Imanuel Wallerstein

Acest sistem de aservire prin datorii internaţionale comercianţilor internaţionali un cadru de putere care iermitea să ignore (şi astfel să distrugă în final) clasele dteene ale comercianţilor din Europa răsăriteană (şi

— O oarecare măsură pe cele din Europa de sud) şi să intre în legături directe cu proprietari întreprinzători (inclusiv nobilimea) care erau esenţialmente fermieri capitalişti, cei ce produceau bunurile şi se arătau în stare iă păstreze controlul asupra acestora până când intrau în prima regiune portuară majoră, de unde intrau pe mâna comercianţi de naţionalităţi europene occidentale (sau din nordul Italiei)2^, aflaţi la rândul lor în legătură

) clasă financiară în stătu nascendi concentrată în câteva oraşe.

Dacă aceşti comercianţi internaţionali din economia mondială europeană erau precumpănitor de anumite analităţi, se poate spune acelaşi lucru şi în cazul ndustriaşilor„? Care era relaţia dintre aceste două „uri? Producţia industrială existase deja încă în Evul a, dar era dispersată şi de mici dimensiuni, fiind i în mişcare în cea mai mare parte de piaţa obiectelor w. Abia o dată cu afirmarea sistemului capitalist în

(tm) unei economii mondiale au putut să apară mtrepnnzătoni industriali204.

Asric (fmai ^ ar^e „i”* ma* accentuate specializări >„ a existat un impuls spre industrializare, nu n perioadele de expansiune, ci şi în cele de pe. Marian Malowist vorbeşte despre conjunctura

¦ (tm) „ în aceste zone în secolele al XTV-lea şi al agrar~205a „ei industrii textile pe fondul crizelor tevoiad-' x Tnir? Lc observă cum impulsul rural, torta dp8l^sib^P'te ocupaţie alte^tive pentru îs„ c°ntinuat VTsA „^ eUberată *” agricultură au bS * * manifeste în secolul al XVI-lea în

Faptul că multe industrii de acest tip erau localizate în arii rurale a fost determinat nu nm cererea rurală de noi ocupaţii ci şi de respingerea i ceea ce explică totuşi de ce presiunea rurală n manifestata în ariile cele mai „avansate”. Multe centrele industriei textile medievale din Flandra nordul Italiei îşi investiseră capitalul în producţia^J! Bunuri de lux şi erau incapabile sau nedoritoare să reorienteze spre noile pieţe, cerute iniţial de cri* monetară din secolele al XlV-lea şi al XV-lea, şi ^ apoi s-au arătat profitabile în contextul creării m^ economii mondiale în secolul al XVI-lea. Acel' întreprinzători nu se sinchiseau, în acest caz, (frontiere207. Una dintre faimoasele mişcări cheie de acest' tip a fost fuga capitaliştilor francezi spre Anglia Ceea ce trebuie să ţinem minte este că în acest stadiu toate industriile aveau o bază fragilă; se înălţau şi cădeau. Erau precum nomazii în căutarea unui liman: „ele semănau cu o mulţime de focuri aprinse dintr-o dată, firave, într-un câmp foarte întins de ierburi uscate”208. Este limpede

Suntem astfel nevoiţi să fim prudenţi în folosirea terminologiei cu care operăm. Abordate într-o explicaţie care foloseşte categoriile de clasă pentru a explica schimbarea socială, noţiunile de clasă burgheză şi feudală nu trebuie folosite cum de obicei se întimpli pentru a desemna „comercianţi”, şi respectiv „proprietari de pământ”. În lunga perioadă de formare a economie; mondiale europene, în ţările centrale ale acestei economii existau comercianţi şi proprietari funciari care s încăpăţânau să-şi realizeze câştigurile prin conservare acelor forme de producţie asociate cu „feudalism”! [> adică cele prin care munca ţărănească era ^stenI^! Ai [eie mod sistematic şi prin mijloace juridice, să cea proprietarului cea mai mare parte a produsului eu exemplu munca de clacă, rente feudale etc.). Ex*. Saijeagj comercianţi şi proprietari care căutau să-şi a^, mijloacele de câştig folosindu-se de avântul noilor i ^ de producţie industrială, bazate pe munca contractual* secolul al XVI-lea, această diviziune coresp ja o primă vedere, categoriilor de mare şi mic.

