Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

') Hesiodi Theog. v. 520 seqq.

^J) Hygini Fabularum lib. CXLIV; Ob hanc rem Mercurius Jovis iussu . . . aquillam apposuit. quae cor eius exesset, quantum die ederat tantum nocte crescebat, hanc aquillam post triginta annos Hercules interfecit, eumque liberavit. — Fulgentll Mythol. II. 9: Jecur vero Prometheum vulturi praebentem quod nos cor dicimus, quia in corde aliquanti philosophorum dixerunt esse sapientiam.

') Diodori Slcull lib. XVII. 83. 1. — Strabonts lib. XV. 1. 8. - Cf. ibid. lib. XI. 5. 5.

bine dis o bucată de stâncă (TOTpot), cu o circumferinţă de 10 stadiî si înaltă de 4 stadii *), şi aici locuitorii din vecinătate arată spelunca (ainfjXaiov) lui prometheu, cuibul vulturului si urmele lanţurilor şi ale cătuşelor, cu care a fost ferecat.

Ér în poema lui Eschyl, Mercuriu adreseză lui Prometheu următorele cuvinte :

«Mal ântâiu părintele deilor va sfârîma cu tunetele şi cu focul fulgerelor sale acest colţ al Pharangulul şi corpul tiu î-1 va ascunde într'un sîn de petră, ér după un interval lung de timp tu vel eşi eras! la lumină si atunci cânele cel cu aripi al lui Joe, aquila cea setosă de sânge, va sfâşia cu avi­ditate bucăţi din corpul tëu si se va nutri cu ficatul teu cel negru» ²).

Acesta a doua variantă despre suferinţele lui Prometheu, care mal ântâiu a fost aruncat într'o pescere, ori într'un sîn adânc de petră, si în urmă torturat de vulturul cel crâncen al lui Joe, o aflăm de asemenea repre-sentată în poesia eroică română.

în acesta seria de cântece epice, eroul român portă numele de Corbea vitézül, Corbea nevinovatul, de Badea, Mârza etc. ³)

El a fost, după cum ne spun textele poporale, «fecioraş de Domn», unul din boeril cel mari, un bărbat «isteţ», un om cu o voce titanică, care «când vorbia, munţii se cutremurau».

Eroul român este închis si ferecat într'o «pescere afurisită, umedă si otrăvită, adâncă de- 9 stânjinî în păment», seu într'o «temniţă de petră în păment adânc săpată». Aici el zace «restignit cu faţa în sus, cu manile în câtuşi si cu piciórele în butuci», séü după alte variante «în cătuşî de oţel şi în lanţuri de fer, pecetluit la pept cu 5 litre de argint».

Căuşele închisorii sale sunt doue. De o parte aspiraţiunile sale la domnia, «fiind-că el a poftit şi a purtat sabia împerătescă, cuca împăratului şi caf­tanul Domnului», seu fiind-că «poftesce caftan de împerăţiă».

') Mesura de lungime. Un stadiu 180 metri.

^z) Aesehyli, Prometheus vinctus, v. 1016 seqq.

³) Variantele consultate: Teodorescn, Poesiî pop., p. 517-536. — Tocllescu, MaterialurT folkloristice. Voi. I. 147. 149. 179. 1225. — Tocllescu, Revista pentru istoria, An. II, Voi. III. 399; vil. 2. 423. — Densnşlanu Ar., Revistă critică literară, An. III., p. 60.— Blbtcescu, Poesiî pop. din Transilvania, p. 329. — Cătana, Balade poporale, p. 17. — Negoescu, Poesiî pop., Balade, p. 201. — Pomplliu, Balade, p. 36. — Bugnariu, Musa Someşiană, Balade, p. 82. 87. — Bnrada, O căletorie in Dobrogea, p. 151. — Mariann, Balade române (1869) p. 38-43. — Idem, Poesiî pop. I. (1873), p. 116. - Daul, Colinul, P- 30. — Corcea, Balade pop., 87. — Colecţiunea nostră inedită.

Tot ca un rival al luï Joe pentru domnia lumii ne apare titanul Pro-metheu şi în legenda lui Hesiod ^a).

A doua causa, pentru care eroul român sufere în pescerea sa, este o simbolisare forte caracteristică a răpiriî focului.

