268 M U 1\ U M t « l r. 1^ r. 1-K.r, 131UKHJÜ. A 1> t u « ^ • - •
diferite locuri, unde petrecuse maî mult timp în lunga si ncliniscita sa vieţă de femeia inspirată.
Când Suida ne spune cu ore carî prccauţiunî, că satul Marmiss-os si Ger"îttion se află între limitele teritoriului, peste care domnise o-dată Troianii, în fond aceste date ale sale se refer la timpul marelui imperiu troian, despre care amintesce si Herodot : că o-dată Troianiî trecând peste Bosphor 5n Europa aü supus pe toţî Tracii întindèndu-sï dorninaţiunea lor până la Marea Ionică J).
Mai române acum se csaminăm aicî şi datele, ce se refer la genealogia Sibylleï Erythrée.
După cum ne spune traducerea grecescă, pe care ne-o comunică Pausania, tatăl SibylleÎ Erythrée a fost •/.YjiocfaYOî. adecă mâncătorul de chiţi, séü de monştrii marini.
Incontestabil, că aici sensul primitiv al acestor cuvinte a fost alterat.
Singură acesta imperfecţiune, justifică pe deplin, că imnul Sibylleï Erythrée a fost tradus de un scriitoriü ignorant din o limbă poporală proto-latină.
De sigur că textul original esprimă cu totul altă idea, şi anume, că tatăl Sibylleï a fost un om, care se hrănia cu «pane», cu «chită- în dialectul poporal al Românilor din Transilvania şi Ungaria. Prin aceste cuvinte Sibylla î-1 desemna ca un agricultor, după cum în anticitate clasele cele mân sociale se compuneau din cultivatori de păment si din păstori.
Un alt autor grecesc -), care după cum se vede avuse înaintea sa acelaşi text archaic al imnului, numesce pe tatăl Sibylleï Aristo-crates (un mare mâncă-toriü, de la áptoráü) si xpatoj). Sunt aceleaşi cuvinte, însă o altă interpretare.
După cum spun alţii, continuă Suida, tatăl Sibylleï Erythrée s'a numit Cri n a go r a s. Avem érasï o numire personală topică. Un munte înalt de lângă rîul Iad portă şi astădî numele de Cernagura 3}.
La Pausania mama Sibylleï Erythrée este numită Idoger.es, la Suida Hydale si Hydole. Este acelaşi cuvent în forme grecesci diferite. In partea de apus a comunei Roşia, pe valea cea frumosă a Holoduluï se află satul numit astădî Ho diş (Hoghi.ş), ér un dél însemnat de lângă Roşia portă numele de «Dâmpu Hodişanuluî» 4). Când fragmentul comunicat de Pausania ne spune, că mama Sibylleï. Erythrée a fost Ido genă, este cert, că noî avem aicî o formă coruptă din Hodisiană, seu Hodigenă.
Originea geografică a Sibylleï Erythrée este ast-fcl pe deplin stabilită.
Pe basa acestor date geografice şi genealogice, cum si pe basa mariï
») Hcrodoti lib. VIII. 20.
") Suidas, V. £;,3uX>.'/.
') Specialkarte, f. 18. XXVII.
PRINCIPALELE DIVINITĂŢI.
miscărî etnice si religiose pornite de la nord spre sud în aceste timpurî pelasge, noi putem constata aicï ça un adevër absolut istoric, că Sibylla Erythrcă, cea mai wloriosă din câte au purtat numele de Sibylla, a fost originară din comuna Roşia, a petrecut m aï mult timp în satul Marmescî, de lângă muntele Mama seu Moma 1), şi prin cătunele de pe valea Iadului, localităţi situate în comitatele Zarand-B ihor. Ea a fost fica unuï cultivatoriü de păment, cr mama sa era de origine Hodisiană.
Revenim acum Ia fragmentul grecesc din imnul Sibyllcï, pe care-1 putem traduce ast-fel :
Ko mi-su născută între omenî şi între deiţc,
Sunt o fcrnei.'i ncmuritoriă »), tata! micû se hrània cu pane (era agricultor), După mamă cu sunt H o d i s i a n S ţsi patria mea este Roşia, Marmescî, loc sfânt al M a m e î (mari), si riul Iadului.