Comercianţi şi marii proprietari profitau mai mult yjjna vechiului sistem; cei mici (de nivel mediu?; r-es de afirmare?) îşi trăgeau profiturile de pe urma r forme capitaliste. Dar dihotomia mare-mic trebuie nsită cu precauţie şi nuanţare, ea fiind valabilă numai jest interval de timp istoric. Teoretic, desigur, are sens. Noi forme de organizare socială, de obicei, să aibă mai puţină atracţie pentru cei care s-au „curcat bine sub vechiul sistem decât pentru cei care i energici şi ambiţioşi, sunt încă necăpătuiţi (not

Jivg). Empiric această dihotomie este complicată din alte consideraţiiOricare i-ar fi originile, această nouă clasă de industriaşi„, unii provenind din straturile fermierilor liberi, alţii din comercianţi reconvertiţi, era angajată în ceea ce Vilar socoteşte a fi caracteristica esenţială a economiei moderne: „realizarea profitului mijlociu pe pieţe lărgite: a vinde mai mult, în mari cantităţi, câştigând ai puţin pe produs„210- O parte a profitului provenea din decalajul salariului211. O altă parte erau profiturile ocazionale. Încă o parte a profitului provenea din nivelul redus al ratei dobânzii reale. Şi, în fine, o parte erau profiturile în contul viitorului în raport cu o depreciere „alculată212. Dar există profit. Iar volumul profitului a creat numai o bază politică pentru această clasă; el a

H un impact imediat asupra întregii economii. Acesta a resimţit în mai multe feluri: fie ca un stimul pentru xlucerea de materii prime şi pentru mobilizarea forţei muncă, fie ca o modalitate de a răspunde unei cereri le care devenise cerere de masă. În plus, profitul a a permis industriei să-şi asume răspunderea pentru î multor reţele componente ale infrastructurii mice: drumuri, o reţea de control a inundaţiilor, ste. De asemenea, evident că secolul al XVI-lea a icut o deplasare semnificativă a localizării industrisi „i ultima perioadă a secolului al XV-lea şi la

1 secolului al XVI-lea, aceste industrii s-au '> „vechile” centre: noidul Italiei, sudul

KI, Lorena, Franche-Comt6, zona spaniolă a pentru c f-'ar *„ AnS^3 nunuri în sud-vest şi doar „iectii din lână. După aceea, noi centre s-au „*> (tm) principal în Anglia şi în nordul Ţărilor de Jos, În ţări care fuseseră, cum observă Nef, „industrial în urmă la începutul secolului al XVI-lea…”2H

Am căutat să prezentăm, în acest capitol, naşte unui nou cadru economic de acţiune în secolul al XVl-f5 – economia mondială europeană bazată pe metS capitaliste. Un asemenea cadru a implicat o divizi muncii productive care poate fi corefct înţeleasă nimJ prin luarea în considerare a economiei mondiale a întreg. Emergenţa unui sector industrial a % importantă, dar ceea ce a făcut-o posibilă a fost trecerea agriculturii de la forme feudale la forme capitaliste Dintre aceste „forme” capitaliste nu toate s-au bazat pe muncă „liberă – numai cele din centrul economiei mondiale. Însă motivaţiile proprietarului de pământ şi ale lucrătorului din sectorul ne-”liber” erau tot atât de capitaliste ca şi cele din centru.

