Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

') Euripidis Orestes, v. 947 seqq. *) Ibid. Orestes, v. 969-977:

Ot táv oùpavoû

a^!.u>pr,|j.aoi Tcéipav

)(puaéa'.ç cpEpojxsvav

îv sv &p-i|Voto'.v avafioaoojiai YÉpovti jtaTpl TcmaXu)' őt' êttxsv ítexs

Oly m pul lui Euripide este Olympul de lângă Oceanos potamos, părintele deilor (Horn. 11. XIV. v. 201. 246. Hes. Theog. v. 119), Olympul Atlantiacus al luï Calpurniu (IV. 83) seu din ţera Hyperboreilor de la Istru, unde dupa Ovidiu, după Pliniu şi Mela se aflaù cardines mundi, stâlpii seu ţîţînile universului. — (Mdii Pont. II. 10. 45: W quidem extremi quum şira sub cardine mundi. — Plinii H. N. IV. 26. 11: ^{one eos} (Ripeos) montes . . . gens felix (si credimus) quos Hyperboreos appella-^vere' ^annoso degit aevo ... Ibi creduntur esse c a rd i n e s mundi (Cf. M e I a. III. 5.) H o-

Acesta stâncă de pe vechiul Olymp, de la marginile lumiî, identică cu columna din Carpaţî, a avut aşa dar un rol imens în tradiţiunile şi în credinţele Pelasgilor din Argos. Ea a fost simbolul cel sfânt al patrieî, de unde î-şî trăgea originea sa dinastia Myceneî, şi acest simbol era figurat pe muriï sëï cyclopicî, era représentât pe stelele funerare ale aristocraţiei mycene si pe petrele gravate, ce serviau de sigile si de amulete ^l).

mer încă face amintire de píov O&XújArcoto seu de stânca, ce forma vêrful Olympuluï (II. VIII. 25).

^l) Originea dinastiei mycene de lângă munţii Bucegiuluï se mai confirmă şi prin vechia filiaţiune a familielor. Esistă o identitate de nume familiare între vechiul Argos şi între regiunea Carpaţilor de sud-ost. Ca représentant! aï familielor vechi pe-lasge din Argos ne apar: Per s eu (Ihf/sîuţ, éuiç) întemeiătoriul Myceneî (Paus. II. 15. 4), ér un fiu al seu purta numele de Sthenelos; Pelops (ÏÏÉXotjj) cel maî mare erou al Eladeî, adorat şi de Hercule ca un semi-deü (Paus. V. 13. 1. 2) ; domnia sa se întinsese peste întreg Peloponesul, de unde s'a dat acestei peninsule numele de rhAorcóvvfjaoc; Atreu ('Atpsuţ), un fiu al lui Pelops, rege al Myceneî; Tantál (TavcaXoc) amic şi co-mesan al deilor din Olymp, tatăl lui Pelops; fost rege în Sipylos (Apoll. II. 5. 6), însă de sigur nu în Sipylos din Frigia; căsătorit cu una din ficelé luï Atlas (Dione seu Ta-gyete); un fiu al lui Tantál portă numele de Dasculos (Aaoxo),oţ); I n ac h ("Iva^o;) un fiu al rîului Oceanos (al Istrului preistoric), rege mitic în Argos; Proetos (ïïpoîtot), rege în Argos, sub a cărui domnia Tirynthul a fost încins cu murî cyclopicî (Paus. II. 16. 5). în comunele române de sub pólele muntelui Bucegiü în Transilvania, mai esistaű după actele oficiale de la începutul secuiului trecut, şi póté mai esistă şi astădi, următorele vechi familii : Perşoiu, Piesa, Andreiü, Inescu, Preotésa, Turia, Stanciu, Stăniloiu şi Tătar. Numele de Tătar ne apare forte vechiu în părţile din nordul Istrului. Istoricul Herodor, care a trăit înainte de Herodot, amintesce de un Scyth cu numele de Teutaros, care înveţase pe Hercule arta de a trage cu arcul (Frag. 5.) După cum vedem, esistă o asemenare remarcabilă între numele vechilor persone princiare din Argos şi între numele unor familii române de lângă Bucegiu, şi acesta asemenare capetă o valőre istorică, când avem în vedere, Că originea Pelasgilor din Argos se reduce, după monumente şi după tradiţiuni, în nordul Istruluî la aceeaşi grupă de munţi. Numele de Pelops se pare însă a corespunde maî mult la forma de Pelescu ori de P el e ş. în fine în ce privesce numele de Atreu, forma sa originară a fost de sigur Andrei u, după cum acelaşi nume ne apare la poporul român şi în forma de Andreiü şi în forma de U d r e a (în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Argeş esistă trei sate numite U d r e s c i). Andreiü a fost una din familiele celebre pelasge, cari se stabilise în Elada. Ast-fel Pausania ne spune (IX. 34. 6), că un anumit Andreiü ('AvSpeyc) a fost întemeiătoriul Orchomenuluî, oraş pelasg din Beoţia, care în timpurile preistorice ajunsese la aceeaşi stare de prosperitate ca şi Mycena. — în ce privesce numele de M y c e n a seă M u c e n a (gr. Muxfjvcu şi sing. Mux-^vr]) Pausania scrie (II.. 16. 41, că oraşul s'a numit ast-fel după M y c e n e, fica regelui Inach, ér după poeţii cyclici Mycena, fka lui Inach, era o nepotă a Oceanului séü Istruluî (H o m e r i Carmina. Ed. Firmin-Didot p. 601. 3). în comitatul Făgăraşului, care se întinde până sub pólele muntelui Bucegiö, esistă numele familiar dfi