Ştefan Vodă, Domnul ţereî, inculpă pe eroul român, că-î furase un cal nebun, roşu sglobiu, roşu ca focul, şi atât de roşu, în cât sórele se în­chidea, un cal care se hrănia numai cu jăratec aprins, care scotea scântei pe nări, care când bătea vontul de vară, şi adia vêntul de seră, el se înviora, în urma sa petrele scăpărau şi brasdă roşia reversaü; era un cal năsdrăvan, un cal cu aripi ; care când fugea, cu norii se amesteca, ér când necheza munţii se cutremurau, copaci mari se resturnau.

Pe acest cal, care se nutria numai cu jăratec aprins, eroul român î-1 a-scunsese într'un grajdiü de petră adânc de 7 stânjinî sub păment.

Este aceeaşi idea, pe care o aflăm şi la autorii antici, că Prometheu răpind focul ceresc de la Joe, î-1 ascunsese în tubul plantei numită ferula, însă o altă figură.

Asupra lui Prometheu, Joe, părintele deilor şi al ómenilor, trimise vulturul cel sinistru, ca se-1 tortureze, în tradiţiunile române însă eroul aste chinuit la început, nu de un vultur, ci de o şerpoică infernală, care cu coda î-1 încolăcia, ér când se întindea inima-î cuprindea, o năpârcă urîciosă, care i-a pulat în sînu-I, acolo puii şi-I cresce, care din carne, ori din coste, î-1 ciupesce şi puii şi-I adapă cu sângele eroului.

După legendele antice, Prometheu susţine torturile sale în timp de 30 ani, şi tot aceeaşi lungă durată de ani o aflăm şi în legenda română.

Eroul român este chinuit în pescerea sa cea otrăvită, séű în temniţa cea de petră de sub păment, în timp de 27 ani şi jumètate ²), ér după alte va­riante el sufere 32 de ani »).

După acest lung interval de timp, de când eroul român stă închis, chi­nuit, uitat de totă lumea, şi în care timp, după cum ne spune densul, numai corbii i aduceau hrana, se presintă la Domnul ţereî mama eroului, o veduvă betrână, o «babă slabă şi înfocată, dar la minte înţeleptă», şi-1 rogă

») He&iodl Theog. v. 534.

') Teodorescu, Poesiï pop., p. 532: de nouă ani (şi) jumőtate, de trei ori tot câte nouă

') Biblcescu, Poesiî pop., p. 330.

'mî fac doue

Oltului cu treï lemne a codrului, că pe fiul eï l'a logodit cu o iată din Slatina, cu jupânésa Carpina din pădurea Cocala ort Cocana '), numaî clin topor cioplită şi din bardă bărduită, că i-a găsit si nănaşî doi cloncanï suri (urieşî) de sus, cart din carne-ï se vor sătura si din sângele lui se vor adapă, seu că va trimite asupra luî un vultur sur, ca se-1 chinuescă ⁸).

Patria eroului român este ţera Moldovei, ér după alte variante el este un Muntean, on un voinic de peste Olt.

Pescerea orî temniţa de petră, în care densul este închis, e sus pe apa Nistrului, ér după alte variante pe malul Dunării, în câmpul Bărăganului pe drumul Rusalimuluî, seu el este închis în temniţa luî Opriş, în temniţa luî Sanfius, orî în temniţa din Zărlat de peste Carpaţî.

în textele poporale române ca şi în legendele grecescî, eroul ne apare ca omul cel maî chinuit pe lume, aruncat de Ştefan Vodă, orî de împë-ratul din Tarigrad, într'o pescere otrăvită de 9 stânjeni sub păment, unde şerpii ceî veninoşi î-1 strîng cu códele lor şi-î sug sângele, unde ci zace ca un mare pecătos, nevinovat, nejudecat, si de totă lumea uitat ^s).

Chinurile sale sunt atât de gróznice, în cât «el strigă aşa de tare, de se aude peste mare, însă nime nu-1 aude, numaî dulce maica sa> *).

Aceleaşi versuri caracteristice ale suferinţelor luî Prometheu, deşi astă-dî alterate în formă, aü esistat şi în vechile cântece epice de la Dunăre. Noîle aflăm reproduse şi în poema luî Apolloniu Rhodiu despre Argonauţi, care ne spune, că vaetele lui Prometheu, ferecat şi torturat pe Caucas, resunaü si cutrieraü aerul aşa departe, în cât le audiră şi Argonauţii de pe marea negră ⁶).

