Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

*) Sclillemann, Ilios p. 806.

Care era însă tipul primitiv al lui Joe Romanul, numit în teologia la­tină Jupiter Optimus Ma­xi m u s, şi care era originea imaginilor sale, nici un autor nu ne pote spune ').

Cel mai vechiü simulacru al lui Joe la Romam se numia Ju-piter Lapis ²). Pe acest Joe-de-petră se făceau jurămin­tele cele mai înfricoşate, şi se consecraü tractatele internaţio­nale de pace şi de alianţă, însă, ce formă si ce mărime a avut acest simulacru al timpurilor prisce-latine, noi cu siguranţă nu putem sci.

Un fapt însă este pe deplin stabilit, că Joe Grecanicul (Ze6ç 'EXÀavioç s. IJaysXXTjvtoc), se distingea prin caractere cu

totul speciale de Joc al Pe- _]r><). — Ju pi t er ,1 i n O tri col i. Bust de

l as cri l or. marmure aflat la Otricoli "). astădî conservat

_T7 . . , , în Sala rotonda din Vatican. După D u r u y,

Momcr vorbind de mnrele ,,. . , _r. •., ~,,„

Hist. d. Grecs. U. p. 383.

Défi a! timpurilor Troianc se

esprimă ast-fel: «Fiul lui Saturn (Joe) dise şi făcu un semn de aprobare cu ') PI i n i u ne spune numai atât, că imaginea luî Joe din Capitol consacrată de Tarquiniu cel bëtrân a fost de argil ă, făcută de un aşa numit V u l c a séü V u l g a dm Vcii (H. N. lib. XXXV. 157: et Vu] cam Veiis accitum. cui locaret Tarquinius Priscus lovis effigiem in Capitolio dicandam; fi etilem eum fuisse. Textul după P r ei le r. R. M. I. 1SS1. p. 218. — La Ni s ar d: Turianumque a Fre-geliis accitum etc.)

•

v. Lapidem). Aceiaşi rit se maî observa şi astadl în unele părţi român. «Ţeraniî când fac vre-un juramént séü ïegàmênt iaû ín mână o petra etc. (înv. A. Marinescu, eoni. Gălăşescî, jud. A)-?eş. — înv. C. Popescu, corn. jud. Romanaţî). ^ i-ste vechiul oraş O t r i c u l u m din U m b ! ia lângS Tibru, unde se maî veci şi

M deliii îs¹. A. I. 21: I ove m l a p i d e m, quod sanctissimum iusiurandum est ha-paratus ego iurare sum (Cf. Cicero, Fam. VII. 12). Acel care depunea juramcntul in mana o petră si dupa ce pronunţ,'; formula sacramentala o arunca: Si ^{ens a}"°> turn mc Di es pi ter, salva urbe arcequc bonis ejiciat. uti ego hun c l a-^e rn (Fes t us s. porul "n bat,

sprâncenele sale cele negre, ér pletele sale arginţi î, ce cădeau în jos de pe capul nemuritorii! se mişcară si Olympul cel mare se cutremură> *). Acesta era figura divinităţii supreme adorate de Pelasgî. Greciî din contra până în timpurile luî Phidias înfăţişau pe Joe din Olympia, cu un tip mnî mult oriental, tuns pe cap, ,_cu perul inelat pe frunte, cu barba tăiată pe fălcî şi ascuţită înainte *). Romanii însă urmară tradiţiunile archaice latine. EI adoptară pentru suprema lor divinitate o figură pe-lasgă barbară, representând pe Joe cu perul abundent, maî mult neîngrijit, cu pletele lăsate pe umeri, cu barba stufosă, cu o îmbrăcăminte simplă, st cu pieptul de jumëtate desvelit ⁸).

Esaminând cu totă atenţiunea caracterul general al formelor şi esprc-siunea diferitelor detaliurî, ce ni le presintă aceste doue monumente, se pare, că figura cea barbară rustică a lui Joc din Otricoli a fost rcpresentată după tipul cel colosal al lui Zeuç «ptatoç |-uyi4).

') Homcrt Ilias I. v. 528-530.

*) A se vedé reproducerile de la Duru y, Hist. d. Grecs. I, p. 358. 794. — Cf. Pau-sania, lib. V. 22. 1; 24. 6 : Ztiç oí>x fyutv fívssa.