6. Columna Ceriului din Carpaţl ca simbol al trinităţii

egiptene.

Colonisarea şi domnia Pelasgilor în Africa de nord, începe în timpuri estrem de depărtate.

Cu deosebire Egipetul se caractetiseză prin o civilisaţiune neolitică eu-ropenă, civilisaţiune, al căreî caracter este pclasg *).

Despre coloniele pelasge din Africa amintesce si H erődöt.

în părţile de apus ale rîuluî Triton, séü în provincia numita «Africa» în timpul Romanilor, esista o populaţiune agricolă, numită Maxyes, cari, după cum spuneau denşiî, se trăgeau din nemul Troianilor *).

Carthagena însaşî a fost la început pelasgă, maî târdiu însă acest oraş ajunse în stăpânirea uneî colonie comerciale Tyriane ³). însă populaţiunea de pe teritoriul supus Carthagenel nu era feniciană. Ea rëmase pelasgă, după cum acesta se cunósce din progresul cel mare, ce-1 făcu civilisaţiunea ro­mână în acesta parte, precum şi din particularităţile limbeî latine poporale, ce se desvoltă aici.

Alte triburî africane aveau moravuri si tradiţiunl europene.

Getuliî, cel maî numeros popor din Libya ⁴), care începea de la ţermuriî oceanului atlantic si se întindea spre sud de Mauritania, de Numidia şi Cyrenaica, ne apar atât după nume, cât şi după tradiţiunile şi caracterul lor etnic, ca o populaţiune emigrată acolo din părţile de sud-ost ale Europeî.

Despre denşiî scrie episcopul Isidor din Sevilla: «Getuliî, se spune, că aű fost Geţî, cari plecând din locurile lor în nurner forte mare cu corăbiile, aü ocupat Syrtele din Libya, şi fiind-că venise din teritoriul Geţilor, eî aű fost numiţi G e tuli» ⁶).

M ucia, ér în j. Prahova un sat portă numele de M o c e s c î, în Râmnicul-Sărat alte doue sate MucescI şi unul M u c h e n i în j. Brăilei.

') Morgan, Recherches sur les origines de l'Egypte. L'âge de la pierre et les métaux. Paris, 1896-1897. ') Herodoti lib. IV. c. 191. ') Silii Italici Punica (Ed. Nisard), lib. XV. p. 444:

Urbs colitur, Teucro quondam fundata vetusto, Nomine Carthago; Tyrius tenet incola muros.

⁴) Mclac lib. I. c. 4: naţio frequens multiplexque G a e tuli. — Eustathii Commentarii
i« Dionysium, v. 215: TattooXot r#vo; neftotov A'.guxóv.

⁵) Isldorl Origines, lib. IX. 1. 118: Getuli Getae dicuntur fuisse, qui ingenti

me a locis suis navibus conscendentes, loca Syrtium in Libya occupaverunt,

ui v c* «••

* Vj-etis venerunt, derivato nomine Getuii cognominati sunt.

Alte triburi pastorale, carî plecase de la Carpaţl şi Dunărea de jos, se stabilise în Etiopia încă în timpuri forte depărtate.