*) Pădurile séù munţii numiţi Slatina şi Cocana, ne apar aici ca reminiscenţe din vechile legende, după cari Prometheu a fost încatenat pe Atlas, orî pe Caucas. •) în alt loc:


cu sânge s'or adapă . . .

Teodor esc ti, p. 520.-

Ér la Bugnariü, Musa Someşiană, Balade, p. 82:
Vulturii ce sboră 'n vént. cu penele zugrăvite, cu boturi de pietre scumpe f(grifonii)

De o parte ventu-'l bate, De una sorele-'l arde,

cu picióre gălbiore . . . el pe mine s'or lăsa, cu carnea-mî s'or sătura,

Ér de-asupra prin prejur Sb(5ră-un puiü de vultur sur.

^s) In alte texte poporale eroul ne mal apare şi sub numele de Badea ca în prima variantă română:

Totă lumea slobodă, Numaî Badea la închisore

Cu şepte perechi de fere, Ferele s'aü ruginit . . .

(tnv. D. Ştefănescu, corn. Grind, j. Ialomiţa).

⁴) Cătană, Balade pop., p. 17.

1. „J u * ____ i:u tt

Păditoriul temniţei erouluî român este un aşa numit ceuş Vâlcea ¹).

O prcţiosă reminiscenţă din nisce timpuri forte depărtate.

Vâlcea din textele poporale române este celebrul faur Vulcan, căruia tradiţiunile vechî i atribuise tristul rol se ferece şi se pironescă pe geniul cel maî profund al vechimii, pe cel mal mare bine-fâcătoriu al omenimiî.

în fine după lungi şi grele suferinţe eroul român triumfeză peste puterea şi mânia severului Domn. El scapă clin închisore, séü din pescerea cea adâncă, prin isteţimea sa, şi ajunge în urmă Domn în ţeră ²), ori Domn mare pe tronul Ţărigradulul ³).

După cum vedem tradiţiunea română ne presintâ acelaşi episod din luptele vechilor titani, aceeaşi acţiune eroică, aceeaşi desvoltare a evenimentelor ca şi legenda lui Eschyl şi a lui Diodor.

Cu deosebire elementul focului, ca o putere misteriosă şi bine-făcătoriă, este amintit şi simbolisat adese-orî în acest cyclu de cântece române.

Calul erouluî, un cal nesdrăvan, este roşu ca focul, atât de roşu, în cât se întunecă şi söreié; el se hrănesce numai cu jăratec aprins, pe urmele sale petrele scapără şi o brasdă roşia de foc se întinde. Mama sa este o babă slabă şi înfocată, dar Ia minte înţeleptă. Ea rogă cu «cu foc» pe Domnul tëreï, së-ï libereze din închisore pe fiul sëu, «ça la vreme de slăbiciune se-I aducă d'un tăciune, së-ï aţîţe un foc în vatră» ⁴).

încă un resunet neperdut despre nisce fapte, pe cari adî nu le mal în­ţelegem, dar cari aü lăsat urme adânci în spiritul poporului: că Prometheu adusese nefericiţilor omeni scânteile focului ceresc, ascunse în tuleul plantei numite ferula.

In fine unele cântece române mal celebreză triumful erouluî şi prin urmă-tórelc cuvinte: ca suB polele codrului se vede o zare de foc, unde Corbea se încăldesce ⁶).

Prometheu a fost una din cele maî populare figuri din timpurile eroice ale omenimiî. Tot ast-fel ne apare el si în cântecele române. Ele ne es-

') Tocilcseu Materialurî folkl. I. p. 152. — Dupa Homer (II. XVIII. 397; Hymn, in Apoll. 317). Vulcan a fost şchiop din nascere. Lui ceuş Vâlcea i tocă piciórele, séű î-1 lasă numai cu un picior, eroul român.

') TocIIescii, Revista, An. II. voi. III. p. 400. ^J) Idem, Revista, Voi. VII. 2. 424. ⁴) Tocllescn, Materialurî folkl. I. 192.

«) Marianii, Poesil pop., Tom. I. (1873), p. 116. — La Teodorescn, p. 535: de pe cal descăleca un foc mare c'a prindea . . .

'mă sentimentele de durere ale poporuluî pentru nefericirea nemeritată a unuî erou şi bucuria pentru învingerea luî.