Nu trebuie să părăsim această temă fără a ne confrunta cu obiecţiile făcute unei asemenea analize. Ernesto Laclau îi reproşează lui Andr6 Gunder Frank de a fi susţinut că în secolul al XVI-lea America Hispanică ar fi avut o economie capitalistă. El apreciază că această idee este şi incorectă, şi nemarxistă. Fără a ne abate noi înşine într-un larg excursus asupra exegezelor marxiste, îmi îngădui să spun doar că eu cred că Laclau are dreptate în litera argumentelor lui Marx, nu însă în spiritul lor. În raport cu însuşi conţinutul problemei tratate, principalul argument al lui Laclau este câ definiţia lui Frank a capitalismului ca producţie pentru profit şi pentru o piaţă în care profitul nu merge la producătorul direct, şi cea a feudalismului ca o economie autosubzistentă închisă, sunt amândouă conceptual greşite. El susţine că definiţia lui Frank, omijând „relaţiile de producţie” (adică, în esenţă, stabilirea faptului dacă munca era sau nu „liberă”), îngăduie includerea nu numa a Americii Hispanice a secolului al XVI-lea, ci „ asemenea şi a „sclavului pe latifundium-vl roman on iobagului legat de pământ din Europa Evului Mediu, c? Puţin în acele situaţii – într-o majoritate copleşitoare * care stăpâhul rezerva o parte [s.n.] a su3$f gj economic extras din servaj pentru vânzare sugerează, apoi, că dacă Frank ar avea ^P g p pJJa trebui să conchidem că Anglia elisabetană sau tr Renaşterii erau coapte pentru socialism… *„ '„x fie urmă, el arată că, departe ca feudalismul sa natibil cu capitalismul, dezvoltarea pieţei externe J-rica Hispanică a servit pentru a „accentua şi a înceţoşează incontestabil chestiunea. Mai nţa dintre iobagul legat de pământ al Evului i sclavul sau muncitorul pe encomienda în Sul al XVI-lea în America Hispanică, ori „şerbul„ din onia, are trei aspecte: diferenţa între a rezerva o.”a surplusului pentru piaţă şi a rezerva „cea mai ¦c parte a surplusului”; diferenţa dintre producţia >niru o piaţă locală şi producţia pentru o piaţă mondială; renta dintre diferitele clase exploatatoare în ceea ce/este cheltuirea profitului, motivaţia maximizării sstuia şi a reinvestirii sale parţiale. Cât despre afirmaţia lui Laclau cu privire la Anglia elisabetană, aceasta este absurdă şi polemică. În ceea ce priveşte ideea că încadrarea într-o piaţă capitalistă mondială accentuează feudalismul, lucrurile stau chiar aşa, cu precizarea că este) iba despre un „feudalism” de specie nouă.

Chestiunea este că „relaţiile de producţie” care definesc un sistem sunt „relaţiile de producţie” ale întregului sistem, iar sistemul este, în această perioadă, economia mondială europeană. Munca liberă este într-adevăr o trăsătură definitorie a capitalismului, ceea

B nu înseamnă forţă de muncă liberă în absolut toate îtreprinderile productive. Munca liberă este forma de anizare a muncii folosită pentru mâna de lucru icată în ţările din centru, pe când munca aservită este îtă pentru munca mai puţin calificată din ariile aiale. Combinaţia aceasta constituie esenţa klismului. Când munca este pretutindeni liberă, vom avea socialism.

GW decât în cadrul unui stat naţional tarile subdezvoltate din secolul al XX-lea, imiJ^Pitalismu1' însă> nu P°ate înflori în cadrul unui „ mondial. Acesta este motivul pentru care el nu A niciodată în Roma antică. Diversele avantaje comercianţii le-au avut în economia mondială în erau toate politiceşte mai uşor de obţinut decât guverna-1 ^l urrn^t „* cadml unui stat unic, ai cărui P ar fi trebuit să răspundă unor interese şi, l multiple2!„. Aceasta este cauza pentru care apitalismului a constat în stabilirea diviziunii ^adrul unei economii mondiale care nu era un unic”

^^^^^H

^^^^^^^^H

— UM important„* pQnf., l. – ~*(tm)*uuuam, această expansiune^ fost rSJT^ m *&* cu argintul Noii Lumi au ~S% de Braudel: „^t nivelul mijloacelor sate ^ mspei * *„* P* sale-222 J”* sale, să investească peste acumulările

I^iSeiKvXtiefn^fr11 *„* economiile' salariilor. Fie că P3 Preţurilor şi al decalajului raspunzătoSe şi nuTnT metaleIor f”*„ a fost indiferent de eradnl ţnmtm expansiunea producţiei? Fost cauză ori SSSiT * demografici a „arfă, şi o SS^ ^ metaIeIe VKfiomx au fost substratoiZZSSF* generală a comerţului a fost fiwSte? S?