Aceste versuri maî conţin încă o particularitate cu totul caracteristică.
Sibylla se numesce aicï cu totă convingerea religiosă o «femeia nemuritori ă». Acesta nu era num aï o simplă credinţă individuală n Sibylleï. Densa esprirnă aici unul din principiele fundamentale ale religiuniî pclasgc de la Dunărea de jos.
Geţii erau aceia, carî, după cum ne.spunc Herodot, se considerau de nemuritori 3).
Sibylleï Erythrée i se atribuia în anticitate o colccţiunc celebră de pre-diccrî, cunoscută în totă Grecia, şi a căror redacfiune primitivă se reducea Ia timpurile antc-homcrice.
Afară de oracule, după cum ne spune Suida, ça a maï scris despre palpitări (tremurări) si diferite cântece 4).
Krîn alt !oc acelaşi autor ne spune, pe basa altor fântâni biografice, că Sibylla I'.rytlircă a scris în versuri eroice treï carţî despre Divinaţiunc si pe acelea le-a dus în Roma în timpul consulilor, séü după cum spun uniî în timpurile !uî Tarquiniu, în speranţă, că va pute ave un mare câştig cu ele. Când însă a vëdut, că e despreţuită, a ars doue din cărţile, ce Ic adusese, şi aï una a mai retnas, pe care Romanii aü cumpeîat'o cu un marc preţ s).
') Probabil ca la Marmescî a csistat un sanctuariû renumit al Mameï marï. > -a l a u s a n i a forma de v>j>rfr(; âfl-avătî)?, ca genetiv, nu are înţeles, şi este în evi-1 a contradiccre cu versul al treilea. — La Hyperborcî femeile, după cum ne sPune Di odor Şicul (III. 60) erau numite vu|iifw.. — Cf. Apollód. Bibi. U. 5. 11
") Hcrodoti lib, IV. 93.
') Guidas, v. îi.ţ,,),),,,.
') Snidn» „ -u .- _ _ _ . . . _ .
270 MONUMENTELE PREISTORICE ALE D A C l K l
Ér Dionysiu din Halicarnas mai adauge l), că regele Tarquiniu, uimit de resoluţiunea acestei femeï, a consultat pe augurî asupra cărţilor rëmase ne-arse, (după densul Sibylla adusese la Roma 9 cărţî din cari 6 le arsese). Auguriî esaminând restul cărţilor declarară lut Tarquiniu, că din anumite semne clenşiî au ajuns la convingerea, că acele cărţî au fost trimise de divinitate, şi s'a făcut forte reu, că nu s'aü cumperat tóté. Eï sfâtuiră pe Tarquiniu so plătescă femeieî întreg preţul, cc-1 cere. Acesta femeia apoî, după ce a predat cărţile rimase nearse, i-a sfătuit se le păstreze cu sfinţenia, a plecat şi nu s'a mai vëdut 2).
Aceste cărţi ale Sibylleî, după cum résulta din tradiţiunl şi din respectul, ce le-aű arătat tot-de-una Romanii, se caractérisai! prin o mare religiositate. Ele erau conforme cu principiele tradiţionale ale teologiei vechî pelasge şi au avut o influenţă imensă asupra vieţeî de stat a poporulut roman 8).
Sibylla Erythreă a fost ast-fel-considerată de identică cu Sibylla numită Cumană *).
Un fapt însă î-1 confirmă tóté isvórele istorice, că Sibylla, care a dus la Roma cărţile revelaţiunii divine ale Pelasgiior, nu era din Italia s).
a fost 'IfpoşiXoi. O formă grecisată. Sibylla Erythreă nu a fost originară din ţinuturile Eladeî. Unul din numele personale femenine cele mai usitate la ţeraniî români din Transilvania şi Ungaria este şi astădî Ráfira ') Dion.vsu llalic. lib. IV. 62.