P lin i u cel betrân amintesce în părţile de sus ale Nilului, în Etiopia, de un trib cu numele de Dochi, ér lângă aceştia se afla o altă populaţiune cu moravuri şi credinţe pelasge, numită la autorii grecesc! Mă c robii ¹), adecă cel ce aveau o vieţă îndelungată, în Europa sub acesta numire erau cunoscuţi Hyperboreil, cari, după cum se spunea, trăiau mal mult şi mal fericiţi de cât ori care alt popor din lume ⁸).

între regii etiopieni unii portă până târdiu numele de Ram h â i, Le tem, Rém a şi Ar m ah ³), numiri, a căror origine se reduce la timpurile ante-romane.

Un deosebit rol însă l'au avut în civilisaţiunea Africeï Pelasgiï din E g i p e t.

A m mo n, a fost unul din cel mal vechi regi al Libyel si Egipetulul.

Acest Ammon a fost, după cum ne spun tradiţiunilc, un mare păstoriu, un «om avut de ol» ⁴), nepot al lui Atlas din ţera Hyperboreilor ⁶), a acelui Atlas, care ne apare tot-o-dată ca strămoşul mal multor dinastii şi familii celebre din Elada, de là Troia şi din Laţiu.

în textele cele sacre ale Egiptenilor, Ammon mal portă numele de Altaika⁶), o formă derivată de la Alutus, gr. "AiXac, şi care corespunde la numirea etnică românescă de «Oltean», adecă originar de la Olt.

El mal este numit Remrem ⁷), adecă Râmlén, Arim séü Ariman, şi Har-makhis séü Armakhis ⁸), ce ne presintă numai o formă egiptenă a cu-vêntuluï etnic grecesc 'Apiu-aoroios şi 'ApifiaoroSţ, care la rendül seü era numai o simplă variantă a numirii de 'Apc|iaroc şi 'Apifiçafoç. Suida încă amintesce, că 'Apijiavtoc era deul Egiptenilor ⁹J.

O Plinii lîb. VI. 35. 12: Ex adverso in Africae parte Macrobii . . . Ultra eos Dochi.

') Melae lib. III. 5: Hyperborei . . . diutius quam ulii mortalium . . . v i vu n t.

³) Drouin, Les listes royales Éthiopiennes (Paris, 1882) p. 50-53.

*) Tertnlliani De pallio. 3: Ammon . . . ovium dives.

⁵) După unele tradiţiunî vechî, mama lui A m m o n a fost P a s i p h a e, fica Iul Atlas (Plutarchi Agis, c. 9.)

*) Pierret, Le livre d. morts, Ch. CLXV 1-3: O Ammon! O Ammon !.. Al-taika-Sataika est ton nom.

') Ibid. Ch. LXXV. 1. 2: j'arrive aux confins de la terre . . . je prends route vers les pylônes sacrés ... je foule la demeure du dieu Remrem.

*) Pierret, Le Panthéon égyptien, p. 95: Ammon-Ra-Harmakhis dieu grand (Lepsius, Denkm. III. 125 d.).

⁹) Sttidas, v. ^vAp'.|xa: 'Apijiav.o

Ţheba cel maï vechiű şi cel maï mare oraş al Egipetuluî si peste tot al lumiî întregi, centrul uneî prosperităţi fără părechiă în istoria, scaunul _străvechiu al dinastiei egiptene si metropola cultului luî Ammon, portă un nume pelasg.

Acestî Thebanî după cum scrie Diodor, spuneau, că eï sunt ceî mal vechi dintre toţi omenii muritori^a); ér unul din simbólele lor religiose era paserea prin escelenţă a munţilor în al f î, vulturul (aquila, arric).

Ceî mai vechi regi aï Egipetuluî, de cari aminteau archivele cele sacre ale templelor, au fost Vulcan, fiul luî Vulcan, Saturn, (Osiris şi Isis, fiii luï Saturn), Typhon, Marte, Hercule si Apollo ²), personalităţile cele mari ale istoriei pelasge din Europa şi al căror nume nu era nici grecesc, nici egiptean.

Saturn, după cum scrie Polemon, domnise peste Libya şi Sicilia si colonisase şi ţinuturile acestea ^s). Ér Diodor Şicul ne spune, că Saturn, fratele lui Atlas, domnise peste Sicilia, peste Libya, peste Italia şi întinsese imperiul seu peste tóté ţinuturile din occident, stabilind peste tot locul gar-nisóne prin cetăţi şi prin locurile întărite *).