*) Fig. 159. — Acelaşi tip ni-1 presintă Jupiter toni t rua l is de pe columna luî Traian (F r o h n e r, I. pi. 49) şi o statuetă de bronz descoperită în Ungaria şi conservată în Museul britanic (Duruy, Hist, des Grecs, If. 637. Cf. A r n o b i u s, VI. 25.—La J u-venal (Sat. XII. 86—87) încă se accentueză individualitatea naţională a luî J u p i t e r Romanul :

Hie nostrum placabo Jovem, Laribusque paternis Thura dabo . . .

*) încă în anticitatca preistorică imaginile şi obiectele cele maî sacre se considerau a fi cele din regiunile Dunării de jos şi ale Mării negre. Oreste şi Pyladc răpesc din Crimea chipul cel sfânt cădut din ceriu al Dianeî Tauricc si-I duc la Atena (Eur. Iph. T. 79), orî după cum spune Pausania (III. 16. 7) la Sparta. — Ér după altă tra-diţiune Oreste duse maî antâiu imaginea cea sfântă a Diancî Taurice la A r i c i a în Italia (P a u l y, Real-Encyclopădie, V. Bând p. 972) — H e r c u l e, trimis de Eurysthcu, regele Myceneî, vine la H y p e r b o r e Î, ca se răpescă merele cele sfinte de aur (Apoll. Bibi. II. 5. 11. 13). — Tot Hercule, din însărcinarea Iu) Eurysthcu, vine in ţera Istriei, ca se ceră de la Diana c c r b ó i c a cu cornele de aur, pe care î-o consecrase nimfa Taygeta, fica lui Atlas (Pindar, Olymp. III. 27). — Argonauţii se asocieză, ca se răposcă lâna cea sfântă de aur consecrată cjeuluï Marte.— Consulul M. Liciniu Lucull ridică la anul Romei 682 din o insulă a Mâreî negre una din cele maî archaice figuri ale luî Apollo, o statuă colosală de 30 coţî (13 m. 86 cm.), care apoï fu ascdată în Capitoliu, de unde s'a şi numit Apollo Capi­tol i n u s.

Jupiter Opt i mus Maximus era deul naţional al Dacieî. Acesta o constată chiar monumentele epigrafice ale administraţiunil romane.

încă în timpul M Hadrian, curênd după cucerirea Daciei, o parte în­semnată din populaţiunea provinciei a fost ridicată şi transferată departe în Britannia lângă vallum Hadriani, unde se formă din ea o trupă auxi­liară sub numele de Co h ors I A e li a Da c o rum şi care este amintită aici până în secuiul al V-lea. Din cele 23 de inscriptiunï votive aie acestor ostasî Daci ^]), 21 sunt adresate lui Jupiter Optimus Maximus, una lui Marte şi alte doue lui Marte asociat cu Cocidius (cascus deus.-— vêtus deus). Jupiter Optimus Maximus era aşa dar o divinitate părintcscă forte poporală a Dacilor.

Ca tip şi ca ideal al maiestăţii divine figura cea consccrată a lui ze-'j? s'jpuoTta, după cum ni-o înfăţişeză stânca de pe vîrful muntelui Omul, se caractérisera prin un per abundent, ce descinde pe umerî în formă ele plete lungî autoritare, cr de-asupra frunţii, perul se ridică în sus întocmai ca şi coma unui leu.

Aceeaşî disposiţiune particulară a perului ne-o presintă şi bustul din Otricoli.

Maî esistă încă o analogia forte caracteristică între aceste doue simulacre.

Bustul lui Joc din Otricoli ne înfăţişeză în tóté trăsurile fisiononiieî sale, nu tipul italo-latin, ci o figură nordică barbară, un tip etnic, nobil, însă sever, din părţile Dunării de jos, după cum i-1 vedem csprimat şi pe monetelc cele vechi ale Dacici ²).

In cult, Jupiter Optimus Maximus al Latinilor, era una si aceeaşT divinitate cu Zs'iţ aşicTo;: jisyîctoç sùpôorca, Deul cel mare al raseî pclasgc ³), căruia i adrcseză Homer imnul seu ⁴), ér Achilc rugăciunile sale de pe cumpul Troieï⁵),

Clnar şi epitetul de Latis.ris, cu formele sale de Latius, Latioris ⁶), ce-1 avea Jupiter Optimus Maximus, se pare a corespunde mai mult la sufo

') C. I. L. Voi. VII, n r. 806-827. 886. 975.