— SeC°lului d XVI„1^' „ ^

A SSinT3-1'5^ilu2iemonetară”^, muncii rundf? F ^ 12blt0are * referă la configurajia fiscaââoSalS^T11^ munci aservite în sistei.

TewSfcSpSSffl/i? 18ftsUnI^da&mului, ^^ ^ Dar rid ra^P1”111 avea sistem capit fecal^eS. Mtmca ^^ fe

— V i~6iiuu m în r~* – i^ucrui acesta a fost adevărat şi

Europa secolului al XVI-lea. Vom * demonstrăm cum şi de ce s-a întâmplat astfel acestui volum.

În concluzie, care au fost realizările ecouumice al secolului al XVI-lea şi cum le-am explicat? Acesta n-a fost un secol de mare progres tehnologic, cu excepţia introducerii cărbunelui drept combustibil în Anglia şi fo nordul Franţei. A. Rupert Hali interpretează atât industria cât şi agricultura ca situate „în ultimele faze ale unor serii de schimbări, atât tehnologice cât şi organizatorice”, care începuseră în secolul al XlV-lea cu un moment de „criză”. Dar, notează el, abia în secolul al XVI-lea s-a petrecut o „difuziune a tehnicilor din centru spre periferia civilizaţiei europene”220.

Ul al XVI-lea uropa a cuprins în expansiunea ei Americile. Acest lucru, prin el însuşi, e posibil să nu fi fost determinant, d a fost important22'. Faptul crucial în legătură cu tă expansiune a fost remarcat de Braudel l i tl Nii

Patru chestiuni sunt izbitoare în secolul al XVI-lea. Europa a cuprins în expansiunea ei Americile. Acest lucru, prin el însuşi, e posibil să nu fî fiwt * *-* dar a r-' „ jean Neră îl atacă pe Dobb pentru a fi pus un accent juSiv pe disponibilitatea muncii proletarizate în licărea afirmării capitalismului. El susţine că trebuie asociem acest factor cu mişcările seculare ale Lturilor225. Braudel şi Spooner, pe de altă parte, ne e unităţi a lumii”228 este o variabilă explicativă ritică a evoluţiei politice. Dar, fapt este că această litate supravieţuieşte şi, în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, ajunge să fie consolidată.

Una dintre trăsăturile principale ale sistemului mondial european al secolului al XVI-lea este aceea că austat un răspuns simplu la întrebarea cu privire la ine domina şi pe cine anume? S-ar putea face un caz semnificativ din exploatarea Poloniei de către Ţările de Jos, via Gdansk, şi, cu siguranţă, despre exploatarea de către Spania a posesiunilor ei din Americi. Centrul domina periferia. Dar centrul era destul de întins. S-au osiţ neguţătorii şi bancherii genovezi de Spania sau îperialismul spaniol a absorbit părţi ale Italiei? A >minat Florenţa Lyon-ul sau Franţa Lombardia sau au „stat ambele dominaţii? Cum s-ar putea descrie fratele legături dintre Anvers (şi mai târziu axlam) şi Anglia? Să observăm că în toate aceste vem de-a face cu un oraş-stat comercial, pe de o îi un stat-naţiune mai întins, pe de altă parte, acă ar fi să lămurim acest desen cât mai complet, ar să avem în vedere şi latura politică, modalităţile re diferitele grupuri au încercat să se folosească de Jle statului pentru a-şi proteja şi a-şi afirma. ETocmai aceasta este problema asupra căreia v°m stărui în cele ce urmează.

|

B. H. Slicher van Bath diferenţiază , 2. Henryk Samsonowicz,

— ¦-*¦

*¦

Ml garfuri ^ jj? ^meae „*” O„ (foa/Zlrr2* ¦*” ngtoXvr- „*> ¦ „L„ revolnriA,. ^Z^1 * „Swt den*”.

