Imanuel Wallerstein

100. Molnar, Xlf Congris International des Sciences Historique:

Rapports, TV, p. 163.

10X „Deţinând puterea publică şi dreptul de a percepe impozite, funcţionarii., apar ca organe ale societăţii sund deasupra societăţii.

Cum statul se naşte din nevoia de a păstra antagonismele de clasă 'sub control, dar şi din lupta claselor, el este în mod normal statul clasei economic dominante mai puternice, care, prin mijloacele sale, devine p clasa politic dominantă, şi astfel dobândeşte noi mijloace de a stăpâhi fi a exploata clasele oprimate… Există însă perioade excepţionale ciad războiul claselor antrenează forţe atâl de egale încât puterea de stat, ca mediator evident, dobândeşte pentru moment o anumită independenţa faţă de amâridouă. Aceasta se aplică la monarhiile absolute ale secolelor al XVH-lea} i al XVm-lea [nu şi al XVI-lea?] care ţine nobilimea fi burghezia îhtr-un echilibru reciproc.” Frederick Engels, The Origirs cf the Family, Private Property and the State, Lawrence Wishart, Lonch. 1940, pp. 195-196.

102. Discutmd fenomenul aristocraţilor implicaţi în afaceri „ secolul al XV-lea m diverse oraşe italiene, Paul Coles afini* „Nobilimea repete rolul major pe care urma să-1 joace în activităţii„ afaceri m Europa secolului al XVIlea.”. Jhe Crisis of Renaissau Society: Genoa, J448-150r, Post

— Dec. 1966, p. 1213. 'Participarea nobilimii la exportul produselor agricole şi '., începând spre sfârşitul secolului al XV-lea şi crescmd în constituie un alt fenomen interesant dintre cele legate de iltarea exploatării directe a pământului de către nobilime… Care a facilitat această dezvoltare [a nobililor ca importatori de textile şi de bunuri de lux] în secolul al XVI-lea a fost area treptată a taxelor vamale în marile oraşe, sub presiunea „ Marian Malowist, Studi în onore di Armando Sapori, I, pp. – 588.

Sfera activităţii antrepenoriale a iuncărilor s-a lărgit în cursul [ului al XVI-lea datorită asaltului asupra producţiei industriale şi monopolurilor comerciale ale oraşelor… Emergenţa iuncărului neguţător, contrabandist şi industrialist a distrus definitiv vechiul ibru între oraş şi provincie.' Hans Rosenberg, American Historical ', XLK, p.236.

Începând cu sfârşitul secolului al XVI-lea, cea mai mare parte a iciei romane era m mâinile unei duzini de proprietari de pământ. Ei numiţi mercanti di campagna, negustori rurali Vezi Delumeau, fconomique, II, p. 571.

Antreprenorii militari, despre care am discutat anterior, erau, în ijoritate, de origine nobiliară. În celelalte cazuri, acest tip de activitate irenorială conducea de obicei la înnobilare. Vezi Redlich, 'ierteljarhschrift Jur Sozial-und Wirtschaftsgeschichte, supliment nr. B.pp. 411,427-428.

I Vezi, de asemeni, Goran Ohlin, „Entrepreneurial Activities of the Swedish Aristocracy”, în Explorations în Entrepreneurial History, VI, 2, 1953, pp. 147-162; Lawrence Stone, „The Kobility în Business, 1540-1640”, Explorations în Entrepreneurial History, X, 2, dec. 1957, pp. 54-61.

103., J>entru a evita orice dificultăţi viitoare şi pentru a institui o conducere uniformă, o bulă papală a fost obţinută m 1622, care a extins la toate ordinele [militare] Statutul în vigoare la Santiago, urmărind ca prohibiţia activităţilor comerciale [pentru membrii ordinelor] să nu se splice antreprenorilor la scară mare, ci numai micilor negustori sau cămătarilor obişnuiţi… Comerţul era evident un factor vital pentru continuitatea Spaniei ca putere imperială, şi nu putea fi tratat ca o vulgară afacere financiară.„ LJP. Wright, „The Military Orders în Sixteenth and Seventeenth Century Spanish Soriety”, Post & Present, w. 43, mai 1969, pp. 66-67.

104.„în concurenţa pentru investiţii în pământ Biserica şi asociaţiile neprofitabile [gli enti morali] 0h cea mai mare parte aflate sub influenţa [Bisericii]) s-au aflat într-o poziţie avantajoasă deoarece intraseră în ^mpetitie mai devreme decât laicii şi „participanţii individual„. La sfârşitul anilor 1500 jumătate din proprietăţile funciare din Milano erau n mâinile lor cu bine cunoscutele consecinţe sociale şi religioase.” *titem^Archiviostoricolombardo, N, pp. 21-22.