) A se vedé lipul regelui Dac de pe moneta reprodusă la pag. 127; cr kt G o o s s in ^{Archlv des} Vereines f. siebcnb. Ldkde. N. F. XII r. Ta f. XIV. fig. 1. 2.

') Cicero De nat. deor. lib. Ii. 25 : Şed ipse Jupiter... a máj oribus nostris ¹ m u s, m a x i rn u s ; ct quidem ante o p t i m u s, id est beneficcntissimus (ap-Pdlatus est).

') Homerl Hymn. i„ jovem.

'ura antică modul de scriere a variat şi forte probabil şi pronundarea.

Şi dacă peste tot acest epitet de Latiaris, Latíus sóü Latioris are un caracter etnografic, el desemna nu pe Jupiter al Latinilor din limitele cele ânguste de la Tibrul de jos, ci pe Jupiter al Proto-Latinilor, stabiliţi în regiunile orientale ale Europeî înainte de emigrarea lor parţială în Italia.

Din punct de vedere archéologie, Joe din OtricoH ni se presintă ast-fcl, numai ca o simplă imitaţiune a figureî celei archaice a lui Zeôç sùpooîia, ori cu alte cuvinte Jupiter din Otricoli este d cui cel topic al Daciei i).

Un caş analog ne prcsiniă statua titanului Atlas din rnuseul de la Neapolc, care a fost modelată după columna cea colosală, ce se înalţă pe muntele Buccgiu, în apropiere de simulacrul cel imposant al lui Zso? sipuoita. Despre acesta columnă- atât de celebră în lumea preistorică vom vorbi în capitulele unnătore.

9. Rhea, ^cPsa, 'Psi], 'Pite.

Pe când Saturn, în religiunea ajite-homerică, era considerat ca personi­ficarea fiinţei supreme a ceriului, Rhca, soţia sa, représenta în o formă maî nouă, divinitatea părnentuluî, care a născut totc, pe Gaca, Te 11 us séü Terra.

Titlclc sale de o n ó re pe teritoriul vcchcî Elade eraü: McyáXr] M7;irjp twv

eóc⁴), Mă ⁵) si fl-ea

La t i ar i s la Liviu (XXI. 63); L a t i a l i s la Suctoniu (Calig. 22) ; La t iu s pe o in-scripţiunc la Hcnzen nr. 7415 (Pisaurum) şi Latioris într'un manuscript (Lact. Epit. 23; la l'reller-Jordan, R. M. I. 210).

') Archeologul francos E. David, care a studiat şi descris bustul lui Joc din Vatican, a constatat la acesta figură o ncregularitate artistică remarcabilă. O liniă profundă ori-sontală, dice dCnsuI, scpareză. în două părţi fruntea, ceea ce produce o eminentă cspre-sivă a păiţiî superiore a craniului, înveţatul archeolog este do părere, că artistul a voit se represinte în partea superioră a frunţii gestaţiunea Minerveî (Larousse, Gr. Diet. univ. v. Jupiter). Bustul lui Joe din OtricoH se pare ast-fcl modelat după un simulacru-tip, ce înfăţişa tot-o-dată pe fruntea Deuluî urmele concepţiuniÎ Minerveî.

²) Diodorl Siculi lib. III. 55. 9.

') Ibid. lib. V. 49. 2. — GoRliIcr, De Matris magnae apud Romanos cultu. Misniac, 1886 p. 69.

<) Cf. Pau s an i a, lib. I. 31. 4.

⁵) Steplianng Ilyz. v.

⁸) C. I. G. 6012c.

]^r la Romani Rhea, în cultul public, era numită: Magna deum Mater '), Deum Mater ²), Terra Mater ³), Ops (seu Opis) şi Maja *), acesta numire din urmă (întocmai ca şi [tE-fá^Yj i-iVJTTjp, magna deum mater) avend sensul de m os ă seu bunică.