—~ -„num. c ^ f „- -„mc – mi”,

^„poiturilorii, afară)” r ^M- &c*rctairi de ^

*c History -a, ir„-', „*-„¦# *-”!”. 'VW, p.550.

J Earl IHamilton, „American Treasure 81660”, Journal of Economic ' „]928, pp.34-35. Pentru o bibliografie

Je ale acestei literaturi, vezi Braude. „, „Se 'Zmc History of Europe, IV, pp.605-615.

14. Earl J. Hamilton, „The History of Prices Before 1750”, m internaţional Congress of Historical Sciences, Stockbolm, 1960, iwxwtt: XMithodologU, histoire des universitis, histoires des prix 1750, Almqvist Wiksell, Goteborg, 1960, p.156.

16. Prof. Ingrid Hammarstdm, „The „Price Revolution” of the

Sixteenth Century: Some Swedish Evidence”, Scandinavian Economic

HistoryReview, V.l, 1957, p. l31.

17. Y. S. Brenner, „The Inflation of Prices în Sixteenth Century

England”, Economic History Review, a Ii-a serie, XIV, 2,1961, p.231.

H. AAliskimin, comentâhd cercetările lui Brenner, afirmă: „As merge mai departe şi as insista asupra faptului că distribuţia populaţiei ji relaţia sa cu un disponibil limitat de pămâht a avut o mare influentă asupra predispoziţiei unei fări de a păstra atâta aur şi argint cât a intrat intre hotarele sale, deoarece cu dt era mai mare presiunea populapei asupra panuntului arabil cu arXt mai mare era acea parte a stocului monetar al acelei (ări dirijată către obţinerea bunurilor agricole produse râ interiorul fării respective”.

„Agenda for Early Modem Economic History”, Journal of bonomie History. XXXI, 1, martie, 1971, p. l79.

M. JS. Brenner, Economic History Review, XIV, p.229. P3raudel relevă acelaşi lucru: „Dacă minele din Lumea Nouă intă un factor, este pentru că Europa are la dispoziţie mijloacele „ valorifica avantajele materiilor extrase„. La MedUerranie…, IL fort n.o. l yw”- aparii „^ 8”U. Cu aâ aunJ P e„e de p”ru „u cina „ arativ cu rv>wn. J.i. ^^

G ş Ţărilor de Jos

Spaniei şi Franţei, jif pe parcurs să transforme „inflaţie a profitului” dintr-o utilizare analitică eronată instrument analitic mult mai folositor” fp. 183].

29. A existat msâ chiar ji într-un sens relativ? Robinson doved^j că pămâhturile nou defrişate nu sfet în mod necesar marginale fii sa> ^ de a fi mai putin productive sau fertile. Vezi Economic History R& J p.68. Postan ripostează, spurund că, oricare ar fi teoria, fapwl f*, noile aşezări au avut tendinţa de a se fixa pe „soluri infaW*

Economic History Review, XQ. P.81. ^,

30. „Un factor secundar care a contribuit probabil la cKpreţurilor cerealelor [fii secolul al XVI-lea] a fost creşterea P10^^ numărului de cai [in Europa apuseană]. Marea expansiune a con*¦ ^ şi a industriei, cu transporturile lor asociate, a cerut cu mult n

Europa o puternică dispersie a „creşterii”… Dar aceasta împins întreaga lume către limitele posibilului şi ale irm adică fii pragul catastrofei„. „Les me'taux moneiaires et l'econ ^ XVI° siecle”, în Relaiioni del X Congresso Internazionaled^^ Storiche, IV: Storia moderna, Sansoni, Florenfa, 1955, pp 245 24*

20. NadaL Hispania, XIX, p.517. ' „^

21. Miskimin, Journal cf Economic History, XXXI, p. 183

22. W. CRobinson, „Money, Population and Economic CW

Late Medieval Europe„, Economic History Review, seria a H v”

1,1959, p.67. „-^

23. Vezi M. M. Postan, „Note”, Economic History Review „ i n-a, XE, 1,1959, pp.78-79. ' n'1

24. Miskimin, Journal of Economic History, XXXL, p. 177. /J

25. Charles Verlinden euL, „Mouvements des prix et des salain, en Belgique au XVT siecle”, Annales ESC, X, 2, apr.

— Iunie 19fl p., 198.