Sunt nisce accente vechi, ce resună din aceste cântece tradiţionale.

însă legenda română despre Prometheu a ajuns la noï numai fragmentară.

Din marele tesaur de cântece epice, ce a resunat o-dată la nordul IstruluT, în ţinuturile aşa numite ale Hyperboreilor, a ajuns la noï numaï o mică parte.

Un erou cu numele de Co r b ea era cunoscut şi anticităţiî homerice.

Vechiul poet cyclic Les c lies amintesce în «Iliada cea mică» despre un erou legendar pelasg numit Coroeb(os), care luase parte la resboiul troian, ca aliat al luî Priam.

Aceeaşî legendă o aflăm şi la Virgil.

Când Enea povestesce regineï Dido luptele desperate, întâmplate în nóptea cea fatală, când Troia a cădut în manile Grecilor, densul se esprimă ast-fe) :

«Inspirat de del, eu me arunc în mijlocul armelor si al flăcărilor, peste tot locul unde me chiamă trista Erinnys, furia luptelor şi strigătele, ce se înălţau la ceriu, în acelaşî timp sosiră şi aliaţii noştri Rhipeus şi Epytus, omul cel mal bëtrân în arme. La lumina luneî se string lângă mine Hy-panis, Dymas şi tînërul Coroebus, fiul lui Mygdon. EI venise la Troia tocmai în dilele aceste fatale, aprins de o iubire nebună pentru Cassandra, şi ca ginere el aducea acum ajutoriű luî Priam şi Frigienilor, nefericitul, care nu audise profeţiele mireseî sale inspirate de divinitate» ').

O vechia pictură de pe muriï de la Delphi înfăţişa, după cum ne spune Pausania, distrugerea Troieî şi plecarea flotei grecesc! către casă. între cel căduţl în luptă se vedea aci şi tînërul Co r o eb (os), ér peste el Priam, Axion şi Agenor ²).

Numele eroilor Rhipeus şi Hypanis, carï alergase, după cum ne spune Virgil, ca aliaţi al luî Priam la Troia, ne apar numai ca simple numiri per­sonale geografice. Rhipaei erau munţii Hyperboreilor séü Carpaţil de astâdl. Virgil mai numcsce pe Rhipeus, j ustissimus un us ⁸), un epitet carac­teristic al Hyperboreilor şi al Geţilor <). Ér Hypanis este după Strabo numele rîuluî Nistru.

De aceeaşi origine hyperboreă se vede a fi şi eroul Coroebos.

Esista aşa dar în anticitatea homerică o seria de cântece epice despre

') Virgilil Aen. II. _v. 341.

") Pansaniae lib. X. 27. 1: Kofotfo; ó Mu_T8óvoc.

') Virgilii Aen. II. 426.

⁴) Melae lib. in. ₅. _ Herodoti lib. IV. 93.

un eroü faimos pelasg, numit Coroebos, fără însă ca inythografiï grecescï ső potă presupune, că acest erou de lângă munţiî Rhipaei era una şi aceeaşÎ personalitate legendară cu figura cea marc a luî Prometheu din Scythia ').

12. Prometheu ca $eà$ nvQyôqoç, Mithras genitor luminiş,

Deus Arimanius.

Prometheu a fost adorat ca deü încă din timpuri preistorice forte de­părtate ²).

Vechia teologia pelasgă sciuse se eterniseze, prin dogme şi prin misteriî, meritele si suferinţele cele legendare ale acestui Christ al lumiî vechi.

Urme despre cultul luî Prometheu, ca deü, le aflăm si pe teritoriul vecheî

Elade.

La Sophocle, titanul Prometheu ne apare sub numele de ftîoî supçofioç, deul aducătoriu al foculuî ³).