2) în ce limbă erau scrise aceste cărţî nici un autor nu ne spune. Faptul, că Ro
mani! instituise anume un colegiu de preoţi pentru conservarea şi consultarea acestor
cărţi, denotă, că se cereau cunoscinţe speciale pentru interpretarea lor. (Livii
lib. X. 8: Deccmviros sacris faciundis, carminum Sibylla e ac fatorum populi hujus
i n t e r p r c t e s) — Cf. P l a u t. Pseud. 1. 1. 23 : Has (litcras) . . . nisi Sibylla legcrit,
Interpretări alium potesse ncminera.
3) După cum scrie Pliniu (XIII. 27) cartea a treia a SibylleT, cumpărată de regele
Tarquiniu Superb, a ars dimpreună cu Capitoliul în timpurile lut Salla. — După acest
desastru, Romanii căutară în tóté părţile imperiului patria Sibylleî Erythrée,
în speranţă, că vor mai găsi un esemplariü din oraculele eî. Insă tóté cercetările au
remas fără résultat. Cărţile sibylline postcrióre erau numai o simplă compilaţiune din
diferite oracule, mare parte neautentice, scrise în limba grecescă. Ele nu mai repre-
sentaû doctrinele vechî pelasge. — Taciţi Ann. VI. 12 : Quod a majoribus quoque de-
cretum erai, post c.xustum sociali bcllo Capitolium, quaesitis S a m o, 11 i o, E r y t h r i s,
per A f r i c a m etiam ac S i c i l i a m et italicas colonia s, carminibus Sibyllae
(una seu plures fuere), datoque saccrdotibus negotio, qaantum humana ope potuissent,
vera discernere.
4) Cf. Marc. Cap. II. 8 7: (Sibylla) quae Erythhris progenita etiam Cumis est
vaticinata.
s") Llvii lib. T. 7: ante Sibvllae in Italiam adventum. — Dionysiu (IV. 62) o numesce
în vechile tradiţiunî, Sibylla Erythrcă mat era numită A m alt li e a şi Albunea.
Ambele aceste numiri au un caracter evident geografic. Ele se raportă ]a patria, seu cu alte cuvinte la ţinuturile, de unde era originară acesta legendară Sibylla.
Amalthea ') este numai o simplă formă etnică grecescă, după numele oraşului Ilălmagiu !), punctul central al comitatului Zarand, lângă care se află satul Mărmescî. Amalthea Marpesia, cum o numesce Tibull 8), desemna ast-fel pe Sibylla Erythreă de la Mărmesciî de lângă Hălmagiii.
O a doua numire, sub care era cunoscută Sibylla Erythrcă în ţinuturile de lângă Roma era Albunea *).
Pe teritoriul Italieï însă nu a csistat nicî o localitate (oraş şeii sat), la care am pute reduce cu siguranţă originea acestei numiri 5). Sivylla cunoscută în istoria romană era numai o peregrină în Italia.
Numele de Albunea, ce i s'a dat acestei femcî sfinte, ce venise în Italia din alte ţinuturi, derivă incontestabil de la localitatea avută în mine de aur a Daciei, numită în epoca romană Alb u r nus major 6), şi din care făcea parte comuna «Roşia» de astădî, vicus Pirustarum în limba oficială romană.
Se făcuse şi în Italia o confusiunc cu patria Sibylleï Erythrée scfí Roşiene.
') După scholiastul Iui Plato în Phacd. p. 315, la Stephanus, Thesaurus 1. gr. v. 'A|i//),thia.— Lactivntii De falsa religione, c. 6: Scptimam Cumanam nomine Amal-theam . . . quae ab aliis H e r o p h ii e nominatur.
") Litera O- corespundea în dialectul doric şi eolic la sunetul i şi vî. a) Tihnii i Eleg. II. 5. 6T-68:
Quidquid Amalthea, quidquid Marpesia dixit, H e r o p h i l e Phoebo grataque quod monuit . . .