Numele de Rhea în vechia limbă pclasgă era numai un simplu apelativ, avênd înţelesul de ^regină» ⁶). în forma masculină, cuvântul «Kaiu» cu înţe­lesul de «împerat», s'a m aï păstrat în unele cântece eroice române °). Acelaşi cuvônt sub forma clc Ra (rege) i-1 aflăm în terminologia hieratică a Egip­tenilor, moştenită de la vechiï Pelasgï, cari se stabilise în epoca neolitică pe şesurile Nilului ').

în legendele grecesc! numele de Rhea este une ori înlocuit, ori maï bine dis interpretat, cu tcrminul de Basilea ⁸), ér în cultul oficial roman prin apelativul de «regina» °).

Rhea, numită la Romani şi Opis, ér la Sciţit-pelasgÎ Apia ¹⁰), era în

') Lucretii R. N. II. v. 591. — Sub acesta, numire ca ne apare adorată şi în Dacia la A p ui u m (C. I. L. 111. nr. 1100, 1101, 1102); ér pe locul, unde se înălţa astăcjî turnul de la S e v e r i n se afla o-dată un portic dedicat divinităţii Mater deum mag n a (C. I. L. III. nr. 1582).

²) Ovidii Metam. X. 103-104; 686. — Livll lib. XXIX. c. 10.

³) Macrobii Sat. I. c. 12: Affirmant quidam . . . hanc Majám cui mensc Majo res
divina celcbratur, t e r r a m esse . . . sicut et Mater magna in sacris vocatur.

⁴) MacroMi Sat. I. 10: deam Opem Saturni conjugem credtderunt. — P a u l i p. 187:
Opis dicta est conjux Saturni per quam voluerunt terram significarc.— Ovidii Fast.
VI. v. 285. — C. I. L. VIII, nr. 2670.

⁶) Ops Regina. C. I. L. VIII. nr. 2670. •) într'un Descântec:

Se ve luaţî se ve duceţi

La fata lut Rai ü împerat . . .

Teo doresc ti, Pocsil pop., p. 362.

') R a, regele (leilor şi al omcnilor, domnul ceriului şi al pămuntuluî, adorat în Theba Egipetuluî.

⁸) Diodori Slcnll lib. 111. c. 57: rivés^/i SVnwv (luï Urán şi Gaea) y.oí ô-u-.'a-lpaç,

<')/ eiV'tl 4 u O T'>.ţ ItpSÍ^UtáTClt ~rj\') "MV CtXXcuV ÈTÎ'.'f aVS3TC/.TaÇ, TTjV Tî V. '/.). O U JA É V Yj V IlaO'.Xï'.aV

sav . . . toijiíuv os TT,v jxèv Iïa-i'Xs:av, r.titfu'MVrp r>U3'/.v . . . \iţ-ţ'j.î.i\'i ii.-r^ípv. -ţioz-'lOpïUiTYjva:.— După numirea grixescă de Bas i l ea şi numirea pelasgii de Rea, tra-^dlîmnca culesă de Diodor a format doue personalităţi. Basilea şi Rea, aű fost considerate ^{de Suro}", dintre cari cea de ântâiu fiind maï bătrână a primit numele de Muma mare.

⁹) C. I. L. vin. nr. 2670: Saturno domino et Opi r e " i n a e. — Macrolni Sat. I. 12:

c, l r>

" ^UI ' ^ Jicunt hanc Deam (Opem) potentiam liabere Junonis, ideoque see p t rum ^reSale in sinistra mânu ci additura. '") Hei-odoli lib. ]V. 59: wm^w. K ïv.uî'.sù . . . P-îj . . . \\r.i«.

general considerată ca deiţa agriculture! '), a viticuhureî. ca íntemeiatória ora­şelor şi a cetăţilor -).

Cu deosebire însă Rhea era venerată ca «Mama munţilor», ca domnind peste codrii, peste văi şi peste isvórc, ca divinitatea protectoră a păstorilor, a turmelor, Mrftrjp ápet'o, Mater montium ^s), şi stăpână peste animalele sël-batice, Mater fcrarum ').

în acesta calitate, Mamet mari seu RliceT i era ii cu deosebire consecrate înălţimile munţilor ⁵), isvórele, rîurile ⁶) si pcscerile ⁷).