26. Joseph A. Schumpeter, Business Cycles, L, McGrawHilL No” '

York, 1939. Pp.231-232.

27. Ibid, I, p.233, nota de subsol 1.

28. Miskimin, în Journal of Economic History, XXXI, ne sugereazi câteva direcţii posibile pentru urmărirea acestei chestiuni: „Luând fo considerare structura industriei şi schimbările fii procesele de producţie, I din tot cursul secolului al XVI-lea, sffsiat de războaie, ne putem întrebe I ce rol a jucat o cantitate mai mare şi probabil mai ieftină de bani. A fat oare uşurată acumularea capitalului industrial privat atunci câni I guvernele şi-au potul satisface nevoile lor la rate ale doMnzii m I scăzute fără a intra fii competiţie cu industria privată, descurajM reuivestifiile profiturilor şi creând o clasă de rentieri?

La rihdul lor, costurile mai reduse ale capitalului au permis oaie unor industrii, precum construcţiile navale olandeze, să menpnă itooin mai mari de material lemnos şi materii prime, sau industriei englezei pielăriei să economisească muncă păstrând mai multe piei fii gropile de argăsit, sporind astfel productivitatea muncii?

Aceste analize ar fi fii stare, poate, să explice într-o oarecare mto„* cauzele succesului economic relativ al Angliei şi Ţărilor de Jos şi eşec* relativ al Spaniei şi Franjei, şi, pe parcurs şi transforme tenn „ „ie a profitului” dinrr-„ ¦ de transport, constfiid în mod preponderent din cai. Mai mulţi jnnat o cerere mai mare de nutreţPămmtul folosit pentru uutrenirilor nu mai este, desigur, disponibil în vederea „gricole pentru hrana oamenilor”. Slicher van Bath, Agrarian el*B%195.

^1 Vezi Josef Petrân, JL propos de la formation des răgions de la L-tivit*1 specialisee en Europe Centrale„, în Deuxiime Conflrence alionale dHistoire Economiaue – Aix-en-Ptovence, 1962, Vol. II, kAges and Modern Times, Mouton, Paris, 1965, pp.219-220. A spus uneori că cerealele baltice nu mai puteau fi aşa de „nrtante, căci reprezentau numai un mic procent din consumul total. ¦$ două răspunsuri la aceasta. Pentru anumite arii ale Europei, alele din zona baltici au fost o sursă majoră de aprovizionare, ceste unu sau două procente [din consumul total al Europei] au fost un deosebit de importante, deopotrivă din cauza prosperităţii pe care ta „dus-o unor navigatori precum cei olandezi, cât şi deoarece au reprezentat marja de supravieţuire pentru oraşe capitale ca Lisabona.” Charles Tâlly, „Food Supply and Public Order în Modem Europe” (mimeografie, p.45). Vezi Pierre Jearmin, „Les comptes du Sund comme source pour la construcb'on d'indices genLraux de l'activitâ aomique en Europa (XVf-XVUl” sifccles) „, Revue historique, CCXXXI, ian.

— Martie 1964, p.62. Jeannin îl citează pe E. Scholh'ers care precizează că, între 1562-1569, cerealele baltice au furnizat 23 % din consumul olandez.

Al doilea răspuns este că cerealele baltice erau importante pentru zonele marginale ale economiei mondiale ca întreg: „Traficul local şi cel internaţional de cereale sunt inextricabil întreţesute. Ar fi o eroare în cazul unei mărfi, precum cerealele, să gâideşti m termenii unei economii duale cu două sectoare reciproc distincte. Dacă acest lument este întemeiat, atunci ofertele din aria baltică ar putea fi wite marginale în raport cu cererea totală şi cu oferta totală, „ază deci că schimbări relativ mici în cantităţile totale oferite şi/sau ¦f erau fin stare să provoace schimbări relativ ample fii acel sector Sinal fii care se găseau ceredele baltice„. Glamann, „European „le, 1500-1700”, Fontana Economic History of Europe, U, 6, 1971.