4) Ladantii De falsa religione c. 6: Decimam ^Sibyllam) Tiburtcm nomine Albuncam,
quae Tiburi colitur, ut dea, juxta ripas amnis Anienis, cujus in gurgite simulacrum
e j u s inventum esse dicitu r, tenons in mânu l i b r u m. — Cf. V i r g i l i i
Acn. VII. v. 34, — Diferite numiri geografice, ce s'aü atribuit unei şi aceleiaşi Sibylle,
aü avut de consecinţă, că autorii posteriori grccî şi romani aű multiplicat în mod arbitrar
numerul lor. Actísta s'a întâmplat cu deosebire cu tipul Sibylleï Erythrée ; care a fost
numită Frigiană séü de la Ida, Cumaná, Libycă, Dclphică, Siculă, Amalthea, Marpesia,
Albunea etc.
5) Uniï au voit a deriva numele de Albunea de la A quae Albulae de pe
Şesul Lat iul ui, însă sanctuariul dedicat Sibylleï Albunea se afla în m u n ţ i i ceî mai
1 " a l ţ ï de la Tibur. (Cf. P a u l y - W i s s o w a, R. E. v. Aquae Albulae : Die Beziehung
Cr Albunca auf die Afquae] A[lbulae] ist s c h r u n w a r s c h e i n l i c h etc.) ') C. I. !.. ln. p. 213_
Unele fântânî istorice o numesc Am al t h e a M arpe s ia, adecă clin Mărmesciî de la Hălmagiu, cum se numesce şi densa de la «Măr-rnescî» în fragmentul, ce ni-1 comunică Pausania. Kr în alte tradiţium ca este numită Albunea (Alburnea), adecă de la Alburnus seu Roşia de de lângă Abrud.
Numele acestei nobile şi măiestre Sibylle a strălucit în timpurile preistorice nu numai la Delphi şi în Laţiu, dar şi în ţinuturile pclasge ale Germaniei vccliî.
Tacit ne spune, că în Germania într'o vechime depărtată (ol i m) a fost venerata, ca o divinitate, o femeia profetitoriă numită Aurinia1). Wackcr-nagcl rectifică Albruna 2). Aurinia ori Albruna (= Albuma) este una si aceeaşi Sibylla sfântă din ţinuturile avute de aur ale DacieT, ce a fost adorată ca divinitate şi la Tibur sub numele de Albunea 3).
în fine mai esista despre Sibylla Erythreă încă o vechia tradiţiune romană. Enea plecând de la Troia spre a-sï căuta o nouă patria în lumea cea mare pelasgă, a consultat, după usurile religiose ale acestor timpuri, oraculul pelasg de la Dodona, de asemenea densul a consultat şi pe Sibylla Erythreă, că în ce parte a lumiî se se stabilescă cu Troianiî emigraţi, şi că Sibylla Erythreă a fost aceea, care i-a sfătuit se mergă în ţerile de apus *).
Er după o altă tradiţiune Enea plecând de la Troia a venit maî ântâiii în Tracia, la un popor «barbar» numit Crusaei 5), seu în formă romanică Cruşenî. Aceştia l'au primit cu totă ospitalitatea. Enea a römas la dénsiï o ernă întrcgă si apoi a plecat spre Italia.
') Taciţi Germania, c. 8 : Şed ct o l i m A u r i n i a m et complures alias veneraţi sunt, non adulatione, nec tanquam facerent dcas.
") Panly-Wissown, R. E. v. Albruna.
3) O leminiscenţă despre acesta renumită <.maică b c t r A n ă» cum şi despre învC-ţaturile cî, o aflăm în următorele versuri poporale, ce ni se comunică chiar din ţinuturile CrişuluÎ.
Nu lucra Dumineca,
Vinerea şi Mercurca,
Că te bale (sfânta) lună;
Se căutăm maica b C t r â n ă
Cu carte albă s u b s u (5 r ă ; Ea c c ă l u g ă r i c i ú r ă Şi se tot ru»a din carte Pentru a omului pecatc.
V. S u l a, înv., Viisciiii în Bihor.
Cu tâîmăniţa în mână
Simulacrul descoperit în albia riuluî Anio, înfăţişa, după cum scrie I.actantiu, pe Sibylla Albunea cu o carte în mână. Este important, că şi în versurile recitative de maî sus, unul din atributele «maieî bètrône» este o «carte albă subsuora». — La Virgil (Aen. Vi. 321) Sibylla este numită: longaeva sacerdos; la Siliu (XIII. 404): gravida arcanis anus.