105. „De la o data foarte timpurie, comerciantul prosper „ cumpărat rangul şi consideraţia socială, investindu-şi economiile întrproprietate. Gentleman-ul fără bani şi-a refăcut situaţia în declin familiei sale prin speculaţii comerciale, dintre care un mariaj îhtrfamilie comercială, dacă nu cel mai puţin riscant, nu este însă cel ma puţin profitabil. La începutul secolului al XVI-lea, ambele mişcări se desfăşurau simultan cu o rapiditate necunoscută până atunci şi care poate fi explicată ca o consecin [ă a unei ample creşteri a tuturor formelor de activitate comercială. Avâhtul marilor venituri obţinute din comerţ a dus la apariţia unei noi pături de oameni de afaceri a căror activitate n-a fost limitată la portul maritim şi la oraşul privilegiat, ci s-a extins la activităţile de cumpărare a proprietăţilor funciare, chiar înainte ca secularizarea averilor monastice să fi făcut din speculaţia cu pămâhturile mania unei întregi generaţii.” R. H. Tawney, Agrarian

Problemes în the Sixteenth Century, Longmans, New York, 1912, p

106. „Burghezia fo secolul al XVI-lea, legată de monarhie şi aflată în serviciul regelui se afla totdeauna pe punctul de a dispare. Ea nu riscă doar ruina. Fie că devenea foarte bogată, fie că era obosită de riscurile vieţii comerciale, ea cumpăra funcţii, rente, titluri sau feude şi se lăsa ispitită de viaţa nobiliară, de prestigiul şi trândăvia sa tihnită. Slujirea regelui aducea destul de repede titluri nobiliare; şi pe acest drum, care nu le excludea pe celelalte, burghezia a dispărut”. Braudel, La

MidUerratUe, II, p. 68.

107. „Propensiunea spre retragerea la viaţa de rentier nu este dificil de explicat. Riscurile materiale ale comerţului exterior nu erau întotdeauna însoţite de ocazii pentru îmbogăţire, şi asemenea ocazii au devenit tot mai puţine, pe măsură ce pieţele străine s-au micşorat. În acelaşi timp, este probabil ca şi capitalul să fi fost încă suficient de redus pentru a impune o înaltă rată a dobânzii… [Acest proces] este valabil numai pentru o parte a noii burghezii, mai erau însă şi alte componente. În primul rihd, erau oameni care căutau şi găseau securitate nu numai ui afara dar şi în cadrul ocupaţiilor, totuşi preponderent comerciale. Ei reuşeau lucrul acesta comerdalizând la o scară mai redusă, ui cadrul unor pieţe bine organizate şi protejate…

Volumul comerţului era în inimile oamenilor cu averi mijlocii. Şi fiind mijlocii ei căutau securitate şi o găseau în cooperare, în combinare şi, mai general, m număr”. M. M. Postan, ui Cambridge Economic History of Europe, II, p. 218.

108. Block, Caracliresoriginaux, I, p. 129.

109. „Legătura capitalismului cu monarhia absolută nu a fost întotdeauna favorabilă capitalismului. Este sigur că de prin anii '60 ai secolului al XVI-lea, bankrutele care au afectat întreaga Europă Şi înregimentarea de stat nu erau ăi nici un caz factori minori contribuind la încetinirea progresului capitalismului comercial pe continent

Această încetinire a fost pe termen lung favorabilă pe de altă part6 monarhiei absolute. Ea a prevenit o prea rapidă creştere a burgheziei f a ajutat să se menţină un echilibru relativ al burgheziei şi nobilimii, care este, cu siguranţă, una dintre trăsăturile absolutismului iii Europa occidentală.” Hartung şi Mousnier, Relazioni del X Congresso Internaţionale di Scienze Storiche, IV, p. 45.

Christopher Hill face o afirmaţie similară: „Monopolurile nu erau rele în sine: ele erau o formă de protecţie pentru noile industrii într-o ţară rămasă în urmă. Primele monopoluri se ocupau de apărarea naţională; minele regale elisabetanc urmăreau independenţa Angliei de arama străină necesară fabricării tunurilor. Existau monopoluri similare pentru praf de puşcă şi salpetru. Dar monopolurile au devenit curihd nocive câhd începură a fi folosite pentru scopuri fiscale de către guvernele ostile dezvoltării capitaliste. În secolul al XVH-lea monopolurile au fost create cu scopul de a fi vândute.”. Reformatism io the Industrial Revoluiion, p. 96.

110. Ei se referă nu numai la economiile pe scară mare dar şi la reducerea costurilor tranzacţiilor prin intermediul „internaţionalizării” externalităţilor (prin reorganizare a drepturilor de proprietate), a reducerii costurilor informaţiei (prin brokerajul) şi a reducerii costurilor riscului (prin societăţile pe acţiuni). Vezi Douglass C. North şi Robert Paul Thomas, Economic History Review, XXHI, pp. 5-7.

111. Iota, p. o.

112. Simion Kuznets subliniază elementul cheie în ce priveşte utilitatea statului pentru antreprenori: „Existenţa unui guvern suveran implică în mod decisiv posibilitatea deciziei acolo unde pot exista conflicte care adeseori influenţează direct şi explicit alternativele majore ale dezvoltării economice, înlăuntrul ţării şi între indivizi.” „The

State as the Unit of Study of Economic Growth”, Journal of Economic

History, XI, 1, iarnă 1951, p. 28.

SFÂRŞIT