încă în epoca neolitică numerose triburî de Pelasgî plecând cu turmele lor cele marî de la Carpaţî către Elada şi Asia mică, ér din Asia mică în-tindendu-se încet pe lângă cóstele Libanului în jos, trecură dimpreună cu alte triburî din Elada si din insule pe şesurile cele întinse ale Nilului.

Popor disciplinat, religios, laborios şi rësboinic tot-o-dată, Pelasgiî păstori si agricoli ori unde se stabiliaű în aceste timpuri depărtate, ei erau stăpâni. De o-dată cu eï duceau şi instituţiunile lor naţionale, o religiune strămoşesca for­mată, divinităţile şi preoţii rasei lor. Acolo î-sî formau şi centrele lor politice.

Insă ţera cea sfântă în religiunea pelasgă egiptenâ rernase cea de la marginile pămentuluî, de la Oceanos potamos séü Istru.

In acesta parte a lumii era pentru vechiî Pelasgî din Egipet «regiunea divină», monumentele lor cele vechi religiose, imaginile deilor sëï protectori, fera strămoşilor adoraţî ca del.

Aici erau munţiî lor ceî sfinţi.

Aici erau columnele ceriului.

Aici după credinţele vechi egiptene era regiunea divină a grâului ⁶),

') Diodori Siculi lib. I. 50. 1. - Ibid. I. 87. 9.

^a) Manethonis Sebennytae Fragmenta in M ü 11 e r u s Fragmenta Hist, grace. Tom. II. P- 526-531.

') Polemonis Uiensis Fragm. 102 in Fragm. Hist. gr. III. 148. ₆⁴⁾ poduri Siculi lib. III. 61.

^ierret. Le livre d. morts. Ch. CXI. 5: la région rl i u i r, _P A •> hilocul abundenţei, unde grâul crescea înalt de 7 coţî, paiul de 4 şi spicul de 3 coţî.

Aici era locul renasceriî, ţera eternităţii séü a vieteî eterne, pe care Hyperboren, ér maï târdiu Geţii şi Daciî, o predicau cu atâta convingere religiosă.

Aid emigrau sufletele celor decedaţi în Egipet spre a continua o vieţă nouă si fericită *), întocma după cum tot aicï veniaü după morte sufletele eroilor Pelasgï din Etada.

Aicï era rîul cel mare divin, numit Nun, «părintele deilor>²), care curgea de la apus spre resărit, identic cu Oceanos potamos séü Istrul preistoric.

întocma ca şi în legendele pelasge ale Greciei sórele resăria din rîul cel mare divin Nun (Oceanos) si apunea tot în el ³).

în cursul dilel discul soreluî circula pe rîul Nun în barca sa divina *), ér nóptea el dispărea în strimtorile munţilor numite Da i t, în umbrele cele sumbre ale nopţii ⁶).

Cu barca soreluî treceau peste rîul Nun în acesta ţeră divină ⁶), sufletele credincioşilor osiricî, după cum ne spun papirele, ca se lucreze pămentul, se are, se semene si se secere ⁷).

Trecând peste rîul Nun, sufletele egiptene se présentai! maï întâiu înaintea judecăţii deilor⁸), în locul numit «regiunea adevëruluï» ⁹),unde se afla şi o incintă de fer, numită Rosta si Rostau ¹⁰).

») rierret, Le livre d. morts. Ch. LV. 1. Je suis Shou. J'attire les souffles devant les mânes des confins du ciel aux confins de la terre. — Ch. LXXV 1. 2 : J'apparais à la porte, j'arrive aux confins de la terre.

^J) Pierret, Le livre d. morts. Ch. XVII. 3-4: le Noun, père des dieux. — în Nun a fost înnecat balaurul cel legendariü, Apap (Typhon), inimicul lui Osiris. Ibid. Ch. XXXIX. 1: Apap. Tu es submergé dans le bassin du Noun.

³) Tierret, Le livre. Ch. XV. 18: Adoration à toi qui t'es levé dans le Noun, qui
as illuminé la double terre. — Ibid. 19: Grand illuminateur sorti du Noun.

⁴) Muspcro, Egypte et Chaldée, p. 18.