4) Dlonysii Httlic. lib. I. c. 55.
s) 'bid. lib. i. c. 47. 49.
întâmpinăm în aceste tradifiunî despre emigraţiunea Troianilor spre apus
coincidenţă curiosă, şi numele Sibylleï Erythrée, care era originară în ţinuturile Cricurilor şi numele unuî popor din Tracia barbară, forte ospital, numit Cruşenî.
Acesta Sibylla de la Roşia ni se presintă în istoria acestor timpuri de-nărtate ca o profetitoriă ambulantă în serviciul Mamei mariJ) si a puternicului Deü pelasg z) Inspirată de un mare entusiasm religios, ca căletoresce din o teră în alta, î-şî schimbă locuinţa de la un sanctuariù la altul, punendu-şî talentul, arta si vederile spiritului seu în serviciul preoţilor de la oraculele respective. Ea a fost o peregrină la Delphi, la Delos şi la Dodona, o peregrina pe ţermurii Asiei micï şi în Laţiu, admirată şi respectată peste tot locul pentru înţelepciunea, sciinţa sa universală şi vieţa sa cea sfântă 8).
Sibylla Erythreă nu a fost singura représentants a oraculclor nordice în ţinuturile meridionale.
în vechime era cunoscută o grupă întrogă de profeţi septentrionali, după cum au fost păstorii Hyperborei, cari au întemeiat oraculul din Delphi4), după cum a fost Abaris Hyperboreul, care a scris un volum întreg de oracule, cunoscute sub numele de «Scythice», ^prjqio! Sxuikx.oc6), după cum aü fost întemciătorii anonimi aï oracululuï lui Ápoló din Dclos. în fine la aceeaşi categoria de femei sfinte din ţinuturile- hypcrboree aparţine Latona şi Ilithyia, adorate ca divinităţi, şi virginile Arge şi Opis, celebrate în cântările religiose ale Delienilor şi lonienilor 6).
Sibylla Erythreă atât după datele sale biografice, cum şi după princi-piele sale cele severe religiose, neînfluenţate de spiritul grecesc, este o re-presentantă ilustră a înţelepciunii şi religiuniî Hyperborcilor séü Pclasgilor din nordul Istrului 7).
') Cf. O v id i i Fast. IV. v. 239-240.
') Cărţile Sibylleî se conservau cu marc grijă pe Capitoliu, în o ladă de petră, depusă în o boltă suterană de sub templul lui Jupiter optimus maximus.
») Plini u (H. N. VII. 33) vorbind de acesta Sibylla spune, că în ca a fost ceva divin şi un feliü de comuniune sfântă cu puterile cerescî: D i vi n i ta s, ct quacdam caelitum socictas nobilissima, ex fcminis in Sibylla fuit. — Lactnntll De ira
Uei, cap 22: Sibyllas multas fuisse, plurimi et maximi auctores tradiderunt
Hi omnes praccipuam, et nobilem praetcr caeteras Erythracam fuisse commémorant.
H) I'ausanlac lib. X. 5. 7.
5) Sultlas, v. -vA,Wi.
6) Hurodoti lib. IV. 35.
') în diferite manuscripte româncsci din secuiul al XVlI-lea şi XVIIMea. cari şi ele SUnt numai simple copiî seu traduceri de pe alte manuscripte maî vccliî, se face amintire
NIC. n»M«,„
«Omeniï din Elada me numesc o femeia din altă fera» dice densa în oraculele sale. •
c acesta Sibylla sub numele de «S a vila». Ea este femeia cea maî înţcleptă a
.. vccj1î< Pentru generositatea. nobleţă şi calităţile spiritului seu ea ajunge împerătesă.