Ér Pausania scrie :

«în Academia din Athena se află un altariü consecrat lui Prometheu.

i) Prometheu şi diluviul luî Deucalion, în vechile tradiţiunî grecescï Pro­metheu maî era adus în legătură şi cu diluviul, ce acoperise intr'o epocă depărtată întreg pămentul Greciei. Este aşa numitul diluviû al luî Deucalion. Joe, dupâ cum scrie Apollodor, (I. 7. 2.) hotărînd se stingă, întreg genul de aramă al ómenilor, Prometheu înveţă pe fiul séü Deucalion (care părăsind Caucasul ajunsese rege în Thcsalia), ca se construiescă o arcă, în care se-şl pună tóté lucrurile necesare pentru traiü. îndată după aceea Joe slo-bodind din ceriu torcnţî de ploiă, acoperi cu apă partea cea maî mare a Greciei, în cât au perit tot! omenii, afară de aceia, carî fugise pe munţiî ceî mai înalţi din apropiere. Urmele acestei legende Promelheice le maî aflăm şi astădî la poporul român. «Despre un jidov (urieş, titan), se povestesce, că dând Dumnedeü potop, ca se-î prăpădescă, el a pus un picior pe un munte, şi alt picior pe un alt munte, de o parte şi de alta a Oltului, dar punendu-se pasările ceriului pe el, a cădut în apa Oltuluî. Acolo Oltul face şi acum un talaz mare, formând o brasdă de a curmedişul apel, ca şi cum ar trece peste un gard. Omenii numesc locul acesta «.unde a cădut urieşul» şi care se afla în judeţul Vâlcea din sus de Râmnic» (înv. V. Marienescu, corn. IbănescI, j. Olt). După o altă variantă în fond identică cu cea precedentă: «Urieşiî au périt de când cu po­topul. Atunci eî de frica înecului s'aü suit pe verfurile munţilor, ér paserile ce­riului, cari umpluse vesduhul cu mulţimea lor, ne avênd unde a se odihni, se aü pus pe uriesî, şi cum ele erau flămânde i-aü tot ciugulit de carne, până ce i-au isprăvit» (înv. D. Ba s il es c u, corn. Drajna de sus, jud. Prahova).

^a) La Eschyl (Prom. v. 92) Prometheu se numesce însuşi «un deü» persecutat de cjeï. *) Soplioclls Oed. Col. v. 55-56: 6 nup'fopoţ $siţ Tuàv

Pe acest altáriű (la serbătoria deuluï) omeniï aprind făcliele lor şi apoî cu ele aprinse cutrieră oraşul. Dacă în acesta cursă de emulaţiune se stinge cuî-va făclia, el cedeză victoria următoriuluî seu» ^l).

însă forte rëspândit ne apare cultul luî Prometheu sub numele de Mithras, Mithras genitor luminiş, deus invictus Mithras, în ţinuturile vechî pclasge de lângă Istru, cari în timpurile dominaţiuniî romane ne sunt cunoscute sub numele de Dacia, Pannónia şi Noric ²).

Originea si istoria cultului lui Mitlira în părţile aceste a rëmas însă o enigmă până în dilele nóstre.

Pe monumentele figurate din epoca romană, deul Mithra este înfăţişat ca un lênër de o frumusefă estra-ordinară sacrificând un taur într'o pescere. Pe aceste table de sacrificiu, deul ne apare îmbrăcat în costumul naţional dac, cu o cămeşă cevaşî cam lungă, încins peste mijloc şi avênd pe umeri o mantia fiuşturândă, ce-Î ajunge până din jos de genunchi. Pe cap deul portă căciula naţională dacă, cu vcrful ţuguiat, rotundit şi plecat înainte, ér pe umerî i descind nisce plete lungi după datina pelasgă, orî un per frumos buclat³). Cu mâna stângă el prinde viguros taurul de un corn, orî de bot, ridicându-î capul în sus; cu genunchele stâng i apasă spatele, i-1 încovoia şi supune la pâment, ér eu mâna dreptă i înfige pumnalul în gât, îndreptându-şî în acelaşî timp ochii cătră ceriu ⁴).

') Pausaniae lib. I. 30. 2.

*) Corpus Inscriptionum întinarăm, Voi. III. Illyricura.— Cf. ibid. p. 1164, v. Mithras.— Arcliacologisch-epigrapliisclic Mitthcilnugcii, II. 33; VI. 98.101; Vil. 200-225: Mithraeen und andero Denkmălcr aus Dacien. — Fabri, De Mithrae Dei Sous invicti apud Ro­manes cultu. Elberfeldae, 1883. — Lajard, Introduction à l'étude du culte public et des mystères de Mithra. Paris, 1847. — Lajard, Recherches sur le culte public ... de Mithra. Paris, 1867. — Tocilescu, Monumente epigrafice şi sculpturale aie museuluï naţional din Bucurcsd, I. p. 83-88. — Kuzsluszky, Az Aquincumi Mithracum, in Arch. Értesítő. V. F. VIII (1888) p. 385-392. — Bojiilcic, Denkmălcr des Mithras-Cultus in Kroatien (in Kroa-tische Revue, I. p. 139-152). — Királyi, Dacia Provincia Augusti. II. 134-151.