*) Ibid. p. 19: Du soir au matin, il disparait dans les gorges du Dait.

⁶) Pierret, Le livre. Ch. I. 18.19: Je traverse le Noun . . . j'avance dans la barque; mon âme n'est pas éloignée de son seigneur. — Ch. LXVII. 2: et j'arrive au naos de la barque du soleil.

') Pierr«t, Le livre d. morts. Ch. LXXV. 1: j'arrive aux confins delà terre.— Ch, I. 10: je reçois l'office de labourer la terre.— Ch. XII. 1. 2: Je t'invoque Ra . . . Fais que je laboure la terre. — Ch. CIX. 13: J'y suis fort, j'y suis muni d'incantations favorables pour y peiner, pour y labourer, pour y moissoner, pour y ensemencer. — Ch. CXX. 2: Je me présente pour labourer la terre.

⁹) Pierret, Le livre. Ch. VI; XII; XVII. 95; LXIX. 5; LXXII; CXXV.

⁸) Ibid. Ch. CXXV 12-13, 31: terre de vérité . . . région de la vérité.

"•l P;_Crr»t T p livrp ri rrmrïo- Ph TWIT. 1: Ta TOUtC CSt VCrS R O - S t 3. — Ch.

Ér după ce decedaţii egipteni erau cercetaţi, purificaţi şi inima lor ţinea equilibriul cumpenei, ei treceau în regiunea divină inferioră (sub-montană), pe care papirele egiptene o numesc locul renascerii⁸), ţera eternităţii ⁸).

Acesta regiune era locuită de spiritele şi de omenii numiţi Manî (stră­moşi) înalţi de câte 8 coţi *), ér în partea de resărit se aflau spiritele şi omenii numiţi Harmakhis ⁶).

Aceste credinţe egiptene se basaü pe o vechia doctrină pelasgă. Era instituţiunea misterielor celor mari, ale Hyperboreilo r, pentru puri­ficarea şi espiarea crimelor făcute în vieţă, misterii, al căror scop era pro­pagarea credinţei în vieţa după morte şi necesitatea de a ispăşi pëcatele prin penitenţă.

Pelasgii aü fost creatorii şi organisatorii celor de ântâiù misterie, cunoscute în anticitate.

Lor le aparţine înfiinţarea misterielor din Samothracia, din Creta şi Eleusis. Aceste misterie se basaü pe cultul divinităţilor sub-pămentene (chtonice, inferióre), şi în numele acestor divinităţi se făcea purificarea. Ele se celebrau de regulă nóptea şi prin suterane spre a mişca şi mai mult imaginaţiunea celor iniţiaţi.

Despre instituţiunea misterielor celor mari Hyperboree din nordul Istruluï amintesce şi Plato.

Virginile Opis şi Hecaerge, trimise de Hyperboreî cu daruri la Delos, dusese acolo şi doue table de aramă, cari conţineau o descriere amenunţită a acestei instituţiuni, în cari table se spunea, că sufletele' celor decedaţi se duc mai ântâiu într'o locuinţă suterană, unde se află palatul lui Pluto. Intrarea, care conducea la acest palat este închisă cu un rosteiù de fer. Deschidendu-se porta, sufletele merg mai ântâiu înaintea judecătorilor Minos şi Rhadamanth în «Câmpul Adeverului». Aici judecătorii cerceteză cu de amenuntul vieţa fie-cărui decedat, şi aflând că el în vieţă a fost condus de un geniu bun, atunci i conferesc locuinţă în regiunea

CXIX. 2: Je constitue mon nom dans Ro-sta. — Ch. CXXVI. 4-5: Entre et sors dans Ko-sta . . . nous dissipons toutes les impuretés que tu a conservées. — Ch. CXXX. 9: H . . . traverse l'enceinte de fer. — Rosteiu în limba română însemneză gratii, seu vergele de fer ori de lemn, îngrădite la fereşti, uşi, etc.

') Ibid. Ch. VI. XV. 15. 21.

') Ibid. Ch. LVIII. 2: lieu de r e n a i s s a n c e. — Ibid. Ch. XVII. 79; şi p. 332.

') Ibid. Ch. XV. 7: Je parviens à la terre d'éternité.

⁴) Ibid. Ch. XV. 15; LV. 1. CIX. 4-6; CXLIX. 4-5. 18 şi p. 332.