i\ tantiu încă o numesce cea mai distinsă şi cea maî nobilă din tóté Sibyllelc). Cu
bire însă ea ne apare ca o femeia avută în aur şi în petrii scumpe. Ea călă-si în Palestina, şi încredinţată în superioritatea spiritului seu, ea pune la rcare înţelepciunea luî Solomon. Patria eî este după unul din aceste manuscripte téra «Ugorescu», adecă u n g u r c s c ă. Ast-fcl intr'un manuscript de la a. 1760 se spune despre acesta Sibylla: «că era do la marginea pămentuluî, unde este aurul cel scump, ce se chiemă sufir», că «S a v i l a era înţelept ă, atâta, cât şi a l ţ Î îmneraţî de pre marginea pămentuluî trimetea de lua sfat şi învotătură de la densa . . . şi dărui bisericii S i o n u l u î multe odore scumpe si vesminte şi aur şi pietriï scumpe, şi se duse ín tóra eï iarăşi cu cinste mare». (Ga st er, Literatura, p. 326; Chrestomatie, II. p. 71-72). — în acest manuscript patria Sibylleî se caracteriseză ca -forte avută de metale şi petre preţiose. în acesta privinţă sunt importante cuvintele luî A m m i a n OCX1I. S) : Agathyrsi, apud quos a d a m a n t i s est copia lapidis. — Agathyrsiî, la H e r o d o t (IV. 104), mal sunt numiţi şi xpuco
— Ér Fridvalszky în Mineralogia M. Principatus Transilvaniae, p. 174 scrie: Ad fines Transilvaniae cumprimis in Martnat ia vulgatissimi sunt ada-mantes quorum aliqui orientalibus non sunt inferiores, Bohemicis vero duriores omnino.— în tradiţiunile ebree acesta divină «Savilă> este numită cregina de Saba» (Cart. reg. I. 10). Tot despre acesta Sibylla se vorbesce într'o Biblia românescă manuscrisă. din sec. al XVII-lea. Reproducem din acest manuscript estrasul publicat de G a s t e r în Literatura pop. rom., p. 338: «Ea ajunge împerătesă, într'o nôpte vëdboiariï eî dinte r a «U gores cu» nouă sorî, ce se ridică pe cer, fie care avend o formă şi o lumină deosebită. Savila le tăl-măcesce acest vis, dicând că acei nouă sori însemneză nouă popóre, ce vor stăpâni lumea».— Cărţile vechî Sibylline ale Romanilor, după cum résulta din Tit Liviu, conţineau csplicărî şi profeţii pentru întâmplări estra-ordinare, pentru prodigii, caşuri de pestilentă, schimbări violente în atmosferă, pentru ierni grele, secetă, fulgere, tunete, cutremure, etc., (lib. III. 10; IV. 21; V. 13; VII. 6, 27; XXI. 62; XXIV. 10. 44; XXV. 7; XXVI. 23; XXVII. 4; XXXVI. 37). Cu deosebire fulgerele şi tunetele, după vechile ideî pelasge, erau considerate ca o manifestare a voinţeî divine, încă din cele maî depărtate timpuri esista la populaţiunile pelasge o doctrină forte desvollată despre fulgere şi tunete, doctrină întemeiată pe o lungă observaţiunc a fenomenelor şi evenimentelor, întreg sistemul acestei sciinţe, cu privire la evenimentele viitóre, era espus in anumite cărţi sfinte numite ibri fulgu. rales séü t o n i t r u a l e s, şi pe cari Romanii le împrumutase de la Pelasgiï nordici seu Tursenî (Etrusc!). Ast-fel de cărţî, manuscrise şi tipărite, au esistat a poporul român până în seculele trecute sub numele de cărţî pentru cutremure, şi r om o v n ic c, séû cărţî pentru tunete. Ele sunt redactate în acelaşi stil ca şi cărţile yllme şi întemeiate pe principii astronomice, întocma ca şi vechile cărţi ale Roma-
(imprumutate după cum se spune de la Etruscî) cărţile românesc! fac deosebire mtre fu!gcrele de di şi cele de nopte. Originea acestor cărţî se reduce Ia o epocă forte
lEPOl BQMOI ALTARELE CYCLOPICE DE PE MUNTELE CABAIMAK.
Consecrăm acest capitul unor antiquissime altare de pe muntele Caraiman.