— Jn secolul al XVI-lea, intrarea metalelor preţioase „susţine”

1 curentă, ducând la devalorizarea metalului fii locul devalorizării

Metalele preţioase sfiit responsabile pentru sporirea preţului fii

(praargent), nu fiisă şi pentru sporirea preţului real.” Michel

B„n. X) 'Amsterdam ă Seville; de quelle rcaliti l'histoire des prix le miroir?”, AnnalesES. C, XXm, 1, ian.

— Febr. 1968, p.195.

¦*o Romano subliniază că crizele apar şi dispar după cum credit (tm)? Tel”ienu preţurilor m argint şi fii aur sau fii termenii

(banilor de cont): „ [Rezultatele cercetării asupra prenirilor fVI-lea] sunt în mare parte fructul unei transformări

1 Preţurile fii bani metalici iniţial exprimate fii bani de cont: „nt aşadar, preţuri, cd preturi în argint şi preţuri fii aur şi sfiit

Urmând aceeaşi curbi ca şi cea a zidarului englez şi nia, XK, pp.523-524. J. Hamilton, American Treasure and the Rise of depresiune în secolul al XV-lea] interpretărilor opuse sâht datorate în mare parte tocmai ccostn?'^1'1 diferite ale curbelor preţurilor. Preţuri m argint? „criza” secoTi'^*

XV-lea; preţuri în bani de cont? „criza” se dizolvi.„ „Tra XVI v!„ secolo. Una crisi economica: 1619-1622”, RMsut storica iLr1

LXXrV.3, sepLl962, pp.481-482. ^

33. „[Metalele preţioase americane] au creat un planşeu sub preţurile n-au putut să cădi m cursul lungii perioade de depres^ Rolul lor a fost de a intensifica sau de a slăbi trendurile gau^' Acesta a fost, bineînţeles, un rol important, dar unul care există a fi explicat numai prin alte trenduri: trendurile investiţiilor bon ^^ Acestea sâht adevăratele oglinzi [ale schimbării]. Nimeni nu le ignora, nici nu le poate coborî la un rol secundar”.

Carlo M. Qpolla, „La pretendue „reVolution des prix” ES. C, X, 4, oct-dec.1955, p.515.

34. „De aceea, daci cineva priveşte perioada 1570-1620 fc întregime, o perioadă care poate fi, pe ansamblu, socotiţi wi inflaţionară – atât de mult mrât istoricii au considerat-o perioada mei „revoluţii a preţurilor„ – acela are iluzia optici a unei paradoxale descreşteri a ratei dobmzii pe toată perioada inflaţionări.” Carlo M. Cipolla,. Note sulla storica del saggio d'interesse – Corso, dividendi, e sconto dei dividendi del Banco di S. Giorgio del secolo XVP, Economia internaţionale, V, 2. Mai 1952, p.266.

35. Karl Marx, Capital (International PuWishers, New Yoit,

1967), I, cap. IV, p. 146, fa tradromâneasci: „Capitalul, volJ, sectanta a Ii-a, capJV, p.177, EdJoHtică, Bucureşti, 1960.

36. Braudel în Chapters, I, rx286.

37. Braudel şi Spooner, Cambridge Economic History ofRuropt, IV. P.449.

38. Pierluigi Ciocca precizează, pe măsură ce se apropie de sfirpoJ celor două foarte mari articole asupra ipotezei decalajului salariilor, d problema decalajului salariilor este mai puţin dificil de rezolvat deal problema evaluării cauzelor inflaţiei fii secolul al XVI-lea. Ves „L'ipotesi del „ritardo„ dei salari rispetto ai prezzi în periodi i inflazione: alcume consideraziom generali”, Bancaria, XXV, 5, n*.