') Ibid. Ch. CIX. 4-6; CXLIX 4-5; CXLI. 2.

celor piî, unde pămentul produce tot felul de fructe şi câmpul e plin de flori, unde nu este nicï érna aspră nici căldură escesivă, ci un aer temperat, încăldit de radele cele dulcï aie soreluï, şi unde sufletele petrec apoi în • ospeţe şi jocuri, în discuţiunî filosofice, si asistă la representaţiunî teatrale si audiţiunî de musică; în fine că tot aci aü fost iniţiaţi în aceste misterie Hercule şi Dionysos séü Osiris ¹). .

Din catena de munţi ce se întindea în nordul rîuluî Nun diferite înălţimi aveau, după credinţele egiptene, o deosebită însemnătate religiosă.

Unul din aceste piscuri era «Muntele vieţiî» ²), care purta şi numele de Mânu ^s). El se afla în partea de apus a rîuluî Nun şi tot în acesta parte se afla şi porta numită Ser (Fer), pe unde trecea sera discul soreluï eu barca sa, ca în diua următoriă se revină de noii pe orisont *).

Aici în muntele Mânu se culca Damna Ceriului Nut, aci se culca si Ra-Harmakhis unindu-se cu mama sa Nut ⁶).

Un alt vêrf de munte se afla în partea de resărit a rîuluî Nun. Aci erau stâlpii ceriului °).

După vechile credinţe egiptene, ceriul era susţinut de patru columne, ori maï bine dis de patru stâlpi de arbori bifurcaţi⁷). Acestï stâlpï isolaţi aű forma de Y Şi se ved adese ori reuniţi pentru a susţine ceriul ast-fel: Y Y Y Y Toţi aceşti stâlpi se aflau la nord, în regiunea divină, aşedaţî pe un singur pisc ori pe patru, însă legaţi unul cu altul prin o catena neîntreruptă de munţi ⁸).

Pe lângă acesta catena de munţi, pe care se redima ceriul, curgea rîul cel mare numit Nun, identic cu Oceanos potamos al Grecilor.

între «Muntele de resărit> si între rîul Nun se afla teritoriul numit în

») Platoiils Axiochus (Ed. Didót, tom. 11, p. 561-562).

²) Pierret, Le livre des morts, Ch. XV. 36: en adorant Ra-Harmakhis lorsqu'il se couche dans la montagne de vie. — Ibid. Ch. XV. 16.

*) Maspcro, Egypte et Chaldée, p. 18. 90. — Pierret, La livre d. morts. Ch. XV. 44.

⁴) Ibid. Ch. XVII. 21 : Pour arriver à l'horizon, je passe par la porte Ser.

s) Ibid. Ch. XV. 16.

") Pierret, Le livre d. morts: Ch. CIX 1.3: Je connais cette montagne de l'Est du ciel, dont le sud est vers les bassin des oies Khar . . . ou Shou soulève les piliers du ciel.

') Maspero, Egypte et Chaldée, p. 16-Í7.

⁸) După legendele poporului român, ceriul e ridicat pe unul, pe trcï orï pe patru
stâlpï. O colindă din comuna Ciora-Doicesci (jud. Brăila) conţine următorele versuri:
De când Domnul s'a născut Şi cerul l'a ridicat

Şi pămentul l'a făcut în patru stâlpi de argint . . .

papirele egiptene Khar, Kér, Kherau, Cher, şi acest ţinut era locuit de spiritele şi de omenii numiţi Harrrrakhis ¹).

Columnele ceriului după cele mai vechi dogme egiptene erau susţinute de marele deu Ammon-Ra.

Acest Ammon-Ra avea după tradiţiunile şi doctrinele egiptene doue i mp éri e, el domnia peste doue regiuni séű lumi. în Egipet reşedinţa sa principală era la Theba, însă reşedinţa sa divină, unde era adorat de deî, se afla în partea de nord a rîuluî Nun în Paur. El este suveranul ceriului şi domn al pământului, părintele deilor si autor al omenilor, stăpân al apelor şi al munţilor. El este producătoriul animalelor, autorul păşunelor, ce nu­tresc animalele şi al plantelor nutritive pentru omeni²). El susţine cu braţele sale ceriul. El a ridicat ceriul în sus şi a împins pămentul în jos ³).