între valea Prahovei si valea lalomiţei, în dosul muntelui Caraiman, pe culmea ce duce către vôrful «Omului», séü către figura lui Zeu; «17:0x05 se întinde o frumosă pajişte, cr în mijlocul acestei poicnî se ridică o grupă însemnată de stânci isolate cu forme neobicînuite, şi cari ne prcsintă un aspect misterios.
depărtată. Ele derivă de sub imperiul rcligiunii antc-crestine, când divinaţiunea era încorporată la cultul public. Vom cita aici câtc-va csemple din aceste cărţi romfuicscî relative la fulgere şi cutremure. După Shorn i cui Academiei române din 1799: Zodia Leului: De va tuna în numerul leului, în omeni va fi morte şi în grâne stricăciune . . . Şi în latura despre apus va fi durere între omeni . . . Iar de va tuna seu va fulgera într'amiedă-di va fi p l ó i c multă şi va fi fomcte ; văile şi părăile se vor umplea de a p ă ... La Râm va fi bine şi rod pămontului va fi într'aceea lăture . . . Iar de va fi cutremur, atunci mulţi împăraţi se vor turbura, şi boo.riî vor peri în resbdic ... şi va fi frică mare în la t u rea despre apus, Şi rod va fi peste tot pămentul, şi într'acel loc unde se va cutremura pămcntul,. iarna va fi grea; şi se va scula un om mare ore cine, forte puternic . . . Iar de va fulgera seu tuna nóptea... isvórelc şi păraiele se vor usca». Este de notat că în acest fragment se vorbcsce de Râm, nu ca de capitala cea ilustră a unui marc imperiu de la apus până la resărit, ci numai simplu ca de un oraş naţional mai însemnat din părţile de apus, ér Latiul parc a fi numit aici lăture. Sub domnia piosului N u m a, după cum spuneau vechile Anale ale pontificilor romani, se întcmplase fulgerele cele prodigióse, cari înspăimântase pe poporul Romei, in cât regele se vedu silit după instrucţiunile, ce i Ic dase soţia sa Egcria, se se adreseze divinităţii, cum ar pute se evite urmările de-sastróse ale acestor prodigii. Ovidiu, care s'a folosit în descrierea Fastelor romane de vechile cărţi religiose ale pontificilor, de călindarele şi tractatele lor astronomice, ne mfaţişeză (Fast. III. 285 seqq ) acest prodigiü prin următorele cuvinte:
Ecce Dcûm genitor rutilas per nubila f I am ni as
Spargit et cffusis aethera siccat a q u i s . . .
Rcx pa vet, et vulgi pcctora terror habét.
Esistă o marc asemonare între cuvintele lui Ovidiu şi între textul din Gromovnicu! romanesc: «ploie multă», «văile şi păraiele se vor umple de apă» . . . -ifnca mare în urea despre apus». As.t-fel redactarea primitivă a cărţilor romancscî (grcccscî şi slave) Despre tunete, fulgere şi cutremure, se reduce incontestabil la niscc timpuri forte dc-F1 ţaţe. în particular trebue se amintim aici, că aşa numitele cărţi etrusce, Lib ri Et ruse i, erau de origine hypcrboreă. Caracterul dominant al H y p c r b o r c i I o r era de a cunosce viitoriul. Ei erai poporul cel sfânt al lumii vechi, la prasniccle lor ve-
Aicï se maï vëd şi astădl resturile gigantice ale unuï loc sfânt preistoric, unde sanctuarele şi altarele, unde statucle divinităţilor, atributele lor şi scaunele destinate poporului craii formate din masele naturale ale stâncilor. Aicï fic-care bucată de stâncă se pare, că a représentât o-dată o anumită figură, fiind-că natura nu putea so clce acestor petre forme atât de nc-obicînuite legilor sale.
Timpul însă a distrus aprópe tóté formele primitive ale acestor miste-rióse figuri, însă cu tóté aceste, resturile lor par a ne spune, că mâna omuluî a contribuit necondiţionat la formele aceste atât de curióse, că o-dată aicï a fost un loc sfânt (tsţievoc) consecrat religiuniî preistorice, un loc de adunare comună pentru vechile triburî pastorale si agricole.