³) In diferite descrieri archeologice publicate asupra monumentelor mithriace din Dacia,
Pannónia, Noric, Italia şi Gallia, se amintesce adese orî în mod cu totul superficial de
pilcul frigian (phrygia tiara, die phrygische Miitze) a deuluï şi despre costumul
seu semi-asiatic (asiatische Tracht in ihrer griechischen Stilisierung). însă pilcul
seu căciula dacă, cum ne apare pe monumentele figurate din epoca lui Traian, se deo-
sebesce prin o formă cu totul caracteristică de pileul frigian şi de tiara Perşilor.

ochii la cer îndrepta, 'a Dumnedeű se gándia, la Dumnezeu se uita,

⁴) Tot ast-fel ne înfăţişeză cântecele eroice române pe Cor b ea în temniţă:

Dumnedeű că se 'ndura, Dumnedeű l'învrednicia şi putere că i da ....

Teodorele u, Facsil pop., p. 519*

Lângă deü sunt figuraţi de o parte şi de alta doî tinerî adolescenţi îm­brăcaţi în acelaşi costum naţional dac ; unul ţinend în mâna o făclia cu capëtul aprins în sus, ér cel alalt cu capëtul aprins în jos. Probabil aceşti Cautopaţî representaü sórele, ce răsare, si sorclc, ce apune, ori pe Phosphoros şi Hespcros.

Atât deul cât si tinerii figuraţi pe aceste baso-reliefurî ne presintă nisce tipuri eroice, nobile şi dulci pelasge. Nimic asiatic, nici în espresiunea figu-relor, nici în costumele lor.

Pe lângă figurele deuluî şi ale Cautopaţilor mal vedem representate pe aceste monumente mithriace diferite alte scene caracteristice din vieţa deulul, diferite imagini topografice, atribute si semne simbolice, dintre cari unele sunt amintite în legendele vechi ale lui Prometheu, altele în legendele române.

Din aceste accesorii şi ornamente simbolice noi vom aminti aici pe cele mal remarcabile pentru originea şi istoria cultului lui Mithra.

Pe un baso-relief din Roma, deul Mithra este înfăţişat suflând din gură, ca so aprindă focul pe un altariü, ér de amondoue părţile densul este încun-jurat de şerpi, dintre cari unul se ridică în sus, ca së-1 musce de coste *).

Pe un alt baso-relief din Ostia se vëd figurate de asupra pesceril, în care sacrifică Mithra, sesă altare, situate pe o culme întinsă şi pădurosă ²). Avem aici o indicaţiune topografică, că scena sacrificiului se petrece lângă altarele cyclopice seu lângă altarele teogoniel ³).

O deosebită importanţă însă ne presintă un alt baso-relief, ce a fost des­coperit în ruinele mithrculuï de la Sarmizegetusa. Aici sunt figurate doue grupe de altare lângă capul deulul, una în drépta si alta în stânga. Fie­care grupă este compusă din câte trei altare ⁴). Primul altariu fiind mal mare, cele-lalte gradat mal mici. Sunt cele doue grupe de altare cyclopice, despre cari am vorbit mal sus.

O altă sculptură analogă se află în museul Báttyani din Alba-Iulia. Aici de asupra pcscerilse vëd figurate ş ép te altare, si lângă fie-care altariü câte un stâlp de lemn acoperit cu o căciulă dacă ⁶). Avem eras! o figurare simbolică, ca cele septe altare se aflau pe culmea unul munte dac ^e).

') Lajard, pi. LXXI.

^J) Lajard, pi. LXXIX. 2. Lângă capul deuluî constelaţiunea boreală allrseî marî. ") A se vedé mai sus p. 277.