Numele de Amm ön séű Ham m on cu aspiraţiune, din limba egiptenă nu se pote esplica ⁴). Cuvêntul aparţine fără îndoielă limbe! pelasge. El cores­punde la numele divinităţii archaice numite în limba grecescă "OjioXoc ^B), si amendóue aceste variante de Ammon şi de "OjioAot se reduc la formele originare pelasge de Homo şi Omul ").

') Pierrot, Le livre. Ch. 1,18; XVII, 89; CXXXVÍ, 1.—Grebaut, Hymne à Ammon-Ra. p. 8.

») Grebaut, Hymne à Ammon-Ra (Paris, 1873) p. 4; I. — Adoration d'Amm on- R a . . . chef de tous les dieux . . . Ammon-Ra! seigneur du trône de deux régions, rési­dant dans Thèbes . . . souverain du ciel et prince de la terre . . . père des dieux. Auteur des hommes... producteur des plantes nutritives, auteur des herbes qui nourrissent les bestiaux. . . Les dieux sont en extase devant ses beautés, lui faisant des adorations dans Paour . . . (Ils lui disent:) Maître ... qui fait croître les produits de la terre . . . ô père des dieux, qui soulèves le ciel et refoules la terre! . . . III. — Auteur des pâturages .... seigneur des trônes des deux mondes. — în ce privesce sensul geografic al cuvintelor de «doue re­giuni» sëu «regiunea de sud şi regiunea de nord» din papirele egiptene vom reproduce aici următorele cuvinte ale luî Varr o (R. r. I. 2): Eratosthene a făcut doue părţi din globul pământului, avênd în vedere mal mult caracterul lor natural, una, care se întinde spre medă-di şi alta spre medă-nopte. Fără îndoielă, că regiunea de nord este mal sănătosă şi fiind mai sănătosă este tot-o-dată si mal fertilă.

') Pierret, Le Panthéon égyptien, p. 96. (Pap. magique Harris. IV): Dieu . . . levant le bras et portant haut Atef (ceriul).

⁴) Pauly-Wlssowa, R. E. v. Ammon, p. 1854: Die Etymologic des Namens Amûn (Ammon) ist unbekannt.

⁶) A se vedé mal sus pag. 221.—După legendele române, ângerul-titan Andreiü, sinonim cu Omul (a se vedé pag. 223), susţine pământul cu capul sëu. De asemenea: Der Omo-Phorus ist untén und er ist és, dér die Érdé auf den Schultern trăgt (Flügel, Mani, Leipzig. 1862, p. 8. 89. 221, la Hasdeu, Diet. 1. rom. II. p. 1185).

") Ammon, după cum scrie Pausania (IV. 23. 10), a fost un păstoriu, care construise

Acelasï rol ca susţinătoriu al columnelor ceriuluï, s'a atribuit mal târdiu deuluî numit Ş u, un fiu al luî Ammon.

Duoă genealogia şi după sens, deul Ş u, care simbolisa sórele ce rësare, una si aceaşî divinitate cu ZeiSţ al Grecilor, cu D eus al Latinilor şi cu Deu al Românilor.

Su ne spun papirele egiptene, susţine stâlpii ceriuluï. El a des-ărtit ceriul de pâment, a ridicat ceriul de asupra pamêntuluï si l'a stabilit cu cele doue mânï ale sale ¹).

Pămentul personificat prin Seb, Si b u (seu Saturn), si ceriul prin Nut, Nuît (séű Rhea), aü fost, după cum ne spune teogonia egiptenă, numaî o perechiă de amanţî perduţî în Nun, apa cea întunecosă, şi carï se ţineau îmbrăţişaţi, deiţa de asupra deuluî. însă diua creaţiuniî sosi. Noul deü Şu se furişă între ceî doi de! si prindênd pe Nut cu amendóue manile sale o ridică de asupra capuluî seu. Pe când corpul înstelat al deiţeî se lungia în spaţiu, capul la apus, cópsele la résárit, piciórele şi manile eî cădeau de o parte şi de alta pe păment. Erau ceî patru stâlpi aï firmamentului, însă sub altă formă. Conservarea fie-căruî stâlp era încredinţată la anumite di­vinităţi populare egiptene. Osiris seu Horus simbolisat la stâlpul meridional. Set la cel de nord, Toth la cel de apus, ér Sapdi, autorul luminii zo­diacale, la cel de resărit. Sibu cercă se se lupte în contra lui Şu şi pic­turile egiptene ni-1 arată în posiţiunea unuî om, ce se desceptă, şi care se întorce de jumëtate spre patul seu spre a se scula, însă în momentul acesta creatoriul î-1 lovi cu imobilitatea şi Sibu rernase ca petrificat în posiţiunea, în care se afla ^!). (A se vedé figurele de la pag. 338).

