliare, tonul ţesutul, tipuri de munci care cer calificarea cea mai scăzută şi 0 pregătire tehnică redusă. Lăsând deoparte acele mari centre comerciale în care găsesc baza unei pieţe de export, şi unde producţia este în mod spontan (prin legile ei interne) orientată spre valoare de schimb – adică manufacturi direct legate de porturi, inclusiv de industria navală etc manufacturile nu se localizează îhtâi HI oraşe ci în arii rurale, în satele fără bresle etc. Ocupaţiile rurale auxiliare oferă o bază lărgită manufacturilor, pe cmd practicarea unor meşteşuguri urbane ca industrii de fabrică cer un grad ridicat de progres al producţiei. Asemenea ramuri ale producţiei precum sticlăria, fabricile de metal, fierăstraiele mecanice etc, care de la început cer o mai mare concentrare de putere de munca, utilizează mai multă putere naturală, cer atât o producţie de masă cât şi o concentrare a mijloacelor de producţie etc. Şi acestea recurg la manufactură. La fel, fabricile de hârtie etc.” Pre-Capitalist Economic Formations, p. 116.

206. „Se poate postula în mod rezonabil o oarecare asociere între elanul demografic şi presiunea asupra pământului în secolul al XVT-lea, pe de o parte, şi avântul industriei tricotajului manual fii văile din

Yorkshire.” Thirsk, Essays în Economic and Social History ofTudor and Stuart England, p. 88.

207. „CM capitaliştii industriali, dornici să producă textile ieftine destinate vnizării, au încercat să producă asemenea materiale ffl propriile lor oraşe au constatat că nu li se permitea s-o facă. Astte şi-au transferat progresiv activităţile spre lucrătorii rurali. Dacă Şia lucru era interzis de către breslele orăşeneşti şi de către &>veme'^a transferau industria chiar şi în alte ţări. „Ţările„ pe Continent nu chiar aşa de numeroase.” Robert L. Reynolds, Europe Emerges, of Wisconsin Press, Madison, 1967, p. 399.

208. Braudel, La Miditerranie, I, p. 399. Trj

209. „Eu cred că, pentru fiecare perioadă în care istoria w ^ economică poate fi divizată există o clasă de capitalişti disnn^ ^ separată. Cu alte cuvinte, grupul capitaliştilor unei epoţ1 fiecam provine din grupul de capitalişti ai epocii precedente.

Baie ui organizarea economică găsim şi o ruptură a continuităţii. „i cum capitaliştii care, până atunci, fuseseră activi, recunosc că capabili s& se adapteze condiţiilor care sâht reclamate de nevoi nmci necunoscute şi care cer metode până atunci nefolosite. Ei ies foptS şi devin un fel de aristocraţie care, dacă joacă din nou un rol în jl afacerilor, o face numai într-un mod pasiv.” Henri Pirenne, ^ Historical Review, XDC, 3; apr. 1914, pp. 494-495. 210 Pierre Vilar, Ades du Colloque de la Renaissance, p. 50.

Chiar J. G. Gould, un sceptic în privinţa acestei ipoteze, moaşte totuşi că a existat „un foarte brusc declin al venitului real al jitonilui salariat”. Vezi „The Price Revolution Reconsidered”, atomic Hislory Review, seria a 2-a, XVII, 2, 1964, p. 265. Vezi şi y, Qştigurile remarcabile ale capitalului comercial în secolele al jV-lea şi al XV-lea, deşi fruct al monopolului, erau realizate prin „cluderea masei producătorilor de la beneficiile unui comerţ al cărui

(ohm era îh creştere, mai degrabă decât printr-o scădere reală a nivelului general de viaţă. Cu alte cuvinte, profiturile abundente ale noii clase comerciale şi-au datorat sursa unei reduceri relative a venitului producătorilor, mai degrabă decât uneia absolute. Dar în a doua jumătate a secolului al XVI-lea (şi probabil şi în secolul al XVH-lea, cel puţin ui cursul primei sale jumătăţi) există dovezi că n-a mai fost iceeaşi situaţie”. Studies, pp. 119-120.

212. Pentru Gould, acest factor a fost foarte important: „Se recunoaşte larg astăzi că pe la mijlocul secolului al XX-lea, impactul creşterii preţurilor asupra profiturilor industriale s-a datorat mai puţin vreunui decalaj al salariului faţă de preţuri – în majoritatea cazurilor n-a sistat un asemenea decalaj – cât decalajului costurilor capitalului în raport cu preţurile… O parte – una crescătoare – a profitului real este o îpieciere neîhsuşită care va fi folosită, într-un fel, atunci când maşina va trebui înlocuită. Ziua socotelilor vine îh cele din urmă. Dar dacă a maşinii sau instalaţiilor este lungă – şi acesta a fost cazul cu o

: foarte substanţială a capitalului fix din perioadele Tudorilor şi [ilor: roţi hidraulice, dispozitive simple de obţinere a sării prin

¦orare, cuptoare şi altele – atunci rata malta a profitului aparent e al să fi fost larg răspâidită în acele secole.” Ibid., p. 264.

*13. Vea Mauro, Le XV/* sticle europien, p. 298.

! 14. Nef, Conquest of Material World, p. 116.

Emesto Laclau, „Feudalism & Capitalism în Latin America”, ftReview, nr. 67t mai-iunie 1971, p. 25. 216- Ibid, p. 30. 2W-lbut.

Lustri r cott Pars°ns susţine că dezvoltarea originală a şuiului a trebuit să îmbrace fonna capitalismului, adică un re existau „îhfrihări instituţionale ale exercitării puterii

Pula Afode,.

„ Caie' ^”^ePen^ent de structura politică, puteau furniza