Simulacrele ei primitive csistau pe piscurile munţilor încă dm timpurile, ce trec peste totă memoria.

Figura cea legendară a Niobcî de pe muntele Sipyl, chipul împetrit al AriadncI din insula Naxos, imaginea cea tristă şi acoperită pe cap de pe muntele Libanului, représentai! în realitate numai simulacrele străvechi ale divinităţi! Mamei mari⁸).

Cultul Mamei mart séü al Rheeî a fost în anticitatea preistorică cu deo­sebire în mare onore pe muntele Ida de lângă Troia, de unde ea se şi numia Mater Iclaea ⁹) séű Mrjirjp íSaca ¹⁰). Tóté estremităţile acestui munte aii fost în anticitate consecrate divinităţii Mamei mari.

Frigicniî şi Troianil, cari locuiau lângă muntele Ida, venerau, după cum ne

») Mncrobil Sat. I. c. 10: quod Saturnus cjusquo u x or (Ops) tam frugutn. quam fructuuin, repcrtorcs essc crcdantur, itaque omni jam foctu agrorum coacto, ab hominibus hos deos coif, quasi vitae cultioris auctorcs, quos etiam nonnullis c o el u m ac t e r r a m esse persuasum est.

'-') In acesta calitate Rhea avea numele de Mater turrita (Virgil i i Acn. VI. v. 785.— O vi d ii Fast. IV. v. 219). — Ér Varró (la Augustin, Civ. D. VI, 24) inter­prétera acest atribut al Rhcci ast-fcl: quod tympanum habcat siynificari orbem terrac. quod turrcm in căpiţe o p p i d a; quod s e d e n s fingalur, circa earn cum omnia moventur, ipsarn non movcri. —Cf. I. u c r e 11 i R. N. li. v. 607.

') modori Siculi lib. III. 58.

⁴) T.iKTolii R. N. lib. II. v. 590 seqq.

Principio, tellus habet in se corpora prima ....

Quare magna Deum Mater, matcrquc fcrarum

Kt noştri gcnetrix haec dicta est corporis una.

⁶) Liber Coloniarum I, (Lachmanni Grom. vet.), p. 239 : summa mon­tium iure templi I d ea e ab Augusto sunt concessa.

') Pansaniae lib. VIII. 44 3.

') Ibid. lib. X. 32. 4. — Preller, Gr. Myth. I. (1854) p. 404.

") Preller, Gr. Myth. I, 409. 423; II, 269.

*) Cicero, De legibus lib. II. c. 9. — Livii lib. XXIX c. ?0. — Lncre1.ll lib. II. v. 612. ¹⁰) Sti-abonla Geogr. lib. X. 3 12. -- IMonyxil Huile. lib. U. 19.

spune Strabo, cu deosebire pe Rhea, căreia i făceau orgii, şi pe care o numi; Mama marc, ér după diferitele localităţi, unde se aflau sanctuarele sale, purta numele de Idaea, Dindymene, Pessinuntica si Cybele *).

Ca divinitate a munţilor şi a agriculture!, Rhea séü Mama mare, a fc una din cele mai adorate şi populare figuri în religiunea triburilor pelasj imigrate în Italia. In particular Rhea era considerată ca <-Mama» S( «Născătoria poporului latin».

Cărţile sibyline, a căror origine se reducea la cele maï vechi timpuri a statului roman, conţineau o tradiţiune archaică cu privire la simulacrul c sfânt şi făcătoriu de minuni al Rheei séü al Mamei marî, care ajunsese d cea maï obscură anticitate în proprietatea Frigienilor, întocmai după cu, imaginea Dianeî din peninsula Taurică se afla în posesiunea Pelasgilor dj Cappadocia, după cum spuneau denşii.