*} Arch.-epigr. Mitth. VII. p. 207. — Şesă altare aü fost descoperite şi în sanctuariul deuluî Mithra de la Deutsch-Altenburg (C. I. L. III. 4414). ⁶) Lajard, pl. LXXIX. 1. ) In Transilvania tablele, ce représenta sacrificiul lui Mithra, au adese ori forma unul

O altă indicaţiune geografică despre locul unde se petrec scenele cele memorabile din vieţa luï Mithra se vede esprimată prin figura mitologică a unei importante divinităţi fluviale. Aicï deul rîuluï ne apare întins pe pă-mênt *), cu o barbă lungă şi fluidă, care la mijloc se despică în doue părţî^!).

Este, fără îndoielă, representarea Istruluï, a rîuluï celuï mare şi divin, despre care spuneau vechile tradiţiunî geografice, că lângă munţii Dacieî el se despărţesce în doue ramuri ³).

Tablele cele sacre ale deuluî Mithra, aveau, după cum vedem, şi un ca­racter topografic. Pe lângă pescerea de sacrificiu ele mal represcntau, prin figuri şi prin monumente, pămentul cel sfânt, pe care se petrecuse acţiunile luï Mithra.

Pe monumentele figurate din epoca romană deul Mithra este înfăţişat cu diferite atribute.

Unele din aceste atribute amintiaü devotaţilor diferite episode din vieţa deuluî, ér altele simbolisaü virtuţile ori calităţile sale particulare.

Din tóté aceste embleme, corbul este unul din simbólele cele maî caracteristice şi mai tradiţionale, ce ni le presintă monumentele mithriace.

Pe una din aceste sculpturi se vede figurat un corb, ce intră în pescere prin o gaură séü spărtură a stânceî •).

Acelasî corb este înfăţişat pe un alt monument mithriac într'o atitudine cu totul domestică. Intrând în pescere prin gaura seu spărtura stânceî, el plecă capul si strigă pe Mithra, ce sacrifică taurul⁶). Este o solia, pe care o îndeplinesce acest corb.

Pe un alt monument mithraic din villa Torlonia se vede lângă bustul soreluï un cal eu aripï ⁶), despre care fac amintire şi cântecele poporale române '). Patria cailor cu aripi era după legendele vechî Scythia, în parti­cular ţinuturile de lângă Istru ⁸).

stâlp conic obtus (Arch.-epigr. Mltth. VII. Taf. VII). Este o simbolisare a Columnei principale a ceriului, pe care a fost incatenat Prometheu.

') lajard, pi. LXXVIII.

") Arch.-epigr. Mitth. II. p. 119.

') Jornandis De Get. orig. c. 7: Caucasus . . . Histri quoque fluenta contingit, quo amnis scissus dehiscens.

⁴) lajard, pi. LXXV.

⁵) Lnjard, pi. LXXXVII.
") Lajard, pi. LXXXII.

') Densiisîanu Ar., Revista critică-litcrară, III. 63.

⁸) Plinii I. X. 70. 1: Pegas os equino căpiţe volucres ... in Scythia. — Cf. Heslodi Theog. v. 282-283.

Alte figurine înfăţiseză pe deul Mithra cu câte o cheia în fic-care mână '). Sunt «cheile raiului», despre cari amintesc şi colindele mithriace române. Mithra ne apare pe aceste monumente ca deul claviger, el are rolul luî lanus, care deschide şi închide ceriul, norii, pămentul şi marea ⁸).

O statuă de marmure descoperită la Ostia ne înfăţiseză pe deul Mithra ca íhö; Tiupcpopci?) ţinend în mâna stângă tuleul unei plante, ce fumegă ⁸). Este váf/íhjc, séü ferula, în care Prometheu a adus ómenilor scânteile focului ceresc ⁴).

în epoca romană, mistcriele Iui Mithra aveau şepte grade de iniţiare, numite: Corax, Gryphus, Miles, Leo, Perses, II eliod romu s şi în fine Pater patratus, care constituia capul hiérarchie! mithriace ⁵).

Se pare însă, că la început aceste numiri formase numai simple epitete poporale ale deuluî Mithra.

Corax, seu corbul, ne apare figurat nprópe pe tóté basoreliefurile mi­thriace. în cântecele poporale române, eroul, ce représenta pe Prometheu în pescere ori în temniţă, portă de regulă numele C orb e a. Corbii după legen­dele române aduc, în temnifă orî în pescere, hrană acestui martir poporal⁶), ér după alte variante un corb vine la feréstra eroului închis (numit Gruia), trimis de tatăl acestuia, ca sd-1 caute în totă lumea ').

i) Lajaril, pi. LXXf.