Imaginea, sub care vechia teologia egiptenă simbolisa stêlpul principal, séü de resărit al ceriului, era numai o copia fidelă de pe faţa de nord a columnei, ce esistă şi astădî pe vêrful Omului.

După cum regiunea divină seu a deilor în tradiţiunile şi credinţele egiptene era în părţile de nord ale lumii, dincóce de rîul Nun séű de Istru, tot ast-fel de aici adoptase teologia egiptenă si simbolul religios al creaţiuniî, repre-

un templu. Este aceeaşi tradiţiune, pe care o aflăm şi în «Numerătoria cea mare» a poporului român despre «Omul mare», care a făcut o biserică mare. (A se vedé mal sus p. 225).

*) Pierrot, Le Panthéon égyptien, p. 20-21: Shou a «séparé le ciel de la terre, il a élevé le ciel pour des millions d'années au dessus du sol, il a soulevé le ciel et l'a établi de ses deux mains» (Denlkm. III. 234). — Idem, Livre d. morts. Ch. CIX. !• 3. Je connais cette montagne de l'Est du ciel dont le sud est vers le bassin des oies Khar ... ou Shou soulève les piliers du ciel.

') Maspero, Egypte et Chaldée, p. 128-129.

sentat prin columna cea gigantică a ceriuluï de pe Carpaţî, întocma după cum făcuse şi Pelasgiî din Mycena.

Aceleaşi forme esterióre le are faţa de nord-vest a columnei din Carpaţî şi aceleaşi contururi ni le presintă simbolul trinităţii egiptene. Mai mult încă. Esistă o identitate absolută între simbolul egiptean şi între columna din Carpaţî, când esaminăm figurile, ce le vedem înfăţişate pe aceste doue monumente archaice.

în partea de asupra a columnei de pe verful Omului se mal cunosc si astădi conturele unui corp de femeia, în formă nudă, cu spatele în sus, cu faţa în jos, cu capul la apus şi cu cópscle la rosărit, o figură în acelaşi stil, după cum ne înfâţişeză simbolul epiptcn pe Nut, dómna ceriului.

Mal aflăm aicî aceleaşi particularităţi în linia, ce formeză conturul superior, ér linia inferioră marcheză si formele pieptului de femeia.

în fine pe aceeaşi faţă a columnei, la mijloc în partea stângă, se mal pot cunósce si astădl, însă cu mare greutate, urmele aprópe dispărute din bustul divinităţii Ch n u m, cu atributul capului de berbece.

Ce figuri vor fi fost încă representate pe acesta faţă a columnei din Carpaţî nu putem sci.

Acesta lăture a columnei de pe vêrful Omului, pe care teologia egiptenă o adoptase ca simbol al regiunii divine si al vieţel eterne, a suferit în partea sa inferioră o regretabilă deteriorare.

Societatea din Transilvania numită «Karpathenverein» a construit aici în anii din urmă o căsuţă de adăpostire pentru turişti, întrebuinţând ca părete partea inferioră a acestei columne. Dacă societatea din Transilvania ar fi lăsat cel puţin stânca neatăcată. însă aceşti omeni, mare parte diletanţi, nesciind, ori uitând, că vêrfurile munţilor aü fost o-dată locurile cele mal sfinte ale omenimn, că în munţi se află şi astădî nenumărate resturi de mo­numente importante preistorice, ci au ras cu ciocanele întregă partea in­ferioră a acestei lăture începând de la coperiş în jos. Ast-fel s'aű distrus pentru tot-de-una puţinele urme de baso-reliefurl, ce vor mal fi esistat pe acesta parte a columnei, urme, pe cari le cruţase până în dilele nostre, în timp de atâtea mii de ani, şi vênturile şi ploile şi gheţurile şi păstorii munţilor. Pare că esistă un spirit reü, care persecută tóté monumentele mari istorice ale omenimiî.

Simbolul trinităţii egiptene, ne spune aşa dar, că o ernigraţiune puternică se operase în timpuri forte depărtate de la Carpaţî peste Elada, peste in­sulele mării egec şi peste Asia occidentală către şesurile Nilului.