«Mama», scrie Ovid în Fastele sale, a iubit muntele Dindym, munte, Cybele, frumosul munte Ida cu isvorele sale si cetatea cea avută Troici. Când Enca a strămutat Troia pe câmpia Italiei, puţin a lipsit, < deiţa se nu urmeze şi densa corăbiile, ce transportau de acolo lucrurile ce sfinte. Mai târdiu însă, când Roma ajunse la putere, şi-şî ridică capul pes lumea subjugată, preoţii consultând oraculcle cărţilor sibyune, el ceti acolo, după cum se spune, acest vers: «Mama lipsesce, te invit Romane i cauţi pe Mama, şi când va veni se o primesci cu mâni curate». Insă părin consens! ai Romei nu sciură cum se interpreteze acest oracul misterio Ce fel de mamă le lipsesce, şi unde so o caute, ei nu sciaü. Tradiţiune se perduse. Spre acest scop senatul decise a se consulta oraculul lui Apoi din Delphi şi de acolo li se respunse se aducă pe Mama, care se afla f muntele Ida. Romanii trimit o legaţiune în Asia mică, ca se le aducă sim' lacrul cel celebru al Marnei mari de pe muntele Ida, şi când regele Atal predă chipul cel vetust al deifei, densul i adresă următorele cuvinte: «Pleci tu vei fi şi de aci înainte a nostră. Frigia este legănul eroilor Romani» ²).

In părţile din nordul Istruliu şi ale Mărei negre, cultul divinităţii teluric séü al Mamei mari, a fost preponderant încă din cele maï depărtate timpu ante-istorice ³).

') Strabonis Geogr. lib. X. 3. 12.

²) Ovidii Fast. IV. v. 259. — Tot-o-dată, după cum ne spune Macrobiu (Sat. I. Rhea séű Ops maï avea la poporul roman şi numele de Maja adecă M os â séü n i c a. — CC. L u c r e t i i R. N. lib. II. v. 598-9.

') La Sciţi ca Apia, la S v e v î ca H e r t h a, şi la A c sty i de lângă. Marc svevică (baltica) ca M a t c r dcum (Taciţi Germ. c. 40. 45). — în părţile de norc

Cu deosebire pe teritoriul Daciei, Rhea seu Cybele asimilata cu Gaea _t fost o divinitate de prima ordine.

Sanctuarele şi templele acestei deiţe purtau în anticitatea greco-romană iurnele de Mrjtpyov, lat. M a trou m >), adecă loc sfânt, dedicat cultului eligios al marii divinităţi, numită Mama deilor.

Acesta numire de HîjîpŞv seu Matroum, ce era considerată de archaică ncă în timpurile lui Pausania ²), ni se presintă pe teritoriul de odinioră al Dacieî sub o formă poporală forte vechia de Mo t r u, si originea acestuî ermin în tërile nostre, este incontestabil anteriorii dominaţiuniî romane.

Motru este şi astădi numele unuî însemnat rîu din părţile de npus ale

lomânicî.

Motru este numele unei mănăstiri situate lângă acest riü ín jud. Górj.

O altă mănăstire aşedată ca o cetăţuiă pe colină de la confluenţa iuluï Motru cu Jiul, si care s'a bucurat în timpurile istoriei române de o numită celebritate, se numesce si astădî Motru séü Gura-Motrului ³).

în fine un munte din regiunea superioră a acestuî rîu şi alte doue dclurl in părţile sale inferióre portă de asemenea numele de Motru.

Urme istorice preţiose, că o-dată în acesta vale frumosă şi fertilă a lotrului aü esistat diferite Matrourî, un cult religios înfloritorul al divini-iţiî bine-făcătore pelasge, Mama deilor, personificaţiunea pământului *).

Acolo unde astădî se înalţă pe nisce ruine vechi turnul de la Scverin î construise în timpul dominaţiuniî romane un portic pentru comercianţi

calëtorï, dedicat Mameî mari ⁶), o probă, că lângă acesta colonadă a sistat în timpurile romane o piaţă comercială şi un templu renumit, con-îcrate mariî divinităţi a păstoriei si agriculture!.

Aceleaşi urme de temple şi sanctuare vechî dedicate Mameî deilor, ni se

it ale G a l i e î ni se presintă de asemenea importante urme archeologice despre cultul :esteï divinităţi încă din o epocă forte depărtată, în cavernele sépulcrale de lângă riul a r ne (în epoca romană Mă trona) din Francia, se au descoperit diferite baso-rc-:fun neolitice representând o divinitate femenină (C a r t a i l h a c, France préhist.

12-243). Aceste tipuri, sculptate în acelaş gen ca figura 157 de mal sus, ne înfăţişdză contestabil simulacrul Mameî m a r î, după cum ne indică şi numele rîuluî. ') l'llnil H. N. lib. XVI. 50. 2. *) Pansaniae lib. V. 20. 9. *) Frniiu_cgCUj Dicţionariu top. al României, v. Motru.