La poporul român, aceste steniurî enigmatice portă numele de «Babe» J), o numire tradiţională, ce ne atestă, că o parte óre-care din aceste monumente primitive astădî desfigurate, au représentât o-dată simulacrele unor divinităţi montane numite în teologia romană din timpul imperiului Deae majores, Dcae veteres. Şi întru adevër una din aceste figuri informe, contemplată cu totă atenţiunea, se pare a ne spune, că ea a înfăţişat o-dată simulacrul gigantic al uneî divinităţi femenine.
Singurele figuri, ce ne au rëmas până astădl în formele lói aprópe primitive din acest templu miraculos al vechimii, sunt treî altare de dimensiuni gigantice, grupate tóté la un loc în forma unui triunghiü -).
Fie-care altariü c format din o singură bucată de stâncă si tóté trcï ne presintă aceeaşi formă caracteristica a altarelor din epoca mycenă.
Aceste altare nu au nici inscripţiunl, nici baso-reliefurî, si chiar dacă vor fi avut vre-o-dată ceva semne hieratice, timpul cel depărtat le-a nimicit.
niaû toţi deiï, cî fundară cele de ântâiu oraculc în Elada, în Asia mică şi în Libya, eï représentai! vocea divină în anticitate. Cât de vechia a fost la poporul român usul acestor cărţi de fulgere, de tunete şi cutremure, se constată din fragmentul unuï Gra-movnic publicat de Cipariu în «Organulu Luminare λ de la 1847, p. 130, şi care manuscript, după formele vorbirii şi după forma sa din afară, cum ne spune acest ilustru înveţat, aparţine la cele de ântâiu timpuri ale literature! române, cosve cu Cazania din 13raşov şi cu Biblia de la Orestiă (1568-1582).
') înălţimea acestui punct de asupra nivelului mării este de 2148 m.
s) Aceste altare nu pot fi considerate din nicî un punct de vedere ca o consecinţă a uneî simple e r o s i u n Î. Formele lor, mai mult ori maï puţin regulate, cu deosebire însă asemCnarea lor unele cu altele, ne indică într'un mod destul de clar, ca aceste figuri nu sunt opera uneî acţiuni disolvante a apeî şi cu alât maï puţin a gheţarilor din epoca pliocenă séü quaternară. Ast-fel de altare tăiate în stâncă a aflat Pausania în timpul Antoninilor în Atica şi în Pelopones (Descripţie Graeciae, I. 32. 1 > H. 31. 3;32. 7).— Cf. Altarsteine und Fclsaltare Ia Pauly-Wissowa, R. E. I. p. 1669.
Spaţiu', ce-1 ocupă aceste trei altare, are o lungime de 11 m. înălţimea Itariuluï celui mare (ara maxima) este de 3,50 m., a altariuluî despre dus de 3,50 m., a celui de răsărit de 3,10 m. Diametrul piedestalului la altariul marc este de 3,80 m., al altariuluî al doilea, despre apus, de 2,30 m. si al altariuluî despre resărit de 2,20 m. Partea supcrioră séü masa de sacrificii la doue din aceste altare, Ia cel de ântâiu şi al treilea, arc formă pătrată, ér la altariul al cloilca rotundă, mai mult eliptică.
163. — Altarele cyclopice de pe muntele Caraiman (România). Vederea din partea de NO. După o fotografia din a. 1899.
In anticitatea preistorică altarele destinate divinităţilor se aflau pe aceleaşi înălţimi, ce le erau consecrate.
Lângă aceste altare, acoperite numai de bolta cea înaltă a ceriulirî, séü de crengile stejarilor şi ale fagilor, se celebra actul fundamental al cultului, rugăciunile si sacrificiele. La piciórele acestor altare se făceau jurămintele AC° ° maî solemne, aci î-şî căutau refugiul cel persecutaţi, aci era locul de
t unire pentru afacerile comune ale triburilor, aci se celebrau festivităţile ]or cele marl.
verful cel maî înalt al muntelui Ida, numit Gargaron, după cum ne
Unc Horner, se afla un loc sfânt si un altariü (tejieyo; ^04165 te) consccrat
m Cruţaţi a timpurilor troianc ') lui Zsú; natpwoc séü Jupiter avus !).
Dostları ilə paylaş: |