. ^{a U a Peu}tingeriană în acesta regiune este însemnată staţiunea Amutria

_ ' utria, formă plurală de la Mutrium— Matrium, ca Dianium şi

') C ^{1Um P<3 aceea}?'^tabulă ° staţiune din Rhactia portă numele de Matrcum. • *• ^L- III. nr. 1582.

presintă şi în regiunea cea admirabilă a Oltului, atât în pădurile sale de bradl, cât si pe luncile sale cele nesfârşite. Aici aceste sanctuare purtau la popula-tiunea pastorală si rustică numele, unele de M o t r u şi altele de M am u ^]).

Dintre tóté aceste locuri sfinte însă templul cel mai important al Mameï deilor se vede a fi fost acela clc la Gura-Motruluβ). Istoria vechia a acestcï mănăstiri a perit, însă resturile palatelor de aici şi construirea acestei, mănăstiri după usurile archaicc, pe vêrfurile uneî coline ca o fortăreţă ³), ne spun, că o-dată sanctuariul de la Gura-Motruluï, a avut un mare renume si un cult espansiv, întocma ca şi magnificul templu al lui Apollo de la gurile Dunării.

Pe teritoriul vechii Eladc, cultul divinităţii Pamêntuluï a avut tot de una caracterul uneî religiunî străine importate acolo din ţinuturile barbare ⁴).

Suida ne-a conservat o preţiosă notiţă istorică despre începutul cultului Mamei mân în Atica şi în particular la Atena.

«Un om ore care>, scrie densul, «numit Metragurtes (MrjTpayùpr/jî), căletorind în Atica nu iniţiat acolo femeile in cultul Mamei deilor, după cum spun aceşti locuitori. Pe acesta Atcnicnií î-1 precipitară într'o adân­cime si-1 uciscră. Dar curênd după aceea urmă o epidemia şi oraculuL i dojeni, ca se reconcilieze sufletul celui decedat. Atunci eï construira pe locul, unde aü ucis pe Metragurtes o casă de svat (seu curia) şi împrcjmuind'o, o consecrară Mameï deilor, ér lui Metragurtes i ridicară o statuă si a-dâncimea o umplură cu păment. Acest M a trou a fost întrebuinţat apoi pentru depunerea si conservarea legilor ⁶).

') t'ruiKjescu, Dicţionuriu top. al României: Pi ci or ui -Mo t r ui u î, munte în j ud. Vâlcea; Mă m u mănăstire cu 40 călugăriţe în jud. Vâlcea, M am u schit în jud. RomanaţÎ.

'•} pc teritoriul comunei F i l i a ş î, din vecinătate cu mănăstirea Gura-Motrului aflăm de asemenea vestigii importante despre cultul antic al Rhceï. M o t r u este aici numele unui dél, cr alte doue locuri sunt numite Siliştea de la Mănescî şi Siliştea de la M an ó i c a. (M. Diet, geogr). Mane era titlul de onore al lui Saturn, ér Manésa nise prcsintă ca o numire poporală a divinităţii Mameï mari. Diferite înălţimi din CarpaţÎ portă acest nume.

') Marele Dicţionar G e o g r. al României, Voi. III. p. 668 : G u r a - M o -truluî, mănăstire frumosă în jud. Mehedinţi . . . situată la póla déluluï la împreunarea nului Motru cu rîul Jiul, într'o posiţie pitorescă. împrejurul acestei mănăstiri se află ruinele unor v ochi ş i f r u m ó s e palate... în acesta mănăstire, care este mcunjurată de un zid ca o cetate şi cu porţi de fer, se închiseseră boeriî k'reci la 1821 de frica lut Tudor Vladimircscu. — Columna lui Traian (Froener P'- 130) ne înfăţişez pe teritoriul Dacici, m părţile Olteniei de astădi, un templu circular al Mamcî mari, unde se m aï observaşi doi preoţi ai deiţcî, sacerdos tunicis mulie-bribus (Ct. poema Iui Cyprian la Goehlcr, p. 21).

') Plutoni» Cratylus (Kd. Did^T o 293. - Ibid. Timaeus II 211